miercuri, 22 iunie 2011

ROMANIA - REGELE FERDINAND I-ul ÎNTREGITORUL DE ŢARĂ BBB X

Regele Ferdinand I - Intregitorul de tara 
Este unul dintre cele mai importante capete incoronate care au stat pe tronul regatului Romaniei. Personalitatea sa este strans legata de momentul Marii Uniri precum si de definitivarea acelei Romanii Mari la care visam cu totii si de care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vasta cultura, poliglot si botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer dedicat romanilor, sub carmuirea sa inregistrandu-se cea mai infloritoare perioada a statului romanesc modern.
Destinul unui nobil din Prusia
Comitatul Hohenzollern-Sigmaringen din fostul regat al Prusiei a dat istoriei numerosi regi si regine, care au domnit in diverse colturi ale Batranului Continent. Dintre acestia se detaseaza si figura de nobil german cu un aer de "dandy" a Printului Ferdinand, cel care avea sa devina, la varsta de 49 de ani, unul dintre cei mai iubiti regi ai Romaniei. Nascut la data de 24 august 1865, Printul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al Romaniei. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctura de familie avantajoasa, peste care s-a suprapus si importanta continuitatii statului roman sub forma de regat intr-un context politic international deosebit de instabil. La varsta de doar 19 ani, Printul Ferdinand a venit pentru prima oara in Romania, la acea data regatul roman fiind compus doar din provinciile istorice ale Modovei si Munteniei, unite la data de 24 ianuarie 1859 sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, primul si singurul domnitor autohton al Romaniei moderne.

Dupa scurta sa vizita in Romania, efectuata in anul 1884, Ferdinand decide sa se reintoarca in Germania pentru a-si termina studiile liceale si universitare. Anul 1893 il gaseste absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. In decursul aceluiasi an, pricipele Ferdinand se stabileste deja la Bucuresti pentru a-si indeplini atributiile de mostenitor al tronului Romaniei. Ferdinand devenise de fapt mostenitor al coroanei regale a Romaniei inca din anul 1888, dupa ce atat tatal, cat si fratele sau mai mare, renuntasera la tron. In acea perioada istorica, casa de Hohenzollern-Sigmaringen avea numeroase legaturi de sange cu celelalte monarhii importante din Europa. Varul primar al mamei lui Ferdinand era Tarul Ferdinand I al Bulgariei, devenit intre timp cel mai mare oponent al regatului roman condus de tizul si varul sau. Imparatul Francisc Joseph, conducator al Imperiului Austro-Ungar care cuprindea pe atunci provincia istorica romanesca a Transilvaniei, era de asemenea var primar cu bunica lui Ferdinand.


Odata sosit la Bucuresti, tanarul print german se declara cucerit de flora Romaniei, o adevarata provocare stiintifica pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu ramane insensibil nici la frumusetea proverbiala a romancelor. Nobilul prusac este cucerit de farmecul si distinctia poetei Elena Vacarescu, domnisoara de onoare a Reginei Elisabeta. Aventura celor doi idealisti a fost oprita brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit sa-si intrerupa relatia cu Elena Vacarescu la interventia si insistentele Consiliului de Ministri al Romaniei, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate casatori decat cu femei de sange regal. Ferdinand nu are incotro si pe data de 10 ianuarie 1893 se insoara cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decat verisoara sa de gradul trei.


Viitoarea regina Maria a Romaniei avea o descendenta ilustra, bunica sa fiind regina Victoria a Marii Britanii, iar varul sau primar era Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Regele Ferdinand si Regina Maria au avut impreuna 6 copii, trei fete si trei baieti. Cel mai mare dintre baieti a devenit urmatorul rege al Romaniei, Carol al II-lea. Gurile rele spun ca printul Mircea, care a murit la doar 4 ani, era de fapt copilul biologic al printului Barbu Stirbei, care ar fi avut o relatie ascunsa cu regina. Pentru a evita raspandirea scandalului, Ferdinand ar fi decis sa-l declare pe Mircea drept propriul sau fiu…


Regele si Razboiul
Data de 10 octombrie 1914 avea sa ramana in cronologia Romaniei drept momentul in care monarhia avea sa se consolideze prin prezenta celui de-al doilea rege al statului roman modern. La varsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al Romaniei depunand juramantul solemn si lunandu-si in fata tarii angajamentul ca va fi un "bun roman". Ferdinand a iubit Romania si poporul roman. Din admiratie si respect pentru religia nationala a romanilor, Ferdinand renunta la cultul catolic si de boteza de bunavoie crestin-ortodox pentru a fi in rand cu tara si poporul sau. Guvernul roman nu i-a cerut acest lucru, permitandu-i sa ramana catolic. Ferdinand a ales insa Ortodoxia, o parte a istoricilor pun acest lucru pe seama uzantei conform careia copiii viitorului rege si mostenitorul tronului trebuiau sa fie crestin-ortodocsi.
Atasamentul si dragostea lui Ferdinand pentru mica si fermecatoarea, la acea data, tara din Est nu aveau sa se limiteze la acest gest. Istoria mentioneaza ca datorita admiratiei sale pentru Romania, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", fie "Intregitorul". Visul lui Ferdinand a fost in egala masura acelasi cu al milioanelor de romani - crearea Romaniei Mari prin alipirea Transilvaniei regatului roman. Insa la acea data Ardealul se afla sub stapanire austro-ungara, acolo unde romanii care erau cei mai vechi si cei mai numerosi locuitori ale acelor locuri, nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odata cu declansarea primului Razboi Mondial. Cu toata sorgintea sa germanica si cu numele de Hohenzollern, Ferdinand a ales sa actioneze in razboi de partea Antantei pe data de 14 august 1916, luptand impotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La aflarea vestii, familia sa din Germania l-a renegat la castelul Hohenzollernilor din Prusia, arborandu-se in doliu stindardul heraldic al familiei…


In ciuda entuziasmului si sperantelor romanilor, situatia pe campul de lupta nu era deloc in favoarea lor. In prima faza a confruntarilor, armata romana, slab echipata si inarmata, a inregistrat pierderi uriase, Puterile Centrale ocupand Valahia si Dobrogea. Bucurestiul a fost ocupat de armatele germane in noiembrie 1916, Ferdinand si intregul guvern roman fiind fortat sa se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Marasti, Marasesti si Oituz, purtate de Armata Romana au dat insa un alt curs primului Razboi Mondial. Jertfa si eforturile romanilor au dus la stoparea avansarii germane in Moldova, armata germana suferind infrangeri dezastruoase. In momentul in care bolsevicii au pus mana pe putere in Rusia si au cerut instituirea pacii in 1918, Romania se afla inconjurata de armatele Puterilor Centrale.


Regatul Romaniei a fost fortat de Germania sa semneze la Bucuresti un tratat de pace dezavantajos pentru tara noastra, tratat pe care Ferdinand a refuzat sa-l semneze. Cand trupele Triplei Aliante au avansat pe frontul din Salonic dezmembrand armata bulgara, Romania a reintrat in razboi. Imperiile Rus si Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor romane nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducand la mult asteptata unirea cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. In urma infrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolsevic Bela Kun, trupele romane au ajuns sa ocupe Budapesta, iar Ferdinand se intoarcea ca un invingator in fruntea armatei, intr-un Bucuresti entuziasmat.

Regele Romaniei Mari
In anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este incoronat Rege al Romaniei Mari la Alba Iulia, orasul care avea sa traiasca a doua Mare Unire. Viata politica din timpul domniei sale a fost dominata de Partidul National Liberal, de orientare conservatoare, condus pe atunci de fratii Ion si Vintila Bratianu. Unirea cu Ardealul a largit, in mod ironic, baza electorala a opozitiei ale carei partide principale s-au unit in anul 1926 pentru a forma Partidul National Taranesc. Regele a fost cu adevarat un "bun roman" asa cum a jurat in momentul incoronarii sale. Unii istorici insista ca ar fi fost de fapt cel mai stralucit rege al Romaniei, in ciuda faptului ca era o persoana relativ timida si introvertita. Ferdinand I a fost martorul realizarii Romaniei Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania si Bucovina de Nord. A infaptuit reforma agrara impartind pamant taranilor, prioritate avand veteranii de razboi si familiile celor cazuti in razboiul pentru reintregirea tarii. In urma acestei masuri, Ferdinand isi adauga renumelor de "Lealul" si "Intregitorul" si pe cel de "Rege al Taranilor".


In ciuda succesului in razboi si al crearii Romaniei Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul sau cel mare, printul Carol al II-lea, mare amator de lux si desfrau, traia o viata scandaloasa, casatorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Printul ajunge totusi sa se casatoreasca cu Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei. Mariajul era insa sortit pieirii, Carol dezvoltand o pasiune obsedanta pentru amanta sa, Elena Lupescu, cea cu care fuge la Paris. Regele se vede nevoit sa il desemneze drept urmas la tron pe nepotul sau, printul Mihai de Romania, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatal lui Mihai, fiind dezmostenit de Regele Ferdinand.


La doar 62 de ani, dupa o domnie ce s-a intins peste 13 ani tumultuosi pentru istoria Romaniei, Ferdinand moare in urma unui cancer de colon, fiind inmormantat la Curtea de Arges alaturi de Regele Carol I si Regina Elisabeta. In timpul scurtei sale domnii, Romania a atins un nivel de dezvolare nemaiintalnit pana atunci. Agricultura era o forta, tara noastra fiind supranumita "Granarul Europei". Se dezvolta comertul concomitent cu exploatarea zacamintelor de petrol, economia tarii noastre fiind printre cele mai puternice si stabile din intreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, intre problemele personale si razboaiele care au ravasit tara, a gasit totusi timp sa se dedice si stiintei si cunoasterii, fiind presedinte si protector al Academiei Romane din 1914 pana la trecerea sa la cele vesnice.

ROMANIA - ZECE COMUNIŞTI DE TRISTĂ AMINTIRE

10 chipuri ale comunismului din Romania 
Comunismul a fost cu siguranta, cea mai neagra perioada din intreaga noastra istorie. Pentru a cunoaste mai bine acest flagel, este imperios necesar sa aflam ce fel de oameni erau cei care l-au adus in Romania. Cei 10 cavaleri ai apocalipsei rosii prezentati mai jos, nu sunt singurii care au adus negura raului in urma lor, dar sunt printre cei mai importante personaje ale istoriei noastre de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.
10. Vasile LucaTrista soarta a avut tara noastra dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Atat de trista incat la un moment dat, mai bine zis intre anii 1947-1952, chiar Ministerul de Finante al tarii a incaput pe mainile patate de sange romanesc ale unui criminal de razboi. Este vorba de un columnist sadea, nascut intr-o familie de secui din Ardeal, pe numele sau adevarat Luka Laszlo. La doar 17 ani se inroleaza in asa numita "Divizie Secuiasca" condusa de Karoly Kratochwill care a luptat de partea armatei comuniste a lui Bela Kuhn impotriva Armatei Romane care a eliberat Budapesta. A avut legaturi cu organizarea grevelor de la Lupeni si Valea Jiului, s-a facut comunist direct la Moscova, participand la actiuni de spionaj impotriva statului roman. Nu s-a oprit aici. Devenit deputat in Sovietul Suprem din Ucraina si vice-primar al orasului Cernauti, Vasile Luca se implica in deportarile romanilor din Bucovina in gulagurile siberiene. Pentru aceste fapte a fost recompensat de sovieticii care il fac maior in Armata Rosie. Ajunge cel mai bun colaborator al Anei Pauker, prin intermediul careia isi cunoaste viitoarea sotie, revolutionara comunista evreica Betti Birman, proaspat intoarsa de pe frontul din Spania. Ca o paralele demna de mentionat, Betti Birman fusese initial trimisa de Ana Pauker, sefa ei pe linie de partid sa-l ajute pe proaspatul ministru de finante, Luka Laszlo, sa-si scrie autobiografia, acesta nestiind nici macar limba romana! Cu timpul, isi face dusmani puternici in PCR, astfel incat in anul 1952 a fost arestat pentru deviationism si activitati contra interesului partidului. Doi ani mai trziu este condamant la moarte, pedeapsa fiindu-i comutata la inchisoare pe viata. A decedat ,uitat de toti, in inchisoarea Aiudului.
9. Lucretiu PatrascanuDespre Lucretiu Patrascanu se poate spune orice, mai putin ca nu a fost un patriot pana in maduva oaselor. Departe de a se asemana cu parvenitii care gasisera in Partidul Comunist o forma de a avansa cat mai rapid pe scara sociala, Patrascanu era un om de o cultura deosebita. Avocat, sociolog, economist, el a imbratisat doctrina comunista inca din timpul studentiei (1919), optand pentru un socialism de factura nationalista. Declaratiile sale patriotarde, asa cum este cea de la Harkov (1928) prin care sustinea ca basarabenii sunt romani, sau replica memorabila de la Cluj (1946) "Inainte de a fi comunist, sunt roman!" i-au atras antipatia propriilor colegi de partid dar, mai ales, pe cea a Moscovei. Este acuzat de nationalism burghez, de legaturi cu legionarii si este arestat in anul 1948. Sase ani mai tarziu, in 1954, a fost condamnat la moarte si executat, si asta dupa ce, in arest, ceruse sa isi continue munca in slujba Partidului Comunist chiar din celula in care fusese inchis. A fost reabilitat in anul 1968 din ordinul presedintelui de atunci al Romaniei, Nicolae Ceausescu.


8. Iosif ChisinevschiEminenta neagra a "intelighentiei" comuniste din perioada stalinista a Romaniei, Chisinevschi i-a dispretuit profund pe colegii sai romani de partid pe care-i caracteriza drept niste "aparatcici necultivati, inchistati si agresivi". Nascut in Basarabia, de origine evreiasca, pe numele sau adevarat - Iosif Broitman, Chisinevschi si-a schimbat numlele de familie preluandu-l pe al sotiei in momentul casatoriei, pentru a se instaura mai usor in randurile noii puteri comuniste din Romania de dupa razboi. Metoda a fost folosita de toti activistii trimis de Moscova pe tancurile "eliberatoare"... Timp de trei ani detine titlul de secretar cu propaganda si cultura in cadrul CC al PCR. Atras de putere, ca mai toti cei ajunsi intr-un post important, persevereaza servindu-se de intrigile, linguselile si oportunismul sau nativ. Asa ajunge sa se catere pana in functia de prim -vicepresedinte ala Consiliului de Ministrii al tarii. Dus de val se viseaza conducator al Romaniei alaturi de compatriotul sau Miron Constantinescu. Ambilor le-a fost dat insa sa fie invinsi si maziliti din functii de catre Gheorghe Gheorghiu-Dej.

7. Petru GrozaFigura complexa a comunismului, Petru Groza este considerat si astazi un om al extremelor. Fiu al unui preot din Deva, doctor in drept la Budapesta, om de afaceri si politician abil in efemerul guvern Averescu, Groza fondeaza in anul 1933 Frontul Plugarilor si isi face cunoscute opiniile de stanga. Sustinator infocat al comunistilor, el nu a renuntat niciodata la obiceiurile sale, mai degraba burgheze, motiv pentru care si-a si atras porecla de "burghezul rosu". Petru Groza devine prim-ministru al Romaniei in anul 1945, atunci cand Nicolae Radescu, general al Armatei Romane, este fortat sa isi dea demisia din aceasta functie de catre Comisarul Poporului, Andrei Visinsky. Sub conducerea sa, are loc abdicarea regelui Mihai si transformarea regatului in Republica Populara Romania. Comunist cu apucaturi de intelectual rasat, Groza conduce, practic, destinele romanilor pana la venire ala putere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej in 1952.
6. Emil BodnarasPolitrucul de mai sus a reusit sa impuste trei iepuri mari de-a lungul vietii sale. A reusit sa devina general al Armatei Romane, spion al Uniunii Sovietice si membru important al PCR. Nici acest comunist de calibru greu care ne-a marcat in mod nefericit atat istoria, cat si prezentul, nu era de origini romanesti, tatal sau fiind ucrainean iar mama germana. Povestea vietii sale a luat o intorsatura interesanta dupa ce cariera sa de ofiter in artilerie este intrerupta in urma unor scandaluri, tanarul la acea vreme Emil Bodnaras fiind degradat si trimis la o garnizoana din Basarabia. Acolo, a fost contactat si racolat de miscarile militante comuniste, tradand de buna voie regatul Romaniei si devenind spion sovietic. Se dovedeste intr-atat de atras de comunism, incat dezerteaza din post si fuge la Moscova de unde se intoarce in Romania, la finele anului 1935, cu misiunea de a spiona mai departe potentialul militar al tarii. Devine membru al PCR si se inhaiteaza cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, Iosif Ranghet si Constantin Parvulescu, cei trei trecand prin multe aventuri precum puscarii, subminarea adevaratilor conducatori ai PCR-ului si chiar negustoria cu materiale de constructii. Dupa 1947 ocupa functia de Ministru al Apararii. El a fost sprijinitorul si asul din maneca tanarului Nicolae Ceausescu pe care l-a sustinut pentru obtinerea functiei de secretar general al CC al PCR. A fost unul dintre cei mai temuti si puternici stalpi ai comunismului din Romania. Bustul sau troneaza si astazi in fata caminului cultural din comuna sa natala Milisauti, judetul Suceava.
5. Ana PaukerDespre Ana Pauker, "Stalin cu fusta" - asa cum i se mai spunea in perioada de glorie - , s-ar putea scrie biblioteci intregi. Nascuta in anul 1893, la Codaesti, Vaslui, sub numele de Hanna Rabinsonh, Ana deprinde limba ebraica (bunicul sau era rabin) si chiar preda intro scoala evreiasca din Bucuresti. Este atrasa de socialism inca din tinerete si adera la miscarea in cauza inca din anul 1915. Casatorita cu activistul comunist Marcel Pauker, ea se inscrie in randurile comunistilor in anul 1920. Doi ani mai tarziu, este arestata impreuna cu sotul ei pentru activitati politice si ilegale si, dupa eliberare, ia drumul Elvetiei. Revine pentru a doua oara in Franta unde devine membra a Comiternului si se implica activ in miscarea comunista balcanica. Intoarsa in Romania, ea este arestata in anul 1935, si executa 6 ani de detentie inainte de a fi eliberata si trimisa in Uniunea Sovietica la schimb cu un prizonier roman. Intre timp, sotul sau fusese executat in Gulag, in urma epurarilor staliniste.

Revine iarasi in Romania, in anul 1944, imbracata in uniforma sovietica, calare pe unul dintre tancurile "eliberarii". Este aleasa secretara a Comitetului Central al PCR, iar in 1947 devine prima femeie din lume care detine functia de ministru de externe si pe cea de vice-prim ministru. Ea este cea care semneaza fara sa clipeasca actul prin care Romania ceda neconditionat Insula Serpilor Uniunii Sovietice. In tot acest timp isi creeaza imaginea unei veritabile "doamne de fier", fiind suspectata de numeroase actiuni tenebroase indreptate impotriva statului roman. Devenita incomoda pentru Gheorghiu-Dej si comunistii mai moderati, Ana Pauker este acuzata de activitati impotriva partidului, de sabotarea agriculturii, de legaturi cu legionarii si agentii straini, suficient cat sa fie scoasa in gratiile "tatucului" Stalin, unul din protectorii sai de pana atunci. Este arestata de catre comunisti, iar pedeapsa ii este comutata in arest la domiciliu. Abia in ultimii ani de viata i s-a permis sa isi castige existenta ca traducatoare la Editura Politica. S-a stins in urma unui cancer mamar la 3 iunie 1960.


4. Miron Constantinescu
A fost printre cele mai "intelectuale" figuri care s-au perindat prin Partidul Comunist Roman inca de la infiintarea sa. La urma urmei, individul in cauza a fost insusi redactor sef al ziarului Scanteia, find responsabil direct cu indoctrinarea comunista a romanilor. Carierist de profesie, el a fost pe rand membru in Biroul Politic, membru in CC al PCR, secretar al PCR-ului. La fel ca majoritatea comunistilor "de import", a fost un activist evreu sustinut de Moscova, numele sau real fiind Meir Kohn, nume schimbat de urgenta in Miron Constantinescu odata cu intrarea in Romania, el fiind nascut la Chisinau. Obsesia sa pentru putere a fost cea care i-a creat mari probleme. Profitand de raportul secret prezentat de Nikita Husciov la Congersul PCUS din 1957, Miron Constantinescu se crede indeajuns de puternic incat sa-l dea jos pe Gheorghe Gheorghiu -Dej. In aceasta directie se aliaza cu Iosif Chisinevschi. Nu are noroc, Dej avea inca multi sustinatori in randul comunistilor romani. Prin urmare, este zburat din conducerea partidului fara nicio explicatie. Steaua sa norocoasa nu apune, astfel incat este reabilitat de Nicolae Ceausescu, sub care devine ministru al invatamantului, presedinte al Marii Adunari Nationale si rector al "Fabricii de Cadre" adica al Academiei Stefan Gheorghiu.

3. Alexandru NicolschiProbabil cea mai infioratoare figura din panoplia monstrilor comunismului "de import" trimis de Uniunea Sovietica sa mutileze poporul roman, Alexandru Nicolschi este sinonim cu teroarea incredibila desfasurata in asa numitul "Experiment Pitesti" pe care l-a dirijat din umbra cu meticuozitate diabolica. A fost cel mai crud dintre toti tortionarii comunisti conform nu doar marturiilor Luciei Hossu Longin, ci a altor mii de declaratii ale victimelor stalinismului. El este cel care-i obliga pe detinuti sa manace serpi, iar intrebarea pe care i-o adresa zilnic sefului gardienilor fiind "Azi cati morti mi-ai adus?". Povestea sa incepe pe data de 2 iunie 1915, data nasterii sale intr-o familie de evrei saraci din Tiraspol, numele sau adevarat find Boris Grunberg. A facut armata la Iasi, din anul 1932 aderand din tot sufletul la Comsomol, organizatia de tineret a partidului comunist. Zelul si cruzimea il recomanda pentru RAZVDEKA, directia de spionaj a NKVD-ului. Prins la prima sa misiune in Romania, decide sa-si schimbe numele in Alexandru Nicolschi. Revine in tara odata cu trupele sovietice avansand incredibil de repede in structurile de comanda si represiune ale noii puteri comuniste. In anul 1947 era deja inspector general al Politiei de Siguranta, devenind subdirector al noii Securitati intre anii 1948-1953. Despre crimele si nelegiuirile sale se pot scrie bibilioteci intregi. A murit in somn pe data 16 aprilie 1991, cu doar o zi inainte de prezentarea la Procuratura unde i se dechisese un dosar pentru crimele infaptuite.

2. Gheorghe Gheorghiu-DejNascut in anul 1901 intr-o familie saraca de muncitori barladeni, Gheorghiu Dej urmeaza meseria de electrician si se lasa atras de mirajul comunismului la varsta de 29 de ani, atunci cand se inscrie in PCR. Este arestat in anul 1933 si, trei ani mai tarziu, devine lider al comunistilor din inchisori. In timpul lui Ion Antonescu este transferat in lagarul de la Targu-Jiu, acolo unde isi petrece cea mai mare parte a detentiei pe perioada celui de al doilea Razboi Mondial. Tot aici imparte celula cu un alt detinut celebru, nimeni altul decat viitorul presedinte Nicolae Ceausescu, cel pe care il initiaza in "tainele" doctrinei comuniste.

Lider politic influentat puternic de politica lui Stalin, Dej devine presedinte al tarii in anul 1952, nu inainte de a epura partidul de membrii factiunii moscovite ai caror lider era nimeni alta decat Ana Pauker. Dej este artizanul eliberarii Romaniei de catre ocupatia sovietica si tot el da primele semne de "rebeliune" fata de Moscova, atunci cand respinge ideea unei Romanii care sa devina "granarul" blocului sovietic. Dej este cel care pune bazele Combinatului Siderurgic de la Galati, a fabricilor care sa sustina industria grea si chiar inchide Editura Cartii Ruse din Romania. Pe de alta parte, Dej este artizanul a mii de arestari si morti din randul intelectualilor si a "asa-zisilor" dusmani ai poporului, atitudine care il transforma in ochii romanilor intr-un veritabil dictator. Si totusi, comunismul promovat de Dej este unul de factura nationalista, el facand referiri fatise la Basarabia romaneasca si chiar demareaza relatiile diplomatice cu SUA in plin razboi rece.

Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a stins in anul 1965 de un presupus cancer la ficat, Ion Mihai Pacepa sustinand, insa, ideea unei iradieri in timpul unei vizite a liderului roman la Moscova, asta ca urmare a politicii sale tot mai independente. In urma sa, venea cel care avea sa duca Romania in regretabila "Epoca de Aur", protejatul lui Dej, Nicolae Ceausescu.


1. Nicolae CeausescuUltimul lider comunist al Romaniei este, cu siguranta, si cel mai controversat dintre toti comunistii care s-au perindat in primul sau in cel de-al doilea esalon al Partidului Comunist Roman. Nascut la 26 ianuarie 1918 intr-o familie de tarani din Scornicesti, judetul Olt, Ceausescu pleaca inca de la varsta de 11 ani la Bucuresti, acolo unde se angajeaza ca ucenic intr-un ateplier de cizmarie. La numai 14 ani devine membru al PCR, iar un an mai tarziu, in 1933, este arestat pentru prima oara, fiind acatalogat drept agitator in timpul unei greve. Din 1934, arestarile se tin lant pentru tanarul Nicolae Ceausescu, iar in anul 1936, este incarcerat la Doftana. Desi este eliberat destul de repede, in 1943, el este inchis din nou pentru activitati subversive in slujba comunistilor, de data aceasta la Targu - Jiu, chiar in celula celui care avea sa ii devina mentor, nimeni altul decat Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Aflat tot timpul in umbra influentului Dej, Ceausescu devine ministru al agriculturii in anul 1947, ocazie cu care se ocupa direct de reprimarea taranilor ce se opuneau colectivizarii. Ascensiunea sa incepe odata cu eliminarea factiunii moscovite si a Anei Pauker, moment in care este numit membru al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman. In 1954, el devine mebru deplin al Biroului Politic al PMR si ajunge rapid omul cel mai important al factiunii, dupa Dej. La doar trei zile dupa moartea lui Gheorghe Gherghiu-Dej, Ceausescu preia puterea dar si ideile mentorului sau. Astfel, Ceausescu continua politica independenta fata de Moscova, momentul culminat al acestei tendinte fiind electrizantul discurs din anul 1968, discurs prin care liderul roman isi facea cunoscuta opozitia fara de invadarea Cehoslovaciei de catre trupele sovietice. A fost, poate, momentul de glorie al lui Ceausescu si, de asemenea, momentul care i-a adus un val extraordinar de simpatiei atat in tara cat si peste hotare. Ceausescu isi continua demersurile si se opune, in anul 1974, tuturor propunerilor sovietice in cadrul delegatiei CAER. Mai mult, legaturile diplomatice cu SUA, Israel, Franta, Germania Federala si Comunitatea Europeana il aratau ca pe un lider anti - moscovit.

Cu toate acestea, o schimbare majora in conceptiile liderului comunist are loc odata cu vizitele in Coreea de Nord si China din anul 1971. Fascinat de modelul comunist nord-coreean, Ceausescu vrea cu orice pret sa schimbe Romania intr-un stat socialist model. El este artizanul demolarii si reconstruirii satelor, a daramarii sau mutarii bisericilor importante, a intaririi Securitatii si a introducerii unui puternic aparat de propaganda comunista. Ceausescu incepe sa dea primele semne de pierdere a contactului cu realitatea inca din anii 70. Cultul personalitatii sale nu se poate compara decat cu cel al lui Hitler, Mao sau Stalin. Scriitorii sunt indemnati sa compuna ode dedicate "celui mai iubit fiu al poporului", elevii, studentii si muncitorii sunt inghesuiti pe stadioane si obligati sa defileze asemenea celor din China si Coreea, in spectacole grandioase care sa ridice in slavi realizarile lui Ceausescu. Manualele scolare ii dedica pagini importante iar programul TV se reduce la 2 ore dedicate exclusiv "meritelor" familiei Ceausescu.


Realizarile sale: canalul Dunare - Marea Neagra, Transfagarasanul, metroul bucurestean, zecile de mii de blocuri impovareaza Romania peste puterile ei. Datoria externa se ridica la circa 13 miliarde de dolari, moment in care "carmaciul RSR" decide sa o achite cu orice chip si in mod rapid. Astfel, incepea perioada ratiilor la alimente, a exporturilor masive de grane, materie prima, masini, armament, intr-un cuvant, tot ceea ce putea fi exportat. Ceausescu intentiona chiar sa interzica prin lege posibilitatea de a contracta imprumuturi din afara tarii si chiar isi manifesta intentia de a ridica la Bucuresti o filiala a Bancii Mondiale. Doreste chiar sa readuca in tara intelectualitatea din diaspora. In acest sens, ii propune lui Mircea Eliade sa revina in tara si sa preia conducerea celui mai mare institut de studii indice si de istorie a religiilor pe care ar fi urmat sa il construiasca, dar este refuzat de marele scriitor roman.

Caderea lui Ceausescu are loc in luna decembrie a anului 1989, Romania fiind ultima tara din blocul comunist in care are loc schimbarea regimului politic. De altfel, este si singura tara in care schimbarea a avut loc pe cale violenta. Faptul ca liderul comunist pierduse contactul cu realitatea din tara este dovedit din plin de incercarea sa de a convinge masele sa il urmeze. Nici discursul sau televizat in care sustinea ca miscarile din Timisoara sunt actiuni regizate de agentii straini, nici mitingul din Piata Revolutiei nu mai pot, insa, sa il salveze. Romanii isi doreau schimbarea. Ceausescu este arestat la Targoviste, acolo unde este judecat sumar (in fapt un simulacru de proces) si executat in ziua de Craciun a anului 1989. "Epoca de Aur" se sfarsise. Urma lunga perioada a tranzitiei catre capitalism.

ROMANIA - RĂZBOI - BĂTĂLIA DE LA PODUL INALT

Podul Inalt 1475 – Cea mai mare infrangere din istoria Islamului

Podul Inalt 1475 – Cea mai mare infrangere din istoria Islamului 
Românii trebuie să fie mândri în fata unei Europe care le datorează însaşi existenţa. Printre multe alte motive de mândrie, românii trebuie să-şi amintească de unul din eroii namului, de Marele nostru Stefan, de toti mosii si stramosii care nu au lasat neamul sa piară. Cu sute de ani înainte de ostentaţia apuseană de astăzi, Stefan cel Mare si Sfant administra Islamului cea mai mare înfrangere suferita vreodata de vreo armie musulmana din partea unui lider crestin. Nici macar victoriile lui Carol cel Mare, ale Cid-ului, ale lui Skanderbeg, sau a oricărui dinast european din istorie nu se pot compara ca importanta politica si cu dramatismul, cu baia de sange si noroi in care românii au cufundat cea mai puternica armata a vremii. Cel mai bun şi puternic corp expeditionar al teribilului Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, avea sa sfarseasca drept ingrasamant pentru ogoarele Vasluiului…
Europa valahilor
Oricat de hazardat le-ar putea parea unora, Europa secolelor XIV si XV a apartinut din punct de vedere militar micilor formatiuni statale romanesti care s-au opus cu succes celei mai mari forte a vremii, temutul Imperiu Otoman. Fara niciun fel de exagerare, putem spune ca daca este sa pastram proportiile cu ceea ce eram acum 500-600 ani, Romania de azi ar trebui sa infranga in lupta armata Statelor Unite, Rusiei sau Chinei... Nu-i asa ca va pufneste rasul? Trecand peste neincrederea si dezamagirea provocate de situatia Romaniei din prezent pe toate planurile, inclusiv militar, trebuie sa ne amintim macar ca eram intr-atat de neclintiti pe vremuri, incat administram infrangeri umilitoare puternicilor lumii. Iar celor care nu sunt inca convinsi de forta si spiritul razboinic al stramosilor nostri, le prezint o scurta comparatie intre proportia de forte intalnita intre "marile" batalii ale Europei Apusene si confruntarile militare ale voievodatelor romanesti. Faimosul Razboi de o suta de ani, bataliile de la Azincourt, Formigny, Castillon sunt confruntari intre osti care numarau maximum 10.000-20.000 de soldati, ultimele chiar mai putin de 5.000...


In faimoasa batalie de la Tannenberg, cand este stopata inaintarea cavalerilor teutoni spre rasarit, s-au confruntat corpuri de armata de 10.000, respectiv 16.000 soldati. Vreti mai mult? Ei bine, in perioada Razboiului celor Doua Roze, efectivele sunt de-a dreptul derizorii, de obicei sub 5.000 de actori angrenati in spectacolul sangeros al Zeului Marte. In celebra batalie de la Rimini din 1469, cand Federico da Urbino infrange armata papala, au murit...100 de oameni si au fost raniti circa 3.000. Si, nu uitati, cronicile contemporane o numesc "batalie cumplita" (Atrox Dimicato)!

Cele mai mari inclestari din aceste secole par a fi luptele intre principii elvetieni si regele Carol cel Curajos. Trupele de soldati implicate in luptele de la Granson si Morat se ridica la un maximum de 20.000 de indivizi. Arta si gandirea militara in Europa apuseana de atunci erau eminamente rudimentare. Se poate vorbi chiar de o decadere, comparativ cu geniul militar-tactic al armatelor Romei care au precedat regatele din regiune. Progresele in domeniu ale Europei de Vest se inregistreaza mult mai tarziu, impulsionate fiind de folosirea tot mai frecventa a armelor de foc si a prafului de pusca in razboaie. In rasaritul Europei, lucrurile stateau cu totul altfel. Taratele si cnezatele rusesti nu reprezentau (inca) o forta militara, regatul polon era tributar manevrelor si conceptelor militare de-a dreptul falimentare de import apusean (merita dat exemplu, impasul polon de la Marienburg si aparitia providentiala a trupelor moldovensti care au intors rezultatul luptei). La fel, nici ungurii nu au stralucit prea mult pe campul de lupta. Bulgarii, sarbii si bizantinii au cazut dupa o darza dar trista rezistenta in fata fortei Semilunei.


Romanul Iancu de Hunedoara lupta ca un leu contra turcilor intre anii anii 1444-1447, dar spre final este infrant de acestia. Intr-un episod putin cunoscut al istoriei nationale, bravul razboinic transilvan organizeaza in anul 1448 o ultima mare campanie care viza cucerirea Salonicului. In acest proiect ambitios, il avea partener pe insusi leul albanezilor, printul Skanderbeg. Din motive inca nestiute, actiunile celor doi conducatori crestini nu sunt bine sincronizate. Rezultatul este dureros. In lupta de la acelasi trist Kossovopolje, Iancu de Hunedoara este infrant dupa o inclestare catastrofala care durase trei zile si trei nopti... Singurii care s-au adaptat cu succes si au pus la punct tactici revolutionare alaturi de manevre eficiente au fost voievodatele romanesti ale Moldovei si Tarii Romanesti. Conduse de voievozi realisti si inspirati precum Mircea cel Batran, Vlad Tepes si marele Stefan, valahii au fost singurii europeni care au tinut la respect hidra otomana. Turcii erau la apogeu. Condusi de cumplitul Mahomed al doilea, supranumit Fatih (Cuceritorul), otomanii cucerisera Bizantul, una dintre cele doua cetati ale crestinatatii, precum si o buna parte a Europei de rasarit. Cum turcii nu detineau o flota militara care sa le permita invazia Apusului prin Mediterana, in drumul ordiilor spre Roma nu mai stateau decat voievodatele romanesti...
Moldova dacilor liberi
In aceeasi perioada, asupra Moldovei pandeau nu numai otomanii, ci si ochii lacomi ai tatarilor din Hoarda de Aur. In anul 1469, o hoarda a tatarilor de pe Volga, condusa de Eminec, nepotul hanului cel mare, porneste o expeditie de jaf in Moldova, atras de prosperitatea economica datorata masurilor luate de Stefan cel Mare. Cruzimea si tupeul nomazilor meritau pedepsite.... Stefan strange in graba o oaste de curteni si razesi din Tara de Sus (actuala Bucovina) si porneste dupa tatari. Acestia au parte de ghinionul vietii lor, cand sunt prinsi in ziua de 20 august langa Lipinti. Macelul este infiorator. Hoarda tatarasca este masacrata, avand mari pierderi in oameni, Eminec insusi este facut prizonier de Stefan. Hanul cel batran de pe Volga, tot nu intelege cu cine are de a face, astfel incat isi permite sa-i trimita lui Stefan o solie manioasa de 100 de oameni (exact cati au murit la batalia din Rimini!). Solie care are tupeul sa-i ceara lui Stefan nu doar eliberarea prizonierilor tatari ci si ...despagubiri pentru pierderile suferite! Inconstienta si nesimtirea cererii sunt pedepsite pe loc. Stefan cel Mare ordona tragerea in teapa a tuturor prizonierilor alaturi de 99 de tatari din solie. Fiul hanului este taiat pe loc in bucati. Supravietuitorului i se taie nasul si urechile si este trimis calare inapoi la Hoarda de Aur sa povesteasca hanului ultimele noutati...


Turcii se dovedesc, la randul lor, la fel de grei de cap... Cuceritorul Bizantului vedea in Moldova principalul obstacol in invadarea Europei. In plus, ocuparea Moldovei permitea turcilor supunerea definitiva a Hoardei de Aur alaturi de consolidarea unei viitoare aliante cu tatarii care i-ar fi ajutat pe otomani pe baza religiei comune. Nu in ultimul rand, sultanul vedea in bogatul voievodat romanesc, o baza de operatiuni militare, un izvor de resurse economice si de luptatori valorosi care puteau fi angajati ca mercenari de partea Semilunei. Precedente mai fusesera (sultanul avea exemplul contingentelor sarbesti si bulgaresti care erau fortate sa lupte de partea turcilor dupa caderea tarilor respective)... Un alt aspect politico-strategic care il deranja la culme pe Mahomed, era incercarea continua a lui Stefan cel Mare de a sustrage Tara Romaneasca de sub autoritatea Portii. Cu peste 150 ani inainte Unirii Viteazului Mihai, geniul militar al lui Stefan incerca de fapt o unitate a tarilor romane. Unitate a carei valoare si importanta regionala fusesera subliniate chiar de sultanul Murad al doilea. Toti acesti factori la care se adauga refuzul marelui domnitor de a inchina tara turcilor sau de a le plati tribut, alimenteaza furia lui Mahomed. El, cuceritorul Constantinopolului nu putea fi refuzat de conducatorul unei tari mici situata la marginea Imperiului cladit prin jaf si sange de generatii de sultani turci.


Vin Turcii!
"In zilele albe ale miezului iernii inaintau multimile negre, zecile de mii de dusmani, ieniceri, spahii si gloata, ca lupii flamanzi " - Nicolae Iorga
Intr-un acces de furie, sultanul decide pe loc ca insolenta lui Stefan sa fie pedepsita cat mai repede posibil, iar Moldova cea rebela sa ajunga pasalac unde sa domneasca legea Profetului si bunul plac al turcilor. In acest scop, Mahomed trimite impotriva moldovenilor cele mai bune osti ale Imperiului. Temutele si incercatele trupe otomane calite in luptele cu durii albanezi ai lui Skanderbeg si comandate de eunucul Soliman Pasa, primesc ordinul sa abandoneze pe moment asediul Krujei pentru a potopi Kara Bogdania (cum numeau turcii Moldova). Nucleului oastei care lupta cu albanezii i se alatura oastea Rumeliei, plus corpul personal de ieniceri de elita al sultanului, la care se adauga un esantion de 12.000 de valahi din Tara Romaneasca trimis de turci sa lupte contra voii lor cu fratii moldoveni.



Vedem, asadar, ca Mahomed al doilea nu a precupetit niciun efort pentru a-l infrange pe Stefan. Conform tuturor izvoarelor vremii scrise la Buda, Cracovia, Constantinopol, Venetia, corpul expeditionar turcesc numara circa 120.000 de razbonici, carora li se adaugau alte zeci de mii de auxiliari. Amenintarea era deosebit de serioasa, Stefan cel Mare, propulsat in rol de unic aparator al intregii crestinatati se vede nevoit sa ceara ajutor militar la curtile Europei. Primeste in schimb... laude si incurajari! In fata unui asemenea colos, Stefan reuseste totusi sa stranga aproape 40.000 de osteni moldavi carora li se adauga un contingent de secui de circa 5.000 de oameni. In calea urgiei musulmane, Stefan cel Mare opune eficienta tactica a parjolirii pamanturilor, retragerii populatiei, otravirii fantanilor, astfel ca invadatorii sa simta coltii demoralizatori ai foamei, setei si molimelor. Soliman Pasa vrea sa termine treaba repede. Strateg iscusit, el isi da seama ca un razboi de uzura nu i-ar aduce decat probleme. Turcul vrea o singura lupta in care sa decida soarta campaniei in favoarea sa. Convins ca armata Semilunii va cauta orice prilej pentru a da inclestarea finala, Stefan ordona retragerea spre Vaslui. Acolo, Maria Sa alege o zona strategica buna, situata intr-un loc unde dealurile care inconjoara lunca Barladului se apropiau intre ele. Cum dealurile erau impadurite, turcii nu puteau sa surprinda oastea Moldovei printr-un atac din flanc.

Apus de...Semiluna
In zorii zilei de 10 ianuarie, avangarda otomana zarea pentru prima data oastea moldoveneasca printre aburii cetosi ai luncii Barladului. Armata dusmana era deja slabita de marsurile lungi peste care se adauga lipsa alimentelor si a odihnei. Natura parca-i ura la randul sau pe turci, deoarece cu cateva zile inainte de batalie, vremea s-a incalzit, in consecinta zapezile incepusera sa se topeasca transformand lunca intr-o mlastina vascoasa in care se putea impotmoli si un soarece. Conform cronicarului turc Kemal Pasa Zade, Stefan a oprit inaintarea turca tragand in acestia cu tunuri, bombarde si sageti. Prinsi in valea inconjurata de paduri, otomanii nu se pot replia sa inconjoare pozitiile moldovenesti din cauza copacilor si a terenului mlastinos. Lupta se transforma intr-un conflict de uzura, din care moldovenii ies avantajati datorita pozitiilor mai bune detinute de voievod. Acelasi Kemal-Zade ne spune ca in fata neputintei strapungerii liniilor moldovensti, Mihaloglu Ali-Bei, o curajoasa capetenie otomana a organizat un "buluc" compus din ieniceri de elita "pentru al caror suflet batalia era o placere", si s-a avantat in fruntea lor asupra moldovenilor.


Manevra albanezului turcit pare sa reuseasca pe moment, ienicerii patrunzand in randurile moldovenilor. Lupta se transforma intr-o inclestare cumplita. Cum orice batalie are un moment critic, un punct de rascruce in care totul se poate rasturna, acesta este momentul maxim al luptei de la Podul inalt. Constient de acest lucru, sesizabil doar de strategii de geniu ai istoriei, Stefan cel Mare pregateste atacul final dublat de un siretlic eficient. Pentru a-i deruta si mai rau pe turci, Maria Sa odona ca satenii plasati pe dealurile din fata sa faca un zgomot cat mai mare din trambite, tobe si buciume. Turcii musca momeala crezand ca vor fi atacati din flancul stang, se regrupeaza si se pregatesc de aparare. Atunci, Stefan cu grosul armatei cade ca un fulger in spatele turcilor retezandu-le orice eventuala retragere. Furia moldovenilor nu cunoaste margini, masacrarea invadatorilor continua cu frenezie. Totul se transforma incet, incet intr-o masa amorfa in care urmasii dacilor liberi dezlantuie asupra Semilunii un adevarat Armagheddon mobil faurit din ghioage, securi, coase, palose si lanci. Mandria sultanului, crema trupelor sale de ieniceri scoliti in academii militare sa devina asi ai iataganului, este zdrobita fara drept de replica.


Pierderile sunt uriase. Nicaieri vreo armata musulmana nu mai fusese decimata in asemenea hal. Chiar cronicile turce afirma ca atunci au fost taiati 40.000 de vajnici ieniceri si spahii, o suma enorma pentru oamenii acelor timpuri. Socul psihologic s-a transmis intr-o clipita. Vazand ce soarta cruda-i macina pe cei mai buni razboinici ai armatei, restul soldatilor turci intra in panica si fug dezordonat. Incercarile lui Soliman de a organiza o rezistenta sunt sortite esecului. Nimeni nu mai asculta de nimeni. "Niciodata o oaste turceasca n-a mai suferit o astfel de infangere", bocea intr-o cronica mama sultanului Mahomed Fatih. In timp ce cronicarul polonez, Jan Duglozs, contemporan cu marele Stefan, scrie la randul sau: "Foarte putini turci si-au putut gasi mantuirea prin fuga, caci, multi s-au inecat in apa Siretului, chiar si aceia care au scapat si au ajuns pana la Dunare, au fost ucisi acolo de moldoveni care aveau cai mai iuti, sau au fost inecati". Cronica lui Kemal-Pasa-Zade este inca mai sumbra, turcul scriind despre trista soarta a turcilor dupa incheierea bataliei. Aflam asadar, ca otomanii au pierdut un numar de 40 de stindarde de lupta, un numar record in istoria Turciei. Stefan cel Mare a tras in teapa toti prizonierii turci, in afara de cateva pasale. Pentru a scapa de numarul imens de cadavre turcesti care, daca s-ar fi descompus odata cu venirea primaverii, ar fi dezlantuit molime asupra Moldovei, domnitorul ordona stangerea hoiturilor otomane in movile dupa care li s-a dat foc...


Victoria zdrobitoare are reverberatii in intreaga lume. Cei mai fericit sunt crestinii sarbi, bulgari, greci si armeni care gemeau sub asuprirea turcilor. Stefan primeste laude si aprecieri din Persia pana la Papa Sixtus al IV-lea care trece peste deosebirile de rit religios si il numeste "Atletul lui Christos". Cronicile se intrec intre ele in laude si multumiri la adresa domnitorului. Asa ne a fost dat si noua, romanilor, sa scriem o pagina importanta din Istoria Lumii si Europei!