ELECTROPUTERE 2 - DEZASTRUL ECONOMIEI ROMÂNE DUPĂ 1989

      

12 hectare de hale aparținând uzinelor Electroputere, au fost vândute, pentru a fi amenajat un mall (AUCHAN) cu o suprafață de 55.000 de metri pгtrați, care găzduiește circa 120 de magazine diverse, un fel de bazar modern cu ștaif..
In urmă cu 20 de ani, uzina Electroputere avea peste 12.000 de angajați, iar locomotivele și celelate produse de mare tehnologie pe care le fabrica se vindeau în aproape toată lumea.
Cum s-a ajuns aici? Așa cum România a ajuns să fie mai mare exportatoare de banane și de portocale, decât de produse agricole autohtone.
Urmare a politicilor înțelepte și oneroase duse de interesele economice străine și susținute de toți guvernanții cărora le-am conferit, din prostie,legitimitate în ultimii 20 de ani. Industria romвnească a fost distrusă sistematic și metodic, singura ei vină fiind aceea de a fi competitivă și jenantă pentru corporațiile străine.
Jaful „științific” al industriei românești a fost încurajat și motivat de primul premier „așa-zis democrat” al Romвniei, dar și trădător – Petre Roman – care, în ianuarie 1990, a lansat conceptul de retehnologizare și pe cel de ”industrie neeficientă” a  celei românești Fгcând referire la obiectivele industriale din perioada comunistă, le-a catalogat drept „fiare noi cu valoare de fiare vechi”, afirmaюie ce s-a transformat în sintagma care a etichetat industria noastră, drept un „morman de fiare vechi”. In acest fel, s-a deschis calea privatizărilor pгguboase, prezentate opiniei publice drept inegalabile succese pe calea integrării în structurile euro-atlantice. Acțiunea, pe ansamblu, s-a dovedit o mare crimă națională. Nici „Electroputere” Craiova n-a scгpat. Ea era una din mândriile industriei româ nești, pentru care liderii comuniști Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu au fost în stare să-i înfrunte pe ruși pentru a o pгstra, S-a transformat într-un mall, proprietate străină, în care se vând, cu precădere numai prosuse ale industriilor străine .

Intre 1941-1949, la societatea din Craiova s-au executat doar reparații la locomotivele cu abur. Incepвnd din 1949, uzina s-a profilat pe fabricarea locomotivelor de mină și a tramvaielor. Apoi, în 1956, s-au achiziюionat, din Elveția, șase locomotive Diesel-electrice, 10 motoare Diesel tip 12 LDA 28 și 10 echipamente electrice complete. Totodată, s-a cumpгrat licența de fabricație a unei locomotive Diesel-electrice, fabricată de firmele Sulzer Frères, Brown Bovery și S.L.M.. De asemenea s-a încheiat un contract pentru furnizarea de utilaje necesare producției de locomotive. Locomotivele au fost realizate prin conlucrarea uzinelor de la Reșița și Craiova. Astfel, în anul 1964, au fost asamblate la Craiova 85 de locomotive Diesel-electrice.
Pe vremea în care Romвnia achiziționa licența și începea fabricarea locomotivelor Dsiesel-electrice la Craiova, în URSS existau deja trei uzine care produceau locomotive. Cu toate acestea, autoritățile române au preferat licența elvețiană, stârnind nemulțumirea Moscovei, manifestată explicit, cu ocazia vizitei efectuate de Nikita Hruєciov la Craiova, în iunie 1962. Poziția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost însă fermă, uzina de la Craiova continuându-și activitatea. Ajuns secretar general al PCR, Nicolae Ceauєescu s-a preocupat de dezvoltarea uzinei craiovene. Planul cincinal 1966-1970 a prevăzut dotarea Căilor Ferate Române cu 630 de locomotive Diesel-electrice, 1 100 vagoane de călători și 23.250 de vagoane de marfă cu patru osii, precum și electrificarea a 430 km de linie de cale ferată. De asemenea, Nicolae Ceauєescu a aprobat dezvoltarea Uzinei Electroputere, astfel încât din 1967 s-a început fabricarea locomotivei electrice tip Co-Co, seria 060-EA. Totodată, s-a început producția de aparataj de оnaltă tensiune și motoare electrice. La sfârșitul lui 1969, Uzina de la Craiova a atins ritmul maxim de fabricație, producвnd 150 de locomotive Diesel-electrice și electrice pe an.
Nicolae Ceauşescu a aprobat dezvoltarea uzinei de la Craiova în scopul construirii din anul 1967, a locomotivei electrice tip CoCo, seria 060-EA. Tot în aceaşi perioadă s-au adoptat măsuri pentru produce­rea de aparataj de înaltă tensiune şi mo­­toare electrice (circa 3.000 de bu­că­­ţi pe an) şi realizarea a 360 de locomotive Diesel-electrice tip 060 DA şi 89 de locomotive electrice tip CoCo. La sfîrşitul anului 1969, Electroputere a realizat 150 de locomotive Diesel-electrice şi electrice pe an.   În perioada 1966-1970 au fost făcut investiţii la uzina din Craiova în valoare de 450 de milioane de lei.  Până în anul 1989 au fost construite peste 1.400 de locomotive Diesel-electrice şi aproape 1.000 de locomotive electrice.
Nicolae Ceauєescu a aprobat dezvoltarea Uzinei de Construcții de Mașini de la Reșița, a Uzinei 23 August din Bucureєti, precum și a fabricii de vagoane de la Arad. La Reșița s-au fabricat anual 170 de motoare pentru locomotivele Diesel-electrice realizate la Craiova. Pentru Uzinele 23 August, ritmul maxim anual de producюie a fost stabilit la 80 de locomotive Diesel-hidraulice și 400 de motoare Diesel de 350 și 700 CP.

Tracțiunea Diesel în România

Primele automotoare Diesel românești au fost fabricate în 1934 la uzinele “Malaxa” din Bucureєti și Astra din Arad.
Tracțiunea Diesel – în adevгratul sens al cuvвntului – a fost utilizată de rețeaua CFR începвnd cu 1959, odată cu construirea primelor locomotive Diesel-electrice de 2.100 CP de tip 060-Da și 060-DA1. Din 1960, Uzina “Electroputere” Craiova a devenit fabricantul general care executa echipamentul electric al transmisiei și montajul general, iar Uzina Constructoare de Maєini Reșița devenea constructorul motorului Diesel 12 LDA 28, sub licența Sulzer, al transmisiei mecanice și al boghiurilor. Evoluția industriei socialiste românești a condus la dezvoltarea parcului de locomotive Diesel și apoi electrice care, treptat, au înlocuit definitiv locomotivele cu aburi. Primele locomotive Diesel românești au fost proiectate inițial pentru trenurile de marfă. Succesul acestora a determinat utilizarea lor și pentru remorcarea trenurilor de călători. Pentru aceasta au fost operate unele modificгri tehnice menite a  spori viteza locomotivelor de la 100 la 120 km/h.

Tracțiunea electrică în România

Pe 9 decembrie 1965, în țara noastră au intrat primele locomotive electrice, pe secția de remorcare Predeal - Braєov. Locomotivele aveau o putere de 5.100 kW єi o viteză maximă de 120 km/h. Din nou, Uzina “Electroputere” Craiova a devenit liderul constructorilor de locomotive, realizând partea electrică și montajul general al locomotivelor electrice tip 060-EA єi 060-EA1, aceste tipuri de locomotive situвndu-se printre cele mai moderne locomotive europene.
Cu ajutorul locomotivei experimentale tip EA2-122, s-a atins recordul de viteză al Căilor Ferate Române, adică 204 km/h, pe tronsonul Florești Prahova - Buda.

Politica industrială a României europene

Consiliul European de la Lisabona, din martie 2000, a trasat ca obiectiv strategic, transformarea Uniunii Europene în cea mai competitivă și dinamică economie din lume, capabilă de o creștere economică durabilă, cu locuri de muncă mai multe și mai bune, și coeziune socialгă
Acest deziderat se regгsește în Programul de Guvernare pe 2005 – 2008 al guvernului Tгriceanu, primul guvern al Romвniei europene. Programul are 27 de capitole, iar capitolul 13 este dedicat Politicii industriale, al cărei „obiectiv strategic” este creєterea competitivității și performanțelor industriei românești în context european și mondial. Politica industrială a Romвniei urma a fi elaborată țințnd seama de interesul național, în beneficiul public ăi în respect pentru siguranța cetățeanului. Obiectivele generale ale politicii industriale sunt: creșterea competitivității; sporirea rolului cercetării și dezvoltгrii; promovarea unui management durabil al resurselor și protecșia mediului; îmbunătățirea pregătirii profesionale și ocuparea forței de muncă. In viziunea Guvernului instrumentele pentru aplicarea viitoarei politici industriale a României urmau a fi: asistența sectorială, privatizarea și restructurarea, asistența pentru export, susținerea IMM-urilor și dezvoltarea regională, accesul la informație și tratarea externalităților”.
Nimic despre industria grea, despre industria constructoare de mașini, ci doar referiri la susținerea IMM-urilor. U toate că practica socială a dovedit că numai marile companii dețin adevărata forță financiară, Guvernul a pus accent pe intreprinderile mici și mijlocii.  Dar nici această politică nu a fost în stare să o susțină.
Programul de Guvernare al cabinetului Boc, pe perioada 2009 – 2012, cuprindea 29 de capitole și o Anexă cu „Prognoza Principalilor Indicatori Macro Economici”. Nici un capitol nu face referire expresă la politica industrială, vizând ramurile cu adevгrat importante ale industriei și necesitatea reindustrializării țării. Din pгcate, viziunea Guvernul Boc, pare a se limita la „un proiect extrem de important reprezentat de reabilitarea termică a blocurilor, proiect care are cel puțin două avantaje majore: economie la factura plătită de cetățean, iar pe de altă parte, este vorba despre locuri de muncă și comenzi pentru industria autohtonă.” Așadar, industria autohtonă se rezumă la producerea poliesterului expandat precum și a diblurilor și cuielor necesare aplicării acestuia pe fațadele blocurilor.  In această situație, locul adevăratei industrii românești este doar în istorie. Deci, nu e de mirare că Uzina „Electroputere” Craiova s-a transformat  în mall.

Cu banii obținuți din vânzarea halelor, patronii au plătit o parte din datoriile istorice ale fabricii, iar autoritățile speră să încaseze mai mulți bani din impozite de acum încolo. Potrivit viceprimarul din Craiova, Mărinică Dincă (2004-2008): “Vor fi 1.000 de locuri de munca la mall cănd se va deschide. Pвnă atunci 700-1.000 de oameni vor lucra la amenajarea mall-ului”.
Ei, da! Bravo! Asta da realizare!!!: din peste 12 000 de locuri de muncă la Elecroputere Craiova în 1989, se vor realiza în decursul anului 2011, 1 000 de locuri de muncă, marcând o nouă “victorie” a capitalismului românesc.
Dezastrul economic adus de „Involuția” din decembrie 1989, în România, este egal cu rezultatele unui război devastator, cu singura deosebire că alături de năruirea economică s-a provocat .și una spirituală.

Imediat după Involuţie, Electroputere Craiova a început să aibă din ce în ce mai puţine comenzi, iar situaţia a devenit una critică. Uzina a fost scoasă la privatizare, iar în anul 2007 grupul Al Arrab din Arabia Saudită a preluat de la stat pachetul majoritar de acţiuni ale Electroputere, pentru suma de  2,3 mil. euro. Omul de afaceri Fatih Taher a promis la vremea respectivă că va face investiţii de câteva zeci de milioane de euro. A promis că o să producă la Craiova locomotive pentru a le exporta în Orientul Mijlociu. Producţia de locomotive a devenit o amintire, Taher a fost interesat doar de activele şi terenurile societăţii. A vândut uzina în urmă cu doi ani  pe bucăţi. 

Compania şi-a redus drastic vânzările de vehicule feroviare, mai multe linii de producţie au fost închise, în prezent producând doar transformatoare de putere.    Primul mall din Craiova a fost amenjat în fostele hale ale Uzinei Electroputere. Totul s-a construit pe o  suprafaţă de 30.189 de metri pătraţi, din care 20.000 metri pătraţi au fost ocupaţi de magazine, de un hypermarket şi de un  magazin bricolaj. Au fost amenjate şi aproximativ 1900 de locuri de parcare.    "Electroputere Shoping Center" (Auchan) , a fost construit de  compania K&S Electric Power Point, deţinută de oameni de afaceri belgieni, iar investiţia se ridică la 45 de milioane euro.

Va veni, destul de curând vremea când românii se vor trezi și vor spulbera adunătura de profitori și trădători de țară !!!

MAREȘALUL ANTONESCU - "AVEM DOVEZI"

             

DOMNULE FILDERMAN

In două petiţii succesive îmi scrieţi de "tragedia zguduitoare" şi mă "imploraţi" în cuvinte impresionante, reamintind de "conştiinţă" şi de "omenie" şi subliniind că sunteţi "dator" să apelaţi "la mine" şi "numai" la mine, pentru evreii din România, care sunt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.

         Pentru a amesteca tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură "este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă altă vină, decât aceea de a fi evrei".

         Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţele celor umili şi fără apărare. Înţelegem durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia să înţelegeţi şi Dvs., toţi la timp, durerea mea, care era aceea a unui neam întreg.

         Vă gândiţi, v-aţi gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, când zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru până la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov?

          Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori, făcându-vă că uitaţi pricinele care au determinat situaţiile pe care le plângeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să-i întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.

         Ce-aţi făcut Dvs., anul trecut, când aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi când au putut au omorît mişeleşte soldaţii cu bâte. Avem dovezi. (s.n.)

         Aceiaşi ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.

         In timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus doliul în multe familii româneşti.

         Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.

         Sunt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs. şi pe care le puteţi afla în amănunt.

Cel care a trădat România și Armata română

la 23 august 1944

         V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?

         V-aţi întrebat câţi din ai noştri au căzut omorîţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., câţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.

         Sunt acte de ură, împinsă până la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.

         Drept răspuns la mărinimia cu care au fost primiţi în mijlocul nostru şi trataţi, evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi.

Ultimul mare erou al românilor

Mareșalul Ion Antonescu

          In regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgându-se temporar şi-au lăsat câţiva ofiţeri şi soldaţi răniţi pe loc. Când au reluat înaintarea şi-au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.

         Oamenii care puteau fi salvaţi şi-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.

         Li s-au scos ochii, li s-au tăiat limba, nasul şi urechile.

         Iţi dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?

        Te îngrozeşti? Te înduioşezi?

        Te întrebi, de ce atâta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit.

         Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.

        Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflete, de cei ce nu merită, înduioşaţi-vă de cei ce merită.

Plângeţi cu mamele care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii sau cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă fac şi Dvs atâta rău.

MAREŞAL ANTONESCU

19.X.1941

P.S. Un soldat rănit din P. Neamţ a fost îngropat de viu din ordinul şi sub ochii comisarilor sovietici jidani, deşi nenorocitul implora să nu-l îngroape, arătându-le că are 4 copii.

           Comentariu: Textul de mai sus este răspunsul prin care generalul Ion Antonescu îl pune la punct pe Wilhelm Filderman, autorul unui memoriu încărcat de invenţii şi exagerări cu privire la evreii deportaţi în Transnistria "fără altă vină decât aceea de a fi evrei". O formulă prezentă în mai toate textele despre Holocaust, despre suferinţele evreilor de pretutindeni. S-o fi potrivind în alte părţi, dar pentru evreii din România nu are nicio acoperire în fapte. In România nu a existat vina de a fi evreu, dovadă fiind faptul că majoritatea copleşitoare a evreilor nu au fost afectaţi de legile aşa zis anti-semite, ceea ce a declanşat un veritabil exod al evreilor din toată Europa ocupată de Hitler către România. Nu i-a speriat pe acei evrei perspectiva de a fi supuşi unui regim de izolare în Transnistria, unde au ajuns toţi evreii apatrizi, care nu aveau cetăţenie română şi despre care nu se putea şti cu ce intenţii, în vreme de război, se refugiau la noi. Alături de aceşti evrei care nu aveau actele în regulă, în Transnistria au fost deportaţi câteva sute de evrei comunişti sau ştiuţi a fi agenţi anglo-americani (spioni).

Așa arată acum cel care putea să semneze

comutarea pedepsei cu moartea a Mareșalului Antonescu

         Fireşte, probabil că cei mai mulţi evrei nu se făcuseră vinovaţi de crime sau activităţi anti-româneşti, iar cei mai mulţi dintre evreii vinovaţi fugiseră deja în Uniunea Sovietică. De aceea, evreii nu au fost încarceraţi, ca nişte criminali, aşa cum mulţi dintre ei ar fi meritat, ci, pentru că printre ei se aflau şi oameni nevinovaţi, au fost numai strămutaţi cu familia şi izolaţi, în localităţi şi locuinţe din care populaţia civilă se refugiase în interiorul Uniunii Sovietice. Asemenea procedeu este acceptat de legile internaţionale ale războiului.

         Evreii duşi în Transnistria au fost cazaţi în locuinţe omeneşti, au avut o largă libertate de mişcare. Interdicţia impusă era să nu se intre în acele localităţi fără permis special! Era o măsură care îi proteja pe evrei de localnicii ucrainieni dornici să se răzbune pentru crimele evreilor care au "gestionat" înfometarea Ucrainei şi uciderea prin inaniţie a milioane de ţărani din Ucraina în anii 30. Se aud şi azi voci în Ucraina care le reproşează autorităţilor româneşti din Transnistria că i-au apărat şi protejat pe evrei în urmă cu 70 de ani! Inclusiv pe evreii autohtoni din Transnistria!

         Li s-au oferit evreilor din Transnistria locuri de muncă plătite. Ideea a fost că statul român nu se simte obligat să le poarte de grijă unor persoane care nu sunt loiale faţă de România, faţă de români!

        Evreii au fost lăsaţi să se descurce singuri, au avut dreptul să primească orice bunuri ca ajutoare, inclusiv bani, de oriunde, de la oricine! Din păcate, peste ani, acest regim de izolare, de minimă izolare, în condiţii relativ acceptabile, civilizate, a căpătat numele de exterminare, iar românii au fost acuzaţi de genocid anti-evreiesc, de holocaust!

        Este nu numai o minciună şi un fals, cel mai grosolan fals de care am avut parte noi, românii, vreodată, în istorie!

        Dar mai presus de orice este o nedreptate care se face comportamentului românesc, prostesc de generos, de omenos! Dacă avem ceva să ne reproşăm pentru acei ani este faptul că ne-am arătat oameni cu nişte ne-oameni, care nu meritau generozitatea noastră.

         Sunt aşa de puţine vocile evreieşti care au spus adevărul!. Una dintre aceste voci a fost a lui Marius Mircu, publicist evreu care a sintetizat toată povestea din Transnistria prin formula "exerciţiu de auto-guvernare", formulă pe care o considerăm a fi cea mai potrivită cu realitatea: obligându-i pe evreii deportaţi (strămutaţi) în Transnistria să se descurce singuri, Antonescu i-a obligat la un exerciţiu de auto-guvernare care le-a fost extrem de util apoi, în Palestina.

         Evreii din România având, cum bine se ştie, un rol important în constituirea şi succesul Israelului. La vremea respectivă, printre românii ai căror feciori mureau pe front, circula vorba că Antonescu le-a făcut evreilor ţară în Transnistria!

        Se pare că Ion Antonescu a ştiut cu cine are de-a face. În scrisoarea reprodusă mai sus, Ion Antonescu vorbeşte de mai multe ori despredovezile pe care le are cu privire la crimele şi fărădelegile săvărşite de evrei împotriva românilor. Implicit dovezile privind regimul aplicat evreilor în România. Citind scrisoarea Mareşalului te alegi cu o întrebare: unde sunt dovezile de care vorbeşte Antonescu?

Suntem în măsură azi să le oferim cititorilor noştri următoarea informaţie:

         Cu gândul la discuţiile ce se vor purta la sfârşitul războiului, la tratativele şi negocierile ce vor urma luptelor de pe front, mareşalul Ion Antonescu a avut grijă să adune o bogată documentaţie privind "problema evreiască". Sub acest titlu s-a adunat un vast şi explicit material documentar pe acest subiect. Documente care conţineau dovada corectitudinii guvernului Ion Antonescu şi a omeniei românilor. Documente care vorbeau despre lipsa de loialitate a evreilor.

         Aceste documente - mă gândesc eu, puteau să argumenteze capitolul probabil cel mai cuprinzător şi mai convingător din ISTORIA OMENIEI ROMÂNEŞTI. O istorie încă nescrisă de istoriografii noştri, deşi ar avea cu prisosinţă material din care s-o întocmească, chiar şi fără documentele adunate de Ion Antonescu.

        Căci, din păcate, acele documente nu le mai avem. Una dintre consecinţele trădării de la 23 august 1944 a fost şi jaful la care ocupantul sovietic s-a dedat în arhivele României. Un jaf metodic, bine organizat, care nu a ocolit principalele arhive româneşti, inclusiv cele privitoare la soarta evreilor sub Antonescu. Aceste arhive au ajuns la Moscova, furate (nu am alt termen mai potrivit!) imediat după "eliberarea" din august 1944. Repet, printre documentele sustrase samavolnic s-au numărat şi documentele privitoare la evrei, şase lăzi dedicate "problemei evreieşti". Chiar aşa erau înregistrate cele şase lăzi cu documente: Problema evreiască.

         Asta s-a întâmplat după 23 august 1944, în primele luni. După aproape cincizeci de ani, în 1991, pe fondul "demontării comunismului" de către urmaşii celor care îl montaseră în 1917, o delegaţie de specialişti din Israel, specialişti în Holocaust probabil, a mers la Moscova şi a tratat cu autorităţile soarta celor şase lăzi de documente. Probabil pe ideea că acele documente, deoarece priveau problema evreiască, era drept să fie date pe mâna evreilor, ca un capitol important de istorie evreiască. La acest argument s-a adăugat o sumă frumoasă, cu care s-au acoperit, probabil, cheltuielile de conservare şi depozitare, başca eventualele remuşcări sovietice ori scrupule.

         Lăsăm pentru alt prilej comentariul dedicat acestei mârşăvii. Deocamdată ne mărginim la a ne declara neputinţa de a stabili cu obiectivitate a cui a fost abjecţia acestui gest mai mare: a ruşilor sau a evreilor?

         Probabil că nu vom şti niciodată detaliile acestei tranzacţii. Cunoaştem bine rezultatul: imediat după 1991-92, au început să apară în presă acuzaţiile de genocid şi Holocaust, încununate cu recunoaşterea oficială a acestui Holocaust de către guvernul aşa zis românesc! Dacă mai ţinem cont şi de prăpădul făcut în Arhivele româneşti după 1990, prăpăd organizat sub directa oblăduire a lui Petre Roman şi alţi demnitari vânzători de ţară, ne dăm seama care a fost strategia acestei mascarade. Ea s-a bazat în principal pe sustragerea sau/şi distrugerea tuturor documentelor care puteau dovedi adevărul în "problema evreiască".

         Minciuna nu are picioare lungi. Chiar şi fără aceste documente, care puteau dovedi nevinovăţia lui Ion Antonescu şi a românilor săi, Holocaustul rămâne o minciună neruşinată uşor de dovedit ca minciună. Căci - ca să luăm un singur exemplu, uciderea a sute de mii de oameni nu se poate invoca fără a face proba cadavrelor rezultate dintr-un asemenea carnagiu! Nemţii au "finalizat" 6 milioane de destine evreieşti. Ce au făcut cu 6 milioane de cadavre, se ştie: au făcut săpun şi abajururi, iar cele mai multe au fost crematorizate. Căci au avut cu ce!

         Dar românii, în Transnistria, nu aveau nici urmă de crematoriu. Deci, ce au făcut românii cu 200 000 de cadavre de evrei? Unde sunt cadavrele?

        Din surse evreieşti autorizate primim răspunsul: o parte dintre aceste cadavre de evrei au fost mâncate de ceilalţi evrei, înfometaţi de regimul Antonescu până la stadiul de canibalism (apud Matatias Carp, Cartea Neagră, vol. III), iar alţi evrei ucişi de români, teoretic peste 100 000 (o sută de mii), au fost mâncaţi de câini, de câinii comunitari. De maidanezii de peste Nistru! (Conform istoricilor evrei din Chişinău şi împrejurimi, istorici care jură pe acest amestec canin în istoria evreimii!)

        Da! În principal suntem acuzaţi fără documente, dar acuzaţiile sunt considerate valabile, dovedite, prin faptul că nu prea putem proba noi, românii, că acele crime nu s-au săvârşit! Aceasta este logica Holocaustului din România, ca problemă şi capitol din istoria noastră. Dacă mă acuză cineva că eu l-am ucis pe John Kennedy şi-mi cere un document prin care să probez că nu eu l-am ucis, eu nu prea am de unde să scot acel act.

         Aşadar, documentele pe care le invoca Ion Antonescu în corespondenţa sa cu liderul evreilor din România au existat, adunate cu grijă de români, de autorităţile naţionale. Documente cu valoare probatorie definitivă, probabil.

        Alte autorităţi, anti-naţionale, au permis sustragerea acestor documente şi transferarea lor la Moscova. Sub ce titlu, majestate? Conform cărei înţelegeri la care aţi ajuns cu inamicul neamului românesc?!

         Aceeaşi întrebare pentru guvernanţii de la Jerusalim: cu ce drept v-aţi însuşit documente din Arhiva Naţională a României? Simplul fapt că aţi ajuns la o înţelegere cu nişte devalizatori, nişte infractori, că aţi avut cu ce bani să plătiţi nişte funcţionari uşor de cumpărat cu un port-bagaj de vodcă, vă dă drept de a ascunde fapte şi evenimente din Istoria României? Dreptul de a vă însuşi şi ascunde, de a distruge chiar, documente extrem de importante pentru onoarea şi demnitatea poporului român?!

        Până când în arhivele Israelului să mai zacă tăinuite nenumărate dovezi ale nevinovăţiei românilor, dovezi ale netemeiniciei acuzaţiilor de Holocaust în România. Aceste arhive sunt inaccesibile românilor. Până când?

        Ne adresăm cititorilor acestui site pentru a le cere părerea: cum am putea ca noi, societatea românească, să intervenim pentru a normaliza situaţia măcar a acestor două depozite: Memoriile lui Wilhelm Filderman şi cele şase lăzi "târguite" de evrei la Moscova în 1991. Normalizarea, în acest caz, înseamnă readucerea în ţară a acestor documente şi publicarea lor neîntârziată!

Unde sunt dovezile? Dovezile au fost sustrase după 1990 şi dosite în Israel!

7 noiembrie 2011

Ion Coja

ROMA - MACELLUM XXXX 2

          Se pare că fiecare oraș cu pretenții și o oarecare inportanță de pe întinsul Imperiului Roman  a avut, ca parte a suitei sale de dotări civice un Macellum. Este vorba de o piață vastă, special construită pentru comerțul produselor alimentare de zi cu zi, piață în care se vindea, în special pește, carne, și legume. Noțiunea de Macellum (sau Macella) ar putea proveni din latină, din greacă, sau ar putea avea origini semitice. Pentru fiecare din variante au existat argumente, dar, se pare, că originea latină este cea mai sigură. Aceasta cu toate că a fost folosită pentru prima dată în comediile lui Plautus (254-184 e.A), autor care nu a fost original, ci a adptat comediile grecești

 Cert este că că piața Macellum a apărut pentru prima dată în Roma supraaglomerată și a fost asociată clădirii în sine, clădire care, atât în Roma, cât și în celelalte mari orașe ale imperiului, își găsea loc aproape de centrul civic.

Piața numită Macellum a rezultat din dorința autorităților de a separa rolul civic al Forului de comerțul mărut cu alimente și mai ales de cel mirositor al peștelui și cărnii. Cele două tipuri de produse erau și producătoare de scurgeri și reziduuri. Prin crearea de Macellum a fost izgonită din spațiul public elevat mulțimea de dughene mizere care aglomerau și urâțeau suprafața Forului, sau împrejurimile lui.

La Roma, izolarea unei piețe de pește, carne și legume s-a produs, se pare, în a doua jumătate a sec.al 3-lea e.A, dar prima confirmare a unui edificiu specialzat s-a produs în anul 179 e.A, când cenzorul Marcus Fulvius Nobilior a construit o piață din zidărie chiar lângă Forum Romanum, în partea de nord est a aceluia. A ocupat o suprafață destul de întinsă și s-a conectat la Via Sacra, Corneta și Argiletum.

 Macellum avea o incintă dreptunghiulară înconjurată de magazine ce se închiriau, toate cu fața spre vasta piață centrală. Magazinele (tabernae) aveau toate aceeași mărime, sau se prezentau câte două împreunate. Macellum a fost înconjurat și pe exterior de tabernae, cu fața spre străzile din jur.

Intrarea în incinta unui macellum se făcea prin porțile celor patru laturi, sau chiar prin unele tabernae. Se pare că pentru măcelari se amenajau sectoare separate cu mese de piatră sau marmură, care să țină carnea rece. Sectorul respectiv era dotat cu rigole de scurgere a apei și lichidelor de deșuri. S-a mai sugerat că în construcțiile centrale s-ar fi aflat și greutățile sau măsurile oficiale și, uneori altare pentru zeii pieței. Unele Macellum, din alte orașe, au avut în centrul curții o fântână în loc de tholos.

In centrul suprafeței patrulatere se găsea o construcție ce se asemăna cu un Tholos. Aceea servea ca sursă de apă pentru magazine, pentru spălări de produse, dar și pentru utilități de scurgere a dejecțiilor de la pește, carne și legume.

Se pare că Macellum construit în anul 179 e.A lângă Forum Romanum, în partea de nord-est a avut o viață destul de lungă. Cel puțin o parte din el a dispărut odată cu construirea Forumului lui Caesar, în jurul anului 40 e.A, iar restul a dispărut pe timpul marelui incendiu din anul 64 e.A, pe timpul lui Nero.

Macellum Pompei

Astăzi nu se poate determina fosta lui poziționare, deși există supoziția că peste suprafața lui s-a ridicat și Templul Pacis, fapt ce ar denota o suprafață foarte mare.

In Roma au mai existat Macellum Liviae și Macellum Magnum, dar probabil și altele. Despre primul se presupune că s-ar fi găsit lângă arcul lui Gallienus. Săpături din sec. al 19-lea au descoperit o curte centrală cu dimensiuni de 80 x 25 de metri, resturile unei fântâni mari în centru și o rețea de canalizare. Pe o latură s-a găsit un rând de magazine, iar pe celelalte trei s-au găsit portice cu deschiderea de 6,25 metri. Clădirea pare a fi avut o viață lungă deorece prezintă urme de renovări de-a lungul a 400 de ani. Se știe că cel de al doilea Macellum menționat a fost construit pe două nivele de către Nero, în anul 59 e.A și că a apărut imprimat pe monede. Nu se cunoaște amplasamentul.