In şedinţa din 31 mai 1989 a Consiliului Apărării RSR,
generalul Vasile Milea i-a prezentat lui Nicolae Ceauşescu concluzia generală
din documentul intitulat "Raport privind asigurarea producţiei de
componente electronice necesare realizării tehnicii militare prevăzute în
Programul Unitar de Dezvoltare a Industriei de Apărare 1989-1995, cu
deosebire a echipamentelor pentru blindate, aviaţie, marină, radiolocaţie,
transmisiuni şi cu laser.
" În discursul său, ministrul Apărării Naţionale a afirmat:
"Vă rog să-mi permiteţi să vă raportez în mod deosebit în legătură cu
problema calităţii la tancuri şi la aviaţie că, din punct de vedere al
electronicii, fiabilitatea nu întotdeauna s-a ridicat la încadrarea în
parametrii stabiliţi. Sunt consumuri mari la carburanţi, la lubrifianţi, peste
normele admise. Am încercat de multe ori, dar nu am reuşit să facem prea mult
în această problemă, care ne preocupă în continuare. Deja unităţile noastre
s-au dotat, am început şcolarizarea, însă întâmpinăm greutăţi din acest punct
de vedere.
" La aceeaşi reuniune, generalul Ion Coman, fost ministru al Apărării, a
declarat: "Este adevărat, s-au făcut multe lucruri, armata a fost dotată,
înzestrată şi s-a mai şi exportat. Însă, cu tot efortul făcut, nu este rezolvată
problema tancului de 800 CP care, atât din punct de vedere al cantităţilor
planificate, cât şi din punct de vedere al calităţii, lasă foarte mult de
dorit. Sunt probleme la motor şi transmisie şi, cu toate analizele făcute la
fabrică şi la poligon, nu este rezolvată problema tancului de 800 CP."
Decizia privind fabricarea de tancuri în România a aparţinut lui Nicolae
Ceauşescu şi a fost impusă de acesta la mijlocul anilor '70. Astfel, conform
Hotărârii Consiliului Apărării RSR din 13 mai 1974, a fost iniţiat un program
"de fabricare în ţară a tancului mijlociu românesc, cu greutatea de
aproximativ 40 tone, echipat cu un tun calibru 100 mm. Motorul de 800 CP al
acestui tanc urma să fie asimilat pe bază de licenţă. Datorită dificultăţilor
în obţinerea licenţelor, s-a aprobat ca la realizarea modelului experimental
şi a primului lot de 10 tancuri mijlocii româneşti să se folosească motoare
de 580 CP şi unele agregate de tipul celor existente pe tancurile T 55-100,
aflate în înzestrarea armatei."
La 28 iunie 1976, generalul Ion Coman, ministru al Apărării Naţionale, şi Ioan
Avram, ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini, i-au raportat lui Nicolae
Ceauşescu faptul că, "deşi nu se asigură în totalitate cerinţele de mobilitate
(ale tancului TR-580 - n.r.) din tema de proiectare, datorită puterii mai
reduse a motorului, s-au creat condiţii pentru elaborarea principalelor soluţii
tehnologice, urmând ca, după realizarea în ţară a grupului energetic de 800
CP, tancul echipat cu acest agregat să răspundă performanţelor prevăzute în
tema iniţială.
Până în prezent a fost realizat un model experimental, în două exemplare, care,
în urma probelor efectuate, confirmă soluţiile tehnice adoptate, majoritatea
organelor şi agregatelor executate în concepţie originală comportându-se
corespunzător.
Lotul de 10 tancuri, în curs de fabricare până în luna martie 1977, va fi
folosit ulterior pentru încercarea agregatelor şi aparaturii realizate în
concepţie proprie, definitivarea unor tehnologii de producţie şi şcolarizarea
personalului ce va participa la fabricarea tancului şi a celui care îl va
exploata în unităţi.
Concomitent, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 38 din 03 aprilie 1975,
s-a trecut la executarea lucrărilor de investiţie la întreprinderea mecanică
Mârşa, în vederea realizării capacităţilor necesare fabricării tancurilor. În
şedinţa din 19.09.1975, Consiliul Apărării a hotărât ca agregatul energetic de
800 CP să fie executat în ţară, pe bază de proiecte proprii, folosindu-se
modele importate.
Pentru îndeplinirea acestei hotărâri, Ministerul Industriei Construcţiilor de
Maşini a luat măsuri de asimilare a motorului şi transmisiei, astfel ca
prototipul să fie omologat la finele anului 1980, iar fabricaţia de serie să
înceapă din anul 1983.
Aceasta determină o decalare cu cinci ani a programului şi reeşalonarea
asimilării tancului mijlociu cu motor de 800 CP de concepţie proprie. (...) De
asemenea, s-a elaborat un program şi s-a trecut la proiectarea şi asimilarea
echipamentelor electronice de conducere a focului de pe tanc, stabilizatorului
tunului, instalaţiilor de stingere a incendiilor şi de protecţie
antiatomică."
In planul respectiv s-a stabilit ca omologarea prototipului şi seria zero a
tancului TR-580 (T 55-100, cu motor de 580 CP) să fie realizate în anul 1977,
respectiv 1978, iar producţia de serie să înceapă în anul 1979. În acest sens,
Nicolae Ceauşescu a aprobat fabricarea a aproximativ 600 de tancuri TR-580,
echipate iniţial cu motoare din import (Polonia), iar din anul 1981 cu motoare
produse în ţară.
Generalul Tiberiu Urdăreanu, şef al Direcţiei Tancuri şi Auto în acea perioadă,
afirma în 1981 că "proiectul tancului a fost realizat la Institutul 111,
în cooperare cu institutele de profil ale ministerelor participante la
programul de tanc şi cu specialişti din partea beneficiarului, respectiv Direcţia
Tancuri şi Auto", iar "documentaţia a fost expediată direct la
întreprinderile de profil ale ministerelor. (...) în varianta Direcţiei Tancuri
şi Auto, acesta (TR-580 - n.r.) era un tanc pe care să "şcolim"
industria. În consecinţă, trebuia produs în cantităţi mici." Din păcate,
la începutul anilor '80, Nicolae Ceauşescu au ordonat sistarea importurilor de
produse speciale pentru industria românească de apărare. Această măsură a
afectat calitatea tancurilor româneşti. La 11 iulie 1982, generalul Tiberiu
Urdăreanu a menţionat în jurnalul său: "Totul trebuie să se producă în
ţară, a decis şeful statului şi comandantul nostru suprem. Nu s-a precizat
dacă decizia va fi valabilă şi la război.
Măsura în sine este corectă pentru o armată în condiţiile în care toţi vecinii
noştri, mai puţin iugoslavii, ne sunt ostili. Numai că această sarcină ar
trebui însuşită şi aplicată de circa 100 de întreprinderi implicate în industria
de tehnică militară. Unele din acestea, chiar dacă s-au străduit, nu au reuşit.
De exemplu, etanşeitatea nu putea fi asigurată datorită calităţii
necorespunzătoare a garniturilor, iar sistemul de conducere a focului nu era
fiabil din cauza componentelor electronice neperformante."
TR-85 M1
Pentru urgentarea fabricării tancului TR-800 (T 55-100, cu motor de 800 CP),
generalul Victor Stănculescu a obţinut în luna august 1982 aprobările pentru
transferarea programului respectiv la Direcţia Tancuri şi Auto. O lună de
zile mai târziu, prototipul tancului se afla în poligonul de la Mihai Bravu
(judeţul Giurgiu), pentru testări. În acelaşi timp, colonelul inginer Ştefan
Popa, directorul Fabricii de Maşini Grele Speciale, a primit ordin de la
generalul Tiberiu Urdăreanu să realizeze omologarea tancului până la sfârşitul
anului 1982. Aceasta era deja în întârziere cu 8 luni faţă de termenul
stabilit iniţial (31 decembrie 1981). Din păcate, sistarea importurilor de produse
speciale, impusă de Nicolae Ceauşescu, a complicat programul tancului TR-800.
Până la sfârşitul anului 1982, întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti nu
a livrat turelele planificate, iar întreprinderea "Hidromecanica"
din Braşov nu a reuşit să fabrice transmisia pentru TR-800. În cele din
urmă, omologarea tancului TR-800 a avut loc la 6 august 1983, la întreprinderea
"23 August" din Bucureşti. Un an mai târziu, câteva exemplare din
seria zero au participat la parada militară desfăşurată cu prilejul
sărbătoririi zilei naţionale a României.
TR-85 M1
Defilarea tancurilor TR-800 la 23 august 1984 nu a constituit şi o rezolvare
a problemelor cu care se confruntau inginerii militari şi civili care lucrau
la proiectul respectiv. Acestea au continuat în anii următori, iar în şedinţa
din 31 mai 1989 a Consiliului Apărării, Nicolae Ceauşescu a ameninţat că va
suspenda producţia de tancuri, ca urmare a deficienţelor constatate la
garniturile de cauciuc şi curelele de transmisie ale celor două prototipuri de
tancuri, trimise la probe în străinătate. La reuniunea respectivă, problemele
au fost descrise în mod clar şi succint de Ion Radu, viceprim-ministru al
guvernului şi preşedinte al Consiliului de conducere a activităţii din
ramurile construcţii de maşini şi metalurgie: "În ceea ce priveşte
tancurile pe care le-am dus în Maroc, ştiind că avem nişte probleme de
etanşeizare la o serie de garnituri, aşa cum a subliniat tovarăşul Coman, am
găsit nişte soluţii cu armata şi, cu o valoare foarte mică, am pus piese din
import la transmisie şi la motor.
Impreună cu chimia, am acţionat la «Întreprinderea de articole tehnice din
cauciuc» de la Braşov pentru că livrează produse de calitate proastă, şi mai
trebuie să acţionăm. Timp de 30-40 de zile nu există nici un fel de scurgere
din cauza garniturilor, dar, în contact cu produsele petroliere, curelele de
transmisie încep să curgă singure.
TR- 85 M1
Avem capacităţi suficiente în acest an, şi tehnice, şi de producţie, şi oameni
pregătiţi, ca să putem îmbunătăţi radical situaţia necorespunzătoare pe
care dumneavoastră aţi subliniat-o ca urmare a nerealizării planului de
înzestrare în anul 1988."
Ordinul lui Nicolae Ceauşescu a fost categoric: "Consider că este necesar
ca în două săptămâni să-mi prezentaţi programul cu problemele pe care le mai
avem în ce priveşte calitatea şi în cât timp - în câte săptămâni şi luni - vor
fi complet soluţionate. Nu se poate merge mai departe în felul acesta!."
TR-85 M1
După lovitura de stat de la 22 decembrie 1989, inginerii români s-au străduit
să rezolve problemele menţionate prin utilizarea unor materiale de completare
din import. Totodată, s-a încercat îmbunătăţirea sistemului de conducere a
focului. Acesta nu avea performanţe deosebite deoarece telemetrul laser nu
era integrat în aparatul de ochire pe timp de zi, iar calculatorul balistic
avea un număr limitat de corecţii care puteau fi introduse înainte de
deschiderea focului.
In
mai puțin de un deceniu România a realizat un tanc dintre cele mai competitive
pe plan mondial, fancul TR-85 M1.
