ROMA V - ROCA TARPEIA

La începuturile legendare ale Romei, pe timpul întemeietorului Romulus, latinii au răpit tinere femei sabine pentru creşterea populaţiei ce urma a locui în noul oraş, Titus Tatius, conducătorul sabinilor, dorind să răzbune dezonoarea, a pus stăpânire pe Capitoliu. In acel timp Capitoliul nu se afla între limitele de fortificare trasate de Romulus, limite care cuprindeau numai colina Palatin.

Citadela de pe Capitoliu a căzut în mâna sabinilor datorită trădării fiicei unui paznic, pe nume Tarpeia. Aceea, din iubire pentru Titus Tatius a deschis poarta citadelei.

Confruntarea decisivă dintre latinii lui Romulus şi sabini s-a produs pe locul Forumului Romanum de astăzi, teren aflat între Capitoliu şi Palatin. Inainte de a începe vărsarea de sânge, sabinele cele răpite s-au interpus între fraţii lor şi noii lor soţi. In acest fel cele două mici seminţii s-au reconciliat, urmând a fi conduse alternativ de regi sabini, sau latini. Inţelegerea s-a respectat până când la conducerea Romei au ajuns regii etrusci.

Trădătoarea Tarpeia a fost pedepsită la moarte şi aruncată de pe un perete stâncos abrupt al Capitoliului. Locul a intrat în istorie drept Roca Tarpeia şi rămas mult timp loc al execuţiei trădătorilor.

După multe ezitări ale cercetătorilor, acel loc a fost localizat în partea de sud-est a colinei, care, desigur, după scurgerea timpului şi-a schimbat configuraţia. Astăzi pe sub peretele stâncos numit Roca Tarpeia trece Via della Consolazione urmată de Vico Jugario. In antichitate Vicus Jugarius unea Forum Olitorium (piaţă de legume şi fructe) cu Forum Romanum şi era încadrată de magazinele producătorilor de juguri. Astăzi se pot vedea vestigii ale porticurilor care ocupau baza colinei în epoca Republicii.

ROMA V - COLINA AVENTIN



Mica înălţime, de circa 40 de metri, Aventin este una dintre şapte coline ale Romei, cea mai sudică. Este formată din două vârfuri separate de o mică vale. Primul vârf, Aventin Major, este apropiat de Tibru, iar cel de al doilea, Aventin Minor, se găseşte mai la sud. Pe timpul Republicii colina fost acoperită de un cartier popular. Negustorii erau atraşi în mod special de a locui aici, fiind motivaţi de apropierea de portul Tibrului şi de antrepozitele existente atât pe maluri, cât şi pe întinderea de la poalele colinei.

In aglomeraţia plebeiană s-au construit numeroase edificii religioase, precum templele zeităţilor Diana, Ceres, Minerva și al Libertății, situate între actualele străzi Via Melania şi Via di San Domenico. Templul Dianei a fost ridicat de regele Servius Tullius şi a devenit sanctuarul federal al latinilor. Despre templul Libertății se știe numai despre exitența sa, despre refacerea pavimentului Atriumului său de către Asinius Pollio și despre organizarea, lângă el, a primei biblioteci publice din Roma, în anul 38 e.A, tot de către același Asinius Pollio.

Această colină a fost ataşată oraşului de către Aricus Marcius, în cea de a doua jumătate a sec. al 6-lea e.A.

Plebea, mereu în conflict cu patriciatul, s-a refugiat de multe ori pe Aventin, până a obţinut drepturile cerute, mai ales în anul 494 e.A., pe timpul insurecţiei muntelui Sacru şi în 449 e.A., pe timpul celei de a doua secesiuni a plebei.

Pe timpul perioadei imperiale, Aventinul a îmbrăcat o haină rezidenţială. Traianus a locuit aici înainte de a prelua tronul, dar şi prietenul său Licinius Sura, care a construit nişte mari terme private. Urmele reşedinţelor acestora se pare că s-au depistat în nord-vestul actualei biserici Santa Prisca, depărtată de Tibru. Termele lui Sura au fost construite în lungul străzii Clivus Publicius în partea de sus a pantei ce urca de la Circus Maximus. Vederea spre Palatin şi Circus Maximus trebuie să fi fost magnifică.

Tot în apropierea căii Clivus Publicius s-a ridicat şi templul Lunii. Edificiul a trebuit să compenseze unghiul pantei prin scări ample şi înalte. Din aria Aventinului făcea parte şi templul lui Vortumnus.

O cale foarte circulată şi importantă din această parte a Romei era Vicus Portae Trigeminae. Aceasta unea Forum Boarium cu Emporium. Vechea poartă a zidului servian care se deschidea spre această cale, Porta Trigemina, este una dintre cele mai menţionate din istoria capitalei romane. Se pare că ea avea trei deschideri pentru a uşura circulaţia.

Vicus Portae Trigeminae era jalonată de două arcuri de triumf, Arcul lui Lentulus şi Crispinus şi Arcul lui Germanicus. Intre această cale şi Tibru erau construite multe antrepozite.

Urcând panta Aventinului, în dreptul Podului Probus se găsea un remarcabil ansamblu de temple şi porticuri, templul zeiţei Junona Regina, de mari dimensiuni, şi un alt mic templu, templul Libertas, despre care se presupune că ar fi fost prima bibliotecă publică a Romei, graţie iniţiativei lui Asinius Pollio.

Templul zeiţei Junona Regina l-a ridicat generalul Camillus şi a fost reconstruit mai târziu de către Augustus. Scările lui Cassius (Scalae Cassi), care porneau de la nivelul templului, permiteau să se coboare către cheiul Tibrului.



Monument Giuseppe Mazzini

Pe Aventin se găsea o mare piaţă înconjurată de un portic, Armilustrium, piaţă dedicată sărbătorilor zeului Marte, la 19 octombrie, în fiecare an (sărbătoare a purificării armelor). Un mic altar dedicat lui Marte se găsea în centrul pieţei. Traianus a avut locuinţa privată în imediata apropiere a acestei pieţe.

La baza colinei, spre sud, dincolo de ziduri, s-a ridicat în anul 12 e.A. piramida lui Cestius, monument bizar dar interesant. Tot dincolo de ziduri, Augustus a edificat pentru Aventin cazarma celei de a IV-a Cohorte de vigiles.

Biserica Sant'Alessio

Luxul pe care îl atinsese locuirea de pe Aventin a excitat poftele vizigoţilor lui Alaric care, în anul 410 e.N, au jefuit Roma timp de trei zile. Aventinul a fost devastat în întregime. Secolele următoare au aparţinut unor modeste edificii creştine, reclădite şi mărite pe parcurs.

Aventinul oferă astăzi un aspect de cartier rezidenţial, foarte liniştit, plin de verdeaţă şi ocupat de multe stabilimente religioase, printre care Santa Sabina, Santa Prisca şi Sant'Alessio. Pe panta ce se lasă spre Circus Maximus se întinde o fermecătoare grădină a trandafirilor, cu neînchipuit de multe soiuri şi culori. Jos, la bază, cu deschidere spre Circus Maximus şi Palatin se desface Piaţa Romulus şi Remus, piaţă dominată de monumentul lui Giuseppe Mazzini (1805-1872), scriitor şi om politic care a proclamat, în 1849, Republica Roma, prefigurând statul italian unificat şi modern.

ROMA V - BISERICA SANTA SABINA

Biserica a fost construită în sec. al 15-lea e.N. de către episcopul Petru de Illyria, care oficiase înainte ca preot într-un titulus ce exista în acest loc. (La începutul creştinismului în Roma adunările creştinilor aveau loc în casele unor particulari convertiţi la creştinism şi cărora li s-a dat numele de titulus). Episcopul Petru de Illyria era originar din Dalmaţia.

Biserica Santa Sabina a fost construită, mai precis, sub pontificatul papei Celestin I-ul, între anii 422-432 e.N. pe locul fostului titulus păstorit de Petru de Illyria. Incă de la început, acest locaş paleocreştin a fost dedicat Sfintei Sabina, o martiră din sec. al 2-lea e.N., din timpul împăratului Hadrianus (117-138 e.N.). Legenda acestei sfinte s-a cristalizat abia în sec. al 6-lea, aşa că nu se ştie cu precizie dacă ea a trăit şi a murit pe colina Anventin, unde este ridicată biserica. Nu se ştie nici dacă resturile sale au fost transportate în Umbria, locul martiriului său.

Biserica a fost construită pe un plan basilical rectangular cu 24 de coloane de marmură. Este situată pe colina Aventin la înălţime şi aproape de Tibru.

In sec. al 10-lea, bisericii i s-a adăugat o campanilă (clopotniţă), modificată apoi în sec. al 17-lea. In 1219, papa Honorius al III-lea a donat biserica lui Dominic de Guzman, pentru a instala aici ordinul călugăresc pe care dorea să-l întemeieze, Ordinul Predicatorilor (dominicanilor). Acela a construit un claustru şi edificii mănăstireşti. Conducerea ordinului se află tot aici în timpurile noastre. Papa Honorius al III-lea aparţinea familiei romane Savelli, iar Dominic de Guzman a devenit Sfântul Dominic, transferând numele său asupra ordinului întemeiat.

In sec. al 16-lea, la iniţiativa papei Sixtus Quint (1585-1590) şi cu ajutorul arhitectului Domenico Fontana, s-a dat bisericii un aspect de edificiu al Contra-Reformei. Atunci şi-a pus amprenta stilul încărcat al baroului, astfel că biserica pierduse aproape toată autenticitatea sa medieval-timpurie.

Adăugirile baroce au fost suprimate prin lucrări excesiv de grele efectuate de Muňoz, lucrări care au redat bisericii frumosul ei aspect primitiv. A fost păstrată numai capela Sfintei Caterina de Sienna realizată în sec. al 17-lea în stil baroc.

In exterior, uşa din partea dreaptă este precedată de un portic alăturat în sec. al 15-lea. Nartexul, care precedă faţada principală, a făcut parte din porticul patrulater care înconjura atrium-ul ce a dispărut în sec. al 13-lea, atunci când s-a amenajat mănăstirea.

Este de remarcat frumoasa uşă în lemn de chiparos, care asigură intrarea în nava principală şi care a aparţinut bisericii primitive din sec. al 15-lea. Cele două canaturi sunt divizate în 18 panouri care au păstrat sculpturile în baso-relief, ilustrând scene din Vechiul şi Noul Testament.

In partea stângă sus, este reprezentată Crucificarea, exemplul cel mai vechi de reprezentare a acestei scene în loc public.

Interiorul bisericii are o amploare armonioasă, scăldată de o lumină caldă. El exprimă remarcabil încântarea Bisericii creştine primitive.

Planul basilical se compune din trei nave separate de două şiruri de coloane cu capiteluri corintice. Coloanele nu mai susţin arhitrava, ci se unesc cu arcade ce dau impresia de mare uşurinţă. Deasupra se deschid ferestrele readuse la originalitate.

Deasupra uşii de intrare, un mozaic poartă o inscripţie cu litere de aur, care comemorează construirea edificiului de către Petru de Illyria sub pontificatul lui Celestin I-ul (422-432 e.N.). De o parte şi de alta, două personaje feminine reprezintă alegorii ale Bisericii născute din Biserica evreilor (Ecclesia ex circumcisione) convertiţi de Sfântul Petru şi Biserica Păgânilor (Ecclesia ex gentibus) convertiţi se Sfântul Paul.

Acesta este singurul mozaic păstrat din toată acoperirea cu mozaic din partea superioară a navei, din mozaicurile care acopereau pereţii dintre ferestre şi din partea superioară a arcadelor.

In nava principală, deasupra arcadelor curge o friză din marchetărie de marmură, ea fiind un vestigiu al sec. al 5-lea e.N. La parter, în faţa spaţiului schola cantorum (spaţiu din faţa corului – stranei – rezervat cântăreţilor-dascăli) se remarcă un mormânt din mozaic al unui conducător general al dominicanilor, mort în 1300.

Mobilierul bogat din marmură din schola cantarum, din prezbiteriu şi de la amvoane, datând din sec. al 9-lea şi distrus de papa Sixtus Quint, a fost reconstruit cu ajutorul elementelor originale.

Amvoanele şi candelabrul pentru lumânările pascale au fost reconstruite cu ocazia îndepărtării elementelor baroce.

In absidă exista un mozaic de la începuturi, care reprezintă personaje venerate în biserică. El a fost înlocuit cu o frescă a manieristului Taddeo Zuccari, retuşată în sec. 19 şi 20.

In nava din dreapta se poate vedea partea superioară a unei coloane antice ce a aparţinut unor construcţii de sub biserică. Este probabil să fi aparţinut casei din sec. 3-4 e.N. unde se instalase titulus-ul creştin primitiv. In capătul navei a fost amenajată, în sec. al 15-lea, o capelă dedicată Fecioarei de către cardinalul Poggio del Monte di Auxia. Frumosul său mormânt aminteşte de arta distinsă a Renaşterii, răspândită la Roma de Andrea Brengo.

In nava stângă se găseşte capela în stil baroc a Sfintei Caterina de Sienna, realizată în sec. al 17-lea. Cu marmurile sale policrome, cu frescele sale şi cupola pictată, capela este o intrusă în serenitatea acestei biserici.

Incăperile mănăstirii dominicane s-au schimbat puţin de la începutul Ordinului Predicatorilor. Cea destinată Sfântului Dominic este încă prezentă cu toate că a fost mărită şi transformată în capelă. Mai există şi sala de mese originară, unde Tomas d'Aquino îşi lua masa pe timp ce se afla la Roma.

In grădina cu parfum de iasomie a călugărilor şi sub umbra portocalilor şi a lămâilor, sculptorul Giamondia a reprezentat pe cei doisprezece apostoli pe timpul Cinei (1974).

Biserica Santa Sabina are absida îndreptată spre nord, adică spre Palatin şi Capitoliu, profilate dincolo de Circus Maximus.

In spatele absidei, spre nord, se întinde Parcul Savello. Aici se văd resturi ale fortificaţiilor construite în sec. al 10-lea pentru a apăra colina, fortificaţii care au devenit în sec. al 13-lea fortăreaţa familiei Savelli (familie din care a provenit papa Honorius al III-lea).

Parcul oferă perspective plăcute asupra Romei, pornind, la stânga, de la colina Janiculus, la cupola basilicii Sfântul Petru, la Monte Mario cu antena sa de televiziune şi ajungând, spre dreapta, la monumentul lui Vittorio Emanuele al II-lea şi la Turnul miliţiilor de lângă Forumul lui Traianus.