Există dovezi materiale clare și mărturii scrise de autori
antici care dovedesc că prostituția organizată se practica extins în perioada
medie și târzie a Imperiului Roman. Aceasta nu înseamnă că "cea mai veche
meserie a lumii" era o creație a bunăstării crescânde a romanilor. Era o
latură a modului de viață în toate statele, sau societății antice. Pragmatismul
roman s-a manifestat și în acest domeniu, prin localizarea stabilimentelor
prostituției în fiecare cetate. Ca exemplu poate fi dat bordelul din Pompei cu
picturile sale licențioase, dar și reclama imprimată pe piatra unui trotuar al
cetății Efes din Asia Mică. Multe alte dovezi materiale nu au fost
nominalizate, ca importante, de către arheologi și nici de cercetătorii
istorici.
La Roma prostituția a dat și dovezi de departajarea
clienților pe criterii de avere și de încredere. Aici au existat stabilimente
de "pierzanie" cu regim special, în ceea ce privește costul
serviciilor și, ca urmare admiterea anumitor clienți. Acest fapt a fost dovedit
și de descoperirea unor tezaure de monede speciale, menite numai pentru accesul
în bordeluri, monede care nu aveau inscripționată o valoare ci numai scene
erotice. Ele sunt, în realitate un fel de fise de acces, pe care clienții le
procurau la anumite valori și pe care le foloseau la intrarea în stabilimentele
de elită.
Cea mai veche meserie din lume a devenit "o
industrie" bine pusă la punct, în Roma, iar descoperirile arheologice
recente arată cât de bine organizaţi erau patronii stabilimentelor specifice.
Cei care doreau să meargă la bordel trebuiau să dețină o monedă specială, care
avea pe o parte o scenă erotică, iar pe alta un număr roman. Este foarte
probabil ca patronii să nu fi acordat oricărui bărbat aceleemonede-fise, ci
să-și aleagă clientela.