Bela Kun a fost de origine
transilvăneană. Din cîte se cunoaşte s-a născut în Nimijea ungurească, în
actualul judeţ Bistriţa-Năsăud. Unii autori susţin că ar fi fost originardin Cluj, lucru ce nu se
confirmă. Familia Kun (Kuhn, originar Cohen) era una de evrei maghiarizaţi, de
profesie mici comercianţi săteşti, lucru la modă în secolul al XIX-lea în
nordul Transilvaniei.
Există și o altă variantă a
provenientei sale transilvane:
S-ar născut în 1886 într-o
familie de funcționari din comuna Lelei (SJ), lângă orașul Cehu Silvaniei, în
Transilvania. Părinții lui erau atei. Tatăl lui era evreu renegat și activa ca
notar public, iar mama lui era protestantă renegată. Béla Kuhn a urmat mai întâi
cursurile școlii reformate, continuându-și apoi studiile la universitatea din Cluj.
După absolvirea studiilor a devenit avocat, apoi a abandonat avocatura și a
început cariera de ziarist. În 1906 și-a maghiarizat numele din Cohen
(maghiarizat Kohn), în Kun. În 1913 s-a căsătorit cu Irén Gál. Înainte
de a porni primul război mondial, a fost ziarist la Cluj într-un grup de
simpatizanți ai partidului Social Democrat ungar. A fost de mai multe ori
judecat din cauza articolelor anarhiste pe care le-a publicat. În 1907 a stat
în închisoare timp de un an jumătate, s-a lăsat de jurnalism și a ales să fie
mic funcționar. Kun a fost și casier al Comitetului de Asigurări Sociale al
Sindicatelor din Cluj, care l-au acuzat ulterior de delapidare, scăpând de
judecată doar prin fuga în Budapesta și înrolare în armata austro-ungară. În
1916 a fost luat prizonier de ruși, care l-au trimis într-un campament militar
special din Munții Ural, unde a devenit comunist. În revoluția civilă rusă din
1918, Kun a luptat pentru bolșevici, timp în care și-a făcut planuri detaliate
pentru a exporta comunismul în Ungaria.
Troțki în centru și Bela Kun în stânga
Cum era şi firesc, soţii Kuhn şi-au dorit un urmaş, fapt ce s-a împlinit şi
fiind băiat i-au dat numele de Bela, după bunicul său. Părinţii şi-au crescut
copilul cu multă grijă şi l-au dat la şcoala primară de stat din localitate. Pe
măsură ce trecea timpul, au constatat însă că fiul lor are deviaţii
comportamentale intrigante cu accent de violenţă, motiv pentru care a intrat în
dificultate cu dascălii şi numai cu greu şi-a putut obţine actul de absolvire.
Trecînd peste accidentele din şcoala primară, părinţii l-au trimis mai departe
la învăţătură în Gherla, cu scopul de a-l forma în meseria lor.
Nu au avut noroc, întrucît copilul provoca tot felul de scandaluri cu ceilalţi
elevi şi era preocupat de treburi amoroase încălcînd regulile comportamentale
instituite în aşezămîntul de învăţămînt. Pînă la urmă a fost silit să
părăsească şcoala din considerente de comportament. Încercările lui ulterioare
de a-şi continua pregătirea au dat greş de fiecare dată din cauza trăsăturilor
sale de caracter, iar părinţii nu l-au mai primit acasă.
Rămas pe drumuri, a plecat la Cluj să-şi încerce norocul şi, pînă la urmă, a
reuşit să-şi găsească un loc în ziaristică, chiar pe placul apucăturilor lui.
Materialele pe care le publica depăşeau însă deontologia meseriei. Mînat de
spiritul său aventuros şi de nesocotinţă, a abordat diferite exemple intime de
familie, provocînd nenumărate scandaluri. Manipulînd date din viaţa cotidiană
clujeană, îşi dă seama că acestea pot să-i asigure o sursă de cîştig. Ca
urmare, pune la cale o serie de şantaje şi escrocherii ameninţînd cu dezvăluiri
senzaţionale compromiţătoare. Luat în supraveghere de autorităţi, este pus sub
urmărire pregătindu-i-se un dosar de anchetă, riscînd să ajungă pe mîna
justiţiei locale. Astfel, lansarea lui în presă s-a încheiat cu un eşec total.
Are noroc. La 28 iulie 1914, începe primul război mondial. Austro-Ungaria
declară război Serbiei. Urmărit de justiţie, Bela Kun priveşte evenimentul ca
pe o gură de aer salvator. Se prezintă la comandamentul militar din Cluj căruia
îi adresează cerearea de a fi primit voluntar să plece pe front. Prezentările
lui patriotarde îi determină pe ofiţerii din comisie să-i aprecieze
devotamentul faţă de Patrie, aprobîndu-i solicitarea şi acordîndu-i potrivit
pregătirii un grad militar de subofiţer.
Bela Kun omagiat filatelic
Bucurîndu-se de asemenea aprecieri, pleacă pe frontul din Galiţia cu primul
eşalon.
Ajuns în prima linie a frontului, timp de doi ani, se remarcă în ofensivele şi
contraofensivele beligeranţilor, iar pentru merite deosebite este decorat şi
trecut în corpul ofiţerilor. În 1916 cade prizonier la ruşi, care îl internează
în lagărul siberian de la Tomsk. Este anul în care bolşevicii lui Lenin se
înfiltrează în toate lagărele de prizonieri din Rusia. Pentru a cîştiga
încrederea prizonierilor bolşevici agenţii promit acestora că dacă trec de
partea “revoluţiei” vor fi eliberaţi din prizonerat, în schimbul încadrării lor
în detaşamentele roşii secrete.
La 7 noiembrie 1917 din Rusia, începe revoluţia bolşevică Bela Kun a înţeles
încă din 1916 că pentru el se iveşte o nouă şansă şi se încadrează în mişcarea
clandestină a conspiratorilor din lagăr. Îmbrăţişînd cu ardoare cauza
bolşevismului, el a devenit în scurt timp cel mai apreciat activist comunist
din regiunea Tomscului, el manifestînd un fanatism dus pînă la extrem şi o ură
fără margini împotriva “duşmanilor revoluţiei mondiale”. Noua lui credinţă este
însoţită de un comportament de extremă duritate faţă de deţinuţii din lagăr, un
om de temut ce-şi reducea la tăcere adversarii vederilor sale.
Evidenţiindu-se prin calităţile oratorice-propangadistice revoluţionare, Kun va
fi remarcat de liderii bolşevici siberieni şi prin ei de către conducătorii lor
supremi de la Moscova, care îi vor pune la dispoziţie fonduri substanţiale
pentru a-şi continua activitatea. Ca urmare a încrederii de care se bucura,
după 7 noiembrie 1917, “revoluţionarului Kun” i se vor crea condiţii să
părăsească lagărul de la Tomsk, iar Lenin, deşi cunoştea că acesta a profitat
în scop personal de fondurile puse la dispoziţie de partid, dispune să fie adus
la Moscova, la dispoziţia internaţionalei comuniste, unde primeşte însărcinarea
să se ocupe de extinderea revoluţiei în Ungaria.
Sfîrşitul războiului mondial îi aduce lui Kun o nouă şansă de afirmare
revoluţionară. La 4 şi 6 octombrie 1918, Germania şi Austro-Ungaria
capitulează. La 29 octombrie este asasinat primul ministru ungar Tissa Istvan
(Pişta), acţiune de care nu sînt străini nici agenţii bolşevici din agentura
maghiară. La o zi după acest eveniment, în 30 octombrie, 1918, este ales un nou
guvern în frunte cu contele Karoly. Guvernul Sovietelor analizează
posibilitatea extinderii revoluţiei bolşevice în centrul Europei. În acest
sens, Lenin dispune ca Bela Kun să plece imediat în Ungaria, pentru a conduce
campania de trecere a acestei ţări de la republică burghezo-democratică la o
republică a sovietelor. Pentru înfăptuirea acestei schimbări de regim se pun la
dispoziţia lui Kun mari sume de bani cu care să poată manipula schimbarea
ungurească de regim. Misiunea era punctuală şi consta în instaurarea sovietelor
în Ungaria şi Transilvania pînă la începutul anului 1919. Sosit în Ţara
Ungurească, înainte de 3 noiembrie 1918, cînd are loc declararea independenţei
Ungariei faţă de Austria, el nu întîrzie să-şi afirme vocaţia şi începe să-şi
formeze o reţea largă de colaboratori, recrutată din rîndul elementelor
maghiare fanatice şi rău famate. Cu ajutorul acestei agenturi se lansează
într-o vastă campanie propagandistică, după un slogan ultranaţionalist legat de
nedreptatea istorică la care a fost supusă teritorial ţara de către
învingători. Prin angajamentul său de a aduce Ungaria în vechile ei hotare îşi
crează o largă popularitate pe toate planurile, fiind văzut ca omul salvator.
Prima sa victorie va fi armata. Pătrunzînd cu agenţii săi în unităţile militare
el va fi sprijinit în multe locuri de către cadrele de comandă ofensate de
umilirea înfrîngerii de pe front şi de capitularea ce a avut loc. Peste tot
unde este acceptat recrutează oameni nemulţumiţi, ori dornici de căpătuială şi
constituie din ei gărzile roşii.
In Transilvania, Bela Kun penetrează cu bolşevicii lui unităţile secuieşti care
constituiau o forţă de 10-12 mii de militari şi jandarmi. Pînă şi
împuternicitul guvernului pentru Transilvania Apaty Istvan va fi transformat în
“Postav roşu”. De la început, guvernul coabitează cu elementele comuniste din
ţară care se afirmau consecvente în lupta pentru integritatea teritorială a
Ungariei. Aflîndu-se pe poziţii comune naţionaliste, conducătorii politici de
la Budapesta nu vor lua nici o măsură pentru a stăvili consolidarea puterii
militare a lui Bela Kun. După ce atrage de partea lui divizia de secui care
aparţinea armatei de nord-est a Ungariei, încearcă să-şi impună autoritatea şi
asupra regimentelor din Budapesta. Acestea îl primesc cu ostilitate şi în cele
din urmă îl alungă.
Pentru a face dovada ataşamentului său pentru reclădirea Marii Ungarii, Kun
susţine o vastă campanie teroristă, mai ales în Transilvania unde, începînd cu
luna decembrie 1918 şi pînă în aprilie 1919, cad victime ale detaşamentelor militare
maghiare bolşevice mii de români aflaţi la nord-vest de alianiamentul de
contact dintre trupele române şi maghiare. Campania de terorizare a românilor a
dus la creşterea prestigiului liderului comunist în cercurile politice maghiare,
de susţinere a aceastuia.
Simţind încurajarea politică, Bela Kun profită de situaţie căutînd să-şi
consolideze calea către luarea puterii. Pentru aceasta însă trebuia înfrînt
conservatorismul garnizoanei din Budapesta, refractară faţă de lozincile
comuniste. Kun nu se lasă şi în luna ianuarie 1919 îşi înfiltrează sute de
adepţi în regimentele budapestane, pentru a le determina să-l urmeze şi să se
răscoale. Încercînd să forţeze lucrurile şi pe calea armelor, totul se
transformă într-o mare nereuşită, soldată din nou cu alungarea lui şi a
adepţilor săi unguri, evrei şi străini, din unităţi şi oraş. Şi de data
aceasta, politicienii şi autorităţile rămîn pasive, fără a avea nici un fel de
reacţie.
Poziţia autorităţilor din capitala ungară îl încurajează şi mai tare pe liderul
comunist. El nu se dă bătut şi îşi regrupează toate forţele în zona
Salgotarian, o guvernare bolşevică prin care ţine sub control partea
nord-estică a Ungariei. Acolo îşi încropeşte un corp de voluntari format din
militari, revoluţionari şi tot felul de aventurieri cu care începe sovietizarea
în zonă. Apoi, însoţit de o mie de rebeli, intră în Budapesta unde ocupă toate
punctele strategice ale oraşului, distruge sediile ziarelor şi sub privirile
îngăduitoare ale autorităţilor, îl obligă pe Karoly Mihaly să renunţe la
conducerea statului. Nu va trece mult şi, în Italia, Musolinii se va inspira
din acest complot ocupînd Roma cu o mie de “cămăşi negre”.
Bela Kun - memorial la Budapesta
Preluînd puterea, Bela Kun dîndu-se drept urmaş vrednic, al marilor
revoluţionari maghiari: Kossuth, Petöfi sau Bem (unul croat altul rutean şi
altul polonez) instaurează în Ungaria dictatura proletariatului, colectivizînd
pînă şi găinile. Instaurînd sovietele ca formă de conducere administrativă, dă
frîu liber extremismului naţionalist la care îl incită în toată ţara. În
acelaşi timp se declară mentorul salvării “Ungariei Mari”, scop în care
întreprinde măsuri radicale de recuperare a Transilvaniei şi Slovaciei. Pentru
a-şi consolida puterea Kun îşi subordonează armata şi forţele de represiune
internă pe care le reorganizează pe principiile armatei roşii. Cadrele militare
nesigure sînt înlăturate şi în locul lor sînt promovate cele radicale. Kun
ordonă ca forţele de ordine din Transilvania să se constituie în detaşamente de
represalii. El anulează ordinul lui Karoly ca aparatul administrativ din
Transilvania să nu se mai prezinte la slujbe şi dispune reocuparea tuturor posturilor
administrative ale statului maghiar. El sprijină constituirea formaţiunilor de
represalii împotriva românilor. Apelează la toate “forţele patriotice” să se
încadreze în armată, “pentru salvarea patriei.Toate scursurile societăţii, pînă
şi recidiviştii au răspuns chemării, dînd fuga în armată şi gărzile bolşevice
unde era rost de aventură sau chilipir. În urma măsurilor luate, într-o lună de
zile Kun a reuşit să pună pe picioare o armată ungurească roşie de 150 de mii
de oameni, dintre care aproximativ 70.000 soldaţi cu 150 de tunari au fost
concentraţi pe Tisa, la Sighet şi pe Crişul Repede, iar 80.000 în aceeaşi zonă,
în raioane de concentrare situate pe malul drept al Tisei, gata în orice moment
să intre în acţiune.
După primele două săptămîni ale lunii, efectivele noii armate maghiare depăşeau
200.000 de soldaţi. Pentru înzestrarea acestui corp de oaste au fost golite
toate depozitele de armament şi miniţie de pe teritoriul Ungarie şi au fost
dezarmate trupele austriece, în retragere peste teritoriul unguresc.
Concomitent cu formarea noi armate, Bela Kun purta tratative cu guvernul
sovietelor din Rusia, în vederea unor operaţiuni comune împotriva României şi
Cehoslovaciei pentru realizarea unei joncţiuni între cele două armate
revoluţionare.
Pe teritoriul Transilvaniei nucleul militar a lui Kun îl constituia divizia
secuiască, formată din trei brigăzi, care avea în compunere 10-12 mii de
oameni. Lor li se adăugau numeroasele detaşamente de represalii constituite din
jandarmerie, oameni din administraţia nobiliară şi aventurieri voluntari din
toate naţiile, între care predominau evreii care îl urmau pe Kun datorită
originii sale etnice şi erau dornici de căpătuială. Liderul bolşevic era însă
nemulţumit că evreii cu stare materială bună nu l-au îndrăgit şi i-au tratat ca
atare.
Toate aceste forţe au desfăşurat acţiuni de represalii împotriva românilor, în
spatele celor trei aliniamente ungureşti de demarcaţie din Transilvania cu
trupele române. Acolo unde însă situaţia o impunea, atît Karoly cît şi Kun s-au
întrecut să trimită în Transilvania detaşamente de represalii din Ungaria.
Exemple sînt cele ale detaşamentului “Pataky” trimis peste Mureş, pentru
pacificarea satului Mihalţ, al detaşamentului trimis din Budapesta să pacifice
satul moţesc Beliş sub comanda căpitanului Ditrikh Antal, pentru a pacifica
valea Beiuşului, acelui trimis de Regimentul 39 Debreţin care a ocupat
depresiunea Lăpuşului etc.
Pregătirea armatei sovietice maghiare pentru ofensivă contra românilor este
precedată de convorbirile telefonice dintre V.I. Lenin şeful guvernului Rusiei
sovietice, din care rezultă că un “atac conjugat împotriva României din spre
est şi din spre vest este iminent. Dintr-o telegramă trimisă de Bella Kun lui
Lenin, la 22 martie, rezultă planurile comune ale acestora de a ataca România.
“Republica Sovietică ungară – afirmă Kun – roagă să se încheie cu guvernul
sovietiv rus o alianţă ofensivă. Cu armele în mîini, declarăm că ne vom opune
tuturor duşmanilor proletariatului şi vă cerem să ne daţi imediat preciziuni
asupra situaţiei militare”.
Nu se cunoaşte care a fost răspunsul lui Lenin la această telegramă, dar
dintr-o altă telegramă al acestuia transmisă la 25 aprilie 1919,
comandamentului armatei roşii ucrainene rezultă direcţiile de înaintare de pe
teritoriul Galiţiei şi Bucovine. “Forţele unei armate din Ucraina sovietică
trebuie să dea lovitura prin Bucovina pentru a realiza legătura directă cu
armate roşie maghiară, iar alte grupări să treacă la ofensivă pentru a rupe
poziţiile forţelor regale ale României şi încercuirea lor lîngă Nistru”. Ca
urmare a acestui ordin, la 26 aprilie 1919, statul major al trupelor bolşevice
de la Kiev a ordonat trupelor sale “să înainteze rapid şi să stabilească
legătura cu armata roşie ungară”. Înaintarea acestor forţe a fost întîziată
însă de rezistenţa trupelor cehoslovace, atacate din vest de unguri. De
asemenea, în bătălia de pe Nistru, ucrainenii au fost alungaţi de armata română
încă de la primul contact.
Armata română în Budapesta
Acţiunile trupelor maghiare bolşevice, în Transilvania, începute încă din luna
decembrie 1918, s-au intesificat gradual în lunile ianuarie-martie şi la 16
aprilie au trecut la acţiuni ofensive împotriva trupelor române. Încă de la
sfîrşitul lunii ianuarie 1919, aliniamentul de apărare a fost atacat în
diferite sectoare. Astfel au fost lovite avanposturile româneşti din Valea
Drăganului, pe valea Crişului Repede. În noaptea de 21 spre 22 februarie, trupe
ungureşti de tăria unui regiment au atacat poziţiile româneşti de la Ciucea,
Zalău şi Şimleul Silvaniei. Simţind pulsul unui succes al armatei roşii pe
frontul ucrainean, Bella Kun a considerat că a sosit timpul să treacă la o ofensivă
generală în Transilvania.
Ofensiva armatei maghiare în Transilvania a început îndată după convorbirile
dintre Lenin şi Kun. Ea este marcată de ordinile date de Kun, în 22 şi 24
martie 1919, adresate diviziei de secui de a face pregătirile pentru a ataca pe
direcţia Satu Mare – Dej. Acelaşi ordin l-a primit şi Divizia 3 ungară. În
adîncime făceau pregătiri ofensive alte mari unităţi. Aceasta, în condiţiile în
care noul guvern maghiar este somat de aliţi să-şi retragă trupele din
Transilvania şi să le dezermeze. La Paris, se cunoştea că odată cu
intensificarea operaţiunilor militare, în Transilvania s-au luat şi măsuri de
mobilizare a rezerveştilor.
La 16 aprilie, Bella Kun declară război României şi declanşează ostilităţi pe
tot frontul românesc. În această situaţie, trupele române, fără a mai aştepta
consimţămîntul aliaţilor, trec la contraofensivă cu diviziile 6 şi 7
infanterie. Detaşamentul “General Olteanu” şi două divizii de vînători de munte
care spulberă ofensiva trupelor bolşevice atingînd la sfîrşitul lunii rîul
Tisa. Forţînd Tisa din mişcare, trupele române distrug rezistenţele inamice
întîlnite, printr-o învăluire obligînd, la 29 aprilie, divizia secuiască să
capitulează, armata ungurească pierzîndu-şi marea sa unitate de elită. Armata
română îşi continuă operaţiunile în Cîmpia Panoniei, iar la nord Detaşamentul
Olteanu despresoară trupele cehoslovace, încercuite de ucraineni şi trupele lui
Bela Kun. Prin această acţiune joncţiunea dintre cele două armate bolşevice
eşuează. Aflîndu-se în faţa dezastrului militar, Bela Kun încearcă să iniţieze
tratative cu românii, dar guvernul României refuză orice tratative. In aceste
condiţii, conducătorul boleşvicilor unguri îşi reorganizează din nou forţele şi
la 20 iulie îşi încearcă din nou norocul printr-o ofensivă obţinînd în primele
zile unele succese.
Trecerea Tisei de către armata română
In 24 iulie, trupele române trec la contraofensivă pe tot frontul de la vest de
Tisa şi pînă la 3 august întreaga armată ungară este scoasă din luptă. La 4
august, românii ocupă Budapesta arborînd drapelul României pe clădirea
Parlamentului. Bela Kun nu a putut fi capturat, întrucît, în după amiaza zilei
de 2 august, împreună cu colaboratorii săi cei mai apropiaţi fuge către Viena
într-un tren blindat.
Revenit în Rusia Sovietică, Bela Kun a supravieţuit pînă după moartea lui
Lenin. Stalin însă a făcut contabilitatea la fondurile “revoluţionare” pe care
Kun le-a devalizat în interes personal şi a ordonat executarea lui.
După ocuparea Budapestei, Consiliul Antantei a dispus oprirea ofensivei române,
la hotarul cu Austria. Era o nouă gogomănie cu iz de desconsiderare a României.
Aici, în acest colţ al Ungariei neocupat de trupele române, puterile Antantei
au creat condiţiile pentru instaurarea primei dictaturi fasciste din Europa a
contraamiralului Horthy Miklos de Baia Mare, strănepotul unei familii de
renegaţi români, care la începuturi purta numele de Horotan. Era un ofiţer
renumit, care trebuia să fie condamnat pentru că în timpul războiului a
scufundat în Adriatica la strîmtoarea Otranto flota navală a aliaţilor. Era
personajul prin care occidentul european pălmuia România, încă odată, ca
răsplată că a înlăturat puterea sovietică din mijlocul continentului.
Socotelile aliaţilor de al ajuta pe Horthy să ajungă în fruntea Ungariei au
fost cu totul nefericite nu numai pentru România, ci pentru întreaga Europă.
Intrînd în Budapesta, românii au acceptat constituirea unui guvern maghiar sub
conducerea social-democratului Gyula Peidel, dar acesta a fost înlăturat de un
grup de oameni înarmaţi veniţi în capitală, din zona de control a lui Horthy.
Românilor li se interzice, de la Paris, să intervină. Ba mai mult, în aria
geografică controlată de Horthy, aliaţii admit acestui să organizaze o nouă
armată, recrutată din nobilime şi ţărănimea înstărită, ameninţată de bolşevici
cu naţionalizarea pămînturilor.
Cu această armată, Horthy înlocuieşte “dictatura proletariatului” cu “Teroarea
albă”. Foştii comunişti şi simpatizanţii lor erau arestaţi, împuşcaţi ori
spînzuraţi. Evreii cad în masă în acţiunile de represalii. Horthy îşi extinde
represiunea în Budapesta şi partea Ungariei ocupată de armata română. Unităţile
române intervin pentru a opri masacrul ordonat de Horthy, dar acesta se plînge
Apusului. Aliaţii trimit la Budapesta o comisie care dă deslegare acestuia a
institui o “nouă ordine”, iar trupele române sînt obligate, la 16 noiembrie, să
părăsească capitala ungară şi la 22 ale aceleaşi luni, aliaţii cer acestora să
se regrupeze la est de Tisa, pe aliniamentul convenţiei din 1916. Şi acesta a
fost doar un vis, întrucît, în urma tratatelor de la Paris, soldaţii români,
vor fi siliţi să părăsească aliniamentul şi să ocupe un altul, mai în interior,
care corespunde cu frontiera de astăzi.
Epopeea românească a primului război mondial se încheie aici. Tot atunci însă,
începe epopeea celui de al doilea război mondial, iar România cade din nou
victima uşurinţei cu care puterile apusene tratau problemele şi în primul
război mondial.
In urma retragerii trupelor române din Ungaria, Horthy a preluat puterea în
calitate de regent şi prin terorism a instaurat prima dictatură fascistă din
lume, un regim reacţionar despre care omul politic italian Francesco Nitti
afirma: “Este greu să găseşti în istoria modernă un guvern mai ticălos ca
dictatura ungară, un guvern de jaf, de tortură, de asasinat… de oameni corupţi,
de hoţi şi de mîrlani”. Tot vestul european care domina lumea ştia acest lucru,
dar tăcea conciliant. Exemplul luării puterii de către Horthy în Ungaria, de a
instaura dictatura fascistă l-a inspirat pe Mussolini în Italia, pe Hitler în
Germania şi Stalin, toţi patru care au decapitat România în 1940 şi au
bulversat întreaga Europă.