CEAUŞESCU - FERM PRIVIND DREPTURILE MINORITĂŢILOR

În perioada 7-8 iulie 1989 s-a desfăşurat la Bucureşti reuniunea Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV). Cu acel prilej, liderii partidelor comuniste din România şi Ungaria - Nicolae Ceauşescu, respectiv Rezso Nyers - împreună cu prim-miniştrii şi miniştrii Afacerilor Externe din cele două ţări au avut o întâlnire separată de programul reuniunii OTV.

Într-o conferinţă de presă susţinută înainte de vizita preşedintelui american, George Bush, la Budapesta (iulie 1989), Gyula Horn, ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, a afirmat că discuţiile de la Bucureşti dintre reprezentanţii României şi Ungariei au fost extrem de tensionate. O cauză a eşecului întâlnirii respective a fost abordarea diferită de Nicolae Ceauşescu şi de Rezso Nyers a problemei recunoaşterii drepturilor minorităţilor naţionale din cele două state.

În opinia noastră, liderul PCR a anticipat problemele cu care avea să se confrunte la Bucureşti, în cursul întâlnirii cu omologul său maghiar. Cu un an mai devreme, în cursul reuniunii de la Varşovia a Comitetului Politic Consultativ (15-16 iulie 1988), Nicolae Ceauşescu a avut un schimb de replici deloc prietenoase cu Károly Grosz, liderul Partidului Muncitoresc Socialist Ungar (PMUS). Problema respectivă a fost semnalată de Petar Mladenov, ministru al Afacerilor Externe, într-un raport trimis la 18 iulie 1988 Biroului Politic al CC al Partidului Comunist Bulgar (PCB).

Printre altele, demnitarul bulgar a menţionat: "În cadrul reuniunii Comitetului Politic Consultativ au apărut contradicţii foarte adânci între România şi Ungaria în ceea ce priveşte soluţiile de cooperare umanitară şi de respectare a drepturilor omului. Károly Grósz a insistat asupra necesităţii de apărare a drepturilor individuale şi colective ale minorităţilor naţionale. În anumite puncte, problemele bilaterale din relaţiile româno-ungare au agravat discuţia."

In afară de informarea inedită a lui Petar Mladenov, care a fost tradus-o şi careeste redată în continuare, istoricii au la dispoziţie un rezumat din memorandumul delegaţiei ungare ce urma să participe la reuniunea grupului de experţi care studiau chestiunea dezvoltării mecanismelor de cooperare în cadrul OTV (Moscova, 8-10 decembrie 1988).

Aceste documente ajută, pe de-o parte, la înţelegerea problemelor deosebite care existau în interiorul alianţei din care România făcea parte. Pe de altă parte, sunt oferite explicaţii inedite şi interesante despre poziţiile comune ale României şi Ungariei în relaţiile cu URSS.

Informarea lui Petar Mladenov, ministru al Afacerilor Externe, adresată Biroului Politic al CC al Partidului Comunist Bulgar, referitoare la discuţiile care au avut loc la reuniunea Comitetului Politic Consultativ al OTV (15-16 iulie 1988, Varşovia).

Ministerul Afacerilor Externe
18 iulie 1988
Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar
Informare cu privire la reuniunea Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

Tovarăşi,
În zilele de 15 şi 16 iulie 1988 s-a desfăşurat la Varşovia reuniunea ordinară a Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Concluzia principală ce a rezultat în urma discuţiilor a fost că ameninţarea cu declanşarea unui război a dispărut. Arena internaţională se caracterizează prin tranziţia de la confruntare la cooperare. Începerea procesului de reducere a armamentului nuclear a fost hotărâtă şi activitatea militară însăşi a fost stopată într-o "zonă închisă".

Discuţiile pentru aplanarea conflictelor regionale, cum ar fi cel din Afganistan, au cunoscut progrese semnificative. (...) A fost, de asemenea, luată în considerare propunerea delegaţiei sovietice referitoare la schimbarea structurii organizatorice a forţelor armate ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia în doi-trei ani. Acest lucru poate fi făcut prin restructurarea şi redistribuirea eşaloanelor strategice pe fronturile Organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.

La momentul actual, unităţile şi formaţiunile militare ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia din Europa Centrală, formate din 70.000 de oameni, pot fi dizolvate în mod unilateral. Principiul de bază al politicii de apărare al alianţei trebuie să fie "cheltuieli inevitabile la un nivel minim - maximum de rezultate pozitive obţinute". (...)

Declaraţia adoptată, referitoare la reducerea cantităţilor de armament convenţional şi a forţelor armate din Europa, se înscrie pe linia platformei comune a reuniunilor Comitetului Politic Consultativ care au avut loc la Budapesta (1986) şi la Berlin (1987). Aceasta aduce măsurile necesare în cadrul primei etape de reduceri. Foarte important pentru securitatea Bulgariei este faptul că participanţii la negocieri nu trebuie să crească nivelul forţelor armate şi cantităţile de armament în teritoriile care nu sunt vizate de prima etapă a reducerilor.

Problemele ecologice în Europa, provocate de cursa înarmării, sunt luate în considerare atât în cadrul cooperării multilaterale, cât şi în cooperarea bilaterală în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.
Protocolul şedinţei Comitetului Politic Consultativ însărcinează Comitetul Miniştrilor Apărării să dea publicităţii informaţiile Organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord referitoare la numărul total de forţe armate existente în Europa.

Poziţia specială a reprezentanţilor României a creat din nou câteva probleme în cursul discuţiilor care au avut loc. Această poziţie a fost demonstrată mai întâi de declaraţia lui (Nicolae - n.r.) Ceauşescu... În cadrul reuniunii Comitetului Politic Consultativ au apărut contradicţii foarte adânci între România şi Ungaria în ceea ce priveşte soluţiile de cooperare umanitară şi de respectare a drepturilor omului. Károly Grósz a insistat asupra necesităţii de apărare a drepturilor individuale şi colective ale minorităţilor naţionale. În anumite puncte, problemele bilaterale din relaţiile româno-ungare au agravat discuţia.

În legătură cu rezultatele reuniunii de la Varşovia a Comitetului Politic Consultativ, propun Biroului Politic al CC al PCB următoarele:
- însărcinarea ministrului Afacerilor Externe şi a ministrului Apărării Naţionale pentru a continua şi dezvolta poziţia bulgară la viitoarele negocieri referitoare la reducerea forţelor armate şi a armamentului convenţional din Europa;
- pregătirea temeinică a consideraţiilor necesare pentru adaptarea infrastructurii politice şi militare a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia la noile realităţi;
- a se solicita Ministerului Afacerilor Externe ca, într-o strânsă cooperare cu alte autorităţi interesate, să studieze propunerile şi să se asigure îndeplinirea obiectivului propus.

Cu salutări frăţeşti,
(ss.) Petar Mladenov

Rezumat din memorandumul delegaţiei ungare ce urma să participe la reuniunea grupului de experţi care studiau chestiunea dezvoltării mecanismelor de cooperare în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (Moscova, 8-10 decembrie 1988).

În conformitate cu hotărârilor adoptate la reuniunea de la Varşovia a Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (15-16 iulie 1988) şi la reuniunea de la Budapesta a Comitetului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (octombrie 1988 - n.r.), în toamna anului 1988 a început la Moscova o serie de întâlniri la nivel de consilieri-experţi cu scopul de a se analiza posibilităţile de îmbunătăţire a mecanismului de cooperare în cadrul alianţei.

Profitând de prilejul ce li se oferea, sovieticii au propus, printre altele, crearea unui Secretariat General al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi stabilirea unui sediu permanent pentru acesta.

La 6 decembrie 1988, experţii maghiari care au participat la reuniunile respective au sugerat autorităţilor de la Budapesta să respingă propunerea sovietică referitoare la stabilirea unui sediu permanent al alianţei. Cu excepţia reprezentanţilor României şi Ungariei, ceilalţi participanţi la şedinţele menţionate îşi exprimaseră deja acordul de principiu, iar partea ungară presupunea că problema respectivă urma să se afle pe ordinea de zi a reuniunii de la Bucureşti a Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (din 7-8 iulie 1989 - n.r.).

Totodată, s-a recomandat ca membrii delegaţiei ungare participante la consfătuirea din capitala României să amintească despre problemele financiare cu care se confruntau autorităţile de la Budapesta, cu scopul de a evita implicarea Ungariei în cheltuielile de funcţionare a Secretariatului General al alianţei.

Pentru a nu se afla singuri în opoziţie faţă de propunerile sovietice, experţii maghiari au încercat să blocheze iniţiativele respective prin implicarea României. În cazul în care ceilalţi reprezentanţi ai statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia ar fi insistat să se stabilească un sediu permanent al Secretariatului General, delegaţia ungară urma să solicite ca noua organizaţie permanentă să fie alcătuită după modelele Grupului de Informare şi Comitetului Special de Dezarmare ale alianţei, deja constituite, iar aceasta să se ocupe inclusiv de problemele privind respectarea drepturilor omului în statele membre al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

În mod evident, o asemenea propunere nu putea fi acceptată de Nicolae Ceauşescu - mai ales după disputa care a avut loc între liderul român şi Károly Grósz la reuniunea de la Varşovia a Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (15-16 iulie 1988) - şi, implicit, reprezentanţii României s-ar fi opus împreună cu cei ai Ungariei propunerii sovietice de stabilire a unui sediu permanent pentru Secretariatul General.

De asemenea, experţii maghiari au analizat opiniile lui Nicolae Ceauşescu referitoare la îmbunătăţirea mecanismului de cooperare în cadrul alianţei şi au considerat că liderul român este capabil să propună admiterea în Organizaţia Tratatului de la Varşovia a Iugoslaviei şi a Albaniei (în septembrie 1968, guvernul de la Tirana a anunţat retragerea unilaterală a Albaniei din Organizaţia Tratatului de la Varşovia, ca urmare a invadării Cehoslovaciei de unităţi militare sovietice, poloneze, est-germane, ungare şi bulgare - n.r.).

În consecinţă, partea ungară se vedea obligată "să-i întrebe pe tovarăşii români care sunt motivele pentru care doresc să extindă Organizaţia Tratatului de la Varşovia; este recomandabil ca noi să aflăm dacă ei au avut consultări cu iugoslavii despre această chestiune etc. Delegaţia ungară nu va da un răspuns categoric la propunerile româneşti".

De asemenea, delegaţia ungară trebuia să aibă un mandat prin care să-şi poată exprima nedumerirea faţă de contradicţia principală din interiorul alianţei, faţă de diferenţele care existau între noua gândire politică internaţională a Moscovei şi rezistenţa opusă pe linie militară în cadrul alianţei. Paradoxul respectiv a apărut la reuniunea de la Berlin a Comitetului Politic Consultativ (28-29 mai 1987 - n.r.), unde a fost adoptată, la propunerea sovieticilor, o doctrină defensivă a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, care a permis reducerea semnificativă a efectivelor militare şi a arsenalului convenţional al alianţei.

CEAUŞESCU - VEDERI VALOROASE PRIVIND DEZARMAREA

Când ambasadorii din toată lumea au venit la Palatul Consiliului de Stat ca să-l felicite pe preşedintele Nicolae Ceauşescu cu ocazia Anului Nou 1989, acesta a găsit prilejul de a se manifesta ca lider global.


Preocupările preşedintelui României socialiste erau foarte vaste în politica internaţională, în pofida faptului că, în realitate, ţara noastră era tot mai izolată. În faţa şefilor misiunilor internaţionale, Nicolae Ceauşescu s-a arătat nemulţumit de ce s-a întâmplat pe Pământ în anul 1988 mai ales în direcţia dezarmării şi a atras atenţia că în spatele discuţiilor şi tratativelor în domeniu au continuat ex­pe­rienţele nucleare, "războiul stelelor" a intrat într-o nouă etapă, Cosmosul devenind tot mai militarizat, iar NATO s-a apucat să-şi perfecţioneze armele nucleare cu rază scurtă de acţiune.

Preşedintele României so­cia­liste băgase de seamă că mişcarea aceasta a Alianţei Nord-Atlantice creştea de fapt de patru ori puterea de nimicire a armelor care înlocuiau rachetele distruse prin aplicarea Acordului sovieto-american. "Aceasta în­seamnă, spunând lucrurilor pe nume, renunţând la orice iluzie de­şartă, că se menţine încă pericolul unui nou război nuclear, care s-ar transforma, inevitabil, într-un holocaust nuclear la scară planetară", avertiza Nicolae Ceauşescu. Pentru aceasta, liderul din Carpaţi îi trimitea de urgenţă la tratative pe sovietici şi americani, care să conducă la în­cheierea în 1989 a unui acord între cele două puteri privind reducerea cu 50 la sută a armamentelor nucleare strategice şi în­ceperea discuţiilor pentru reducerea până la 50 la sută a armamentelor convenţionale.

Gândurile paşnice ale con­du­că­to­rului României socialiste se în­drep­tau şi spre suprimarea "bombei nu­cleare a săracului", arma chimică, însă, cum ţara noastră avea în dotare aşa ceva, a nuanţat lucrurile. "Nu dorim să rămânem la dispoziţia celor care au arme nucleare. Până la urmă, şi arma chimică poate fi o armă de descurajare pentru cei care nu au arme nucleare şi trebuie să înţelegem unitatea între lichidarea concomitentă a tuturor armelor de distrugere în masă, şi chimice, şi bac­te­­riologice, şi nucleare", le-a spus di­plo­maţilor Nicolae Ceauşescu, punc­tând că prin eliminarea ar­melor de distrugere în masă se poate pune capăt politicii de şantaj, de ame­ninţare şi de forţă împotriva altor state.
Preşedintele României socia­liste a luat la bani mărunţi şi economia mon­dială. În primul rând, s-a arătat ne­mulţumit că în anul precedent si­tua­ţia economică pe glob s-a în­rău­tăţit şi s-a accentuat discre­panţa dintre ţările bogate şi cele sărace. Mai mult, Nicolae Ceauşescu a atras aten­ţia că ţările sărace îi sub­ven­ţio­nează pe cei bogaţi, iar datoriile lor devin tot mai împovărătoare. Drept urma­re, preşedintele de la Bucureşti cerea instaurarea unei noi ordini economice internaţionale, mai echi­ta­bile. "Este nevoie de noi relaţii economice internaţionale, este nevoie să se adopte măsuri ho­tă­râte pentru o schimbare radicală a actualului sistem financiar, devenit o frână în calea progresului, un instrument de jaf în mâna statelor dez­voltate", le-a spus Nicolae Ceauşescu reprezentanţilor diplomatici din România. Acesta s-a mai arătat preocupat de rezolvarea problemelor stringente ale omenirii, şomajul, foametea, drogurile, violenţa, lipsa de locuinţe, situaţia tot mai grea a imigranţilor, a tineretului, a femeilor şi degradarea tot mai accentuată a echilibrului eco­lo­gic. În vreme ce în ţara noastră în case şi în şcoli era frig, alimentarele erau goale şi se stătea la cozi interminabile chiar şi pentru pâine, iar situaţia din orfelinate era dezastruoasă, Nicolae Ceauşescu le vorbea diplomaţilor în pilde şi atră­gea aten­ţia că pe planetă statisticile demonstrează că un milion de copii mor de foame, alte milioane nu au cu ce se hrăni şi trata medical, iar alte sute de mi­lioane nu ştiu să scrie şi să citească.

Discursul lui Nicolae Ceauşescu în faţa ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti reprezintă o sinteză a politicii externe pe care o ducea acesta în anul 1989. Preşedintele Ro­mâ­niei socialiste ducea o bătălie aprigă cu armele atomice, iar pentru aceasta dezvoltase chiar un "Program ro­mânesc de dezarmare", ce-şi propu­nea lichidarea arsenalelor de acest tip până în anul 2000, pe etape. Ni­colae Ceauşescu dorea ca ex­pe­rienţele nucleare să fie interzise, la fel şi dezvoltarea de noi tehnologii de arme de distrugere în masă, iar spaţiul cosmic să fie demilitarizat. De asemenea, voia ca bugetele pentru apărare ale ţărilor lumii să se reducă, inclusiv prin decizii unila-terale şi care să devină exemplu de urmat, iar ca o consecinţă şi efectivele armate şi armamentele convenţionale să fie înjumătăţite.
Mai departe, secretarul general al Partidului Comunist Român dorea ca prin intermediul ONU, pe care îl vedea întărit, zona Balcanilor, dar şi alte zone din lume, să fie lipsite de arme nucleare şi chimice. Încă din 1982, din iniţiativa lui Nicolae Ceauşescu şi a diplomaţiei româneşti, Adu­na­rea Generală a ONU a adoptat "Declaraţia privind reglementarea paşnică a diferendelor inter­na­ţio­na­le".
În ceea ce priveşte chestiunile eco­nomiei mondiale, şi în acest do­me­niu, sub stricta îndrumare a lui Ni­colae Ceauşescu, s-a elaborat un pro­gram românesc de lichidare a subdezvoltării şi de făurire a unei noi ordini economice internaţionale. Acest program propunea sporirea eforturilor proprii ale ţărilor în curs de dezvoltare pentru a-şi pune mai eficient în valoare resursele de care dispun. Un alt punct al programului avea în vedere soluţionarea globală, politico-economică, a problemei datoriilor externe ale ţărilor în curs de dezvoltare.

Nici mai mult, nici mai puţin, Nicolae Ceauşescu avea de gând să schimbe sistemul financiar internaţional cu unul bazat pe echitate, egalitate şi justiţie şi, totodată, cerea înlăturarea protecţionismului şi liberalizarea schimburilor economice dintre state, precum şi eli­minarea oricăror tipuri de presiuni şi condiţionări politice în come­r­ţul internaţional. În acest sens, de la vârful României socialiste se impulsiona convocarea unei conferinţe speciale în cadrul ONU, cu participarea atât a statelor dezvoltate, cât şi a celor în curs de dezvoltare pentru so­luţionarea acestor probleme.
Toa­tă această viziune reprezenta în rea­litate o atitudine de"represalii" faţă de ins­ti­tu­ţii­le financiare internaţionale. În zo­na diplomaţiei economice interna­ţio­nale, la mijlocul anilor '80, Nicolae Ceauşescu a luat decizia de a rupe colaborarea cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional su­pă­rându-se pe cele două instituţii internaţionale că n-au privit cu ochi buni rambursarea anticipată a datoriei externe. Culmea este că intrarea în relaţie cu organismele financiare respective se făcuse cu mari eforturi şi după o serie de negocieri secrete, iar între 1972-1980 România beneficiase de credite în valoare de aproape şase miliarde de dolari. Aceşti bani au fost extrem de folositori în industrializarea din acei ani. Încetarea relaţiei cu FMI şi Banca Mondială a făcut ca România socialistă să fie tot mai puţin credibilă pe plan inter­naţional.
O altă direcţie majoră a politicii ex­terne conduse de Nicolae Ceauşesu era "edificarea securităţii trainice şi dezvoltarea colaborării rodnice pe continentul european". Pe aceeaşi linie a dezarmării, România socia­listă milita pentru începerea de ne­gocieri directe dintre statele participante la Tratatul de la Varşovia şi la Alianţa Nord-Atlantică pentru re­du­cerea armamentelor, inclusiv a cel­­or convenţionale, de la Urali şi pâ­nă la Oceanul Atlantic. Pentru a trans­forma Europa într-un continent al păcii, diplomaţia ro­mâ­­neas­că prezentase la reuniunea general-eu­ropeană de la Viena o serie de pro­puneri, precum organizarea unei con­ferinţe privind dezvoltarea colaborării economice şi a cooperării în pro­ducţie pe continent, iniţierea şi găz­duirea la Bucureşti a unei confe­r­inţe în problemele cooperării tehnico-ştiinţifice şi organizarea unei reuniuni care să convină în problema protecţiei mediului.

Agenda ela­bo­rată în capitala ţării noastre nu a fost luată în seamă în mediul european, Documentul final al Reuniunii Con­ferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) emis la 15 ianuarie 1989 neconţinând propu­nerile României socialiste. Aşadar, în 1989 Nicolae Ceauşescu, în ciuda zba­terilor sale cu vocaţie mondială, nu mai conta. România socialistă se afla în beznă.
In ciuda zbaterilor de vocaţie mondială ale liderului de la Bucureşti, vocea României socialiste se auzea din ce în ce mai slab.

23 AUGUST din descrierea G-ral Platon Chirnoagă

"In tratativele care se duceau pentru incheierea armistitiului ,lunile Iulie si August au insenmat o perioada de stagnare atat la Stockholm cat si la Cairo.  La Stockholm nu s-a mai cautat nici un contact din nici o parte, iar la Cairo s'au inregistrat doar telegramele pline de ingrijorare ale lui Iuliu Maniu prin care cerea un raspuns din partea occidentalilor. Cuvantarea de la 2 August a lui Churchill a fost cunoscuta nu numai de ministrul Nanu, ci si de cei doi delegati romani de la Cairo.  Daca Nanu a reactionat imediat printr-o scrisoare lamuritoare adresata ministrului afacerilor  straine de la Bucuresti, delegatii de la Cairo n-au facut nimic.  Nici cel putin nu l'au instiintat pe Maniu sau pe Rege despre declaratia categoria a primului ministru britanic, declaratie care nu mai lasa nici o indoiala ca occidentalii ii trimeteau sa trateze cu rusii, adica calea tratativelor de la Stockholm.  Asa se explica ca Maniu a mai dat inca o telegrama la 7 August la Cairo -deci la cinci zile dupa discursul lui Churchill- prin care cerea un raspuns urgent din partea aliatilor. La 18 August, vazand ca nu mai primese nici o indicatie de la reprezentantii celor trei puteri aliate, delegatii de la Cairo au dat o telegrama Regelui si lui Maniu, prin care le propunea sa inceteze unilateral rasboiul, pentru ca rusii nu vroiau sa semneze un armistitiu, ci preferau sa intre invingatori la Bucuresti (1) .La 20 August, incepand marea ofensiva rusa de pe frontul romdnesc, Regele cu Iuliu Maniu si ceilalti sefi ai opozitiei, impreuna cu generalii cari faceau parte din complotul in contra maresalului, au luat toate masurile pentru anuntarea iesirii Romaniei din alianta cu Germania pentru 26 August. Maniu a telegrafiat imediat la Cairo, comunicand ca opozitia, in strans contact cu Regele, vrea sa incheie tratativele si cerea sa se trimita, cât mai curand posibil in Romania trupele aero-purtate (2).

   Cum la 20 August nu se putea sti daca ofensiva rusilor va reusi sa, rupa frontul germano-roman asa fel incat sa oblige aparerea la o retragere adanca, Maniu s'a adresat aliatilor din occident sa trimita la Bucuresti trupe, ca sa-l poata inlatura pe Antonescu.  Una din conditiile puse de Rege si de blocul opozitionist -ofensiva puternica rusa era realizata. Prin aceasta ofensiva, toate fortele luptatoare ale natiunii fiind angajate in batalie, la Bucuresti ramanea campul liber pentru rasturnarea maresalului cu ajutorul fortelor occidentale aeropurtate. Cand s'a ales data de 26 August pentru iesirea Romaniei din alianta cu Germania, s'a avut desigur in vedere tirnpul necesar sosirii acestor trupe.

   In seara de 22 August, Maniu si Mihalache au avut o intrevedere cu maresalul Antonescu indata dupa intoarcerea acestuia de pe front.  In legatura cu operatiile in curs, s'au discutat posibilitatile incheierii unui armistitiu.  Maresalul a declarat ca nu poate incheia un armistitiu (3).  A doua zi dimineata -la 23 August- a fost vizitat de Gh.  Bratianu care, in numele partidelor national-taranesc si liberal, a incercat sa-l convinga pe Antonescu sa faca un armistitiu.  Aceste partide s'au declarat prin sefii lor, gata sa ofere tot sprijinul lor politic.  Cum de asta data maresalul s-a aratat inclinat sa incheie un armistitiu, Maniu a comunicat aceasta Regelui si s'a hotarat o audienta a lui Antonescu pentru dupa amiaza acelei zile (4).  Dupa Gh.  Bratianu, maresalul l-a vazut pe ministrul german Clodius ( caruia i-a explicat necesitatea in care se gasea Romania de a inceta rasboiul in contra
Rusiei (5).  El vroia ca guvernul german sa fie informat de schimbarea foarte grava pe care Romania era obligata sa o faca iesind din alianta cu Germania.

   Tot in dimineata de 23 August, Mihai Antonescu a trimis un curier la Stockholm.  Aceasta ducea ministrului Nanu un document prin care i se dadea sarcina de a se intalni cu ambasadoarea Kolontay, si daca Moscova mentinea conditiile admise la 29 Mai si 2 Iunie, sa, se aleaga locul si
data inceperii negocierilor.  Maresalul Antonescu era gata sa se retraga, daca se va considera acest act ca o necesitate pentru a favoriza conditii mai bune,si va da mana libera lui Mihai Antonescu sa
incheie armistitiul  (6).  Cand curierul a ajuns la Stockholm la 24 August, era prea tarziu.

   Deci maresalul Antonescu luase hotararea de a incheia un armistitiu in seara de 22 August, dupa ce-a vazut pe cei doi sefi ai partidului national-taranesc si probabil In raport cu informatiile venite de pe front in cursul serii.  Dar acest armisitiu era in functie de mentinerea conditiilor deja acceptate de Rusia si cari erau:
1)      Guvernul roman acorda armatei germane un termen de 15 zile pentru parasirea Romaniei; In cazul ca guvernul german refuza sa-si retraga trupele, armata romana va lupta alaturi de armatele ruse in contra trupelor germane, pentru a le sili sa iasa din Romania.
2)      Valoarea despagubirilor de rasboiu sa fie fixata in raport de greutatile financiare ale Romaniei si de situatia ei economica.
3)      Sa se respecte o zone libera in care guvernul roman sa functioneze nestanjenit de trupe straine.

   Pe de alta parte, maresalul hotarase de acord cu comandantul fortelor germano-romane din Romania, sa opuna o noua rezistenta pe linia Carpatii Moldovei, pozitia fortificata, Focsani- Namoloasa- Galati, Dunarea pana la mare.  Asa dar luase masuri pentru continuarea rasboiului si oprirea inmicului pe teatrul romanesc de operatii, in cazul ca Rusia n'ar mai fi fost dispusa, sa trateze armistitiul pe baza conditiilor deja cunoscute. Cu tot succesul de pe front al armatelor ruse, o oprire si o intarziere de cateva luni pe aceasta noua linie -pe care rusii o prevedeau n'ar fi convenit guvernului de la Moscova, care era grabit sa treaca Carpatii inainte de venirea iernii.  De aceia Antonescu se putea astepta ca rusii sa accepte sa semneze un armistitiu convenabil pentru România.  Prin lovitura de la 23 August, aceasta posibilitate -singura care ar fi putut evita instalarea stapanirii rusesti in Romania a fost distrusa.In timp ce maresalul pregatea astfel terenul pentru salvarea României cautand calea unui armistitiu prin care ni s'ar fi respectat independenta,
Regele Mihai informat ca a doua zi, la 24 August, maresalul intentiona sa plece din nou pe front, a decis sa dea lovitura de stat chiar in ziua de 23 August (7).

   In audienta din dupa amiaza acelei zile, maresalul Antonescu insotit de M. Antonescu a expus Regelui situatia operatiilor pe front si a aratat ca este necesar sa se incheie cat mai curand un armistitiu.  I-a reamintit condillile deja acceptate de guvernul rus, l-a informat despre dispozitiile date pentru reluarea discutiilor de la Stockholm si despre comunicarea facuta guvernului german prin ministrul Clodius.
   El considera ca daca trupele germane au libertatea sa se retraga in ordine in timp de doua saptamani, guvernul german trebuia sa fie instiintat ca sa-si ia masurile pentru aplicarea acestei conditii, bine inteles cunoscand si partea cealalta prin care Romania era datoare si intervina cu armele, in cazul ca Germania ar fi refuzat sa-si retraga trupele. Regele Mihai n'a luat in consideratie explicatiile maresalului.  Dupa ce s'a consultat cu oamenii lui de incredere aflati intr'o camera alturata, i-a adus la cunostinta ca guvernul lui este concediat si a dat ordin sa fie arestat pe loc si inchis in palatul regal, impreuna cu Mihai Antonescu.  Imediat au mai fost arestati G-lul Pantazi ministrul de rasboiu, si generalul Vasiliu ministrul de interne.

   Aceasta audienta reprezinta momentul crucial al istoriei rasboiului nostru cu Rusia.  Aici s'a frant incordarea de mai bine de trei ani, prin care poporul român a cautat sa-si salveze independenta luptand in contra Rusiei si s'a trecut total de cealalta parte alaturi de rusi, fara nici un fel de garantie scrisa nici din partea acestora, nici din aceia a aliatilor lor occidentali.  Din nefericire nici unul din participantii la aceasta audienta n'a scris nimic asupra felului cum s'a desfasurat, asa ca exista mai multe versiunii (8)..."