Pe fraţii Ceauşescu, prea mulţi pentru o moştenire mică, nevoile i-au împins către o viaţă mai bună, la oraş. Unul câte unul, urmând traseul celor mari, Niculina şi Marin, ceilalţi s-au aciuat, mai devreme sau mai târziu, în Bucureşti. După Nicolae Ceauşescu, cel care avea să confere celebritate Scorniceştiului, fraţii mai tineri au părăsit locurile de baştină. Şi-au încercat norocul în diverse meserii: chelner (Florea), strungar (Nicolae Andruţă), ucenic la uzinele „Mărgineanca" (Ilie). Doar mezinul Ion a venit în Capitală direct la învăţătură, pentru a desluşi tainele electrotehnicii. A fost, se pare, şi mai ghinionist, deoarece o boală de tinereţe i-a afectat temporar studiile la Moscova. Adevărata „consacrare" au cunoscut-o cu toţii mai târziu, când Nicolae Ceauşescu a ajuns în fruntea partidului.
Unul câte unul, şi-au găsit loc în câte un minister. Marin, plecat din ţară cu legături comerciale încă din timpul lui Gheorghiu-Dej, a devenit şeful Agenţiei Economice a României din Austria. Scos „basma curată" după legăturile cu legionarii din tinereţe şi matrapazlâcurile din GAC „Drumul lui Lenin" Scorniceşti, Nicolae Andruţă a ajuns în Ministerul de Interne. Ilie a făcut carieră în Ministerul Apărării Naţionale şi în istorie, pe când Ion a devenit adjunct al ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Surorile, ceva mai modeste, nu au aspirat la cariere excepţionale. Doar Lina Bărbulescu a părăsit agricultura pentru scaunul de inspector al învăţământului oltean.
Marin, delegat în străinătate
Marin Ceauşescu (1916-1989) a fost băiatul cel mai mare al soţilor Andruţă şi Lixandra. Cu fratele său celebru a avut două lucruri în comun. Şi unul, şi altul au aderat la mişcarea comunistă în ilegalitate şi au învăţat cizmăria. În timpul războiului, pe frontul de Est, Marin Ceauşescu a servit patria la atelierele de cizmărie ale Comandamentului de Armată. S-a înrolat în Divizia de voluntari „Horia, Cloşca şi Crişan", înfiinţată în 1945, în URSS, din prizonieri de război. Cu soldaţii diviziei s-a înapoiat în ţară, când Armata Roşie „a eliberat" România „de sub jugul fascist".
Marin Ceauşescu alături de soţie şi fiică |
Marin Ceauşescu |
Fotografie de familie - Elena, Andruţă, Lixandra, Nicolae şi Nicu |
După război, a profesat cizmăria în ateliere bucureştene şi, pentru o perioadă, a fost gestionarul unui depozit de vinuri. În 1954, după un an de cursuri în Cehoslovacia, a devenit economist la Direcţia industriei pielii. Doi ani mai târziu, a părăsit din nou România cu destinaţia Praga. Pentru mulţi ani, a ocupat funcţia de delegat permanent al Agenţiei Economice Române de acolo. A urmat cursurile liceului, Şcolii Superioare de Partid „Ştefan Gheorghiu" şi Facultăţii de Economie Generală „de la distanţă".
Florea, ziaristul
Mai mic în vârstă şi în funcţii decât fraţii săi, Florea Ceauşescu (1922-2006) a fost o prezenţă mai discretă în viaţa publică înainte şi după 1989. Dintre rude, cel mai bine se înţelegea cu Marin, fratele care „servea patria" din străinătate. Despre el s-a zvonit însă că simpatizase în tinereţe cu Mişcarea Legionară.
Cum dosarul său de cadre nu se află la Arhivele Naţionale, acest amănunt din biografie nu poate fi verificat. S-a căsătorit cu Ioana Necă, originară tot din Scorniceşti, în 1946. Potrivit lui Ilie Ceauşescu, după război, Florea a lucrat chelner (1946) şi „negustor" (1949) în Bucureşti. Din 1949, a obţinut şi carnetul de membru de partid. I s-a găsit un rost la „Steagul Roşu", organul de presă raional Bucureşti, iar mai târziu la „Scînteia".
Florea Ceauşescu |
Nicolae Andruţă
Nicolae Andruţă Ceauşescu (1924-2000) a primit la naştere prenumele tatălui şi al unui frate mai mare. Pe al doilea, se zice, dintr-o „neglijenţă" a părintelui său, care îl declarase la Primărie într-un moment de tandreţe cu zeul Bachus. Că tatăl uitase că mai avea acasă un Nicolae e pe undeva de înţeles. Acesta era deja al şaselea nou-născut.
Din declaraţiile de mai târziu ale fraţilor săi, reiese că Nicolae Andruţă (Nicu, pentru consăteni) a învăţat strungăria şi a simpatizat legionarii. A scăpat de verificările membrilor de partid, care au „puricat" PMR. Nicolae cel mic a devenit secretarul organizaţiei de bază Scorniceşti. Împreună cu tatăl său şi cu Ioan Bărbulescu, socrul Linei (Elena), tăia şi spânzura în comuna natală. Până când, în 1951, o Comisie a Secretariatului CC al PMR a denunţat abuzurile comise de Ceauşeştii rămaşi acasă. A scăpat din nou, mai mult ca sigur ocrotit de fratele mai mare.
Marin Ceauşescu (stânga), Zoe şi Nicolar Andruţă 1977 |
Nicolae Andruţă Ceauşescu |
Familia Ceauşescu - Arhiva Muzeului Judeţean Slatina |
Din categoria rudelor care fie n-au putut, fie n-au vrut să facă o carieră, face parte Niculina (născută în 1914), căsătorită Rusu. O altă soră, Maria (1920), s-a căsătorit cu Neculai Agachi.
Ea a lucrat ca muncitoare la Electromagnetica, unde a ajuns şef de secţie. În schimb soţul lui tanti Riţa, aşa cum îi spuneau femeii rudele apropiate, a avut o carieră fulminantă. După 1964, a devenit director general al Combinatului Siderurgic Hunedoara şi, mai apoi, ministru al Industriei Metalurgice.
Ea a lucrat ca muncitoare la Electromagnetica, unde a ajuns şef de secţie. În schimb soţul lui tanti Riţa, aşa cum îi spuneau femeii rudele apropiate, a avut o carieră fulminantă. După 1964, a devenit director general al Combinatului Siderurgic Hunedoara şi, mai apoi, ministru al Industriei Metalurgice.
Lina
Sora cea mică, Lina (Elena), căsătorită Bărbulescu, a avut un traseu deosebit. La început a fost ţărancă la CAP Scorniceşti. Împreună cu soţul Vasile Bărbulescu a urcat treptat în funcţii. Cumnatul lui Ceauşescu a fost „ales" preşedinte la CAP Scorniceşti, apoi membru în Consiliul Agriculturii şi în cele din urmă a dirijat toată agricultura ţării. La rândul ei, Elena s-a „specializat" în predarea istoriei. A promovat fulgerător, fiind instalată în fruntea Inspectoratului General al învăţământului oltean.
Ion, mezinul familiei
Mezinul familiei, Ion Ceauşescu (foto), născut în 1932, a urmat primele patru clase primare în comuna natală. I-a fost mai uşor în adolescenţă decât fraţilor. Când a venit în Bucureşti (1949), Nicolae cel mare era deja membru de vază al partidului. Ion s-a înscris la Şcoala medie electrotehnică pe care a absolvit-o după patru ani. Având origine socială sănătoasă şi sprijin din partea fratelui, a fost trimis la studii, la Moscova.
Din cauza unei boli (nespecificată în dosarul de cadre) a abandonat cursurile Facultăţii de Electrotehnică (1955). A stat internat timp de doi ani în spital la Moscova şi Bucureşti. După ce s-a însănătoşit, a fost angajat muncitor legumicol la Combinatul agroalimentar 30 Decembrie 1947. Apoi a ajuns şef de brigadă. „Tânăr cu perspective", purtând un nume cu rezonanţă în viaţa politică, Ion Ceauşescu a devenit o „partidă". Alexandru Ienciu, directorul combinatului, i-a devenit socru. La fără frecvenţă, a urmat cursurile Facultăţii de Agronomie din Bucureşti.
Şi-a depus candidatura pentru primirea în PMR în 1958. „În munca profesională, tov. Ceauşescu Ion este un bun exemplu, caută să dea produse de bună calitate, lucru ce a făcut să fie apreciat de conducerea politică şi administrativă a Combinatului 30 Decembrie. Faţă de calităţile bune pe care le are tov. Ceauşescu Ion, mai are şi unele lipsuri ca puţina delăsare în muncă fapt ce face să nu fie exigent în unele împrejurări", scrie într-o recomandare a Biroului Raional Vidra al UTM.
„În perioada de candidatură nu lua cuvântul la adunările generale de partid, era o fire cam timidă", avertizau membrii comisiei care analiza activitatea aspiranţilor la calitatea de comunist cu acte. Avea în schimb atuuri, căci, după stagiul obligatoriu de doi ani, a devenit membru de partid.
Fraţii, în 1960
O prezentare succintă a fiilor soţilor Andruţă şi Lixandra se regăseşte în dosarul de cadre al lui Ion Ceauşescu. Documentul datează din 1960: „Un frate a fost muncitor cizmar - membru de partid din ilegalitate, iar în prezent este ataşat comercial în Cehoslovacia (Marin Ceauşescu, n.r.), al doilea este secretar al CC al PMR (Nicolae Ceauşescu), al treilea este maistru mecanic - membru de partid (Florea Ceauşescu), altul este ofiţer anul IV la Academia Militară (Ilie Ceauşescu), este membru de partid, fost UTC-ist, şi ultimul a fost strungar, iar în prezent este ofiţer de Miliţie (Nicolae Andruţă), membru de partid.".
Ilie Ceauşescu
Ilie Ceauşescu (1926-2002) a făcut şcoală mai multă decât ceilalţi fraţi ai săi. A absolvit şapte clase primare în Scorniceşti (1933-1940). A plecat apoi în Capitală. A încercat să se angajeze ca ucenic la Uzinele „Mărgineanca", dar a fost respins din cauza „lipsei de pregătire". S-a întors acasă, unde a devenit membru al Uniunii Tineretului Muncitoresc (UTM). Alături de fratele său Nicu Andruţă a activat în organizaţia locală a PMR. După propriile declaraţii, era „responsabil educaţie politică în celula Scorniceşti Olt".
Intre 1947 şi 1950, primea salariu de la Cooperativa de Consum. A petrecut o perioadă şi pe Şantierul Naţional „Gheorghe Gheorghiu-Dej", de la Bumbeşti-Livezeni. S-a „distins" în brigadă, ca responsabil cu agitaţia şi propaganda în şut. „În august ziua 13 anul 1948 când am venit şi am rămas la munca câmpului până la 5 oct. 1949 (1948, de fapt; n.n.) când am plecat la Cercul Teritorial Olt să plec militar unde am fost dat plus de contigent", scrie Ilie Ceauşescu în autobiografia întocmită la 24 martie 1949.
Ilie Ceauşescu |
Caracterizarea Comisiei de verificare, redactată în 1949, este pozitivă, în ceea ce îl priveşte pe Ilie Ceauşescu: „Ţăran sărac, a dus muncă de lămurire în alegerile din 1946. A dus muncă de lămurire în rândurile tineretului din comună, organizându-l, îl caracteriza Comisia de Verificare. A luat parte la munci voluntare, pe şantier, şi plăteşte cotizaţia. În prezent devine (sic) casier la cooperativă unde se poartă bine. E un element tânăr şi cu perspective. Lipsuri: nu a citit material de partid din care cauză are nivelul politic scăzut. Tov(arăşul) trimis la o şcoală de partid poate deveni un bun activist de partid".
Caracterizarea Comisiei de verificare, redactată în 1949, este pozitivă, în ceea ce îl priveşte pe Ilie Ceauşescu: „Ţăran sărac, a dus muncă de lămurire în alegerile din 1946. A dus muncă de lămurire în rândurile tineretului din comună, organizându-l, îl caracteriza Comisia de Verificare. A luat parte la munci voluntare, pe şantier, şi plăteşte cotizaţia. În prezent devine (sic) casier la cooperativă unde se poartă bine. E un element tânăr şi cu perspective. Lipsuri: nu a citit material de partid din care cauză are nivelul politic scăzut. Tov(arăşul) trimis la o şcoală de partid poate deveni un bun activist de partid".
Nicolae Ceauşescu, mama-Lixabdra Alexandra şi tatăl-Andruţă |
De acasă, a plecat din nou în 1952. Definitiv. A urmat, Şcoala Militară Politică (1952-1953), Academia Militară (1955-1959) şi, prin „diferenţă de examene", a obţinut diploma de absolvent al Facultăţii de Istorie (1963). O ţine apoi, din doctorat în doctorat, la Academia de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan-Gheorghiu".
Mascarada procesului lui Nicu Ceauşescu sub regimul lui Ion Iliescu |