ION ILIESCU - UN MARE ŞARLATAN POLITIC - Partea întâia - SUB CUPOLA KREMLINULUI

PETELE ALBE DINTR-O BIOGRAFIE ROSIE

Pentru familia lui Ion ILIESCU, lumina a venit, intotdeauna, de la Moscova

1.

"RESCRIEREA PERMANENTA" A PROPRIEI BIOGRAFII - REFLEXUL LIDERILOR COMUNISTI IN CAUTARE DE LEGITIMITATE POLITICA

Biografiile liderilor comunisti ai secolului XX ilustreaza, probabil, cel mai bine acel fenomen straniu de continua rescriere a istoriei, specific societatilor de tip totalitar, fenomen descris cu acuitate de George Orwell in romanul "1984". Adaptarea permanenta a trecutului la linia partidului din prezent, operatiune intreprinsa de functionarii umbrelor, dintr-un suprarealist minister al adevarului orwellian, a avut, intre altele, si acea consecinta absurda, traita insa pe viu de cetatenii statelor comuniste ale Europei de Est: biografiile liderilor comunisti erau rescrise permanent, in birourile sectiei "cadre" a partidului, atat in cursul vietii, cat si dupa moartea acestora. Rude incomode, inclusiv cele de gradul intai, puteau disparea ca prin farmec din biografia oficiala sau isi modificau post-mortem, cat ai bate din palme, traiectoria vietii. Rolul unei mame naturale dar incompatibila, cine! s!tie din ce motiv; cu biografia marelui carmaci, putea fi preluat foarte bine de o alta mama, care corespundea criteriilor partidului, exact ca un rol dintr-o piesa de teatru. O sotie a marelui conducator care, intr-un moment de disperare, se sinucisese, nu disparea numai din biografia oficiala a liderului, ci si din toate dictionarele, jurnalele de film, precum si din fotografiile oficiale. Personajul principal al noii biografli putea fi teleportat direct in mijlocul unor evenimente cu care nu avusese, de fapt, nici o tangenta dar al caror lider putea deveni - retroactiv - printr-un simplu truc fotografic ori grafologic, ori putea fi exfiltrat, pur si simplu, din documente considerate prea stanjenitoare pentru biografia sa de lider. Cum ar fi, de pilda, o nota informativa data in tinerete la politic ori o fotografie de grup, alaturi de alt lider, cazut intre timp in dizgratie. Se puteau fabrica, de asemenea, martori si ticlui !! marturii, in functie de necesitatile biografice ale momentului, dupa cum, la fel de bine, puteau disparea, hocus-pocus, martorii reali si marturiile autentice. Procesul de rescriere permanenta a biografiei unui lider comunist corespundea acelei continue nevoi de legitimitate a personajului, o legitimitate justificata de ambitiile politice si de setea obsesiva de putere. Caci, pentru ca un asemenca individ in varful piramidei puterii ori sa amusineze in jurul acesteia, decenii la rand - in timp ce lumea, mentalitatile si valorile se schimbau neincetat (uneori de o maniera dramatica) - era limpede ca numai printr-o rescriere permanenta a biografiei aceasta putea deveni compatibila cu prezentul - cu orice prezent - asigurandu-i personajului legitimitatea, care sa-i justifice puterea ori ambitiile de putere.

2.

CA SA-SI "LEGITIMEZE" TITLURILE ACADEMICE SI PE CELE DE DOCTOR

HONORIS CAUSA, CEAUSESCU SI-A FALSIFICAT ATAT DIPLOMA DE BACALAUREAT,

CAT SI PE CEA DE FACULTATE

             

Romania comunista nu a facut nici ea exceptie de la acest fenomen schizofrenic si nici nu avea cum sa faca exceptie, atata timp cat modelul a fost, dupa 1945, cel sovietic. Un exemplu notoriu este Ceausescu, stapanul absolut al Romaniei timp de un sfert de veac, omul care a devenit in anii 70-80 obiectul unui cult al personalitatii inspirat de traditia maoista si de cea nord-coreeana. Predecesorul lui Iliescu la conducerea Romaniei, Nicolae Ceausescu, a inceput inca din 1965, imediat dupa preluarea puterii in partid, opera de cosmetizare a propriei biografii, care s-a dovedit a fi, mai apoi, primul pas in directia cultului personalitatii. Douzeci si trei de milioane de Romani au crezut, timp de un sfert de veac - multi o mai cred si astazi - ca omul care a condus destinele tarii lor se nascuse intr-o comuna onorabila, Scornicesti, intr-o familie de tarani saraci si cinstiti, in realitate, asa cum dovedeste foaia matri!co!la, Ceausescu nu se nascuse in comuna Scornicesti, ci intr-un catun din apropierea comunei, Tatarai. Conform lui A. B. Cornea, originar din Scornicesti, catunul fusese intemeiat de cateva palcuri de tatari, refugiati prin partea locului dupa rascoala lui Tudor Vladimirescu, pe langa care se aciuasera ulterior mai multe grupuri de tigani nomazi. In timp ce comuna Scornicesti se constituise prin 1803, cand boierul Radu Scornici primise incuviintarea Episcopului de Slatina sa-i adune intr-o asezare temeinica pe toti cei de prin partea locului si sa le ridice o biserica. Conform autorului citat, numele real al familiei Ceausescu ar fi fost, initial, Ceausoglu, care se traduce din tataraste prin fiu de sluga. Toate aceste detalii biografice deveneau, fireste, incompatibile - dupa 1965 - cu noul statut al lui Ceausescu si imperativele calitatii sale de lider comunist, cu iz nationalist, ca sa nu mai vorbim cu cele de geniu carpatin, titan al gandirii ori ma!re! carmaci. Astfel ca primul gest facut de Ceauescu in 1965 a fost sistematizarea zonei, adica desfiintarea catunului, unde se afla casa natala, si trecerea intregului teritoriu in administrarea comunei Scornicesti. Astfel, noul lider al Romaniei isi incepea domnia prin raderea de pe fata pamantului a asezarii natale, din necesitati de biografie. Cum ambitiile lui Ceausescu, de membru a diverse academii si de doctor honoris causa, impuneau reglementarea urgenta a studiilor sale liceale si universitare, s-au luat masuri retroactive. In decembrie 1965, Scoala medie nr. 10 Zoia Kosmodemianskaia elibera Diploma de maturitate nr. 351243 absolventului Ceausescu A. Nicolae, care terminase cursurile anului scolar 1964/1965, spre a se bucura de toate drepturile acordate de legile in vigoare. Absolventul devenise insa, intre timp, de sase luni liderul partidului iar singurele sale studii atestate, pana in acel moment, erau cele! p!atru clase primare (a cincea inceputa, dar neterminata) trecute in foaia matricola mentionata. Odata cosmetizate studiile medii, Ceausescu nu intarzie sa absolve - o luna mai tarziu, in ianuarie 1966 -Institutul de Stiinte Economice V. I. Lenin, conform Diplomei nr. 180142/ian. 1965, document semnat in calitate de rector de Manea Manescu, viitorul prim-ministru. Un fals intelectual calificat. Astfel, din necesitati de biografie, in numai cateva saptamani, Ceausescu parcurgea in zbor toti anii de scoala, din primare pana la bacalaureat, precum si toate examenele facultatii de economic generala - inclusiv examenul de diploma - fireste, cu nota maxima. Drumul geniului carpatin catre academii si titluri de doctor honoris causa era, in felul acesta, larg deschis. La fel s-a procedat si cu atestarea activitatii revolutionare a marelui carmaci. Doua exemple, intre altele. Un proces oarecare din 1936, de la Brasov, al unui grup! d!in care facea parte, intre altii, si Ceausescu dar al carui conducator era, de fapt, un agent Kominternist infiltrat din Romania, Vladimir Tarnovski, a fost falsificat de functionarii umbrelor si metamorfozat intr-un mare proces politic in care, retrospectiv, Ceausescu ii lua locul de lider al grupului lui Tarnovski. Pentru a se acredita astfel, retroactiv, legenda revolutionarului in pantaloni scurti. In timp ce o manifestatie din mai 1939 - organizata de comisarul regal Mihai Ralea din ordinul Regelui Carol al II-lea - era, la randul sau, metamorfozata retroactiv, de aceiasi functionari ai umbrelor, dintr-o manifestatie monarhista intr-una comunista. Condusa, bineinteles, de viitorul geniu carpatin, alaturi de viitoarea sotie si savanta de renume mondial. Ambii inserati, printr-un truc fotografic, intr-o mare multime si redescoperiti, cateva decenii mai tarziu, de apologetii cultului personalitatii lui Ceausesc!u,! ocupati cu scrierea biografiei liderului. Intr-o Romanie in care rescrierea permanentǎ a trecutului si cosmetizarea propriei biografii, in raport de vremuri si necesitatile momentului, au fost, decenii la rand, un reflex firesc al liderilor comunisti, n-ar trebui sa fim mirati ca urmasul lui Ceausescu la putere, fostul secretar cu probleme ideoiogice din defunctul partid comunist, Ion Iliescu, si-a cosmetizat din primul moment biografia. De data aceasta, in conformitate cu schimbarile intervenite in Romania dupa decembrie 1989, in contextul prǎbusirii comunismului in Europa de Est, a dezmembrarii U.R.S.S. (fostul far calauzitor), a dizolvarii KGB-ului si a incheierii Razboiului Rece, prin disparitia lagarului comunist. Legitimitatea noului lider trebuia construita acum intr-un sens invers celei de pana in 1989. Dat flind contextul postcomunist in care se afla Romania, biografia lui Iliescu urma sa fie decomunizat!a !si dekaghebizata. Peritni a se legitima la vremuri noi, Iliescu trebuia sa-si "cosmetizeze" biografia dar in sens invers. Trebuiau puse in paranteza, asadar, relatiile compromitatoare ale lui Ion Iliescu si ale familiei sale cu U.R.S.S. si cu stalinismul. in primul rand legaturile tatalui sau, Alexandru Iliescu, cu Kominternul. Caci, pentru familia lui Ion Iliescu, lumina venise intotdeauna de la Moscova. Cum insa, dupa 1989, lumina venea din directia exact opusa, Ion Iliescu s-a vazut nevoit - pentru a se legitima fruntea poporului roman, in noul context national si internastional - sa-si rescrie biografia, in functie de aceasta schimbare a polilor politici intervenita in Europa de Est. Asadar, in loc de sef comunist, Iliescu trebuia sa apara acum invers, drept dizident anticomunist, din apropiat, ani de zile, al lui Ceausescu, Iliescu trebuia acum sa treaca drept vechi dizident anticeausist, d!in! prosovietic si agent de influenta al Moscovei, Iliescu urma, in noul context, sa se dea drept lider de orientare euroatlantica, si din adept al economiei socialiste planificate, de tip Gosplan, se suia cu vioiciune in barca economici de piata, ceea ce Iliescu n-a intarziat sa faca.

3.

ACTUL I: UN BUNIC BOLSEVIC - VASILI IVANOVICI, REFUGIAT DIN RUSIA, DEVINE VASILE PENU, TARAN SARAC DAR CINSTIT, DIN COMUNA ULMENI.

Atunci cand - rareori, dealtfel - Ion Iliescu isi evoca trecutul, o bizara amnezie pare sa-l cuprinda pe fostul presedinte al Romaniei. Ca intr-un interviu din saptamanalul VIP (aprilie 1998), cand Iliescu afirma plin de candoare:

"Tatal meu (...) a fost primul copil dintr-o familie de cinci baieti, singurul care a urmat dupa cele  patru  clase elementare si cursurile scolii de Arte si Meserii din Oltenita. Cand bunicul meu a cazut prizonier pe front, tata s-a inscris voluntar in armata. Drept recompensa, dupa terminarea razboiului, noi am primit un loc de casa, pe care l-am transformat in gradina. ESTE SINGURA AMINTIRE PE CARE O MAI AM DE LA BUNICI."

Este de remarcat ca, desi prin reforma agrara, initiata dupa prirnul razboi mondial de Regele Ferdinand, familiei lui Ion Iliescu i s-a atribuit un teren, transformat in gradina, si ca "aceasta este singura amintire pe care o am de la bunici", fostul presedinte al Romamei isi reaminteste, destul de precis, cum ca bunicul ar fi cazut prizonier pe front, iar tatal s-ar fi inscris voluntar in armata.

Conform insa registrului starii civile din Oltenita (locul de bastina al lui Ion Iliescu), tatal acestuia - Alexandru Iliescu - s-a nascut in 1901. Asadar, in cel mai bun caz, acesta ar fi trebuit sa aiba doar cincisprezece ani in momentul intrarii Romaniei in primul razboi mondial (1916, dupa cei doi ani de neutralitate), fiind de aceea imposibil sa fie primit ca voluntar pe front. Sa observam insa cum - dintr-un foc - desi sustine ca nu-si mai aminteste mare lucru despre bunicul sau, Iliescu il plaseaza totusi, strategic, intre soldatii romani cazuti prizonieri, iar pe tata (viitorul Kominternist Alexandru Iliescu) in ipostaza patriotica de voluntar pe front.

In 1995, trei ziaristi ai cotidianului Ziua au incercat sa reconstituie misterele familiei lui Ion Iliescu, motiv pentru care s-au deplasat pentru o ancheta de teren la Oltenita, si iata ce aflam:

"Cu o populatie de cateva zeci de mii de locuitori, Oltenita, oras dunarean situat la granita cu Bulgaria, este locuit in mare masura de tigani. Faptul ca un concitadin, Ion lliescu, a ajuns presedintele tarii, i-a determinat pe multi olteniteni sa se creada mai mult sau mai putin rude cu acesta. S-a nascut chiar un fel de mit, multi localnici povestind cu un fel de nostalgie intamplari inchipuite, de nazbatii si jocuri de copilarie pe  care  le-au impartit cu “pustiul” Ion Iliescu, in anii interbelici. In mica urbe, oricine este dispus sa dea relatii despre presedintele ales dar tot oricine indruga tot felul de povesti menite sa te puna pe o pista falsa. De aceea, redactorii Ziua au selectionat in materialul de fata doar marturiile celor care, in mod cert, l-au cunoscut indeaproape pe Ion Iliescu sau care ii sunt neamuri."

Dupa ce au separat folklorul local de adevdrul istoric, iata ce a putut deslusi echipa de investigatii de la Ziua la fata locului. Astfel, citim urmatoarele in capitolul intitulat "Neplacandu-i munca, tatal lui Iliescu s-a dat cu comunistii":

"Pe la inceputul veacului trecut, in comuna Ulmeni, din imprejurimile Oltenitei, traia o familie de oameni onesti si muncitori, pe nume Penu. Urmasii acestei familii au fost trei frati, toti baieti, pe nume Aristide, Gheorghe si Vasile Penu, bunicul lui Ion Iliescu). Vasile Penu s-a casatorit, iar din aceasta unire au rezultat doi fii, Alexandru (tatal lui Ion Iliescu) si Eftimie. Ambii fii au imbratisat doctrina comunista inca din adolescenta. Eftimie, fratele mai mic, coleg de cizmdrie cu Nicolae Ceausescu, a studiat cativa ani la Moscova si a ajuns securist. Mai tirziu a devenit directorul unei fabrici de incaltaminte din Bucuresti. Eftimie a murit pe la inceputul anilor '80."

Textul citat ridica insa un semn de intrebare. Astfel, constatam ca pe tatal lui Alexandru Iliescu - bunicul viitorului presedinte al Romaniei - nu-l chema "Iliescu" cum am fi banuit, ci "Penu". Pentru a deslusi misterul prin care fiul lui Vasile Penu, taran onest si muncitor din Ulmeni, a ajuns "Iliescu", trebuie sa citim ceva mai jos, in articolul mentionat din Ziua, urmatoarea explicatie.

"Alexandru Penu, parintele lui Ion Iliescu, a creat numai necazuri familiei sale. (Se inhaitase cu golanii de comunisti), afirma neamurile sale. Jandarmii si politistii il cautau toata ziua pe acasa, pentru legaturile sale cu partidul comunist. Vasile Penu, tatal, era nevoit sa-i ascunda de fiecare data in ieslea cailor sau in cuverturi. In cele din urma, el l-a admonestat pe Alexandru: (Ori iti vezi de treaba, ori pleci din casa mea, n-am chef sa vina astia mereu pe capul meu!) Nazbatiile politice ale lui Alexandru au primat insa, mai ales ca munca nu-i prea placea. Alexandru Penu si-a parasit parintii, pe care chiar i-a renegat. Hotarat, el si-a schimbat numele din Penu in Iliescu, declarand rudelor: (Veti vedea voi ce bine o vor duce copiii nostri in viitor, sub comunism, cand va veni la putere.)"

Asadar, din relatarile rudelor familiei lui Iliescu si ale celor care i-au cunoscut la Oltenita bunicul si tatal, ar trebui sa deducem ca Alexandru Penu si-ar fi renegat familia din motive ideologice, moment in care si-ar fi schimbat numele din Penu in Iliescu, dupa care a tinut un discurs profetic despre comunism familiei.

Sa retinem amnezia de care este cuprins Ion Iliescu, fostul presedinte al Romaniei, cand vine vorba despre originea familiei sale, precum si motivatia ideologica, lansata de rude si de cunoscuti, atunci cand trebuie sa explice metamorfoza prin care Alexandru Penu, fiul lui Vasile Penu din Ulmeni, isi ia un alt nume, devenind subit Alexandru Iliescu.

Deoarece Ion Iliescu a fost, timp de sapte ani, presedintele a douazeci si trei de milioane de romani, nu este deloc lipsit de importanta credem, ca sa incercam sa elucidam misterul originii adevarate a familiei sale, precum si pe cel al numelui real de familie. in acest sens, saptamanalul romanesc Lumea libera, care apare la New York, a prezentat un cu totul alt punct de vedere privind biografia familiei lui Ion Iliescu, inca din octombrie 1996. Iata ce citim, in acest sens:

"Recent (oct.'96 n.n.), campania electorala a lui Ion Iliescu si a PDSR a adaugat noi accente murdare la cele de pana acum. Astfel, pe afisele electorale ale candidatului U.S.D., Petre Roman, oamenii partidului de guvernamant au lipit urmatorul inscris: (Nu lasati ca acesta sa devina primul presedinte evreu  al Romaniei.” Totodata, Ion lliescu a afirmat ca Petre Roman nu are radacini in pamantul tarii, aluzie directa la originea semita a liderului U.S.D. intamplarea face ca "Lumea libera" a primit un material legat de originea lui Ion Iliescu, pe care, in premiera absoluta, il publicam mai jos."

In continuare, Lumea libera prezinta urmatoarea fisa biografica a bunicului lui Ion Iliescu, in cadrul unui articol intitulat "Cazul Ion Marcel Ilici Iliescu" (fost Ivanovici), fisa pe care ne permitem sa o reproducem, la randul nostru.

BUNICUL (după tata)

- Vasili Ivanovici, evreu rus, bolsevic, puscairias, fugit din Rusia, urmarit de politia tarista (Ohiana, n.n.)

- S-a stabilit la Oltenita in jurul anului 1895, ca argat si baiat de pravalie la un grec, zis Tandarica, pe strada Ion Heliade Radulescu nr. 1 (fosta Tiganie, nr.4).

- Si-a schimbat numele in Iliescu, probabil dupa 1900.

- S-a incurcat cu Maria Savu (sora carciumarului Anghel Savu, care avea carciuma pe strada I. H. Radulescu, nr.2), cu care s-a casaorit in 1900-1901.

- Anghel Savu era roman fuigit din Bulgaria, peste Dunare si stabilit la Oltenita. Acesta a facut Mariei si lui Vasili o dugheana in care vindeau diverse, situata pe strada I. H. Radulescu, la nr. 6-8.

- Vasili Iliescu (fost Ivanovici) si Maria (fosta Savu) au avut doi baieti si doua fete (Alexandru - tatal lui Ilici, Eftimie, viitorul calau al poporului roman; Aristita si Vergina).

- Vasili Ivanovici a fost bun prieten cu Constantin Dobrogeanu Gherea, evreu venit din Rusia (pe numele adevarat Katz). G. Calinescu precizeaza, in Istoria literatuni romane: C. Dobrogeanu Gherea, venit din Rusia cu un bun tovaras, a fost impamantenit prin decret regal, dat pe baza aprobarii Parlamentulni, sustinut in sedinta de Titu Maiorescu.

- Atentie la diversiunea prin care se sugereaza ca bunicul lui Ilici ar fi un taran, de langa Oltenita. Lumea libera mai face doua precizari privindu-l pe Vasili Ivanovici. si anume:

"Investigatiile facute pentru perioada 1893-1901, 1902 nu au dus la concluzia ca ar fi existat  un  decret regal de impamantenire a lui Vasili Ivanovici, asa cum exista pentru Dobrogeanu Gherea, Constantin Stere, Ioan Slavici etc.

Se poate trage concluzia ca Vasili Ivanovici, decedat la Oltenita in 1965, la varsta de 87-88 de ani, s-a nascut in sudul Basarabiei, in jurul anului 1877, deci pe pamant romanesc si a avut, astfel, cetatenie romana, care, probabil, s-a recunoscut dupa 1895, cand s-a stabilit la Oltenita."

ION ILIESCU SI-A COSMETIZAT BIOGRAFIA OFICIALA: PRIMELE VICTIME, DOUA MATUSI, ARISTITA SI VERGINA

 

Nu vom comenta fisa biografica a lui Ion Iliescu din Lumea libera dar observam o surprinzatoare contradictie in interviul acordat de fostul presedinte saptamanalului VIP. Pe de o parte, Iliescu sustine despre propriul sau tata (Alexandru) ca "a fost primul copil dintr-o familie cu cinci baieti", pentru ca mai apoi sa recunoasca, in acelasi interviu, faptul ca in anii razboiului (deoarece "tatal era in lagar iar mama intrase in clandestinitate, fiindca incepuse sa simpatizeze cu comunistii", (vom vedea cum stateau, de fapt, lucrurile), el ar fi locuit la o sora a tatalui: "Asa ca am fost obligati sa locuim la o matusa. Sotul ei era matar (ma’tsar), si lucra la Abatorul din Bucuresti. La ei am petrecut anii de razboi."

Lumea libera, in schimb, este foarte explicita la acest capitol: Vasili Iliescu fost Ivanovici si Maria, fosta Savu, au avut doi baieti si doua fete (Alexandru, tatal lui Ilici, Eftimie, viitor calau al poporului roman, Aristita si Vergina)."

Cum se face atunci ca Iliescu nu-si mai aminteste de surorile propriului tata si sustine ca ar fi fost cinci frati, desi recunoaste ca in anii razboiului a locuit la o sora a tatalui, o matusa (probabil Aristita sau Vergina)? De ce le-o fi scos Ion Iliescu din biografia oficiala pe cele doua biete femei, surorile propriului tata, matusile Aristita si Vergina? Cu ce-or fi gresit oare sarmanele, incat Ion Iliescu le-a repudiat din biografie? Faptul ca sotul uneia lucrase la Abator, in anii razboiului, ca matar? Singura ipoteza plauzibila ar putea fi legata de unele evenimente controversate, petrecute la Abator, la inceputul anilor patruzeci. si care, dupa 1948, dadeau prost la dosar. Cele doua matusi nu sunt insa singurele repudiate din biografia lui Ion Iliescu.

5.

 

UNCHIUL EFTIMIE, CONDAMNAT PENTRU CRIMA, DISPARE SI EL DIN "BIOGRAFIA OFICIALA" A LUI ION ILIESCU

 

Despre al doilea frate al tatalui sau, Eflimie, se pare ca Iliescu are toate motivele sa nu si-l mai aminteasca oficial, deloc: Fisa biografica a acestuia, prezentata de Lumea libera este elocventa:

 

EFTIMIE ILIESCU

 

"Unchiul lui Ilici, fratele lui Alexandru Iliescu, a fost ofiter de securitate, a participat activ la represiunea si decapitarea poporului roman, fiind adjunctul lui Alexandru Draghici, Ministrul de Interne al lui Dej.

Dupa moartea lui Stalin, Dej l-a demis si l-a numit director la fabrica de incaltaminte “Pionierul”. Alcoolic fiind, l-a ucis, intr-o altercatie, pe seful cantinei. A fost arestat si condamnat la 12 ani de inchisoare. Se pare ca a decedat in detentie."

Ancheta Ziua, mentionata anterior, face precizarea:

"Ambii frati (Alexandru si Eflimie n.n.) au imbratisat doctrina comunista inca din adolescenta. Eftimie, fratele mai mic, coleg de cizmarie cu Nicolae Ceausescu, a studiat cativa ani la Moscova si a ajuns securist. Mai tarziu a ajuns directorul unei fabrici de incaltaminte din Bucuresti. Eftimie a murit pe la inceputul anilor '80."

Activitatea Kominternista a lui Eftimie Iliescu a fost confirmata, intre altele, si de arestarea acestuia pentru actiuni cu caracter secesionist. Conform directivelor Komintern-ului, "Partidul Comunist din Romania" (P.C.d.R.) milita, in perioada interbelica, pentru dezmembrarea statului roman, reintregirea Romaniei fiind considerata in documentele Komintern, elaborate la Moscova, drept o anexiune teritoriala de tip imperialist, sustinandu-se teza leninista autodeterminarii pana la separare a diferitelor etnii (calificate drept popoare) si regiuni romanesti. Motiv pentru care, inca din 1924, P.C.d.R. fusese interzis, prin ordonantele Comandamentului Corpului II de Armata din 23 iulie 1924, completate de legea Marzescu, iar activitatile comuniste, calificate drept subminare a unitatii statului roman. (Aspecte asupra carora vom reveni mai pe larg). O fotografie de arhiva prezinta momentul eliberarii din d!et!ente al lui Eftimie Iliescu. Intr-o extremitate a fotografiei apare si Ceausescu. Ceea ce confirma versiunea din Lumea libera, ca cei doi fusesera colegi de cizmarie, deci se cunosteau bine.

Sub ocupatia sovietica, Eftimie - cu trecutul sau Kominternist - urmase cursuri la Moscova (ca si Alexandru, cum vom vedea, in anii '30, ori ca Ion, in anii '50) si ocupase o functie importanta in Ministerul de Interne, pana la moartea lui Stalin (1953). Ulterior, Eftimie a fost epurat din Interne de Dej, in perioada cand Dej incerca sa-si consolideze pozitia in fruntea partidului, in contextul in care Hrusciov (urmasul lui Stalin) elimina unul cate unul liderii stalinisti din tarile Europei de Est, si ii inlocuja cu favoritii sai. Eftimie Iliescu facea parte din factiunea Ministerului de Interne, considerata de Dej drept prosovietica, factiune pe care a eliminat-o si a inlocuit-o cu apropiatii sai. Faptul ca Eftimie Iliescu a fost indepartat din Interne, apoi marginalizat ca director la o fabrica de incaltaminte (in conformitate cu pregatirea sa, cea de cizmar) dar, mai ales, faptul ca fusese condamnat pentru crima, toa!te! acestea atarnau, evident, ca niste pietre de moara de biografia oficiala a lui Ion Iliescu. Motiv pentru care, in cea mai tipica maniera orwelliana, unchiul Eftimie va dispare si el din biografia lui Ion Iliescu, asemenea celor doua sarmane matusi. Lucrurile devin insa si mai interesante cand incercam sa elucidam cine a fost mama autentica a fostului presedinte al Romaniei. Daca asupra numelui real de familie al lui Ion Iliescu planeaza, cum am vazut, dubiile, daca originea familiei fostului presedinte roman pare diferita de versiunea lansata de Iliescu, in ceea ce priveste identitatea mamei lui Ion lliescu lucrurile devin si mai complicate.

6.

 

CÂTE "MAME" A AVUT ION ILIESCU?

 

Ancheta Ziua preciza, la acest capitol, urmatoarele:

"Nestatornic in dragoste si familie, Alexandru (tatal lui Ion Iliescu n.n.) a avut in decursul vietii sale mai multe neveste, dintre care Maria, o bulgaroaica, despre care oltenitenii spun ca ar fi fost tiganca caldarareasa fara stiinta de carte (desi realitatea o contrazice), i-a daruit, in 3 martie 1930, pe baietelul Ionel, ce avea sa ajunga presedinte al Romaniei. Domiciliul la acea data era pe strada I. H. Radulescu nr. 8, strada numita (Tiganie) in Oltenita, din pricina numarului mare de tigani care locuiau acolo In prezent, pe locul darapanaturii se afla un bloc muncitoresc, cu patru etaje. Alexandru Iliescu a mai avut inca un fiu  din relatia cu Maria, pe nume Eugen, fratele mai mic al lui Ion Iliescu. Casnicia celor doi, insa, nu a fost sa devina una din acele “celule de baza ale societatii socialiste”, deoarece Alexandru era un inadaptabil. Marioara, ramanand singura dupa fuga sotului la Moscova, a divortat de acesta, iar instanta a hotarat ca! f!iecaruia dintre ei sa le fie incredintat cate un copil. Ion Iliescu a fost dat mamicii lui care, din pricina saraciei, s-a mutat la Bucuresti, las dandu-l pe Ionel in grija unei bunici, sa creasca in (Tiganie). Maria s-a recasatorit imediat cu un alt barbat, Serediuc Dumitru, care avea doua fete dintr-o casatorie anterioara."

Se pare ca lucrurile sunt insa ceva mai complicate, la acest capitol caci, iata ce citim in Lumea libera - in ceea ce o priveste pe mama fostului presedinte Ion Iliescu:

"Alerandru Iliescu, baiatul cel mai mare al lui Vasili (...) s-a casatorit in 1929 cu Maricica, o tiganca bulgaroaica, din neamul caldararilor, analfabeta care vorbea prost romaneste, si care este adevarata mama a lui Ilici.

Maricica era fata lelei Stoica, tiganca din Oltenita venita­ din Bulgaria, ce locuia pe o strada paralela cu I. H. Radulescu. Nu se stie cine a fost tatal ei.

Ilici s-a nascut la Oltenita, la 3 martie 1930, an in care Alexandru Iliescu a fugit in Rusia, unde a stat pana in 1935-1936.

Maricica, mama adevarata a lui Ilici, moare in 1932 fiind inmormantata la Oltenita (atentie la diversiunea cu Maria Ivanus din Bucuresti, care nu este mama lui Ilici).

Alexandru Iliescu a dus in Rusia a activitate conspirativa ­impotriva Romaniei, fiind Kominternist, NKVD-ist, omul lui Stalin.

Casa lui Alexandru Iliescu din Oltenita era casa­ conspirativa - a Komintern-ului si NKVD-ului. in Rusia, Alexandru Iliescu a avut tot felul de ocupatii(..) si a avut, se pare, si copii nelegitimi. Se stie din scrisorile primite de Vasili Ivanovici de la acesta.

In 1935, Alexandru s-a intors din Rusia si a fost condamnat la trei ani de inchisoare, pentru  tradare de tara (milita pentru dezmembrarea Romaniei si trecerea Basarabiei la rusi), inchisoare facuta cu intermitente. Vecinii banuiau ca era informator al politiei in inchisoare.

Tot in aceasta perioada, Alexandru Iliescu s-a incurcat cu Maria, amanta lui Ivanus, un bolsevic  care era in inchisoare cu el. Cu Maria, Alexandru a facut un copil din flori, Eugen, fratele vitreg al lui Ilici, securist venit in cosciug sigilat din Orientul Mijlociu.

In 1940, Alexandru lliescu s-a casatorit cu Marita, tiganca din Maramures sora buna a mamei lui Ion Cioaba din Sibiu, bulibasa tiganilor, cu care a avut doi baieti, fratii vitregi ai lui Ilici (Mircea si Crisan - veri primari ai lui Cioaba). Unul a fost atasat militar al Romaniei la Moscova, iar celalalt director adjunct la IRSOP

Despre Marita Iliescu, mama de partid si de stat a lui Iliescu, Lmea libera prezinta urmatoarea fisa biografica:

MARITA ILIESCU

"Mama vitrega a lui Ilici a fost, dupa 1944, servitoare si bucatareasa la Ana Pauker. Dupa 1945, Dej a alfabetizat-o si a trimis-o la Agentia Economica de la Sofia, unde a stat multa vreme.

De la Sofia, Dej a trimis-o la Agentia Economica de la Moscova, dar, la cererea rusilor a retras-o. A iesit  la pensie ca directoare la Directia Generala a Vamilor.

In 1990, Marita Iliescu s-a prezentat cu un carnet de luptator in Spania, la Asociatia luptatorilor antifascisti din Bucuresti, spre a se inscrie, dar a fost refuzata. Ilici Iliescu, la receptiile lui Ceausescu, nu se ducea cu sotia sa, Nina Bercovici, ci cu Marita, mama vitrega.

Intr-o scrisoare adresata directorului saptamanalului Expres, Cornel Nistorescu, datata 19 iulie 1993, Ion Iliescu recunostea:

“Adevarul este ca imprejurarile vietii au facut ca, la varsta de un an sa nu abandonat de propria-mi mama, care nu s-a interesat niciodata de soarta mea. Nu i-am reprosat, niciodata nimic.”

Atata doar ca la varsta de un an Iliescu n-a fost abandonat de propria-i mama, ci... de propriu-i tata. In 1931, Alexandru Iliescu, fuge in U.R.S.S., unde i-a parte, clandestin, la Congresul al V-lea al Partidului Comunist din Romania (P.C.d.R.), ramanand acolo inca patru ani. Asadar, tatal Kominternist si nu mama si-a abandonat familia. Abandonul familial al tatalui are insa pentru biografia lui Ion Iliescu un substrat politic periculos: nu dadea deloc bine - mai ales dupa '89 si Caderea Comunismului - ca sa apara in biografia primului presedinte al Romaniei democratizate din tata, fanatic Kominternist, care si-a abandonat sotia si copilul in varsta numai de trei ani pentru a fugind Unitinea Sovietica, la Congresul P.C.d.R. de la Gorikovo (langa Moscova) si care ramane in marea tara a socialismului inca vreo patru ani.

Timp in care, dupa cum rezulta din scrisorile trimise de Alexandru Iliescu lui Vasili, la Oltenita, acesta are mai multe legaturi pasagere cu cetatene sovietice, soldate se pare si cu urmasi, fratiorii sovietici ai lui Iliescu.

Asa ca Ion Iliescu isi rescrie promt acest capitol rosu din biografle si trece, cat ai clipi din ochi abandonul familial de pe umerii tatalui Kominternist, pe umerii mamei.

Pentru a ascunde astfel un capitol esential din istoria familiei sale: cel care putea trada faptul ca legatura, firul rosu, cu Moscova reprezinta o constanta a trei generatii din familia lui Ion Iliescu.

In plus, Ion Iliescu mai recunoaste ceva in scrisoarea adresata lui Cornel Nistorescu: ca mama sa naturala nu este acceasi persoana cu mama luptatoare comunista. Cea cu care Ion Iliescu defila pe la toate receptiile lui Ceausescu, tocmai datorita dosarului beton al Maritei Iliescu, de ilegalista si antifascista, dosar care dadea al naibii de bine pentru ascensiunea lui Ion pana in decembrie '89 si Caderea Comunismului.

Daca legitimitatea politica si interesele de partid o cer, Iliescu, ca si ceilalti lideri comunisti, pot sa-si rescrie si jongla, la nesfarsit, cu propria biografie: o mama naturala este preschimbata cu o mare luptatoare; un tata Kominternist, fugar in U.R.S.S., devine tata ceferist-sindicalist; iar un abandon patern devine, pe loc, un abandon matern.

Registrul starii civile si cel de botezuri dovedesc ca Alexandru Iliescu si Maricica Toma s-au casatorit oficial la 28 iulie 1929, la domiciliu lor din strada Ion Heliade Radulescu nr. 8, avandu-i ca nasi pe Ioan si Adriana Dabija. Ion Iliescu se nastea la 3 martie 1930, fiind botezat la 27 martie 1930, trei zile dupa cununia religioasa a parintilor.

In 1931, Alexandru Iliescu se refugiaza in U.R.S.S. iar urmele mamei naturale a lui Ion Iliescu se pierd. Vecinii sustin ca aceasta ar fi decedat in 1932, fiind inmormantata la Oltenita. Reintors din U.R.S.S., in 1935, Alexandru Iliescu se incurca cu Maria Ivanus, casatorita cu A. Ivanus, mecanic CFR, cu care avea un fiu, Eugen (nascut in 1932 la Oltenita), fratele vitreg al lui Ion Iliescu. Dupa decesul sotului, Maria Ivanus s-a recasatorit cu Dumitru Serediuc, la 31 martie 1949, de care a divortat insa la 22 februarie 1972. Din dosarul nr. 2838/1970, de la Judecatoria sectorului 8 Bucuresti, reiese ca Serediuc Dumitru, domiciliat in strada Jimboliei nr. 83, solicita divortul dupa ce amenintase cu sinuciderea - dand drumul la gaz - deoarece era terorizat de copii paratei (martorul Cosma Haralambie), adica de Ion Iliescu si de fratele sau vitreg, Eugen. Un alt martor, Stefanescu Alexandru, propus de reclamantul Serediuc Dumitru, a sustinut !in! instanta ca sotii se certau si se bateau iar reclamantul a fost batut si de fiul paratei. Instanta de judecata, avand ca presedinte pe Corneliu Turianu, judecator Nicolae Pana iar grefier pe Lorina Hristea, declara desfacuta casatoria si o obliga pe parata sa-si reia numele avut anterior casatoriei, acela de Ivanus.

Din cele doua versiuni, apar cateva elemente clare:

·     Nascut in martie 1930, Ion Iliescu nu putea fi decat rodul casatoriei din 1929 a lui Alexandru Iliescu cu Maricica, decedata in 1932 si inmormantata la Oltenita.

·            Deoarece Alexandru Iliescu s-a refugiat in U.R.S.S. In 1931 pentru a participa la Congresul al V-lea al P.C.d.R., tinut la Gorikovo, langa Moscova, intre decembrie 1931 si ianuarie 1932, dupa care acesta a ramas in U.R.S.S. inca patru ani) iar Maricica decedase, copilul Ion Iliescu a ramas sa fie crescut de bunic, Vasili Ivanovici, la Oltenita, pe str. Tiganie (I. H. Radulescu). De altfel, Iliescu a recunoscut ca traise in copilarie printre tiganii din cartier. Acum este limpede si de ce se intamplase aceasta.

·     Ulterior, dupa ce Alexandru Iliescu a revenit in tara, a fost arestat si a facut inchisoare cu intermitenta, a aparut si un frate vitreg, Eugen, rodul legaturii lui Alexandru cu amanta, apoi sotia, unui tovaras din inchisoare. In aceste conditii, Alexandru a tinut sa-l aduca la Bucuresti, anumite perioade de timp, pe copilul abandonat la Oltenita.

·     In 1940, apare o mama vitrega a lui Ion Iliescu - Marita Iliescu - sora mamei lui Ion Cioaba, despre care Ion Iliescu afirma in interviu ca "incepuse sa simpatizeze cu comunismul". Observam ca, de fapt, aceasta participase la brigazile Kominterniste, organizate de sovietici si expediate in Spania, pentru a-i sustine pe republicanii procomunisti impotriva lui Franco, in cursul razboiului Civil. Prin Ana Pauker si Dej, Marita Iliescu, mama cu care Iliescu se afisa la receptiile oficiale, obtine posturi importante in comertul exterior. Unde stim bine cine lucra pe atunci: insusi Ion Cioaba a recunoscut, intr-un interviu dat cu putin timp inainte de a muri, ca el si presedintele "Iliescu" erau "veri".

Intelegem acum de ce Iliescu a scos-o, orwellian, din biografie pe Maricica, tiganca caldarareasa, pentru a o introduce pe post de mama pe Marita (sora cu mama lui Cioaba) si de ce se afisa oficial cu ea: Marita, avea dosar beton, luptase in Spania si a activat apoi in comertul exterior. Spre deosebire de Maricica Stoica, Marita Iliescu dadea bine la dosarul si in biografia lui Ion Iliescu, cel putin, până in 1989.

II

"DESPRE TATAL SAU ATAT SE CUNOASTE?"

(Adnotarea lui Nicolae Ceausescu pe referatul C.C. al P.M.R. din 1955, pentru promovarea lui Ion Iliescu in cadrul "Uniunii Internationale a Studentilor", organizatie de front a C.C. al P.C.U.S., cu sediul oficial la Praga).

1.

MAREA "AMNEZIE" A LUI ION ILIESCU:

ACTIVITATEA KOMINTERNISTA A TATALUI SAU SI  

ANII DE UCENICIE AI ACESTUIA IN U.R.S.S.

(1931-1936)

Daca la cosmetizarea biografiei, Iliescu este lovit de o amnezie selectiva, care il face sa uite fie de un unchi (Eftimie) - instruit in U.R.S.S., cadru de Securitate, condamnat pentru crima - fie de matusile Aristita si Vergina, care nu dadeau bine la dosar; in schimb amnezia care il cuprinde pe fostul presedinte cand vine vorba de refugierea si anii petrecuti in U.R.S.S. de tatal sau (Alexandru Iliescu), de participarea acestuia la Congresul al V-lea al P.C.d.R., tinut la Gorikovo (langa Moscova) in decembrie 1931, de alegerea lui Alexandru Iliescu, la acest congres, in Comitetul Central al unui partid total aservit Komintern-ului (si a carui rezolutie finala stabilea drept principal obiectiv al P.C.d.R. dezinembrarea statului unitar roman) poate fi considerata piatra de temelie in rescrierea biografiei lui Ion Iliescu. Rescriere care sa ascunda opiniei publice cordonul ombilical, firul rosu secret, care a leg!at! familia lui Ion Iliescu, inca din anii '30, de Moscova, de structurile secrete sovietice si de interesele geopolitice ale U.R.S.S. in spatiul sud-est european.

Din acest punct de vedere sa-i dam insa cuvantul chiar lui Ion Iliescu, ca sa observam cum rezuma el, mai recent, fisa biografica a tatalui:

"Tatal meu, Alexandru Iliescu, era muncitor ceferist (...). A fost primul copil dintr-o familie cu cinci baieti si singurul care a urmat dupa cele patru clase elementare si cursurile Scolii de Arte si Meserii din Oltenita. A avut parte de o viata destul de tumultuoasa (...). Dupa razboi (primul razboi mondial, n.n.), pentru ca familia se lupta cu mari greutati materiale, tata s-a angajat la caile ferate ca fochist, apoi ca mecanic de locomotiva si muncitor la atelierele mecanice. A cunoscut si greutatile somajului, pentru ca a fost dat afara din slujba in anii '30. A intrat in miscarea muncitoreasca, a fost lider sindical, membru al PC.R., apoi arestat, judecat si inchis in lagarele de la Caracal si Targu Jiu. A fost eliberat in 1944, de 23 august, cu sanatatea  zdruncinata. La mai putin de un an a decedat, in urma unui atac de cord."

Sa recunoastem, un synopsis perfect pentru o telenovela. Mai exact, o telenovela care ar putea fi intitulata Viata de ceferist cuprinzand toate ingredientele genului: saracie, somaj, lupta pentru dreptate, arestare, judecare, intemnitare, sanatate zdruncinata si la sfarsit, clasicul atac de cord. Un model al felului in care dezinformarea a functionat in redactarea biografiei cosmetizate a lui Ion Iliescu. Ca sa intelegem insa de ce fostul presedinte al Romaniei sufera de o amnezie totala cand vine vorba despre activitatea Kominternista a tatalui sau (Alexandru Iliescu) in cadrul P.C.d.R., trebuie sa facem o scurta paranteza istorica.

2.

PARTIDUL COMUNIST DIN ROMANIA (P.C.d. R.),

SECTIE A KOMINTERNULUI, AVEA DREPT OBIECTIV PRINCIPAL, STABILIT DE MOSCOVA,

DEZMEMBRAREA ROMANIEI

 

Ca sectie romana a Internationalei a III-a comuniste (Komintern) - organizatie avand sediul la Moscova, Hotel "Lux" str. Maxim Gorki nr. 10 - alaturi de celelalte sectii nationale, Partidul Comunist din Romania nu constituia, in realitate, decat o orgarnzatie sovietica, ca oricare alta. Deoarece Kominternul reprezenta, formal, un departament din cadrul Ministerului de Externe sovietic, rezulta ca P.C.d.R. - ca sectie a Komintern - nu era altceva decat o anexa a guvernului sovietic, un instrument al politicii acestuia, ca Armata Rosie, NKVD-ul etc. De aici mai rezulta insa un alt aspect important: membrii P.C.d.R, fiind cetateni Romani aflati in slujba unui guvern strain, au fost, potrivit legilor romanesti din perioada interbelica, agenti ai respectivului guvern. Mai exact: spioni sovietici. Platiti de un stat strain (U.R.S.S.), executand ordinele care veneau de la un organism strain (Komintern) si !!0 avand sediul declarat intr-o capitala straina (Moscova) membrii P.C.d.R. au indeplinit perfect, in toata perioada interbelica, calitatea penala de agenti ai unei puteri straine. In plus, aderand fara rezerve la teza stalinista a Komintem-ului - potrivit caruia Romania reunificata, de dupa primul razboi mondial, ar fi reprezentat un stat imperialist, constituit pe baza de anexari teritoriale - P.C.d.R. urmarea, implicit si explicit, Dezmembrarea Teritoriala a Romaniei. Este si ratiunea pentru care, asa cum aminteam in capitolul anterior, P.C.d.R. fusese scos inca din 1924 in afara legii, activitatea sa interzisa pe teritoriul Romaniei iar membrii sai considerati ilegali, deoarece actionau deschis pentru secesiunea statului roman, conform teoriei lui Lenin de "autonomie a popoarelor pana la separare". Asa cum este binecunoscut, in toata perioada interbelica P.C.d.R. a fost condus numai de seeretari-generali de origine straina !(c!u exceptia primulni, Gheorghe Cristescu ("Plapumarul"), dintre care unii nici macar nu stiau romaneste (Elek Koblos, Alexandru Danieluk, Vitali Holostenko, Boris Stefanov). Facem aceste precizari generale pentru cititorii mai putin informati, ca sa inteleaga cam cine au fost tovarasii de drum, din cadrul P.C.d.R., ai tatalui si unchiului lui Ion Iliescu si cam ce preocupari patriotice aveau, din ordinele Moscovei, membrii familiei sale. Pentru a intelege, astfel, mai bine mentalitatea si spiritul in care s-a format Ion Iliescu insusi.

Deoarece actionau pentru Dezmembrarea Romaniei si faceau parte dintr-un partid interzis prin lege, membrii P.C.d.R., conform practicilor Kominterniste ale clandestinitatii - se identificau, ca orice agent strain aflat intr-o misiune pe teritoriul inamic, prin pseudonime sau nume codificate. Unii membri P.C.d.R., potrivit documentelor din arhiva fostului C.C. al P.C.R., au intrebuintat chiar si cinci, sase pseudonime. Iata cateva, dintr-o foarte lunga lista:

Alexandru Nikoiski s-a mai numit si Alexandru Barbat, Fiodorov, Samson, Pietraru; Ana Pauker (Maria Grigoras, Maria Ionescu, Sofia); Gheorghe Gheorghiu Dej (Ivanov, Fieraru); Marcel Pauker (Litcov, Luximin, Morozi, Pamir, Mann Stepanovici Simionovici, Cramp); Aurel Rotemberg (Stefan Voicu). Documentele din arhiva fostului C.C. al P.C.R. dovedesc dealtfel ca, periodic, Kominternistii Romani isi schimbau, la ordin, pseudonimul. Aitfel spus: identitati multiple, dubla gandire, schizofrenie politica.

La 8 august 1924, a fost elaborat un plan secret al Komintern-ului - asa-numitul "plan Kolarov", dupa numele bulgarului Kominternist care l-a conceput - un plan insurectional, care urmarea tocmai Dezmembrarea Romaniei in cinci zone (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat si Ardeal), mentionandu-se explicit asa nurnitele troici comuniste de conducere ale insurectiei antiromanesti, directiile de actiune insurectionala, bazele logistice ale agresiunii, persoanele de sprijin, inclusiv interventia militara a Armatei Rosii in Romania. Este interesant ca, in zona de sud, una dintre bazele de insurectie era desemnata chiar localitatea Oltenita, (unde locuinta familiei lui Ion Iliescu era "casa conspirativa" a P.C.d.R.), cu misiunea distrugerii podului de la Cernavoda si a decuplarii astfel a Dobrogei de Bucuresti.

In activitatea sa antiromaneasca, Kominternul se baza si pe o asa numita Federatie Comunista Balcanica (F.C.B.), care regrupa partidele comuniste din Grecia, Turcia, Bulgaria, Iugoslavia, Romania, U.R.S.S. - de fapt, o organizatie regionala a Komintern-ulul - careia P.C.d.R. i se subordona dar care, la nivel de conducere, era dominata de comunistii bulgari. Obiectivul F.C.B. il constituia crearea asa zisei Republici Sovietice Federative Balcanice, care sa regrupeze sub tutela comunista a Moscovei toate statele din spatiul balcanic. Pana in 1924, in fruntea F.C.B. a "tronat" Vasili Kolarov, succedat in 1928 de un alt bulgar, Gheorghi Dimitrov, viitorul conducator al Komintern-ului de la mijlocul anilor '30. Pana in 1928, P.C.d.R. a fost reprezentat in F.C.B. de Boris Stefanov, Gelbert Moscovici si Aron Lazar. Dezmembrarea statelor din Balcani - inclusiv a Romaniei - corespundea, de fapt, obiectivelor geopolitice revizioniste ale Komintern-ului, !!0 de instituire a unei republici sovietice care sa includa intreg spatiul balcanic, si de comunizare a zonei. Astfel, printre hotararile Conferintei a VI-a a Federatiei Comuniste Balcanice din 1923 se numara si Problema nationala a Romaniei, care relua practic toate tezele Komintern-ului privind regiunile asa-zis anexate de Romania, dupa primul razboi mondial (Basarabia, Transilvania, Dobrogea, Bucovina), document semnat si de reprezentantii P.C.d.R. (Gheorghe Cristescu, Ana si Marcel Pauker, Sandor Koros, Al. Dobrogeanu-Gherea, Heinrich Sternberg etc.). In septembrie 1924, la Tatar-Bunar (in sudul Basarabiei) avea loc o rebeliune antiromaneasca, organizata de Komintern, cu ajutorul unor organizatii paramilitare comuniste, rebeliune care urmarea sa devina prologul insurectiei preconizate de "Planul Kolarov".

Insurectia a fost insa inabusita de Armata Romana. Exacerbarea din 1924 a asa-zisei probieme nationale a Romaniei, de catre Komintern si de bratul sau din Europa de sud-est, Federatia Comunista Balcanica, venea pe fundalul esecului rascoalei comuniste din Bulgaria si a instaurariri la Sofia a unui regim de mana forte, condus de generalul Tankov. Fapt care ii determinase pe liderii Komintern-ului si FCB sa abandoneze, momentan, Bulgaria ca obiectiv insurectional si sa puna ochii pe Romania. In acest context avusese loc si insurectia antiromaneasca de la Tatar-Bunar (septembrie 1924) - organizata in realitate de NKVD-ul sovietic prin sectia sa balcanica de spionaj si terorism, Zacordat, impreuna cu organizatiile similare ale F.C.B., DRO si VDRO (asupra carora vom reveni) - si se constituise, la 12 octombrie 1924, acel hibrid de stat stalinist, asa-zisa Republica Autonoma Socialista Moldoveneasca, cu capitala la! B!alti, ulterior la Tiraspol. Intr-un raport strict confidential, expediat de M.V. Frunze (comandantul Armatei Rosii si creierul militar al insurectiei de la Tatar-Bunar) lui Stalin, se specifica faptul ca noua republica sovietica "ar crea pretexte evidente in pretentiie alipirii la Republica Moldoveneasca a Basarabiei. Din acest punct de vedere devine imperioasa necesitatea de a crea anume o republica socialista, si nu o regiune autonoma, in componenta U.R.S.S. Unirea teritoriilor de pe ambele parti ale Nistrului ar servi drept bresa strategica a U.R.S.S. fata de Balcani (prin Dobrogea) si fata de Europa Centrala (prin Bucovina si Galitia), pe care U.R.S.S. le-ar putea folosi apoi drept cap de pod in scopuri militare si politice." La 24 noiembrie 1924,  Stalin specifica urmatoarele in "Rezolutia catre Comisariatul Afacerilor Externe si Armata Rosie":

"Daca Basarabia va fi propagandistic pregatita pentru unirea cu Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca Autonoma si daca se va depune efortul necesar ocuparea acestei provincii de catre Armata Rosie poate fi realizata cu rapiditate."

Acestea erau, asadar, cauzele marete ale Partidului Comunist din Romania si ale membrilor sai, printre care se numarau Alexandru si Eftimie Iliescu. Si aceasta constituie, totodata, zestrea istorica a unei cauze careia i se va dedica si adolescentul Ion Iliescu, imediat dupa ocuparea Romaniei de catre Armata Rosie (1944), cand isi incepea ascensiunea politica: servirea intereselor geopolitice ale Kremlinului in regiune, sovietizarea Romaniei, in care scop Ion Iliescu va fi si propulsat, treptat, pana la varf, ca un veritabil candidat manciurian.

3

FAMILIA LUI ION ILIESCU SI FILIERA DE SPIONAJ

NKVD - ZACORDAT - DRO DIN ROMANIA

 

Apartenenta P.C.d.R. la structurile Komintern-ului si ale F.C.B. au impus, dupa 1924, cand comunistii Romani intrau in ilegalitate, o preponderenta a actiunilor cu caracter de spionaj, terorism si a tentativelor insurectionale ale acestora. Agentii Komintern-ului infiltrati in Romania apartineau celor dona organizatii sovietice binecunoscute, NKVD si GRU (spionajul militar sovietic). Cu specificarea ca, din 1929, activitatile externe ale NKVD au fost supervizate de GRU, in urma ordinului lui Stalin din 1928 de a transforma conflictele sociale (grevele) in insurectii populare, care sa aduca la putere, in statele vecine U.R.S.S., regimuri comuniste. Cum insa insurectiile populare, regizate de Komintern si NKVD, necesitau strategii de tip militar, rolul GRU si al ofiterilor sovietici de informatii militare devenea imperios necesar, mai ales in faza metamorfozarii conflictului social in conflict armat (insurectional). Romania interbe!li!ca a cunoscut doua asemenea tentative, regizate de NKVD si GRU, de manipulare a unui conflict social intr-o insurectie: prima data, la Lupeni, in 1929; a doua oara la Grivita, in 1933. Sectia pentru spionaj, terorism si insurectii a NKVD-ului si GRU-ului din Balcani, intitulata Zacordat, era dublata in Romania de alte doua organizatii de spionaj, subordonate F.C.B.-ului si Komintern-ului. Prima dintre acestea, DRO Organizatia Revolutionara Dobrogeana, conform denumini in limba bulgara) aparuse imediat dupa razboiul din 1877-78, fiind o organizatie nationalist-terorista bulgara, care milita pentru o Bulgarie Mare, ce urma sa includa si Dobrogea romaneasca. Membrii sai - celebrii comitagii - actionau mai ales in Cadrilater dar, deoarece in Bulgaria comitagii erau vanati fara mila de politie, membrii DRO se refugiasera in sudul Romaniei, un stat tolerant, si anume in zona Dunarii. Din 1919, DRO se subordonase insa Komintern-ului !Si! F.C.B., care o finantau si o sprijineau logistic. Obiectivul DRO - dupa 1919 - se modificase si el substantial: devenita organizatie comunista, obedienta fata de U.R.S.S., DRO nu mai milita pentru o Bulgarie Mare, ci pentru autodeterminarea, pana la separare, a Dobrogei de Romania si transformarea acesteia intr-o republica autonoma independenta (am vazut modelul anterior), care ar fi trebuit fie sa faca parte din preconizata Republica Federativa Balcanica, fie sa se alipeasca la U.R.S.S., ca a 16-a republica sovietica. De aceea, in 1925, se constituie si o Organizatie Revolutionara Dobrogeana din Interior (V.D.R.O.), rivala primei organizatii, care va milita, in continuare, pentru alipirea Dobrogei romanesti la Bulgaria Mare. In ianuarie 1930, DRO denunta VDRO pentru ca "trimite banditi inarmati in Dobrogea, cu arme procurate din depozitele de munitii din Bulgaria. Acesti banditi, cu toti agenti ai sigurantei bulgare, comit cele mai vulgare omoruri s!i !furturi asupra populatiei pasnice dobrogene". Sa precizam ca DRO - a carei activitate a incetat in 1940, exact dupa ce Bulgaria a capatat Cadrilaterul cu ajutorul U.R.S.S. si a Germaniei naziste aliate - a furnizat numerosi membri Partidului Comunist din Romania. Unul dintre acestia, Boris Stefanov va deveni in 1935 secretarul general al P.C.d.R. si va initia ceea ce istoricii miscarii comuniste din Romania definesc drept bulgarizarea conduceni P.C.d.R. Intre 1935-1939, in perioada marilor epurari staliniste, Boris Stefanov a intocmit lista trotkistilor din P.C.d.R., in care a trecut toate conducerile P.C.d.R.-ului (care includeau, intre altii, multi evrei si maghiari), incepand din mai 1929, executati toti, apoi, de NKVD. Interesant este ca, printre cele cateva persoane care au scapat ca prin minune epurarilor a fost si Alexandru Iliescu, un apropiat al lui Boris Stefanov, legat de mafia bulgara prin mama sa si prima sotie, ambele originare din Bulg!ar!ia (conform anchetei publicate de Lumea libera). Printre bulgarii, membrii ai organizatiei subversive DRO, care au intrat in P.C.d.R., mai mentionam pe: Dimitar Ganev (membru al Biroului Politic, devenit ulterior prsedinte al Bulgariei comuniste); Voicu Daciov (si el membru al C.C. al P.C.R.); Ghiorgni Crosnev (secretar cu propaganda) si Petar Borilov (romanizat Petre Borila). Ultimul, fost membru al DRO si membru al Brigazilor Internationale din Spania, a facut cariera ani de zile in cadrul C.C. al P.C.R., devenind socrul lui Valentin Ceausescu, dar dezagreat se pare, din motivele de mai sus, de Nicolae Ceausescu .

Atat Vasili cat si Alexandru Iliescu aveau legaturi puternice printre comitagii bulgari din DRO, care militau - cum am mentionat - pentru secesiunea Dobrogei, sub lozinca Traiasca Republica Populara Dobrogeana (Arhiva C.C. P.C.R. fond 31, mapa 20 din 1940). De altfel, trebuie precizat ca DRO nu era compusa exclusiv din bulgari. Din cadrul organizatei faceau parte si unii Kominternisti Romani, care militau si ei pentru Dezmembrarea Romaniei, deci care sustineau secesiunea Dobrogei! Prin casa conspirativa a lui Vasile Ivanovici si bacania lui Alexandru Iliescu de la Oltenita, de pe strada I. H. Radulescu, se pare ca nu apareau doar figuri binecunoscute politiei romane, ca Al. Dobrogeanu-Gherea, ci si membrii DRO, ca Boris Stefanov si altii (asupra caruia vom reveni).

                                                                               4.

 

CONGRESUL AL V-LEA P.C.d.R. DE LA GORIKOVO (1931): ALEXANDRU ILIESCU DEVINE MEMBRU AL COMITETULUI CENTRAL, RAMANANAD PATRU ANI IN U.R.S.S.

 

In acest context antiromanesc de subminare continua a Romaniei si de actiuni planificate, de dezmembrare a statului romanesc reintregit in urma Tratatului de la Versailles, desfasurate de Komintern, F.C.B. si organizatiile lor de spionaj si terorism KVD, GRU, "DRO", Zacordat), prin intermediul Partidului Comunist din Romania - trebuie analizat si aportul familiei lui Ion Iliescu, in primul rand al tatalui sau, Kominternistul Alexandru Iliescu, la indeplinirea obiectivelor Komintern-ului si Moscovei in Romania din anii '30 -'40. Se va intelege astfel, mult mai bine, de ce fostul presedinte al unei Romaniei postcomuniste, Ion Iliescu, a avut tot interesul sa-si rescrie - prin omisiune - biografia si sa ascunda romanilor intre multe altele, si faptul ca tatal sau s-a refugiat in U.R.S.S. In 1931, unde a luat parte (sub pseudonim) la lucrarile Congresului al V-lea al P.C.d.R., desfsurate la Gorikovo (langa! M!oscova), si la care a fost ales membru in secretariatul C.C. al P.C. d.R., ramanand apoi patru ani in U.R.S.S.. Altfel spus, inainte ca Ion Iliescu sa devina secretar cu propaganda si membru in Comitetul Politic Executiv al P.C.R., Alexandru Iliescu - tatal sau - devenise in 1931, in U.R.S.S., membru al Secretariatului C.C. al P.C.d.R., sectia romana a Komintern-ului. Si, inainte ca Ion Iliescu sa aiba "marea bucurie de studia in U.R.S.S.", timp de cinci ani (1950-1955), Alexandru Iliescu avusese marea bucurie de a trai in U.R.S.S., ca membru al conducerii P.C.d.R., vreme de patru ani, intre 1931 si 1935. Un drum inceput, cum am mentionat, de bunicul Vasili Ivanovici, bolsevic urmarit de Okhrana tarista, refugiat din acest motiv in Romania prin 1895, conform documentatiei publicate de Lumea libera. Adevarul istoric al biografiei lui Ion Iliescu difera de telenovela pe care fostul presedinte al Romanie!i !o recita atunci cand vine vorba de relatiile stravechi ale familiei sale cu Moscova. In telenovela, Alexandru Iliescu este fochist, mecanic de locomotiva, lider sindical, membru P C.R., persecutat de autoritati (arestat, judecat si condamnat), pentru a fi eliberat la 23 august 1944, cu sanatatea zdruncinata, decedat apoi in urma unui atac de cord. Nici o vorba insa despre Gorikovo si cei patru ani petrecuti in U.R.S.S.! Care este adevdrul istoric in ceea ce ii priveste pe tatal lui Ion Iliescu, ce rol ajucat acesta in Romania, ne spun unele documente.

Congresul al V-lea al P.C.d.R. a fost pregatit de un secretariat provizoriu, care era format din urmatorii: Elena Filipescu-Fffipovici, Eugen Iacobovici, Paul Goldstein, Timotei Marin, Solomon Tinkelman-Timov, Constantin Parvulescu, Moscu Kolin (Gh. Stoica), Alexandr Danieluk-Stefanski (Gorn). La lucrarile congresului, desfasurate in U.R.S.S., la Gorikovo (langa Moscova), intre 3-24 decembrie 1931, au fost convocati sa participe 38 de membrii ai P.C.d.R., toti sub pseudonim.

Iata si numele conspirative ale delegatilor la Congresul al V-lea al P.C.d.R., de la Gorikovo:

         

1.   Alexandrescu   - Grosnev Gheorghi

2.   Artur               - Topa Mihai

3.   Ardeleanu       - Goldberger Nicolae

4.   Aurel              - Aladar Imre

5.   Balog             - Fodor Stefan

6.   Braun             - Halitki Emil

7.   Busuioc          - Lazar Aron (Alexandru Buican)

8.   Corneliu         - Grun I. Nicolae

9.   Costache        - Dubinski, Moise Abraham

10.  Cristea          - Encsel Mauriciu

11.  Covaci           - Schultzberger Olga

12.  Florea            - neidentificat

13.  Furnica          - Botnar Profiri Stefanovici

14.  Ghita             - Breiner Bela

15.  Georgescu     - Chelerman Dumitni

16.  Gorn             - Stefanski-Danieluk, Alexandr

17.  Iepure          - neidentificat

18. Ignat            - Iliescu Alexandru

19.  Ionel             - Popescu Gheorghe-Otelaru

20.  Marinescu     - neidentificat

21.  Mihai            - Pehlivanov Gheorghi (Petre Gheorghe)

22.  Mihalcea       - Patrascanu Lucretiu

23.  Morozov        - neidentificat

24.  Niculescu      - Vexler Carol-Talmazan

25.  Paraschiv      - Ducu Stefan

26.  Pavel            - Goldstein Dori

27.  Radu            - Borila Petre

28.  Socolov         - Finchel Iosif

29. Smaranda       - Filipescu-Filipovici Elena (Maria Ciobanu)

30.  Stejar            - Avramescu David

31.  Tatarascu      - Marin Timotei

32.  Toma            - S. Tinkelman-Timov

33.  Teodorescu   - neidentificat

34.  Maghiar        - Fazecas Andras

35.  Vifor            - Iacobovici Eugen

36.  Vasilescu      - Grofu Dumitru

37.  Verzeanu      - Bucur Nicolae

38.  Zamfirescu Zoe  - Ecaterina Arbore-Ralli

 

Arhiva C.C. al P.C.R., fond l, Dosar 33/1931, prezinta cateva date statistice interesante privind compozitia nationala, sociala si profesionala (gradul de scolarizare) al participantilor la Congresul al V-lea de la Gorikovo, astfel:

 

COMPOZITIA NATIONALA: Romani 10 (dintre care unul evreu); unguri 8 (4 evrei); bulgari 2; ucrainieni 3; evrei 1.

NIVELUL DE STUDII: cu o scoala superioara (facultate) 2; cu liceu 2; cu patru clase 20; (restul participantilor nu si-au declarat studiile).

COMPOZITIA SOCIALA: muncitori 18(75%); inteleetuali 2; revolutionari de profesie 2; tarani 1; fara profesie, restul. Menlionam­ca Alexandru Iliescu "Ignat" s-a inscris drept muncitor, desi atunci cand a fugit in U.R.S.S. el avea o bacanie; asadar; un mic burghez, conform canoanelor staliniste ale muncii de cadre.

SPECIALITATEA CELOR 18 MUNCITORI AUTODECLARATI: metalurgisti 10; ceferisti 2; constructori 1; tabacari 3; tamplari 1; tipografi 1; muncitori la cartonaj 1. Printre cei 18 muncitori autodeclarati, nici unul nu lucra, in acel moment, in vreo intreprindere. Ultimii doi ceferisti fusesera concediati in urma arestarilor de la 1 august1931.

Din partea Komintern-ului, lucrarile au fost conduse de Bela Kuhn (Schlosser), fostul secretar al lui Lenin, conducatorul revolutiei bolsevice din Ungaria (1919), inabusita de Armata Romana si care, evident, nutrea din acest motiv nu chiar cele mai bune sentimente fata de Romania si de Romani. Tot din partea Komintern-ului, la lucrarile Congresului al V-lea P.C.d.R. au mai participat Gheorghi Dimitrov, D. Z. Manuilski si Matias Rakoezi (viitorul dictator stalinist al Ungariei, pana la criza din 1956).

Conform unui raport SSI (Serviciul Special de Informatii), Alexandru Iliescu Ignat - ca si ceilalti delegati la Congresul al V-lea - au plecat din Romania mai intai in directia Berlin (Romania nu avea relatii oficiale cu U.R.S.S.), unde ii s-au retinut pasapoartele romanesti si li s-au inmanat alte documente de identitate, cu care au intrat in U.R.S.S..

In cadrul Komintern-ului exista un departament special - Departamentul pentru Relatii Internationale - care asigura deplasarea agentiIor sai, ca si transferurile de informatii si valuta. Departamentul includea, intre altele, si o asa-numita sectie tehnica, specializata in procurarea de pasapoarte false. Pina in 1933, cand Hitler a venit la putere in Germania, serviciul extern al Departamentului pentru Relatii Internationale, din cadrul Komintern, avea sediul la Berlin. Acest serviciu extern procura fondurile necesare pentru deplasarea emisarilor secreti ai Komintern ori pentru delegatiile partidelor comuniste care participau la congresele de la Moscova. Acesta a fost si cazul Kominternistilor din Romania printre care Alexandru Iliescu (Ignat) care, in 1931, s-au deplasat clandestin la Congresul al V-lea al P.C.d.R., de la Gorikovo (langa Moscova), via Berlin.

La Berlin, Alexandru Iliescu Ignat si ceilalti Kominternisti romani au primit o mica bucata de stofa, pe care si-au cusut-o in interiorul pantalonilor, in care se afla ascunsa urmatoarea atestare pentru autoritatile vamale sovietice: Legitimatie. Tovarasul este reprezentantul P.C.d.R. la Congres. Are aprobare pentru o suma de pana la 20 de dolari.

Legitimatiile ascunse in bucata de stofa semnata de secretarul Departnentului pentru Relatii Internationale al Komintern, erau opera unui anume Fritzmann. Delegatia Kominternisiilor Romani, printre care si Alexandru Iliescu Ignat, a ramas pentru cateva zile la Berlin, inainte de a se deplasa catre granita sovietica. Tuturor membrilor li s-au inmanat pasapoarte false, care sa le ateste calitatea de oameni de afaceri. Acest gen de pasapoarte erau.procurate de la un functionar elvetian din Bale, Max Habijanic, care percepea pentru activitate un ciubuc de o suta de franci elvetieni lunar.

In 1932, Kominternul a transferat sediul sectiei externe de la Berlin, la Paris, care a devenit astfel placa turnanta a activitatilor sale operative din strainatate. Sefa sectiei externe de la Paris a fost, intre 1932-1937, elvetiana Lidia Dubi iar sectia a fost codificata, in mesajele Komintern, drept Punctul 20.

Mai trebuie precizat si un alt detaliu telmic. Sectia de la Berlin a Komintern era incadrata cu agenti GPU (din 1934, NKVD), care au insotit delegatia Kominternistilor Romani - deghizati in oameni de afaceri, pana la granita sovietica.

Pe teritoriul U.R.S.S., Alexandra Iliescu Ignat si ceilalti oameni de afaceri romani au avut dreptul la maximum 20 de dolari, bani de buzunar.

Intreg Congresul al V-lea a fost dominat de chestiunea nationala, mai exact de acuzatiile aduse de Komintern conducerii P.C.d.R. de a nu exploata momentul de criza economica (marea criza din 1929-1933, care lovise si Romania), pentru a trece la actiuni insurectionale, conform "Planului Kolarov", in scopul Dezmembrarii Romaniei, stat considerat de Komintern format prin anexiuni teritoriale, de tip imperialist. Cateva citate din luarile de cuvant sunt cat se poate de semnificativ asupra opticii Komintern-ului asupra chestiunii nationale si asupra minoritatilor din Rominia.

Gheorghi Dimitrov: "Dupa razboi [primul razboi mondial n.n.] in decursul unui sir de ani, nu am vazut ca proletariatul natiunii dominante din Romania sa fie mobilizat impotriva ocupatiei unor regiuni straine, impotriva asupririi popoarelor din Dobrogea, Basarabia, Bucovina, Transilvania." (Arhiva C.C. al P.C.R., fond 1, mapa 333 din 1931, fllele 844-845).

Bela Kuhn: "Noi nu trebuie sa punem problema autonomiei, noi ne vom calauzi dupa lozinca noastra de baza “a autodeterminarii." (Loc. cit. fila 862)

Rezolutia adoptata la incheierea Congresului al V-lea, redactata de Bela Kuhn - la care a aderat Alexandru Iliescu, ales cu acest prilej membru in noul secretariat C.C. al P.C.d.R. - specifica in problema chestiunii nationale urmatoarele:

"Romania contemporana nu reprezinta prin sine o unire a tuturor Romanilor, ci un stat tipic cu multe natiuni, creat pe baza sistemului pradalnic de la Versailles, pe baza ocuparii unor teritoni straine si pe baza inrobirii unor popoare straine. Burghezia si mosierimea din Romania, infaptuind propriile lor planuri imperialiste si indeplinind, totodata, insarcinarea puterilor imperialiste din Europa de a crea la Nistru un avanpost contra U.R.S.S., au cucerit Basarabia, Transilvania, Bucovina si Banatul si supun unei asupriri nationale nemaipomenite si unei exploatdri semicoloniale pe cei 8 milioane de moldoveni, unguri, rusi, ucraineni, bulgari, nemti, turci si altii." (Biblioteca Academiei Romine, Arhiva Istorica, Cota Ab XIII-3).

Conform insa recensamantului din 1930, Romania prezenta urmatoarea structura minoritara, raportata la un numar total de 18.057.074 locuitori: 7,9% maghiari; 4,1% germani; 2,3% rusi; 2% bulgari; 3,2% ruteni si ucraineni; 4% evrei; 0,9% turci; 0,3% cehi si slovaci; 0,3% sarbi, croati, sloveni; 1,5% tigani; 1,6% alte minoritati.

La Congresul al IV-lea al P.C.d.R. - desfsurat la Cingujevo, langa Harkov; intre 28 iunie si 7 iulie 1928 - se afirmase ca in Romania existau 6 milioane de minoritari. Cum observam, in numai 3 ani, la Congresul al V-lea al P.C.d.R., minoritarii sporisera cu 2 milioane, ajungand la cifra de 8 milioane, conform lui Gheorghi Dimitrov.

5.

"MAFIA BULGARA" DIN P.C.d.R., CONDUSA DE BORIS STEFANOV, A ALCATUIT

LISTA DE EPURARI A COMUNISTILOR ROMANI DIN U.R.S.S.

 

La Congresul al V-lea al RC.d.R., Alexandru Iliescu "Ignat" a devenit membru al Comitetului Central, organism care inlocuia astfel vechiul secretariat. In Biroul Politic, alaturi de Alexandr Danieluk-Stefanski "Gorn" (un polonez), au mai intrat Eugen lacobovici "Vifor", Elena Filipescu-Filipovici "Smaranda", Emil Halitki "Braun", Vanda Nicolski (Seiva Averbuch) si altii. In decembrie 1934 - dupa asasinarea lui Kirov, ordonata in realitate de Stalin - incep marile epurari, care se vor intinde intre anii 1935-1938 si care vor lovi, intre altii, si pe membrii conducerilor partidelor comuniste, aflate in U.R.S.S.. Nu si pe Alexandru Iliescu, deoarece, in decembrie 1934, Boris Stefanov - sustinut de Gheorghi Dimitrov, un favorit al lui Stalin, - este numit secretar general al P.C.d.R.. Element fanatic, bulgar de origine, Boris Stefanov se va inconjura de o veritabila mafie bulgareasca cu ajutorul careia, cum am aratat, va trece pe listele de! e!purari toate conducerile P.C.d.R., de dupa mai 1921. Alexandr Danieluk- Stefanski "Gorn", de pilda, va fi in primul lot de executie. In anii urmatori vor fi executati in U.R.S.S., pe baza listelor intocmite de Boris Stefanov si de gasca sa, urmatorii:

 

Elena Filipescu-Filipovici

Al. Dobrogeanu Gherea

Dumitru Grofli

Jaques Konitz

Marcel Pauker

Eugen Rozvan

Timotei Marin

linre Aladar

Dori Goldstein

Manea Erlich

Moise Dubinski

Alter Zalic

I. Dic-Dicescu

Elek Koblos

Leon Lichtblau

Gelbert Moscovici si multi altii.

 

Ceva mai norocosi, altii vor fi deportati ani de zile.

6.

PACTUL MORUZOV - FORIS: DE CE A FOST LICHIDAT ALEXANDRU ILIESCU?

 

In schimb, Alexandru Iliescu "Ignat" - ramas in U.R.S.S., dupa incheierea Congresului, timp de alti patru ani - scapa miraculos de epurari. Vechile legaturi de familie cu Boris Stefanov il propulsase in P.C.d.R., in timp ce comunistii Romani de origine maghiara si evreiasea, cum am vazut, ajung fie in fata plutonului de executie, fie in Siberia pentru multi ani. Mai mult, ca o dovada a increderii depline a Moscovei si a lui Boris Stefanov, Alexandru Iliescu "Ignat" este trimis in Romania, in 1935, cu misiunea expresa de a pune in aplicare planurile Komintern-ului in chestiunea nationala: dezmembrarea Romaniei prin insurectie, conform schemei lui Kolarov. Este insa arestat si condamnat pentru trei ani dar, potrivit vecinilor, Alexandru Iliescu isi facea inchisoarea cu intermitente. In realitate, Alexandru Iliescu se pare ca devenise unul dintre informatorii recrutati de SSI din interiorul P.C.d.R., in urma pactului incheiat! i!n 1937 de Mihail Moruzov, seful SSI, cu un grup de comunisti dirijati de Stefan Foris, a caror misiune era de a-i spiona pe ceilalti detinuti politici. Pactul va fi reinnoit de urmasul lui Moruizov la conducerea SSI, Eugen Cristescu, in 1942, cand misiunea oamenilor lui Foris - infiltrati prin inchisori si lagare - consta mai ales in supravegherea detinutilor legionari, condamnati in urma rebeliunii din 1941 dar si a unor grupuri de comunisti, ca de pilda cel al lui Gheorghiu-Dej, in lagarul de la Targu Jiu. Dupa august 1944, Dej se pare ca a descoperit tradarea lui Stefan Foris si a lui Alexandru Iliescu. Este momentul, de aitfel, al declansarii conflictului dintre factiunea comunistilor ramasi in tara condusa de Dej ("doftanistii") si cei sositi din U.R.S.S., odata cu Armata Rosie. Dupa cei patru ani petrecuti in U.R.S.S. (1931-1935), Alexandru Iliescu se bucura nu numai de increderea sovieticilor care ocupasera Romania, ci si de aceea a comunistilor v!en!iti din U.R.S.S. impreuna cu ocupantul. In primul rand, de increderea Anei Pauker. Fapt care il transforma insa intr-un indezirabil in ochii lui Dej, preocupat sa-si intareasca pozitia in Partid prin oamenii sai (Gh. Apostol, Chivu Stoica, Nicolae Ceausescu, Emil Bodnaras  etc). Au circulat mai multe legende in legatura cu moartea lui Alexandru Iliescu. Unele puse in circulatie recent, ca accea lansata de Ioan Talpes (un apropiat al lui Ion Iliescu dupa '90, fost sef al Serviciului de Informatii Externe pana in 1997), potrivit careia "Ignat" ar fi fost ucis pentru ca, vezi Doamne, se impotrivise in 1945 sovicticilor si promovarii comunistilor formati, ca si el, in U.R.S.S. (!) Un lucru este cert: Alexandru Iliescu a fost lichidat prin impuscare, in 1945, de catre persoane ramase neidentificate, ceea ce indica o rafuiala politica, avand in vedere intreg trecutul istoric al lui "Ignat", inclusiv cel de delator al propriilor tovarasi de dru!m !din grupul lui Stefan Foris, comunistul care a incheiat pacte de colaborare atat cu Moruzov, cat si cu Cristescu, sefi SSI.

Cum vedem, telenovela "Viata unui ceferist" - pe care ne-o serveste Ion Iliescu, atunci cand vine vorba de trecutul Kominternist al propriului tata - difera serios de adevarul istoric. Pentru biografia post-decembrista a lui Ion Iliescu nu dadea insa bine - ba, ca sa citam din clasici, suna ca dracu'- faptul ca primul presedinte emanat, dupa o revolutie zisa anticomunista, descindea, de fapt, dintr-un Kominternist. Refugiat timp de patru ani in U.R.S.S. - in anii' 30, in plin stalinism - care intrase la Gorikovo in C.C. al P.C.d.R., partid a carui misiune istorica, fixata de Moscova, era Dezmembrarea Romaniei. Misiune la care pusesera umarul - pe langa P.C.d.R. - si cateva structuri de spionaj si terorism sovietice ori aflate sub mantie sovietica: NKVD, GRU, DRO, Zacordat, toate foarte active in Romania in anii '20-'30. Asa incat, Ion Iliescu si-a cosmetizat putin biografia. Cum ar zice Caragiale ! p!-aici, p-acolo, prin partile esentiaie. Dar, sa fim optimisti. Ca si in cazul recentei afaceri a firului rosu, n-ar fi exclus ca Ion Iliescu sa exciame din nou: Acum mi-am amintit!

Probabil ca la toate acestea facea aluzie Ceausescu in 1955, in calitatea sa de secretar cu problemele de cadre al P.M.R., atunci cand adnota pe fisa lui Ion Iliescu: "Despre tatal sau atat se cunoaste?" Evident, se stiau mult mai multe. Dar in 1955 Ion Iliescu fusese selectionat de Kremlin pentru o misiune mult mai importanta: el urma sa activeze in cadrul Uniunii Internationale a Studentilor (UIS), cunoscuta organizatie de front a propagandei sovietice, cu sediul formal la Praga, dar in realitate condusa de la Moscova, de catre Sectia Internationala a C.C. al PCUS si de catre Directoratul (PGU) al KGB, specializat in operatiuni externe.

 

III

ADOLESCENTA STALINISTA: ILIESCU SI "SANTIERISMUL" DE TIP GULAG

 

1.

AUGUST '44: ADOLESCENTUL ILIESCU PUNE UMARUL LA SOVIETIZAREA ROMANIEI

 

Recomandarea 10 975 din 22 iulie 1955 (vezi Anexa 8) a C.C. al P.M.R., prin care Ion Iliescu era propulsat in structura unei organizatii de front a UR.S.S. - asa cum era Uniunea Internationla a Studentior, cu sediul formal la Praga - dezvaluie cateva amanunte extrem de interesante despre biografia fostului presedinte, ascunse cu grija pana in prezent. Astfel, raportul mentioneaza:

Dupa 23 august 1944 [Ion Iliescu n.n.] s-a inscris in U.T C. Uniunea Tineretului Comunist) si a activat in cadrul organizatiei U.T.C. a elevilor: A participat la diferite actiuni ale partidului. Dupa autodizolvarea U.T. C. -ului, a continuat sa activeze in organizatia tineretului progresist si a U.T.M.. A fost ales in biroul organizatiei de elevi pe langa comitetul capitalei al U.T.M..

Cu alte cuvinte, atunci cand Romanii incercau sa se opuna ocupatiei sovietice - multi dintre ei cu arma in mana, in munti (barbati, femei, tineri sau batrani) - adolescentul Ion Iliescu se inscria, inca din august 1944, in U.T.C., organism comunist. Sa observam ca Iliescu avea doar 14 ani si ca el participa, deja, la diferite actiuni ale partidulul comunist, nespecificate insa in referat. In conditiile ocupatiei sovietice a Romaniei, a participa la diferite actiuni ale unui partid controlat si dirijat, de sus si pana jos, de sovietici, nu era decat o forma de ate pune in slujba inamicului, a ocupantului strain. Altfel spus, o forma de colaborationism. Dar cu un tata si un unchi formati in U.R.S.S., adolescentul Ion Iliescu prezenta in ochii sovieticilor toate garantiile pentru a fi promovat si utilizat, in actiunea generala de acaparare a puterii de catre Partidul Comunist si de sovietizare a Romaniei.

Filiera era una tipic sovietica: prin pepiniera U.T.M., organizatie de tineret structurata dupa modelul similar sovietic: Komsomol. Sfera de actiune initiala a adolescentului-activist Ion Iliescu: elevii, liceenli. Racolarea acestora se pare ca a dat rezultate, fiindca Iliescu este mentionat in referat ca fiind membru al Comitetului pe capitala al U.T.M.. Nu era insa decat primul pas al ascensiunii adolescentului Iliescu, regizata formal de Romani, in umbra acesteia aflandu-se, in realitate, ocupantul sovietic, cu politica sa de cadre. Comunisti Romani nu erau decat simpli executanti, timorati si obedienti, ai ordinelor date de consilierii sovietici, instalati in Romania odata cu Armata Rosie. Ca lucrurile stateau asa, anume cs adolescentul Iliescu devenise un fel de ienicer sovietic, in care se puneau sperante, o dovedeste un alt detaliu din raport.

2.

 

ALBANIA, "MON AMOUR": BRIGADA KOMSOMOLISTA "VASILE ROMTA"

 

"In vacanta de vara a anului 1947 (Ion Iliescu n.n.) a plecat voluntar in brigada de munca "Vasile Roaita", in Albania, unde a lucrat pe Santierul National al Cailor ferate."

Respectand riguros grafia documentului, nu-ti poti reprima cateva intrebari, absolut firesti. Ce cauta, oare, adolescentul Ion Iliescu tocmai in Albania? Si inca in vacanta de vara cand, de regula, adolescentii prefera sa faca excursii, sport sau orice altceva, decat sa mearga sa construiasca o cale ferata! Si unde? Tocmai in Albania, ca si cum - daca adolescentul Ion Iliescu tinea mortis, n-ar fi gasit de lucru si in Romania. Ce-l mana oare pe adolescentul Ion Iliescu, de numai saptesprezece ani, in Albania, inregimentat in 'brigada de munca Vasile Roaita? Nu mai staruim asupra umorului involuntar al numelui cu care fusese botezata, pompos, brigada. Se stie ca, dupa vreo doua decenii de comunism, s-a descoperit, intamplator, ca ceferistul Vasile Roaita nu trasese sirena la Grivita in timpul grevei din 1933, ca sa-i alerteze pe ceferistii din cartier, ci ca sa alerteze politia, al carei informator zelos s-a descoperit ca fusese bravul ceferist!. !Prin urmare, adolescentul Ion Iliescu - in vacanta de vara 1947- nu merge si el intr-o excursie, nu se duce si el la pescuit, nu se plimba si el cu o fata, nu da si el cu piciorul intr-o minge - nu, adolescentul Ion Iliescu pleaca intr-o brigada de munca, taman in Albania, sa construiasca o cale ferata! Un comportament, la prima vedere, cel putin straniu. Care sa fie misterul etapei albaneze din viata lui Ion Iliescu? Mai intai, trebuie precizat Ca fenomenul asa-ziselor brigazi de munca si cel al santierelor tineretului era unul inventat de propaganda sovietica si practicat intens, ca factor de indoctrinare si spalare a creierelor, inca din anii '20. In realitate, brigazile de munca, santierismul si stahanovismul (celebrele spargeri de norma), constituiau un mijloc prin care cadrele de perspectiva ale partidului comunist erau antrenate sa conduca, sa mobilizeze, sa influenteze propagandistic, intr-un cuvant, sa manipule!ze! o masa de indivizi, intr-o anume situatie data. Sovieticii au constituit brigada de munca "Vasile Roaita" in Romania, tot asa cum au constituit brigazi similare si in alte tari ocupate, pe cale de sovietizare. Calea ferata Tirana-Duress facea parte din ajutorul sovietic, fratesc, acordat Albaniei, iar brigazile Komsomoliste venite in Albania constituiau retortele de laborator in care se forjau viitorii sefi comunisti. Ion Iliescu si alti cativa fusesera expediati in Albania, in primul rand, pentru a fi antrenati in munca de cadre, instruiti acolo de sovietici cum sa comande si sa manipuleze o comunitate de indivizi. Este cunoscut faptul ca NKVD-ul si GRU-ul si-au recrutat cei mai importanti spioni (cartite) in cursul Razboiului civil din Spania din anii '30, exact din randurile asa-ziselor brigazi internationale, care au actionat, dirijate de Komintern, NKVD si GRU, impotriva lui Franco. Fenomenul a conti!nu!at dupa 1945, numai ca acum acestea erau botezate brigazi de munca. PMR a urmat si el, riguros, expenenta sovietica, infiintand dupa 1947 santiere de tip Salva-Viseu, Agnita-Botorca, ori Bumbesti-Livezeni. Ca Ion Iliescu a trecut testul albanez in ochii sovieticilor, o probeaza urmatorul pasaj din raport

3.

SLAVA MARELUI STALIN:

ELEVUL ION ILIESCU DEVINE MEMBRU C.C. AL U.T.M. LA 19 ANI

"La conferinta raionala a U.A.E.R. (Uniunea Asociatiilor Elevilor din Romania n. n.) din 1948 [Ion Iliescu, n. n.] a fost ales membru C.C. al U.A.E.R. unde a muncit pana la Congresul de unificare al organizatiilor de tineret din martie 1949, cand a fost ales membru in C.C. al U.T.M.."

Uniunea Asociatiilor Elevilor din Romania (U.A.E.R.) era o alta organizatie de inspiratie comunista, una dintre numeroasele care proliferau in Romania acelui moment, prin care sovieticii si P.C.R. incercau sa regrupeze sub controlul lor, pe bresle, varste si studii, o cat mal mare parte a populatiei, in scop de manipurare politica. Cum mai existau si alte organizatii de tineret - de pilda, Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR) - in martie 1949 avea loc Congresul Organizatiei Unice Revolutionare a Tineretului Muncitor, care va alege conducerea komsomolului romanesc, anume Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor: Lucrarile congresului au avut loc la Ateneu, intre 21 si 28 martie 1949, in prezenta dr. Petru Groza, Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Emil Bodnaras, si alte marimi comuniste, dar - mai ales - a ambasadorului sovietic S.I. Kavtaradze, un soi de vice-rege al U.R.S.S. la Bucuresfi.

In seara primei zile a congresului, toti cei 700 de participanti, Romani si straini., au luat parte la spectacolul Alexandr Mastrosov de la Opera.

Teohari Georgescu, secretar C.C. al P.M.R., tine o cuvantare in care afirma: "In constituirea Uniunii Tineretului Muncitor noi ne-am calauzit dupa glorioasa experienta a Komsomolului, creat si educat de marele partid al lui Lenin si Stalin."

Care erau sarcinile U.T.M., stabilite in lumina hotararilorunei plenare a P.M.R. din decembrie 1948? o spune tovarasul Teohari Georgescu, viitorul deviationist al grupului Ana Pauker­ - Vasile Luca din 1952.

"Este vorba de a lichida definitiv capitalismul, de a sfarama complet vechea societate bazata pe exploatarea si asuprirea omului de catre om si a zidi din temelii o societate noua fara exploatare, societatea socialista."

Ceea ce va predica si activistul adolescent Ion Iliescu, printre elevi si studenti, cum vom vedea. Sa remarcam limbajul de lemn, element-cheie al propagandei comuniste. Mentalitatea si frazeologia stalinista apar cu pregnanta mai ales in pasajul cuvantarii lui Teohari Georgescu cand se preciza ceva mai clar ce anume astepta conducerea P.M.R. de la activistii U.T.M.. Asadar, si de la Ion Iliescu.

"Ca marxisti, stim ca drumul spre socialism este plin de obstacole (..) ca ne pandeste dusmanul viclean si inversunat, care unelteste din umbra, nutrind speranta zadarnica de a restaura regimul burghezo-mosieresc.".

Iata o fraza cheie pentru toata existenta lui Ion Iliescu. Dusmanul viclean si inversunat, care unelteste din umbra, nutrind speranta de a restaura regimul burghezo-mosieresc, o imagine stereotip care il va obseda pe Iliescu pana in decembrie '89 (cand el cerea colaboratorilor sa “se impiedice aceasta alunecare periculoasa spre dreapta”, care era Revolutia Romana sau in 28 ianuarie ori 13-15 iunie '90, cand Ion Iliescu le multumea minerilor. Caci PNTCD, PNL ori Corneliu Coposu, in mentalitatea lui Ion Iliescu din '89-'90, nu incercau altceva decat sa restaureze ceva periculos, asupra caruia atrasese atentia tovarasul Teohari Georgescu, inca  din martie 1949: restaurarea regimului burghezo-mosieresc. Iata si de ce, dupa '89, Ion Iliescu va avertiza mereu asupra pericolului revenirii mosierilor (categorie sociala ­disparuta, in realitate, inca din 1921, dupa ampla reforma­agrara de sub Regele Ferdinand!)!. !Si, probabil, naluca burghezo-mosiereasca ii mai bantuie si astazi mintile, atunci cand Iliescu vorbeste de pericolul pe care il reprezinta lupii tineri ai capitalismului romanesc ori restitutio in integrum. Nu-l invatase Teohari Georgescu, inca din martie '49, ca "dusmanul de clasa se pune in slujba imperialismului si se deda la crime, acte de provocare, de sabotaj si de spionaj?" Ce altceva putea fi, cincizeci de ani mai tarziu, integrarea euro-atlantica, decat o punere in slujba imperialismului, a dusmanului de clasa, venit la putere dupa alegerile din 1996? Dar, pentru ca asa ceva sa nu se intample, inca din martie '49 Ion Iliescu stia ca nu trebuie abandonat, sub nici un motiv firul rosu cu Moscova. Nici in gandire, nici in practica.

 

4.

 

CA MEMBRU C.C. AL U.T.M., ION ILIESCU LUPTA INCA DIN 1949 CONTRA "HIDOSULUI IMPERIALISM AMERICAN" SI A "PACTULUI ATLANTICULUI DE NORD"

 

Din invataturile lui Teohari Georgescu catre utemisti, adolescentului Ion Iliescu i se fixeaza bine in minte urmatorul avertisment:

"Astazi, hidosul imperialism american, care a luat locul hitlerismului, trece la o politica tot mai agresiva si incheie blocuri razboinice, ca Pactul Atlanticului de Nord, care ameninta pacea, independenta si suveranitatea natiunilor impotriva inrobirii popoarelor se ridica marele si invincibilul Stat Sovietic, condus de Partidul Bolsevic si de tovarasul Stalin, tarile democratiei populare, masele populare cele mai largi..."

Imaginea hidosului imperialism american, a balaurului care era Pactul Atlanticului de Nord, impotriva caruia se ridica, iata, Stalin-Fat Frumos si Statul Sovietic - precum baba facatoare de minuni din basme Sfanta Vineri - aceasta imagine va continua sa existe, rezidual, in mentalul lui Ion Iliescu pana in anii '90. Cand firul rosu cu Moscova coexista, bine-mersi, cu parteneriatul pentru NATO, tradand astfel, pe plan psihologic, un anumit tip de schizofrenie mentala si duplicitate politica.

Indoctrinat inca din adolescenta de propaganda stalinista sa lupte contra hidosului imperialism american sau contra blocului razboinic - cum era definit Pactul Atlanflcului de Nord - Ion Iliescu nu-si va schimba, in mod fundamental, ideile din tinerete. Ci doar - dupa prabusirea comunismului si a marii Uniuni Sovietice - isi va modifica, precum un cameleon, comportamentul si limbajul politic, in scopul adaptarii la noua situatie. Tot asa cum isi va cosmetiza propria biografie. Toate acestea pentru legitimizarea sa politica, in noul context intern si international. Acest tip de gandire schizoida, de comportament duplicitar - pe de o parte, formal, parteneriatul NATO cu americanii, iar pe de alta, in secret, firul rosu cu Moscova - constituie, de fapt, matricea definitorie a omului politic care este Ion Iliescu, si care nu se va putea schimba niciodata. Fiindca matricea aceasta i-a fost inoculata lui Ion Iliescu pr!in! spalarea creierului de catre propaganda stalinista, la varsta cea mai propice: varsta adolescentei. Atunci cand se formeaza personalitatea si se structureaza mental valorile, pentru o viata de om.

Indicatiile tovarasului Teohari Georgescu din '49 erau foarte clare:

"Impletiti in activitatea voastra educativa din randurile tineretului dezvoltarea sentimentului patriotic si atasamentul pentru Tara Sovietelor cu dezvoltarea luptei impotriva imperialismului, dusman al popoarelor si al tineretului dusman al pacii si al socialismului."

Ce anume trebuia sa urmareasca activistul-adolescent Ion Iliescu si ceilalti, in munca de propaganda, de modelare a tineretului, de sovietizare a generatiei tinere din Romania?

Tovarasul Teohari Georgescu afirma raspicat:

"Faceti din fiecare tanar (...) un luptator activ sub steagul internationalismului proletar, pentru pace si socialism, un militant credincios al Federatiei Mondiale a Tineretului Democrat si aprindeti-i in inima o ura nestinsa impotriva dusmanului imperialist precum si hotararea de a lupta pentru Republica Populara Romana pana la ultima picatura de sange."

Ion Iliescu si conducerea U.T.M. trebuiau sa se calauzeasca, in acest sens, dupa sfaturile celui definit de tovarasul Teohari Georgescu drept bunul prieten si sfatuitor al tineretului roman:

Mihail Ivanovici Kalinin (decenii la rand, colaboratorul de paie din umbra lui Stalin), care spusese:

"Calitatile specifice tineretului nu trebuie inabusite dimpotriva, ele trebuie incurajate, pentru ca pe terenul lor fertil sa se dezvolte un OM [subl.n.], desavarsit."

Ion Iliescu nu va uita de sfatul Ini Kalinin si - cum vom vedea intr-un alt capitol - in calitate de prim secretar al U.T.C. (U.T.M.) si ministru pentru Problemele Tineretului, pe la mijlocul anilor '60, va patrona prograrnul statiilor pilot, condus de sociologul Vasile Caramelea, care urmarea exact obiectivul fixat de Kalinin - faurirea OMULUI NOU. In care scop se va cerceta antropometric, intre altele, si circumferinta pumnului de miner, in comparatie cu circumferinta pumnului unui muncitor forestier, stabilindu-se astfel ca pumnul minerilor avea un diametru mai mare decat al padurarilor. Lucru ce va avea apoi unele consecinte in iunie '90, in Piata Universitatii.

Dar sa vedem ce era acea misterioasa Federatie Mondiala a Tineretului Democrat, evocata cu atata evlavie de tovarasul Teohari Georgescu, ca pe un fel de Mecca a tineretului comunist. Potrivit cercetatorului belgian Joel Kotek, de la Centrul de studii pentru relatiile internationale si strategice al Universitatii Libere din Bruxelles, asa-zisa Federatie Mondiala a Tineretului Democrat nu reprezenta altceva decat o organizatie de front a Moscovei, dirjati si finantata din umbra de Sectia Internationala a C.C. al PCUS, si de serviciile secrete sovietice. Organizatiile de front treceau drept multe insututii internationale, care se pretindeau "reprezentative pentru toate curentele societatii civile democratice, avand, aparent, idei non-comuniste, dar fiind, in acelasi timp, controlate strict de comunisti, ele servind in fapt atingerii obiectivelor politicii externe a Uniunii Sovietice". Inca din anii '2!0,! Stalin observase ca asemenea organizatii - formal, non-comuniste - ar fi putut servi mult mai eficace si mai subtil intereselor U.R.S.S., decat organizatiitle care se autoproclamau, pe fata, comuniste. Asadar inca din anii '20, sovieticii creasera zeci de organizatii internationale, asa-zis non-comuniste, ale caror obiective formale urmareau sa atraga simpatia si elogiile celor care, de fapt, nu agreau comunismul. Obiective, ca de pilda pacea, lupta anti-imperialista, dezarmarea, progresul stiintific, economic si cultural al umanitatii etc., puteau atrage - dar si servi - ca filiere de racolare, spionaj si manipulare politica ale Moscovei. Caracteristic acestor organizatii de front era masiva lor infiltrare cu comunisti nedeclarati, care afisau cu totul alte afinitati politice, dar care erau, fara exceptie, agenti ai Moscovei. Altfel spus, comunisti sub acoperire. Joel Kotek ii defineste, inspirat, drept submarine teleghidate! d!e Moscova. Stephen Koch, in "La fin de l'inocence" (Grasset, 1995), carte tradusa si in romaneste (sfarsitul inocentei), face un remarcabil studiu asupra acestui gen de manipulare sovietica. Federafia Mondiala a Tineretului Democrat constimia o asemenea organizatie de front, manipulata de Kremlin si infiltratat de submarine (agenti acoperiti) ai Moscovei.

Oficial creata la Londra, in noiembrie 1945, Federafia Mondiala a Trneretului Democrat se declara apolitica. Lista diferitelor delegatii ar fi putut acredita teza reprezentativitatii: doar 3,2% comunisti, fata de 4% catolici. In realitate, prin comunistii nedeclarati, Moscova controla peste treisprezece delegatii nationale occidentale - intre care cele ale Italiei, Marii Britanii si Statelor Unite. Presedintele FMJD (abrevierea titulaturii in franceza) nu era altceva decat fostul Kominternist Eduard Goldstuker, care reprezenta Cehoslovacia. Doi dintre cei trei generali ai FMJD erau de asemenea submarine ale Moscovei. Acelasi scenariu se va repeta si la crearea Uniunii Internationale a Studentilor (UIS), organizatie fondata la Praga in 1946 si in care - cum vom vedea - va fi infiltrat Ion Iliescu zece ani mai tarziu (1956), ca submarin al Uniunii Sovietice, dupa studiile sale in U.R.S.S..

In ultima zi a Congresului, Ion Iliescu a fost ales membru al Comitetului Central al U.T.M., alaturi de alte patruzeci si cinci de persoane, care vor adresa o telegrama - cui altcineva? - generalissimul I. V. Stalin, si care se incheia apoteotic, in spiritul epocii:

TRAIASCA MARELE PRIETEN AL TINERETULUI MUNCITOR DIN INTREAGA LUME, GENIUL OMENIRII MUNCITOARE - TOVARASUL STALIN!

5.

LA BACALAUREAT SI ADMITEREA LA POLITEIINICA, ION ILIESCU - MEMBRU C.C. AL

U.T.M. - DEVENISE "SEFUL POLITIC" AL PROFESORILOR SAl

 

Din martie 1949, liceanul Ion Iliescu devine membru C.C. al U.T.M. si, in acest fel, seful politic al profesorilor sai, deoarece timp de un an ci va activa in cadrul sectiilor invatamant mediu si superior ale C.C. al U.T.M..

Referatul de cadre din aprilie 1955 precizeaza:

"Dupa terminarea liceului in 1949, (Ion Iliescu, n.n.), a muncit timp de un an in aparatul C.C. al U.T.M., in sectia de invatamant mediu, apoi in sectia de invatamant superior"

Practic, atunci cand isi va da bacalaureatul si apoi admiterea la Politehnica, adolescentul Ion Iliescu devenise, pe linie pohtica, seful profesorilor sai. Ales in martie 1949 membru C.C. al U.T.M., Ion Iliescu isi va da bacalaureatul la liceul Spiru Haret - doua luni mai tarziu - nu in calitate de elevul Ion Iliescu, ci in calitate de tovarasul Ion Iliescu, membru al C C. al U. TM., sectia invatamant mediu. Exact sectia care controla politic invatamantul secundar din Romania. Acelasi lucru se va repeta si cand Ion Iliescu va da admiterea la Politelmica. In 1949, sarcina principala a U.T.M. pe linie de educatie nu era alta decat transpunerea in viata a reformei invatamantului, initiata de C.C. al P.M.R. In 1948.

Reforma invatamantului se incadra intr-un plan mai amplu de sovietizare a Romaniei, proces dirijat de la Moscova dupa 1945 - in conditiile ocupatiei sovietice a Romaniei si ale ascensiunii la putere a structurilor Partidului Comunist Roman - proces accelerat mai ales dupa lovitura de stat din 30 decembrie 1947. Daca pana in 1948 Stalin mentinuse in zona de ocupatie sovietica a Europei de Est (deci si in Romania) aparentele regulilor unei minime democratii, dupa discursul din 1946 de la Fulton (SUA) al lui Winston Churchill - prin care premierul britanic constata ca "O Cortina de Fier se intinde in mijlocul Europei, de la Marea Baltica pana la Marea Mediterana" - Stalin declansase ceea ce analistii si istoricii au denumit ulterior drept Razboiului Rece: acea confruntare intre blocul sovietic si blocul occidental pentru suprematia mondiala, care se va incheia intre 1989-1991, prin prabusirea comunismului in Europa de Est, dezmembrarea !U.!R.S.S. si a Tratatului de la Varsovia. In acest context este interesant de remarcat ca acelasi Ion Iliescu, care a pus umarul la comunizarea Romaniei inca din 1949, va emana in 1989, ca lider al Romaniei postcomuniste!

Esenta, procesului de sovietizare a Roman iei (ca si a celorlalte state europene, ocupate dupa 1945 de Armata Rosie) o constituia impunerea totala a modelului sovietic, stalinist, in toate structurile statului ocupat. Sovietizarea - este bine sa precizam - implica nu numai aservirea institutionala, dar si cea mentala, fata de modelul sovietic. Activistii din conducerea P.C.R. .sau U.T.M., printre care si Ion Iliescu - sub conducerea si indruma rca consilierilor sovietici (de regula, agcnt,ii NKVD-ului), disipati cu drepturi suverane in toate institutiiile politice si administrative ale tarii - impuneau nu numai restructurarea unei institutii sau activitati conform modelului sovietic, nu numai epurarea cadrelor conform criteriilor sovietice de selectie a personalului dar - mai ales - modelarea gandirii conform ideologiei sovietice. Celor doua cercuri de putere ale paradisului rosu romanesc - cercul consilierilor sovietici, instala!ti! cu miile in Romania, ca sefi ai sefilorRomani si cercul activistilor romani selectati, promovati si controlati strict de catre consilierii sovietici - aveau sa i se adauge in 1948 un al treilea, prin aparitia unei institutii tipice pentru orice stat comunist: Securitatea, adica politia politica. Botezata initial drept Directia Generala a Securitaii Poporului (DGSP). Acest al treilea cerc de sovietizare a Romaniei era, de fapt, cel insarcinat cu transpunerea in viata a ordinelor emanate din primele doua cercuri ale puterii comuniste: cea a consilierilor sovietici (viceregii Romaniei) si cea a uneltelor lor, activisti Romani din conducerile P.C.R. ori U.T.M.. Lasand la o parte faptul binecunoscut ca cei mai multi activisti din conducerea P.C.R, proveneau, la acea data, din cadre instruite si teleghidate din U.R.S.S., mai exista si un plan general, un fel de scenariu in 45 de puncte, al sovietizarii f!or!tate care, cu mici adaptari locale, s-a aplicat in toate tarile ocupate de Armata Rosie. Un asemenea plan (vezi Anexa 9), descoperit dupa moartea liderului comunist al Poloniei, Boleslaw Bierut, a fost pus in practica si in Romania dupa 1948, in cadrul procesului de sovietizare fortata a societatii. Ca membru C.C. al U.T.M., Ion Iliescu s-a numarat printre aceia care au activat, inca de atunci, pentru transpunerea in viata, intr-un domeniu sau altul, a celebrei Directive speciale KAA / C.C. 113, indicatia NK/003/47, elaborata la Moscova la 2 iunie 1947, din care mentionam aici cateva puncte, pentru a intelege mai exact rolul lui Ion Iliescu, ca membru C.C. al U.T.M., in acei ani de inceput ai sovietizarii fortate a Romaniei.

"35. Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie inlaturati profesorii care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiti. Sa se analizeze diferentele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar in licee sa se opreasca predarea limbilor latina si greaca veche, a filozofiei generale si a geneticii. Cu ocazia predarii istoriei, nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau au vrut sa serveasca binele tarii, ci trebuie aratata doar miselia regilor si lupta poporului asuprit. In scolile de specialitate trebuie introdusa specializarea ingusta."

Sau:

"45. Trebuie ca la faculte sa ajunga, cu prioritate, cei ce provin din cele mai de jos clase sociale, cei care nu sunt interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma."

Reforma invatamantului din Romania, ca parte a sovietizarii educatiei, initiate de PMR in 1948 - pe care activul C.C. al U.T.M., "Sectia de Propaganda" si sectia "Cadre" a P.M.R., ca si nou-nascuta Directie Generala a Securitdtii Poporului urmau sa o transpuna in viata - se rezuma, in fapt, la cele de mai sus. Ca urmare, mii de profesori vor fi epurati din scoli, licee si facultati, datorita originii nesanatoase a rudelor (parinti chiaburi sau mic-burghezi, functionari, preoti, militari ori care fuseseri membrii ai partidelor burgheze etc); mii de elevi si studenti, la randul lor, aveau sa fie eliminati, iar multi dintre ei vor fi trimisi curand la Canal (in lagarele de munca de la Poarta Alba, Peninsula etc.), ori in inchisori (Pitesti, Gherla, Aiud) la reeducare, deoarece se manifestasera intr-un fel sau altul, contra comunismului si a ocupatiei sovietice, materiile predate in scoli si facultati, epurate si ele in contin!ut!, in concordanta cu stiinta sovietica si indicatiiie lui Stalin; manualele de literaturi sau istorie, rescrise in conformitate cu ideologia stalinista iar marii scriitori Romani (un Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Ion Barbu, Blaga) interzisi, cartile lor eliminate din toate bibliotecile; apar listele de autori si de carti interzise, precum si perchezitiile la domiciliu, in urma simplului denunt ca un cetatean avea acasa un volum de Eminescu sau Maiorescu. Perchezitii soldate cu ani de inchisoare, pentru detinere de literatura subversiva ori reactionara sau care ar face elogiul nationalismului si fascismului. Activistii C.C. ai U.T.M., umar la umar cu “tovarasii din Interne”, organizeaza adevarate razii prin scoli, licee si facultati. Sunt recrutati informatori dintre adolescenti si infiltrati ofiteri sub acoperire in facultati, care conduc alaturi de activistii U. T. M. sedintele de demascare si interogatoriile soldate cu decl!ar!atii de desolidarizare, dupa zile si saptamani de ancheta in stil NKVD-ist.

Sovietizarea invatamantului romanesc, componenta a sovietizarii fortate a Romaniei din acei ani, se inscria intr-un context general, in care activitatile C.C. al U.T.M. sau ale C.C. al PMR se profilau si mai bine daca urmarim bilantul institutiei cheie a procesului de sovietizare fortata: DGSP-ul, condus de fostul agent NKVD Pantiusa Bodnarenko, Romanizat generalul Pintilie, secondat de generalul Alexandru Nikolski si de generalul Gheorghe Mazuru, ambii cadre NKVD, infiltrate cu misiuni de acoperire in Romania. In penoada 1948-1952, conform unor statistici intocmite sub regimul lui Ceausescu, peste 80.000 de arestati politici au disparut in inchisorile si lagarele din Romania. Printre acestia, un numar important de elevi, studenti si profesori. Epurarea invatamantului si programelor de studiu, substituirea culturii umaniste prin agitatie si propaganda de tip sovietic, au fost principalele obiect!iv!e ale membrilor C.C. al U.T.M., in 1949 si 1950. Se pare ca tanarul Ion Iliescu a dat randament in aceasta directie, pentru ca referatul de cadre 10975/22 iulie 1955 precizeaza:

"In muncile pe care le-a avut (Ion Iliescu ,n.n.) a dovedit ca este bun organizator si a indeplinit sarcinile cu mult simt de raspundere. Pentru rezultatele bune obtinute in activitatea sa el a fost decorat cu “Medalia Muncii."

Acelasi referat mai mentioneaza si un detaliu, care merita toata atentia:

"In noiembrie acelasi an (1949, n.n.), cu ocazia saptamanii internationale a studenptilor de la Praga, (Ion Iliescu n.n.) a fost trimis in R. S. Cehoslovaca, ca delegat al C.C. al U.T.M.."

Dupa momentul internationalist al Brigazii Vasile Roaita din Albania (1947), tanarul Ion Iliescu era propulsat acum un pas mai departe, in structurile organizatiilor de front manipulate de Moscova, participand la Reuniunea Internationaia a Studentilor, tinuta la Praga. De ce la Praga? Deoarece in capitala Cehoslovaciei se constituise in 1946 Uniunea Internationala a Studentilor (UIS), o organizatie de front dirijata si finantata generos de Uniunea Sovietica, in cadrul careia tanarul Ion Iliescu era vizat ca sa fie infiltrat, asa cum se va si intampla (conform referatului de cadre din iulie 1955) in 1956, cand Ion Iliescu va fi teleghidat in conducerea U.I.S. Pentru aceasta mai era necesar un singur pas, dar unul esential. si, in acelasi timp, logic. Referatul de cadre din iulie 1955 il mentioneaza:

"In 1950 (Ion Iliescu n.n.) a fost trimis la studii in U.R.S.S. A studiat cinci ani, la Institutul Energetic din Moscova. Grupul de partid din institut, cat si colegii sai apreciaza ca era preocupat de studiu si a reusit ca intotdeauna sa fie printre primii la invatatura."

Toate bune si frumoase. Numai ca, pe timpul studiilor sale la Moscova, tanarul Ion Iliescu nu s-a ocupat numai cu studierea energeticii. El a avut si o alta insarcinare, care reprezinta alta mare amnezie de care sufera fostul presedinte, de cate ori isi expune biografia cosmetizata. si nu era vorba de o insarcinare oarecare, cum observam in precizanle referatului de cadre din iulie 1955.

"Pe timpul cat a stat la Moscova, (Ion Iliescu n.n.), a fost secretarul (Comitetului Unional al Studentilor si Aspirantilor romani) aflati la studii in U.R.S.S. A muncit cu multa constiinciozitate, a ajutat studentii la studiu, a dovedit initiativa in munca si combativitate fata de lipsuri. Uneori avea insa o atitudine de comanda si nu tinea seama de parerile celorlalti. De asemenea, era pripit in luarea de hotarari."

Ce insemnau, in realitate, cele de mai sus, vom vedea in capitolul urmator al biografiei secrete a lui Ion Iliescu.

IV

 

LA MOSCOVA, ILIESCU A DEVENIT "INGINER AL SUFLETELOR" SI EXPERT IN "MASKIROVKA"

 

1.

LA 19 ANI, MEMBRU C.C. AL U.T.M., ILIESCU VINA "COSMOPOLITII", "MALAGAMBISTII" SI "CODASII", EXPEDIATI ULTERIOR LA CANAL

 

In 1950, Ion Iliescu - membru C.C. la U.T.M., Sectia "Invatamant Mediu si Superior" - intra la Facultatea de Hidroteimica din Bucuresti. Ca si la bacalaureat, el era in pozitia de a fi sefu’ pe linia ideologica, al profesorilor sai. Conform sistemului de subordonare al momentului, Ministerul Educatiei si invatamantului nu juca decat rolul unei simple anexe a Sectiei "invamant Mediu si Superior" din C.C. al U.T.M., sectia care transpunea in viata (in scoli, licee, facultati etc) politica partidului in randul tineretului studios. Mai exact, Ministerul invatamantului nu era decat o simpla curea de transmisie a ordinelor si directivelor primite de la sectia sus-amintita, angrenata pana peste cap cu aplicarea reformei invamantului  introdusa in 1948. Un amplu plan de epurari (dupa modelul sovietic) a programelor de invatamant, dar si al elevilor, studentlor si profesorilor cu pete la dosar. Pe 25 mai!l !949, printr-o hotarare a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. - la indicatia expresa data de Stalin lui Dej, de a elimina din societatea romaneasca orice forma de rezistenta la procesul de sovietizare - se anunta, triumfator, deschiderea lucrarilor la Canalul Dunare-Marea Neagra. Vastul sistem al lagarelor de munca fortata, dupa modelul Gulagului sovietic, in care isi vor lasa oasele, exterminati fizic, cateva zeci de mii de Romani, in numai cativa ani. lar U.T.M.-ul, in a carei conducere facea parte din martie 1949 si Ion Iliescu, urma sa-si aduca o contributie specifica la planul de exterminare al Romanilor, intruchipat de Canal. Sa observam ca U.T.M.-ul aparea ca orgamzatie unica de manipulare a tineretului din Romania in martie '49 iar Canalul Dunare-Marea Neagra, cu coloniile sale penitenciare, doua luni mai tarziu, in mai '49, ca sa intelegem astfel legatura stransa dintre cele doua evenimente. Epurarea invatamantului romanesc, la toate nivelurile si pe toate plan!ur!ile, constituia sarcina specifica incredintata de P.M.R.U.T. M.-ului, sustinut de "DOSP", infiintat - coincidenta - cu cateva luni inaintea constituini U.T.M.-ului, in august '48. Practic, U.T.M.-ul (in conducerea caruia se afla Ion Iliescu), Canalul Dunare-Marea Neagra (vastul sistem concentrationar de exterminare a romanilor, conceput dupa modelul Gulagului sovietic) si "Directia Generala a Securitatii Poporului" (in care activa Eftimie Iliescu, unchiul bravului utemist-sef Ion Iliescu) - apar toate trei aproape concomitent, intr-un rastimp de numai cateva luni. Mecanismul fusese, asadar, pus la punct: ceea ce epura U.T.M.-ul in randul elevilor, studentilor si al profesorilor, cu ajutorul neprecupetit al DGPS-ului, inghitea - de multe ori pe veci - Canalul. Ce ne spune Ion Iliescu despre aceasta penoada prodigioasa din existenta sa? Despre rolul sau, ca membru al C.C. al U.T.M. ("Sectia Invatamant Mediu si Superior"), in epurarea liceelor si facultatil!or! de aceia considerati ca avand origine nesanatoasa, de cosmopoliti, de malagambisti ori de asa-zisii codasi (cei care se opuneau stahanovismului, spargerii normelor de munca in stil sovietic)?

Despre toate acestea Ion al nostru nu sufla o vorba. Sa nu fi fost nici membru C.C. al U.T.M.? Sa nu fi participat nici, ca membru al "Sectiei invatamant Mediu si Superior", la aplicarea reformei invatamantului in licee si facultati? Iata cum isi rezuma activitatea din acei ani Ion Iliescu:

"Am intrat la Politehnica, la Facultatea de Hidrotehnica din Bucuresti, ca bursier. Peste un an, am fost cooptat intr-un grup de studenti bursieri pentru studii in strainatate, la Moscova."

Nici o vorba despre alegerea sa in C.C. al U.T.M., nici o vorba despre epurarile din invatamant! Si - mai ales - nici o vorba despre Canal si tinerii expediati, acolo, via DGPS. Ce treaba avea cu toate astea el, Ion Iliescu? Baiat studios, Ion intra in 1949, ca bursier, la Politeimica. Peste un an, in 1950, era cooptat (interesanta exprimare!) intr-un grup de studenti bursieri pcntru studii in strainatate. Unde? La Moscova. Sa retinem insistenta lui Iliescu pe cuvantul bursier, care induce in constunte ideea de tanar studios: a intrat la Politehnica ca bursier, a fost cooptat, intr-un grup de bursieri, pentru studii in strainatate. Ion al nostru era chiar bursier. Numai ca la Politelinica, Iliescu a intrat in 1949 in calitate de membru in C.C. al U.T.M.. Ce sanse avea sa cada la examenul de admitere de la Pohtchnica, in 1950, un membru C.C. al U.T.M.? Aceleasi pe care le avea un membru C.C. al P!.M!.R. Adica: vai de mama profesorilor aceia! La fel stateau lucrurile si cu cooptarea lui Iliescu pentru studii in strainatate. Mai exact, la Moscova. Desi nu ni se spune cine anume il cooptase pe Iliescu pcntru studii la Moscova, nu este prea greu de dedus: consilierii sovictici. Era cat se poate de normal, la urma urmelor, ca un tanar care din 1944 (de la 14 ani) se implicase in activitatea tineretului comunist, patticipand la diferite actiuni ale partidului (nespecificate in referatul din iulic 1955), care condusese U.A.E.R., iar vara mergea cu brigada "Vasile Roaita", la reciclare in Albania, si care devenise membru al C.C. al U.T.M. (Komsomolul romanesc) sa fie cooptat pentru studii in U.R.S.S..

Ce a mai uitat Ion Iliescu sa spuna? Citim in referatul din 1955:

"In noiembrie acelasi an (1949 n.n.), cu ocazia saptamanii internationale a studentilor de la Praga, a fost trimis in R. S. Cehoslovaca, ca delegat C.C. al U.T.M.".

Altfel spus, Iliescu avea activitate internationalista inca de la 19 ani! (Cam tarziu, vor marai poate unii, familiarizati cu biografia celui dinaintea lui Iliescu si legenda revolutionarului in pantaloni scurti). De ce oare uita Iliescu sa includa episodul "Praga, 1949" in biografia sa post comunista? Poate pcntru ca "Saptamana tineretului studentesc" de la Praga era organiata de UIS (Uniunea lnternationala a Studentilor) cea care, cum aratam anterior, nu era altceva decat o organizatie de front a Moscovei, impanzita de submarine, cum ii numea Joel Kotek, ale serviciilor secrete sovietice. si, adaugam, o organizatie in conducerea careia Iliescu insusi va fi propulsat, cativa ani mai tarziu. Acum pare mai usor de inteles cine anume l-a cooptat pe Ion Iliescu pentru studii la Moscova. Si, mai ales, pentru ce anume urma el sa fie pregatit in U.R.S.S.. Pentru a deveni, ulterior - la randul sau - un submarin i0! al sovieticilor.

2.

LA MOSCOVA, ION ILIESCU - SECRETARUL "SOVIETULUI UNIONAL AL STUDENTILOR SI

ASPIRANTILOR ROMANI DIN U.R.S.S. - TINEA LEGATURA CU SECTIA A -IX-A (STUDENTII STRMNI), DIRECTORATUL II CONTRAINFORMATII AL KGB

 

A fost Ion Iliescu un student obisnuit, ca multi altii, in anii cand a avut - cum spunea el la acea vreme - marea bucurie de a invata si trai in U.R.S.S.?"

Asa lasa, recent, sa se inteeleaga fostul presedinte, atunci cand evoca conditiile de viata ale studentilor straini, aflati la studii in U.R.S.S..

"Stateam in niste conditii mai mult decat modeste, intr-un camin in care studentii de azi nici n-ar calca. Eram cinci baieti intr-o camera, cu grup sanitar la capatul etajului. Aveam o bursa insa mancam la cantina studenteasca si cheltuiam acolo mai mult din jumatate din bani, pentru ca aveam asigurata doar cazarea. Masa ne-o plateam noi".

Sa observam insa ca, la inceputul anilor '50 - si chiar ani de zile niai tarziu - nici studentii din Romania nu aveau alte conditii in camine si ca se inghesuiau, mai multi, intr-o camera. si ei aveau grupul sanitar la capatul etajului. Fara sa se planga din cauza aceasta. Mai mult, ceea ce Ion Iliescu ar fi trebuit sa stie: in acea perioada, aceleasi conditii de viata le aveau milioane de romani, siliti de politica partidului sa se inghesuie la comun prin apartamente, unde mai multe familii utilizau de regula unul si acelasi grup sanitar, una si acceasi bucatarie, una si acceasi camara. Cat despre camerele de trecere, nu de putine ori se intampla ca accasta sa coincida cu dormitorul unei alte famihi, inghesuita la comun. Promiscuitatea epocii era, asadar, gencrala.

Ceca ce incearca insa Iliescu sa sugereze, in context postdecembrist, este conditia sa de student "cinstit si sarac", pe care ar fi avut-o in tot timpul studiilor de la Moscova. Ca de obicei, Iliescu uita sa ne spuna esentialul. Anume, ca el nu a fost in U.R.S.S. un student oarccare, ci unul cu insarcinari speciale. Mai exact, Ion Iliescu a fost pe timpul studiilor in U.R.S.S. secretarul "Sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani" aflati la studii in Uniunea Sovietica, organizatie sovietica - asa cum o indica si titulatura -subordonata direct conduceni Komsomolului. cu alte cuvinte, Ion Iliescu a fost - in timpul studiilor sale in U.R.S.S. - secretarul unei organizatii sovietice a studentilor si aspirantilor Romani. Altfel spus, Ion al nostru nu era la Moscova doar un biet student roman, ci un slujbas sovietic, subordonat ierarhiilor sovietice. In ultima instanta, statului sovietic. Ion Iliescu, pe timpul studiilor sal!e !in U.R.S.S., a fost de fapt un cetatean roman in slujba statului sovietic.

Exact ca si tatal, Alexandru Iliescu, cel care in calitate de conducator Kominternist al Partidului Comunist din Romania (P.C.d.R.), aflat in U.R.S.S. la inceputul anilor '30, nu era altceva decat un slujbas al guvernului sovietic. Mai exact, al unui departament din Ministerul de Exteme sovietic: cel care conducea si remunera activitatea Komintern-ului, a angajatilor sai.

Daca Alexandru Iliescu se subordonase in anii 30, in U.R.S.S., institutiei sovietice numita Komintern, Ion Iliescu s-a subordonat in anii '50, tot in U.R.S.S., altei institutii sovietice, numita Komsomol.

Faptul ca un presedinte al Romaniei a fost, anterior, conducatorul unei organizatii sovietice - subordonata nemijlocit Statului sovietic - comporta implicatii nu numai foarte grave, in plan juridic ori constitutional, dar si cu adevarat dramatice pentru Statul roman.

Dramatice, in primul rand, prin consecintele pe care le-a avut subordonarca lui Ion Iliescu in anii '50, la Moscova, in calitatea sa de secretar al "Sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani", fata de unele persoane si institutii sovictice.

Sa remarcam ca referatul din iulie 1955, mentionat anterior, folosesc cu abilitate exprimarea comitet unional, in locul celei reale, de soviet unional, pentru a ascunde astfel caracterul pur sovietic al organizatiei.

Prima consecinta a caracterului sovietic al organizatiei conduse la Moscova de Ion Iliescu: seful direct al acestuia, omul caruia ii dadea raportul si de la care Iliescu primea directive, era insusi secretarul Komsomolului sovietic; in acel moment, Alexandr Selepin. Cel care, nu intamplator, va fi numit in 1958 in functia de Presedinte al KGB.

Ca Ion Iliescu a corespuns complet exigentelor sovietice in tot timpul studiior sale la Moscova - de fapt, in functia de secretar al sovietului unional - o dovedeste urmatorul pasaj din referatul de cadre din 1955:

"Ca urmare a muncii pozitive depuse si a rezultatelor bune obtinute la studii, a primit diploma de onoare a C.C. al U.T.M. iar in 1953 a fost primit candidat de partid. La conferinta pe tara a U.T.M. din 1954 a fost reales in C.C. al U.T.M. si membru supleant in birou."

Referatul face clar distinctia intre munca pozitiva depusa si rezultatele bune obtinute la studii de catre Ion Iliescu. Adica intre activitatea de secretar al sovietului unional al studentilor si aspirantilor romani din U.R.S.S. si activitatea studenteasca, proprin-zisa, a lui Iliescu.

Ca subordonat al conducerii Komsomolului, Ion Iliescu avea ca principala misiune sa faca propaganda sovietica printre studentii si aspirantii Romani din U.R.S.S..

Altfel spus, Ion Iliescu era agentul de influenta principal al Komsomolului, in randul studentilor si aspirantilor romani, aflati la studii Uniunea Sovietica. Omul care transmitea studentilor si aspirantilor Romani consemnele Moscovei; omul care indeplinea, printre tinerii romani, ordinele Kremlinului, omul care ii subordona ideologic, pe cei ce studiau la Moscova, comandamentelor Komsomolului sovietic.

O a doua consecinta, determinata de caracterul pur sovietic al organizatiei conduse de Ion Iliescu la Moscova, in anii '50:

Colaborarea cu KGB-ul! Mai exact, cu Sectia a IX-a (studenti straini), din cadrul Directoratului ii (Contrainformatii) al KGB.

Studentii si aspirannii straini, aflati la studii in U.R.S.S., faceau obiectul activitatii Sectiei a IX-a, din cadrul Directoratului II al KGB, prin prisma a doua unghiuri: primul, cel contrainformativ, urmarea sa previna infiltrarea unor agenti ai serviciilor secrete occidentale in Uniunea Sovietica, sub acoperirca de studenti sau aspiranti. Pe de alta parte, Sectia a IX-a urmarea si recrutarea cat mai multor studenti si aspiranti straini aflati in U.R.S.S. drept viitoare cartite ale KGB-ului, care urmau sa fie utilizate de sovietici dupa reintoarcerca acestora in tara. In principiu, studentii si aspirantii selectionati si expediati in Uniunea Sovietica la studii trebuiau sa formeze, dupa revenirea in tara de bastina, noua elita sovietizata si, totodata, sovietizanta - care urma sa preia locul vechii elite nationale, de regula marginalizata ori exterminata in tarile Europei de Est. Aceasta veritabila coloana a V-a sovi!et!ica, era, ulterior, promovata prin intermediul consilierilor sovietici, si infiltrata in absolut toate punctele-cheie ale structurilor de stat din tarile aflate sub ocupatia militara de Armatei Rosii. Studiile in U.R.S.S. reprezentau, de aceca, un fel de pasaport in alb: studentul sau aspirantul, care se reintorcea dupa studii in U.R.S.S., nu era doar un simplu specialist intr-un domeniu sau altul, ci un veritabil homo sovieticus. Un individ format sa gandeasca si sa reactioneze conform modelului sovietic, un element recrutat dintre bastinasi dar instruit in Uniunea Sovietica pentru a deveni factor activ al procesului de sovietizare, indiferent de domeniul de activitate. Un soldat devotat al Moscovei care, in orice moment ar fi putut exclama, fara mustrari de constiinta: servesc Uniunea Sovietica. Acelasi lucru se petrecea si cu studentii ori aspirantii din Lumea a Treia, veniti la studii in U.R.S.S., de regula, !re!comandati de partidele comuniste ori alte grupari pro-sovietice din tarile lor. Pe langa pregatirea profesionala, tinerii din Lumea a Treia - provenind din tAri subdezvoltate - mai erau instruiti, in secret, in tehnicile de gherila si terorism, pentru a putea deveni ulterior conducatorii politici sau militari ai unor asa­-zise fronturi populare ori miscari de eliberare - manipulate, finantate si inarmate de KGB ori GRU - care sa preia puterea intr-o tara sau alta, instaland o conducere formata din cadrele devotate Moscovei si intereselor geopolitice ale Kremlinului. Cateva exemple, notorii, de studenti si aspiranti formati in U.R.S.S.: Nelson Mandela, Yasser Arafat, Carlos "Sacalul". Pana la prabusirea comunismului in Europa de Est si dezmembrarea U.R.S.S., ei mentinusera permanent firul rosu cu Moscova, indeplinind ordinele si consemnele Kremiinului, de multe ori prin intermediul unor servicli secrete din tarile comuniste, aliate! M!oscovei. Sunt notorii, in acest context, relatiile lui Ceausescu si serviciilor sale secrete cu Arafat, Carlos ori diversi alti lideri marxisti din Africa, Asia ori ai unor partide comuniste occidentale.

Pentru a selectiona o viitoare cartita dintre studentii si aspirantii trimisi la studii in U.R.S.S. - verificati si trecuti, in prealabil, prin sita serviciior secrete comuniste din tarile lor - Sectia a IX-a a Directoratului II KGB se baza, ca principal colaborator, pe secretarul sovietului unional al studentilor si aspirantilor din tara respectiva. Ofiterii Sectiei a IX-a aveau, asadar, obligatia profesionala de a se intalni in mod regulat cu fiecare secretar de soviet unional studentesc, pentru a se informa (si, la randul sau, a face mai departe raport) asupra starii de spirit din randul studentilor si aspirantilor provenind dintr-o tara sau alta, pentru a lua relatii privind pe unul sau altul dintre studentii vizati spre recrutare de KGB sau pentru a trasa noi ordine.

Secretaral unui soviet unional studentese dintr-o tara sau alta, subordonat direct conduceni Komsomolului, constituia deci principala parghie a KGB-ului in recrutarea, dintre studentii si aspirantii aflati in U.R.S.S., a viitoarelor cartite. Acestea urmau apoi, in secret, o pregatire speciala intr-una dintre scolile KGB-ului, in paralel cu studule profesionale, in functie de profilul pe care KGB-ul urma sa i-l imprime: agent de spionaj, agent de dezinformare, agent de influenta politica etc.

Fara exceptie, TOTI CONDUCATORII STATELOR COMUNISTE DIN EUROPA DE EST AU FOST INSTRUITI, ANTERIOR, IN U.R.S.S., cu consecintele de rigoare.

Prima generatie de conducatori comunisti din Europa de Est, si nomenclatura rosie din aceste tari ocupate de sovietici, a fost recrutata dintre fostii Kominternisti care petrecusera ani de zile in U.R.S.S., inainte de a reveni in tarile lor de bastina, odata cu tancurile Armatei Rosii, ori dintre comunistii autohtoni, instruiti de ofiteri ai NKVD-ulni, aflati in misiune sub acoperire.

Astfel, Gherghiu-Dej, alias "Ivanov", fusese instruit in anii '30 de colonelul Dimitri Fedicikin, rezidentul NKVD-ului in Romania, omul care a coordonat "greva" de la Grivita din 1933, si care va reveni, in calitate de rezident, la Bucuresti intre 1944 si 1947. (Va organiza, impreuna cu diviziiie "Tudor Vladimirescu" si "Horia, Closca si Crisan", formate in U.R.S.S., puciul de la 30 decembrie 1947).

La randul sau, nationalistul Nicolae Ceausescu - precedesorul lui Iliescu- fusese instruit, tot in anii '30, de Vladimii Tarnovski, alt ofiter NKVD aflat sub acoperire in Romania, condamnat in procesul de la Brasov din 1936. Eliberat apoi, in urma unui schimb de detinuti, dupa care Tarnovski si-a reluat activitatea normala, in cadrul NKVD-ului. In nici o carte sau articol despre procesul de la Brasov din 1936, nu apare numele lui Vladimir Tarnovski ca ofiterul-instructor NKVD al grupului, tocmai pentru ca romanii sa nu descopere ca “marele carmaci” a actionat, in anii '30, intr-o celula conspirativa, Kominternista, condusa de un ofiter NKVD aflat in misiune sub acoperire in Romania. Asadar, ca Ceausescu lucra, inca de atunci, pentru sovietici.

Intre anii 1951 si 1952- cate doua luni succesiv - Ceausescu a frecventat cursurile speciale, rezervate viitorilor lideri comunisti din tarile fratesti (ale Tratatului de la Varsovia), de la Academia Militara "M. Frunze" din Moscova.

Dar Ion Iliescu? Ce rol viitor ii pregatea KGB-ul "secretarului sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani", aflati la studii in U.R.S.S.? Raspunsul il descoperim in referatul de cadre din 22 iulie 1955: Ion Iliescu urma sa fie propulsat in conducerea "Uniunii Internationale a Studentilor" (UIS). Asadar, intr-o organizatie de front a Kremlinului, devenind astfel unul dintre acele submarine ale KGB-ului, cum ii numeste Joel Kotek pe agentii de influenta ai Moscovei, instruiti in U.R.S.S. In materie de dezinformare, provocare si razboi psihologic. Intr-un cuvant, in ceea ce generalul Ogarkov - tatal dezinformarii de tip sovietic - numea, eufemistic, maskirovka: tehnica sovietica a dezinformarii si manipularii in masa.

3.

ILIESCU, INGINER IN MASKIROVKA

Cursurile de dezinformare si actiuni sub acoperire, rezervate viitoarelor cartite recrutate dintre studentii si aspirantii de la Moscova, erau organizate de Serviciul A, din cadrul "Directoratului I" al KGB-ului, insarcinat cu operatiunile in exteriorul Uniunii Sovietice. Deoarece submarinii, care urmau sa fie infiltrati in diversele organizatii internationaliste de front manipulate din umbra de Kremlin, actionau exact ca niste agenti de influenta, aflati in misiune in afara granitelor sovietice.

Dupa 1971 - atunci cand Ceausescu se temea ca sovieticii l-ar putea inlocui la varf, in Romania, cu Iliescu -geniul carpatin a ordonat sa i se deschida un dosar de urmarire informativa speciala identic cu cel al oricarui agent strain aflat in Romania, in slujba unui servicin secret strain. Aaa s-a nascut celebrul "Dosar Iancu" (numele codificat al lui Ion Iliescu), aflat in atentia "Directiei a II-a Contraspionaj" din cadrul DSS. Dosar intocmit, intre 1970-1975, de colonelul Mircea Aurel, pe baza sintezelor provenind de la UM 0920/A si UM 0110. Cursurile de maskirovka (procedeele de dezinformare activa si tehnica actiunilor sub acoperire), din cadrul "Serviciului A" al Directoratului I KGB, erau organiate intr-o scoala speciala, adininistrata de "Directoratul invatamant" al KGB-ului, condus de generalul Konovalov. Scoala prin care au trecut, de aitfel, mai multe personalitati din Romania ante si post decembriste. Unele, surprinse in U.R.S.S., la cursuri inte!ns!ive, chiar in momentul declansarii evenimentelor din decembrie '89, aduse urgent in tara de la Moscova, cu un avion special, in momentul cand Aeroportul Otopeni fusese declarat, oficial, inchis traficului international.

In aceasta scoala speciala se instruiau viitoarele cartite, pe care KGB-ul urma sa le infiltreze atat in conducerile partidelor comuniste fratesti (ale Tratatului de la Varsovia), in cele occidentale ori in miscarile din Lumea a Treia, cat si in organizailie de front ale Moscovei, asa cum era "Uniunea Internationala a Studentilor" (UIS). Toate cadrele de conducere ale UIS, incepand din 1946, au urmat cursurile speciale ale Sectiai A. Viitorii ingineri in maskirovka erau initiati in tehnica intoxicani informative, a manipularii informatiilor, a infiltrarii si inscenani cu caracter provocator, a subminarii si subversiunii politice.

Cursul special, organizat de "Sectia A" a "Directoratului I” al KGB, se ocupa de cele trei mari tehnici de dezinformare:

1. Suprimarea informatiei

2. Minimalizarea informatiei

3. Modificarea sensului informatiei

Cursul prezenta, mai intai, asa-zisele procedee preventive si defensive. Mai pe romaneste, cursantii erau initiati in telinica sovietica a cenzurarilor de tot felul, pe care generalul Ogarkov o numea camuflajul informatiei. Acesta nu era decat primul pas in materie de maskirovka. In continuare, cursul se dovedea la fel de palpitant ca un roman politist. Caci, odata trecute de ABC-ul cursului, de camuflarea informatiei, viitoarele cartite din organizatiile de front ale KGB-ului intrau in esenta viitoarei lor activitati. Initierea in ceea ce cursul numea procedeele agresive si ofensive ale dezinformarii. Care erau acestea, aflam din programa. Si merita toata atentia, pentru a intelege mai bine cu ce anume urmau sa se indeletniceasca cei de la UIS, intre care si Ion Iliescu.

Se vedem si noi care erau, asadar, procedeele dezinformarii tip maskirovka.

 

I. PROVOCAREA

Cursul definea Provocarea ca fiind acel procedeu ofensiv al dezinformarii, care consta in incitarea unui individ sau un grup de indivizi sa comita o eroare politica, prin reactia gresita la un eveniment regizat, o miscare politica pasnica, un partid sau o idee puteau fi, astfel, usor de compromis in ochii opiniei publice, daca se orchestrau in numele acestora manifestari cu caracter violent ori distructiv. De regula, provocarea se realiza prin infiltrarea unor agenti de influenta in tabara adversa (miscare, partid, organizatie), pentru a o compromite public, in momentul apreciat de initiatori drept cel mai potrivit. In anii '60, cand aparusera in R.F.G. germemi unei politici de destindere cu tarile Estului comunist, cartitele KGB-ului au fost instruite sa organizeze asa-zise miscari naziste, ai caror membrii pictau zvastici pe ziduri ori scriau lozinci reactonare, oferind astfe!l !Kremlinului posibilitatea sa denunte cercurile revansiste din R.F.G., sa refuze reluarea relatiilor diplomatice si sa blocheze semnarea oricarui acord dintre cele doua. Un exemplu tipic de provocare, tip maskirovka, in Romania a fost in iunie 1990 regizarea atacului asupra televiziunii. Pretext pentru inchiderea emisiei si, prin aceasta, incitarea venirii minerilor la Bucuresti. Ori incendierea unei masini a politiei, langa Institutul de Arhitectura, de catre politisti in civil, incendiere pusa apoi pe seama elementelor legionare, justificand astfel reactia minerilor si autoritatilor. De altfel, toate mineriadele din Romania anilor '90-'91 sunt exemple tipice de provocari, orchestrate in scop politic. In acest context, sa ne reamintim si de teroristii din decembrie '89, o provocare abila, care a permis unui anume grup politic sa acapareze, puterea si sa o confiste apoi, pe fundalul socului colectiv provocat popul!at!iei.

 

II. DEZVALUIRILE

Cursul de maskimvka isi initia agentii de influenta, si in tehnica dezvaluirilor publice. Potrivit KGB-ului, existan trei procedee de dezvaluiri publice.

1.            DIVULGAREA VOLUNTARA (KGB-ul o numea scurgere dirijata de documente sau informatii catre opinia publica. Se lansa in mass media un document autentic, dar compromitator pentru o personalitate, miscare ori partid.

2.            FALSURILE SAU DIVULGARILE INVOLUNTARE (accidentale), ale unor documente fabricate in laboratoarele KGB-ului, avand aparent toate datele autenticitatii, lansate sa ajunga intamplator si anonim la un destinatar (ziar, radio, post de televizlune), capabil sa le exploateze public. Ca de pilda, publicarea in facsimil, in ziarul italian "Sette Giorni" (o publicatie obscura),la 13 martie 1983, a unei asa-zise scrisori purtand antetul sindicatului american AFL CIO, care sugera ca acesta ar finanta, in secret, sindicatul polonez "Solidaritatea", cu scopul de a compromite nu numai "Solidaritatea" poloneza, ci de a induce in mass media intemationala ideea ca si Lech Walesa (liderul "Solidaritatii") ar fi finantat la randul sau. Pentru a se lansa apoi celebra acuzatie: agent CIA!

3.            DIVULGAREA PRIN INTERMEDIAR, dezvaluiri compromitatoare pentru un lider politic sau partid, realizate printr-un martor ori membru onest de partid, manipulat din umbra de profesionistii dezinformarii, care se confeseaza public, intr-o conferinta de presa, printr-un interviu ori intr-un volum de memorii. Scurgerile dirijate, falsurile bine ticluite ori confesiunile unui martor formau in conceptia KGB-ului, baza oricarei dezvaluiri, la care trebuia sa apeleze un agent de influenta dintr-o organizatie de front, partid sau miscare, in scopul compromiteni unui rival sau a altuia.

4.            SOCAREA OPINIEI PUBLICE Actiuni violente si spectaculoase, care nu lasa opinici publice timp de reflectie. Clasica a devenit, in acest sens, binecunoscuta secventa a mortilor din Timisoara: expunerea unor cadavre dezgropate, pentru a soca, cu ajutorul mass media, opinia publica intemationala.

5.            AGRESIUNEA VERBALA Consta in anunturi ori afirmatii socante, care pot sa paralizeze mental o colectivitate, incitand-o la o reactie pur emotionala. Lozinca "vin mosierii!" (categorie disparuta din viata sociala romaneasca dupa reforma agrara de la sfarsitul primului razboi mondial) a fost utilizata de Ion Iliescu, cu mare impact in opinia publica, dupa 1990. Regula spune ca intotdeauna trebuie sa minti primul, deoarece dezmintirie ori corectarile ulterioare nu mai intereseaza pe mmeni. Iliescu nu facea de fapt decat sa manipuleze, in stil maskirovka, un stereotip mental, creat de propagnda comunista in jumatate de secol de manipulare a populatiei. In acelasi scop, Ion Iliescu a mai apelat dupa 1990, in stil maskimvka, si la alte stereotipii din mentalitate colectiva: "elemente legionare", "nu ne vindem tara", "reinstaurarea monarhiei", de cate ori avea un interes politic precis. Cuin vom vedea in capitolul urmator, omul isi facuse practica temeinic, la UIS, in 1955-1956, unde stereotipule erau altele: "imperialism", "lupta pentru pace si dezarmare", fabricate de Uniunea Sovietica, autodeclarata, in schimb, "bastion al pacii".

6.            RAZBOIUL PSIHOLOGIC Cursul de pregatire de la Moscova al viitoarelor cartite KGB descria si cea mai importanta forma de razboi psihologic: spalarea creierelor. Altfel spus, convertirea de constiinta. Fenomenul Pitesti, sistemul de asa-zisa reeducare a prizonierilor politici, de catre un grup autointitulat "grupul detinutilor cu convingeri comuniste" (GDCC), constituie poate cel mai bun exemplu de import sovietic in materie de spalare a creierelor, dupa modelul NKVD-ist, utilizat in cursul marilor epurari staliniste din ami '30 si introdus in Romania de gen. Alexandr Nikolski, inca din 1948.

Sa urmarim, in capitolul urmator, felul in care va functiona maskirovka, insusita in U.R.S.S., la Uniunea Internationala a Studentilor. Organizatie de front a Moscovei, in care Ion Iliescu va fi propulsat in 1955, conform referatului de cadre al C.C. al P.M.R..

3.

LA PRAGA, SEFUL LUI ION ILIESCU A RAMAS ACELASI CA LA MOSCOVA: ALEXANDR SELEPIN, FOSTUL PRIM SECRETAR AL KOMSOMOLULUI, VIITORUL PRESEDINTE AL KGB-ULUI

Constituita in 1946, la Praga, Uniunea Internafionala a Studentilor (UIS) a urmat acelasi scenariu ca toate organizatiile de front dirijate si finantate de Uniunea Sovietica, prin serviciile sale secrete. Caracterul aparent pluralist al UIS n-a impiedicat, bineinteles, infiltrarea la varf a doi agenti comunisti, cu vechi dosare de cadre la Moscova. Astfel, presedintele UIS nu era altul decat tovarasul Tom Madden, un comunist britanic, iar secretar­general, cehoslovacul Joseph Grohmann, care petrecuse anterior ani buni in U.R.S.S..

In martie 1949, la congresul de constituire al U.T.M. de la Bucuresti - cand tanarul Ion Iliescu era ales membru in Comitetul Central - Joseph Grohmann a participat la lucrari, in calitate de reprezentant al UIS. Alaturi de Kuty Hookhom, secretara FMTD, cealalta organizatie de front a Moscovei. Ambii au luat cuvantul la congresul de constituire al U.T.M., ocazie cu care s-a subliniat ca:

"U.T.M. trebuie sa-si respecte intotdeauna indatoririle sale fata de FMTD, UIS si organizatiile de tineret fratesti".

Avand printre nasi doua dintre organizatiile de front ale Moscovei (FMTD si UIS), ambele infiltrate de submarini ai serviciilor secrete sovietice, nu este prea greu sa ne imaginAm cam care erau asa-zisele Indatoriri ale U.T.M.-ului romAnesc.

"Revine sarcina Uniunii voastre (U.T.M.,  n.n.) sa cultive, cu si mai multa intensitate, spiritul internationalist in randurile tineretului, sa sustina cu mai multa tarie FMTD si UIS, sa sprijine lupta eroica a tineretului in Grecia, Spania, din colonii si din celelalte tari subjugate de imperialisti".

Mai precis: sa sprijine politica externa sovietica, in diverse puncte critice de pe batranul continent. Stalin ii inarmase in secret pe comunistii greci - via Bulgaria - in tot cursul razboiului civil din Grecia, tara pozitionata in dreptul Canalului de Suez, si continua sa-i finanteze masiv pe comunistii spanioli, deoarece nu dorea sa renunse la castigarea infiuentei intr-o zona atat de importanta, pe plan geo-strategic, asa cum era Peninsula Iberica, precum si sa sustina subversiunea miscarilor de eliberare din Lumea a Treia. Miscari ai caror lideri fusesera anterior instruiti la Moscova, ca si Ion Iliescu.

De altfel, tanarul Ion Iliescu va vizita Praga si se va familiariza cu atmosfera de la UIS cateva luni mai tarziu, dupa constituirea U.T.M.-ului, in noiembrie 1949, cand va participa la saptamaana internationala a studentilor, dovada clara ca Moscova ii pregatea pe Iliescu - inca de pe atunci - pentru o viitoare infiltrare in conducerea UIS, produsa in 1955. Adica, imediat dupa cei cinci ani de instruire in marea tara a socialismului.

Partea cea mai interesanta a firului rosu, care l-a legat dintotdeauna pe Ion Iliescu de Moscova, o constituie un alt amanunt: la Praga, in cadrul secretariatului UIS, Ion Iliescu avea acelasi sef pe care il avusese anterior la Moscova, in cadrul Komsomolului, in calitatea sa de secretar al Sovietului Unional al Studenfilor si Aspirantilor Romani: Alexandr Selepin, cel care va deveni peste doi ani (1958) presedinte al KGB-ului!

La Praga, infiltrat strategic in postul de vice-presedinte UIS, kaghebistul Alexandr Selepin avea o sarcina precisa: el era acela care coordona intreg sistemul de agenti infiltrati de KGB si organiza jocurile operative, de dezinformare si manipulare, ale UIS, acoperite sub umbrela diverselor actiuni internationale ale tineretulni. Printre care, asa-numitele "Festivaluri Internafionale ale Tineretului si Studentilor". Mana dreapta a kaghebistului Alexandr Selepin in secretariatul UIS de la Praga: Ion Iliescu, fostul sau subaltern din cadrul Komsomolului de la Moscova.

SA retinem acest tandem, Selepin-Iliescu, format la Moseova, in cadrul Komsomolului, pe care il regasim apoi la Praga, in cadrul UIS, dupa numai un an. In 1956, UIS avea serios de lucru in doua directii: demascarea revolutiei maghiare (implicit, cautionarea pe plan international a interventiei sovietice in Ungaria si a inecarii in sange a insurectiei anticomuniste de la Budapesta): precum si organizarea de manifestatii ale tineretului universitar democrat, impotriva interventiei imperialiste a Marii Britanii, Frantei si Israelului la Suez. Doua obiective, de fapt, ale politicii externe sovietice in acel moment: o dezinformare masiva asupra evenimentelor tragice din Ungaria, care starnisera oprobiul lumii intregi; manipularea opiniei publice internationale impotriva actiunii anglo-franco-israeliana de la Suez si sustinerea morala a lui Gamal Abdel Nasser, unul dintre principahi pioni ai Moscovei in cadrul "Lumii a Treia", pe esichieru!l !politic international.

In 1956, toate organizatiile de front controlate de sovietici au fost mobilizate in aceste doua directii: FMTD si UIS, intre celelalte.

Este interesant de remarcat ca, dupa numirea sa in fruntea KGB-ului din 1958, Alexandr Selepin, mentorul lui Iliescu, isi va lega numele de una dintre cele mai importante restructurari din activitatea KGB-ului: revenirea la marile operatiuni de influenta (gen celebra operatiune "TRUST", din anii'20). Asadar reorganizarea KGB-ului in vederea unor actiuni de dezinformare si jocuri operative, la seara planetara. Anatoli Golitin, celebrul transfug sovietic, le va semnala peste cativa ani in cartea sa "The new lies for the old” (Minciuni noi in locul celor vechi), carte publicata in 1984, si in care Golitin anunta, premonitoriu, evenimentele din Europa de est din 1989, cand statele comuniste - ca parte a noii strategii sovietice de dezinformare - se vor reforma si democratiza peste noapte. Cu comunistii-dizidenti de la linia anterioara a partidului, infiltrati la putere. In 1984, Anatoli Golitin - unul dintre cei care cunosteau in profunzime !! reforma KGB-ului initiata in 1958 de Selepin, mentorul lui Iliescu - scria ca "liberalizarea Europei Rasaritene va implica, probabil, revenirea la putere in tari ca Cehoslovacia, de pilda a unui Dubcek si a asociatilor sai. La 10 septembrie 1989, la Praga, comunistul brejnevist Gustav Husak demisiona iar reformistul Dubcek anunta, in aceeasi zi, ca preluase toate functiile fostului lider comunist cehoslovac. Conform lui Golitin, aceasta maskirovka a KGB-ului fusese pregatita inca din anii '60, pentru situatia de avarie grava a sistemului comunist, cand noi echipe - pregatite din timp - urmau sa introduca liberalizarea si reforma, doar ca elemente ale unei operatiuni de dezinformare globala, atat fata de Occident, cat si fata de propria populatie nemultumita, si care nu va mai apuca sa observe ca noii reformisti aveau, de fapt, vechi state de serviciu in nomenclatura partidelor comuniste, iar unii in serviciile secr!et!e (Gorbaciov, Sevarnadze, Horn, Aliev, Iliescu etc.). Bazele acestei vaste operatiuni de dezinformare fusesera puse de Selepin inca din 1958-1959. Nu intamplator, in Romania, lui Ceausescu avea sa-i succeada comunistul-dizident, format in U.R.S.S., Ion Iliescu, colaboratorul lui Selepin in cadrul Komsomolului, la Moscova, apoi in cadrul UIS, la Praga.

Nu intamplator, Iliescu si oamenii sai vor face ca reforma in Romania sa bata pasul pe loc, lasand in schimb sa prospere structurile mafiote, in primul rand cele aflate in stransa legatura cu Mafia Rusa (constituita prioritar, dupa 1991, din fostii ofiteri KGB si GRU) si cu oamenii de afaceri din Lumea a Treia, mai ales cei arabi, fosti colaboratori ai celor doua servicii secrete sovietice, in tot cursul Razboiului rece.

Si nu intamplator, comertul cu arme, droguri si materiale strategice continua in Romania si dupa '90 de multe ori cu aceiasi umanisti, ori patrioti, rodati anterior sub Ceausescu, intr-o perfecta colaborare cu noii magnati rusi.

4.

UIS - CURRICULUM VITAE SI FINANTAREA SOVIETICA

In contextul Razboiului rece, Uniunea Internationala a Studentilor, in secretariatul careia era infiltrat in 1955, ca submarin al Moscovei, tanarul Ion Iliescu, activitatea acestei organizatii a urmat, riguros, principalele momente ale confruntarii celor doua blocuri ideologice si militare. Fara alta rivala pana in 1950, UIS avea marele avantaj pentru sovietici ca reprezenta singura organizatie abilitata sa vorbeasca in numele studentilor, la diverse reuniuni internationale ori instannte ONU. In 1946, UIS respingea Planul Marshall (conform indicatiilor Moscovei) si planul constructiei Uniunii Europene. In februarie 1948, UIS sustinea lovitura comunista de la Praga (unde, de altfel, isi avea si sediul), in ciuda faptului ca membrii sectiei sale cehoslovace erau arestati. Nici o contradictie:

UIS reprezenta Moscova, sectia sa cehoslovaca cazuse insa in marea eroare de a crede ca reprezenta altceva, anume studentimea pragheza. O eroare corectata rapid, prin reorganizarea sectiei cehoslovace. In cursul razboiului din Coreea, UIS organizeaza nu numai intense manifestatii studentesti impotriva agresiunii americane dar colecteaza fonduri, alimente si medicamente pentru ajutorare a poporului coreean, restrans geografic de UIS doar la partea de nord, comunista, cea sustinuta de sovietici. In 1956, alt an de referinta: UIS se afla, din primele momente, de partea interventici si apropagandei sovietice in Ungaria. In schimb, UIS, va denunta vehement invazia anglo-franco-israeliana, de la Canalul de Suez, de natura imperialista, impotriva poporului arab, facandu-i propaganda lui Nasser. Fireste, Uniunea Sovietica nu va ezita sa faca orice efort, mai ales financiar, pentru a sustine o organizatie-paravan a politi!ci!i sale externe, care se dovedea atat de eficace. Practic, UIS beneficia de la Moscova de fonduri nelimitate. Uniunea Sovietica nu facea nici un fel de economii, cand era vorba sa capteze spiritul tineretului studios din lumea intreaga (cu accent pe Lumea a Treia), cu ajutorul duhovnicilor de la KGB. Acei ingineri ai sufletelor invocati de Stalin, acei specialisti in dezinformare si spalarea creierelor.

In iunie 1952, UIS lansa editia araba a publicatici sale "Studentii lumii", aducand astfel la sapte numarul limbilor straine in care se edita revista, pe langa editiile in engleza, germana, spaniola, franceza, italiana si rusa.

CIA estima intr-un raport ca U.R.S.S. varsa anual circa 2,5 miliarde de dolari, pentru finantarea tuturor organizatiilor sale de front.

In august 1951, la Berlin, al treilea "Festival mondial al tineretului si studentilor" reunea 24.000 de participanti, veniti din 103 tari. Aceste festivaluri se dovedeau, intre altele, extrem de costisitoare. La Praga, in 1947, festivalul similar necesitase investiti de circa 1 milion de dolari, conform rapoartelor CIA.

Patru ani mai tarziu, in Berlinul de Est, nota de plata a festivalului se cifrase la 50 de milioane de dolari. Pentru ca in 1955, la Varsovia, festivalul - in al carui comitet de conducere se afla si Ion Iliescu - sa atinga cifra record de 100 milioane de dolari. Adica 5% din bugetul Poloniei. Confederatia internationala a sindicatelor libere calculase in 1955 ca, daca sumele enorme investite in festival ar fi fost utilizate in scopuri productive, salariul mediu in Polonia ar fi crescut cu 6%.

Pentru editia din 1957 a festivalului, care urma sa fie gazduit in U.R.S.S., un raport al CIA estima ca suma investita se ridica la peste 200 milioane dolari.

In final, trebuie sa ne mai intrebam doar daca KGB-ul ar fi acceptat sa arunce atatia bani pe fereastra numai pentru a organiza un simplu festival al tineretului si studentilor.

Potrivit lui Joel Kotek, dupa Razboiul Civil din Spania, asa-numitele festivaluri mondiale ale tineretului si studentilor au constituit cel mai mare rezervor de racolare pentru serviciile secrete sovietice. Dupa 1952, Ion Iliescu s-a aflat constant in comitetele de organizare ale festivalului, pana in 1957.

 

VI

"SPALAREA CREIERELOR": ILIESCU SI MINERIADELE

(AFACEREA "STATILOR-PILOT": 25 DE ANI DE EXPERIENTE PSIHO-SENZORIALE ASUPRA MINERILOR, PENTRU A CREA "OMUL NOU")

1.

"SPALAREA CREIERELOR" SI "REEDUCAREA",

DOUA TEHNICI DE MANIPULARE DE TIP KGB

Cum am vazut anterior, intre tehnicile deprinse de viitorii submarini in scoala speciala a Sectiei A, din cadrul Directoratului I al KGB, se numarau doua, circumscrise procedeelor razboiului psihologic: reeducarea si spalarea creierelor. Intre cele doua procedee kaghebiste exista o legatura intima, deoarece reeducarea constitilie, in fapt, un efect al telmicilor de spalare a creierelor. Antecesorul KGB-ului, celebrul de trista memorie NKVD, utilizase din plin tehnicile de spalare a creierelor in anii'30, in timpul marilor procese politice regizate de Stalin. Atunci, personaje bolsevice de talia lui Kamenev ori Zinoviev - tovarasii de drum ai lui Lenin, inca din perioada exilului acestuin in Elvetia - se ridicau in picioare in plin proces si se acuzau de tradare si de spionaj, cerand sa ii se aplice pedeapsa capitala si aducand, totodata, lui Stalin, imnuri de slava si omagii fierbinti. Din celule, inaintea zilei fix!at!e pentru executie, unii expediau o "ultima scrisoare" lui Stalin, adevarate declaratii de dragoste si de admiratie, pe care Tatukul de la Kremlin le adnota, impasibil si invariabil, cu epitete gen scelerat, degenerat, schizofrenic.

Istoricii si analistii considera, retrospectiv, ca acest gen de maniestari aveau la baza aplicarea in cursul anchetelor a unor tehnci speciale de spalare a creierului, care determinau ulterior o manipulare a acuzatului asemanatoare transei hipnotice, prin care se putea obtine orice tip de reactie din partea subiectului. Dupa al doi lea razboi mondial, KGB-ul a exportat tehnicile de spalare a creierelor, ca si cele de reeducare, in ta rile comuniste ale Europei de Est, printre care si Romania. Procesele staliniste de la sfarsitul anilor '40 - procesul lui Rudolph Slansky din Cehoslovacia ori procesul lui Laszlo Rajk din Ungaria - o dovedesc.

In Romania, asa cum aminteam, tehnicile sovietice de reeducare prin spatarea creierelor au fost experimentate, mai intai, in cadrul a ceca ce istoricii au numit fenomenul reeducarii de la Pitesti: constituirea unui grup tortionar, format din detinuti -  autointitulat grupul detinutilor cu convingeri comuniste (G.D.C.C.) - grup care proceda la spalarea creierelor celor din celule, indicati de conducerea inchisorii, prin aplicarea unei intregi game de torturi fizice si psihice, in mod continuu, ziua si noaptea. In acest fel, anchetele oficiale devenean un fel de pauze in torturarea detinutilor in celule de catre camarazii lor. Un alt tip de reeducare prin spalare a creierelor - importat tot din U.R.S.S. - l-a constituit, in aceeasi perioada, fenomenul santierismului, al stahanovismului. Santiensmul a fost aplicat in Romania atat in varianta sa concentrationara (Canalul Dunare-Marea Neagra, un vast !gu!lag, copiat dupa modelul stalinist al Canalelor Moscova-Volga si Marea Baltica-Marea Alba), cat si in varianta asa-zisa a Santierelor tineretului, in care locul gardienilor era luat de activistii si propagandistii U.T.M., cei care ii fortau pe tinerii expediati pe santier, in scop de reeducare, sa sparga norma (dupa modelul lui Stahanov din U.R.S:S.). Ori ii indoctrinau politic, prin lectura si comentarea zilnica, la prima ora, a editorialului din "Scanteia". La sfarsitul anilor '40 si inceputul anilor '50 asemenea santiere ale tineretului impanzisera Romania, in paralel cu cele concentrationare. Santierele "Salva Viseu" ori "Bumbesti-Livezeni" - unde fusesera expediati asa-zisi voluntari, alaturi de malagambisti si cosmopoliti, trimisi acolo de Militie in scop de reeducare - formau obiectul activitatii C.C. al U.T.M., ocupand un spatiu prioritar in propaganda presei, radioului si chiar a cinematografiei, primul film, "Rasuna valea",! r!ealizat in 1949, a prefatat industria cinematografica comunista romaneasca. Sectia "Invatamant Mediu si Superior", din cadrul C.C. al U.T.M. (unde activa cu succes tanarul Ion Iliescu), era implicata din plin in fenomenul "santierismului" si al reeducarii prin spalarea creierelor acelora pe care propaganda ii numea eufemistic brigadieri. Intr-un interviu, Ion Cioaba povestea cum muncise ca activist pe unele din santierele tineretului, alaturi de varul sau, Ion Iliescu. (Cum am vazut, Iliescu se initiase inca din 1947, in Brigada "Vasile Roaita", pe un asemenea santier din Albania). Este interesant ca Ceausescu a creat, la randul sau, un santier al tineretului, cu caracter concentrationar (pazit de forte M.I.), atunci cand a inaugurat lucrarile la noul Canal Dunare-Marea Neagra, doua decenii mai tarziu. Semn ca reeducarea prin spalarea creierelor continua, neabatut, in Romania.

2.

EXPERIMENTUL "STATIILOR-PILOT":

25 DE ANI DE EXPERIENTE PSIHO-SENZORIALE ASUPRA MINERILOR, PENTRU A CREA "OMUL NOU"

La mijlocul anilor '60, Ceausescu a declansat un experiment care urma sa conduca la crearea, pe cai stiiintifice, a ceea ce el numea omul nou. Un mod de a incerca sa se stabileasca conditiile in care putea fi reeducat si transformat intr-un soi de Rambo nou muncitorul roman. Experimentul statiilor pilot a fost imtiat in localitatea Berevoiesti (Arges) si condus de sociologul V. V. Caramelea. Ulterior, experimentul a fost extins la alte 600 de statii pilot din intreaga tara, pana in 1990, cand a incetat iar documentatia a fost sustrasa in mare graba. In acest experiment au fost implicate mai multe institutii importante: Academia RSR, Facultatea de Filozofie a Universitdtii Bucuresti, Academia "Stefan Gheorghiu", Consiliul de Ministri. Dar si C.C. al U.T.C., precum si Ministerul pentru Problemele Tineretului, condus de Ion Iliescu. Un numar de personalitati politice post-decembriste - Dan Martian, Antonie Iorgo!va!n, Vasile Vacaru, Virgil Magureanu, Catalin Zamfir, Vladimir Pasti - s-au implicat direct ori ca autori morali in acest experiment. In mod concret, experimentul "Berevoiesti" urmarea sa testeze comportamentul si reacthle psihice ale minerilor, in situatii-limita, in comparatie cu reactiile similare ale altor categorii de muncitori, ca de pilda muncitorii forestieri sau muncitorii agrari. Prima intrebare care se impune: de ce au fost alesi drept cobai minerii, forestierii si agricultorii? Sa observam ca echipa lui V. V. Caramelea se concentra asupra unor categoni de muncitori care aveau in comun urmatoarele caracteristici: 1) munca fizica grea; 2) nivel de instruire scaizut; 3) mentalitate de grup colectivista. Astfel spus: munca fizica dura (care presupunea forta muschiulara), un nivel de instruire precar (acces limitat la informatii) si o activitate colectivista (care estompa, asadar, personalitatea individului) au fost considerate drept caracteristici ideale pentru edif!ic!area, prin manipulare, a acelui om nou solicitat de Ceausescu. De ce Berevoiesti? V. V. Caramelea si Alex. Bera explica in studiul lor "Ecologia naturala in studiul adaptabilitatii umane si al personalitdtii" (1968), studiu care contine o sinteza asupra experimentului de la Berevoiesti. Se constatase ca la Berevoiesti existau "grupuri cu o evolutie indelungatd, biologica si sociala, intr-o zona de veche locuire umand." Ce se urmarea? In primul rand, sustin cei doi savanti, "sa se defineasca antropologic complex biologic, psihologic, istoric, social, cultural) populatia din zona, in faza trecerii de la societatea agricola la cea industrializata." Mai exact (lasand deoparte limbajul de lemn), de la societatea romaneasca traditionala la cea comunisti, asa incat mai tarziu, cand se va trece de la comunism la capitalism, prin tranzitie, unii vor cunoaste la perfectie gradul de reactivitate al minerilor in sit!ua!tii limita, atipice). Practic, V. V. Caramelea si echipa sa incercau cu metode psihologice sa inregistreze reactiile minerilor, padurarilor si agricultorilor la probe care solicitau functiile psihosenzoriale, pentru a depista astfel deosebirile de raspuns adaptiv la semnalele din ambianta. Adica, raspunsul la semnalele manipulative. Tehnic, s-au masurat: "caracteristicile nervoase si de perceptie rapida, latenta si durata reactiilor motorii la stimuli luminosi cu ajutorul cronoscopului; excitabilitatea neuromusculara a minerilor, comparativ cu forestieni si padurarii, in functie de varsta etc. Curbele de intensitate - durata au dovedit, inca din anii '60-'70, ca grupa minerilor de 20-29 de ani avea excitabilitatea muschiulara cea mai buna si diametrul pumnului cel mai mare. Este exact grupa de varsta aleasa pentru a veni la Bucuresti, in toate “mineriadele”, in urma unor “elemente informationale!uo!te  si cu caracter “adaptativ-manipulatoriu”, progresiv-percepute de mineri la televiziunea nationala post decembrista. S-a alcatuit si un tabel (atlas), unic in felul sau, cu determinanti de comportament la aceste categorii de muncitori. Ultimele doua rubrici ale atlasului sunt cat se poate de semnificative: determinarile politice si ideosincraziile. Intre determinarile politice, la Berevoiesti s-au experimentat reactiile minerilor fata de "diferentele de acces la bunurile materiale" (pe grupe de calificare miniera) iar la ideosincrazii s-a cercetat reactia minerilor fata de evenimente unice, ca si fata de zvonuri privind prezumtive inundatii, furtuni si alte calamitati naturale. Reactia minerilor fata, de accesul la bunuri materiale si fata de zvonuri fusese asadar, intre anii '60 -'70, atent cercetata, observata, catalogata si cuantificata, pe grupe de lucra tori din mina, nivel !de! educatie, specificul muncii din mina. Constatam oprima ipocrizie: se afirma ca se cerceta adaptabilitatea unor grupuri de muncitori in tranzitia de la societatea agricola (traditionala) la societatea de tip indus­trial, dar erau cercetati, predilect, agricultorii, padurarii si mineri. Nu electronistii, chimistii ori fizicienii. Dintre ramurile proprin-zis industriale, nu au fost luati in studiu decat muncitorii din industria constructoare de masini. Ce legatura aveau insa agricultorii, padurarii sau minerii cu industrializarea? Evident, nu aveau nici o legatura. Aveau insa o legatura cu scopul tainuit al experimentului Berevoiesti - pastorit, intre altii, de Ion Iliescu, (ministru pentru problemele tineretului), Vasile Vacaru, Virgil Magureanu si altii. Crearea omului nou, visat de Ceausescu, care urma sa apara in matca Argesului scornicist. V. V. Caramelea avertiza intr-un studiu din 1972 ca omul nou nu putea fi creat decat! p!rin: "Distrugerea dirijata a valorilor traditionale ale poporului roman(...) Dirijand apoi, in sensul dorit de societate, procesele. socializdrii si instructiei, in actiunea educarii membrilor sai."

Spalarea dirijata a creierelor va implica, ulterior, ditriugerea sistematica a bisericilor, sistematizarea satelor romanesti, legea patrimoniului si cea a colectulor, "Cantarea Romaniei” si "Daciada", manualele triumfaliste de istorie (falsificata si cenzurata), inchiderea grarnitelor, utilizarea functionarilor, a elevilor, studentilor si a armatei la stransul recoltei, practica in productie etc.etc.etc.

Spalarea creierelor va mai presupune inca ceva: instigarea unor categoni sociale impotriva altora. Prin stimularea reactiei, a ideosincraziei unei categoni sociale (ca, de pilda, minerii) fata de diferentele de acces la bunurile materiale - in cea mai pura traditie comunista (nu ne vindem pe dolari, Kent si cafea) - sau fata de evenimente unice (gen mitingul golanilor, atacarea televiziunii de elemente legionare etc.). Mineni au fost, in realitate, doar niste cobai, utilizati de papusarii din umbra. Aceia care le-au testat si cunoscut anterior reactiile, timp de douazeci si cinci de ani.

3.

"SPALAREA CREIERELOR":

ILIESCU SI MINERIADELE TIP "MASKIROVKA"

·     28 IANUARIE 1990

In Piata Victoriei are loc un mare miting de protest al membrilor si simpatizantilor partidelor istorice - PNTCD si PNL - precum si al altor formatiuni democratice, impotriva hotararii FSN de a participa la alegerile programate pentru luna mai.

Ion Iliescu, dupa o vizita intempestiva a ministrului de externe sovietic Sevardnadze la Bucuresti, uita repede de afirmatia facuta in repetate randuri dupa 22 decembrie '89, anume ca FSN constituie doar o forta politica provizorie, care si-a asumat raspunderea de a organiza alegerile si detine puterea doar pentru gestionarea treburilor tarii, si anunta participarea FSN la alegerile din mai. Spre seara, FSN organizeaza o contra manifestatie a simpatizantilor Frontului: apar muncitori de la IMGB, ICTB, IMMR, IIRUC, precum si mineri adusi cu trenul din Valea Jiului. inarmati cu bate, rangi, topoare si alte argumente contondente. A doua zi, pe 29 ianuarie, sub lozinca "Lasati guvernul sa gandeasca", minerii si muncitorii sus mentionati devasteaza sedule PNTCD si PNL, dupa ce li s-a spus ca acolo sunt arme si droguri. Aparatele XEROX le sunt prezentate drept masini de fabricat dolari. Reactia minerilor la zvonuri, cum am vazut, fu!se!se testata inca din anii '60-'70.

La sfarsit, Iliescu multmeste agresorilor, pentru sprijin.

·     28 FEBRUARIE 1990

In Piata Victoriei are loc o manifestatie pasnica impotriva Securitatii. Spre pranz, un grup de mincri condus de un anume Szekely (un pezevenghi, sustine Iliescu) ataca sediul Guvernului, forteaza intrarea, sparg geamurile, distrug mobilierul si se incaiera cu soldatii, totul va fi prezentat ulterior la TVR, drept o consecinta a manifestatiei initiale, pentru a soca opinia publica, exact ca in manualele de maskirovka). Seara, Miron Cozma si delegatia ortacilor incep tratative la guvern si anunta ca vor reveni de cate ori li se va cere.

·     14 IUNIE 1990

12.000 de mineri - alertati de oprirea emisiei TVR din seara de 13 iunie, cand Iliescu a acuzat grupuri legionare de actiuni provocatoare (incendierea masinii politici, atacarea sediului M.I. etc) - sosesc la Bucuresti. Mineni sunt imediat transportati cu autocamioanele in Piata Universitatii, unde se dedau la atrocitati care vor ingrozi opinia publica internationala, aruncand Romania pentru cativa ani de zile la coltul istoriei. Mineni aresteaza, cot la cot cu politia, devasteaza Institutul de Arhitectura si Facultatea de Geologie. Li se spusesera ca acolo studentii ascundeau droguri. Scop in care minerilor li se aratase o punga cu faina (dupa modelul xeroxului, care fabrica dolari la liberali). Este arestat de catre mineri liderul Pietei Universitatii, Marian Munteanu, despre care minerilor ii se spusesera ca e legionar, iar un miner a incercat chiar sa-l decapiteze. Sunt devastate, din nou, sediile partidelor istorice, loc!ui!nta lui Ion Ratiu si este cautat insistent Corneliu Coposu. In premiera, sunt devastate sediile publicatiilor "Romania libera", "Dreptatea", "Expres", "Baricada". Minerii interzic aparitia "Romaniei libere". Bilant oficial: sase morti si 560 de raniti, in evenimentele din 13-15 iunie. La sfarsit, Ion Iliescu multumeste public minerilor, la Complexul Expozitional: "Exemplul dumneavoastra a fost plin de imbarbatare pentru toti cei de bine, care doresc progresul societaiii romanesti (...). Cu ajutorul dumneavoastra au fost descoperite in subsolul cladirii PNT depozite de “sticle incendiare”, de “droguri”, de “seringi”, cu care s-au injectat droguri unora din cei care stateau in Piata Universitatii, si “armament”."

Exact ca la carte! Cum scrie in manualul de maskirovka, arta dezinformarii, a intoxicarii si manipularii in masa.

Cineva, se vede treaba, absolvise cu brio cursurile Sectiei A, din cadrul "Directoratului I al KGB-ului", in timpul studiilor la Moscova. Cineva stia prea bine care sunt reactiile minerilor la zvonuri si evenimente unice. Cineva cunostea de minune cum se face spalarea creierelor prin intoxicare si manipulare in masa.

VII

REVOLUTIA LUI ION:

"UN FEL DE PAR-PAR-PAR SI CU ASTA BASTA!"

(Ion Iliescu catre generalul Nicolae Militaru, Parcul Herastrau, 1982)

1.

KGB SI REVOLUTIA DIN EUROPA DE EST

Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost instisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.

Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

"Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sefal SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu puunta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)". Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovieticasi in alte parti" Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!el!asi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au apar ut dela o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnani comu!ni!smului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ultenoare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara  internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei K!re!mlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.

Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.

Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asernenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dczvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit !ad!ucerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", BBC ii ) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.

Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB-ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, se!fu!l lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de stranse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminter!i,! actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar

2.

"REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"

In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si ella concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."

La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritdtii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei infbrmatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inct de la infiintrea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea !0 !fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa­raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).

Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in priul rand - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,

Pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprirnainsusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste dejumaate de secol, cu enorme influente si r!am!ificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est-europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) "lovitura de palat";  2) "puciul militar"; 3)"revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete castigatii de partea complotistilor.

A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard" are doua componente:

Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise". In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si '60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, !ca! Operatiunea Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaind" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cat despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agentii germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii milit!ar!i germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organzasera anterior o lovitura de stat, rasturnandu-l pe Sah de la putere si impunand in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pr!el!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si !cu!lisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipuland opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. !Ne!garea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenani si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.

3.

"COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si-l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pana in Parcul Herastrau, ca sa se explice.

Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de par-par-par si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu par-par-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '68) - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

Este necesarsa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.

In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ct presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu-zise de opime sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, i0! dupa anii comunismului de razboi (1918-1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fara de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.

Celalalt plimbaret prin Herastrau, in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:

"Ma tu esti de acord cu mine?" "Da", a raspuns prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor ondus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detalule vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai mul!to!r generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua even!im!ente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania mimstrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati, exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui  '89.

4.

"FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT

PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.

Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decat piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comerului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro"). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton cu Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti-ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat!).!

In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expei\i in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unita tile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comand!a !gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefiilui Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Drectia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul mareslului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dervaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de compltisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legstura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militani si Stanculescu, in schimb, au tinut perma­nent legatura cu Moscova si comandamentul Tratat!ul!ui de la Varsovia, din Sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu:

la sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cirm vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, Romanii n-au aflat decat in anul 2000.

Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu ii exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.

O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismulni, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inc!a !din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?

5.

CATEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov. o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din '87 nu s-a! r!ezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalan deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Tunstii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticli evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romama, in prima jumatate a lui decembrie '89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o fo!rt!a de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest-germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la miting, din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud url!et!e de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. ii convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. o legaturi directa, facuta dintr-o cameri de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!la!ndez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumaate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Cateva minute dupa ce Iliescu a parasit !TV!R, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioul 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generahi Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pana la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenn!ti!, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns pe balconul C.C.-ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor. Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvani Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se vari iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata !cu! diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizoni." Abandonand balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisand un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Il!ie!scu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere". In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerci de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa, secretarul rosu) cu gen. Piotr Lusev! s!i ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale". Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atat gasea de cuvunta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor mariurii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, las and deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sug!er!eaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadean primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa-zisulpericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lis!ta! cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentrua pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doa zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decat cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cand ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era Indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de  “ordine socialista” [subl. n.].

Insotit de fidelul sau pazuic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti! d!e rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intampinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.

                                                                               6.

UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda". Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu frsesera arestati inca din dupa-amiaza zilci de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru u!ni  proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae s!i !Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la! c!ale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detalule executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, inasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor C!ea!usescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani". Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormantarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim-ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. mai. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu panze de cearceaf. Mai in!ta!i s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detahi privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin.

 

 

LISTA PARŢIALĂ DE EVREI COMUNIŞTI CARE AU ADUS HOLOCAUSTUL ROŞU IN ROMANIA

Această listă include evreii care au preluat guvernarea României în primii ani ai regimului communist adus de tancurile sovietice. Aceşti evrei au făcut un Holocaust (Genocide) împotriva românilor care este parte a Holocaustului Roşu. De asemenea, lista îi cuprinde şi pe evreii care au venit la putere după 1989 şi care sunt produsul sistemului comunist.

• Abraham Ecaterina
• Apostol Gheorghe, alias Gerschwin, preşedinte al Sindicatului Muncitoresc
• Aritonovici Sami
• Badan Alexandru, alias Alexander Braunstein, şef al Comisiei de Control al Străinilor.
• Bakal Israil
• Baranga Aurel alias Ariel Leibovich, inspector general al artelor.
• Bădău Alexandru, alias Braunstein şeful sectiei de evidenţă a străinilor
• Beiner Sigi (Sigfried? Siegmund? Bainer, Bayner)
• Bercovici Levin alias Lewin Bercovich, tiran al Universităţii din Bucureşti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia.
• Bogopolski Haim
• Breslaşu Marcel, alias Mark Breslau, director general al Departamentului Artelor.
• Brucan Silviu (Samuil Brukner, Samuel Bruckner), redactor şef al Scânteii
• Bruhiş Mihail (Ştrul Pinhusovici Kofman, Kaufmann)
• Bughici Simion
• Bunaciu Avram alias Abraham Gutman, Secretar General al Adunării Naţionale, realul conducător al Adunării.
• Cassian Nina (Renée Annie Cassian), poetă
• Călugăru Ion, scriitor
• Chişinevschi Iosif alias Iakob Broitman, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi membru al Comitetului Central.
• Chişinevschi Liuba alias Liuba Broitman, preşedintă a Femeilor Române Antifasciste. UFDR [sotia evreului: Iosif Chişinevschi].
• Cristescu Pavel alias Kleinmann
• Crohmălniceanu Ovid (Moise Kahn), critic literar
• Crăciun Constanţa
• Costea (Zeider), Mirel, în 1944 era Seful Serviciului de Informatii din Formatiunile de Lupta Patriotice, sef Sectia Cadre a CC al PCR.
• Cotovschi Grigore
• Czeller (Zeller), şeful securitatii în nord-vestul Ardealului.
• Constantinescu Miron alias Mehr Kohn, Ministru al Minelor şi membru al Comitetului Central.
• Dobrogeanu-Gherea Constantin, alias Solomon Katz –social democrat.
• Dulgheru Mihai (Dulbergher Mihai - State security colonel, inspector of all prisons)
• Ebner Silvia
• Einhorn Wilhelm
• Faierstein (Feierstein, Feuerstein) Raia (Raisa?)
• Fainaru Harry, alias Hersch Feiner, şef de legaţie în Ambasada din Statele Unite.
• Flexer Michael (Flechser, Flachser)
• Florescu Mihail alias Iacobi
• Frenkel Isak
• George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general în Ministerul de Interne.
• Georgescu Teohari, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne.
• Goldberger Fanny
• Goldberger Nicolae (Goldberger Miklós)
• Goldstein Max
• Goldstein Seiman
• Graur Alexandru alias Alter Brauer, director general al Societăţii Radiofonice Române.
• Gurevici Herş Leib
• Gutmann Heinz, şef al Serviciului Secret Civil.
• Haupt Moise, general, comandant militar al Capitalei.
• Holban alias Moscovich (Moscovitz), şef al Securităţii pe Bucureşti.
• Hollingher Isidor (Hollinger)

Ion Iliescu

• Iliescu Ion, Preşedinte al României
• Iosifescu Silviu (Silvian!) alias Samson Iosifovich, cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahuţă, de conţinutul care nu se armoniza cu comunismul.
• Jehan Mihai, alias Jakob Michael, şef al industriei cinematografice române.
• Kleiman (Kleinmann), Moisei Solomonovici
• Kofman (Kaufmann?) Iakov
• Kohn Hillel
• Koller Ştefan, (colonel of State Securitaty, comander of Aiud Prison)
• Lăzărescu N. alias Burach Lazarovich, însărcinat de afaceri a României la Paris.
• Leibovici, Ştrul Abramovici
• Lemkovici Feiga
• Levin Misha secretari generali ai Ligii Generale a Muncii
• Luca Elisabeta
• Lupu Petre (Pressman, Pressmann)
• Lutenko Moisei
• Levin, fost ofiţer în Armata Roşie, şef al Cenzurei pentru presă.
• Liman Horea, alias Lehman, redactor secund al Scânteii.
• Marin "Gaston" Gheorghe (Gh. Grossmann)
• Mezincescu Eduard (Mezingher, Mesinger)
• Moghioroş Alexander, Ministru al Naţionalităţilor, evreu din Ungaria.
• Morghenstern (Morgenstern), Izrail (Israel) Markovici
• Naş Leon (Littman, Littmann)
• Nicolschi Alexandru (Boris Grünberg), colonel of State Securitaty
• Manole Ofelia
• Oieru Simon, alias Schaeffer, subsecretar de stat.

Bogdan Olteanu

• Olteanu Bogdan, preşedinte al Camerei Deputaţilor din Parlamentul României

Ana Pauker (Hannah Rabinsohn)

• Pauker Ana alias Hannah Rabinsohn , Ministru de Externe şi agenta nr.1 a Moscovei la Bucureşti.

Marcel Pauker

• Pauker Marcel
• Pintilie Gheorghe (Pantelei "Pantiuşa" Bodnarenko; numele idiş necunoscut; Grünberg?), general de Securitate; soţia, Ana Toma
• Porumbacu Veronica (Scherfelberg), poetă
• Rădăceanu Lotar alias Lothar Wuertzel, ministrul muncii.
• Răutu Leonte, alias Lev Oigenstein
• Roller Mihail, Preşedinte al Academiei Române, autorul istoriei falsificate a Românilor.

Petre Roman

• Roman Petre, prim ministru al României
• Roman Valter, alias Ernő Neuländer, maior KGB, tatăl lui Petre Roman, şef al Serviciului de Educaţie, Cultură şi Propagandă al Armatei.
• Samoilă alis Samuel Rubinstein/Rubenstein, director guvernator al Scânteii.
• Sielberman (Silbermann) Iosif
• Saevici Faibisch
• Sam Asriel, alias Şerban, secretari generali ai Ligii Generale a Muncii
• Schnapp, director guvernator al ziarului România Liberă.
• Sencovich Alexander, secretari generali ai Ligii Generale a Muncii
• Sepeanu Tudor
• Stoica Gheorghe (Moscu Cohn)
• Stupineanu, alias Stappnau, şef al Spionajului Economic.
• Stöffel Emeric, evreu din Ungaria, ambasador al României în Elveţia.
• Suder William, alias Wilman Suder , şef al Contra Spionajului.
• Szillagy Ida, prietenă a Anei Pauker, reala conducătoare a Ambasadei din Londra.
• Ştrul Mauriciu, comander of State Security in Galaţi
• Teigher Simion (Teiger)
• Tertulian, N. (Nathan Veinstein/Weinstein), literary critic
• Tismăneanu Leon (Lev Moiseevici Tismeneţki)
• Toma Sorin (Moscovici), pressman of "Scânteia"
• Vass Ghizela, a condus secţia externe, evreică maghiară, bunica lui Bogdan Olteanu
• Vihrev, Abram Naumovici
• Vinter Joan alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al României.
• Voicu Ştefan (Aurel Rottenberg)
• Voiculescu Ervin alias Erwin Weinberg, şef al Departamentului pentru paşapoarte în Ministerul de Externe.
• Zaharescu Barbu (Zuckerman, Zuckermann)
• Zamfir Laurian, alias Laurian Rechler, general, şef al Securităţii.
• Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe.
• Zeiger Lev, director general în Ministerul Economiei.
• Zighelbaum (Ziegelbaum), Strul
• Wassermann Ilka, reala directoare a Ministerului de Externe.
• Weigel, tiranul Universităţii din Bucureşti. Conducea operaţia de epurare a studenţilor anti comunişti.
• Weiss Ludovic

Această listă poate fi completată de altele afişate de http://stiri.ronatvan .com, dar care pot fi luate numai parţial şi mare grijă în consideraţie. Se pare că autorul este un antisemit notoriu şi se vede încojurat numai de progenituri evreieşti. Unele personalităţi evreieşti sunt repetate.

-Traian Basescu (fost marinar, fost primar al Bucurestiului, politician si Presedintele României?)
-Petre Roman (politician, fost Prim Ministru al Romaniei)
-Emil Constantinescu (profesor, fost presedinte al Romaniei?)
-Ion Iliescu (politician, fost presedinte al Romaniei si „personaj important al revolutiei din 89”)
-Nina Iliescu (sotia lui Ion Iliescu)
-Theodor Stolojan (fost Premier, economist, politician, fost lider al PDL si consilier Prezidential)
-Viorel Lis (fost primar al Bucurestiului, baron)
-Dinu Patriciu (presedintele Grupului Rompetrol, NV si membru important al PNL)
-Mihai Razvan Ungureanu (director SIE, istoric, politician, si fost ministru de externe)
-Ludovic Orban (fost ministru al Transporturilor, vicepresedinte PNL)
-Leonard Orban (Comisar European)
-Silviu Prigoana (parlamentar, om de afaceri si star TV, autodeclarat “Mândru că e Mason”)
-Adriana Bahmuteanu (nevasta lui Silviu Prigoană si star TV?)
-Nicolae Cajal (fizician, academic, politician si filantrop)
-Geo Saizescu (regizor de filme, scriitor si actor)
-Victor Ciutacu (jurnalist, redactor şef adjunct la Jurnalul Naţional, şi moderator la Antena 2)
-Iosif Sava (muzician, moderator radio si TV)
-Elan Schwartzenberg (om de afaceri care a devenit cunoscut după căsătoria cu Mihaela Rădulescu)
-Anna Lesko (cântăreată) (evreică?)
-Anamaria Prodan (star TV, fotomodel, cântăreată)
-Ginger Devil (actrită porno)
-Laura Andresan (prostituată faimoasă, un fel de Jenna Jameson a României, Jenna Jameson fiind una dintre cele mai celebre actrite porno evreice din lume)
-Mihaela Radulescu (star TV) (evreică?)
-Alina Plugaru (fotomodel)
-Razvan Vasilescu (actor)
-Alexandru Arsinel (comedian si actor)
-Ioana Maria Vlas (presedinte SOV Invest, Fondul Naţional de Investiţii – FNI)
-Ioan Stoica (fondatorul Caritas)
-Mircea Albulescu (actor, profesor, poet, membru al Uniunii Scriitorilor)
-Oana Sarbu (cântăreată, actrită)
-Andrei Blaier (regizor de filme si scriitor de scenarii)
-Andrei Zinca (regizor, manager de productie, actor, producător)
-Dan Pita (regizor de filme si scriitor de scenarii)
-Eugen Ovidiu Chirovici (economist, jurnalist, scriitor si Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România)
-Edmund Deda (compozitor)
-Ion Barbu (matematician si poet)
-Ion Cristinoiu (compozitor, conducător, instrumentist, orchestrator)
-Dan Bittman (cântăret, actor, star TV)
-Paul Goma (scriitor si mare dizident anti-comunist) (evreu?)
-Silviu Brucan (politician comunist si dizident, alanist politic si scriitor de cărti despre Comunism si Europa de Est)
-Adrian Severin (nepotul lui Silviu Brucan, politician, Europarlamentar, fost membru PD-L, membru actual PSD)
-Paul Cornea (istoric, critic, teoretician literar)
-Paula Iacob (avocată celebră în România)
-Magda Lupescu (curva si apoi sotia Regelui Carol al 2-lea)
-Alexandru Barladeanu (Presedinte al senatului, economist, politician, ministru, membru al Academiei Române)
-Sergiu Celac (politician si ministru de externe)
-Paul Soloc (moderator TV show, editor)
-Valeriu Lazarov (realizator TV)
-Ovidiu Ioanitoaia (jurnalist, sportiv)
-Emanuel Isopescu (jurnalist si moderator TV show)
-Dumitru Tinu (jurnalist si fost director al ziarului Adevarul)
-Maia Morgenstein (actrită)
-Haralamb Zinca (autor faimos)
-Horia Roman Patapievici (scriitor si filozof)
-Mihai Zisu (Ministru de Externe)
-David Marcian Bleahu (fost senator)
-Dolphi Drimer (patron, director si profesor la o universitate proprie)
-Oliviu Gherman (fost Presedinte al Senatului si ambasador în Franta)
-Dan Martian (presedinte al Camerei Deputatilor)
-Silviu Maior (ministru)
-Mircea Cosea (senator)
-Aurel Vainer (deputat)
-Victor Surdu (fost deputat si senator)
-Zoe Petre (istoric si consilier prezidential)
-Petru Berteanu (consilier prezidential)
-Mugur Isarescu (Guvernator al Băncii Nationale Române (BNR), fost prim ministru si membru al Academiei Române)
-Andrei Varga (fost ministru)
-Razvan Teodorescu (fost senator, ministru si profesor Universitar)
-Dumitru Mazilu (politician, „mare personaj” al revolutiei din 89 si spion civil)
-Vasile Gionea (fost jurist, deputat si presedinte al Curtea Constituţională a României)
-Gelu Voican Voiculescu (politician, fost vice prim ministru si ambasador)
-Bujor Sion (om de afaceri)
-Paul Everac (scriitor, director general al Televiziunii Române)
-Nicolae Melinescu (fost moderator TV show si director general al Televiziunii Române, spion civil)
-Horia Moculescu (pianist, interpret vocal, compozitor, mediator si moderator TV show)
-Alina Mungiu (politolog, activistă drepturi civile, academiciană, jurnalistă, scriitoare, comentator al scenei politice din România, profesoară în Bucuresti, fostă directoare a Televiziunii Române)
-Cristian Mungiu (regizor şi scenarist)
-Cecilia Stefanescu (scriitoare)
-Doru Dumitrescu (moderator TV show)
-Radu Naum (star TV)
-Dumitru Morosanu (moderator TV show, regizor de filme)
-Victor Ionescu (secretar general si presedintele tineretului PNTCD)
-Florin Bratescu (jurnalist si moderator TV show)
-Adrian Sarbu (om de afaceri, patronul postului TV, ProTV, Acasă, MTV România, Pro Cinema, Pro TV, Pro TV Internaţional, Sport.Ro si al agentiei de stiri Mediafax)
-Mihai Tatulici (jurnalist si scriitor)
-Andreea Esca (jurnalist si scriitor)
-Andi Moisescu (jurnalist si prezentator Stirile ProTV)
-Andrei Gheorghe (realizator, prezentator TV si Radio)
-Adrian Rosenberg (jurnalist ProTV)
-Aristide Buhoiu (jurnalist, reporter, moderator TV show)
-Marcel Avram (impresar, manager si organizator, director de ziar)
-Cornel Nistorescu (journalist si director al ziarului Eventimentul Zilei)
-Sorin Rosca Stanescu (journalist si director al ziarului Ziua)
-Adrian Halpert (editor si director al ziarului Click)
-Hadrian Mateescu (directorul ziarului Adevarul)
-George Arion (publicist, poet, autor)
-Gilda Lazar (actor)
-Sergiu Andon (politician, membru al Partidului Conservator)
-Geo Raetsky (moderator TV show)
-Radu Berceanu (fost ministru al comertului si senator)
-Victor Babiuc (politician, mason)
-Alexandru Sassu (politician, deputat, directorul actual al Televiziunii Române)
-Bogdan Teodoroiu (ministru)
-Trita Fanita (ministru)
-Octavian Stireanu (politician, deputat)
-Cristian Dumitrescu (politician, deputat, membru al Parlamentului European)
-Cazimir Benedict Ionescu (deputat, vice presedinte al “Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională”)
-Bogdan Niculescu Duvaz (deputat, politician si arhitect, membru CPUN si fost ministru)
-Sergiu Cunescu (mare lider prin PSD)
-Remus Opris (politician si psihiatru, un membru important în PNŢCD)
-Sorin Dimitriu (deputat si politician)
-Andrei Dimitriu (liderul SPP si SPTV)
-Ulm Spineanu (politician)
-Radu Ioanid (holocaustolog)
-Sorin Pantis (fost deputat si politician)
-Dan Crainerman (muzician)
-Tudor Caramfil (scriitor)
-Gheorghe Dumitrescu (fost compozitor, reprezentant al realismului socialist, scriitor la Muzica, Scânteia, Contemporanul şi România Liberă)
-Carmen Dumitrescu (director general al SIF Banat-Crisana)
-Mihai Calin (actor)
-Emanuel Valeriu (fost moderator TV show, membru CNA)
-Theodor Palady (pictor)
-Eugen Preda (publicist si comentator radio)
-Theodor Brates (scriitor, jurnalist la Televiziunea Română si redactor sef adjunct la redactia de stiri)
-Niculae Stoian (criminal, mâna dreaptă a lui Ceausescu, traficant de arme în Africa, s-a mutat mai târziu în Perth Australia)
-Vasile Lupu (membru PNTCD, fost vicepresedinte al Camerei Deputatilor, fost deputat PNTCD, prim vicepreşedinte al PNŢCD Suceava)
-Romulus Antonescu (era în listă dar nu stim cine este)

Romanian Jews List 1 – Sursa: Wikipedia
Lucreţiu Pătrăşcanu
Gheorghe Gaston Marin
Teohari Georgescu
Emil Calmanovici
Martin Abern, Trotskyist activist
Radu F. Alexandru, politician
Colette Avital, politician
Olga Bancic, communist activist
Silviu Brucan, communist politician and dissident
Simion Bughici, communist politician
Iosif Chişinevschi, communist politician
Alexandru Dobrogeanu-Gherea, communist activist
David Fabian, communist activist
Max Goldstein, communist activist
Remus Koffler, communist activist
David Korner, Trotskyist activist
Alex Kozinski, judge
Serge Klarsfeld, anti-Nazi activist
Samuel Leibowitz, attorney
Karpel Lippe, Zionist activist
Vasile Luca, communist politician
Gheorghe Gaston Marin, communist politician
Nati Meir, politician
Alexandru Nicolschi, communist politician
Saul Ozias, communist politician
Ana Pauker, communist politician
Marcel Pauker, communist politician
Mircea Răceanu, diplomat and dissident
Leonte Răutu, communist politician
Mihail Roller, communist politician
Valter Roman, communist politician
Petre Roman, politician, prime minister, revolutionary figure
Solomon Tinkelman, communist activist
Leonte Tismăneanu, communist politician
Sorin Toma, communist activist
Ghizela Vass, communist activist
Belu Zilber, communist activist
Emil Bodnăraş, influential Romanian communist politician, an army officer, and a Soviet agent
Constantin Dobrogeanu-Gherea, Marxist theorist, politician, sociologist, literary critic
Alexandru Dobrogeanu-Gherea, communist militant
Max Goldstein, communist and convicted terrorist
Gelber Moscovici, communist and convicted terrorist
Leon Lichtblau, communist and convicted terrorist
Saul Ozias, communist and convicted terrorist
Constantin Sănătescu, general, prime minister
Nicolae Cajal, communist and “World War II war crimes” spreader
Constantin Pîrvulescu communist
Richard Wurmbrand, communist, evangelical sect leader, founder of “Voice of the Martyrs”
Ploughmen’s Front jewish communist movement led by Petru Groza (non-jewish Romanian tyrant)
Moses Rosen, chief rabbi of Romanian jews, communist activist
Alexandru Şafran, “human rights”, United Nations activist
Mihai Răzvan Ungureanu, historian, diplomat and politician, foreign minister of Romania 2004-2007
Calin Popescu Tariceanu, prime minister (jewish?)
Claudiu Saftoiu (president counselor, president of SIE, Romanian secret service)
Ana Adriana Săftoiu (president counselor, spokeswoman)
Mona Musca, ex-minister of culture (jewish?)
Lavinia Sandru, politician
Silviu Prigoana & Adriana Bahmuteanu, very famous and rich Romanian jewish couple

Listă de comunişti evrei din România – Wikipedia, enciclopedia liberă
Ana Pauker (Hannah Rabinsohn)
Marcel Pauker
Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), colonel de Securitate
Iosif Chişinevschi (Iacob Broitman)
Liuba Chişinevschi (Liuba Broitmann), preşedinta UFDR
Gheorghe Pintilie (Pantelei “Pantiuşa” Bodnarenko; numele idiş necunoscut; Grünberg?), general de Securitate; soţia, Ana Toma
Avram Bunaciu (Abraham Gutman)
Leonte Răutu (Lev Oigenstein)
Miron Constantinescu (Meer/Meïr Kohn)
Moise Haupt, general
Laurian Zamfir (Laurian Rechler), general-colonel de Securitate
Valter Roman (Neuländer Erno), maior KGB
William Suder, general-maior, şef al serviciului de informaţii
Holban (Moscovitz), colonel, comandant al Securităţii Bucureşti
Valter Roman (Ernő Neuländer),
Mihai Dulgheru(Dulberger), Mihai, colonel de Securitate, inspector al penitenciarelor
Ştefan Koller, colonel de Securitate, comandant al închisorii Aiud
Czeller (Zeller), şef al Securităţii din Ardealul de Nord-Vest
Constanţa Crăciun (nume real necunoscut)
Ghizela Vass
Silviu Brucan (Samuil Brukner, Samuel Bruckner),
Mihai Roller, preşedinte al Academiei
Levin Bercovici
Max Goldstein
Mihail Bruhiş (Ştrul Pinhusovici Kofman, Kaufmann)
Leon Tismăneanu (Lev Moiseevici Tismeneţki)
Nicolae Goldberger (Goldberger Miklós)
Mauriciu Ştrul, comandant al Securităţii din Galaţi
Gheorghe Stoica (Moscu Cohn)
Leon Naş (Littman, Littmann)
Lupu Petre (Pressman, Pressmann)
Barbu Zaharescu (Zuckerman, Zuckermann)
Ştefan Voicu (Aurel Rottenberg)
Grigore Cotovschi
Ecaterina Abraham
Mihail Florescu (Iacobi)
Hillel Kohn
Pavel Cristescu (Kleinmann)
Sigi Beiner (Sigfried? Siegmund? Bainer, Bayner)
Michael Flexer (Flechser, Flachser)
Ofelia Manole
Simion Teigher (Teiger)
Simion Bughici
Gheorghe “Gaston” Marin (Gh. Grossmann)
Wassermann, Ilka, în conducerea Ministerului de Externe
Gutmann, Heinz, sef al serviciului secret civil
Lotar Rădăceanu (Würzer), iniţial lider social-democrat
Bădău (Braunstein), Alexandru, şeful sectiei de evidenţă a străinilor
Levin, fost ofiţer sovietic, şef al cenzurii
Voiculescu, Ervin (Erwin Weinberger), şef al serviciului paşapoarte
Stupineanu (Stapmann), şef al serviciului de spionaj
Emeric Stöffel, ambasador al României în Elveţia
Făinaru, Harry (Hersch Feiner), şeful legaţiei României în SUA
Lăzărescu (Baruch Lazarovici), însărcinat cu afaceri la Paris
Oieru (Scheffer, Schäfer), Simion, secretar de stat
Zeiger, Lev, director în Ministerul Educaţiei Naţionale
Costea (Zeider), Mirel, în 1944 şeful serviciului de informaţii al formaţiunilor de luptă patriotice, apoi şef la serviciul de cadre al PCR
Isidor Hollingher (Hollinger)
Ludovic Weiss
Tudor Sepeanu
Stefan Koller
Wilhelm Einhorn
Elisabeta Luca
Fanny Goldberger
Elisabeta Luca
Bogopolski, Haim
Lutenko, Moisei
Saevici, Faibisch
Frenkel, Isak
Lemkovici, Feiga
Gurevici, Herş Leib
Goldstein, Seiman
Bakal, Israil
Sielberman (Silbermann), Iosif
Faierstein (Feierstein, Feuerstein), Raia (Raisa?)
Kofman (Kaufmann?), Iakov
Morghenstern (Morgenstern), Izrail (Israel) Markovici
Zighelbaum (Ziegelbaum), Strul
Leibovici, Ştrul Abramovici
Kleiman (Kleinmann), Moisei Solomonovici
Vihrev, Abram Naumovici
Aritonovici, Sami
Ebner, Silvia
Aurel Baranga (Ariel Leibovici), inspector general al artelor
Marcel Breslaşu (Mark Breslauer), idem
Sorin Toma (Moscovici), la “Scânteia”
Alexandru Graur (Alter Brauer), lingvist
Silviu Iosifescu (Silvian!) (Samson Iosifovici)
Constantin Dobrogeanu-Gherea (Solomon Katz)
Eduard Mezincescu (Mezingher, Mesinger)
Samoilă (Samuel Rubinstein/Rubenstein), administrator la “Scânteia”
Liman (Lehmann), Horia, la “Scânteia”
ing. Schnapp, directorul “României libere”
Jehan, Mihai (Michael Jakob), sef al societăţii de filme
Ovid S. Crohmălniceanu (Moise Kahn), critic literar
Tertulian, N. (Nathan Veinstein/Weinstein), critic literar
Ion Călugăru, scriitor
Vitner, Ion (Jakob Winter; Wittner?), scriitor
Weigel, profesor la Universitatea Bucureşti
Veronica Porumbacu (Scherfelberg), poetă
Nina Cassian (Renée Annie Cassian), poetă

Evrei in guvernul Romaniei postbelice
1. Ana Pauker, alias Anna Rabinsohn, ministru de externe si agenta Nr. 1 a Moscovei la Bucuresti.
2. Ilka Wassermann, reala directoare a Min. de Externe.
3. Josef Kishinevski, alias Jakob Broitman, vice presedinte al Consiliului de Ministri si membru al CC.
4. Teohari Georgescu, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne.
5. Lothar Radaceanu, alias Lothar Wuertzel, ministru.
6. Miron Constantinescu, alias Mehr Kohn, originar din Galati, Ministru al Minelor si membru in CC.
7. Moises Haupt, General, Comandant militar al Capitalei.
8. Laurian Zamfir, alias Laurian Rechler, general, sef al Securitatii, originar din Braila.
9. Heinz Gutman, sef al Serviciului Secret Civil.
10. William Suder alias Wilman Suder, Sef al Contra Spionajului.
11. Roman Walter, alias Walter Neuländer, tatal lui Petre Roman, organizatorul securitatii si sef al Serviciului de Educatie, Cultura si Propaganda al Armatei.
12. Alexandru Moghioros, Ministru al Nationalitatilor, evreu din Ungaria.
13. Alexandru Badan, alias Alexander Braunstein, sef al Comisiei de Control al Strainilor.
14. Maior Lewin, evreu, fost ofiter in Armata Rosie, sef al cenzurei pentru presa.
15. Colonel Holban, alias Moscovich, sef al Securitatii pe Bucuresti.
16. George Silviu, alias Gersch Gollinger, Secretar General in Ministerul de Interne.
17. Erwin Voiculescu, alias Erwin Weinberg, sef al departamentului pentru pasapoarte in Ministerul de Externe.
18. Stupineanu, alias Stappnau, sef al Spionajului Economic.
19. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador al Romaniei in Elvetia.
20. Harry Fainaru, alias Hersch Feiner, sef de legatie in Ambasada din Statele Unite.
21. Ida Szilagy, evreica, prietena a lui Ana Pauker, reala conducatoare a Ambasadei din Londra.
22. N. Lazarescu, alias Burach Lazarovich, insarcinat de Afaceri al Romaniei la Paris.
23. Simon Oieru, alias Schaeffer, Subsecretar de Stat.
24. Liuba Kishinevski, alias Liuba Broitman, presedinta a Femeilor Romane Antifasciste.
25. Lew Zeiger, evreu director general in Ministerul Economiei.
26. Doctor Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe.
27. Silviu Brucan, alias Brukner, redactor sef al Scanteii, el conducea intreaga campanie care viza comunizarea. In acelasi timp el conducea si inscena campania antisemita din Romania.
28. Samoila, alias Samuel Rubenstein, director guvernator al Scanteii.
29. Horia Liman, alias Lehman, redactor secund al Scanteii.
30. Inginerul Schnapp, evreu, director guvernator al ziarului Romania Libera.
31. Jehan Mihai, alias Jacob Michael, sef al industriei cinematografice romane.
32. Alexandru Graur, alias Alter Brauer, director general al Societatii Radiofonice Romane.
33. Mihai Roller, evreu, necunoscut inainte de venirea sa in Romania din Uniunea Sovietica, Presedinte al Academiei Romane, autorul istoriei falsificate a Romanilor.
34. Profesorul Weigel, tiranul universitatii din Bucuresti, care conducea operatia de epurare a studentilor anti-comunisti.
35. Profesorul Lewin Bercovich, un alt tiran al Universitatii din Bucuresti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia.
36. Silviu Josifescu, alias Samson Josifovich, cel care l-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahuta de continutul care nu se armoniza cu comunismul.
37. Joan Vinter, alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al Romaniei.
38. Trei predecesori secretari generali ai Ligii Generale a Muncii, au fost evrei, Alexander Sencovich, Misha Levin si Sam Asriel (Serban).
39. Alexandra Sidorovici, evreica, sotia lui Silviu Brucan, acuzatoare la “Tribunalul poporului” in 1945.
40. Leonte Rautu (Lev Oigenstein).
41. Petru Borila, cuscrul lui N. Ceausescu. Ambii au facut parte din Biroul Politic al C. C. -ului, responsabili pe tara cu invatamantul politic comunist.

Sursa: Iudaismul
List 3 – Sursa: Wikipedia
A
Aaron Aaronsohn
Angelica Adelstein-Rozeanu
Felix Aderca
Radu F. Alexandru
Jean Ancel
B
Ury Benador
Aristide Blank
Victor Brauner
Nicolae Bretan
Mauriciu Brociner
Silviu Brucan
C
Nina Cassian
Paul Celan
Andrei Codrescu
Sergiu Comissiona
E
Sorel Etrog
F
Wilhelm Filderman
Iancu Fischer
Barbu Fundoianu
G
Moses Gaster
Alma Gluck
Leo Goldhammer G cont.
Alexandru Graur
Ernest Grunfeld
H
Clara Haskil
I
Idel Ianchelevici
Marcel Iancu
Petre Iorgulescu-Yor
Barbu Iscovescu
Iosif Iser
J
Alexandru Jar
K
Béla Kun
L
Irving Layton
Liviu Librescu
Gherasim Luca
Isac Ludo
Lupu Petre
Radu Lupu
M
Alexandru Mandy
Norman Manea
Silvia Marcovici
Solomon Marcus
Nati Meir
Radu Mihăileanu
Alexandru Mirodan M cont.
Maia Morgenstern
O
Zigu Ornea
P
Saşa Pană
Ana Pauker
Julius Popper
R
Reuven Ramaty
Moses Rosen
Constantin Daniel Rosenthal
S
Alexandru Şafran
Oscar Sager
Iosif Sava
Mihail Sebastian
Dumitru Solomon
Nicolae Steinhardt
Nicolae Stroe
T
Leonte Tismăneanu
Godell Ţukerman
Tristan Tzara
V
Aurel Vainer
Ilarie Voronca
W
Elie Wiesel
Richard Wurmbrand
Z
BELLU ZILBER
More self-declared jews
FELICIA ANTIP
MARIA BANUS
VICTOR BARLADEANU
TIBERIU BENEDEK
MIRIAM BERCOVICI
LIVIU BERIS
MATY BLUMENFELD
ARTHUR BRENNER
ADA BRUMARU
NICOLAE CAJAL
STEFAN CAZIMIR
MARC CLARIAN
MARIA CONSTANTIN
RADU COSASU
EMIL COSTIN
DOREL DORIAN
DOLPHI DRIMER
HARRY ELIAD
LEONIE WALDMAN¬ELIAD
ALEXANDRU ELIAS
B. ELVIN
HEINRICH FALIC
IANCU FISCHER
AUREL GIROVEANU
TICU GOLDSTEIN
MOISE HELD
TOMA HIRTH
MIREL ILIESIU
STEFAN IURES
ITIK KARA
SOLOMON MARCUS
PAUL B. MARIAN
ALEXANDRU MANDY
VICU MANDRA
DAN MIZRAHI
MAIA MORGENSTERN
PRIM RABIN DR. ERNEST NEUMANN
ERICH NUSSBAUM
ZIGU ORNEA
ALBERT POCH
LAURENTIU PROFETA
EMANUEL REICHER
RADU NICHITA RAPAPORT
MARCEL SARAGEA
IOSIF SAVA
EUGEN SEGAL
SANDRA SEGAL
IULIAN H. SORIN
TUDOR STERIADE
AUREL VAINER
HENRI WALD
TEODOR WEXLER
HENRI ZALIS

Jews responsible with the 1989 Romanian “Revolution”
-Iulian Vlad (army general and head of Deparment of State Security)
-Silviu Brucan (Brukner) (owner of Romanian communist newspapers, supporter of Ana Pauker (other jew) and the killing of all Romanian elites such as Bratianu, Iuliu Maniu, etc)
-Victor Stănculescu (army general and defense minister)
-Teodor Brateş (Nicolschi’s brother in law, revolutionist)
-Cazimir Ionescu (panic instigator, revolutionist)
-Cico Dumitrescu (panic instigator, rear-admiral)
-Ion Iliescu (main revolutionary figure, president)
-Petre Roman (main revolutionary figure, prime-minister)
-Gelu Voican Voiculescu (vice prime-minister)
-Mihai Drăgănescu (vice prime-minister)
-Mugur Isărescu (foreign affairs minister, ambasador of Romania in USA and governor of Romanian National Bank)
-Ioan Aurel Stoica (minister of construction)
-Nicolae Militaru (army general and defense minister)
-Sergiu Celac (politician and foreig minister)
-Mihai Chiţac (army general-lieutenant and internal minister)
-Moldoveanu Ioan Jean (army general-lieutenant, vice internal minister and head of Romanian police)
-Dan Marţian (revolutionist)
-Alexandru Bârlădeanu (government general secretary imposed by the communist regime from Moscow)
-Adrian Severin (minister of state for reform and relations with parliament)
-Corneliu Bogdan (secretary of state in foreign affairs ministry)
-Teodor Stolojan (finance minister)
-Eugen Dijmarescu (minister of economy and finance)
-Mihai Şora (minister of education)
-Victor Babiuc (expert in Constitutional comission, minister of justice, internal minister)

 

ANA PAUKER - MINISTRU DE EXTERNE AL ROMÂNIEI - 1947

Numirea Anei Pauker la Externe nu A trecut neobservată în presa britanică. O sinteză realizată şi trimisă în ţară, la 9 noiembrie 1947, de consilierul de presă al Legaţiei  României la Londra arată că jurnaliştii britanici ai acelor timpuri înţelegeau destul de bine mersul evenimentelor de la Bucureşti şi consecinţele acestora.

Procesul sovietizării României, care a debutat la 6 martie 1945, prin instalarea la Bucureşti a guvernului procomunist prezidat de dr. Petru Groza, se apropia de un final previzibil. După farsa electorală de la 19 noiembrie 1946, anul 1947 avea să fie pentru Partidul Comunist cel al decapitării opoziţiei, reprezentată în primul rând prin cele două partide „istorice“, Partidul Naţional Liberal (P.N.L), condus de Constantin I.C. (Dinu) Brătianu şi Partidul Naţional Ţărănesc (P.N.Ţ), condus de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, cărora li s-a adăugat Partidul Social-Democrat, condus de Constantin Titel Petrescu.

În vara anului 1947, a avut loc înscenarea de la Tămădău, în urma căreia liderii şi membrii marcanţi ai P.N.Ţ au fost, după o sumară judecată, condamnaţi la detenţie pe viaţă. Aceaşi soartă au avut-o liberalii şi social-democraţii. Rămăseseră practic la guvernare liberalii din gruparea condusă de Gheorghe Tătărescu, care, colaborând cu regimul comunist, ocupau în cabinetul Groza patru portofolii.

În binecunoscuta manieră comunistă, totul a început cu o furibundă campanie de presă, împotriva politicii externe româneşti şi a Ministerului Afacerilor Străine, condus de Gheorghe Tătărescu, ex-premier şi fost ambasador al României la Paris. Acest lucru l-a determinat pe ultimul şef necomunist al diplomaţiei române să-i solicite premierului Petru Groza, la 4 noiembrie 1947, printr-o scrisoare, „o reexaminare a tuturor problemelor de politică externă care au făcut obiectul campaniei presei oficioase“, examinare de care – preciza diplomatul – „depinde rămânerea mea mai departe în capul Ministerului“. Această iniţiativă era tocmai prilejul aşteptat de comuniştii din Adunarea Deputaţilor.

A doua zi, în cadrul şedinţei Comisiei de Politică Externă, ei au depus o moţiune de neîncredere la adresa activităţii Ministerului Afacerilor Străine. Moţiunea a fost admisă în unanimitate, fapt care a determinat demisia în bloc a tuturor miniştrilor liberali, în frunte cu vicepremierul Gheorghe Tătărescu. În fruntea instituţiei se instala pentru aproape cinci ani stâlpul de nădejde al Moscovei, Ana Pauker.  

Dar cum se vedea acest lucru de la Londra, capitala unei puteri încă aliate, având în vedere că, teoretic, nu izbucnise încă războiul rece?Un document important îl constituie telegrama consilierului de presă al Legaţiei României la Londra, Ion Murgu, din 9 noiembrie 1947. Acesta preciza că:
„Toată presa britanică înregistrează pe prima pagină schimbările din guvern, ilustrând cu fotografia noului ministru de externe, doamna Ana Pauker, comentariile şi istoricul carierei sale de luptătoare, veterană a P.C.R“.

Diplomatul ataşa telegramei sinteza ştirilor apărute în presă despre numirea Anei Pauker şi demiterea lui Tătărescu. Spiritul de orientare politică îl făcea pe diplomatul român să prezinte sinteza de presă într-o lumină plăcută puterii comuniste. Cu toate acestea, fondul materialului prezentat autorităţilor de la Bucureşti era unul cât se poate de profesionist şi neutru.

Ion Murgu era, totuşi, un diplomat format la şcoala interbelică. Presa din Marea Britanie a reprodus şi tratat cu obiectivitate şi mai ales cu onestitate şi exactitate desfăşurarea evenimentelor petrecute la Bucureşti, precum şi dedesubturile şi culisele care au stat la baza lor, dezvăluindu-i, evident, şi pe adevăraţii lor autori.

„The Times“: Prima femeie română care obţine, deschis, puterea

„Domnul Tătărescu, care este un politician adaptabil şi de o remarcabilă abilitate, şi-a pus experienţa la dispoziţia actualului guvern, căruia i-a fost până acum de o utilitate considerabilă; dar se pare că el nu era prea tare simpatizat de extremişti. Se spune că ar fi protestat în iunie împotriva sistemului arestărilor arbitrare, care a devenit de altfel obişnuit, şi a constituit recent ţinta ­atacurilor din ziarul comunist «Scânteia», care pretindea că procesul Iuliu Maniu a revelat Ministerul de Externe drept «un cuib al spionajului şi al trădării, o citadelă a reacţiunii».

Formarea Cominformului a împins neîndoielnic lucrurile către o criză. Tătărescu este acum acuzat de a fi oferit fonduri din Ministerul de Externe unor oameni implicaţi în prezent în procesul lui Maniu, şi de complicitate la acte de trădare şi de furtul unor documente, descoperite în timpul procesului“. (7 noiem­brie)

 „Noul Ministru de Externe, în vârstă de 52 de ani, Ana Pauker, este prima femeie română care a ajuns, în mod direct şi deschis, să obţină puterea politică. Cariera sa de comunistă datează din 1921. În 1936, ea a fost condamnată de un tribunal militar pentru activităţi împotriva securităţii statului, fiind osândită la zece ani de închisoare.

A fost eliberată în 1940, când Armata Roşie, aflată pe atunci în Basarabia, a oferit în schimbul ei pe un lider al Partidului Ţărănesc capturat.

A plecat apoi la Moscova, unde a rămas pe toată durata războiului, în calitate de consilier pe probleme româneşti“. (8 noiembrie)

„Manchester Guardian“: Campanie pentru eliminarea întregului Partid Liberal

„În Europa de Est, terenul politic a fost rapid curăţat şi pregătit pentru bătălie. Nu se mai găseşte nici o cameră liberă pentru aceia care nu au băut îndelung şi în profunzime din pura fântână a ideologiei comuniste. Pentru premierul Groza şi prietenii săi, domnul Tătărescu, deşi şi-a servit destul de bine ţara în ultimii doi ani, nu era un om de încredere. Astfel, el era un politician din alte vremuri şi care îşi mai spunea şi liberal.

Recent, el a arătat semne de regretabilă indisciplină, mergând atât de departe încât a trimis un manifest în iunie trecut, în care critica numărul şi natura proceselor politice din România. Aceste lucruri s-au agravat atunci când, în ­cursul procesului dr. Maniu, s-a «revelat» că un număr de oficialităţi din Ministerul Afacerilor Străine erau direct implicaţi în activităţile de spionaj de care fusese acuzat Maniu.

Domnul Tătărescu a fost de asemenea sever atacat în presă deoarece a eşuat în mod lamentabil să ia măsuri adecvate împotriva acestor oficiali. De fapt, este cât se poate de clar că a început o campanie vizând eliminarea întregului Partid Liberal“. (7 noiembrie)

 „Ana Pauker, o lideră comunistă veterană, a depus în seara aceasta jurământul în calitate de Ministru al Afacerilor Străine, în locul domnului Tătărescu, un liberal, care a deţinut anterior acest post“. (8 noiembrie)

„Daily Telegraph“: Comuniştii spun stop jocului parlamentar

„În cercurile comuniste influente se spunea noaptea trecută: «Comuniştii români sunt pregătiţi să nu mai continue jocul parlamentar. Mersul timpului înainte ne forţează să ne înfruntăm inamicii într-o luptă deschis㻓. (7 noiembrie)

 „Doamna Ana Pauker, o veterană comunistă, a depus în această seară jurământul în calitate de Ministru român de Externe, succedându-i domnului Tătărescu, care a demisionat ieri, după ce a fost acuzat în Camera Deputaţilor de complicitate la trădare.

Concomitent, au fost anunţaţi succesorii celor trei miniştri liberali din gruparea Tătărescu, care au demisionat. Aceştia sunt: domnul Luca, comunist, Ministrul Finanţelor; domnul Iordăchescu, socialist, ministrul Lucrărilor Publice; domnul Stoian, Frontul Plugarilor, Ministrul Cultelor“. (8 noiembrie)

„Fiul ei s-a născut în temniţă“

„Despre Ana Pauker se spune  că ar avea gradul de maior în Armata Roşie, cu care de altfel s-a şi întors în România, în 1944“. („The Scotsman“, 8 noiembrie)

„Doamna Ana Pauker a devenit prima femeie Ministru de Externe. Ea îl înlocuieşte pe domnul Tătărescu, acuzat de trădare. În vârstă de 50 de ani, roşcată, evreică, a fost, în timpul războiului, una din secretarele PCR. Arestată pentru activităţi comuniste în 1934, apoi eliberată, a plecat în Rusia, a lucrat în cadrul Comintern, s-a căsătorit cu o oficialitate sovietică şi a devenit cetăţean sovietic. S-a întors la Bucureşti împreună cu Armata Roşie, în 1944, şi şi-a recăpătat naţionalitatea română“. („Daily Herald“, 8 noiembrie)

„Femeia cu părul grizonat, doamna Ana Pauker, în vârstă de 53 de ani, mamă şi fostă lideră comunistă desfăşurând o ac­­tivitate subterană, a depus în seara aceasta jurământul în faţa Regelui, în calitate de Ministru de Externe. Doamna Pauker a fost rănită de un glonţ, într-o încăierare, în timp ce organiza activitatea subterană a Partidului Comunist în 1934 şi a fost condamnată la închisoare şi apoi întemniţată sub acuzaţia de complot împotriva Statului. Eliberată de Armata Roşie, a plecat la Moscova, unde a primit gradul de maior. Se spune că îi poate telefona lui Stalin ori de câte ori doreşte“. („Daily Express“,
8 noiembrie)

„O carieră furtunoasă a adus-o pe Ana Pauker în pantofii goi ai domnului Tătărescu. Fiica rabinului Bucureştiului, Rabinsohn, din 1924, timp de 10 ani a depus o activitate subterană în slujba Partidului Comunist scos în afara legii. Din 1936, ea a executat 5 din cei 10 ani de detenţie la care fusese condamnată pentru activitate împotriva siguranţei statului. Subsecretar de Stat la Ministerul de Interne şi responsabil de arestarea ei era domnul Tătărescu.

Fiul ei s-a născut în temniţă. Un glonţ, încă aflat în piciorul ei, a oprit încercarea ei de evadare. A devenit faimoasă pentru rezistenţa ei fizică la grevele foamei; odată a rezistat 35 de zile, postind. În 1940, Armata Roşie i-a redat libertatea, oferind în schimbul ei pe un deputat ţărănist capturat. A mers la Moscova, devenind consiliera Kremlinului pe probleme româneşti şi s-a întors împreună cu Armata Roşie în 1944.

Aici a organizat mişcările de stradă (agitaţiile) din Bucureşti care au determinat căderea cabinetului Rădescu.“ („News Chronicle“, 8 noiembrie).

Cum vedea reprezentantul S.U.A debarcarea lui Tătărescu

Debarcarea lui Gheorghe Tătărescu şi instalarea Anei Pauker erau astfel apreciate de reprezentantul diplomatic al SUA la Bucureşti, Rudolf Schoenfeld: „Rapiditatea şi precizia cu care s-au derulat etapele arătate indică în mod clar că procedura a fost atent pregătită dinainte. Această situaţie este şi mai evidentă când se analizează evoluţiile din presa românească, presă care, cu excepţia unor abateri minore şi nesemnificative din partea «Drapelului» domnului Tătărescu şi a «Liberalului», este în întregime dirijată de comunişti. [...]

Domnul Tătărescu a fost acuzat personal de responsabilitatea directă pentru delictele din ministerul său. S-a afirmat că se face vinovat cel puţin de neglijenţă criminală, dacă nu chiar de favorizare a activităţilor trădătoare ale su-bordonaţilor săi. În acest mod s-a pus la punct decorul pentru eliberarea lui din funcţie“.

Un corespondent diplomatic scria: „Singura deducţie care poate fi făcută despre atacul asupra domnului Tătărescu este aceea că el şi liberalii săi, deşi s-au conformat procesului implementării politicii comuniste în afacerile interne şi externe ale României, nu sunt consideraţi 100% satisfăcători.
Ultimul angajament public important al domnului Tătărescu a fost vizita sa în Cehoslovacia, împreună cu dr. Groza, unde s-au purtat convorbiri în vederea încheierii unui tratat de prietenie şi asistenţă mutuală, în septembrie. De la eliberarea României, el a răspuns protestelor Marii Britanii şi SUA împotriva suprimării drepturilor omului în ţară, cu referire la alegerile de anul trecut“.