ROMANIA - MONUMENTE - Mănăstirea Putna

Mănăstirea Putna, aşezată la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima şi cea mai importantă ctitorie a Voievodului Stefan cel Mare, şi străjuieşte, de peste cinci veacuri, ţinutul legendar al Bucovinei.

Scurt istoric

Cronicarul Ion Neculce istoriseşte astfel despre felul in care a fost ales locul pe care avea sa fie zidită Mănăstirea Putna: "Stefan-Voda cel Bun, cand s-au apucat sa faca Manastirea Putna, au tras cu arcul dintr-un varfu de munte ce este langa manastire. Si unde au agiunsu sageata, acolo au facut prestolul in oltariul".

Incepute la 10 iulie 1466, după cucerirea cetaţii Chilia (1465), lucrările de construcţie ale bisericii, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", au fost terminate in anul 1469, slujba de sfinţire având loc în ziua de 3 septembrie a acelaşi an. S-au construit apoi Casa Domneasca (1473), chiliile, zidul de aparare cu turnurile aferente si Turnul Tezaurului, lucrarile finalizandu-se în anul 1481.

De-a lungul veacurilor Mănăstirea Putna a trecut prin numeroase încercari precum: incendii, năvăliri şi ocupaţii străine, cutremure. Toate nenorocirile n-au putut întrerupe desfăşurarea vieţii monahale.

După intrarea, în anul 1775, sub ocupaţie habsburgică, mănăstirea a mai suferit o serie de transformări exterioare prin extinderea zonei de nord a incintei, noi construcţii de chilii (1852-1856), modificari ale formei acoperisului bisericii (1859). Lucrari mai ample s-au întreprins, în anul1902, sub conducerea arhitectului vienez K. A. Romstorfer.

Cronologia evenimentelor mai importante

La data de 4 iulie 1466, Voievodul Stefan cel Mare a ales locul pe care urma a fi zidită Biserica Mănăstirii Putna, tragând cu arcul de pe Dealul Crucii. Saşe zile mai tarziu, la 10 iulie 1466, conform Letopiseţelor putnene, s-a început zidirea bisericii, care a fost terminată în anul 1469.

In data de 3 septembrie 1470 a avut loc sfinţirea Manastirii Putna, ceremonie întarziată de campania contra tătarilor, terminată cu victoria de la Lipnic, pe Nistru. La data de 1 mai 1481 s-au finalizat lucrarile de zidire a cladirilor din incinta şi a zidurilor de apărare.

La 15 martie 1484, un incendiu a distrus chiliile şi a afectat parţial şi biserica. In urma incendiului, Voievodul Stefan a poruncit restaurarea bisericii şi a picturii ei, atat în interior, cât si în exterior.

Stefan cel Mare, care, la 1 mai 1488, a daruit Mănăstirii Putna craniul Sfantului Ierarh Ghenadie, s-a stins din viaţă la data de 2 iulie 1504. "Stefan Voievod, care a domnit in Tara Moldovei 47 de ani si trei luni a trecut la vesnicele locaşuri în anul 7012 (1504), luna iulie, în ziua a doua, marti, la ceasul al patrulea din zi - ora 10." El a fost înmormantat în biserica Mănăstirii Putna.

La 20 aprilie 1517, a  murit şi Bogdan al III-lea, fiul Voievodului Ştefan, fiind şi el îngropat tot în Mănăstirea Putna. Dupa acesta, la 14 ianuarie 1527, a murit şi Ştefăniţă Vodă, alt moştenitor al marelui Ştefan.

In anul 1653 a fost distrusa biserica Manastirii Putna, inclusiv pictura interioară si exterioară. Din porunca domnitorului Vasile Lupu s-a început refacerea bisericii in anul 1653. Lucrarile au fost continuate de voievozii Gheorghe Stefan şi Eustraţie Dabija şi terminate în anul 1662.

Intre anii 1756-1760, prin grija mitropolotului Iacov Putneanul, la Manastirea Putna s-au executat importante lucrări de restaurare. Intre anii 1901-1902, arhitectul austriac K. A. Romstorfer a restaurat şi el biserica Manastirii Putna.

In anul 1904 a avut loc comemorarea a 400 de ani de la moartea Voievodului Stefan cel Mare. Costin Petrescu a pictat portretul acestuia având ca model portretul domnitorului din Tetraevanghelul de la Humor.

La data de 15 mai 1918 Consiliul National Român din Bucovina a proclamat reîntegrarea Bucovinei în componenţa României, iar în 1966, la recomandarea UNESCO, împlinirea a 500 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna s-a celebrat pe plan mondial.

In data de 6 iunie 1976 se inaugureaza sediul actual al Muzeului Manastirii Putna.

Intre anii 1980-1982 s-au întreprins noi campanii de cercetari arheologice pe latura de sud a incintei manastirii, menite sa dezvaluie complet vestigiile Casei Domnesti din epoca lui Stefan cel Mare. In anul 1982, au început lucrarile de refacere a Casei Domnesti de la Putna, lucrări terminate la data de 15 august 1988.

In sesiunea din 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al B.O.R. a hotărât canonizarea lui Stefan cel Mare sub numele "Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant", cu data de pomenire 2 iulie. In data de 2 iulie 2004 s-au împlinit 500 de ani de la trecerea la cele vesnice a slavitului voievod.

Arhitectura ansamblului monahal

Intrarea în incinta Manastirii Putna se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter şi etaj, pe a cărui faţadă estică se află stema Moldovei datata cu anul 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757, în vremea domnitorului Constantin Racoviţă, despre aceasta dând marturie şi stema de pe faţada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei şi ale Tarii Romanesti.

Deoarece poetul Mihai Eminescu impreuna cu Ioan Slavici si cu alti participanti la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat in acele zile în sala de la etaj, aceasta constructie se numeste "Turnul Eminescu". Tot pe latura de est este situat şi Turnul clopotnitei, construit in anul 1882.

Paraclisul manastirii, asezat in partea vestica a incintei, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel, a fost construit de mitropolitul Iacov Putneanul, în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniţă deteriorat la marele cutremur din 1739.

Paraclisul a fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adăugat noi spaţii. El a fost pictat în tehnica "a fresco" în perioada 1980-1984 de artiştii-frati Mihail şi Gavril Morosan, stareţ fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac.

Pe latura sudica a incintei se află Casa Domnească, ridicata intre anii 1982-1988, pe temeliile celei vechi, distrusă de habsburgi. Lucrarile de reconstrucţie au fost începute şi supravegheate, în mare parte, de catre Prea Fericitul Parinte Teoctist pe timpul arhipastoririi sale ca mitropolit al Moldovei.

Singura cladire ramasă din vremea lui Ştefan este Turnul Tezaurului, a carui constructie a fost terminată în anul 1481. In el au fost adăpostite, în vremuri de tulburare, odoarele acestui sfânt locaş.

Biserica Putna

Biserica originală a suferit mari modificari în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile arhitectonice iniţiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcatuită din cinci încaperi: pridvor, pronaos, gropniţa, naos şi altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectura bizantine, gotice si renascentiste.

Biserica, reconstruita de domnitorii Vasile Lupu, Gheorghe Stefan si Eustatie Dabija (1653-1662) se înscrie în datele generale ce constituie trăsăturile epocii: plan trilobat, brâu torsadat împartitor al zidurilor, ocniţe din arcaturi şi arcade oarbe, pilaştri, ferestre dreptunghiulare gotice. Turla are coloane rasucite, pridvorul închis apare aici pentru prima data în Moldova.

Accesul în biserică se face prin cele două uşi laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră. Uşa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea superioară o pisanie care aminteşte de lucrările de reconstrucţie ce au avut loc în timpul domniilor lui Gheorghe Ştefan si Eustratie Dabija.

Camera mormintelor primeste lumina de la câte o fereastră plasată la sud şi nord. Aici se afla mormântul lui Ştefan cel Mare, acoperit cu un baldachin din marmură albă, cu o inscripţie încrustată pe lespede, care aminteşte că viteazul domnitor a fost ctitorul şi ziditorul sfantului locaş, alături de soţia sa Maria, fiica lui Radu Voievod. Pe mormantul marelui Ştefan se află urna de argint depusă cu prilejul serbării din 1871.

Din camera mormintelor - gropniţa - trecerea catre naos se face printre două coloane masive ce au înlocuit, în secolul al 17-lea, peretele desparţitor specific liniei arhitectonice stefaniene.

Pronaosul este luminat de două ferestre plasate la sud si alte două la nord. Pridvorul este luminat prin mai multe ferestre, aşezate pe zidurile din sud, nord si vest. Intrarea în pridvor se face prin sud şi nord, pein uşi masive din lemn, ferecate cu fier.

Intrarile din pridvor în pronaos şi din pronaos în camera mormintelor au uşi masive din lemn ferecate cu fier. In pridvor, pe latura sudică, se află mormantul Mitropolitului Moldovei Iacob Putneanul, înnoitorul mănăstirii ( 15 mai 1778), iar pe partea nordică, mormantul Mitropolitului Sucevei Teoctist (18 noiembrie 1478).

Altarul este luminat de 3 ferestre (est, nord si sud) şi este separat de naos printr-un iconostas din lemn, cu o ornamentaţie sculpturala foarte frumoasă. Naosul, luminat de câte două ferestre la sud şi nord, are deasupra o turlă deschisă, de formă octogonală, la primul etaj, şi hexagonală la etajul superior, la exterior cu coloane torsionate şi ancadramente la ferestre. Intre naos şi camera mormintelor există doi stâlpi masivi din piatră, care sustin arcada ce susţine la randul ei bolta.

Toate ferestrele din altar, naos, gropniţă şi pronaos sunt pictate în interior, terminate în arc şi prevăzute la exterior cu grilaje metalice. Pardoseala este din marmură. Numai în pridvor este din lespezi de piatră.

La exterior biserica Mănăstirii Putna este încinsă cu un brâu rasucit, torsadat, simbolizand Preasfânta Treime, motiv ce se regăseşte şi în ornamentaţia interioară.

Acoperisul realizat cu tablă de aramă, asezată în randuri dese, pentru a imita şindrila. In exterior există un brâu masiv torsionat, cu firide largi, mult mai înalte în partea inferioară şi mai scurte în partea superioară. Ferestrele au ancadramente din piatră. Pe faţade sunt amplasaţi mai multi stâlpi contraforturi.

Manastirea Putna - pictura

Pictuzra bisericii

Distrusă în timpul luptelor pentru domnie dintre Vasile Lupu si Gheorghe Ştefan, pictura originală s-a deteriorat. S-a încercat refacerea ei abia în secolele 18-19, când s-au zugrăvit în pridvor cateva chipuri de sfinţi.

Dorinţa de a reda Putnei strălucirea de odinioară, când era "tot cu aur poleita zugraveala, mai mult aur decat zugraveala si pre dinauntru si pre denafara" (cronicarul Ion Neculce), a început să prindă contur abia în anul 1972, când mitropolitul de atunci, Iustin Moisescu, a binecuvantat proiectul de refacere a picturii din biserica mare a mănăstirii, pe baza unui plan iconografic intocmit de parintele Sofian Boghiu.

Ca o proorocie peste veacuri, hotărârea mitropolitului de a încredinta pictarea ctitoriei lui Stefan cel Mare acelora care vor picta mai intai Paraclisul, s-a implinit la 10 iulie 2001, când, cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pictorii Mihail si Gavril Moroşan au trasat primele linii la noua frescă.

Fii ai Bucovinei, pictori de mare clasă, cu numeroase lucrări în ţară şi străinătate, fraţii Mihail şi Gavril Moroşan au împodobit biserica cu frumoase chipuri, scene si compoziţii pe fondul foitei de aur. Stilul neobizantin, cu acorduri cromatice deosebite, compoziţiile inedite, sunt cateva din caracteristicile noii picturi.

Iconostasul bisericii a fost realizat în anul 1773 din lemn de tei şi tisă. Executat de meşteri locali din porunca şi cu osteneala mitropolitului Iacob Putneanul, iconostasul este sculptat în stil baroc tarziu. A fost restaurat.

Sfintele moaşte

In altarul bisericii sunt păstrate cu multă evlavie particele din moaştele Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, Sfanta Ana - mama Maicii Domnului, Sfantul Ierarh Alexandru, Sfantul Ierarh Nectarie, Sfantul Ierarh Vavila...

... Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Mucenic Rafael, Sfantul Mucenic Ghedeon, Sfantul Serafim de Sarov si degetul aratator al Sfantului Daniil Sihastrul, iar în pronaos, craniul Sfantului Ierarh Ghenadie, asezat intr-o frumoasa raclă sculptată.

Muzeul manastirii

Muzeul Manastirii Putna este unul dintre cele mai valoroase din ţară, păstrand multe obiecte de la Ştefan cel Mare.  Mănăstirea este renumită şi prin tezaurul sau de broderii, ţesături, manuscrise, argintărie şi obiecte de cult.

Muzeul Manastirii Putna, reamenajat în anii 1976 si 2004, se află în partea de vest a incintei, alături de Paraclis. Aici se păstrează o parte din tezaurul artistic si istoric al manastirii, constand din manuscrise (Tetraevanghele, Psaltiri, carti de învatatură, Leastviţe, Psaltichii) şi broderii realizate în atelierele manastirii (epitafuri, acoperaminte pentru sfintele vase, pocrovete, dvere, valuri de tampla, acoperaminte de morminte, vesminte preoţeşti), cărţi de cult şi de învăţătura, odoare bisericeşti (sfinte vase, cruci ferecate, icoane, cadelniţe, candele), obiecte din ceramică, etc.

Printre odoarele de mare pret se numară icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusa, după tradiţie, de la Constantinopol, în 1472, de către Doamna Maria de Mangop, soţia voievodului Stefan şi craniul Sfantului Ierarh Ghenadie, mare făcător de minuni, ferecat în argint aurit şi dăruit manastirii de ctitorul ei în anul 1488.

Necropola domnească

Concepută de la început ca necropolă domnească, biserica Manastirii Putna adăposteşte paisprezece morminte, din care trei sunt voievodale, aparţinand familiei Muşatinilor. Lucrat din porunca sa, cu doisprezece ani înainte de moarte, mormântul lui Ştefan se află în partea de sud a gropniţei.

Alaturi este mormantul Doamnei Maria Voichiţa (†1511). Pe latura de nord se află alte trei morminte: cel al Doamnei Maria de Mangop (†1477) si ale fiilor Bogdan (†1479) şi Petru (†1480).

Pronaosul adaposteste mormintele Domnitorului Bogdan al III-lea (†1517) - fiul lui Stefan, al Mariei (†1518) - fiica, al Domnitorului Stefaniţă (†1527) - nepotul lui Ştefan şi cel al Doamnei Maria (†1529) - sotia lui Petru Rares.

In pridvor se află mormantul mitropolitului Moldovei Teoctist I (†1477), cel care l-a uns ca Domn pe Stefan cel Mare la locul numit Direptate, iar în partea opusă sunt mormintele mitropolitului Iacov Putneanul şi ale parinţilor acestuia, Adrian ieroschimonahul şi Mariana monahia.

Dupa traditie, în exteriorul bisericii, partea sudică, langă Sfântul Altar, se afla mormantul Sfantului Ierarh Ilie Iorest, calugar de Putna ajuns mitropolit al Ardealului, unde a mărturisit credinţa ortodoxă în vremea prigoanei calvine. Revenit la Putna dupa ani grei de temniţă, s-a mutat catre cele vesnice la 12 martie 1678.

Langa acesta se află cripta Mitropolitului Isaia Balosescu, cel care a construit la sfarşitul sec.al 18-lea, la Cernăuţi, celebrul Palat Mitropolitan al Bucovinei, transformat astazi în Universitate.

Manastirea Putna - locul in care rugaciunea a scris istorie

Dotată de la început cu atelier de caligrafie - scriptorium (in care calugarii, instruiţi în şcoala vestitului caligraf Gavriil Uric de la Manastirea Neamţ, copiau carţi de cult şi din scrierile Sfintilor Parinţi), cu atelier de broderie (în care se lucra cu fir de aur şi de argint, cu mătăsuri scumpe şi pietre preţioase) şi cu o celebră şcoală de muzică psaltică, condusă de Eustatie Protopsaltul, Manastirea Putna a devenit în scurt timp un renumit centru al artei si culturii medievale sud-est europene în secolele 15-16.

Mai târziu, viaţa duhovnicească, culturală şi artistică a manastirii a avut din nou o perioada de mare înflorire in timpul păstoririi mitropolitului Iacov Putneanul.

Pentru români, Manastirea Putna nu reprezintă numai rugaciune, artă sau cultură, ci şi o pagină din istoria vie a neamului. Nume ca Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, A. D. Xenopol, Mihail Kogalniceanu trezesc şi astazi amintirea marii serbări de la Putna (14-16 august 1871) ocazionată de implinirea a 400 de ani de la sfinţirea bisericii mănăstirii. Atunci Mihai Eminescu a rostit cuvintele: "Sa facem din Putna Ierusalim al neamului romanesc si din mormantul lui Stefan altar al constiintei nationale".

Pe urna votivă depusă atunci pe mormantul lui Stefan se afla inscripţia: "Eroului, invingatorului, aparatorului existentei romane, scutului crestinatatii, lui Stefan cel Mare, Junimea Romana Academica, MDCCCLXX".

Pastrarea conştiinţei de neam în timpul ocupatiei austro-ungare s-a manifestat şi in 1904 când întreaga Bucovină, la iniţiativa lui Eudoxiu Hurmuzachi şi a altor intelectuali români, a comemorat 400 de ani de la trecerea la cele vesnice a lui Ştefan cel Mare, care a fost "glasul istoriei noastre, al unui neam viteaz si nedreptatit" (P.P.Panaitescu).

Evlavia românilor, înrădăcinată de veacuri, faţă de marele ctitor de locaşuri sfinte, a făcut ca actul canonizarii Sfantului Stefan ce Mare, în iunie 1992, sa fie doar o recunoastere oficială a cultului popular păstrat cu sfinţenie atatea veacuri.

"Om ales de Dumnezeu", "aparator al dreptei credinte", "ocrotitorul celor napastuiti", "stalp neclintit al rabdarii", "neinfricat ostas al lui Hristos", marele Voievod a fost şi rămâne în conştiinţa poporului ca "parinte al neamului romanesc".

Sfintenia Voievodului rămâne dovedită peste veacuri şi de strânsele sale legături cu marii duhovnici ai timpului: Sfantul Ghenadie, Simeon stareţul de la Pangăraţi şi mai ales cu Sfantul Daniil Sihastrul, în a carui chilie a găsit totdeauna mângâiere, sfat şi ajutor.

Manastirea Putna - obstea manastirii

Manastirea Putna este ridicată pe o veche vatră sihăstrească, fapt dovedit şi de cercetarile arheologice. La numai o jumatate de metru sub temelia vechii Case Domneşti s-au gasit osemintele un or foşti cinci calugări care au trăit aici cu peste un secol înainte de întemeierea Manastirii Putna.

Prima obşte a fost formată în anul 1466 din calugări aduşi de la Manastirea Neamţ, conduşi de Arhimandritul Ioasaf, cel dintai stareţ al Putnei. De atunci şi până în prezent viaţa monahală s-a desfaşurat fără întrerupere, în pofida ocupaţiei străine şi a antipatiei comuniste.

Multumita monahilor, rugaciunea nu se intrerupe niciodata pe pamant, iar acesta este cel mai mare folos pentru intreaga lume, caci lumea dainuie prin rugaciune. De aceea, vietuitorii manastirii se straduiesc sa savarseasca zilnic Sfanta Liturghie si cele Sapte Laude.

ROMANIA - MONUMENTE PATRIMONIU UNESCO - Bisericile pictate exterior din Bucovina

Bisericile pictate din nordul Moldovei aparțin unor mănăstiri ortodoxe din județul Suceava, construite la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de-al XVI-lea.

Următoarele 7 biserici pictate au fost înscrise, începând din anul 1993, pe lista patrimoniului cultural mondial a UNESCO (în ordine alfabetică): Arbore, Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota, Suceava, Voroneț.

Arbore (Hram Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul)

Biserica cu hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul din Arbore a fost paraclis de curte al pârcălabului Luca Arbore. La scurtă vreme după ridicarea monumentului (2 aprilie – 29 august 1503), ctitorul a fost executat din porunca domnitorului Ștefăniță. Biserica a fost pictată în 1541 de ieșeanul Dragoș Coman. Pictura murală se remarcă prin excepționala durabilitate a pigmentului albastru. Caracteristică este marea nișă de pe fațada vestică. Mănăstirea este o ctitorie boierească, fapt evidențiat prin absența turlelor. Concepută și construită într-o formă simplă, pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, construcția uimește prin marea sa stilizare.

În construcția ei se observă unele inovații arhitectonice și un echilibru deosebit al proporțiilor. Este construită din cărămidă și piatră extrasă de la carierele din zonă. Are un plan dreptunghiular la exterior, fără turlă. Pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, silueta elegantă a construcției este accentuată prin prelungirea în exterior, spre vest, a zidurilor laterale (cu cca. 2,5 metri) legate printr-un arc semicircular și unirea lor la partea superioară prin arcadă, obținându-se astfel un spațiu semideschis ce apare pentru prima dată în arhitectura moldovenească. Această nișă exterioară de pe fațada vestică constituia, se pare, lăcașul clopotelor. Intrarea este poziționată pe partea laterală sudică a construcției.

În interior, biserica are un plan fals-trilobat, absidele fiind două nișe arcuite în grosimea zidurilor laterale. Meșterii hatmanului Arbore au realizat pereți drepți, cu imense suprafețe netede, au introdus calote în naos și pronaos, eliminând semicilindrul inițial. Arcadele joase, fără spirale, pantele și sistemul de arce moldovenești conferă bisericii proporții elegante, dovedind o construcție de valoare.

Din mobilierul paraclisului nu s-a păstrat mare lucru, în schimb chivotul de mormânt al ctitorului mănăstirii, hatmanul Luca Arbore, ucis din porunca lui Ștefăniță Vodă în anul 1523. Situat în pronaos, chivotul este considerat cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina.

Humor (Hram:AdormireaMaiciiDomnului)

Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a Mănăstirii Humor din Humor a fost ridicată în 1530 de logofătul Toader Bubuiag și pictată în 1535 de echipa meșterului Toma („Toma de la Humor”). Caracteristic pentru acest monument este pridvorul cu două arcade frânte și pictura murală a Fecioarei cu pruncul din luneta ușii de intrare și portretele votive din naos. Domnitorul Vasile Lupu a ridicat în 1641 turnul clopotniță.

Biserica Mănăstirii Humorului este așezată într-un cadru natural de o rară frumusețe, cu priveliști încă sălbatice și pitorești. Ea își are începuturile în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, când, ascunsă între codri, se ridică aici cea dintâi așezare mănăstirească, ctitoria marelui vornic Ioan (1415). La începutul secolului al XVI-lea, în 1527, mănăstirea a fost jefuită și distrusă de tătari. Biserica fusese înzestrată cu obiecte prețioase și manuscrise, dintre care cel mai de preț care se păstrează și astăzi este Tetraevangheliarul din 1473, carte dăruită e Ștefan cel Mare. Ruinele vechii mănăstiri se pot vedea și astăzi, la cca. 300m de actuala biserică. În vremea lui Petru Rareș, și Humorul este cuprins în campania de restaurări.

Moldovița (Hram: Buna Vestire)

Biserica având hramul Buna Vestire a Mănăstirii Moldovița din comuna Vatra Moldoviței a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareș în 1532. Pictura realizată în 1537 este atribuită meșterului Toma ("Toma de la Humor"), cel care a pictat și Mănăstirea Humor. Cele mai bine păstrate picturi murale sunt cele de pe fațada sudică. Înspre vest, intrarea în biserică se face printr-un pridvor cu cinci arcade: trei se deschid spre vest și câte una spre nord și sud. Cele trei abside exterioare – una la altarului și două ale naosului sunt împodobite cu picturi reprezentând scena rugăciunii tuturor sfinților, cărora li se alătură imaginile reprezentanților culturii clasice: Pitagora, Platon, Aristotel și Sofocle, considerați precursori ai creștinismului.Voievodul Petru Rareș, iubitor de artă ca și tatăl său, Ștefan cel Mare, vrând să continue existența Mănăstirii Moldovița, alege locul puțin mai la șes de vechea biserică a lui Alexandru cel Bun și construiește actuala Biserică a Moldoviței în anul 1532, închinând-o aceluiași hram "Buna Vestire". În aceeași epocă, Domnul împrejmuiește Biserica cu ziduri și turnuri de apărare, dându-i aspectul unei mici fortărețe. Fără îndoială că au existat locuințe, după fundațiile care se văd în partea nordică, pe a căror temelii Episcopul Efrem de Rădăuți, între anii 1610-1612, a construit clișarnița (casă egumenească) pentru locuința sa, pentru păstrarea odoarelor Bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști, continuând în acest fel opera culturală a lui Rareș.

Pătrăuți (Hram: Sfânta Cruce)

Biserica "Sfânta Cruce" din Pătrăuți este prima ctitorie certă a domnitorului Ștefan cel Mare, din 1487. Renumele i se trage de la pictura murală din pronaos cu un subiect rar: cavalcada Sfintei Cruci.

Probota (Hram: Sfântul Nicolae)

Biserica Sfântul Nicolae a Mănăstirii Probota din satul Probota, comuna Dolhasca a fost ridicată de domnitorul Petru Rareș în 1530 pe locul unei mai vechi construcții ruinate. Restaurarea recentă a dat la iveală, sub un strat de pictură mai nouă, pictura originală de o mare valoare artistică. Nota distinctivă a bisericii o dă bolta pictată, care amintește de bolta Capelei Sixtine de la Vatican.

Suceava (Hram Sfântul Gheorghe)

Actuala biserică a mănăstirii (cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe - purtătorul de biruință) a fost începută în anul 1514 de către fiul lui Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Chior(1505-1517) și terminată de Ștefăniță Vodă (1517-1527) în anul 1522. A fost destinată a fi noul sediu al Mitropoliei Moldovei și a fost pictată, atât la interior cât și la exterior, între anii 1532-1534, în timpul domniei lui Petru Rareș, programul iconografic fiind caracteristic monumentelor realizate în această perioadă. În anul 1589 au fost aduse moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la vechea mitropolie (de la Biserica Mirăuți unde fuseseră aduse de Alexandru cel Bun în 1402).În anul 1786 negustorul Hagi Ivanciu din Botoșani dăruiește un sicriu de lemn pentru păstrarea sfintelor moaște. Zece ani mai târziu, sulgerul Toader și soția sa Anghelusa din Mlenauti înlocuiesc iconostasul original. Iconostasul aparține stilului baroc moldovenesc, remarcându-se prin dimensiunile impresionante, somptuozitate ornamentală și cromatică.Frescele ce decorează astăzi biserica Sf. Gheorghe sunt opera meșterilor moldoveni din vremea lui Petru Rareș. În anul 1893 episcopul Melchisedek în urma descifrării pe peretele de sud al naosului a inscripției din spatele baldachinului sub care se află racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou concluziona că pictura ar data din vremea lui Petru Șchiopul.

Voroneț (Hram Sfântul Gheorghe)

Biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Voroneț din Voroneț este ctitoria domnului Ștefan cel Mare din anul 1488. În timpul domniei lui Petru Rareș, (fiul natural al lui Ștefan cel Mare), biserica a fost mărită prin adăugarea unui exonartex și a fost pictată la exterior. Biserica se bucură de o mare faimă printre iubitorii artei medievale datorită a două caracteristici a picturii sale: dominanta de albastru, realizată cu un pigment necunoscut azi, extrem de rezistent în timp, și scena Judecății de Apoi, desfășurată pe întreg peretele vestic, neîntreruptă de nicio deschidere a vreunei uși sau ferestre. În interior se află picturi murale din vremea lui Ștefan cel Mare, inclusiv tabloul votiv al ctitorului. Legenda “originii” bisericii unește pe vecie două mari personalități în destinul nostru național: ctitorul mănăstirii Ștefan cel Mare și cuviosul părinte Daniil, primul stareț al mănăstirii, unul din cei mai mari sfinți pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, sihastru și duhovnic vestit.O sfântă candelă aprinsă veghează mormântul Sfântului Daniil Sihastru de unde obștea mănăstirii ia binecuvântarea pentru slujbele de: dimineață, după-amiază, și de la miezul nopți.De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș a inițiat adăugirea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nicio deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare strălucire.

ROMANIA - MONUMENTE PATRIMONIU UNESCO - Cetăţile dacice din munţii Orăştiei

Ansamblul de asezari si fortificatii din Masivul Şureanu este cunoscut si sub numele de Cetatile Dacice din Muntii Orastiei, majoritatea concentrate in bazinul raului Gradistea, afluent al Muresului. Aici gasim, pe o suprafata de aproximativ 200 km2, numeroase ziduri de piatra care compun sistemul fortificatiilor dacice de la Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru, Luncani-Piatra Rosie, Sarmizegetusa Regia, Banita si Capalna.

Intinzandu-se la poalele unor piscuri falnice, asezarile si fortificatiile dacice sunt uimitoare in egala masura pentru vizitatorul intamplator si pentru expertul in arheologie, impresionand prin amplasamentul bine gandit, prin varietatea formelor si prin caracterul monumental. Cele mai multe constructii civile, fiind realizate din materiale perisabile, nu au supravietuit, astfel incat o persoana neavizata cu greu isi poate imagina acum configuratia si numarul lor. Altele insa, construite integral sau partial din blocuri de piatra, s-au conservat indeajuns de bine ca sa poata oferi un indiciu asupra maretiei lor de odinioara. In Masivul Sureanu predomina sisturile cristaline – roca friabila si dificil de fasonat –, astfel incat calcarul pentru constructiile din zona cetatilor dacice a fost exploatat si adus, cale de zeci de kilometri, de pe Dealul Magura, situat la est de Calan, iar andezitul din cariera de la Bejan, Deva.

Aceste vestigii dacice, unice in Europa si chiar in toata lumea antica, prezinta asemanari izbitoare cu alte situri din intreaga Dacie preromana. Ele depun marturie despre o civilizatie infloritoare, superioara in multe privinte celor dezvoltate de alte popoare europene din Antichitate in regiunile din afara Imperiului Roman. La toate cetatile gasim combinate sistemele de fortificatii traditionale (val, palisada) cu cele din piatra fasonata.

 Acestea din urma, inspirate din lumea elenistica, au fost ridicate, incepand cu mijlocul secolului I i.Hr., cu participarea mesterilor veniti din orasele grecesti de pe tarmul vestic al Marii Negre, fapt demonstrat si de literele/grupurile de litere grecesti inscriptionate pe unele blocuri. Zidul elenistic consta din doua paramente de blocuri de calcar fasonate cu grija, care alternau cu blocuri dispuse transversal (butise) pe directia paramentului. Spatiul dintre cele doua siruri de blocuri se umplea cu emplecton (piatra si pamant maruntite) bine batut. Pentru a se evita eventualele impingeri laterale pana la perfecta tasare a emplectonului, in blocuri se sapau jgheaburi in „coada de randunica“, unde se asezau capetele unor barne din lemn care uneau cele doua paramente. Zidul dacic (Murus Dacicus) reproduce zidul elenistic, exceptand insa butisele. Cetatile dacice au in preajma sanctuare ridicate din piatra si lemn. Au fost identificate doua tipuri de astfel de edificii de cult: circulare si rectangulare. Materialul utilizat a fost adus si in acest caz de la Magura Calanului si Bejan.

Cercetarile arheologice au scos la lumina asezari civile, gospodarii, ateliere de mai multe feluri, drumuri ce strabat culmile muntilor si traverseaza cursuri de apa, apeducte din teracota, sisteme de canalizare, rezervoare de apa, spatii sacre, fortificatii impunatoare – de la cele traditionale, facute din lemn si valuri de pamant, la fortarete puternice, imprejmuite de ziduri din piatra de calcar. In toate aceste situri a fost descoperita o mare cantitate de material arheologic extrem de divers: ceramica, unelte si obiecte de metal, arme, obiecte de bronz si sticla, monede, piese confectionate din metale pretioase etc. Teritoriul pe care s-a ridicat capitala dacilor a fost locuit sporadic si inainte de sfarsitul secolului al II-lea i.Hr., cele mai vechi descoperiri (facute in pestera de la Cioclovina) datand din perioada Paleoliticului Superior. Apoi, cateva mii de ani mai tarziu, s-a stabilit in zona o comunitate a primilor indoeuropeni, purtatorii Culturii Cotofeni si stramosii tracilor.

Dintre triburile trace, ramura nordica, aceea a daco-getilor, s-a individualizat prin cateva particularitati de limba si prin credinta in nemurire, configurand o uniune tribala localizata pe cursul mijlociu al Muresului. Pe la sfarsitul secolului al II-lea i.Hr. si inceputul veacului urmator, centrul formatiunii se afla in cetatea de la Costesti-Cetatuie si isi tragea vigoarea economica, deci implicit puterea politica si militara, din manoasa Vale a Muresului, cu terenurile ei agricole excelente, din Muntii Metaliferi, cu zacamintele lor aurifere, si din Masivul Sureanu, bogat in minereuri feroase. Ajuns la conducere candva inainte de anul 82 i.Hr., Burebista a reusit sa adune sub sceptrul sau majoritatea uniunilor tribale daco-gete si sa intemeieze un regat intins de la Muntii Balcani pana in Carpatii Padurosi si din Moravia (in Cehia de astazi) pana pe malul Niprului, la Boristene si Olbia. Tot Burebista a inglobat in regatul sau mai vechile fortificatii si a construit altele. Ele vegheau principalele drumuri comerciale ale Daciei si le inchideau pe acelea care traversau Carpatii. Opera de fortificare a fost continuata de urmasii lui Burebista, astfel incat, intr-un interval de doua secole, regatul dac a fost inzestrat cu aproape 100 de fortarete, dintre care 91 functionau inca si in vremea lui Decebal.

In timpul domniei lui Burebista (circa 82-44 i.Hr.) Deceneu, marele preot si colaboratorul apropiat al regelui, si-a avut resedinta pe muntele sfant al dacilor, Kogaion, unde a fost intemeiata Sarmizegetusa. Cu toate ca vasta stapanire a lui Burebista s-a fragmentat mai intai in patru, apoi in cinci parti, nucleul regatului cu centrul in Muntii Orastiei a dainuit. De acolo a pornit si ultima unificare a daco-getilor, opera a predecesorilor lui Diurpaneus, supranumit Decebal – nume cu care a si ramas in istorie. La moartea lui Burebista, conducerea a preluat-o Deceneu si tot el a mutat capitala de la Costesti-Cetatuie la Sarmizegetusa Regia, pe muntele sfant. De atunci incolo – sau cel mai tarziu de pe vremea lui Comosicus, urmasul lui Deceneu –, regii dacilor au cumulat cele trei puteri supreme in stat: politica, militara si religioasa, situatie care s-a perpetuat si pe timpul lui Decebal.

Dupa primul razboi cu Traian, desfasurat in anii 101-102, Decebal a fost obligat sa-si demanteleze partial fortificatiile, inclusiv pe acelea ale capitalei, pe care insa in anii 103-104 le-a refacut, iar pe unele chiar le-a dezvoltat. In timpul celui de-al doilea razboi cu Traian, 105-106, si imediat dupa acesta, toate cetatile dacice au fost incendiate si distruse de romani, cu exceptia Sarmizegetusei. In aceasta din urma a ramas o garnizoana romana care mai intai a reparat stricaciunile pricinuite zidului pe perioada asediului, dupa care a extins cetatea la dimensiunile la care o cunoastem azi. Garnizoana – un detasament al Legiunii a IV-a, Flavia Felix – a ramas cantonata aici pe toata durata domniei lui Traian.Vestigiile cetatilor dacice le sunt cunoscute localnicilor din vremuri imemoriale, dupa cum o indica si frecventa toponimelor: Cetate, Cetatuie, Blidaru, Gradiste, dar au ajuns la cunostinta carturarilor cu interes pentru istorie abia mai tarziu. Cea mai veche mentiune scrisa dateaza din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, cand este remarcata existenta unui oras – cu fundamente la vedere si cu ziduri din piatra – situat in munte, nu departe de Orastie.

Dupa alte veacuri de tacere, descoperirea unor monede de aur, prin 1784-1785 si mai ales dupa anul 1802, a atras atentia autoritatilor, eveniment urmat, in anii 1837 si 1847, de vizitarea unora dintre ruine de catre invatati. Ca urmare, la inceputul secolului XX, Gabor Téglas afirma ca la Gradistea Muncelului a fost ultimul loc de refugiu al lui Decebal. Sapaturile sistematice, conduse de arheologi de profesie, au inceput insa abia in anul 1924, sub bagheta profesorului Dimitrie Mihail Teodorescu, de la Universitatea din Cluj. De atunci, cu intreruperi variabile, ele au continuat sub conducerea lui Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu si Ioan Glodariu, asa incat astazi se cunoaste amplasarea tuturor vestigiilor importante, chiar daca ele nu au fost inca cercetate in totalitate. Ruinele cetatilor dacice probeaza existenta unei economii infloritoare, bazata pe utilizarea larga a uneltelor din fier si pe schimburi active, in special cu cetatile grecesti de la Pontul Euxin si cu Imperiul Roman. Sistemul de aparare a capitalei dacice a fost cea mai puternica si una dintre cele mai sofisticate structuri defensive ale statului dac.

Zona cetăţilor a fost, atat in primul (101-102) cat si in al doilea (105-106) razboi cu Imperiul Roman, teatrul unor crancene batalii. Numai cunoscand puterea economica a Daciei si iscusita folosire in lupta a obstacolelor naturale oferite de terenul muntos abrupt si a impresionantului sistem de fortificatii, putem gasi o explicatie pentru durata operatiunilor militare si pentru rezistenta prelungita a poporului dac in fata invadatorilor. Studierea siturilor si vestigiilor arheologice poate contura o imagine obiectiva a nivelului atins de civilizatia dacilor in timpul confruntarilor cu romanii si ofera posibilitatea compararii lui cu acela atins de alte popoare europene in acel moment. Valorificarea turistica si stiintifica a ansamblului cetatilor dacice impune clarificarea statutului lor juridic, o buna administrare a acestora, precum si realizarea unor obiective esentiale in domeniile infrastructurii, extinderii cercetarii arheologice si conservarii/restaurarii vestigiilor pe baza unui program etatizat de lunga durata.