HRUȘCIOV și JOVANKA BROZ (TITO)

In 1955 Nikita Hrușciov a efectuat o vizită Iugoslavia lui Tito. In timpul vizitei a fost primit și la complexul prezidențial din insulele Brioni. Odată, fiind noapte și amețit de țuica de prune, Hrusciov a încercat, fără succes, .să o sărute pe gură pe Jovanka Broz. Păstrându-și umorul, Hrușciov a comentat că noul Acord comercial dintre Iugoslavia și URSS va intra în vigoare doar dacă va fi inserată o pevedere conform căreia să se facă schimb de soții între el și Tito.

Tito și Jovanka Broz

Deşi şi-a sprijinit pe deplin soţul, Tito nu i-a acordat Jovankăi vreo funcţie în aparatul 

de partid şi de stat, nu i-a permis să ia decizii de ordin politic.

In anul 1956  Nikita Hrușciov a rostit o frază faimoasă adresandu-se 

ambasadorilor occidentali la recepția dată la ambasada Poloniei de la 

Moscova și anume "Vă vom îngropa!".

Nikita Sergheevici Hrusciov

CASELE DIANU - A.I.CUZA

In centrul Craiovei, la intersecţia străzilor Alexandru Ioan Cuza cu Panait Moşoiu clădirea pe care scrie “Casele Dianu”?  Este una dintre cele mai impunătoare clădiri, care a fost deţinută de familia Dumitru şi Sofia Dianu şi a avut, de-a lungul timpului, mai multe destinaţii. Centrul istoric al Craiovei, pe care municipalitatea l-a introdus într-un proces de modernizare, are zeci de clădiri impunătoare, fiecare dintre ele cu o poveste aparte

Pe colţul dintre străzile Alexandru Ioan Cuza şi Panit Moşoiu, pe partea stângă, la etaj, se află casaDianu. Inscripţia se mai obsevă încă pe ambele laterale ale clădirii.
s
Casele Dianu înainte de renovare - 2013

Una dintre faţade este pe strada Alexandru Ioan Cuza. Casa are un gang de acces în curtea interioară.  Această curte a fost rău întreţinută sub regimul comunist, deoarece clădirea intrase în proprietatea statului. Mulţi ani, în acea curte au funcţionat un atelier foto mărunt şi un atelier de ceasornicărie, ambele cooptate probabil în cooperative meşteşugăreşti ale vremurilor socialiste. Exact pe colţ, vizavi de Teatrul Naţional, clădirea adăpostea până în anul 1980, la parter, un magazin de confecţii de femei şi bărbaţi, numit “Elegant”. Apoi magazinul a devenit mercerie sub numele de “Mosorelul”.

Clădirea Dianu are o latură şi pe partea de răsărit a str. Panait Moşoiu, dar faţada se îndreaptă spre str. A. I. Cuza, cu intrări în magazinele principale. Înainte de 1990, după magazinele “Elegant” sau “Mosorelul”, spre răsărit, urmau gangul de acces spre curtea interioară, apoi un magazin de mezeluri şi brânzeturi, apoi o florărie.

Casa Dianu are un singur etaj, este frumos ornamentată cu acadramente la ferestre, cu un balcon de zidărie pe colţ şi cu un altul de fier forjat spre str. A. I. Cuza, deasupra florăriei amintite. Are un acoperiş cu pantă abruptă, cu o cupolă trunchi de piramidă pe colţ şi o alta piramidală deasupra gangului, spre str. A. I. Cuza.

Casele Dianu - str. Panait Moșoiu după renovarea din 2014

Pe latura dinspre str. Panait Moşoiu mai există o cupolă trunchi de piramidă exact pe mijlocul laturii. Pe latura aceasta se găseşte încă un balcon de fier forjat şi un altul de zidărie înspre zona numită “Răscrucii Mici”.

La parterul acestei laturi au existat mereu două - trei magazine de mică importanţă, vizitate de cei ce coborau spre “Răscrucii Mici”.

In vara anului 1934, la Craiova a avut loc procesul ceferiştilor şi petroliştilor care organizaseră puternice greve în anul anterior, 1933.

In perioada procesului s-a constituit un “comitet de apărare” şi a apărut ziarul “Apărarea ceferiştilor”. Sediul redacţiei s-a aflat pentru început în casa avocatului Costel Dianu (str. A. I. Cuza, nr.16), vizavi de Teatrul Naţional de azi.

Casa Dianu a mai fost ulterior şi sediul Comitetului craiovean contra războiului imperialist de jaf şi cotropire, comitet din care au făcut parte Mihail Cruceanu, Eugen Constant, av. Nicu Popilian şi av. Costel Dianu.

Casele Dianu  - 2014 - latura dinspre Str. A,I.Cuza și gangul de intrare, după renovarea fațadei (2014)

Casa Dianu este monument istoric şi se află pe lista clădirilor protejate de lege.

Casele Dianu sunt o mică bijuterie arhitecturală a Craiovei. Situate chiar în buricul orașului, au fost dintotdeauna unele dintre cele mai arătoase imobile ale Băniei. Spațioase și solide, și-au uimit concitadinii atunci când au fost terminate, la anul 1902. Fațadele încărcate cu ornamente florale și balcoanele în stilul art nouveau, cu balustrade din fier forjat, au plăcut așa de mult protipendadei din urbe încât au început să fie copiate, iar familia Dianu să fie invidiată. Învăluite în aroma picantă a sandwich-urilor și a gogoșilor vanilate, casele Dianu își trăiesc și astăzi povestea, care, în ciuda anilor, continuă să fie tot una aparte.

In Casa Dianu de la intersecția străzilor „Unirii” și „Panait Moșoiu” se pătrunde printr-un gang. Incadrat, în 2014, de magazine în care se vând de la mezeluri și până la dulciuri – vara este aproape blocat de lăzile cu înghețată –, culoarul de acces nu este unul foarte mare.

Gangul de acces este pavat cu piatră de râu. Lată și umed-uleioasă, pardoseala se întinde cât ține lățimea camerelor de la stradă. Culoarul gangului se parcurge din câțiva pași și se ajunge într-o curte interioară, cu o suprafață de pătrat mic în care soarele își face de cap, inundând-o pur și simplu de lumină. 

Casele Dianu latura dinspre Str. Panait Moșoiu după renovarea din 2014. S-au schimbat și destinașiile comerciale de la parter. Str. Panait Moșoiu cu vedere spre Piața Buzești

Acum, în 2014, casa este deținută de mai mulți proprietari. Fiecare a cumpărat câte o locuință în timp și apoi toți au tot închiriat. In casă a rămas o singură proprietară tradițională care mai locuiește propriu-zis în marea clădire Dianu de când ele au fost naționalizate, recâștigate și apoi vândute de moștenitori.

In restul apartamentelor sunt sedii de firmă. Patronii care au magazinele la stradă le folosesc doar ca să își păstreze marfa”. Apartamentele cu acces din interiorul clădirii nu seamănă deloc cu fațadele încărcate cu decorațiuni, coloane și balcoane cu fier forjat, impregnate adică de stilul anilor 1900. Spațiile din spate sunt dispuse într-un pătrat, dar au forme neregulate, unele dintre ele prelungindu-se mult în spate. Ceea ce frapează este aspectul exterior. Există mai multe intrări – una chiar în stilul blocurilor de locuințe, cu ușă din fier forjat – și fiecare are câte o scară din beton curat. La etaj sunt balcoane executate din fier și geam. E vizibil faptul că locatarii ce au locuit aici au căutat să își asigure un confort și nimeni nu i-a împiedicat să facă tot felul de lucrări. Au folosit diferite materiale de construcții și acum nici o fațadă nu mai seamănă cu alta. Nu se vede nici-un ghiveci de flori, rufe întinse la uscat sau o perdea fâlfâind dintr-o fereastră.

Proprietarii care au ridicat casa și-au dorit un complex de apartamente, cu o curte interioară și prăvălii la stradă, așa cum era moda construcțiilor din acea vreme din 1902. Imobilul a fost unul dintre cele mai frumos realizate, cu chenare de decorațiuni care încadrează toate ferestrele – unele înalte, și balcoane cu balustrade din lemn forjat, o adevărată revelație în epocă. Familia Dianu nu s-a uitat la bani, fiindcă apartamentele au costat o avere. Bugetul era asigurat din rentele pe pământurile pe care familia le deținea în județ. După ce au fost terminate, casele au fost locuite de întreaga familie care a fost una numeroasă, cu mulți frați, verișori și nepoți. În mijlocul lor, frații Constantin N. Dianu și Dumitru N. Dianu, magistrați în Craiova, primul aplecat spre scris. Spiritul epocii cerea ca oamenii să socializeze, întâlnindu-se la reuniuni dansante și tot felul de evenimente culturale din viața urbei. Atunci când nu existau, ele se creau, întâlnirile fiind programate în câte o astfel de casă impunătoare. Se pare că familia Dianu nu a agreat astfel de întâlniri, fiind cunoscută ca o familie retrasă, la evenimentele de dincolo de ziduri fiind părtași doar membrii familiei și rareori invitați.

Ultimii membri ai familiei Dianu nu au mai ținut de aceste case. Moștenitorii – care acum sunt stabiliți în Elveția – le-au vândut, iar cumpărătorii respectivi le-au vândut mai departe. În decursul anilor, casele au fost dezmembrate în acte și sunt deținute acum de mai mulți proprietari care, la rândul lor, au închiriat. Atracția lor nu o mai reprezintă fațadele valoroase și camere spațioase din spate, ci prăvăliile de la parter. Pentru că au vad la cea mai circulată și centrală stradă din Craiova – strada „Al.I. Cuza” –, patronii se înghesuie să achite chirii dintre cele mai scumpe în schimbul unui spațiu la parter, plus un loc mare de depozitare în spate. Așa se face că nici un loc de la parterul acestora – care se întinde sub formă literei L, răsfrântă și pe strada „Panait Moșoiu” – nu este liber. Pe o lătură, cea dinspre strada „A.I. Cuza” se află trei magazine, iar pe cealaltă funcționează un magazin și un bar deschis la subsol. Valoarea arhitecturală a acestor imobile a fost ignorată total, vânzătorii din spatele tejghelelor neștiind nici măcar cum se mai numesc aceste case.

Casa se renovează la fațadă, în 2014, conform deciziei Primăriei de renovare a aspectului întregului centru istoric al Craiovei

CASA "ENGLEZU"

Casa “Englezu”, edificiu istoric aflat în apropierea zonei centrale a orașului Craiova, pe Calea Unirii, la numărul 80, a fost construită în secolul al 19-lea. Clădirea este situată pe partea dreaptă a străzii, conform sensului de circulație (coborând dinspre Biserica Mântuleasa înspre Parcul Nicolae Romanescu), chiar înainte de grădina de vară a Cinematografului Patria. La fel ca un număr mare de case din centrul Craiovei (casele Eskenazy și Zwillinger de pe Calea Unirii, Casa Eskenazy de pe str. Știrbei Vodă, Casa dr. Mendel de pe str. Simion Bărnuțiu), și Casa “Englezu” aparține patrimoniului civic construit de influenta comunitate evreiască ce a înflorit în Craiova în cea de-a doua jumătate a secolului al 19-lea și prima jumătate a secolului al 20-lea.

Despre Casa “Englezu” se știe că a aparținut familiei Dunkelblum, care deținea aici în perioada interbelică magazinul La “Englez”, aflat atunci pe str. Unirii la numărul 70.

Familia Dunkelblum mai avea depozite de bumbac și magazine de manufactură „La Englez” în centrul Bucureștiului, pe străzile Lipscani și Gabroveni. Conform unor procese verbale publicate în Monitorul Oficial din anul 1945, din acționariatul societății „La Englez” ce gestiona magazinul din Craiova făceau parte Lazar Dunkelblum (președinte), Carol Dunkelblum (ulterior Dunea), Iosif Dunkelblum, David Iser, Iosif Iser și Ion Ungureanu. Odată cu terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, magazinul și-a lărgit paleta de produse comercializate, la obiectele comerțului deja existente adăugându-se noi articole, precum import și export de chimicale, mașini, diferite articole tehnice, cereale, coloniale, automobile, articole de pielărie, produse agricole, diverse metale, cherestea.

Despre proprietarul magazinului se știe că a fost, pe lângă un bun negustor, și un filantrop, așa cum erau toți evreii înstăriți din Craiova. În articolul „Scurta istorie a Comunității Evreilor din Craiova” de Albert Zimbler am găsit următoarea declarație a domnului Solomon Finkel: „Exista un magazin cu firma “Englezul” al cărui patron era Lazar Dunkelblum. În fiecare an, în săptămâna dinaintea Crăciunului, patronul aducea la magazin toată școala israelită (adică circa 15 elevi) și toată Școala “Deleanu”, unde erau mai ales copii din “țigănie” (circa 70-80 de elevi) și îi îmbrăca pe toți, din cap până în picioare, cu haine, pantofi, lenjerie de corp.”

 Casa “Englezu” este construită din cărămidă, într-un stil asemănător cu alte clădiri de-a lungul Căii Unirii, cu locuințe identice construite la dreapta-stânga unui perete comun, după un plan simetric. Clădirea are trei etaje (subsol, parter și etaj). Axa de simetrie este marcată de poarta de intrare, prin intermediul culoarului (gangului) central, care oferă de asemenea acces la curtea interioară. Deasupra porții există un balcon spațios, împodobit cu o balustrada din fier forjat.

De-a lungul timpului, fațada bogat ornată s-a degradat, iar lucrările de restaurare / reparare și de înlocuire a tâmplăriei s-au făcut fără să se respecte normele în vigoare pentru clădiri incluse pe Lista Monumentelor Istorice. De asemenea, pe clădire nu există o plăcuță care să indice faptul că aceasta face parte din patrimoniul arhitectural, cultural și istoric al orașului.