ROMA SUBTERANĂ - BALNEUM DI VIA DEL TEATRO MARCELLO YYYY

                In 1929, pe timpul săpătuilor care vizau deschiderea aşa-zisei Via del Mare, care astăzi se numeşte Via del Teatro Marcello, au fost descoperite la baza Capitoliului, în faţă cu Via Montanara o serie de construcţii antice.

Săpăturile, sau, mai bine zis, lucrările de terasament executate, au reperat zidărie de cărămidă din perioada lui Hadrianus, care, la rândul ei astupase lucrări mai vechi. Prezenţa unor rezervoare acoperite cu faianţă şi a unei cisterne, au permis să se recunoască o baie, un spaţiu de relaxare specific unei proprietăţi private.

Prima zonă a complexului, situată la nord, era o sală mare cu un pilastru din cărămidă, care a fost dezvoltat de la perete.

Pereții au avut o bază mare de tencuială în roșu purpuriu, încă păstrată parțial, în timp ce partea lor centrală a fost vopsită cu alb, cu mici figuri umane și elemente vegetale suspendate de fire și bordate cu benzi de fire roșii. Acest tip de decor este o simplificare a stilului al patrulea Pompeian, făcând parte din așa-numitul "stil linear" tipic de la sfârșitul celui de al doilea sec.e.N și din prima jumătate a sec.al 3-lea e.N.

Acest Balneum de la teatrul Marcellus era o încăpere lungă și îngustă, avea un acoperiș în cruce  și o nișă rectangulară dublă pe zidul scurt. Pardoseala, care provenea, probabil, din perioada lui Septimius Severus, era executată din mozaic alb și negru, compus din semicercuri albe jucstapuse pe latura convexă, semicercuri menite să delimiteze formele hexagonale negre, cu două laturi drepte și patru concave.

La sud de sală se deschidea o terasă spre o cameră adiacentă, rezemată de stânca Capitoliului, caracterizată prin trei nișe, dintre care cea centrală cu secțiune dreptunghiulară și celelalte două semicirculare.

In plus, din aceste construcţii, au fost dezvoltate alte camere cu o orientare diferită. Una dintre acestea a avut două nișe mari arcuite, dintre care una cu cadă avea zidurile acoperite cu marmură, ziduri articulate în cinci nișe separate de coloane amplasate pe părțile laterale. Deasupra lunetei arcului se găsea o frescă, ce data din sec.al 4-lea, probabil ultima perioadă a folosirii băii. Fresca reprezenta eliberarea Andromedei înlănțuite de stâncă de către Perseu.

La pictură se remarcă două faze, prima a trandafirilor și cu cornișe din stuc, iar cea de a doua similară mozaicului din sală, cu benzi roșii care divid trei careuri albe, cu Gorgona în centru şi păuni în cele laterale.

Astăzi, datorită unei plăci a trotuarului nu se poate vizita decât marea sală cu mozaic, restul spaţiilor fiind parţial îngropate.

ROMA SUBTERANĂ - ALTARUL ZEULUI MERCUR

               In beciul unei clădiri de pe  Via di S. Martino ai Monti nr 8, în Roma, a fost descoperit în 1888, încă în picioare, un altar dedicat zeului Mercur, zeitate ce patrona activitățile comerciale. Altarul din marmură, s-a aflat, probabil, la baza unei statui și a fost plasat pe un podium mai ridicat şi precedat de o platformă lucrată din blocuri de tuf,cu două scări laterale.

Pe altar se află următoarea inscripție a cărei traducere este dată mai jos:

IMP CAES DIVI F AVGVST / Pontif MAXIMVS, COS XI / TRIBVNICIA POTEST XIIII / E Stipe QVAM POPVLVS Romanvs / K IANVARIIS Apsenti EI CONTVLIT / IVLLO AFRICA FABIO ANTONIO COS / MERCVRIO SACRVM

”Impăratul Augustus Caesar, fiul lui Julius divinul, Pontifex Maximus, Consul pentru a unsprezecea oară, investit cu puterile tribuniciare pentru a paisprezecea oară, a dedicat acest monument cu banii pe care poporul roman i-a dat la 1 ianuarie, în timp ce el a fost absent sub Consulatul lui Iullus Antonus și Fabius Africanus. Dedicat lui Mercur.”

Astfel, s-a stabilit că altarul a fost dedicat în anul 10 e.A, prin voința împăratului Augustus, care astfel a restaurat o sărbătoare tradițională romană, numită Compitalia, cu banii oferiţi de poporul roman cu ocazia acestei aniversări de la începutul lunii ianuarie.
In intersecții s-au ridicat, din perioada arhaică, altare dedicate pentru Lares compitales, zeități a căror sarcină era de a supraveghea și de a proteja granițele domeniilor. In zonele urbane, aceste altare, amplasate la intersecțiile de importanță majoră, au avut rolul să împartă diferite cartiere, iar în timpul acelor sărbători lângă ele aveau loc cerimonii oficiate de un Magister vici.

ROMA SUBTERANĂ - AQUA VIRGO XXXX

               Este uimitor ca după douăzeci de secole apeductul Aqua Virgo (Apa Fecioarei) este încă în funcțiune. Acesta a fost construit de Agrippa, prietenul și sfetnicul împăratului Augustus și l-a inaugurat la 09 iunie 19 e.A. Era destinat pentru a furniza apa necesară băilor sale încălzite din Martius Campus (Câmpul lui Marte). A fost al șaselea apeduct al Romei, în ordinea creației. El  și-a avut originea nu departe de cursul râului Anienus - de la unele izvoare din Agro Lucullano, la "opt mile de Via Collatina (corespunzând cu 10,5 km distanță), în apropierea orașului modern Salon și la 24 de metri deasupra nivelului mării. Sistemul de colectare cuprindea diferite izvoare și vene de apă variate, toate colectate într-un rezervor. Pe parcurs s-a captat apă și din alte bazine de-a lungul parcursului. 

Conform celor calculate de Frontinus, acest apeuct avea un debit de 1.202 litri pe secundă. Apa ajunsă în oraș era distribuită în 18 cisterne. In total aducțiunea avea o lungime de 20,47 Km., din care mai puțin de doi kilometri în parcurs subteran.

Asemănător altor apeducte, Aqua Virgo nu urma calea cea mai scurtă în oraș, sau în apropierea lui. Adesea, această măsură a fost necesară pentru a menține constantă panta (Mensura declivitatis) canalului și pentru a evita ca apa să prindă o viteză care ar fi compromis siguranța apeductului în sine. 

In cazul acestui apeduct, motivele au fost, probabil, diferite: în ciuda faptului că trebuia să servească zona de sud-est a Romei, apeductul Virgo intra în oraș pe la nord, după care făcea un ocol larg și lung ca să sugereze că ar fi vrut să slujească vasta zonă suburbană din nord, zonă, până atunci, complet lipsită de alimentare cu apă. Traiectul cotit al apeductului spre Câmpul lui Marte nu avea nevoie să traverseze zone prea urbanizate ale orașului la data construcției. Traseul său urban a fost dezvoltat în cea mai mare parte în subteran, dar a avut și porțiuni aeriene susținute de arcuri. Rămășițe ale traiectului sprijinit pe arcuri sunt multe, precum cele dela traversarea dealului Pincio (Villa Medici), de la poalele dealului din preajma grădinilor lui Lucullus, de la traversarea căii actuale, Via Nazareno (care păstrează îngropate parțial trei din blocuri de travertin, cu inscripție ce amintește de reconstrucția din timpul lui Claudius). 

Fontana di Trevi

De aici apeductul a mers spre zona Fântânii Trevi și prin zona ocupată acum de Palazzo Sciarra (în al cărui subsol se găsesc rămășițele altor două arcade, precum și blocuri de travertin din timpul lui Claudius, cu o deschidere de 3,15 metri), a depășit Via Lata (azi Via del Corso) cu un arc, transformat mai târziu în Arc de triumf în onoarea lui Claudius, pentru a sărbători cucerirea unei mari porțiuni din Insula Britanică. A continuat de-a lungul Viei del Caravita, Piazza S. Ignatius şi Via del Seminario, unde, la început, s-a stabilit cisterna (castellum) terminală. După cele relatate de Frontinus, aici s-a terminat “în faţa sursei de la Saepta”, în apropiere de Pantheon şi Termele lui Agrippa, până la Trastevere.

Fontana Barcaccia - Piazza di Spania

Apeductul a rămas în funcțiune și accesibil inspecțiilor și controalelor pe porțiunile subterane. Tunelul său urban este bine cunoscut, putându-se merge pe el chiar cu barca, deoarece are o lăţime medie de 1,50 metri. In unele zone de teren este construit din zidărie şi ciment prins în plasă, iar în altele străbate bariere din tuf, în care s-au săpat galerii. In zonele de dealuri suburbane tunelul ajunge la o adâncime de 30-40 de metri, cu un maxim de 43 de metri în Parioli, Viale România.

Fontana di quatro fiumi - Piazza Navona

Legenda spune că izvoarele au fost arătate soldaţilor lui Agrippa, care căutau în zadar, de către o tânără. Din acel moment construcţia a primit numele de Aqua Virgo (apa Fecioarei)
Utilizarea timp de  două mii de ani a apeductului a necesitat, nenumărate lucrări de întreținere, restaurare și reconstrucție parțială. In antichitate lucrări majore s-au executat în timpul lui Tiberius ( în 37 d.Hr) și mai ales pe timpul lui Claudius ( în 45-46) e.N. Restaurări au avut loc şi în timpul lui Constantin, astfel că pe timpul ostrogotului Theodoric apeductul a fost încă lăudat pentru puritatea apei. Curând tot ostrogoții l-au avariat grav, dar conduși de Vitiges, cel care s-a opus cuceririi generalului bizantin Belizarie. Din cauza marilor nevoi autoritățile bizantine au avut grijă să-l reactiveze imediat.

In timpul evului mediu, lucrările de îngrijire şi şi renovare au fost iniţiate de o serie de papi, începând cu papa Adrian I-ul (772-795). Cu toate acestea apa atât de renumită în trecut a fost, cu timpul, profund poluată de urbanizarea necontrolată de deasupra traiectului. Numele Aqua Virgo a fost și el înlocuit cu Aqua Trevi, după numele frumoasei fântâni construite în sec.al 17-lea. Această apă se foloseşte astăzi numai pentru irigaţii şi pentru alimentarea unora dintre cele mai frumoase fântâni ale Romei: Fântâna Barcaccia din Piazza di Spania, Fontana di Trevi (care utilizează în prezent un sistem de reciclare a apei) și Fântâna Fluviilor din Piazza Navona.