CEAUȘESCU IN INTIMITATE - ARH. CAMIL ROGUSKI

         

          - Domnule arhitect, cum erati mai tot timpul in casa sotilor Ceausescu, spuneti-ne cum isi serba dincolo de zidurile Palatului ziua de nastere fostul presedinte?

Nu prea tinea sa faca o sarbatoare din ziua lui de nastere. I se pareau mai importante cele legate de calitatea lui de secretar general. Voia sa fie un om obisnuit. Se trezea ca de obicei la ora 7.30, la fel ca si sotia lui, faceau incalzirea, adica isi puneau in spate un rucsac cu cateva kilograme, stabilite de doctor, si se plimbau prin parcul palatului un numar de minute. Apoi, la ora 9.00 erau la birou.

         - Nu-si sarbatorea ziua fiindca era mai cochet si nu agrea trecerea anilor, care-l duceau spre batranete?

N-a iubit petrecerile. Doar vanatorile il pasionau. Ce spune lumea ca aducea muzicanti ca sa se distreze este o legenda. Rareori s-a intamplat asa. Odata, de Anul Nou, chiar s-a suparat ca i-am adus o orchestra, in consecinta, i-am trimis pe oameni acasa. Se mai distra uitandu-se la cate un film. De altfel, sotii Ceausescu se culcau foarte devreme. El avea o singura ora pe zi, dupa-amiaza, pe care o petrecea cum voia. Vizavi de casa lui din Primaverii era Club-bazinul in care era o sala mare de sport, cu o mica pista de bowling, sport care-l amuza.

In acest timp, Elena vorbea cu un musafir, de fiecare data cam acelasi, fiindca nu iubea prietenii. De obicei, era doamna sau domnul Bobu. Dar sa ne intoarcem la ziua lui, dupa ce ajungea la C.C. se imbraca la fel ca intotdeauna. Veneau cei apropiati la cabinetul lui sa-l felicite, dupa care, in sala de sedinte se aduna toata lumea, i se citeau urarile primite. Uneori, ambasadorii il felicitau personal. Ceausescu oferea o cupa de sampanie, dar el nu bea, ci doar isi muia buzele. Cred ca in toata viata lui n-a baut mai mult de 10 litri de vin rozé, preferatul lui. E un vin pentru nebautori. Nu fuma, tarie nu bea, nu manca niciodata dupa pofta inimii. Era un om abstinent, respecta cu sfintenie ce-i spuneau medicii.

          - Sa revenim, tovarasii din Comitetul Central ce daruri ii aduceau?

Flori, o carte, un tablou. Ceilalti - directori de fabrici, sefi de Judetene de partid, sindicate... erau mai toate niste kitsch-uri. Le adunam pe toate in niste depozite din strada Molière. Erau fotolii, canapele - disparate -, covoare pe care scria, din tesatura, cate ceva de genul "Sa ne traiti, tovarase Nicolae Ceausescu!". Deci, inutile. In ultimul timp, se ajunsese la decizia ca arhitectii sa scrie la judete cam ce cadou sa pregateasca, atasandu-le uneori si schita de model. Noi lucram la atatea palate si aveam nevoie de mobile, dar cele primite de ziua lui Ceausescu erau inutilizabile. Nici tablourile nu se puteau folosi, fiindca ii reprezenta pe ei doi sau numai pe el.

          - Si seara, acasa, cum petrecea cu familia?

Rudele nu prea aveau voie sa intre in casa lui. Fratii lui Ceausescu nu-i treceau pragul daca nu erau chemati. Poate n-o sa credeti, dar fiicei lui Petre Borila, sotia lui Valentin Ceausescu, nu i se permitea sa intre in casa. Il aducea pe copil sa-si felicite bunicul, dar ramanea la usa. Cel mic intra si ea venea dupa el o ora, doua mai tarziu. Sa nu credeti cumva ca Elena ii facea cine stie ce cadou. Ii oferea flori, se sarutau, fiindca s-au iubit foarte mult, dar erau zgarciti. S-a zis ca ea a avut bijuterii fabuloase. Nu este adevarat. Din strainatate, pentru ei se importau medicamente si… apa de baut.

Dupa ce soseau rudele invitate, ciocneau un pahar, mancau, stateau de vorba. Nimeni nu prea agrea compania lor, asa ca mai toti se grabeau sa plece… Prezenta Elenei Ceausescu intimida, incomoda. Si, de fapt, masa nu se punea la ei in casa, ci alaturi, la acel Club-bazin. Dar sa stiti ca mai mult veneau neamurile ei decat neamurile lui.

           - Cum se imbraca Elena Ceausescu de ziua sotului?

Sever. Ea nu-si comanda rochiile in strainatate. Se faceau in tara. Atelierele care-i lucrau erau modeste, intr-o casa care a fost demolata, pe locul ei ridicandu-se azi sediul Ambasadei Germaniei. Pantofii ii primea de la Guban, iar bijuteriile purtate de ea erau modeste, facute in tara. Cu invitatii era foarte rezervata si foarte socotita. De exemplu, cand am primit ordin sa renovam casa parinteasca de la Scornicesti, la sfarsit ne-a cerut devizul si ne-a spus ca suma trebuie impartita egal intre toti cei cinci frati. Primul care a achitat a fost Nicolae Ceausescu, si apoi le-am cerut banii si celorlalti.

           - Ce-i placea lui Ceausescu sa primeasca - ceasuri, cravate, parfumuri?

Camasile cred ca erau primele in preferinte, fiindca avea foarte multe. Sigur, un sef de stat nu are o garderoba ca a noastra. Odata, cand am fost la Timisoara, cei de la Guban mi-au dat sa-i aduc doua cutii cu pantofi. Dar tot ce primea de imbracat era controlat, verificat de "oamenii de specialitate".

           - Ziua de nastere a Elenei Ceausescu era serbata cu mai mult fast in familie?

Nu. Ceausescu ii oferea un buchet urias de flori. Copiii veneau, o felicitau, ii aduceau flori si atat. Primul care pleca era Nicu. De fapt, Ceausestii nu erau persoanele cu care sa stai, chiar daca era ziua lor. El era, cu certitudine, mult mai vesel, mai antrenant decat ea. Era un bonom, care-si iubea enorm sotia. Cred ca a fost singurul sef de stat care nu si-a inselat nevasta. Elena fusese un dar al partidului pentru Nicolae Ceausescu. Ana Pauker a vrut s-o marite cu un evreu din anturajul ei, dar Maurer, speriat ca inca o activista este atrasa spre grupul Pauker-Luca-Teohari Georgescu, l-a chemat pe Ceausescu si i-a spus: "Nicule, uite fata asta e buna, muncitoare, ia-o de sotie!". Si el asa a facut. De altfel, cred ca Valentin s-a nascut inainte ca parintii lui sa fie casatoriti oficial.

            - Sotii Ceausescu purtau verigheta?

Elena da, el nu.

            - Ce nu se stie inca despre fostul sef de stat?

Ca in casa avea icoane la care se inchina, ca ii placea mobila sculptata aproape excesiv si ca a donat 1.000.000 de dolari pentru Muntele Athos. Dar nu stiu daca si el a ajuns vreodata acolo.

.

CADOURILE PENTRU NICOLAE CEAUȘESCU

             

De-a lungul vremii, Ceauşescu a primit mii de cadouri. Atât de multe, că nu-i mai încăpeau în casă. In 1978, darurile au fost duse la Muzeul de Istorie.
Până la 50 de ani, Nicolae Ceauşescu nu a fost sărbătorit niciodată oficial. Un decret din 1952 stabilea că „tovarăşii cu funcţii de răspundere" pot fi serbaţi doar de la jumătate de veac în sus. Iar programul aniversării, pe ore, se decidea „la nivel înalt", fiind discutat şi aprobat în şedinţele forurilor de conducere. Cine prezintă felicitări, ce se publică în „Scînteia", ce fel de flori şi ce culoare să aibă, unde se face „masa tovărăşească" şi cine erau invitaţii - niciunul dintre aceste detalii nu era lăsat la voia întâmplării. Desfăşurătoarele zilelor de naştere ale demnitarilor comunişti s-au păstrat la Arhivele Naţio­nale.

Cadoul de la 40 de ani

Cum Ceauşescu era mezinul Biroului Politic, născut în 1918, în vremea lui Gheorghiu-Dej, lui nu i-a fost dat să petreacă în cadru organizat. Obiceiul era ca de ziua lor, demnitarii să fie decoraţi. Oficial, în 1958, la împlinirea a 40 de primăveri, Ceauşescu a primit Ordinul „Steaua Republicii Populare Române - clasa I". Peste cinci ani, în 1963, Gheorghiu-Dej i-a refuzat titlul de „Erou al Muncii Socialiste" - cea mai înaltă distincţie a statului comunist în acea vreme. Motivul refuzului, după cum a scris Paul Sfetcu, şeful de cabinet al lui Gheorghiu-Dej în memorii („13 ani în anticamera lui Dej", ­Curtea Veche, Bucureşti, 2008) - era prea tânăr pentru o distincţie atât de valoroasă. Şi că mai are de învăţat.

Totuşi, Nicolae Ceauşescu primea daruri şi înainte de 1965. De la cine şi ce, nici el nu ştia exact. De la birou, cadourile se trimiteau acasă, la reşedinţa din Primăverii. La poartă, bunurile intrate se înregistrau. Iar Suzana Andreiaş, administratorul vilei Ceauşeştilor aproape trei decenii, le lua în primire şi le depozita în aşa-zisa „sală de sport". Pe fiecare cutie punea un bileţel - ce conţine, când şi cine l-a oferit.

Sala de sport, plină de daruri

Nimeni nu făcea gimnastică în respectiva încăpere, astfel că în timp a ajuns depozit pentru cadourile dobândite de capul familiei. Când darurile s-au înmulţit peste măsură, Suzana Andreiaş i le-a arătat „Tovarăşei". „A venit, şi când s-a uitat a rămas puţin blocată", a povestit omul de încredere al familiei Ceauşescu („La curtea lui Ceauşescu. Dezvăluirile Suzanei Andreiaş despre viaţa de familie a cuplului prezidenţial", Editura Amaltea, 2004). „Du-te şi cheamă-l şi pe tovarăşul", a ordonat Elena Ceauşescu. Tulburat din tihna unei zile de duminică, dictatorul i-a spus consoartei că nu-l interesează. Dar a întrebat, uimit, cum ajunsese să aibă acasă un asemenea tezaur. Darurile au fost inventariate, cu ajutorul unei contabile de la Gospodăria de Partid, şi o vreme au rămas unde erau. Inventarierea făcută atunci, în 1962, a durat trei zile.

Daruri transmise la muzeu

După ajungerea lui Ceauşescu la putere, numărul cadourilor a crescut considerabil. Primea nu numai de ziua naşterii, ci şi cu ocazia vizitelor în ţară şi peste hotare. În ianuarie 1978, la aniversarea a 60 de ani, cu darurile primite s-a realizat o expoziţie permanentă la Muzeul Naţional de Istorie, de pe Calea Victoriei. „Cred că un an de zile, în continuu, am dat acolo tot felulde obiecte", a povestit Suzana Andreiaş.

Expoziţia s-a numit „Dovezi ale dragostei, înaltei stime şi profundei preţuiri de care se bucură preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu, ale amplelor relaţii de prietenie şi colaborare dintre poporul român şi popoarele altor ţări". Pe scurt „Omagiala", după cum a rămas ea cunoscută în limbajul comun. Expoziţia a fost vernisată în prezenţa protagonistului. Ocupa aproximativ 2.500 de metri pătraţi de expunere şi fusese distribuită în zece săli. Cadouri, întinse pe două hectare şi jumătate, asta da „recoltă"! Jumătate dintre ele erau primite de la „colectivele de oameni ai muncii" din diferite colţuri ale ţării.

La anumite intervale, muzeografi de la Muzeul de Istorie mergeau la reşedinţa din Primăverii, ori la biroul de la Comitetul Central, să preia noi serii de obiecte. Preluarea se făcea în baza unui proces-verbal de predare-primire, alcătuit în patru exemplare. Unul rămânea acasă la Ceauşescu, două mergeau la muzeu, şi unul la Cancelaria CC al PCR. Echipa de muzeografi care mergea să ridice obiectele era atent verificată, iar componenţa ei nu se putea schimba sub niciun motiv.

Selecţia „Tovarăşului"

La muzeu ajungeau doar cutiile însemnate cu M mare. Unele daruri erau oprite, dar majoritatea mergeau la expoziţie. Îmbrăcăminte, obiecte tradiţionale, populare, obiecte de artizanat, covoare, cergi ardeleneşti, olteneşti, tablouri, argintărie, vase mari, farfurii, porţelanuri, cristale, hainele de Doctor Honoris Causa - toate acestea au ajuns la Muzeul de Istorie.

Pe multe nu le voiau, a povestit Suzana Andreiaş, pentru că nu aveau ce face cu ele. Majoritatea erau obiecte decorative, fără destinaţie practică, gândite ca semn al „înaltei preţuiri". Apariţii insolite erau vazele şi cupele din porţelan ori cristal, cu portrete ale „Tovarăşului" pictate pe ele. Ori covoare şi covoraşe, mai mari sau mai mici, făcute astfel încât din ţesătură să apară figura „celui mai iubit". Fireşte, covoarele cu portretul lui Nicolae Ceauşescu nu puteau fi călcate în picioare.

În categoria năstruşniciilor intrau şi felurite obiecte de artă plastică. Ceauşescu primea lucrări ale unor artişti consacraţi, tocmiţi în acest scop de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, CC al UTC, Comitetul Municipal de Partid Bucureşti ori alte comitete, comisii şi ­ins­tituţii „de partid şi de stat". Dar şi pânze ale unor pictori naivi, artişti amatori de care se umpluse ţara odată cu Festivalul „Cântarea României".

Aceştia din urmă l-au portretizat care cum s-a priceput, iar rezultatul strădaniei stârneşte hazul. Cu nasul prea mare ori cu ochii prea mici, oblici sau bulbucaţi, cu buzele prea groase sau roşii ca ai unei stele de cinema - aşa apare „Tovarăşul" în tablouri care n-au fost expuse niciodată, nicăieri. Dar s-au păstrat în depozitele Muzeului de Istorie. Pe Ceauşescu, darurile primite nu l-au impresionat. Iar expoziţia făcută cu ele a vizitat-o în puţine rânduri, şi-atunci numai cu oaspeţi din străinătate.

Un muzeu pentru un om

In ianuarie 1978, la Muzeul Naţional de Istorie de pe Calea Victoriei, s-a deschis o expoziţie permanentă. „Omagiala" cu darurile primite de Nicolae Ceauşescu de-a lungul anilor". Ocupa zece săli şi conţinea mii de obiecte.

Omagiile înflăcărate către conducător

Pe lângă miile de cadouri pe care le primea anual din partea „muncitorilor, ţăranilor şi intelectualilor", Nicolae Ceauşescu beneficia şi de „omagii vibrante, înflăcărate" publicate în presa locală şi centrală. Mai ales în anii '80, devenise un obicei pentru „colectivele de oameni ai muncii" să trimită texte în care lăudau viaţa şi opera „Tovarăşului".

Reguli de scriere

In anii puterii lui Ceauşescu, aceste mesaje nu mai erau opera unor amatori. Omagiile se scriau după criterii foarte clare, deşi oficial nu exista un îndrumar de redactare a laudelor către „conducătorul iubit". Profesioniştii scrisului cunoşteau însă ce anume era acceptat şi ce era interzis în aceste texte.

In primul rând, scrisoarea omagială trebuia să sublinieze momentul „alesei sărbători" de 26 ianuarie. Data naşterii lui Ceauşescu devenea un punct culminant din istoria poporului român, un eveniment capital pentru destinul Partidului şi cetăţenilor patriei. Apoi trebuia subliniat că acel colectiv care trimitea omagiul îşi exprima „adeziunea deplină" la politica partidului şi statului, coordonată înţelept de Nicolae Ceauşescu. În al treilea rând se menţiona caracterul „profund revoluţionar" al politicii partidului, condus cu „măiestrie" de cel mai iubit fiu al Carpaţilor. Un omagiu bine scris trebuia să facă referire şi la rolul lui Nicolae Ceauşescu pe plan internaţional, astfel încât să evidenţieze contribuţia acestuia la pacea mondială. În final, oamenii muncii semnatari ai scrisorii omagiale îşi reînnoiau angajamentul solemn faţă de ţară şi de conducătorul ei, căruia îi urau ani ­mulţi şi sănătate.

Conducătorul iubit, venerat în presă

Cu mici nuanţe, omagiile la adresa lui Ceauşescu aveau, în consecinţă, aceeaşi substanţă. Ele se trimiteau pe adresa Comitetului Central al PCR, unde se realiza ulterior o selecţie pentru apariţia în presă. Nu conta neapărat criteriul valorii textului pentru publicare. Altele erau regulile care facilitau selectarea unui omagiu sau altuia. În primul rând, în paginile ziarelor trebuia să fie un echilibru între categoriile profesionale: muncitori, ţărani, militari, intelectuali, studenţi, elevi etc. Ulterior trebuia asigurată reprezentarea regiunilor ţării şi a municipiului Bucureşti, în mod egal.

Inghesuială la semnături

O pagină de ziar dedicată aniversării lui Ceauşescu trebuia să cuprindă şi mesaje ale „naţionalităţilor conlocuitoare": maghiari, germani. Au existat reguli şi în privinţa semnăturilor pe criterii de gen, femeile trebuind să fie reprezentate în adresarea omagiilor către Ceauşescu. Să ai o semnătură într-o pagină omagială la ziua lui Ceauşescu era prilej de mândrie. Mai ales în rândul intelectualilor, care aveau astfel avantaje în promovarea pe scară ierarhică. Ziarele din anii de sfârşit ai comunismului abundă de semnături ale intelectualilor care-şi zic astăzi anticomunişti.

Totuşi, nu putea publica oricine omagii. Activiştii de partid din domeniul presei aveau mare bătaie de cap să se asigure că persoanele ­care-şi asumau textele aniversare nu aveau „probleme la dosar". O apariţie nepotrivită în presă a unui opozant al regimului sau a unui personaj cu „viaţă imorală" era mare bătaie de cap. Se punea în joc imaginea partidului şi a Secretarului General!

Spectacole pentru „Tovarăşul"

De 26 ianuarie, activiştii partidului pregăteau şi spectacole omagiale. Cel mai important era difuzat de Televiziunea Română, însă exista şi un program pentru publicul spectator la Sala Palatului sau la Sala Polivalentă. Evenimentul din urmă era în responsabilitatea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste.

In ianuarie 1989, un cetăţean al Iaşiului i se adresa lui Ceauşescu cu formula „Stăpâne“.

Aceste spectacole cuprindeau, în general, cântece patriotice, muzică populară şi recitaluri de poezie. Programul era asigurat de profesionişti în domeniu. Actori renumiţi puteau fi văzuţi recitând versuri adresate lui Ceauşescu. De asemenea, marile ansambluri artistice ale României erau integrate în program: Filarmonica Radio, Filarmonica „George Enescu", corul Operei Române sau corul „Madrigal". Pe lângă artiştii de meserie, în programele aniversare erau incluse şi coruri sau formaţii de amatori, fie din fabricile Bucureştiului, fie din comunele premiate la Festivalul „Cântarea României".

Spre sfârşitul anilor '80, a existat o preocupare din ce în ce mai mare pentru vestimentaţia artiştilor care participau la spectacolele aniversare. Se recomandau ţinuta sobră şi o mimică a feţei cât mai oficială. S-au făcut reguli şi în privinţa textelor. Nicolae şi Elena Ceauşescu erau incluşi în mod egal în versurile sau cântecele intonate, chiar dacă la 26 ianuarie se aniversa doar „Tovarăşul".

Licitaţie cu porumbiţele primite din Iran, statueta de la Mao Tze Dun,

Printe lucrurile scoase la licitaţie, la o anumită dată, s-a aflat și o pereche de porumbiţe din argint aurit şi emailat, primită de Nicolae Ceauşescu de la ultimul şah al Iranului, Reza Pahlavi, în timpul unei vizitei oficiale din 1977. De asemenea, o pictură de Constantin Artachino, intitulată „Scânteia" (1951), un stilou „Pilot Elite", primit cadou de Nicolae Ceauşescu, cu ocazia vizitei oficiale în Japonia din 1975, dar şi o casetă de bijuterii decorată cu sidef, care a reprezentat odată un cadou pentru Elena Ceauşescu mai fac parte din lotul scos la vânzare.
In diverse liciteții au fost prezentate numeroase obiecte legate de Epoca de Aur, precum, sculpturi, medalii, decorații, insigne de merit, afișe, documente și sute de fotografii. Nu toate obiectele scoase la licitații s-au putut vinde. Un exemplu este un covor cu chipul lui Nicolae Ceaușescu, destinat Casei Poporului, cu valoare de pornire de 800 de Euro. Cel mai râvnit obiect a fost o statuetă de protocol dăruită de Mao Tze Mong. Iacul de bronz a pornit de la valoarea de 300 de Euro și s-a adjudecat cu 12.000 de Euro. 
Mașinuțe, trenulețe.

Colectivele de „oameni ai muncii" din întreprinderi îi ofereau lui Nicolae Ceauşescu roade simbolice produse de respectiva întreprindere. A primit, de pildă, mostre din prima şarjă de cocs metalurgic produsă la Combinatul Siderurgic Galaţi. Sau din prima fontă obţinută în furnalul de 1.700 de metri cubi, la acelaşi combinat. Colecţia de la Muzeul de Istorie reproduce, la scară, industria românească a epocii. Pentru că la Ceauşescu au ajuns, sub formă de machetă, miniaturi ale unor obiective industriale, ori ale unor produse. Mici jucărioare, care-ar face, probabil, deliciul colecţionarilor.

De pildă, Ceauşescu a primit autoturismul „Dacia 1300", în miniatură; prototipuri de locomotive Diesel şi electrice, produse la Electroputere Craiova; miniexcavatoare fabricate la Întreprinderea „Progresul" din Brăila; tractorul „Universal 650" făcut la Braşov şi multe, multe altele. Sau machete ale navelor fluviale de pasageri realizate la Şantierul Naval din Olteniţa.

Din listele diverselor licitații organizate la București se mai pot enumera și alte cadouri de valoare, primite în străinătate de familia Ceaușescu. Spre exemplu: - Vas Kaiser Marina, pictat cu irisi, designer Karl Nossek, primit in dar de Nicolae Ceausescu in anii '70 la o vizită în RDG.

- Stilou Pilot Elite, primit cadou de Nicolae Ceausescu cu ocazia vizitei oficiale in Japonia in 1975, in cutie originala I-a fost oferit in dar lui Nicolae Ceausescu cu ocazia vizitei in Japonia din 1975 si facea parte dintr-o adevarata colectie de instrumente de scris, descoperita dupa prabusirea comunismului. S-a pastrat in cutia originala, cu inscriptia "Romania-Japania 1975”
- Caseta de bijuterii decorata cu sidef, primita in dar de Elena Ceausescu, anii '70
- Set de 4 titluri de onoare emise in timpul Republicii Populare si Republicii Socialiste Romania, anii '50-'80 Cele patru titluri reprezinta cele mai inalte distinctii acordate in timpul regimului comunist. Piesa care domina ansamblul este "Erou al Republicii Socialiste Romania", titlul de onoare suprem instituit in 1971 din care, pana in 1989, s-au acordat doar 32 de exemplare (din care 4 a primit Nicolae Ceausescu, iar 2 Elena Ceausescu; au mai primit Dumitru Prunariu, Gheorghe Maurer, Emil Botnaras). Din metal aurit, decorat cu pietre pretioase, acest titlu era purtat de Nicolae Ceausescu in toate ocaziile oficiale. In partea de jos se afla o alta raritate, "Erou al noii revolutii agrare", distinctie instituita in ultimii ani ai regimului comunist, din care s-au acordat doar putine exemplare.
- Set unicat de doua discuri-omagiu, adresat cuplului Ceausescu, realizat de Uniunea Compozitorilor din Romania, cutie originala, 1984. Toate uniunile de creatie si-au adus contributia la promovarea cultului personalitatii cuplului Ceausescu. In cazul de fata, Uniunea Compozitorilor a imprimat un set unicat format din doua discuri de vinil, ale caror piese muzicale erau dedicate celor doi dictatori.
- Blana de tigru, din 6 piese, cadou de protocol primit de cuplul Ceausescu, anii '80 De la jumatatea anilor '70, vizitele oficiale pe care Nicolae Ceausescu le-a intreprins in Asia si Africa se inmulteau, din considerente economice dar si datorita admiratiei pe care acesta o avea fata de regimurile dictatoriale respective. Blana a sase pui de tigru a fost folosita pentru realizarea acestui cadou care a magulit vanitatea atat a celui care oferea, cat si a celui care primea darul.
- Blana de leopard, cadou de protocol primit de cuplul Ceausescu, anii '80. Blana de leopard i-a fost oferita lui Nicolae Ceausescu in timpul unei vizite oficiale intreprinse in Africa. Romania importa din tarile africane materii prime pentru industria siderurgica si exporta in special armament.
- Felicitare de Anul Nou semnata de Nicolae Ceausescu, nedatata (anii '80) Felicitarea cuprinde semnatura olografa a lui Nicolae Ceausescu, scrisa cu cerneala neagra, si are alaturata o reproducere color de mici dimensiuni dupa pictura lui Stefan Luchian, "Anemone".
- Felicitare de Anul Nou, trimisa de Nicolae Ceausescu lui Manea Manescu, nedatata (anii '70) Felicitarea de Anul Nou i-a fost trimisa lui Manea Manescu, inalt demnitar al regimului comunist, prim-ministru intre 1974-1979, de catre Nicolae Ceausescu si pastreaza semnatura olografa a acestuia.
- Felicitare cu ocazia aniversarii a 41 de ani de revolutie socialista, trimisa de Nicu Ceausescu, 1985
- 4 felicitari adresate lui Manea Manescu, de catre Nicolae Ceausescu si Poliana Cristescu, anii '80 Felicitarile tiparite au fost trimise lui Manea Manescu de catre Nicolae Ceausescu cu ocazia zilei de 1 Mai pentru a-l felicita cu prilejul implinirii varstei de 68 de ani; felicitarea olografa era adresata aceluiasi destinatar de catre Poliana Cristescu, sotia lui Nicu Ceausescu si presedinta Consiliului National al Pionierilor. Felicitarile se prezinta sub forma unor carti de vizita.
- Fotografie portret a lui Nicolae Ceausescu, autografiata, anii '60 Nicolae Ceausescu a fost imortalizat in aceasta fotografie, in anul 1965, anul in care a preluat puterea, devenind Secretarul General al Partidului Muncitoresc Roman. Semnatura este olografa, scrisa cu cerneala neagra.

Muzeul Naţional de Istorie a României are în depozitele sale o colecţie mai puţin obişnuită. Este vorba despre 10.000 de cadouri pe care Elena şi Nicolae Ceauşescu le-au primit de-a lungul timpului.

Printre miile de obiecte se află şi câteva mai deosebite: sunt daruri oferite de foştii dictatori Muammar Gaddafi (Libia), Saddam Hussein (Irak) şi Hosni Mubarak (Egipt). “Toate obiectele primite în dar fac parte din fosta expoziţie omagială, creată special pentru Ceauşescu. Ultima expunere a acestor cadouri a avut loc înainte de 1989”, ne-a declarat Oana Ilie, şef al secţiei Istorie din MNIR. Sabia cu mânere din turcoaze oferită de Gaddafi este însă unul dintre cele mai interesante daruri primite de dictatorul român.

Sabia cu teacă şi mâner din turcoaze este poate cel mai spectaculos cadou oferit lui Nicolae Ceauşescu de către un şef de stat arab. Obiectul i-a fost dăruit acestuia în luna martie 1985, în Libia, de celebrul dictator Muammar Gaddafi, care a fost înlăturat de la putere în primăvara acestui an, apoi a fost prins şi ucis pe 20 octombrie.

Un palmier din argint de la Saddam Hussein
Un palmier din argint, în miniatură, cu patru crenguţe cu fructe din metal galben, în casetă de plexiglas, pe suport din lemn negru, este o altă piesă remarcabilă din colecţia de cadouri a lui Ceauşescu. Acesta i-a fost oferit de Saddam Hussein, fostul lider irakian executat prin spânzurare în 2006. Ceauşescu a primit acest dar în mai 1975, în Irak. Saddam era atunci doar secretar al Partidului Bass şi vicepreşedinte al Consiliului Revoluţiei.

Două căniţe din argint, de la Hosni Mubarak
Cel care a fost la conducerea Egiptului aproape 30 de ani, Hosni Mubarak, i-a dăruit lui Ceauşescu două căniţe din argint pentru ceai. Cadoul fost făcut pe 28 aprilie 1977, pe vremea când Mubarack era doar vicepreşedinte al statului arab.

- Tavă de argint cu încrustaţii florale. I-a fost oferită lui Nicolae Ceauşescu de către Uniunea Socialistă Arabă din R.A. Libiană, cu ocazia Congresului al XI-lea al PCR, organizat în luna noiembrie a anului 1974.

 -  Platou ornamental din aramă argintată, care are în centru un călăreţ arab şi o inscripţie. Acest   cadou i-a fost dat lui Nicolae Ceauşescu cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o în Rep. Libia, la 27 iunie 1984

 -  Bombonieră executată manual din argint. A fost dăruită de Mohamed Hafez Ghanem, prim secretar al C.C. al Uniunii Soc. Arabe Egipt, cu prilejul Congresului al XI-lea al PCR, organizat în noiembrie, 1974.

 

      - Machetă de minaret din metal alb, cu ornamentaţii galbene şi negre. A fost oferită lui Nicolae Ceauşescu de către Rashid Al Rifai, şeful delegaţiei irakiene.

         - Pumnal cu teacă şI mâner de argint şi aur, cu şnur roşu. A fost dat de către Dhiab M. Al. Algawi, ambasadorul Republicii Irak, cu ocazia unui eveniment organizat la Bucureşti, la 1 martie, 1979.

         - Oglindă rotundă în ramă suport de arginti (800%, cu cizelură G=531 g, flori, cu pasăre în relief şi suport de lemn pliant. Obiectul a fost dăruit lui Nicolae Ceauşescu cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o în Egipt.

- Marele Colan al Nilului, făcut din aur, peruzele, rubine, email. Colanul este format din 16 gliduri pătrate cu 16 motive tradiţionale intercalate cu 16 motive florale cu peruzele şi rubine. Obiectul a fostprimit de Nicolae Ceauşescu cu prilejul vizitei în Republica Arabă Egipt, la 6 aprilie 1972

         - Ordinul "Al Kamal", făcut din argint 900 g %, aurit, cu rubine, safire şi turcoaze. Decoraţia a fost dăruită Elenei Ceuşescu, cu ocazia unei vizite efectuate în R.A. Egipt, la 6 aprilie 1972.

Vizita lui Nicolae Ceauşescu la Benghazi din februarie 1974 a fost una importantă pentru relaţiile dintre cele două ţări. Potrivit istoricilor, atunci s-au pus bazele "prieteniei" dintre cei doi lideri politici. În timpul vizitei Ceauşescu i-a făcut cadou lui Gaddafi o cutie mare din argint, în care se afla o carte veche de sute de ani, scrisă de mână.

"Acesta este manuscrisul original al primei traduceri în limba română a Coranului, făcută în urmă cu sute de ani. Avem numai un singur exemplar, dar şi eu am un singur frate adevărat. Păstrează-l, frate!", i-ar fi spus dictatorul român colonelului. Mişcat de gestul lui Ceauşescu, Gaddafi  liderul de la Tripoli a răspuns: "Fratele meu! Eşti fratele meu pentru tot restul vieţii mele!".

Conform protoculului internațional, conducătorii de state, care se întâlneau, își făceau cadouri reciproce.

Potrivit fostului general de securitate și trădător, Mihai Pacepa, în cartea Orizonturi roşii, scena fusese atent regizată.

Numărul darurilor a fost imens și în cea mai mare parte foarte valoros, dar extremiștii isterizați de după asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, niște golani nenorociți, au furat ce au putut, chiar pe calea licitațiilor publice aranjate și apoi au trecut la dispersarea acelui mic tezaur cu conotații cel puțin istorice și cu caracter de unicat.

Muzeul Naţional de Istorie a României are în depozitele sale o colecţie mai puţin obişnuită de obiecte valoroase și cu semnificație istorică modernă.. Este vorba despre 10.000 de cadouri pe care Elena şi Nicolae Ceauşescu le-au primit de-a lungul timpului.

Printre miile de obiecte se află şi câteva mai deosebite: sunt daruri oferite de foştii dictatori Muammar Gaddafi (Libia), Saddam Hussein (Irak) şi Hosni Mubarak (Egipt). “Toate obiectele primite în dar fac parte din fosta expoziţia omagială, creată special pentru Ceauşescu. Ultima expunere a acestor cadouri a avut loc înainte de 1989”. Sabia cu mânere din turcoaze oferită de Gaddafi este însă unul dintre cele mai interesante daruri primite de dictatorul român.

Sabia cu teacă şi mâner din turcoaze este poate cel mai spectaculos cadou oferit lui Nicolae Ceauşescu de către un şef de stat arab. Obiectul i-a fost dăruit acestuia în luna martie 1985, în Libia, de celebrul dictator Muammar Gaddafi, care a fost înlăturat de la putere în primăvara acestui an, apoi a fost prins şi ucis pe 20 octombrie.

Un palmier din argint, în miniatură, cu patru crenguţe cu fructe din metal galben, în casetă de plexiglas, pe suport din lemn negru, este o altă piesă remarcabilă din colecţia de cadouri a lui Ceauşescu. Acesta i-a fost oferită de Saddam Hussein, fostul lider irakian executat de americani, prin spânzurare, în 2006. Ceauşescu a primit acest dar în mai 1975, în Irak. Saddam era atunci doar secretar al Partidului Bass şi vicepreşedinte al Consiliului Revoluţiei.

Cel care a fost la conducerea Egiptului aproape 30 de ani, Hosni Mubarak, i-a dăruit lui Ceauşescu două căniţe din argint pentru ceai. Cadoul fost făcut pe 28 aprilie 1977, pe vremea când Mubarack era doar vicepreşedinte al statului arab.

- Tavă de argint cu încrustaţii florale. I-a fost oferită lui Nicolae Ceauşescu de către Uniunea Socialistă Arabă din R.A. Libiană, cu ocazia Congresului al XI-lea al PCR, organizat în luna noiembrie a anului 1974.

-  Platou ornamental din aramă argintată, care are în centru un călăreţ arab şi o inscripţie. Acest   cadou i-a fost dat lui Nicolae Ceauşescu cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o în Rep. Libia, la 27 iunie 1984

-  Bombonieră executată manual din argint. A fost dăruită de Mohamed Hafez Ghanem, prim secretar al C.C. al Uniunii Soc. Arabe Egipt, cu prilejul Congresului al XI-lea al PCR, organizat în noiembrie, 1974.

- Machetă de minaret din metal alb, cu ornamentaţii galbene şi negre. A fost oferită lui Nicolae Ceauşescu de către Rashid Al Rifai, şeful delegaţiei irakiene.

- Pumnal cu teacă şI mâner de argint şi aur, cu şnur roşu. A fost dat de către Dhiab M. Al. Algawi, ambasadorul Republicii Irak, cu ocazia unui eveniment organizat la Bucureşti, la 1 martie, 1979.
- Oglindă rotundă în ramă suport de arginti (800%, cu cizelură G=531 g, flori, cu pasăre în relief şi suport de lemn pliant. Obiectul a fost dăruit lui Nicolae Ceauşescu cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o în Egipt.
- Marele Colan al Nilului, făcut din aur, peruzele, rubine, email. Colanul este format din 16 gliduri pătrate cu 16 motive tradiţionale intercalate cu 16 motive florale cu peruzele şi rubine. Obiectul a fost primit de Nicolae Ceauşescu cu prilejul vizitei în Republica Arabă Egipt, la 6 aprilie 1972
- Ordinul "Al Kamal", făcut din argint 900 g %, aurit, cu rubine, safire şi turcoaze. Decoraţia a fost dăruită Elenei Ceuşescu, cu ocazia unei vizite efectuate în R.A. Egipt, la 6 aprilie 1972.

Lista de mai sus a fost culeasă din articole minore de presă și este departe de a cuprinde un sumar inventar. Unele obiecte au fost menționate chiar de două ori. S-a preferat să fie astfel cuprinse pentru ca, eventual, informațiile să se complecteze. Cuplul Ceaușescu a vizitat un număr atât de mare de țări, încât numărul cadourilor de valoare intrinsecă, sau culturală trebuie să fi fost cu mult, cu foarte mult mai mare.

CRAIOVA - ELECTROPUTERE - ISTORIC FABRICAȚIE LOCOMOTIVE

           

In vizitele efectuate la Craiova, Nicolae Ceauşescu ajungea în mod invariabil la Uzina Electroputere. Aceasta era cunoscută peste hotare în primul rând pentru locomotivele şi echipamentele electrice realizate de muncitorii craioveni.

Deşi nu era o ctitorie a sa, liderul PCR obţinea în anul 1989 fonduri valutare importante pentru România ca urmare a comercializării produselor respective pe pieţele externe (Polonia, Bulgaria, China).

          In primii săi ani de producție (1941-1949), la uzina (fostă Malaxa) din Craiova s-au executat doar reparaţii la locomotivele cu abur. Din anul 1949, s-a trecut la fabricarea de locomotive de mină şi tramvaie. In aprilie 1956, autorităţile de la Bucureşti au semnat un contract în valoare de 6,9 milioane de dolari în scopul achizi­ţionării din Elveţia a şase locomotive Diesel-electrice, 10 motoare Diesel tip 12 LDA 28 şi 10 echipamente electrice complete. Totodată, s-a cumpărat licenţa de fa­bricaţie a unei locomotive Diesel-electrice fabricate de firmele Sulzer Frères, Brown Bovery şi S.L.M.. In paralel, a fost încheiat un contract pentru furnizarea de utilaje necesare producţiei de locomotive, în valoare totală de 1,2 milioane de dolari. Sumele prevăzute în cele două contracte au fost achitate în mod eşalonat în anii 1958-1960.

         In proiectul respectiv au fost implicate, în principal, uzinele constructoare de maşini de la Reşiţa şi Craiova. Ritmul producţiei de locomotive moderne a crescut treptat, astfel încât în anul 1964 au fost asamblate la Craiova 85 de locomotive Diesel-electrice.  
          In aceeaşi ordine de idei s-a înscris şi "Nota privind angajarea, din ţările capitaliste, a unor instalaţii complexe de mare însemnătate econo­mică". In documentul întocmit la 6 mai 1959 s-a precizat faptul că statul român se angaja să cumpere 14 locomotive electrice din Elveţia şi Franţa, valoarea totală a contractului fiind de 6,3 milioane de dolari. Suma respectivă trebuia să fie achitată în mod eşalonat, într-un interval de patru ani (1959-1962).

          La acea dată, în URSS existau trei uzine în care se produceau locomotive Diesel-electrice. Cu toate acestea, autorităţile de la Bucureşti au ales licenţa elveţiană Sulzer Frères, fapt ce a stârnit nemulţumiri la Moscova. Sovieticii nu erau obişnuiţi să fie concuraţi de un produs occidental într-un stat comunist aflat în sfera lor de influenţă. Acest aspect a devenit evident în cursul vizitei efectuate de Nikita Hruşciov la Craiova (iunie 1962).
După doi ani de la vizita respectivă, Gheorghe Gheorghiu-Dej a profitat de evenimentul care tocmai avusese loc la Moscova, înlocuirea lui Nikita Hruşciov cu Leonid Ilici Brejnev, şi i-a relatat lui I.K. Jegalin, ambasadorul URSS la Bucureşti, despre modul cum s-a comportat fostul lider al PCUS în momentul vizitării Uzinei Electropu­tere. în iunie 1962. Printre altele, Gheor­ghiu-Dej a spus: "La Craiova am avut într-adevăr o dispută. Acolo, ai noştri spuneau: avem în prezent o producţie de atâtea locomotive, aşa se eşalo­nează, cam atâta în final, iar el (Nikita Hruşciov) spune: ei, asta-i producţie? Apoi, o locomotivă Diesel nu este un aparat de radio sau nişte lucruri mărunte. Aceasta este o ma­şină complicată, complexă". Pe parcurs i s-au mai arătat cutare, cutare şi s-a ajuns într-o secţie unde se bobinau transformatorii.
         "O dată, cum stătea cu pălăria pe ochi, a deschis ochii mari şi spune: aceasta este producţie meş­te­şu­gărească. In celelalte locuri aveam aparatura cu care se montau locomotivele, era un flux tehnologic frumos. Erau linii tehnologice aduse din afară, din Elveţia. Aici se bobi­nau transformatori de mare pu­tere. "Eu sunt de meserie (electrician) şi îmi dau seama că atunci când înfăşori sârma izolată, asta nu merge ca la şu­ruburi (...)" Aici a găsit el, Hrusciov, lăcătuşul de mi­nă (aluzie la meseria pe care o avusese Nikita Hruşciov în tinereţe), că este o producţie meşte­şugărească, el, care ştie de toate, şi cum se mulge vaca, şi cât lapte trebuie să dea vaca dacă o mulge nu ştiu cum. M-am gândit: Să-i zic ceva? Este inutil. Îl las aşa, a relatat Gheoghiu-Dej.    
         Tot Gheorghiu -Dej a relatat: "Ajungem la miting. A luat cuvântul acolo Grişin, au luat cuvântul şi de-ai noştri. Acolo, i se aduce lui Hruşciov o cutie, o machetă cu locomotiva, aşa ceva din tablă, făcută cadou de oamenii de acolo. O ia în mână, se vede că era grea, aşa, şi zice: Ce şmecherie românească o mai fi şi asta? Ca să vezi".
         Nevoile de dezvoltare a transportului românesc pe calea ferată, în deplină siguranţă şi cu costuri mult mai scăzute, au determinat reana­lizarea parcului de mijloace de trac­ţiune al Căilor Ferate Române. Drept urmare, în anul 1964 au fost cum­părate din Suedia, de la firma ASEA Sulzer, 10 locomotive electrice tip CoCo, seria 060-EA (de 5.100 kW), precum şi licenţa de fabricaţie a acestora. Valoarea totală a investiţiei a fost de circa 4,2 milioane de dolari.
         Imediat după învestirea sa în funcţia de secretar general al partidului, Nicolae Ceauşescu s-a preocupat să dezvolte fabrica de locomotive din cadrul Uzinei Electroputere. De exemplu, în planul de dezvoltare a eco­no­miei naţionale pe perioada 1966-1970, discutat la 22 aprilie 1965, s-a prevăzut dotarea Căilor Ferate Române cu 630 de locomotive Diesel-electrice, 1.100 vagoane de călători şi 23.250 de va­goane de marfă cu patru osii, precum şi electrificarea a 430 km de linie de cale ferată. În documentul respectiv s-a precizat astfel: "În scopul creşterii capacităţii de transport şi a reducerii cheltuielilor de exploatare se prevăd dotarea cu 630 locomotive Diesel şi electrificarea a 430 km linii şi se va ajunge ca în 1970 circa 70% din totalul traficului să se efectueze cu tracţiune Diesel şi 9% cu tracţiune electrică, ponderea tracţiu­nii cu aburi scăzând de la 60% în 1965 la 21% în 1970. Prin această acţiune se va realiza pe întreaga perioadă 1966-1970 o economie de aproape 5 milioane tone de combustibil conven­ţional.
          Pentru o bună utilizare a puterii de remorcare a locomotivelor Diesel şi electrice prin mărirea tonajului trenurilor, parcul de vagoane se va înzestra cu 23.250 de vagoane de marfă/4 osii de mare capacitate şi 1.100 vagoane de călători/4 osii cu un confort sporit. Ponderea vagoanelor de marfă de mare capacitate în parcul total va creşte de la 16% în 1965 la 43% în 1970". Investiţia totală se cifra la 7.406 milioane de lei, din care 5.943 milioane de lei pentru realizarea vagoanelor de marfă.
         Totodată, s-a propus electrificarea li­niei duble de cale ferată dintre Bu­cu­reşti şi Braşov pe o porţiune de 140 km până în anul 1968. Pentru acel proiect s-a preconizat cheltuirea a 605 mi­lioane de lei, din care 230 milioane de lei în anii 1966-1970. De asemenea, s-a propus electrificarea liniei Craiova-Caransebeş-Câlnic pe o porţiune de 265 km până în anul 1970, inves­ti­ţia fiind în valoare de 420 milioane de lei.
         In acelaşi timp, Nicolae Ceauşescu a aprobat dezvoltarea Uzinei Electroputere în scopul construirii la Craiova, începând din anul 1967, a locomotivei electrice tip CoCo, seria 060-EA (o variantă îmbunătăţită a locomoti­vei suedeze Rb 1). De asemenea, au fost adoptate măsuri pentru produce­rea de aparataj de înaltă tensiune şi mo­­toare electrice (circa 3.000 de bu­că­­ţi pe an) şi realizarea a 360 de locomotive Diesel-electrice tip 060 DA şi 89 de locomotive electrice tip CoCo. În consecinţă, la sfârşitul anului 1969, uzina de la Craiova a atins ritmul ma­xim de fabricaţie de 150 de locomotive Diesel-electrice şi electrice pe an.

          Investiţia totală de la Electroputere s-a cifrat la 950 milioane de lei, din care 450 milioane de lei pentru anii 1966-1970, iar rezultatele pozitive au apărut curând. Până în anul 1989 au fost construite peste 1.400 de locomotive Diesel-electrice şi aproape 1.000 de locomotive electrice.
          In acelaşi timp, Nicolae Ceauşescu a aprobat dezvoltarea Uzinei de Construcţii de Maşini de la Reşiţa, a Uzinei 23 August din Bucureşti, precum şi a fabricii de vagoane de la Arad. La Reşiţa au fost fabricate anual 170 de motoare pentru locomotivele Diesel-electrice realizate la Craiova. În cazul 23 August, ritmul maxim anual de producţie a fost stabilit la 80 de locomotive Diesel-hidraulice (tip BB, seria 040-DHC) şi 400 de motoare Diesel (de 350 şi 700 CP).

In 2011, România postcomunistă a vândut halele ce făcuseră mândria industriei constructoare de locomotive diesel și electrice și a încetat fabricarea, Mândra Electroputere s-a transformat într-un Mall numit AUCHAN, unde se vând în principal numai produse străine, foarte multe de lux.. HALAL GUVERNARE  ! Colosul industrial s-a vândut pe bucăți, patru sau cinci, așa că nu mai poate concura niciodată cu mari prpducători externi.
În urma cu 20 de ani, Electroputere era una dintre cele mai mari fabrici din Oltenia, unde lucrau peste 12.000 de oameni, iar locomotivele se vindeau în aproape toată lumea. După revoluţie, Electroputere a intrat într-o criză continuă, iar acum are mai puţin de 2.000 de angajaţi.
Cineva a cumpărat însă 12 hectare de hale pentru o investiţie uriaşă, care i-a surprins pe muncitorii uzinei. Noul mall va fi amenajat în incinta halei, va avea o suprafaţă de 55.000 de metri patrati, iar in interior vor fi 120 de magazine.

 Cu banii obţinuţi din vânzarea halelor nerentabile, patronii au plătit o parte din datoriile istorice ale fabricii. Autorităţile speră să încaseze mai mulţi bani din impozite de acum încolo. "Vor fi 1.000 de locuri de muncă la mall când se va deschide. Până atunci vor fi alte 700-1.000 de oameni care vor lucra la amenajarea mall-ului", a declarat viceprimarul din Craiova, Mărinică Dincă. In concluzie ne bucurăm că vom avea 1000 de locuri de muncă de vânzători și muncitori necalificați, hamali și pază, în locul celor 12.000 de muncitori înalt calificați din epoca comunistă. Din grabă, noii stăpâni ai halelor au vopsit pe locul lor și imensele poduri rulante, cu toată calea lor de rulare și cu barele de colectarea energiei. Este jignitor și dureros. Acele hale socotite de noii conducători ai României ca nerentabile puteau fi folosite măcar la confecținarea de roabe și unelte de săpat, cuie, fier beton prelucrat în plase, etc. și tot ar fi fost folosite. Nemernicii și incompetenții conducători de astăzi sunt puși numai pe vâdut și distrus.

Mall-ul de la Craiova a fost inaugurat în noiembrie 2011.