miercuri, 3 aprilie 2013

ROMA - TEMPLUL LUI ESCULAP XXXX


O legendă povestește că insula Tiberina s-a format pe timpul expulzării ultimului rege, Tarquinius Superbus (509 e.A), prin resturile vegetale provenite de pe Câmpul lui Marte și aruncate de populație în Tibru. Insula era legată de maluri prin două poduri, Podul Cestius și Podul Fabricius.
Ea a adăpostit puține temple, dedicate unor diverse zeități, dar cel mai important a fost cel dedicat lui Esculap (zeul medicinei), construit între anii 292-289 e.A, fapt ce atestă că insula era destinată îngrijirilor medicale. In prezent, insula Tiberina deține încă spitale.
Este probabil că insula a avut un rol de pivot important încă din epoca fondării Romei, cu rol de zonă strategică și comercială. Situată în afară de pomerium pe timpul Republicii, insula  Tiberina a fost integrată în teritoriul orașului numai pe timpul Imperiului. Astăzi, forma ei generală nu se aseamănă decât vag cu forma cea străveche. Este mult mai mică decât cea din antichitate (270 metri x 70 metri aproximativ).
Tot în antichitate insula a mai primit două supranume, pe cel de insula Esculap, sau de insula șarpelui de la Epidaur, în amintirea venirii la Roma a zeului medicinei de la Epidaur metamorfozat în șarpe. Pe timpul evului mediu, ea a primit și numele  de insula Lyaconia. Originea acestei denumiri este foarte obscură. Totodată, este posibil ca insula să datoreze numele lui Lycaon, sau Lycaoniei, regiune din Asia Mică devenită provincie romană. Ca efect, în antichitate, o statuie situată pe insulă trebuia să aminteasă  de regele Arcadiei, Lycaon, sau de regiunea Lycaonia. Astăzi insula este cunoscută și sub numele de insula di San Bartolomeo, numire legată de biserica cu același nume care se găsește pe ea.
Templul lui Esculap, a fost edificiul cel mai vechi al insulei. In anul 293 e.A, Roma a fost devastată de o epidemie de pestă. In fața amplorii dezastrului și după ce s-au consultat Cărțile Sibiline, o ambasadă s-a deplasat la Epidaur, în Argolida, pentru a invoca ajutor de la o divinitate străină, grecul Asklepios, tatăl și protectorul artei medicale. Trirema romană a revenit cu șarpele sacru, simbol al zeului Esculap. Acela a părăsit nava și s-a dus pe insula Tiberina unde a dispărut, arătând astfel locul unde zeul medicinei avea intenția de a-și fixa locul. Acest cult, adus la Roma, în anul 291 e.A, demonstrează influența lumii elenistice în cea romană.
Insula a păstrat amintirea acestui eveniment. Se zice, deasemenea, că forma sa a copiat pe cea a prorei navei care a adus de la Epidaur, pe Esculap, zeul medicinei. Pentru a aminti călătoria triremei și pentru a sublinia asemănarea cu ea, s-a dat insulei forma unei nave în mod artificial (mai există vestigii importante a acelei decorații), iar în centrul insulei un obelisc figura catargul navei.
Templul lui Esculap, înconjurat de un portic care primea pe pelerinii bolnavi, dădea insulei caracterul ei sacru, căci se atribuiau zeului medicinei însănătoșiri miraculoase. Numeroase inscripții, ca și amenajările ex-voto și dedicațiile către divinitate, care au fost regăsite pe insulă, au păstrat amintirea și au demonstrat recunoștința acordată zeului. Inscripțiile din epoca republicană, găsite pe insulă, au fost aproape toate religioase.
Restaurat sub imperiu, templul a fost închis de către creștini, apoi distrus. Amplasamentul său a corespuns cu cel al bisericii actuale San Bartolomeo. De altfel, au rămas puține vestigii antice pe insula Tiberina.





marți, 2 aprilie 2013

ROMA - BASILICA HILARIANA XXXX


                Construcția a fost identificată, parțial, pe o străduță îngustă, în anul 1889, apoi a fost excavat pe o suprafață mut mai amplă între anii 1987-1989, dar a fost decopertat aproape în totalitate în anul 1997, odată cu lucrările de cercetate legate de repararea Spitalului militar de pe colina Coelius, la intersecția dintre Via Celimontana cu Via Claudia.
Basilica s-a născut în epoca Antoninilor și a fost identificată drept loc de cult față al zeițelor Cybele și  Attis și drept sediu al congregației religioase a celor recrutați. Edificiul aparținea secolului al 2-lea e.N. El deținea o curte centrală, înconjurată de portic și precedată de un vestibul din care se putea trece în diverse încăperi necesare nevoilor congregației. Din inscripția de pe baza unei foste statui s-a putut deduce că cel ce a realizat edificiul a fost un oarecare Manius Publicius Hilarius, comerciant de perle și discipol al cultului zeiței orientale Cybele.
Forma originală a edificiului era caracteristică templelor colegiale, cunoscute prin multe exemple în portul Ostia. Drumul public din apropiere se afla la un nivel mai ridicat așa că se coborau câteva trepte până la nivelul vestibulului edificiului
Pe podeaua vestibulului exista un mozaic cu un desen menit să îndepărteze relele. Este vorba de diverse animale care înconjoară un ochi uman străpuns de o lance (mozaic păstrat la Antiquarium Comunal).
Pornind de la descoperiri din vestigii asemănătoare a fost posibil de înțeles că edificiul adăpostea un colegiu al recruților ce voiau să se dedice cultului zeiței străine Cybele, cult promovat de fondatorul stabilimentului. Partea superioară a basilicii nu s-a conservat.
In sec.al 3-lea, pe timpul lucrărilor de renovare, care au modificat în parte amplasamentul încăperilor, s-a construit o capelă, concepută pentru a păstra pinul sacru pentru Attis (Arbor Sacra) de al cărui cult s-a vorbit în sursele antice. Se pare că pinul sacru (real sau simbolic) era păstrat în rezervorul patrat de la intarea în curtea interioară. Odată pe an acesta era purtat în procesiune.
Cu ocazia renovării, spațiul curții, cu mozaic alb-negru, a fost restrâns în avantajul camerelor care îl flancau. In sec.al 4-lea suprafața unora dintre încăperile de serviciu au fost ocupate cu plante pentru activităte de producție. Plantele acelea au invadat o serie de alte încăperi. O parte din acele suprafețe productive au fost abandonate progresiv în sec.al 5-lea. In final stabilimentul a fost confiscat de la cei care se mențineau în practicarea cultului asiatic. Ca atare rolul religios al complexului a încetat. Abandonul definitiv al clădirii s-a produs în sec.al 6-lea. 


ROMA - BASILICA ULPIA XXXX


               Basilica Upia (Basilica Ulpia) este o basilică construită din bogăție între anii 106 și 113 e.N, dată la care a fost inaugurat Forul lui Traian, construit de arhitectul de renume Apollodor din Damasc. Impăratul a dat forului numele familiei sale (Marcus Upius Traianus).

Astăzi, nu a mai rămas aproape nimic din această basilică, exceptând unele elemente dispersate, precum cele două sculpturi situate sub arcul central al Arcului de Triumf al lui Constantin. Ea se găsea în nord-vestul forului lui Traian, între Templul lui Traian, Columna lui Traian și forum, înconjurată de Libertatis și de Atrium.

Cu cei 170 de metri lungime (120 de metri fără abside) și 60 de metri lățime, aceasta era cea mai mare basilică din Roma. Avea o formă rectangulară cu câte o absidă la fiecare extremitate.
Intrarea principală se afla la mijlocul laturii de est, unde se orgaizase și o fațadă decorată. Ea era compusă dintr-un rând de zece coloane, probabil din marmură gălbuie, în linie cu zidul, și un alt rând de șase, în față. 
Aceste coloane susțineau un antablament și aticele pe care erau așezate quadrigele și statui de triumfători. Quadriga centrală era escortată de statui de Victorii. Holul cel mare al basilicii a fost înconjurat de o dublă colonsadă, 96 de coloane în total, probabil din marmură albă sau gălbuie, cu capiteluri corintice, care formau două aripi largi de 5 metri. Nava avea 25 de metri lățime. Zidurile erau lucrate din marmură, iar acoperișul era construit din lemn și acoperit cu plăci de bronz.
Basilca, al cărei interor era strălucitor, se deosebea de cele vechi prin măreție. Ea putea servi, ca și celelalte basilici publice romane, drept tribunal, bursă, loc de plimbare și de comerț.