Cu putin timp înainte de data amintitã mai sus Romania a primit un ultimatum din partea Antantei: ori intrăm în rãzboi de partea sa, ori eram considerati inamici si, implicit, atacaţi.
Pentru a permite României o intrare usoarã, Antanta a hotãrât sã atace frontul Bulgaro-german din sudul României pentru a-i permite acesteia sã atace Austro-Ungaria. S-a hotãrât pentru data de 4 august începerea ofensivei Rusiei în Sud. Intârzierea generalului Sarrail, care a amânat data atacului pentru 18 septembrie a permis bulgarilor atace pe data de 17. Armata Rusiei a fost prinsã concentratã pe centru, pregãtitã de mars, cu flancurile descoperite.
România, presatã, a declarat rãzboi Austro-Ungariei pe data de 28 septembrie, trecând în aceeasi zi peste Carpati. Primirea ei în rândurile Antantei a fot triumfalã. Referitor la aceasta, Generalul Vasile Rudeanu spunea:
Stirea intrãrii României în rãzboi a produs la Paris şi în toată Franta o impresie foarte favorabilã ţării si poporului român. Indeosebi la Paris a fost un adevãrat entuziasm. Guvernul francez, dar mai cu seamã presedintele Briand, privit ca autorul principal al intervenţiei României în rãzboi, erau lăudaţi.
Prizonieri |
In Anglia, mulţi erau mirati de intrarea noastrã în război. Vorbind într-o zi cu corespondentul militar al ziarului "The Times", acesta mi-a zis că înainte de intrarea noastră în rãzboi, găsindu-se într-o zi în societate cu ministrul Olandei, Swinderen, acesta a afirmat că zvonurile despre intrarea României în rãzboi erau cu totul neserioase."
România a mobilizat pe frontul din Transilvania 235 batalioane de infanterie, 58 escadroane de cavalerie si 215 baterii de artilerie, totalizând 362.000 oameni. Fortele Puterilor Centrale se cifrau la 50 ½ batalioane, 7 ½ escadroane si 25 baterii, efectivele ridicându-se la aproximativ 35.000 oameni. Acest raport de forte, deosebit de favorabil României (10,3/1) la începutul campaniei, avea sã se modifice substanţial odatã cu trimiterea unor puternice forţe germane şi austro-ungare pe frontul transilvãnean precum şi prin retragerea unor divizii române care au fost mutate pe frontul din Dobrogea, dupã declansarea ofensivei bulgaro-germano-turce.
Aceastã ofensivã a surprins România slab sprijinitã de puterile Antantei. Generalul Sarrail nu a sprijinit armata românã, dupã cum i s-a ordonat de la comandament, de către generalul sef Joffre, datoritã unor neîntelegeri mai vechi între aceştia. Dupã înfrângerea suferitã de armata românã la Turtucaia, generalul-sef Joffre promite trimiterea a trei noi divizii ruse. In realitate, la începutul lunii septembrie 1916, pe frontul din Dobrogea a fost trimisã numai Divizia 115 infanterie rusã. Abia între 9-19 octombrie aveau sã mai soseascã alte douã mari unitãti ruse: Divizia 3 trãgãtori si Divizia 8 cavalerie.
General Berthelot |
După o lună şi jumãtate de la intrarea României în război, luptele din Dobrogea se desfăşurau în special în sectorul Vardarului şi al Strumei. Erau lupte scrute si sângeroase, armata bulgară opunând o mare rezistenţă. După ce opriseră câtva timp ofensiva, bulgarii au reluat-o cu toată energia de care erau în stare, pe frontul dobrogean. Se presupune că fortele armate inamice din balcani (bulgari, turci şi germani) atingeau 400.000 combatanţi. Se cunoştea forţa naturală a frontului de pe Vardar, sporită prin fortificaţii executate şi continuu perfecţionate.
In scurt timp de la intrarea României în razboi, armatele române au izgonit armatele austro-ungare din Brasov, Fagaras, Sfîntu Gheorghe şi din alte localitati, ajungînd pîna în apropierea Sibiului si Sighişoarei.
Starea populaţiei din teritoriul ocupat de catre Puterile Centrale a devenit deosebit de grea. Comandamentul german a organizat jefuirea sistematică a bogatiilor ţării şi a populatiei. Autoritaţile de ocupatie au achizitionat întreaga producţie de cereale, toate produsele alimentare şi petrolifere. Numai pe caile ferate au fost scoase din ţară 1 768 552 de tone produse petrolifere, 1 400 000 de capete de bovine, 4 600 000 de ovine etc.. La toate acestea se adaugă produse textile, piei s.a.
La mijlocul luni octombrie, România s-a aflat într-o situatie delicatã, slab sprijinitã de Rusia si neputând fi ajutatã direct de către Franţa sau Anglia.
Regele Ferdinand |
Planul de operatiuni, aprobat de conducatorii statului romîn, îşi fixa ca obiectiv strategic al forţelor armate române zdrobirea forţelor de rezistenţă austro-ungare în Transilvania si înaintea rapidă în Cîmpia ungară, ceea ce permitea o scurtare simtitoare a frontului romînesc initial, fron care se întindea de-a lungul întregului arc carpatic, o jonctiune cu armatele ruse, cu repercusiuni dintre cele mai grave pentru armatele Puterilor Centrale.
Declaraţia de razboi a României neasteptată de catre Puterile Centrale (dar bănuită), ca si înaintea fulgeratoare a armatelor sale în Transilvania a constituit un ajutor de mare pret francezilor, unde, la Verdun, armatele germane erau într-o puternică ofensivă. Neputînd rezista singure împotriva trupelor române, unitaţile austro-ungare de pe frontul din Transilvania au fost întărite cu aproape 40 de divizii germane puternice, scoase de pe frontul de vest.
Ofensiva victorioasă a armatelor române a fost oprită, urmând retragerea lor şi ocuparea sudului ţării. Aceasta din cauza neîndeplinirii angajamentelor aliaţilor. Marile puteri, Rusia, Franta, Anglia şi Italia, nu si-au respectat obligatiile asumate cu ocazia încheierii, în august 1916, a convenţiei militare cu guvernul român. In primul rînd, în profida obligatiilor semnate si de seful Statului Major al armatelor imperiale ruse, Alexeev, ofensiva pe frontul rusesc a armatelor ţariste, conduse de generalul Brussilov, nu a continuat cu vigoare, ceea ce a avut urmări dintre cele mai negative. Multe din unitaţile militare ale Puterilor Centrale au ramas disponibile pe frontul rusesc şi au fost aduse pe frontul român. Tot ruşii nu au trimis trupele promise pe frontul din Dobrogea, trupe care ar fi trebuit să însumeye circa 200.000 de oameni. Ofensiva generalzului Sarrail în sudul peninsulei balcanice a stagnat şi nu a atras spre ea un număr sporit de divizii inamice.
Mausoleul de la Marasesti |
Tezaurul Romaniei a fost trimis în Rusia |
In întreprinderile industriale, care fusesera militarizate, s-a introdus un adevarat regim de muncă forţată, iar ţăranii erau jefuiţi de cereale, vite, erau siliţi să lucreze pe moşii în favoarea ocupanţilor; în timp ce populaţia urbană primea, pe baza de cartelă, raţii de hrană cu totul neîndestulatoare, produsele jefuite erau transportate în Germania. Cu toate acestea, România rurală era cu mult mai bogată şi nu putea fi înfometată, iar produsele agricole completau nevoile stringente ale oraşelor.
In vara anului 1917, în cadrul planului general de ofensivă al Antantei, armatele române, refăcute şi înzestrate cu aportul tehnic şi militar al Franţei si Angliei, au pornit de pe frontul din Moldova, împreuna cu armatele ruse, o contraofensivă puternică, menită sa împiedice încercarea comandamentului armatei germane de a sparge frontul româno-rus, de a ocupa întreaga Moldovă si de a-şi croi drum spre Ucraina.
Regina Maria - sora de caritate |
Luptele din vara anului 1917 s-au încheiat cu înfrîngerea trupelor Puterilor Centrale pe frontul din Moldova. Principalul factor în obţinerea acestei victorii l-a constituit vitejia soldaţilor români, care au luptat cu eroism, animaţi de dorinta de a împiedica ocuparea întregului teritoriu al ţării, de a-şi elibera căminele cotropite.
Revoluţia din Rusia şi retragerea în debandadă a trupelor ruse a lăsat România izolată şi fără căi prin care să primească ajutor, fapt care a obligat guvernul să accepte tratative de încetarea focului.
Crucea eroilor de pe Caraiman |
României i-a fost impus de către Puterile Centrale la 28 noiembrie/9 decembrie 1917 un armistiţiu provizoriu. România s-a găsint singură, cu armatele sale, în "triunghiul morţii", întrucît de jur împrejurul Moldovei se aflau numai unitaţi ale Puterilor Centrale, forţe armate deosebit de puternice. Fiind parasită şi izolată de aliaţii săi din Antantă, cu care încheiase tratate, România a fost pusă în împosibilitate sa facă altceva decît sa trateze fortat cu inamicul şi să semneze la 20 februarie/8 martie 1918, la Buftea, un tratat preliminar de pace, care a stat la baza tratatului înrobitor de la Buftea - Bucuresti din 24 aprilie/7 mai 1918. Acel tratat a avut un caracter imperialist, prin care se rapeau împortante teritorii şi aproape că se nega independenţa ţării. Germania, mai ales, tindea sa facă din România o colonie a sa. Se încerca să se anuleze toate drepturile poporului român incluse în tratatele internaţionale anterioare, pîna la Congresul de la Berlin din 1878. Regele Ferdinand nu a semnat tratatul, găsind diverse motive de amânare.
Intre martie şi noiembrie 1918, Bucovina şi Basarabia şi-au exprimar ferm dorinţa de unire cu regatul României. In ultimele luni ale anului 1918 cei peste 3 milioane de români din Transilvania, Banat, Crişana si Maramureş, sub conducerea Consiliului National Central Român de la Arad, au hotărât să ţină o Mare Adunare Nationala cu caracter plebiscitar şi de constituantă, la Alba Iulia, pe ziua de 1 decembrie 1918. Adunarea de la Alba Iulia, ca semn al marelui act de reunire a tarilor române, sub Mihai Viteazul, a fost bine pregatită. In toate localitaţile provinciilor subjugate de imperiul austro-ungar, românii s-au întrunit şi au ales delegaţii împuterniciţi, învestiţi cu acte semnate de obştea satelor, pentru a se face clar si hotarît cunoscuta dorinţa lor nestramutată de a se uni cu ţara "muma". In acest fel, la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918, la Marea Adunare Natională Constituantă au sosit 1 228 de delegaţi cu drept de vot deliberativ şi o masă de peste 100 000 de români veniti din toate colturile Transilvaniei pentru a întari actul de Unire.
Adunarea de la Aba Iulia - 1 decembrie 1918 |
In cadrul Marii Adunari Constituante de la 1 decembrie 1918 s-a adoptat istorica "Declaratia de la Alba Iulia".
Preliminarii ale unirii Transilvaniei cu Regatul României
In Transilvania, lupta pentru realizarea unirii cu patria-mamă a tins sa se radicalizeze odată cu debutul primei conflagraţii mondiale. Contactele cu cercurile oficiale de la Bucureşti s-au intensificat, iar Liga pentru unitatea politica a tuturor românilor a desfaşurat o vie activitate în sprijinul idealului naţional. Intrarea trupelor române în Transilvania, în vara lui 1916, a fost salutată cu entuziasm de catre români. Numeroşi tineri au cerut să se înroleze în armata română. După retragerea unitatilor militare, urmare a necesitatilor campaniei de la sudul Dunării, autoritaţile maghiare au dezlanţuit o campanie de reprimare a mişcarii naţionale româneşti. S-au facut rechiziţii, internari în lagare, s-a trecut la arestarea unor lideri politici, a fost suspendată presa românească, au fost închise si desfiinţate şcoli confesionale şi elementare ale românilor. Mulţi români au fost înrolaţi cu forţa în armata austro-ungară. In aceste condiţii grele au avut loc, în ciuda interdicţiilor pronuntate de guvernul Tisza, acţiuni sociale şi de protest, între 1916 şi 1918, pe Valea Jiului, la Cluj, Oradea, Braşov, Timişoara. In condiţiile înfrângerilor de pe front şi a adâncirii crizei dualismului austro-ungar s-au produs, la finele anului 1917 şi în 1918, demonstraţii de stradă şi agitaţii în unitatile militare. La 1 octombrie 1917 a reaparut ziarul "Adevarul". In ianuarie şi în iunie 1918 au avut loc, în întreg imperiul austro-ungar, puternice greve generale.
In acelasi timp, s-a desfaşurat în străinătate, pe diferite căi, o vastă propagandă pentru sustinerea cauzei unitaţii tuturor românilor, deoarece mai existau, încă, multi oameni politici occidentali, în S.U.A. si Marea Britanie, care cereau menţinerea Austro-Ungariei. Au acţionat în acest sens, în Franta, Anglia, S.U.A., Italia, Suedia, între alţii, Take lonescu, Simion Mândrescu, loan Ursu, Constantin Angelescu, Vasile Lucaciu, V. Stoica. S-au publicat articole de presă şi caăţi, au avut loc conferinţe si manifestaţii, s-au facut intervenţii în parlamente, s-au obţinut audienţe pe lângă mari oameni politici. La 8 aprilie 1918 a avut loc, la Roma, Congresul popoarelor asuprite din imperiul austro-ungar, la care au participat din partea românilor Simion Mândrescu, dr. Nicolae Lupu, D. Draghicescu. G.G. Mironescu. S-a decis, astfel, continuarea luptei comune a popoarelor asuprite de dubla monarhie. La 3 octombrie 1918 s-a constituit la Paris, sub preşedinţia lui Take lonescu, Consiliul National al Unitaţii Românesti, care publica ziarul "La Roumanie".
Preliminarii ale unirii Transilvaniei cu Regatul României
Vasile Goldis |
Alexandeu Vaida-Voevod |
I.C. Bratianu |
In toamna anului 1918, în condiţiile prabuşirii structurilor puterii imperiale, s-a desfaăşurat în Transilvania un puternic proces revoluţionar, cu colaborarea tuturor forţelor sociale reprezentând populaţia românească. Şi-a reluat activitatea Partidul National Român. Comitetul său executiv, reunit la Oradea, a adoptat, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, o declaraţie ce proclama "independenţa naţiunii române" din cadrul dublei monarhii. La 3/16 octombrie 1918, împaratul impriului austro-ungar a facut ultima încercare de a salva monarhia aflată în plină dezagregare. El a lansat manifestul "Catre popoarele mele credincioase", în care propunea federalizarea Austro-Ungariei. Drept răspuns, deputatul român Alexandru Vaida-Voevod a citit în parlamentul maghiar Declaratia de independenta a populatiei românesti din Transilvania. S-au desfaşurat, de asemenea, numeroase acţiuni pentru pace, pentru respectarea drepturilor si libertaţilor democratice, pentru realizarea unirii cu România.
Ulterior, el a luat denumirea de Marele Sfat al Natiunii din Transilvania şi Ungaria. La 9/22 noiembrie 1918, Consiliul National Român Central a anunţat guvernul de la Budapesta că a preluat puterea deplină în Transilvania. Intre 13-15 noiembrie 1918 au avut loc, la Arad, tratative între reprezentanţii Consiliului National şi cei ai guvernului Tisza. Ele au eşuat însă datorită poziţiei reticente a delegaţiei conduse de Karolyi. Trecându-se la preluarea puterii administrative şi politice locale în Transilvania, s-a hotarât să se supună aprobarii populare documentele unitaţii nationale în cadrul unei mari adunari, la Alba-lulia.
Treptat, puterea locală a fost preluată de Consiliile românesti, denumite Sfaturi, care au dispus de sprijinul militar al populaţiei românesti prin intermediul garzilor românesti. Ele au organizat rezistenta împotriva oricaror provocari ale fostelor autoritaţi maghiare. La 30 octombrie/12 noiembrie 1918 s-a constituit Consiliul National Român Central (C.N.R.) din care au facut parte sase reprezentanti ai Partidului National Român - Teodor Mihaly, Vasile Goldiş, Aurel Vlad, Alexandru Vaida-Voevod, Ştefan Cicio-Pop, A. Lazăr şi şase ai Partidului Social Democrat - loan Flueraş, Basil Surdu, losif Renoiu, Tiron Albani, Enea Grapini, losif Jumancă. El a avut sediul la Arad si a devenit organul central al luptei românilor pentru unire.
Iuliu Maniu |
Predarea ungurilor |
Adunarea nationalaâă de la Alba-lulia a avut loc la 18 noiembrie/1 decembrie 1918. Ea a reunit peste 1228 delegati alesi si peste 100.000 oameni veniti din toate colturile Transilvaniei pentru a consfinţi, în mod liber de orice constrângere, hotărârea de unire cu patria-mama. Adunarea a fost deschisa de Gheorghe Pop de Baseşti. Intr-o atmosfera de puternic entuziasm poputar, prin glasul lui Vasile Goldiş, Marea Adunare Nationala a proclamat unirea "acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România". Rezoluţia Unirli prevedea înfaptuirea unui regim democratic în România. A doua zi s-au ales organele provizorii ale puterii de stat, şi anume, Marele Sfat National care a jucat rol de for legislativ, condus de Gheorghe Pop de Baseşti, şi Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu si format din 15 membri. Actul de la Alba-Iulia a consfintit pe vecie, prin votul maselor, înfaptuirea Marii Uniri.
Unirea a fost salutată şi recunoscută de nationalitaţile conlocuitoare din Transilvania. La 8 ianuarie 1919, Comitetul Central Sasesc a recunoscut, la Mediaş, actul de la 1 decembrie 1918. In acelaşi sens s-au pronuntat reprezentanţii populaţiei evreieşti (ianuarie 1919), Congresul şvab Horde la Timisoara (august 1919), Consiliul National Maghiar de la Târgu Mures. Poziţia cercurilor democratice maghiare fusese exprimată încă de la finele anului 1918. Intr-un manifest, din 3 noiembrie 1918, se sublinia ca: "Faţă de naţiunile surori nu avem nici o pretenţie. Şi noi ne consideram o naţiune reînnoită, o forţă acum eliberată pe ruinele monarhiei. Ne trezim uşurati la conştiinţa faptului ca nu mai suntem forţaţi să fim stâlpii asuprii. Să trâim unul langa altul în pace...". Refuzul autoritatilor maghiare de a recunoaşte, însă, hotărârea de unire a românilor şi Consiliul Dirigent, permanentele ameninţări proferate de Bela Kun la adresa României reîntregite, ca şi atacurile armatei maghiare împotriva românilor din Transilvania, au impus participarea armatei române la campania din 1919. După o ofensivă în Transilvania şi pe Tisa, în august 1919, armata română, înfrângând zdrobitor forţele maghiare, a patruns în Budapesta.
Gornisti romani la Budapesta |