COLECŢIA DE TABLOURI A COROANEI ROMÂNE

In cartea “Fără drept de înapoiere în ţară”, Jaques Vergotii (dreapta) povesteste ca, in 1947, a predat directorului unei banci din Elvetia picturi care nu apartineau familiei regale.

Acest lucru s-a intimplat in timpul unei scurte opriri la Zürich a Regele Mihai si a Reginei-mama Elena, in drumul lor spre Londra, la nunta Reginei Elisabeta a Marii Britanii
Propaganda comunista a acreditat ideea ca fostul suveran a parasit tara intr-un tren plin cu aur si alte bogatii. De partea cealalta, istoricii promonarhisti afirmau ca Regele Mihai nu a fost lasat sa scoata din tara nimic din averea personala si ca a trait modest, in exil. Fostul suveran a pastrat intotdeauna discretia fata de acest subiect, motiv pentru care au aparut mereu, pe diverse canale, crimpeie de informatii controversate. In ziarul de ieri am prezentat povestea disparitiei misterioase a 42 de tablouri din Colectia Coroanei, la sfirsitul anilor ‘40. Trei dintre aceste tablouri au fost identificate de scriitorul Petru Romosan in colectii din strainatate. Scriitorul Mihai Pelin afirma, citind documente din arhive, ca Regele Mihai este cel care a scos din tara, in 1947, zecile de picturi din Colectia Coroanei si ca a vindut trei dintre acestea, fara a avea dreptul sa o faca. Cu toate ca exista numeroase indicii referitoare la tablourile disparute, pentru care statul roman i-a intentat dupa ‘90 chiar proces fostului suveran, guvernul Nastase a preferat sa stinga orice litigiu cu Casa Regala promovind in parlament un proiect de lege.

Guvernul condus de colectionarul de tablouri Adrian Nastase a depus la Parlament, pe finalul mandatului, un proiect de lege pentru clarificarea situatiei proprietatilor Casei Regale. Noul Parlament, format dupa alegerile din noiembrie 2004, a aminat discutarea proiectului de lege la sugestia ministrului delegat pentru relatia cu parlamentul, Bogdan Olteanu, pina la completarea documentatiei. Daca legea va fi adoptata in varianta propusa de PSD, statul roman va intimpina greutati in recuperarea celor 42 de tablouri din Colectia Regala. Articolul 5 din actualul proiect de lege cuprinde o chichita juridica, care poate anula pentru totdeauna posibilitatea recuperarii tablourilor: "O data cu solutionarea notificarilor si actiunilor in justitie prevazute in anexa nr. 4, potrivit procedurilor in vigoare la data formularii lor, se sting orice obligatii reciproce dintre statul roman si fostul suveran al Romaniei, Mihai I".

Proiectul de lege propus de guvernul Nastase mai prevede plata unei despagubiri in valoare de 30 de milioane de euro pentru Domeniul Peles si restituirea in natura a Casei Cavalerilor, aflata pe fostul domeniu Peles. De asemenea, Regele Mihai poate folosi pe durata vietii Palatul Elisabeta, ca resedinta regala, si are acces la palatele Peles si Pelisor pentru diverse actiuni publice.

De Palatul Elisabeta pot beneficia, pe durata vietii, si Principesa Margareta alaturi de sotul ei, Principele Radu Duda. Daca pina in 1996 Regele Mihai se putea considera "persona non-grata" pentru regimul Iliescu, dupa 2000 relatiile acestuia cu PSD-ul s-au schimbat radical. Proiectul de lege privind reglementarea situatiei juridice a bunurilor care au apartinut fostului suveran nu este singurul act de "prietenie" intre Adrian Nastase si Regele Mihai. Principele Radu Duda, ginerele Regelui Mihai, a fost numit consilierul lui Adrian Nastase. Dupa 2000, fostul suveran a avut o relatie aproape cordiala atit cu Ion Iliescu, cit si cu Adrian Nastase, participind alaturi de acestia la numeroase actiuni publice.

Testamentul lui Carol I confirma ca tablourile erau ale Romaniei

Jaques Vergotii, fostul ofiter de ordonanta al Regelui Mihai pina in 1948, apoi profesor de istorie la o universitate din Statele Unite ale Americii, pomeneste in cartea "Fara drept de inapoiere in tara", editata in anul 2000 de editura Albatros, despre tablourile disparute. Jaques Vergotii povesteste ca a predat, in 1947, tablourile lui A. Lang, directorului bancii UBS din Elvetia. Acest lucru s-a intimplat in timpul unei scurte opriri la Zürich a Regele Mihai si a Reginei-mama Elena in drumul lor spre Londra, la nunta Reginei Elisabeta. Fostul ofiter de ordonanta al Regelui mai relateaza despre un lucru putin cunoscut: faptul ca pe linga resedinta de la Versoix, fostul suveran mai detine si o proprietate in Statele Unite ale Americii, mai precis in Palm Beach, Florida.

Cele 42 de tablouri de mare valoare, disparute dupa 1947, au facut parte din Colectia Coroanei Romane, constituita in perioada domniei Regelui Carol I si cuprinzind in total 212 picturi. Tablourile erau expuse in resedintele Casei Regale din Bucureşti, Sinaia si Bran. Intreaga colectie de tablouri a fost catalogata si descrisa pentru prima data de bibliotecarul Casei Regale, Leo Bachelin in anul 1898.
Un an mai tirziu, in testamentul sau, Regele Carol I preciza. "Galeria mea de tablouri, cum este descrisa in catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va ramine pentru totdeauna si in intregul sau in tara, ca proprietate a Coroanei Romaniei."

In anul 1939, in timpul domniei lui Carol al II-lea, istoricul de arta Alexandru Busuioceanu a reactualizat catalogarea Colectiei Coroanei, facind o distinctie clara intre tablourile din aceasta colectie, considerate bun public, si cele ale familiei regale, considerate bun privat. Istoricul Busuioceanu a insistat la acea vreme pe caracterul public al lucrarilor din catalogul facut de el: "Prezentul catalog cuprinde colectia de tablouri, aflata azi in mai multe palate si castele regale din Bucuresti, Cotroceni, Sinaia si Bran. Gasim, pe linga tablourile descrise in catalogul Bachelin, pe cele care au intrat in colectie dupa 1898. Trebuie precizat faptul ca tablourile inregistrate in acest catalog au o situatie juridica speciala. Conform Testamentul Regelui Carol I a Romaniei ele constituie colectia Coroanei, celelalte tablouri sint proprietatea familiei regale".

Picturile ramase sint expuse in diverse muzee

Tablourile din Colectia Coroanei care nu au fost scoase din tara se afla expuse in diverse muzee. Majoritate pot fi vazute la Muzeul National de Arta al Romaniei. Conform estimarii sefului Biroului de arta europeana de la Muzeul National de Arta, Octav Boicescu, peste 80 la suta dintre tablourile care au apartinut Colectiei Coroanei, si au ramas in tara, sint expuse in diverse locatii, restul de 20a fiind depozitate. Directorul Muzeului National de Arta, Roxana Teodorescu a confirmat faptul ca, in afara de cele 42 de tablouri disparute, restul picturilor se afla in colectii din tara.

Potrivit scriitorului Mihai Pelin, care citeaza documente de arhiva, cele 42 de tablouri lipsa, din totalul de 212 cit cuprindea Colectia Coroanei, au fost scoase din tara de Regele Mihai. In noiembrie 1947, cu o luna inainte de abdicarea sa, fostul suveran ar fi transportat picturile in masinile personale cu care s-a deplasat in Marea Britanie, la nunta Reginei Elizabeta. Contactati de "Evenimentul zilei", reprezentantii Casei Regale au refuzat sa faca orice comentariu in legatura cu acest subiect.

Lista tablourilor disparute

"Madona si pruncul" de Francesco Raibolini, zis Francia; "Aparitia Fecioarei" de Raffaelino de Garbo; "Adoratia pruncului Isus" de Antonio Allegri, zis Corregio; "Rastignirea" de Polidoro Caldara da Caravaggio; "Concert de ingeri" de Domenico Zampieri zis Domenichino; "Scena cimpeneasca" de Tintoretto; "Sfintul Ieronim" de TizianoVecellio; "Sfinta Treime" de George Pencz; "Marina" de Salvaore Rosa ( doua bucati); "Peisaje" de Andreea Locatelii (doua bucati); "Gloria Sfintei Fecioare" de Paolo Caliari, zis Veronesse; "Bunul Samaritean" de Adam Elzheimer; "Peisaj" de Jean-Henri Roos; "Isus in fata lui Pilat" de Hubert Goltzius cel Batrin; "Portretul unui cavaler spaniol" de Anthonis Van Dashorst Moor zis Antonio Moro; "Arta inspirata de Amor" de Frans Floris; "Glorificarea Fecioarei" de Frans Franck; "Scena Taraneasca" de Cornelis Molenaer; "Peisaj" de Jan Brueghel; "Portretul unei tinere femei" de Michael Jansz Van Mierevelt; "Flagerarea" de Anthonis Van Dyck; "Schita" de Frans Snyders; "Aparitia ingerului in fata cibanilor de la Bethleem" si "Cap de batrin" de Rembrandt Harmensz van Rijn; "Peisaj" de Willem Heusch; "Peisaj" de Jan van Goyen; "La vinatoare" de Albert Cuyp; "Peisaj" de Meindhert Hobbema; "Un buchet" de Jan van Huysum; "Portretul lui Giacomo Bosio", "Hristos purtind crucea", "Sinta Familie", "Hristos isi ia ramas bun de la mama lui", "Don Carlos pe cal" si "Sfintul Sebastian" de Domenico Theotokopoulos, zis El greco; "Adormirea Fecioarei" de Francisco Zurbaran; "Portretul unui general calare" de Diego Rodriguez de Silva y Velazqez; "Peisaj" de Claude Gellee, zis Le Lorrain; "Portretul lui Gluk" de Jean-Baptiste Greuze. 

PETRU GROZA - BURGHEZUL ROŞU

Un personaj de tristă amintire pe drumul spre comunism

Petru Groza s-a născut la 7 decembrie 1884, în comuna Băcia, judeţul Hunedoara, în familia preotului ortodox Adam Groza. A făcut clasele primare în localitatea natală - Coştei şi la Lugoj, după care a fost înscris la Colegiul Maghiar Reformat din Orăştie. In 1903 a plecat la Budapesta, capitala Imperiului Austro-Ungar, din care Transilvania făcea parte la acel moment. S-a înscris la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice. După patru ani, hunedoreanul a obţinut titlul de doctor în Drept al universităţii budapestane. La întoarcerea acasă, Groza şi-a practicat meseria de avocat, la Lugoj şi Deva. Din punct de vedere politic s-a alăturat Partidului Naţional Român, formaţiunea românilor din Transilvania austro-ungară. A fost unul dintre cei mai bogaţi oameni ai vremii.

De două ori ministru

Groza a fost dezamăgit de opţiunea fruntaşilor transilvăneni, pe care-i suspectase în decembrie 1918 că vor să întârzie unirea administrativă a Transilvaniei cu România. S-a înscris în 1920 în Partidul Poporului, întemeiat de generalul Alexandru Averescu. Generalul a câştigat alegerile, iar Petru Groza a fost numit ministru al Naţionalităţilor Conlocuitoare. Era cel mai tânăr membru al guvernului. Între 1922 şi 1926, Groza a fost ales deputat din partea Partidului Poporului, în opoziţie faţă de Partidul Naţional Liberal aflat la guvernare.


Regele Midaio I-ul şi Dr. Petru Groza - Prim-ministru



La jumătatea deceniului trei, Averescu ajunge din nou la putere. Hunedoreanul a primit portofoliul Lucrărilor Publice. Manevrele lui Ionel Brătianu, care îl aduseseră la guvernare, acţionează din nou, în sens invers, şi Partidul Poporului a trecut din nou în opoziţie. Dezamăgit de lumea politică bucureşteană, Groza a plecat la Deva, în 1927. A fost o perioadă în care şi-a consolidat averea, simultan citind şi meditând la „decadenţa lumii burgheze". În 1931 s-a întâlnit pentru prima dată cu doctrina comunistă. I s-a părut că a găsit ceea ce căuta. Doi ani mai târziu s-a aşezat în fruntea organizaţiei de anvergură locală numită Frontul Plugarilor, al cărei preşedinte a devenit. Episodul care l-a consacrat pe Groza ca „democrat antinazist" şi „prieten al Uniunii Sovietice" se află plasat la finele anului 1943.

Antinazist

Atunci, Remus Koffler (membru al Secretariatului PCdR condus de Ştefan Foriş) ajunsese la stabilirea unor contacte de colaborare şi sprijin financiar cu formaţiuni fără prea mare importanţă politică - Frontul Plugarilor şi Uniunea Patriotică. La 15 decembrie 1943, în casa locuită de soţii Etta şi Paul Wexler din Str. Crângului nr. 15 (actualul cartier Primăverii), a fost descoperită de agenţii Siguranţei „arhiva partidului". Cu o zi înainte, Koffler avusese în acel loc o şedinţă cu „tehnicii" PCdR, casa servind şi ca ascunzătoare pentru documentele de partid.


Regele Mihai I-ul şi Petru Groza după alegerile falsficate din 1946



Printre ele erau şi acele hârtii atestând colaborarea PCdR cu alte formaţiuni care au dus la identificarea şi arestarea lui Petru Groza, a avocatului Mihai Magheru şi a profesorului Vlădescu-Răcoasa (alţi susţinători comunişti de „familie bună"). Groza a fost interogat de comisarul Tănăsescu şi inspectorul Taflaru. Anchetatorii îi prezintă ca dovezi „o cutie de lemn lustruită în care se afla un dosar voluminos" cu „procese-verbale scrise mărunt, cu vorbe cifrate, adevărate hieroglife" la care sunt anexate foi din ziarul „România liberă". I se cere insistent să recunoască literele „G" şi „Fr. P." din procesele-verbale ca fiind iniţialele numelui Groza, şi respectiv Frontul Plugarilor.


Statuile lui Lenin şi Petru Groza după 1989



Petru Groza a ţinut însă anchetatorilor o tiradă care, după spusele lui, i-a impresionat până într-atât încât l-au eliberat. A doua zi după Crăciun va fi însă adus de la Deva la Bucureşti. După o confruntare cu femeia care-l condusese la casa conspirativă unde se făcuse înţelegerea cu comuniştii (identificată de agenţii Siguranţei ca fiind Ernestina Lichtig-Rosen) a fost închis la Malmaison.


Petru Groza de la burghez cu joben la proletar


Viaţa de închisoare nu-l deprimă şi nici nu-l plictiseşte. Se întâlneşte în voie cu ceilalţi membri arestaţi ai „conspiraţiei" şi cu fruntaşii Frontului Plugarilor, Miron Belea şi Gheorghe Micle. Alte personaje interesante, aflate în închisoare, sunt membrii „Misiunii Autonomus", paraşutate de englezi pentru a lua legătura cu Maniu şi a-l convinge să acţioneze de partea Aliaţilor. A fost eliberat cu ajutorul Lucreţiei Barbul, soţia unuia dintre apropiaţii mareşalului Antonescu.

Imagine bună în faţa lui Stalin

A fost chemat la Bucureşti în preajma pregătirii evenimentelor de la 23 August 1944, însă a refuzat. Abia în septembrie 1944 s-a decis să-şi părăsească reşedinţa din Deva. A revenit în Capitală, după unii cu o maşina a industriaşului Auschnitt, trimisă de comunişti, după alţii cu o limuzină a Regelui.

In martie 1945, Groza a fost numit prim-ministru al Guvernului. A rămas în fruntea Executivului până în iunie 1952. Longevitatea lui s-a datorat faptului că n-a supărat pe nimeni, fiind un veritabil „tovarăş de drum" al comuniştilor. Însuşi Stalin îl plăcea. În epocă se spunea că îi câştigase simpatia „Tătucului" de la Moscova deoarece era un timp jovial, mereu pus pe glume şi binedispus.

MIHAI I-ul ŞI TABLOURILE SCOASE DIN ŢARĂ

Printre bunurile scoase din România de regele Mihai I-ul, după abdicare, s-a numărat şi o colecţie de tablouri semnate de El Greco. Acestea fuseseră lăsate moştenire de Carol I instituţiei Casei Regale (deci nu familiei regale). In iulie 1984, statul român a început o acţiune juridică pentru recuperarea a două dintre picturi: Don Bosio şi San Sebastian.



El Greco - Don Bosio (Giacomo Bosio)

 Ele apăruseră într-o expoziţie El Greco, organizată de spanioli în 1982, la Muzeul Prado din Madrid. Conform catalogului expoziţiei, operele de artă proveneau de la Kimbell Art Museum, din Fort Worth (Texas), respectiv din colecţia casei de comerţ de artă Wildenstein & Co (tot din Statele Unite).


Rl Greco - San Sebastian (o variantă) 



La 2 iulie 1984, Muzeul de Artă al României a solicitat Ministerului de Externe să depună o reclamaţie la Consulatul SUA din Bucureşti, prin care revendica restituirea tablourilor. Procesul din Statele Unite a fost anevoios, întrucât noii proprietari susţineau că nu aveau legătură cu litigiul, deoarece picturile fuseseră achiziţionate legal de la Mihai I. Astfel, în iunie 1987 a început un nou proces, la Geneva, în care statul român revendica cele două opere de artă de la fostul monarh. Insă, în mod ciudat, Bucureştiul a renunţat la acţiunea din instanţă. Una dintre explicaţii se leagă de faptul că elveţienii au solicitat taxe judiciare consistente, raportate la valoarea tablourilor. Pe atunci, România practica o politică valutară extrem de austeră, lichidităţile în monedă străină fiind orientate spre plata datoriei externe.

Interesant ar fi de ştiut dacă regele Mihai, revenind în ţară, a readus în palatele retrocedate de guvern celelalte colecţii de zablouri încă nevândute.