ROMA - FORTIFICATII XXXX

Prima incintă apărată rudimentar, prin val de pământ şi palisade, s-a realizat pe colina Palatin, formând aşa-numita Roma Quadrata.

De curând s-au descoperit şi unele urme ale acelei fortifucaţii cu consolidări de piatră. Ulterior, funcţia de apărare a fost transferată colinei Capitoliu, care era dotată mult mai bine din punct de vedere natural pentru apărare. Capitoliul a beneficiat şi de o fortificare solidă şi înaltă din piatră, devenind aproape inexpugnabil prntru vremurile de început ale aşezării romane.

Cea se a doua fortificare a oraşului a constituit-o Zidul servian, atribuit de tradiţie penultimului, cel de al şaselea, rege de origine etruscă, Servius Tullius. In schimb, datele arheologice moderne situiază originea acestuia în sec.al 4-lea e.A, probabil după ce Roma a fost invadată de galii cisalpini între anii 390-388 e.A. Roma a fost umilită de gali în anul 388 e.A, trebuind să plătească cuceritorilor un greu tribut. Legenda spune că pe când se cântărea metalul preţios datorat galilor, balanţa s-a înclinat, la un moment dat mai mult în favoarea acelora. Romanul care cântărea a dorit să mai ia din talerul balanţei o parte din metalul preţios, dar conducătorul galilor, Brennos, a ridicat sabia ameninţător, pronunţând cuvintele celebre şi adevărate: vae victis (vai de cei învinşi).
Zidurile lui Servius Tullius au situat dintrodată Roma, în ceea ce privește apărarea, într-o puternică cetate.

Zidul atribuit lui Servius Tullius

Traseul aşa-numitulului Zid al lui Servius Tullius (Murus servii Tullii) este bine cunoscut, având o lungime de peste 11 Km, o lăţime de 3,6 metri şi 16 porţi. Pe alocuri resturile zidului se ridică astăzi până la înălţimea de 8 metri. Se pare că începuturile acestui zid şi traseul lui au o vechime mai mare, care coboară până în sec.al 6-lea e.A, dar porţiunile păstrate aparţin perioadei Republicii. Zidul a cuprins cele şapte coline peste care se întinsese locuirea: Palatin, Capitoliu, Esquilin, Quirinal, Viminal, Caelius şi Aventin. Această întindere a atras şi numirea Romei drept Oraşul celor şapte coline. Extinzându-se ulterior locuirea pe malul stâng al Tibrului, orașul a încorporat și colinele Vatican și Janiculus. Acea incintă era alcătuită din două ziduri paralele executate din blocuri de tuf fălţuite, procedeu numit de romani opus quadratum. Blocurile mari de tuf au fost extrase din cariera apropiată, numită Grotta Oscra. Centura fortificată se oprea în dreptul Capitoliului, înzestrat de o apărare naturală, suplimentată prin ziduri puternice de sprijin al platoului.

Zidul lui Aurelianus

Pericolele crescânde ale invaziilor barbare din sec.al 3-lea e.N, au detreminat pe împăratul Aurelianus (270-275 e.N) să pună în operă o nouă incintă fortificată, mult mai puternică şi mai extinsă, care să cuprindă toate cartierele ce se dezvoltaseră timp de peste o jumătate de mileniu dincolo de Zidul servian. Noul zid era construit din cărămidă, avea 19 kilometri şi atingea în anumite porţiuni o înălţime de 10 metri. Zidul traversa Tibrul şi cuprindea colina Janiculus şi cartierul Trastevere (Transtiberium). Colina Vatican a rămas fără protecţie. Lucrările au început în anul 272 e.N şi au durat 11 ani, până sub împăratul Probus (276-282 e.N).
Zidul comporta o fundaţie de beton roman, opus caementicium, cu înălţimea de 8 metri peste care se găseau incăperi boltite şi sprijinite pe un zid cu o grosime de un metru. Un drum de rond încorona lucrarea. Camerele boltite serveau drept depozite de arme şi magazii, diminuând volumul ce trebuia construit. Din 30 în 30 de metri zidul era întărit de turnuri cu secţiune patrulateră.
Zidurile lui Aurelianus nu au fost destinate a face faţă unui asediu îndelungat, deoarece barbarii nu erau organizaţi pentru aşa ceva. Ele erau destinate să apere Roma de atacurile prin surprindere, până la primirea de ajutoare din teritoriu. el nu şi-a mai dovedit eficienţa în sec. al 5-lea e.N, când Roma a fost jefuită de vizigoţi şi vandali.
Cea mai mare parte a zidului lui Aurelianus subzistă încă în zilele noastre şi înconjoară ceea ce este denumit astăzi Centro Storico.  

ROMA - INCEPUTURI XXXX

Roma a apărut ca urmare a fuzionării triburilor care populau colinele Palatin (latinii), Capitoliu, şi Caelius (sabinii), în vederea apărării de triburile agresive de pe celelalte coline. Ulterior, sub influenţa civilizaţiei etrusce, vechile sate tribale s-a transformat încet într-o aşezare urbană. Prima etapă a acestui proces l-a constituit aşa-numita Roma Quadrata (sec.al 8-lea e.A), delimitată de un contur regulat patrulater, trasat, după obiceiul etrusc, cu plugul. In interiorul acestui contur al Palatinului, apărat la început de valuri de pământ, oraşul trebuie să fi avut un plan lipsit de ordine. Locuinţele erau construite din cărămidă nearsă, fiind acoperite cu paie sau stuf.

Cu timpul, procesul de urbanizare s-a extins asupra depresiunii mlaştinoase cuprinsă între colinele Plalatin, Capitoliu, Caelius şi semicolina Oppius, asupra Capitoliului şi a celorlalte înălţimi. Depresiunea dintre coline a fost ocupată la început de o necropolă, iar apoi a fost invadată de locuinţele primitive. Locul a devenit un fel de piaţă a shimbului de produse a populaţiilor de pe coline, iar apoi piaţa publică a oraşului, "Forum Romanum". Se pare ca aici s-a ridicat, în sec.al 7-lea e.A, așa-numita "Regia", după tradiție casa regelui Numa Pompilius şi templul Vestei, construit inițial din lemn.

Funcţia de apărare, pe care o deţinea iniţial colina Palatin a fost transferată, mai târziu, Capitoliului, mult mai înzestrat natural pentru această destinaţie. Pantele Capitoliului au fost întărite perimetral cu placaj de piatră iar deasupra cu ziduri înalte.

ROMA - CLOACA MAXIMA XXXX

Cloaca maxima este o "mare de canalizare" colectoare, care a asanat terenul mlăştinos al Romei antice timpurii, în zona Forumului Roman, preluând şi apele pluviale sau dejecţiile locuirii pentru a le conduce spre Tibru. Ea este singurul vestigiu din perioada regală a Romei care a subzistat şi care mai serveşte şi astăzi. Toate terenurile joase ale Romei erau periodic expuse inundării de către apele crescute ale Tibrului. Această soartă o aveau și cele două zone de interes maxim ale orașului, Forum Romanum și Campus Martius (Câmpul lui Marte).

De-a lungul secolelor, prin lucrări succesive, s-a construit un adevărat canal subteran, acoperit complet. Lucrările s-au extins treptat în sec al 4-lea, al 3-lea și al 2-lea e.A. Iniţiativa construirii unei Cloaca Maxima este atribuită regelui etrusc, Tarquinius Priscus, în sec.al 7-lea e.A. Canalizarea avea sarcina de a drena zonele joase mlăştinoase cuprinse între colinele Esquilin, Quirinal şi Viminal. Lucrarea a devenit inevitabilă, pe măsură ce populaţia Romei a crescut. La început a fost vorba de un mare canal cu scurgere deschisă sub cerul liber, care avea scopul de a evacua apa din sol. In cursul sec.al 4-lea, sau al 3-lea e.A, a fost reconstruit în for un sistem de canale cu scurgere deschisă. Din acea perioadă datează şi cisterna din for, intrată mai târziu în componenţa carcerii Mamertine.

Romanii au acoperit, cu timpul, întraga reţea de canalizare din motive de igienă, deoarece Roma a fost adesea pradă unor epidemii. Primul canal a fost construit în blocuri de piatră, fără ciment. Pietrele au avut 2.50 metri lungime, 1 metru lăţime şi 0,80 metri înălţime, fiind tăiate în tuf vulcanic sau peperino din zona Romei. Prin renovările ample ulterioare materiale de constructii sau schimbat. Există date vizibile şi se cunoaşte traseul.

Cloaca maxima a avut aproximativ 800 de metri lungime şi a început în Argiletum unde colecta apa de ploaie, apoi trecea pe sub Forum Romanum şi debuşa în Tibru.
Gura de revărsare se afla în apropiere de Forum Boarium, vizibilă de pe podul Palatino. Ea era compusă dintr-o boltă triplă de zidărie flotantă, menită a stabiliza conducta.

Dimensiunea canalului variază pe traseu. La revărsare măsura de 4.50 metri latime si 3.60 metri înaltime. Circa douăzeci de alte canale se revărsau în acest canal central pe parcursul traseului.