O poveste frumoasă şi adevărată a uliţelor şi caselor din Craiova se află între filele îngălbenite ale unei ediţii aniversare şi prăfuite a revistei Ramuri, din 1905-1929
 |
| Vechea pescărie 1847 - Barbu Iscovescu |
 |
| Piaţa crasiovei 1847 - Barbu Iscovescu |
 |
| Gradina xasei Aman -Th. Aman |
 |
| Biserica Sf. Apostoli - 1849 |
George Mil Demetrescu, pasionat cercetător, a prezentat o plimbare succintă şi prin Craiova anului 1840, aşa cum a descoperit-o prin propriile cercetări despre trecut.
De la „răscruciul cel mic“...
În cartierele din „târg“, al Sf. Episcopii, al târgului de afară, al căldărarilor, al cojocarilor, al braşovenilor, al cavafilor ori al cizmarilor, al răscruciului mic, al Maichii Precistii, era concentrată toată negustorimea Craiovei, cu adevărat înstărită şi harnică, pe atunci. Cele mai multe dintre străzi – uliţe – erau cu pod de lemn, pentru că de-abia ce se introdusese caldarâmul. Cea dintâi uliţă pavată cu piatră a fost a cojocarilor.
În „răscruciul cel mic“ era o piaţă. Aici se făcea vânzarea cărnii şi a peştelui, pe vechile tarabe negustoreşti. „Piaţa de pescărie era pe locul unde este acum Hotel «Imperial», fost pe vremuri Hotel «Frăsineanu», iar piaţa de carne (măcelăria) era în celălalt răscruciu, unde era mai ‘nainte casele Sesceoreanu, astăzi dărâmate“.
Uliţa oraşului era încă cu pod de lemn. La fel era şi uliţa braşovenilor – strada Lipscani –, unde îşi făceau comerţul ceilalţi negustori de seamă ai Craiovei: „Un Vasile David, un Hristea Curti, «toptangii» ce aduceau mărfuri direct din Englitera; un Costache Dumba, vestit toptangiu şi strângător de lână; un Enache Galbenu, negustor de lânuri; un Manolache Kipa, un Teoharie Kupa“ şi mulţi alţii, în prăvăliile lor boltite, zise pe vremurile acelea „bolţi“. Iar ei, negustorii, se numeau „boltaşi“.
Pe strada Buzeşti era uliţa „răscruciului“. Mai simplu zis, intersecţia; cu mici prăvălii şi hanuri, unde veneau neguţătorii turci şi macedoneni, cu „chervanele“ încărcate de mărfuri pe care le vindeau neguţătorilor Craioveni, pe unt, miere, lână, seu, vite ori piei. Actuala stradă Unirii era pavată cu bolovani, în formă de albie, având pe mijlocul ei un şanţ, pe unde curgea lin apa de ploaie. O mare parte din ea era încă plină de maidane şi locuri virane, acoperite vara de bălării atât de mari încât te puteai ascunde în ele.
...la Minerva în sus
Pe la Minerva era o rachierie şi băcănia lui Ganea Bacalu. Tot acolo era o piaţă mică unde se vindeau zarzavat şi carne, cu o fântână în mijloc. Mai sus de Minerva era cârciuma lui Niţă Panduru şi alta a lui Dincă (Dop), apoi „spiţeria“ lui Glatz. În colţul de peste drum era hotelul Paris, hanul lui Ţaroveanu şi al lui Solomon (casele Poenaru), hotelurile Metropol (fost Stăncescu) şi Imperial (fost Frăsineanu).
Lângă cele amintite era tot un han mare, cu gang, vopsit cu roşu, iar prăvălia hanului şi „rachieria“ le ţineau fraţii Arsenovici. În colţul dinspre „Maica Precista“ era atunci cafeneaua Craiovei, iar jos, o mică băcănie. Unde este oficiul poştal, pe atunci erau casele fraţilor Apostol; unul dintre ei, Enci, înfiinţase o moară de foc la fântânile Chiriac.
Restul oraşului, cu mahalalele sale, mai spre margini, era întins, plin de locuri goale, grădini şi livezi; iar casele risipite ici şi colo, fără regulă, pe multe locuri fiind multe bordeie. Numai drumul Bucureştilor, drumul Severinului şi al Calafatului (drumul Diului), pe unde mergeau diligenţele la Bucureşti, Severin şi Calafat, erau mai populate cu case mici, şindriluite şi cu prispă ţărănească.
Pe atunci, drumul la Bucureşti se făcea cu trăsura de poştă. Din Craiova, diligenţa pleca în toate zilele dimineaţa, la ora fixată de administraţia poştelor. Plecarea avea loc, aşadar, din uliţa căldărarilor, de la Hanul lui Poroineanu (unde sunt astăzi Administraţia Financiară Dolj şi fostele case Proicea).
Cam aceasta era înfăţişarea centrului Craiovei, cum ni-l înfăţişează paginile din vechime. George Mil Demetrescu, inspirat şi el din scrierile lui N.I. Macavei, îi redă acestuia cuvintele cu exactitate: „Alte edificii private se văd înălţându-se pe toată ziua; plantarea grădinilor şi a promenatelor făgăduiesc acestei cetăţi pentru viitor o splendoare la care abia va ajunge vreo altă cetate a Prinţipatului în acelaş timp“.
De la „răscruciul cel mic“...
În cartierele din „târg“, al Sf. Episcopii, al târgului de afară, al căldărarilor, al cojocarilor, al braşovenilor, al cavafilor ori al cizmarilor, al răscruciului mic, al Maichii Precistii, era concentrată toată negustorimea Craiovei, cu adevărat înstărită şi harnică, pe atunci. Cele mai multe dintre străzi – uliţe – erau cu pod de lemn, pentru că de-abia ce se introdusese caldarâmul. Cea dintâi uliţă pavată cu piatră a fost a cojocarilor.
În „răscruciul cel mic“ era o piaţă. Aici se făcea vânzarea cărnii şi a peştelui, pe vechile tarabe negustoreşti. „Piaţa de pescărie era pe locul unde este acum Hotel «Imperial», fost pe vremuri Hotel «Frăsineanu», iar piaţa de carne (măcelăria) era în celălalt răscruciu, unde era mai ‘nainte casele Sesceoreanu, astăzi dărâmate“.
Uliţa oraşului era încă cu pod de lemn. La fel era şi uliţa braşovenilor – strada Lipscani –, unde îşi făceau comerţul ceilalţi negustori de seamă ai Craiovei: „Un Vasile David, un Hristea Curti, «toptangii» ce aduceau mărfuri direct din Englitera; un Costache Dumba, vestit toptangiu şi strângător de lână; un Enache Galbenu, negustor de lânuri; un Manolache Kipa, un Teoharie Kupa“ şi mulţi alţii, în prăvăliile lor boltite, zise pe vremurile acelea „bolţi“. Iar ei, negustorii, se numeau „boltaşi“.
Pe strada Buzeşti era uliţa „răscruciului“. Mai simplu zis, intersecţia; cu mici prăvălii şi hanuri, unde veneau neguţătorii turci şi macedoneni, cu „chervanele“ încărcate de mărfuri pe care le vindeau neguţătorilor Craioveni, pe unt, miere, lână, seu, vite ori piei. Actuala stradă Unirii era pavată cu bolovani, în formă de albie, având pe mijlocul ei un şanţ, pe unde curgea lin apa de ploaie. O mare parte din ea era încă plină de maidane şi locuri virane, acoperite vara de bălării atât de mari încât te puteai ascunde în ele.
...la Minerva în sus
Pe la Minerva era o rachierie şi băcănia lui Ganea Bacalu. Tot acolo era o piaţă mică unde se vindeau zarzavat şi carne, cu o fântână în mijloc. Mai sus de Minerva era cârciuma lui Niţă Panduru şi alta a lui Dincă (Dop), apoi „spiţeria“ lui Glatz. În colţul de peste drum era hotelul Paris, hanul lui Ţaroveanu şi al lui Solomon (casele Poenaru), hotelurile Metropol (fost Stăncescu) şi Imperial (fost Frăsineanu).
Lângă cele amintite era tot un han mare, cu gang, vopsit cu roşu, iar prăvălia hanului şi „rachieria“ le ţineau fraţii Arsenovici. În colţul dinspre „Maica Precista“ era atunci cafeneaua Craiovei, iar jos, o mică băcănie. Unde este oficiul poştal, pe atunci erau casele fraţilor Apostol; unul dintre ei, Enci, înfiinţase o moară de foc la fântânile Chiriac.
Restul oraşului, cu mahalalele sale, mai spre margini, era întins, plin de locuri goale, grădini şi livezi; iar casele risipite ici şi colo, fără regulă, pe multe locuri fiind multe bordeie. Numai drumul Bucureştilor, drumul Severinului şi al Calafatului (drumul Diului), pe unde mergeau diligenţele la Bucureşti, Severin şi Calafat, erau mai populate cu case mici, şindriluite şi cu prispă ţărănească.
Pe atunci, drumul la Bucureşti se făcea cu trăsura de poştă. Din Craiova, diligenţa pleca în toate zilele dimineaţa, la ora fixată de administraţia poştelor. Plecarea avea loc, aşadar, din uliţa căldărarilor, de la Hanul lui Poroineanu (unde sunt astăzi Administraţia Financiară Dolj şi fostele case Proicea).
Cam aceasta era înfăţişarea centrului Craiovei, cum ni-l înfăţişează paginile din vechime. George Mil Demetrescu, inspirat şi el din scrierile lui N.I. Macavei, îi redă acestuia cuvintele cu exactitate: „Alte edificii private se văd înălţându-se pe toată ziua; plantarea grădinilor şi a promenatelor făgăduiesc acestei cetăţi pentru viitor o splendoare la care abia va ajunge vreo altă cetate a Prinţipatului în acelaş timp“.
