CUCERIREA ODESEI - AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

 

        Marea ofensivă a armatei române, cu sprijin și indicații tactice germane, pentru cucerirea Odesei, a fost declanșată la 3 august 1941, când al 4-lea Corp de armată, comandat de generalul Nicolae Ciupercă, a trecut Nistrul, flancat de al 5-lea Corp, format din Divizia a 15-a de Infanterie, Brigada 1-a de cavalerie și Divizia 1-a blindată, care l-a traversat între Tighina și Dubăsari, conform planurilor de luptă elaborate de mareșalul Antonescu personal - ordinul operativ nr. 31 al Marelui Stat Major emis la 8 august 1941, care cerea Armatei a 4-a să cucerească Odesa „din mers”. Realitatea de pe front nu a corespuns cu planurile optimiste, ofensiva a fost oprită, orașul dovedindu-se mai greu de cucerit decât se presupusese.

La 3 septembrie, generalul Ciupercă (din grupul de generali care considerau că armata română nu ar fi trebuit să treacă Nistrul și să invadeze teritorii aflate în afara graniței internaționale a României) trimitea un memoriu lui Antonescu în care raporta despre condițiile precare ale diviziilor din prima linie, extenuate după o lună de ofensivă permanentă, despre moralul scăzut al soldaților din cauza luptelor pe pământ străin și despre planurile de atac inadecvate condițiilor de pe teren Ciupercă mai raporta că aproape toate diviziile din primul eșalon se găsesc la limita posibilităților lor ofensive și propunea un plan de luptă alternativ. Antonescu și șeful marelui stat major, generalul Alexandru Ioanițiu, au respins memoriul. În cele două asalturi asupra Odesei făcute conform planurilor lui Antonescu Armata 4 a suferit pierderi mari, de 58 855 de militari, din care 11 046 morți, 42 331 răniți și 5 478 dispăruți.

La 9 septembrie, generalul Ciupercă (împreună cu șeful statului său major, generalul de brigadă Nicolae Pălăngeanu) a fost înlocuit cu generalul Iacobici, ministrul de război din acel moment, care a primit directive clare să execute fără discuții ordinele primite. După Antonescu, motivul acestei situații deplorabile a fost „lipsa spiritului ofensiv și încrederea în capacitatea de luptă a armatei române”. Succesele lui Iacobici au fost și ele, minime, mai ales după ce artileria a încetat lupta din lipsă de muniții, așa că la 22 septembrie 1941, după moartea într-un accident a generalului Ioanițiu, el a fost rechemat la București și numit șef al marelui stat major al armatei. Ulterior, față cu împotmolirea ofensivei române, planul respins al generalului Ciupercă a fost adoptat și a dus la cucerirea Odesei.

La 16 octombrie 1941, ora 10.30, patrule avansate ale Diviziei a 7-a de infanterie au intrat în Odesa, iar la ora 16.00 detașamantul Eftimiu a ocupat portul, marcând cucerirea orașului. Simultan au intrat în oraș și trupe germane.

Românii au vrut să-i schimbe numele orașului în „Antonescu”, iar guvernul sovietic a acordat Odesei titlul de „Oraș erou” decernat doar altor trei orașe: Leningrad, Moscova și Stalingrad.

Armata a 4-a, în efectivele căreia au luptat, între 8 august și 16 octombrie, 340 223 de combatanți, a suferit o pierdere de 92 545 de soldați (17 729 morți, 63 345 răniți și 11 471 dați dispăruți). Sovieticii au raportat 41 268 de pierderi: 16 578 morți și dispăruți și 24 690 răniți. Ei au mai evacuat din oraș circa 350 000 soldați și civili.

După cucerirea Odesei Antonescu a ordonat retragerea Armatei a 4-a pentru refacere (în realitate, această armată decimată nu a mai fost refăcută și în scurt timp după participarea la „Parada Victoriei” de la București, contigentele au fost lăsate la vatră) lăsând în loc unități secundare. Garnizoana orașului a fost preluată de Corpul 2 de armată, sub comanda generalului Nicolae Macici).

GENERAL ALEXANDRU IOANIȚIU - PRIMUL ȘI AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

     Alexandru Ioaniţiu (n. 2 februarie 1890, Botoşani, judeţul Botoşani. A urmat Liceul militar din Iaşi, Şcoala de ofiţeri de artilerie şi geniu (1908-1910), Şcoala de aplicaţie pentru artilerie (1912-1914) şi Şcoala Superioară de Război (1919-1921).

Grade militare:

• sublocotenent - 1910
• locotenent - 1913
• căpitan - 1916
• maior - 1917
• locotenent-colonel - 1927
• colonel - 1933
• general de brigadă - 1939
• general de divizie post mortem - 1941

Funcţii militare:

• diferite funcţii de comandă în Regimentul 10 şi 3 Artilerie (1910-1912, 1914-1917)
• comandant al Bateriei Elevi şi profesor la Şcoala de artilerie (1917-1918)
• ofiţer în Direcţia fabricaţiilor de artilerie din Ministerul Apărării (1918-1919)
• şef birou în Secţia 8 istorie din Marele Stat Major (1921-1927)
• comandant al divizionului 2 Tunuri Munte (1927-1929)
• funcţii în Marele Stat Major şi profesor la Şcoala Superioară de Război (1929-1934)
• comandant al Regimentului 1 Artilerie Grăniceri (1934-1937)
• şef secţie Coordonarea Apărării Ţării din Marele Stat Major (1938-1939)
• comandant al Brigăzii 3 Artilerie (1939)
• comandant al Şcolii Superioare de Război (1939-1940)
• şef al Marelui Stat Major (1940-1941)
• şef al Marelui Cartier General (1941) 

A participat, în timpul primului război mondial, la luptele din Dobrogea (15 august-1 noiembrie 1916), de pe Neajlov (16-20 noiembrie) şi de la Mărăşeşti (1-6 august 1917).
In cel de al doilea a condus acţiunea de restructurare şi dotare a armatei (1940-1941) şi de pregătire a ţării pentru război. A coordonat activitatea trupelor române în luptele pentru eliberarea Basarabiei (1941).
A publicat: “Războiul României (1916-1918)”-1929 şi a fost coautor la “Elemente de strategie”-1936, “Pentru generaţiile de azi şi de mâine. Virtuţile neamului în lumina războiului nostru naţional”-1930, “Călăuza ofiţerului. Stratrgie şi tactică aplicată”-1936. A publicat numeroase articole în revista România Militară.
A decedat la 17 septembrie 1941, fiind victima unui accident pe aeroportul din Baden, Crimeea.

GENERAL CONSTANTIN CRISTESCU - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

     Constantin Cristescu s-a născut la data de 2 decembrie 1866, la Pădureşti, judeţul Argeş. A urmat mai întâi gimnaziul din Piteşti (azi Colegiul.Național. “I.C. Brătianu”) şi Şcoala Fiilor de Militari Craiova (şef de promoţie în 1885). A urmat apoi cursurile Şcolii de ofiţeri de infanterie şi cavalerie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1887 ca şef de promoţie. A absolvit ulterior, pe rând, Şcoala politehnică din Paris în 1890, Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu de la Fontainbleau, în 1892 şi Şcoala superioară de război din Paris în 1894.
Evoluția gradelor militare:

sublocotenent (1 iulie 1887)

locotenent (1 martie 1890)

căpitan (10 mai 1894)

maior (10 mai 1902)

locotenent colonel (1 octombrie 1907)

colonel (10 mai 1910)

general de brigadă (14 martie 1914)

general de divizie (1917)

general de corp de armată (1918)

Activitate militară:
A fost unul dintre cei mai importanţi generali ai armatei române în timpul Războiului pentru Intregirea Neamului (1916 - 1919). A ocupat diverse funcţii de mare importanţă, după cum urmează:

• Profesor ajutor, apoi profesor titular la Şcoala superioară de război.
• 1910 - 1912: Comandant al Şcolii superioare de război.
• 1912 - 1916: Subşef al Marelui Stat Major.
• august - septembrie 1916: Şef de stat major al Armatei a 2-a române.
• septembrie 1916: Şef de stat major al Armatei a 3-a române şi al Grupului de armate general Averescu.
• noiembrie - decembrie 1916: Comandant al Armatei de Nord române.
• decembrie 1916 - iulie 1917: Subşef al Marelui Cartier General.
• iulie 1917: Comandant al Armatei 1 române.
• 1917 - 1918: Inspector al centrelor de recruţi din Moldova.
• aprilie 1920 - mai 1923: Şef al Marelui Stat Major.

Este socotit creatorul şcolii de stat major din Armata României. In anul 1913 a contribuit esenţial la elaborarea planurilor de operaţii ale armatei române, pe baza acestor planuri armata sârbă aliată obţinând o mare victorie împotriva armatei bulgare în cel de-al doilea război balcanic.


Sub conducerea sa a fost elaborat Planul de campanie al armarei române pentru anul 1916 - “Ipoteza Z”. A avut o contribuţie importantă la elaborarea Planului de campanie pentru anul 1917. A lucrat la elaborarea planului de reintrare a armatei române în războiul împotriva Puterilor Centrale şi la pregătirea celei de-a doua mobilizări a armatei române. A comandat Armata I-a pe timpul pregătirii marii bătălii de la Mărăşeşti.
Ca şef al Marelui Stat Major după Războiul de Intregire a coordonat procesul de reorganizare a sistemului militar naţional al României Mari. Sub îndrumarea sa a fost elaborată în 1923 “Legea organizării armatei” (aprobată de Parlament în 1924).
A obţinut următoarele decoraţii:

• 1904: Steaua României
• 1909: Coroana României, în grad de ofiţer
• 1910: Medalia Bene Merenti, clasa I
• Ordinul "Franz Joseph", în grad de mare ofiţer
• 1913: Ordinul "Sfântul Sava", în grad de mare ofiţer

A elaborat următoarele lucrări:

• “Tactica generală: conferinţe ţinute în anul al II-lea” (1905)
• “Tactica generală” (1908)
• “Strategie şi tactică”
• “Elemente de tactică generală” (1912) etc.

A murit la data de 9 mai 1923. Deşi a avut o contribuţie importantă la victoriile armatei române din anul 1917, datorită unor neînţelegeri cu contemporanii săi, mai ales cu familia generalului Eremia Grigorescu, i s-a refuzat înmormântarea la Mausoleul de la Mărăşeşti. Osemintele generalului C. Christescu odihnesc încă la cimitirul civil Bellu din Bucureşti.

Aprecieri post-mortem

După săvârşirea serviciului religios de la Biserica Albă, a luat cuvântul ministrul de război, generalul Mărdărescu, care a spus: “Armata întreagă, prin graiul meu, îşi exprimă neţărmurita durere ce o încearcă prin pierderea generalului Christescu, care, ilustrând, rând pe rând, toate gradele prin care a trecut, a ocupat, cu cinste şi vrednicie, locul cel mai distins din armată. (...) Va rămâne o pildă strălucită de îndeplinirea, cu abnegaţie, datoriei.”

La cimitirul Bellu, generalul Al. Gorski, subşeful Marelui Stat Major, în discursul său, va spune : “Timp de 30 de ani neîntrerupţi el a fost profesorul şi îndrumătorul principal al promoţiilor de ofiţeri, care, destinându-se serviciului de stat major, au urmat Şcoala Superioară de Război. (...) Superioritatea generalului Christescu constă din o vastă cultură generală, o profundă cunoştinţă a principiilor războiului, aplicate şi modelate la mijloacele fiecărei epoci, o facultate superioară de analiză şi sinteză a elementelor determinante în orice problemă militară şi într-o aplicarea acestor principii şi acestor elemente, cu o competenţă desăvârşită, un lăudabil curaj de răspundere şi cu mijloace lipsite de rigiditate, ţinând seama, totdeauna, că, la orice act militar, credinţa, sufletul şi inima constituiesc şi ele elemente inseparabile. (...) Aproape toţi comandanţii regimentelor, de brigăzi şi divizii la începutul războiului din 1916 fuseseră elevii lui şi au aplicat în război principiile învăţate de la dânsul, care au contribuit la unitatea de doctrină în majoritatea actelor de vitejie, executate de elementele armatei noastre, pe diferite fronturi de luptă ale războiului. (...) Superioritatea genertalului Cristescu constă într-o lipsă de orice prejudecată sau de rutină. Inainte de toate, însă, am putut să constatăm cât de scumpă îi era armata, cât de mare îi era dragostea de ţară şi de neam şi cât iubea, în special, serviciul de stat major cu care se identificase astfel, încât mereu ne spunea că nu poate să se împace cu ideea că odată şi odată va trebui să se despartă de Marele Stat Major.”

La 11 mai 1923, la Academia Română, a avut loc şedinţa pentru cinstirea memoriei regretatului general Cristescu, la care Grigore Antipa, în cuvântarea sa, a spus: “Generalului Cristescu i se datoreşte cea mai mare victorie a armatei române în războiul mondial; căci este acela, care, prin marele sale talente de organizator, a refăcut armata noastră în Moldova şi care a organizat lupta ei eroică şi a pregătit biruinţa de la Mărăşeşti, provocând nu numai admiraţia aliaţilor ci şi respectul duşmanilor. (...) Pentru cugetarea românească, generalul Christescu este cea mai splendidă manifestare a geniului românesc, atât ca cugetător cât şi ca artist creator în arta şi ştiinţa strategiei. (...) Pentru poporul nostru, generalul Christescu, fiu de sătean din judeţul Argeş, este cea mai strălucită dovadă de comoară de energie şi inteligenţă care zace în el şi care constituie cea mai sigură garanţie a viitorului strălucit al acestei naţiuni. Moartea generalului Christescu este un doliu naţional. ”