marți, 21 iunie 2011

ARME - ARME MEDIEVALE DISTRUGĂTOARE

1.Focul grecesc 

Aceasta arma a fost cea care i-a asigurat Imperiului Bizantin suprematia atat in bataliile terestere cat mai ales in cele navale, de-a lungul zbuciumatei sale istorii. Conform mai multor surse istorice, focul grecesc a fost inventat de un filosof din Atena pe nume Proclus. Atat de eficient era incat multe batalii importante au fost castigate de Bizant datorita focului grecesc. Practic, era un lichid cu o compozitie necunoscuta decat de bizantini, compozitie care a ramas un mister si in zilele noastre. Datorita caracteristicilor sale, focul grecesc putea rivaliza cu napalmul modern. Era un lichid atat de inflamabil inct putea arde intens chiar si in apa. A ramas in istorie datorita faptului ca nu putea fi stins prin nicio metoda. Nefericitul soldat inamic care era improscat cu foc grecesc, ardea pana se transforma in cenusa, nemaiputand fi salvat nici macar de medici. Bizantinii umpleau cu foc grecesc recipiente circulare din lut carora li se atasa un fitil. Recipientele respective erau propulsate atat contra dusmanilor pedestri cat mai ales asupra corabiilor inamice. Recipientele aveau greutati de 6 sau 9 kg si puteau fi propulasate pana la distanta de 450 m. Realizate din lut se spargeau la impact si incendiau iremediabil orice tinta.

2. Cadavrele 

Desi la prima vedere este greu de imaginat ca un cadavru poate fi folosit ca o amenintare, asediile fortificatiilor din Evul Mediu au dus la “inaugurarea” unei astfel de arme. Cand asediatorii se aflau in fata unei cetati care opunea o rezistenta peste asteptari, iar durata asediului devenea prea mare pentru planurile de razboi ale acestora, atunci era momentul pentru intrarea in scena a cadavrelor intrate in putrefactie, care urmau sa fie catapultate in interiorul cetatilor. In cazul in care dintr-un motiv sa altul nefericitii asediati nu se imbolnaveau, asediatorii recurgeau la cadavrele celor decedati de ciuma. In urma unui astfel de bombardament cu cadavre infestate cu teribilul virus al ciumei bubonice, nicio cetate nu putea rezista.

3.Uleiul fierbinte 

Inapoi in vremurile in care asedierea si escaladarea zidurilor unei cetati era una dintre cele mai periculoase indeletnici ale razboiului, asediatorii erau nevoiti sa infrunte o arma pe cat de redutabila, pe atat de banala, - uleiul incins! Fortificatiile medievale erau deseori prevazute cu orificii speciale in dreptul crenelurilor, prin care asediatii turnau suvoaie incandescente de ulei incins, direct deasupra asediatorilor. Aceste orificii speciale si-au dobandit o faima atat de sumbra incat au ramas in istorie sub denumirea de “Gaurile mortii”. Uleiul respectiv era usor de procurat, fiind obtinut prin presiune mecanica din diverse seminte. Ranile provocate de contactul cu uleiul incins sunt mai grave decat cele produse de apa clocotita, acesta fiind principalul motiv pentru care uleiul era folosit mai des.

4.Arbaleta 

Spre deosebire de clasicul arc cu sageti, arbaleta era o arma cu efect mult mai distructiv decat acesta. Arbaleta a fost de la inceput o arma proiectata pentru a putea trage sageti destinate  sa strapunga cele mai groase armuri. In acest scop, patul de lemn avea atasat un arc masiv din otel. Armarea acestuia era imposibila pentru forta bratelor unui om obisnuit, problema fiind rezolvata prin actionarea unui mecanism cu scripeti si roti dintate care facea posibila incordarea arcului metalic. Primele arbalete personale au fost folosite in scop experimental de romani, pentru ca in Evul Mediu arbaleta sa isi dovedeasca rolul hotarator in batalia de la Hastings. Arbaleta a fost in uzul armatelor occidentale pana in jurul anului 1500 cand a fost detronata de archebuza. Sageata folosita in tirul cu arbaleta, era considerabil mai scurta si mai grea decat cea pentru arc, in plus avea un varf scurt si masiv din metal, proiectat pentu a penetra mai usor armurile. Arma a avut o faima atat de rea incat a fost anatemizata de Papa Inocentiu al II-lea in cadrul Consiliului din 1139. Arbaletele aveau o faima proasta si printre cavalerii medievali , acestia considerand ca este o arma infama, deoarece orice iobag neexperimentat putea sa ucida intr-o secunda, cu ajutorul sau, un cavaler care-si petrecuse tot timpul vietii perfectionandu-si tehnicile de lupta.

5. Catapulta 

In Evul Mediu cea mai intalnita forma de catapulta era trebuchet-ul cu contragreutate, folosit deopotriva de musulmani si crestini inca din jurul anului 1000 e.n. Catapultele mari puteau arunca proiectile din piatra grele de pana la 140 kg in interiorul fortificatiilor inamice. Catapultele au aparut pentru prima data in China antica in jurul secolului 4 i.e.n. Alaturi de bombarde, catapultele au fost principalele arme de asalt impotriva stabilimentelor adverse. Deseori se catapultau cadavre de oameni si animale in interiorul cetatilor.

6.Buzduganul 

Vechii saxoni il denumeau ironic “Botezatorul”, ispirati probabil de faptul ca nu era nevoie decat de o lovitura bine tintita pentru ca victima sa fie ucisa pe loc. Buzduganul a fost precedat de ghioaga din lemn prevazuta cu tepi de metal. Spre deosebire de aceasta, buzduganul era fie alcatuit complet din metal, fie cu un maner din lemn de esenta tare prevazut la capat cu o bila grea de fier intesata cu tepi. Initial a aparut ca o arma a taranilor saraci chemati la lupta, prea saraci sa-si permita o sabie. Buzduganul si-a castigat notorietatea in momentul aparitiei armurilor complete, cand acestl a devenit un adevarat distrugator de armuri pe campul de batalie. Buzduganele erau de diverse forme si marimi, cele mai grele cantarind pana la 9 kilograme. Buzduganul a fost arma favorita a regelui Johan al Boemiei. Orb din nastere, acesta inainta calare, invartind si lovind haotic cu buzduganul sau cu maner din aur, pana cand, in mod inevitabil, cineva era lovit.

7.Hunga Munga 

Teribilul cutit-secera african a fost folosit intensiv de catre triburile africane din jurul lacului Ciad. Hunga Munga este o arma alba cu o forma fantezist-interesanta, dar care prezinta o eficienta deosebita in confruntarile armate. De manerul sau sunt atasate doua lame drepte pentru strapuns, si una curba pentru retezat. Hunga Munga poate fi folosita in egala masura in lupta, cat si ca arma de aruncat la distanta in genul bumerangului. Datorita eficacitatii sale, Hunga Munga a fost adoptata rapid de catre populatiile africane, in prezent find des folosita in reglarea conflictelor interetnice din Gabon, Republica Centrafricana, Ciad, Niger, Nigeria si Camerun.

8.Bilele cu tepi 

Sunt printre cele mai vechi arme inventate de catre oameni. Se folosesc inca inainte de Antichitate si au fost semnalate cazuri cand bilele cu tepi au facut victime si in zilele noastre. Practic, acestea sunt alcatuite dintr-o bila mica de metal stabatuta de 3-4 tepi lungi astfel ca atunci cand este aruncata pe sol unul dintre tepi sa fie orientat intotdeuna in sus. Bilele se aruncau in numar mare pe sol atunci cand soldatii trebuiau sa se retraga in viteza din fata trupelor inamice, efectul psihologic fiind unul teribil. Daca un soldat calca pe o astfel de bila, tepii lungi si ascutiti puteau sa-i strapunga piciorul pana ieseau pe partea cealalta.Primele astfel de bile cu tepi au fost folosite in timpul bataliei de la Gaugamela din anul 331 i.e.n. Romani le-au folosit si ei denumindu-le Murex ferreus. Bilele cu tepi au fost una dintre armele preferate ale faimosilor luptatori Ninja din Japonia medievala . Acestia in momentul in care erau surprinsi dispareau in graba, nu inainte de a arunca pe podea cateva astfel de bile tepoase pentru a-i intarzia pe samuraii urmaritori.

9. Carele de lupta 

Aceste mijloace de locomotie destinate strict campaniilor militare au aparut acum cateva mii de ani, cand akkadienii, sumerienii, hititii, egiptenii si scitii le-au folosit aproape concomitent. Totusi perioada lor de aur a fost aceea in care grecii, si mai apoi romanii le-au folosit intens atat pe campul de lupta, cat si in urmarirea dusmanilor. Carele de lupta aveau intotdeuna doua roti, erau usoare si manevrabile, fiind trase de cei mai iuti cai disponibili. Efectul lor ucigator era asigurat de o serie de lame metalice in lungime de circa un metru, foarte bine ascutite pe ambele laturi, care erau atasate in pozitie orizontala de axul rotilor. Astfel echipate, carele erau folosite in sarje destinate atat pentru retezarea picioarelor soldatilor inamici, cat si pentru instalarea groazei in randurile armatelor dusmane.

10. Bombarda 

Acesta este de fapt prima arma de foc folosita de oameni cu sute de ani inainte de aparitia muschetei. Bombarda consta dintr-un simplu tub metalic care se incarca cu un proiectil, cel mai adesea ghiulele din bronz, piatra sau plumb. Era deseori atasata pe un afet primitiv caruia i se montau doua sau patru roti, in functie de dimensiunile bombardei. Precursoare atat a tunurilor de camp cat si a mortierelor si tunurilor marine, bombarda a jucat un rol deosebit de important pe campul de batalie. Totusi, acesta arma si-a castigat faima sangerosa in timpul asediilor cetatilor medievale. Unele modele au fost adaptate pentru corabiile de lupta fiind folosite pana la aparitia tunului cu proiectil capsulat. Se incarcau intotdeauna pe gura tevii cu o anumita doza de praf de pusca, dupa care prin acelasi orificiu era introdusa ghiuleaua, Actul tragerii se realiza prin aprinderea unui fitil scurt atasat capatului opus al tevii.

ARME - RUSIA - PERSONALITĂŢI - KALAŞNIKOV

În jurul anului 1635, olandezii erau înnebuniţi după lalele. Nu numai că le cultivau – câmpuri întregi -, nu numai că le admirau, le expuneau în vaze preţioase...
Istoria alege deseori oameni cu origini umile, cu care marchează însă definitiv traseul omenirii. Un astfel de om este creatorul celei mai eficiente arme de asalt. Într-un paradox nemaiîntâlnit, om şi armă şi-au influenţat reciproc destinele. Omul şi-a împrumutat numele armelor, iar ele l-au făcut celebru pe mapamond. E o celebritate pe care, astăzi, nonagenarul armurier şi inventator o priveşte cu dispreţ şi răceală, dar de care nu se mai poate elibera. Cele peste 100 milioane de arme de foc produse după ”reţeta” sa i-au adus o nedorită jertfă de alte câteva sute de milioane de vieţi omeneşti.

Tanchistul-poet care inventa pistoale automate
Destinul a vrut cu tot dinadinsul ca cel mai mare producător de arme de asalt din toate timpurile să vadă lumina zilei în inima Asiei, în sătucul Kurya din imensitatea Regiunii Altai, deţinută încă, pe atunci, de muribundul Imperiu Ţarist.
Nou-născutul a fost botezat Mihail Timofeevici Kalaşnikov şi a devenit instantaneu una dintre multele guri flămânde ale unei familii de simpli ţărani.
Soarta a fost crudă cu el încă din fragedă pruncie, deoarece tatăl său a fost deportat într-unul dintre gulagurile de tristă amintire ale Uniunii Sovietice.
Nimeni nu ar fi crezut pe atunci că micuţul Mihail ar fi avut vreo înclinaţie tehnică; nimeni nu a putut să vadă aptitudinile unui mare armurier şi inventator în acest copil.
Mihail era o fire sensibilă, înclinată spre lirism. Băiatul chiar credea că va deveni poet. Până la chemarea pentru îndeplinirea serviciului militar, Mihail scrisese deja nu mai puţin de şase volume de poezii. (De fapt, şi în prezent, în ciuda vârstei înaintate, Mihail Kalaşnikov scrie încă poeme.)
Gheara Armatei Roşii se materializează într-un ordin de recrutare sosit în anul 1938, ordin care îl trimite pe Mihail la Kiev. Ajuns aici, personajul nostru devine mecanic tanchist, ajungând, în cele din urmă, sergent major, comandantul unui tanc.
Vorbim de celebrele şi temutele tancuri ruseşti T34, din Regimentul 24 de Tancuri aparţinând de Divizia 24 Motorizată, staţionată lângă Stryi. Calităţile sale înnăscute de vizionar şi inventator ies pentru prima dată la iveală odată cu proiectarea, în premieră mondială, a unui dispozitiv destinat să numere obuzele trase de tunul din tanc.
Mai târziu, Mihail se va distinge şi în luptele împotriva Wermacht-ului. Este grav rănit de schije în timpul luptelor date pentru apărarea oraşului Bryansk, în luna octombrie a anului 1941.
Pe patul de spital, Mihail Timofeevici se gândeşte foarte serios la conceperea unei arme automate de asalt care să însemne ceva nou pe câmpul de luptă. Gândurile sale erau alimentate atât de experienţele personale cu armele automate din dotare, cât mai ales de reproşurile camarazilor răniţi, colegii de spital plângându-se deseori de calitatea execrabilă a armelor de asalt. Ulterior, în perioada de convalescenţă, care durase 6 luni de zile, Mihail nu a renunţat deloc la ideea creării unei noi arme. Una cu adevărat revoluţionară...
A purces deci la treabă, fiind încurajat de camarazi şi mai ales de superiori.
Când prototipul a fost gata, l-a prezentat în cadrul Institutului de Aviaţie din Moscova, corp de armată evacuat pe atunci în Alma-Ata, capitala Kazahstanului.
Arma nu a trecut testele, lăsându-i reci pe membrii comisiei de examinare.
Deloc marcat de acest prim insucces, Mihail perseverează în căutările şi improvizaţiile sale, astfel încât, la data de 12 iunie 1942, al doilea model de pistol automat este creat în atelierele aceleiaşi instituţii militare.
În plin Război Mondial, se pare că tânărul din Kurya dăduse lovitura. Talentul său, ascuns până în acele momente, începea să dea roade.
Cel mai mare expert de atunci al Armatei Roşii în domeniul armelor mici şi de asalt, reputatul A.A. Blagonravov, a fost interesat imediat de ideile novatoare ale lui Kalaşnikov. Chiar dacă nu a recomandat producţia în masă a celui de al doilea model, deoarece considera că mai avea nevoie de unele îmbunătăţiri, expertul militar a făcut totul pentru a-l trimite pe autodidactul designer spre Centrul de Cercetări al Armelor de Asalt de pe lângă Directoratul Armatei Roşii. Din 1944 până în 1946, Mihail a dezvoltat un nou model experimental, model care, în anul 1949, a fost adoptat de forţele armate ale Uniunii Sovietice.

Ani de glorie
În urma acestui succes de proporţii, Mihail este decorat personal de către Iosif Visarionovici Stalin. Fostul copil de ţăran ajunsese, de la un autodidact şi obscur inginer militar, la rangul de proiectant-şef în cadrul Departamentul de Arme de Asalt al Armatei Roşii.
Avtomat Kalaşnikova-Model 1947 tocmai se născuse.
Gurile rele, tot mai des auzite după căderea Uniunii Sovietice din anul 1991, clamau în schimb că Mihail nu inventase nimic nou, ci preluase şi dezvoltase modelele concepute deja de cei doi armurieri de top ai Wermacht-ului, celebrii proiectanţi de arme automate Hugo Schmeisser şi Werner Grunner. Cât de adevărate sunt aceste afirmaţii, sau mai precis, câte din totalul pieselor unui AKM clasic au fost concepute de cei doi ingineri germani, nu vom şti cu siguranţă niciodată. Aceleaşi "guri rele" susţin că AKM-ul nu este decât o variantă puţin modificată a modelului Sturmgewehr 44, conceput integral de Schmeisser. Arhivele care deţin povestea completă a armei de legendă nu vor fi, pesemne, accesibile niciodată, iar Mihail Kalaşnikov, astăzi în vîrstă de 91 ani, este puţin probabil să dea vreo declaraţie fulminantă.
Adevăratul model de succes mondial a fost aşa numitul Avtomat Kalaşnikov Modernizirovanîi, mult mai cunoscut sub prescurtarea de AKM, model lansat în anul 1963. Noua armă de asalt era mai uşoară, mai precisă şi mai puternică decât modelele anterioare. În plus, era mult mai ieftină de produs şi extrem de fiabilă şi rezistentă.
Calibrul de 7,62X54R a devenit la fel de celebru ca arma. AKM oferea şi alte îmbunătăţiri, în special prin forma încărcătorului şi a compensatorului de recul de la gura ţevii.
Decoraţiile începeau să curgă în ţara natală, unde Mihail devine, fără voia sa, un erou al Uniunii Sovietice. Ajunge erou al Muncii Socialiste (anii 1958 şi 1976), primeşte Premiul Lenin în 1963, în 1969 este ridicat în rang de colonel, iar doi ani mai târziu primeşte gradul de Doctor în Ştiinţe Inginereşti. Nu este scutit nici de alte trei Ordine Lenin, Ordinul Cravatei Roşii a Muncii, Ordinul Marelui Război de Apărare a Patriei, Ordinul Steaua Roşie şi un maldăr de decoraţii mai mici despre care bătrânelul de astăzi spunea, într-un interviu recent, că ar încăpea într-o mică furgonetă.
Spre surpriza tuturor, Kalaşnikov omul nu agrea cu totul ideologia materialist-ştiinţifică a comunismului şi nu îmbrăţişa nici ateismul militant al regimului sovietic. Mai târziu, în memoriile sale, Mihail declara că principiile de eficienţă si fiabilitate ale armelor sale au fost inspirate de ideile din marea literatură rusă şi din citirea Bibliei (!), armurierul secolului recunoscând că în pauzele de lucru obişnuia să citeasca intens, atât din cartea sfântă a creştinismului, cât şi din volumele autorilor ruşi.
Mistic, poet sau erou al socialismului, onorurile continuă să curgă la adresa sa, astfel încât în anul 1980 devine Cetăţean de Onoare al sătucului natal, după ce, în anul 1987, primeşte acelaşi statut din partea oraşului Ijevsk.
Preşedinţii Elţîn şi Putin l-au decorat personal, acesta din urmă înaintându-l la gradul de general-maior.

Automatul care a marcat istoria

Arma creată de el a devenit un simbol de luptă, un mit şi un punct de referinţă în toate conflictele armate din ultimii 60 de ani.
AKM a devenit, în scurt timp, o armă populară, fiind prezentă la ora actuală, prin diverse variante, nu foarte diferite, în armatele a peste 70 de ţări.
Din anul 1990 până în prezent, a fost principala armă folosită la potenţialul său maxim în nu mai puţin de 46 din cele 49 de conflicte majore care au răvăşit Pămîntul.
Anul trecut, un raport al Băncii Mondiale (ia te uită ce-i mai interesează pe ăştia!) estima că, din totalul celor 500 milioane de arme de foc de pe Terra, cel puţin 100 milioane sunt automate Kalaşnikov sau variante ale acestora. Prin comparaţie, la ora actuală, în întreaga lume circulă mai puţin de 10 milioane de arme de asalt similare produse de americani.
Este singura armă care figurează pe steagul unei ţări (Mozambic) şi pe cel al unei temute organizaţii militare din Orientul Mijlociu (Hezbollah).
Cea mai căutată armă de asalt, AKM a fost proiectată de la bun început pentru condiţiile teribile de pe câmpul de luptă. Arma este funcţională în condiţii cu adevărat extreme - ploaie, arşiţă, praf, nisip, noroi. Acolo unde se blochează orice armă similară concepută în Statele Unite sau ţările Europei Occidentale, un AKM va funcţiona la parametri optimi.
Poţi să o scufunzi în apă şi să tragi cu ea imediat după acest test. Poţi să treci peste ea cu automobile grele, poţi să o legi de un autovehicul militar şi să o târăşti prin praf, tot va funcţiona, după cum au demonstrat-o sute de teste comparative.
Cu toate că primele modele nu aveau tocmai o acurateţe optimă pentru o arma de asalt, precizia lăsând de dorit la distanţe mari, iar reculul puternic fiind încă un dezavantaj major, puterea glonţului capabil să trecă prin ziduri de grosime medii, prin veste şi căşti antiglonţ, precum şi fiabilitatea incomparabilă şi costurile de producţie mici au făcut ca AKM-ul să devină lider incontestabil de piaţă.
Episodul războiului din Vietnam nu mai are nevoie de niciun fel de comentariu, AKM-ul sovieticilor din 1963 dovedindu-se net superior, la toate capitolele, armelor de asalt deţinute de trupele Unchiului Sam.
Triumful AKM s-a datorat în mare măsură sintagmei "lucrul potrivit la locul potrivit".
Explozia sa globală nu s-a datorat faptului că era o minune a vremurilor sale, ci mai degrabă fluctuaţiilor politicilor şi strategiilor militare pe plan global.
Tradus în fapte, înseamnă că politicile militare şi deciziile de politică externă ale Kremlinului s-au susţinut reciproc unele pe altele în cazul destinului acestei arme.
După moartea lui Stalin în anul 1953, apariţia unui lider mai relaxat precum Nikita Hruşciov şi, mai ales, crearea Pactului de la Varşovia au împins arma lui Kalaşnikov spre cucerirea lumii.
Noua politică externă a Uniunii Sovietice de atunci avea un nou deziderat: înarmarea statelor-satelit din Blocul Estic.
Chinezii produceau deja din anul 1956 propriile variante ale armei, iar statele "prietene" au început şi ele să producă modele specifice.
Nici măcar Israelul, stat aparent rival URSS-ului, nu a rămas insensibil la performanţele armei.
A fost nevoie doar de Războiul de 6 zile şi de capturarea unei trupe de comando egiptene înarmată cu AKM-uri, pentru ca Tsahalul (Forţele Armate Israeliene) să recunoască avantajele nete ale armei comparativ cu modelele M16 deţinute de soldaţii israelieni.
Pe baza acestor realităţi, inginerii militari de la Tel Aviv au produs propria variantă de AKM (cu mici modificări), celebrul IMI Galil, armă aflată astăzi în dotarea forţelor israeliene.

Statele din Pactul de la Varşovia produceau deja modele tipice, cele mai apreciate fiind tipurile de AKM fabricate în România, fosta Iugoslavie şi Polonia.
În ţara noastră, uzinele de la Cugir au produs în principal modelele PM-md63 şi PM-md90, binecunoscute românilor care au făcut armata sub denumirea de "Pemeuri".
Modelele româneşti s-au dovedit a fi de o calitate extrem de bună, fiind foarte căutate la export şi putând fi întâlnite astăzi în toate colţurile lumii.
Alt atribut al armei este potenţialul său mortal inegalabil. Fie că este în mâinile unei bătrânici, ale unui "copil al războiului" din Africa, ale unui taliban, soldat din Spetsnaz sau traficant de droguri din America Latină, AKM ucide sau, în cel mai bun caz, mutilează. Glontele său este considerat de mulţi ca fiind chiar prea puternic pentru o armă automată portabilă.
Accesibilitatea armei în conflicte urbane, lupte de gherilă, reglări de conturi tribale sau în lumea drogurilor, adică exact tipul de conflicte din ultimele decenii, i-a făcut pe strategii Pentagonului să inventeze un nou termen militar de specialitate, aşa-numitul "Asymmetric Warfare".

Kalaşnikov-ul viitorului şi bătrânul cu muzeu

Dacă documentarul "The Gun" are ca punct central modul în care AKM-ul a modificat cursul războaielor din ultimii 50 ani, întrebarea tuturor se îndreaptă spre rolul creaţiei lui Mihail pe câmpurile de luptă din viitorul apropriat.
Întrebarea şi-au pus-o şi specialiştii uzinelor IJMAŞ din Ijevsk, preocupaţi de apariţia pe piaţă a unor modele concurente care egalează şi chiar depăşesc capacităţile armei produse în 1963.
Răspunsurile au venit tot din partea proiectanţilor ruşi care, cu concursul lui Mihail, au reuşit în ultimii ani să scoată modele de AKM, care sunt absolut remarcabile.
Vorbim aici de modelele AK-107, AK-108, AK- AS/ASM, TKB-0146, AN-94 Abakan, AK-103. Multe dintre acestea funcţionează pe vechiul calibru 7,62, iar restul sunt pe calibre NATO. Sunt folosite în special în misiunile de comando ale trupelor ruse, de către membrii serviciilor secrete sau de membrii serviciilor de pază ai înalţilor demnitari de la Kremlin.
Mai puternice, mai eficiente, mai precise, mai durabile, mai mortale, ultimele modele ale temutei unelte a morţii sunt greu accesibile pentru punctele fierbinţi de pe glob.
Pe de altă parte, Mihail nu se poate plânge deloc de destinul avut în această existenţă. Decorat la rând şi de preşedintele rus în funcţiune, care l-a lăudat pentru crearea "unui brand de care este mîndru orice rus", nonagenarul a ajuns să fie şi "Erou al Federaţiei Ruse".
Pe plan financiar, iarăşi străluceşte, fiind deţinătorul a 30% din acţiunile unei companii germane din Sollingen care produce sortimente de vodcă, cuţite, tricouri, umbrele etc, "branduite" sub numele Kalaşnikov.
Totul a culminat cu inaugurarea Muzeului Kalaşnikov, pe data de 4 noiembrie 2004, în oraşul Ijevsk. Straniul muzeu expune biografia completă a lui Mihail, Biblia sa din tinereţe, precum şi o parte din schiţele primelor tipuri de arme. Punctul de maxim interes al muzeului constă în sălile ticsite cu toate modelele acestui pistol automat, de la cele din anii celui de-al Doilea Război Mondial, până la ultimele arme produse la IJMAŞ.
Tot aici se pot admira toate modelel de AKM produse în alte ţări, printre care şi "Peme-urile" noastre.
O altă sală este dedicată impactului social şi cultural al armei pe mapamond, percepută ca mijloc de luptă pentru independenţă şi mai ales ca ultim apărător în faţa capitalismului galopant, imperialismului şi colonialismului globalist modern.
Mihail va rămâne în istorie nu doar datorită armei care-i poartă numele, ci şi pentru vorbele sale memorabile, unele dintre ele străbătute de un autentic umor rusesc:

Din vorbele lui Mihail Timofeevici...





Munca mea este viaţa mea, şi viaţa mea este munca mea. Am inventat acestă armă să îmi apăr ţara de nazişti. Astăzi sunt mândru că, pentru mulţi oameni, arma a devenit un sinonim pentru libertate.
Nemţii sunt singurii responsabili de faptul că am devenit un fabricant de arme. Dacă nu ne invadau ţara, aş fi proiectat maşini agricole.
Cineva m-a întrebat odată cum pot dormi liniştit noaptea ştiind că armele inventate de mine au ucis milioane de oameni, unii dintre ei fiind nevinovaţi. I-am răspuns că nu am nicio problemă de conştiinţă, deoarece oamenii sunt cei care ucid oameni, arma neatinsă de mână omeneasca nu poate ucide nici măcar un şoarece.
Înainte de a crea ceva nou, trebuie neapărat să cunoşti tot ce s-a creat anterior în acel domeniu.
Sunt oricând gata să-i strâng mâna celui care poate crea o armă de asalt mai bună decât a mea.
Câteodată este dureros să văd atâţia criminali şi ticăloşi înarmaţi cu AKM-uri. Eu am creat arma pentru apărarea ţării, nu pentru mafioţi şi terorişti.
Tot ce este complex nu este folositor, şi tot ce este folositor este simplu. Acesta este motto-ul după care mi-am ghidat viaţa.
Sincer, aş fi preferat să inventez o maşină care să-i fi ajutat pe ţărani la munca câmpului.
Cred că talentul meu este unul înnăscut.
Am tras milioane de gloanţe. Mai trag şi acum, la vârsta asta. Aşa am ajuns să fiu tare de urechi, de la zgomote...
Teroriştii vor căuta întotdeauna arme simple, funcţionale şi de încredere.
Partea negativă a vieţii constă în fapul că cineva, din umbră, vrea să conducă toată omenirea. Cu Rusia nu-i va merge...
Visul meu dintotdeauna a fost acela de a inventa un motor care nu se opreşte niciodată.
Cred că dacă mă apuc să proiectez un tren, va arăta la final ca un AK-47.
Nu am făcut studii tehnice, deci a trebuit să improvizez continuu.
Nu ai ce face! Omul va inventa arme cu orice ocazie...
Armata noastră a dat ordin să se creeze o armă de asalt nouă şi mai eficientă decât cele de pe atunci. Am fost nevoit să improvizez, altfel eram eliminat din concurs.
Când l-am vazut pe Bin Laden la televizor înarmat cu un AKM, m-au apucat toţi nervii pe bărbosul ăla nebun. Dar ce pot să fac? Teroriştii or fi ei nebuni, dar nu sunt proşti: întotdeauna aleg cele mai bune arme...

GEOGRAFIA - CELE MAI SPECTACULOASE ZECE PEŞTERI ALE LUMII

Cele mai impresionante pesteri ale lumii
Vedem locuri frumoase aproape oriunde mergem in Natura: munti uriasi, campii inflorite, jungle inspaimantatoare si paduri luxuriante. Toate sunt forme deosebite de manifestare a naturii si alcatuiesc o experienta care nu trebuie ratata. Insa, cat de des ne aventuram in lumea de sub noi? In caz ca nu suntem speologi sau trogloditi, cu siguranta raspunul este “nu prea des”. Iar cine spune ca lumea din subteran este un loc terifiant, probabil ca nu a vizitat niciodata cele mai impresionante si frumoase pesteri ale lumii. Formate de-a lungul miilor, si chiar milioanelor de ani in unele cazuri, aceste minuni naturale ascunse isi dezvaluie, in sfarsit, maretia si fabulosul acelora care isi deschid mintea si inima catre ele.
Pestera Mamut, Kentucky, SUA

Este una dintre cele mai vechi si cel mai bine cunoscute pesteri de pe teritoriul Statelor Unite. Reprezinta, totodata,
cel mai lung sistem natural de asemenea tuneluri din lume, cu o retea ce insumeaza 587 de kilometri de galerii subterane. Transformata in parc national in 1941, Pestera Mamut, care isi datoreaza numele tocmai dimensiunilor colosale, a fost descoperita de colonistii americani spre finele secolului al XVIII-lea, dar le era cunoscuta triburilor de bastinasi de mii de ani. Trasaturile emblematice ale pesterii includ un soi de canal denumit Chiuveta de Cedru si alte formatiuni cu denumiri autodescriptive, intitulate Bulevardul Principal, Niagara Inghetata si Tragedia Grasanului.


Pesterile Lascaux, Franta


Complexul de pesteri din Lascaux, din regiunea sud-vestica aa Frantei, Dordogne, gazduieste unele dintre cele mai magnifice picturi rupestre preistorice descoperite pana in acest moment. Desenate cu pigmenti naturali si estimate ca avand o varsta de 16.000 de ani, multele sute de imagini de pe peretii pesterilor ilustreaza unele creaturi din Epoca de Fier, sursa de fascinatie dar si hrana pentru toti oamenii moderni timpurii care au populat regiunea. Cele mai mari imagini desenate in spectaculosul Mare Amfiteatru al Bourilor masoara pana la cinci metri in lungime. Desi oricine se poate bucura de aceste reprezentari impresionante ale vietii in Paleolitic din fata calculatoarelor, navigand pe Internet, este pacat ca pesterile sunt in acest moment inaccesibile, direct, turistilor si publicului, din pricina unei ciuperci destructive care a atacat desenele. Chiar si dupa ce ciuperca va fi indepartata, deprecierea va ramane evidenta si, in prezent, ireparabila.


Pesterile Saline Galos, Chicago, SUA


Adanc sub sala de spectacole Jolly Inn din Parcul Portage, Chicago, lumini colorate scalda in radiata lor o scena pe care putini oameni se asteapta sa o admire vreodata. Candva un secret est-european, beneficiile salinelor au ajuns si in suburbiile orasului american. La Pesterile Galos, vizitatorii se relaxeaza pe sezlonguri, inconjurati de stalactite de sare si inspirand aerosoli salini in timp ce sunetul marii, inregistrat, le relaxeaza psihicul. Asa-numita "terapie salina" are legiuni de adepti care se inclina dinaintea caracteristicilor curatoare ale sarii naturale. Fie ca este vorba de sare in sine, de compusii de iod din structura ei sau pur si simplu de atmosfera relaxanta din pestera de sare, in mod cert ea atrage si fascineaza.


Pesterile Thylacoleo, Australia


In 2002, o expeditie organizata de Muzeul Western Australian s-a lansat spre a investiga raportarile unor oameni, cu privire la schelete de mari dimensiuni, observate in canteva pesteri din pustiul desertic al tarii-continent, cunoscut sub denumirea de Campia Nullarbor. Printre ramasitele zecilor de animale disparute din megafauna australiana, datand din urma cu peste 500.000 de ani, s-au descoperit aici, pentru prima oara in istorie, scheletele complete ale stravechiului leu marsupial - Thylacoleo Carnifex, de unde se trage si numele dat pesterilor.


Cavernele Carlsbad, New Mexico, SUA


Se poate spune despre cavernele Carlsbad ca alcatuiesc cel mai spectaculos complex natural de pesteri "clasice", de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Descoperit accidental de un anume Jim White la finele anilor 1890, complextul speologic include Camera Mare, a doua cea mai mare incapere din lume a unei pesteri. Aceasta incinta colosala, din calcar, are o lungime de aproape 1220 metri, o latime de 190 si o inaltime de 107 metri. Spre deosebire de majoritatea pesterilor de calcar, Cavernele Carlsbad au fost sapate nu de rauri suberane sau de acizi carbonici ci de acid sulfuric puternic, format datorita proximitatii depozitelor de petrol si de gaze naturale. Tanarul vacar local Jim White a descoperit cavernele de la distanta pe cand a zarit, din saua calului, ceea ce parea a fi o "armata" de lilieci care ieseau pe gura pesterii. In cea mai buna perioada a sa, populatia de lilieci estimata ca ar locui in Cavernele Carlsbad atinge cifre de miloane de indivizi.


Pesterile de Gheata, Antarctica


Muntele Erebus, din Antarctica, este, efectiv, cel mai fierbinte loc al continentului alb, iar atunci cand inghetul absolut intalneste o "tubulatura" fierbinte, lucruri curioase se intampla. Unul dintre rezultatele incalzirii cu aburi a Erebusului il reprezinta furnalele-turnuri de la suprafata si spatioasele pesteri inghetate de sub sol. Si mai exista Limba de Gheata Erebus, ghetarul care aluneca la vale pe povarnisrurile muntelui, in placida Mare Ross, unde interactiunea cu valurile si cu gheata marii creaaza pesteri temporare de o frumusete indescriptibila.


Grotele Kartchner, Arizona, SUA


Parcurg peste 3,5 kilometri pe sub nisipurile desertului din jurul orasului Benson si au fost in totalitate separate de suprafata timp de aproape 200.000 de ani, pana intr-o zi din 1974, atunci cand Randy Tufts si Gary Tenen au devenit primele fiinte umane care au pasit in galeriile grotelor Kartchner. Sistemul de pesteri, desemnat parc statal in 1999, este extrem de fragil, iar existenta sa a fost ocultata pentru cei mai multi oameni, inainte ca o garda adecvata sa fie instalata spre a proteja formatiunile de exceptie din interiorul cavernelor. Impresionante si inedite in cazul acestei pesterii sunt formatiunile fusiforme ce coboara din tavane, denumite "paie de suc", niste tuburi goale, lungi si subtiri, care picura constant apa calcaroasa. Fiecare picatura depoziteaza o cantitate minuscula de minerale la capatul "paiului" inainte sa cada pe podeaua pesterii. Avand in vedere ca fiecare "coloana" coboara cu aproximativ 2,5 milimetri pe secol, iar cea mai lunga masoara un pic peste 6,4 metri, este usor de dedus ca Pestera Kartchner s-a"dezvoltat", nederanjata, timp de sute de mii de ani.


Pestera Beregata, Mexic


Adanca de 365 de metri - unii spun ca are 400 - Pestera Beregata ( Sotano de las Golondrinas, in spaniola), din centrul Mexicului este suficient de larga incat sa inghita cu totul Empire State Building. Este, de asemenea, de forma conica, avand baza mai lata decat partea superioara. Pestera a fost explorata recent, in anii 1960, cu numai doi ani mai devreme decat prima vizita a omului pe Luna. Asa cum era de asteptat, fiind vorba despre o prapastie larga, care coboara sute de metri in pamant, ea este asaltata periodic de numerosi sportivi exhibitionisti, asa numitii skydivers sau BASE jumpers, care pur si simplu se arunca in haul "beregatei", pentru a-si deschide parasutele multi metri mai jos.


Pestera lui Fingal, Scotia

Este vorba despre o pestera marina de pe pustia insula Staffa, din Scotia. Formata integral din coloane hexagonale din bazalt, pesterea lui Fingal are aceasta dispunere unica gratie modului de depozitare al masei de lava care s-a racit si s-a microrat formand pilastrii supusi mai apoi actiunii de eroziune. Dimensiunea si acoperisul boltit, dimpreuna cu sunetele bizare produse de ecoul izbiturii valurilor, ii dau pesterii o atmosfera de catedrala naturala. Numele sau galic, Uamh-Binn, inseamna "pestera melodioasa". Pestera are o intrare sub forma de arcada si este umpluta cu apa de mare; cu toate acestea, barcile nu pot intra in ea, vizitarea de catre turisti fiind posibila numai pe jos.


Pestera Cristalelor, Mexic

Una dintre cele mai magnifice, spectaculoase si surprinzatoare pesteri de pe Pamant este, de asemenea, si cel mai recent descoperita. In aprilie 2000, ortacii care lucrau in Mina Naica, din Chihuahua, Mexic, au dat peste o pestera vasta, plina cu apa, in timp ce sapau dupa plumb si zinc. Pompand afara din spatiul subteran apa bogata in minerale si extrem de fierbinte, minerii au fost uluitii sa priveasca o retea incredibila de cristale uriase din selenit, cu lungimi de pana la 12 metri si grele de aproape 55 de tone. De cand lichidul fierbinte suprasaturat a fost drenat din Pestera Cristalelor, cristalele s-au oprit din crestere. Privind insa partea buna, cele 43 de grade Celsius din pestera plus umiditatea de 90 pana la 100% asigura o stationare nu prea indelungata a vizitatorilor neprotejati. Pestera se afla la o adancime de peste 300 de metri sub muntele Naica, din desertul Chiuahuan, cristalele care o populeaza fiind formate de fluidele hidrotermale emanate din camerele magmatice de sub ele.


Pestera Ali Sadr, Iran


Este vorba despre cea mai mare pestera acvatica din lume, care atrage milioane de vizitatori anual. Peretii pesterii pot atinge si inaltimea de 40 de metri in unele puncte, adapostind cateva lacuri de suprafata mare si adanci. Un rau strabate toata pestera, iar deplasarea in interiorul ei se face mai ales cu barca. Peste 11 kilometri de canale interioare de apa au fost descoperite pana acum. Excavarile si studiile arheologice executate aici au condus la descoperirea unor artefacte stravechi, datand din urma cu 12.000 de ani. Animalele, scenele de vanatoare si armele ilustrate pe pereti si pe pasajele dinspre iesirea pesterii sugereaza ca oamenii primitivi au folosit-o candva ca adapost. Grota a fost cunoscuta inca din perioada imparatului roman Darius I, aprox 500 i.Chr, lucru verificabil printr-o veche inscriptie de la intrarea in tunelul principal. Totusi, cunoasterea despre existenta pesterii, veche de 70 de milioane de ani, s-a pierdut, ea fiind redescoperita abia in 1963 de catre montaniarzii iranieni.


Pestera Cerbului, Borneo


Nu i se spune pestera liliecilor, dar este caminul a cel putin trei sau patru milioane de asemenea inaripate, provenind din mai multe specii. Pestera Cerbului, din Parcul National Mulu, aflat in zona malayeziana, Sarawak, a insulei sud-est asiatice Borneo, este considerata drept cea mai mare trecatoare-pestera cunoscuta omului si se crede ca ar putea gazdui cinci cladiri mari cat Catedrala Sfantului Paul din Londra. Numele pesterii vine de la cerbii care o frecventau si pe care vanatorii nativi ii urmareau pana aici. Exista doua intrari in pestera, iar siluetele catorva dintre formatiunile calcaroase au fost interpretare in mod creativ, dandu-li-se conotatii si denumiri dintre cele mai surprinzatoare: profilul lui Abraham Lincoln sau Dusurile lui Adam si Eva. Intrarea estica a pesterii da spre ceea ce localnicii numesc "Gradina Edenului", un petec de jungla luxurianta, candva parte a sistemului de pesteri, inainte ca plafonul de deasupra lor sa sa se surpe.


Pesterile Skocjan, Slovenia


Au intrat, inca din 1986, in patrimoniul mondial natural si cultural UNESCO si sunt privite ca una dintre cele mai importante comori naturale ale planetei Pamant. Printre cele mai importante pesteri din lume, cavernele Skocjan reprezinta cel mai semnificativ fenomen subteran din Slovenia si, in general, din intreaga regiune carstica. Sistemul de pesteri sta, ca importanta, langa Marele Canion, Marea Bariera de Corali, Insulele Galapagos si Muntele Everest. Volumul exceptional al canionului sub-teluric este cel care deosebeste Skocjan de alte pesteri si de alte locuri ale lumii. Canalul lung de 3,5 kilometri al pesterii, prin care trece raul Reka, are o latime de 10 pana la 60 de metri si o inaltime de peste 140 de metri. In unele locuri, se extinde in uriase camere subterane. Cea mai mare dintre ele este Incaperea lui Martel, cu un volum de 2,2 milioane de metri cubi si considerata cea mai mare de acest fel din Europa si una dintre cele mai mari ale lumii. Este interesant faptul ca un canion de asemenea dimensiuni se termina intr-un sifon de dimensiuni relativ mici, unul care nu poate gestiona volumul urias de apa ce intra in pestera in timpul plorilor torentiale, cauzand inundarea masiva a pesterii si ridicarea nivelului apei pana la inaltimea de peste 100 de metri.


Pestera Ursilor, Romania


A fost descoperita in 1975, de minerii care dinamitau o cariera de marmura din apropiere. Obiectiv turistic principal al Muntilor Apuseni, Pestera Ursilor se afla in comuna Pietroasa, din judetul Bihor, la alatitudinea de 482 de metri. Interiorul se distinge prin diversitatea formatiunilor de stalactite, stalagmite si coloane, dar mai ales prin numarul impresionant de urme si fosile ale ursului cavernelor, disparut cu peste 15.000 de ani in urma. Alaturi de ele, s-au mai gasit in pestera oseminte de capra neagra, de ibex, leu si hiena de pestera. Intrarea este amenajata intr-un pavilion prevazut cu sala de asteptare, casa de bilete, bar, expozitie speologica si standuri cu suveniruri si obiecte artizanale specifice zonei. Din lungimea de peste 1.500 de metri a pesterii, doar primii 488, aflati in galeria superioara, pot fi vizitati de turisti. Formatiunile de aici, ale caror forme amintesc de diverse lucruri cunoscute, au primit denumiri ca "Palatele fermecate", "Lacul cu nuferi", "Mastodontul", "Casuta Piticilor", "Draperiile din Galeria Ursilor", "Portalul", "Pagodele" si "Sfatul Batranilor". Temperatura pesterii este constanta pe intreg parcurusul anului, 10 grade Celsius, iar umiditatea se mentine foarte ridicata, la 97%.
*