ROMA V - BISERICA SANTA CONSTANZA



Santa Constanza - interior

Lângă marea bazilică ridicată de Constantin I-ul cel Mare în memoria Sfintei Agnes, pe Via Namentana, în primul sfert al sec. al 4-lea e.N, a fost construit şi un edificiu cu destinaţie de mausoleu pentru familia împăratului. In acest mausoleu au fost înmormântate fiicele Constantina şi Helena ale împăratului. Constantina a murit în anul 354 e.N., iar Helena, soţia împăratului Iulianus (361-363 e.N.) a murit în anul 360 e.N.

Deoarece în deceniul al treilea al sec. al 4-lea Constantin I-ul decisese deja să mute capitala de la Roma la Bizantium, pe malul Bosforului, este probabil ca mausoleul să fi fost edificat după moartea sa, survenită în anul 337 e.N., din iniţiativa fiicelor, sau a fiului şi urmaşului său Constantius al II-lea, prin deceniile 4 şi 5 ale aceluiaşi secol.

In mod asemănător, mausoleul Sfintei Helena, mama lui Constantin I-ul cel Mare, a fost înălţat de fiul său la Roma, pe Via Labicana, în preajma bisericii sfinţilor Marcellin şi Petru (Marcellino e Pietro). Helena a murit în 329 e.N. la Nicomedia şi la început a fost înmormântată la Constantinopol. Apoi a fost mutată la Roma într-un mausoleu magnific.

In perioada imperială romană s-a optat pentru mausolee cu plan circular. Unele dintre ele au fost transformate de creştini în biserici, precum Catedrala de la Split, provenind de la Diocletianus şi biserica Sfântul Gheorghe de la Thessalonic, provenind de la Galerius. Creştinii au adoptat planul circular, sau octogonal (apropiat de circular) pentru baptiserii.

Transformarea mausoleului în biserică s-a făcut, cu probabilitate prin sec. al 13-lea (1254), deci după aproape un mileniu. Numele dat bisericii a avut la bază o confuzie legată de numele fiicei Constantina a celui ce a dat libertate creştinismului în Imperiul Roman, pentru că în realitate nu este cunoscută nici o martiră cu numele de Constaza.

Datorită trecutului său de monument imperial funerar şi datorită vechimii de peste un mileniu şi jumătate, biserica Santa Constanza are o valoare cu totul specială între monumentele creştine ale Romei. Structura zidirii antice transmite mister şi spiritualitate paleocreştină cu toate că edificiul a devenit biserică în evul mediu de mijloc.

Edificiul este o rotondă precedată de un vestibul oval îngust şi alungit. Rotonda este compusă din două zidiri circulare concentrice. Zidirea circulară interioară poartă o cupolă aşezată pe un tambur intermediar înalt. Tamburul este aşezat pe un cerc cu coloane jumelate (12 perechi) şi legate cu arcade elegante. Imprejur, între cercul coloanelor şi cel exterior se formează o galerie circulară boltită care poartă încă decoraţia în mozaic din sec. al 4-lea e.N, mărturie a artei acelor timpuri de după domnia lui Constantin cel Mare. Divizată în panouri, decoraţia boltei este acoperită cu o multitudine de subiecte pe un fond luminos. Pe lângă motivele antice s-au adăugat în epoci necunoscute (probabil după sec. al 13-lea) tablouri cu conţinut creştin în nişele laterale.

Biserica Santa Constanza se găseşte în prezent într-o stare aproape similară cu cea din momentul construcţiei. Unele dintre mozaicuri au suferit deteriorări minore, iar altele o restaurare incorectă. Nu s-a mai păstrat decoraţia cupolei, dar din fericire s-au făcut desene în sec. al 16-lea, întocmite pentru reconstruire şi examinare.

Celor douăsprezece perechi de coloane de la parter le corespund douăsprezece ferestre străpunse în tamburul ce susţine cupola. In acest fel, spaţiul de jos este obscur şi misterios în timp ce spaţiul superior este luminos şi plin de speranţă. Parcă se despart două lumi.

Sarcofagul Constantinei era aşezat exact sub boltă, unde astăzi se găseşte altarul creştin.

in nişa opusă intrării se află astăzi o copie a minunatului sarcofag al Constantinei. Sarcofagul original, din porfir roşu, este păstrat astăzi la Vatican. Culoarea roşu-vişiniu a pietrei dure face legătura cu demnitatea imperială. Această piatră a fost păstrată de romani pentru a fi folosită numai de familia imperială. Tot în Muzeul Vatican a ajuns astăzi şi sarcofagul maiestuos din profir roşu al Sfintei Helena.

Santa Constaza - mozaic în galeria laterală

Biserica Santa Constanza este unul dintre monumentele antice cele mai bine păstrate din Roma.

ROMA V - ROCA TARPEIA

La începuturile legendare ale Romei, pe timpul întemeietorului Romulus, latinii au răpit tinere femei sabine pentru creşterea populaţiei ce urma a locui în noul oraş, Titus Tatius, conducătorul sabinilor, dorind să răzbune dezonoarea, a pus stăpânire pe Capitoliu. In acel timp Capitoliul nu se afla între limitele de fortificare trasate de Romulus, limite care cuprindeau numai colina Palatin.

Citadela de pe Capitoliu a căzut în mâna sabinilor datorită trădării fiicei unui paznic, pe nume Tarpeia. Aceea, din iubire pentru Titus Tatius a deschis poarta citadelei.

Confruntarea decisivă dintre latinii lui Romulus şi sabini s-a produs pe locul Forumului Romanum de astăzi, teren aflat între Capitoliu şi Palatin. Inainte de a începe vărsarea de sânge, sabinele cele răpite s-au interpus între fraţii lor şi noii lor soţi. In acest fel cele două mici seminţii s-au reconciliat, urmând a fi conduse alternativ de regi sabini, sau latini. Inţelegerea s-a respectat până când la conducerea Romei au ajuns regii etrusci.

Trădătoarea Tarpeia a fost pedepsită la moarte şi aruncată de pe un perete stâncos abrupt al Capitoliului. Locul a intrat în istorie drept Roca Tarpeia şi rămas mult timp loc al execuţiei trădătorilor.

După multe ezitări ale cercetătorilor, acel loc a fost localizat în partea de sud-est a colinei, care, desigur, după scurgerea timpului şi-a schimbat configuraţia. Astăzi pe sub peretele stâncos numit Roca Tarpeia trece Via della Consolazione urmată de Vico Jugario. In antichitate Vicus Jugarius unea Forum Olitorium (piaţă de legume şi fructe) cu Forum Romanum şi era încadrată de magazinele producătorilor de juguri. Astăzi se pot vedea vestigii ale porticurilor care ocupau baza colinei în epoca Republicii.

ROMA V - COLINA AVENTIN



Mica înălţime, de circa 40 de metri, Aventin este una dintre şapte coline ale Romei, cea mai sudică. Este formată din două vârfuri separate de o mică vale. Primul vârf, Aventin Major, este apropiat de Tibru, iar cel de al doilea, Aventin Minor, se găseşte mai la sud. Pe timpul Republicii colina fost acoperită de un cartier popular. Negustorii erau atraşi în mod special de a locui aici, fiind motivaţi de apropierea de portul Tibrului şi de antrepozitele existente atât pe maluri, cât şi pe întinderea de la poalele colinei.

In aglomeraţia plebeiană s-au construit numeroase edificii religioase, precum templele zeităţilor Diana, Ceres, Minerva și al Libertății, situate între actualele străzi Via Melania şi Via di San Domenico. Templul Dianei a fost ridicat de regele Servius Tullius şi a devenit sanctuarul federal al latinilor. Despre templul Libertății se știe numai despre exitența sa, despre refacerea pavimentului Atriumului său de către Asinius Pollio și despre organizarea, lângă el, a primei biblioteci publice din Roma, în anul 38 e.A, tot de către același Asinius Pollio.

Această colină a fost ataşată oraşului de către Aricus Marcius, în cea de a doua jumătate a sec. al 6-lea e.A.

Plebea, mereu în conflict cu patriciatul, s-a refugiat de multe ori pe Aventin, până a obţinut drepturile cerute, mai ales în anul 494 e.A., pe timpul insurecţiei muntelui Sacru şi în 449 e.A., pe timpul celei de a doua secesiuni a plebei.

Pe timpul perioadei imperiale, Aventinul a îmbrăcat o haină rezidenţială. Traianus a locuit aici înainte de a prelua tronul, dar şi prietenul său Licinius Sura, care a construit nişte mari terme private. Urmele reşedinţelor acestora se pare că s-au depistat în nord-vestul actualei biserici Santa Prisca, depărtată de Tibru. Termele lui Sura au fost construite în lungul străzii Clivus Publicius în partea de sus a pantei ce urca de la Circus Maximus. Vederea spre Palatin şi Circus Maximus trebuie să fi fost magnifică.

Tot în apropierea căii Clivus Publicius s-a ridicat şi templul Lunii. Edificiul a trebuit să compenseze unghiul pantei prin scări ample şi înalte. Din aria Aventinului făcea parte şi templul lui Vortumnus.

O cale foarte circulată şi importantă din această parte a Romei era Vicus Portae Trigeminae. Aceasta unea Forum Boarium cu Emporium. Vechea poartă a zidului servian care se deschidea spre această cale, Porta Trigemina, este una dintre cele mai menţionate din istoria capitalei romane. Se pare că ea avea trei deschideri pentru a uşura circulaţia.

Vicus Portae Trigeminae era jalonată de două arcuri de triumf, Arcul lui Lentulus şi Crispinus şi Arcul lui Germanicus. Intre această cale şi Tibru erau construite multe antrepozite.

Urcând panta Aventinului, în dreptul Podului Probus se găsea un remarcabil ansamblu de temple şi porticuri, templul zeiţei Junona Regina, de mari dimensiuni, şi un alt mic templu, templul Libertas, despre care se presupune că ar fi fost prima bibliotecă publică a Romei, graţie iniţiativei lui Asinius Pollio.

Templul zeiţei Junona Regina l-a ridicat generalul Camillus şi a fost reconstruit mai târziu de către Augustus. Scările lui Cassius (Scalae Cassi), care porneau de la nivelul templului, permiteau să se coboare către cheiul Tibrului.



Monument Giuseppe Mazzini

Pe Aventin se găsea o mare piaţă înconjurată de un portic, Armilustrium, piaţă dedicată sărbătorilor zeului Marte, la 19 octombrie, în fiecare an (sărbătoare a purificării armelor). Un mic altar dedicat lui Marte se găsea în centrul pieţei. Traianus a avut locuinţa privată în imediata apropiere a acestei pieţe.

La baza colinei, spre sud, dincolo de ziduri, s-a ridicat în anul 12 e.A. piramida lui Cestius, monument bizar dar interesant. Tot dincolo de ziduri, Augustus a edificat pentru Aventin cazarma celei de a IV-a Cohorte de vigiles.

Biserica Sant'Alessio

Luxul pe care îl atinsese locuirea de pe Aventin a excitat poftele vizigoţilor lui Alaric care, în anul 410 e.N, au jefuit Roma timp de trei zile. Aventinul a fost devastat în întregime. Secolele următoare au aparţinut unor modeste edificii creştine, reclădite şi mărite pe parcurs.

Aventinul oferă astăzi un aspect de cartier rezidenţial, foarte liniştit, plin de verdeaţă şi ocupat de multe stabilimente religioase, printre care Santa Sabina, Santa Prisca şi Sant'Alessio. Pe panta ce se lasă spre Circus Maximus se întinde o fermecătoare grădină a trandafirilor, cu neînchipuit de multe soiuri şi culori. Jos, la bază, cu deschidere spre Circus Maximus şi Palatin se desface Piaţa Romulus şi Remus, piaţă dominată de monumentul lui Giuseppe Mazzini (1805-1872), scriitor şi om politic care a proclamat, în 1849, Republica Roma, prefigurând statul italian unificat şi modern.