BĂTĂLIA DE LA PODUL INALT - 1475

Cea mai grea înfrângere a Islamului otoman.

 

Europa valahilor

Oricat de hazardat le-ar putea parea unora, Europa secolelor XIV si XV a apartinut din punct de vedere militar micilor formatiuni statale romanesti care s-au opus cu succes celei mai mari forte a vremii, temutul Imperiu Otoman. Fara niciun fel de exagerare, putem spune ca daca este sa pastram proportiile cu ceea ce eram acum 500-600 ani, Romania de azi ar trebui sa infranga in lupta armata Statelor Unite, Rusiei sau Chinei... Nu-i asa ca va pufneste rasul? Trecand peste neincrederea si dezamagirea provocate de situatia Romaniei din prezent pe toate planurile, inclusiv militar, trebuie sa ne amintim macar ca eram intr-atat de neclintiti pe vremuri, incat administram infrangeri umilitoare puternicilor lumii. Iar celor care nu sunt inca convinsi de forta si spiritul razboinic al stramosilor nostri, le prezint o scurta comparatie intre proportia de forte intalnita intre "marile" batalii ale Europei Apusene si confruntarile militare ale voievodatelor romanesti. Faimosul Razboi de o suta de ani, bataliile de la Azincourt, Formigny, Castillon sunt confruntari intre osti care numarau maximum 10.000-20.000 de soldati, ultimele chiar mai putin de 5.000...

In faimoasa batalie de la Tannenberg, cand este stopata inaintarea cavalerilor teutoni spre rasarit, s-au confruntat corpuri de armata de 10.000, respectiv 16.000 soldati. Vreti mai mult? Ei bine, in perioada Razboiului celor Doua Roze, efectivele sunt de-a dreptul derizorii, de obicei sub 5.000 de actori angrenati in spectacolul sangeros al Zeului Marte. In celebra batalie de la Rimini din 1469, cand Federico da Urbino infrange armata papala, au murit...100 de oameni si au fost raniti circa 3.000. Si, nu uitati, cronicile contemporane o numesc "batalie cumplita" (Atrox Dimicato)!

Cele mai mari inclestari din aceste secole par a fi luptele intre principii elvetieni si regele Carol cel Curajos. Trupele de soldati implicate in luptele de la Granson si Morat se ridica la un maximum de 20.000 de indivizi. Arta si gandirea militara in Europa apuseana de atunci erau eminamente rudimentare. Se poate vorbi chiar de o decadere, comparativ cu geniul militar-tactic al armatelor Romei care au precedat regatele din regiune. Progresele in domeniu ale Europei de Vest se inregistreaza mult mai tarziu, impulsionate fiind de folosirea tot mai frecventa a armelor de foc si a prafului de pusca in razboaie. In rasaritul Europei, lucrurile stateau cu totul altfel. Taratele si cnezatele rusesti nu reprezentau (inca) o forta militara, regatul polon era tributar manevrelor si conceptelor militare de-a dreptul falimentare de import apusean (merita dat exemplu, impasul polon de la Marienburg si aparitia providentiala a trupelor moldovensti care au intors rezultatul luptei). La fel, nici ungurii nu au stralucit prea mult pe campul de lupta. Bulgarii, sarbii si bizantinii au cazut dupa o darza dar trista rezistenta in fata fortei Semilunei.

Romanul Iancu de Hunedoara lupta ca un leu contra turcilor intre anii anii 1444-1447, dar spre final este infrant de acestia. Intr-un episod putin cunoscut al istoriei nationale, bravul razboinic transilvan organizeaza in anul 1448 o ultima mare campanie care viza cucerirea Salonicului. In acest proiect ambitios, il avea partener pe insusi leul albanezilor, printul Skanderbeg. Din motive inca nestiute, actiunile celor doi conducatori crestini nu sunt bine sincronizate. Rezultatul este dureros. In lupta de la acelasi trist Kossovopolje, Iancu de Hunedoara este infrant dupa o inclestare catastrofala care durase trei zile si trei nopti... Singurii care s-au adaptat cu succes si au pus la punct tactici revolutionare alaturi de manevre eficiente au fost voievodatele romanesti ale Moldovei si Tarii Romanesti. Conduse de voievozi realisti si inspirati precum Mircea cel Batran, Vlad Tepes si marele Stefan, valahii au fost singurii europeni care au tinut la respect hidra otomana. Turcii erau la apogeu. Condusi de cumplitul Mahomed al doilea, supranumit Fatih (Cuceritorul), otomanii cucerisera Bizantul, una dintre cele doua cetati ale crestinatatii, precum si o buna parte a Europei de rasarit. Cum turcii nu detineau o flota militara care sa le permita invazia Apusului prin Mediterana, in drumul ordiilor spre Roma nu mai stateau decat voievodatele romanesti...

Moldova dacilor liberi

In aceeasi perioada, asupra Moldovei pandeau nu numai otomanii, ci si ochii lacomi ai tatarilor din Hoarda de Aur. In anul 1469, o hoarda a tatarilor de pe Volga, condusa de Eminec, nepotul hanului cel mare, porneste o expeditie de jaf in Moldova, atras de prosperitatea economica datorata masurilor luate de Stefan cel Mare. Cruzimea si tupeul nomazilor meritau pedepsite.... Stefan strange in graba o oaste de curteni si razesi din Tara de Sus (actuala Bucovina) si porneste dupa tatari. Acestia au parte de ghinionul vietii lor, cand sunt prinsi in ziua de 20 august langa Lipinti. Macelul este infiorator. Hoarda tatarasca este masacrata, avand mari pierderi in oameni, Eminec insusi este facut prizonier de Stefan. Hanul cel batran de pe Volga, tot nu intelege cu cine are de a face, astfel incat isi permite sa-i trimita lui Stefan o solie manioasa de 100 de oameni (exact cati au murit la batalia din Rimini!). Solie care are tupeul sa-i ceara lui Stefan nu doar eliberarea prizonierilor tatari ci si ...despagubiri pentru pierderile suferite! Inconstienta si nesimtirea cererii sunt pedepsite pe loc. Stefan cel Mare ordona tragerea in teapa a tuturor prizonierilor alaturi de 99 de tatari din solie. Fiul hanului este taiat pe loc in bucati. Supravietuitorului i se taie nasul si urechile si este trimis calare inapoi la Hoarda de Aur sa povesteasca hanului ultimele noutati...

Turcii se dovedesc, la randul lor, la fel de grei de cap... Cuceritorul Bizantului vedea in Moldova principalul obstacol in invadarea Europei. In plus, ocuparea Moldovei permitea turcilor supunerea definitiva a Hoardei de Aur alaturi de consolidarea unei viitoare aliante cu tatarii care i-ar fi ajutat pe otomani pe baza religiei comune. Nu in ultimul rand, sultanul vedea in bogatul voievodat romanesc, o baza de operatiuni militare, un izvor de resurse economice si de luptatori valorosi care puteau fi angajati ca mercenari de partea Semilunei. Precedente mai fusesera (sultanul avea exemplul contingentelor sarbesti si bulgaresti care erau fortate sa lupte de partea turcilor dupa caderea tarilor respective)... Un alt aspect politico-strategic care il deranja la culme pe Mahomed, era incercarea continua a lui Stefan cel Mare de a sustrage Tara Romaneasca de sub autoritatea Portii. Cu peste 150 ani inainte Unirii Viteazului Mihai, geniul militar al lui Stefan incerca de fapt o unitate a tarilor romane. Unitate a carei valoare si importanta regionala fusesera subliniate chiar de sultanul Murad al doilea. Toti acesti factori la care se adauga refuzul marelui domnitor de a inchina tara turcilor sau de a le plati tribut, alimenteaza furia lui Mahomed. El, cuceritorul Constantinopolului nu putea fi refuzat de conducatorul unei tari mici situata la marginea Imperiului cladit prin jaf si sange de generatii de sultani turci.

Vin Turcii!"In zilele albe ale miezului iernii inaintau multimile negre, zecile de mii de dusmani, ieniceri, spahii si gloata, ca lupii flamanzi " - Nicolae Iorga

Intr-un acces de furie, sultanul decide pe loc ca insolenta lui Stefan sa fie pedepsita cat mai repede posibil, iar Moldova cea rebela sa ajunga pasalac unde sa domneasca legea Profetului si bunul plac al turcilor. In acest scop, Mahomed trimite impotriva moldovenilor cele mai bune osti ale Imperiului. Temutele si incercatele trupe otomane calite in luptele cu durii albanezi ai lui Skanderbeg si comandate de eunucul Soliman Pasa, primesc ordinul sa abandoneze pe moment asediul Krujei pentru a potopi Kara Bogdania (cum numeau turcii Moldova). Nucleului oastei care lupta cu albanezii i se alatura oastea Rumeliei, plus corpul personal de ieniceri de elita al sultanului, la care se adauga un esantion de 12.000 de valahi din Tara Romaneasca trimis de turci sa lupte contra voii lor cu fratii moldoveni.

Vedem, asadar, ca Mahomed al doilea nu a precupetit niciun efort pentru a-l infrange pe Stefan. Conform tuturor izvoarelor vremii scrise la Buda, Cracovia, Constantinopol, Venetia, corpul expeditionar turcesc numara circa 120.000 de razbonici, carora li se adaugau alte zeci de mii de auxiliari. Amenintarea era deosebit de serioasa, Stefan cel Mare, propulsat in rol de unic aparator al intregii crestinatati se vede nevoit sa ceara ajutor militar la curtile Europei. Primeste in schimb... laude si incurajari! In fata unui asemenea colos, Stefan reuseste totusi sa stranga aproape 40.000 de osteni moldavi carora li se adauga un contingent de secui de circa 5.000 de oameni. In calea urgiei musulmane, Stefan cel Mare opune eficienta tactica a parjolirii pamanturilor, retragerii populatiei, otravirii fantanilor, astfel ca invadatorii sa simta coltii demoralizatori ai foamei, setei si molimelor. Soliman Pasa vrea sa termine treaba repede. Strateg iscusit, el isi da seama ca un razboi de uzura nu i-ar aduce decat probleme. Turcul vrea o singura lupta in care sa decida soarta campaniei in favoarea sa. Convins ca armata Semilunii va cauta orice prilej pentru a da inclestarea finala, Stefan ordona retragerea spre Vaslui. Acolo, Maria Sa alege o zona strategica buna, situata intr-un loc unde dealurile care inconjoara lunca Barladului se apropiau intre ele. Cum dealurile erau impadurite, turcii nu puteau sa surprinda oastea Moldovei printr-un atac din flanc.

Semiluna a pălit

In zorii zilei de 10 ianuarie, avangarda otomana zarea pentru prima data oastea moldoveneasca printre aburii cetosi ai luncii Barladului. Armata dusmana era deja slabita de marsurile lungi peste care se adauga lipsa alimentelor si a odihnei. Natura parca-i ura la randul sau pe turci, deoarece cu cateva zile inainte de batalie, vremea s-a incalzit, in consecinta zapezile incepusera sa se topeasca transformand lunca intr-o mlastina vascoasa in care se putea impotmoli si un soarece. Conform cronicarului turc Kemal Pasa Zade, Stefan a oprit inaintarea turca tragand in acestia cu tunuri, bombarde si sageti. Prinsi in valea inconjurata de paduri, otomanii nu se pot replia sa inconjoare pozitiile moldovenesti din cauza copacilor si a terenului mlastinos. Lupta se transforma intr-un conflict de uzura, din care moldovenii ies avantajati datorita pozitiilor mai bune detinute de voievod. Acelasi Kemal-Zade ne spune ca in fata neputintei strapungerii liniilor moldovensti, Mihaloglu Ali-Bei, o curajoasa capetenie otomana a organizat un "buluc" compus din ieniceri de elita "pentru al caror suflet batalia era o placere", si s-a avantat in fruntea lor asupra moldovenilor.

Manevra albanezului turcit pare sa reuseasca pe moment, ienicerii patrunzand in randurile moldovenilor. Lupta se transforma intr-o inclestare cumplita. Cum orice batalie are un moment critic, un punct de rascruce in care totul se poate rasturna, acesta este momentul maxim al luptei de la Podul inalt. Constient de acest lucru, sesizabil doar de strategii de geniu ai istoriei, Stefan cel Mare pregateste atacul final dublat de un siretlic eficient. Pentru a-i deruta si mai rau pe turci, Maria Sa odona ca satenii plasati pe dealurile din fata sa faca un zgomot cat mai mare din trambite, tobe si buciume. Turcii musca momeala crezand ca vor fi atacati din flancul stang, se regrupeaza si se pregatesc de aparare. Atunci, Stefan cu grosul armatei cade ca un fulger in spatele turcilor retezandu-le orice eventuala retragere. Furia moldovenilor nu cunoaste margini, masacrarea invadatorilor continua cu frenezie. Totul se transforma incet, incet intr-o masa amorfa in care urmasii dacilor liberi dezlantuie asupra Semilunii un adevarat Armagheddon mobil faurit din ghioage, securi, coase, palose si lanci. Mandria sultanului, crema trupelor sale de ieniceri scoliti in academii militare sa devina asi ai iataganului, este zdrobita fara drept de replica.

Pierderile sunt uriase. Nicaieri vreo armata musulmana nu mai fusese decimata in asemenea hal. Chiar cronicile turce afirma ca atunci au fost taiati 40.000 de vajnici ieniceri si spahii, o suma enorma pentru oamenii acelor timpuri. Socul psihologic s-a transmis intr-o clipita. Vazand ce soarta cruda-i macina pe cei mai buni razboinici ai armatei, restul soldatilor turci intra in panica si fug dezordonat. Incercarile lui Soliman de a organiza o rezistenta sunt sortite esecului. Nimeni nu mai asculta de nimeni. "Niciodata o oaste turceasca n-a mai suferit o astfel de infangere", bocea intr-o cronica mama sultanului Mahomed Fatih. In timp ce cronicarul polonez, Jan Duglozs, contemporan cu marele Stefan, scrie la randul sau: "Foarte putini turci si-au putut gasi mantuirea prin fuga, caci, multi s-au inecat in apa Siretului, chiar si aceia care au scapat si au ajuns pana la Dunare, au fost ucisi acolo de moldoveni care aveau cai mai iuti, sau au fost inecati". Cronica lui Kemal-Pasa-Zade este inca mai sumbra, turcul scriind despre trista soarta a turcilor dupa incheierea bataliei. Aflam asadar, ca otomanii au pierdut un numar de 40 de stindarde de lupta, un numar record in istoria Turciei. Stefan cel Mare a tras in teapa toti prizonierii turci, in afara de cateva pasale. Pentru a scapa de numarul imens de cadavre turcesti care, daca s-ar fi descompus odata cu venirea primaverii, ar fi dezlantuit molime asupra Moldovei, domnitorul ordona stangerea hoiturilor otomane in movile dupa care li s-a dat foc...

Victoria zdrobitoare are reverberatii in intreaga lume. Cei mai fericit sunt crestinii sarbi, bulgari, greci si armeni care gemeau sub asuprirea turcilor. Stefan primeste laude si aprecieri din Persia pana la Papa Sixtus al IV-lea care trece peste deosebirile de rit religios si il numeste "Atletul lui Christos". Cronicile se intrec intre ele in laude si multumiri la adresa domnitorului. Asa ne a fost dat si noua, romanilor, sa scriem o pagina importanta din Istoria Lumii si Europei!

VALLE DE LOS CAIDOS

La mică distanţă de El Escorial, la circa 19 Km, pe drumul spre Madrid, în inima Sierrei de Guadarrama s-a ridicat un complex monumental gigantic în memoria celor morţi în războiul civil (1936–1939). Lucrările faraonice iniţiate de generalisimul Franco au durat aproape două decenii, între 1940 – 1958.

            Valea muntoasă Cuelgamuros, rebotezată “Valle de Los Caidos” (Valea celor care au căzut), a oferit un loc grandios şi dramatic pentru o lucrare faraonică, compus din rocă granitică şi păduri de pini. Complexul memorial cuprinde o basilică săpată în stâncă, o cruce gigantică şi o mănăstire.

            Drumul duce până la baza esplanadei ce precede basilica săpată în mute, dominată de crucea monumentală inegalabilă.

            Biserica etalează o faţadă austeră de granit, în care se deschide un portal cu uşi de bronz sculptat înalte de zece metri, porţi pe care sunt sculptate cele 15 mistere ale Rosariului Mariei. In partea de jos a intrării sunt reprezentaţi cei 12 Apostoli. De la intrarea în basilică, un panou de marmură anunţă că "Francisco Franco, Caudillo de España" a inaugurat monumentul la 1 aprilie 1959 şi că basilica a fost consacrată de papa Ioan al XXIII-lea la 7 aprilie 1960.

           Interiorul stupefiază prin imensitate. La intrare un grilaj de fier forjat este decorat cu 40 de statui, reprezentând sfinţi şi luptători, reprezentând o intenţie vădită de simbol.

            Nava basilicii, lungă de 262 de metri (Sfântul Petru in Roma are numai 186 metri) este jalonată de capele între care s-au plasat copii ale unor tapiserii de Bruxelles din secolul al XVIII-lea, având ca subiect scene din Apocalipsă. Deasupra fiecărei capele sunt aşezate statui de alabastru ale Sfintei Fecioare, în reprezentările ei cele mai cunoscute din Spania. Nava lungă ca un tunel este împărţită în mai multe părţi. Prima parte reprezintă accesul vestibul, lung de 11 metri. Cea de a doua poţiune, împreună cu un spaţiu intermediar, are lungimea de 22 de metri, cu câte trei capele pe fiecare parte. Cel de al treilea tronson duce la încrucişarea cu transeptul şi are 41 de metri lungime. Patru mari personaje dipuse pe laturile acestui ultim troson sunt înveşmântate precum plângătorii din evul mediu şi amintesc de caracterul de mausoleu al transeptului. De o parte şi de alta a încrucişării cu Transeptul se găsesc capelele Sfântului Sacrament şi cea a Sfintei aşezări în mormânt.

            La încrucişarea navei principale cu transeptul se ridică o cupolă de 42 de metri diametru, acoperită cu mozaicuri ce reprezintă eroi, martiri şi sfinţi ai Spaniei, care se îndreaptă către Christos şi Sfânta Fecioară. Pe altar domină un Christ de lemn, iar la baza sa atrag atenţia dalele funerare ale lui Jose Antonio Primo de Rivera, fondatorul “Falangei” şi a generalisimului Franco.
Osuarele basilicii conţin rămăşiţele a circa 40.000 de soldaţi şi civili căzuţi în timpul războiului civil, indiferent de apartenenţa lor politică.

            Crucea monumentală, operă a arhitectului Diego Mendez, măsoară 125 de metri înălţime (150 de metri împreună cu soclul) şi 46 de metri deschidere. Înălţimea giganticei cruci, probabil inegalate de alt monument similar, poate fi aproximată cu aceea a unui bloc modern de aproximativ 40 de etaje.

            Soclul crucii este acoperit cu statuile ce reprezintă pe cei patru evanghelişti şi patru virtuţi cardinale, aşezate deasupra. Statuile frapează prin dimensiunile faraonice.

            De la baza crucii, la care se ajunge cu un funicular, perspectiva asupra lanţului muntos Guadarrama este încântătoare, iar asupra Mesetei aproape nesfârşită.

            Mănăstirea, ce face parte din complexul comemorativ, este o imensă construcţie cu accente ale arhitecturii lui Herrera, constructorul austerului El Escorial.


Căzuţi pentru Dumnezeu şi pentru Spania
(de reţinut că adversarii lui Franco erau bolşevizaţi)



            Gândurile zboară spre acel om de fier şi providenţial pentru Spania, care a fost Franco. Sunt momente în istoria omenirii când doar timpul măsoară importanţa unor fapte, decizii, evenimente, altminteri neînţelese. Deşi perioada frachistă nu a fost de invidiat din toate punctele de vedere, spaniolii tradiţionalişti îl iubesc cu mândrie pe Franco. Tăria şi intransigenţa sa a scos Spania din cea mai grozavă perioadă de debandadă şi înapoiere. Voinţa lui dictatorială a înfrânt furia revoluţionară a tot ce însemna pleava ţării şi a aventurierilor “internaţionalişti”. Spania sărăcită era înclinată, ca şi Rusia cu două decenii înainte, spre forma de putere bolşevică, comunistă şi atee. Franco a oprit dezastrul cu braţul înarmat al “Falangei”, a readus Spania pe calea muncii şi a ordinii, pe calea modernismului industrial şi a legii profitului. In final a lăsat casei regale, regelui Juan Carlos I-ul, o ţară pregătită pentru democraţie şi îndreptată pe calea progresului.


Placa simplă de motmânt a lui Francisco Franco



            Ansamblul arhitectonic ciclopic de la Valle de Los Caidos demonstrează, încă odată, că puterile statale absolutiste şi dictatoriale pot concepe şi finaliza lucrări constructive, sau monumentale, impresionante şi geniale. Puterile absolutiste pot îndrepta avuţia şi eforturile popoarelor spre ţeluri, la prima vedere, ineficiente, sau nebenefice economic. Realizările lor ambiţioase împodobesc astăzi cele mai diverse colţuri ale lumii şi dau oamenilor semeţia şi mândria geniului lor.

            Valle de Los Caidos poate sta, cu demnitate, alături de “minunile” creativităţii umane, alături de “minunile lumii antice” şi de cele care le-au urmat timp de două milenii sub formă de monumente sculpturale, fortificaţii gigantice, catedrale dominatoare, îndiguiri salvatoare, canale ingenioase, sau construcţii votive cutezătoare.

            Dacă vreodată istoria îl va uita pe Franco, ca salvator al dezintegrării ţării sale, nu-l va uita în calitatea sa de creator al stupefiantei “Valle de Los Caidos”, aceasta cu toate că există încă o serie de contestatari ai monumentului, desigur că din pleava de stânga a societăţii. Unii exaltaţi încearcă să determine pe străini să nu viziteze monumentul, dar nu reuşesc, numărul vizitatorilor ridicându-se anual la circa 500.000. Alţii încearcă să determine guvernul să mute mormântul lui Franco într-o locaţie particulară, dar nici ei nu reuşesc, deoarece acest loc a fost stabilit de rege, nu cerut de Franco.
            In schimb, anual la mormântul marelui reîntregitor de stat şi de tradiţii, la 20 noiembrie, mulţimea spaniolilor de tradiţionalişti se adună la o slujbă de onotare, Sfânta Messă pentru Caudillo. Momentul constituie un rit de naţionalism inspirat de Franco şi ocazie de a celebra opera lui Franco (ordine, catolicism, tradiţie şi patrie).

CELE 10 FEMEI CARE CONDUC LUMEA IN 2011

Yingluck Shinawatra, premierul Thailandei

Criticii spun ca singura calitate politica a lui Yingluck Shinawatra este ca aceasta este sora cea mica a premierului demis Thaksin Shinawatra.
Yingluck, care a studiat administratia publica de la Universitatea de Stat din Kentucky, si-a petrecut o mare parte din viata facand sa mearga afacerile lui Thaksin.
Dar, pe 17 mai, ea a crescut in importanta nationala dupa ce a fost aleasa presedintele partidului fratelui ei. Doar doua saptamani mai tarziu, pe 3 iulie, partidul sau a castigat 265 din 500 de locuri parlamentare, si pe 5 august parlamentul thailandez oficial a confirmat-o in functia de prim-ministru. Pe langa depasirea prejudecatilor ca fratele ei conduce Thailanda din exil, Yingluck trebuie sa indeplineasca promisiunile sale populiste, cresterea salariului minim si oferirea de servicii gratuite Wi-Fi, fara a distruge economia.
Aceasta va mai trebui, pe plan extern, sa abordeze diplomat relatia defectuoasa cu statul Cambodgia.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei

Cel mai influent politician de sex feminin din lume, Angela Merkel, a facut un doctorat in fizica in Germania de Est, inainte de a se indrepta spre politica. Ea a castigat un loc in Bundestag in timpul alegerilor generale dupa unificarea celor doua Germanii in decembrie 1990, pentru ca apoi cancelarul Helmut Kohl sa o numeasca ministru doar un an mai tarziu.
Fara copii si casatorita de doua ori, presedinte al Uniunii Crestin Democrate, Merkel este rezervata si modesta in cele mai multe cazuri. Dar, asa cum a spus revistei TIME intr-un interviu 2010, ea are multa incredere in propriile forte: "Ai putea spune cu siguranta ca nu m-am subestimat niciodata. Nu este nimic in neregula cu a fi ambitios”.

Cristina Fernandez de Kirchner, presedintele Argentinei

Aleasa presedinte in noiembrie 2007 (fiind succesoare sotului ei Nestor Kirchner), Cristina Fernandez de Kirchner a dovedit ca este propriul ei stapan.
Chiar daca elita argentiniana formata din barbati se adapteaza mai greu ca o femeie le conduce tara, Fernandez a supravietuit unui impas puternic in care se afla agricultura statului sau, problemelor economice si de coruptie, care au culminat cu remiterea din functie a guvernatorului Bancii Centrale a Argentinei.
Cu aspectul ei uimitor si talentul retoric, ea este comparata innevitabil cu fosta Prima Doamna Eva Peron.

Dilma Rousseff, presedintele Braziliei

 

 

"As dori parintii care au fete sa se uite direct in ochii lor si sa le spuna: 'Da, o femeie poate!’,” a spus Dilma Rousseff in urma victoriei sale in alegerile din al doilea tur de scrutin al Braziliei din octombrie 2010.
Cand si-a inceput mandatul in cea de-a patra democratie din lume ca numar de locuitori, ea a devenit primul presedinte de sex feminin al tarii sale. Victoria ei a fost considerata un castig al tuturor femeilor-lideri din lume. Aceasta s-a bucurat si de sustinerea fostului presedinte brazilian Inácio Lula da Silva.

Julia Gillard, premierul Australiei

Dupa ce a ajutat la organizarea unei lovituri alaturi de partidul Muncii din Australia pentru a-l demite pe premierul Kevin Rudd pe 24 iunie 2010, Julia Gillard a devenit atunci primul premier femeie din Australia la varsta de 48 de ani. Pentru a-si propulsa partidul, ea a cerut organizarea alegerilor anticipate la numai trei sptamani de cand a ocupat functia de prim-ministru.
Cu toate astea, alegerile din august 2010 nu au avut rezultatele scontate, partidele primind un numar de voturi asemanator. Dupa negocieri prelungite timp de doua saptamani, Gillard a reusit sa asigure o majoritate de 50% in parlament si sa formeze un guvern minoritar cu mai multi candidati independenti.

Ellen Johnson Sirleaf, presedintele Liberiei

Educata la Universitatea din Wisconsin si la Harvard, primul presedinte de sex feminin din Africa a fost ministru de finante al Liberiei la sfarsitul anilor 1970.
Dar, atunci cand Samuel Doe a preluat puterea printr-o lovitura de stat militara in 1980 si i-a executat pe seful statului si pe membrii Cabinetului, Ellen Johnson Sirleaf a fugit in Kenya, unde a devenit director la Citibank.
Ea a revenit pentru a candida la alegerile prezidentiale din 1996 si a pierdut in favoarea lui Charles Taylor. In 2005, ea a candidat din nou si a castigat, cu promisiunea de a aduce sensibilitatea materna si emotie presedintiei- o promisiune importanta pentru o tara care nu si-a revenit din anii de razboi civil.

Sheik Hasina Wajed, premierul statului Bangladesh

 

 

Sheik Hasina Wajed, in varsta de 63 de ani, lider al partidului de centru-stanga Liga Awami, are o poveste impresionanta. In timpul loviturii de stat din 1975, niste asasini au ucis 17 membri ai familiei sale - inclusiv fiul ei, cei trei frati, mama si tatal acesteia, fostul prim-ministru Sheikh Mujibur Rahman.
Hasina, care avea atunci 28 de ani, era din intamplare in afara tarii. Mai apoi, ea a supravietuit mai tarziu unui atac cu o grenada care a ucis mai mult de 20 de persoane.
Hasina a fost aleasa pentru prima data prim-ministru in 1996. Dar, in 2001, Transparency International a numit Bangladesh cea mai corupta tara din lume, iar Hasina a fost demisa. Acesta nu a fost sfarsitul ei politic, deoarece in ianuarie 2009 Liga Awami a castigat 230 din 299 de locuri in parlament si de atunci ea ocupa pozitia de premier. 

 

Johanna Sigurdardottir, premierul Islandei

Dupa ce economia Islandei s-a prabusit in octombrie 2008, Johanna Sigurdardottir s-a luptat cu un val de nemultumire pe tot drumul catre functia de premier.
Nu a fost tocmai o surpriza faptul ca acesta a fost aleasa premier: fosta insotitoare de zbor devenita politician a castigat opt alegeri consecutiv de la intrarea in 1978 in Parlamentul European, fapt care a facut sa fie cel mai longeviv europarlamentar si unul dintre cei mai populari.
In afara prima femeie prim-ministru al Islandei, Sigurdardottir, in varsta de 68 de ani, este, de asemenea, primul sef de stat din lume care si-a declarat orientarea sexuala. In iunie 2010, atunci cand Islanda legalizat casatoriile intre homosexuali, Sigurdardottir si partenera ei si-au unit destinele.

 Laura Chinchilla, presedintele statului Costa Rica

 

Fostul vice-presedinte in cabinetul laureatului Premiului Nobel, Oscar Arias Sanchez, Laura Chinchilla a castigat 47% din voturi la alegerile prezidentiale din februarie 2010.
Intr-o tara din ce in ce mai ingrijorata de criminalitate, politiciana de centru-stanga a jucat roluri importante in domeniul securitatii, fiind atat ministru al Securitatii Publice, cat si al Justitiei din partea Partidului Eliberarii Nationale. Fiind o conservatoare, acesta se opune casatoriilor intre homosexuali, avortullui si legalizarii pastilei de a doua zi.

 

Tarja Halonen, presedintele Finlandei

 

 

Provenind dintr-o familie din clasa muncitoare din centrul orasului Helsinki, Tarja Halonen a construit o cariera de mare succes politic prin inchegarea de legaturi cu sindicatele si organizatiile neguvernamentale. Ocupand functia de presedinte din 2000, ea a aparat vehement rolul Presedintelui in calitate de comandant suprem al fortelor armate si a militat impotriva aderarii tarii sale la NATO.
Hobby-urile ei sunt atipice pozitiei ei puternice, aceasta spunand ca ii place inotul si sa aibe grija de cele doua pisici ale ei.