La idele lui martie (15 martie)
conform calendarului roman, în anul 44 e.A., la Roma s-a produs un asasinat
care a devenit un eveniment epocal pentru istoria lumii. In plină Senatul
roman, reunit în sala construită de Cneius. Pompeius pe Câmpul lui Marte,
stăpânul absolut şi aproape de
necontestat al Romei, Caius Iulius Caesar, a fost asasinat de un grup de
complotişti senatori. O conjuraţie vicleană, din care făceau parte nume celebre
ale vieţii publice romane, cu Marcus Iunius Brutus Caepio şi Gaius Cassius
Longinus, cumnatul său, în frunte, dar și cu Decimus Iunius Brutus Albinus l-a răpus pe cel care, se spunea în capitala
imperiului, că ar voi să reinstaureze forma de guvernământ monarhică. Cassius a
fost conducătorul instigatorilor complotului și cel care l-a atras pe Brutus.
Marcus Iunius Brutus Caepio s-a născut în jurul anului 85 a.Hr., ca cel mai vârstnic fiu al unui politician roman cu acelaşi nume, un om care nu s-a făcut niciodată foarte remarcat pe scena publică. Totuși în 78 e.A. tatăl lui Brutus a fost ucis de către Gnaeus Pompeius, un tânăr general care avea să devină faimos. Copilul rămas orfan avea să fie educat de Marcus Porcius Cato, fratele vitreg al mamei sale Servilia, şi apoi adoptat de o altă rudă, Quintus Servilius Caepio, de unde i-a derivat şi numele complet.
Brutus şi pe alţi câţiva cetățeni de vază au fost reclamați
de un turnător, numit Vettiuus că organizau în taină un complot pentru a-l
ucide pe Pompeius. De fapt complotul nu a existat, iar unul dintre consulii în
exerciţiu din acel an, Caius Iulius Caesar, a făcut tot posibilul pentru a-I
scăpa de acuzaţii, cu atât mai mult cu cât avea o legătură amoroasă cu mama lui
Brutus şi nu dorea să aducă sfârşitul tânărului pe care îl întâlnea adesea când
venea în vizită la Servilia.
In următorii doi sau trei ani,
Brutus a călătorit împreună cu Cato în Cipru, insulă cucerită de Pompeius şi
anexată în 58 e.A. Sev știe că Brutus a reuşit să ajute oraşul Salamina, aflat
în criză profundă, dar dobânda se ridica la nu mai puţin de 48%. Brutus s-a
întors plin de bogăţii la Roma, unde s-a însurat cu Claudia. In 53 e.A. a fost
ales quaestor, o primă magistratură care l-a lansat către cariera politică.
Responsabilitatea sa o constituiau taxele din Cilicia ,
unde era guvernator socrul său, şi a profitat de ocazie folosindu-se de armata
de acolo pentru a-şi rezolva treburile în Cipru. Marcus Tullius Cicero,
viitorul guvernator al Ciliciei ,
va condamna acest comportament.
Intre timp, Roma se îndrepta spre o situație internă
periculoasă, pentru că cei doi generali dobândeau multă putere: Pompeius
controla Roma şi Hispania, iar Caesar câştiga prăzi şi popularitate prin
cucerirea Galliei. Statul era ameninţat de izbucnirea unui război civil. Brutus,
în schimb, şi-a îndeplinit obligaţiile de comandant militar în Cilicia şi Macedonia , trecând de partea politicienilor
conservatori precum Cicero
sau Cato, care urmăreau apărarea drepturilor Senatului în faţa generalilor. Războiul
între Pompeius și Caesar a izbucnit până la urmă, în ianuarie e..A. Atunci, Brutus
şi conservatorii s-au alăturat cauzei lui Pompei, care, însă, a fost învins în
august 48 în bătălia de la Pharsalus. După bătălie, Caesar s-a arătat
îngăduitor faţă de fiul iubitei sale, făcut prizonier.
Istoricul Suetonius relatează că Caesar, după întrarea în
Senat, a dat la o parte nota prin care cineva dezvăluia complotul şi că l-ar fi
ignorat pe Spurinna care îi prezisese nenorocirea. Istoricul ne mai povesteşte
că atunci când s-a aşezat, conspiratorii s-au adunat în jurul lui, în frunte cu
Tillius Cimber, care s-a prefăcut că vrea să-l întrebe ceva şi în schimb l-a
apucat de togă. Când Caesar s-a plâns de violenţă, unul dintre fraţii Casca l-a
înjunghiat, urmat de alte atacuri. A căzut cu 23 de răni a căzut.
Caesar
Moneda reprezentând pe Caesar - fals sec. 16 - Padova
Brutus s-a retras în Creta, o mică insulă și provincie
răsăriteană, în calitate de fost praetor. Se apropia sfârșitul carierei sale. In
anul 44 e.A, însă, s-a iscat un nou război civil, pentru că a apărut în scenă Ocatavianus
(Octavius), fiul adoptiv al lui Caesar, care și-a aliat legiunile VII şi VIII,
precum şi două legiuni ale lui Antonius, Martia şi a IV-a Macedonica. Pentru
Brutus şi Cassius însemna o nouă şansă. Adunând o armată în est, nutreau
speranţa că vor elibera Roma de sub jugul lui Octavianus care îl învinsese pe
Marcus Antonius, restaurând puterea senatorială. Oraşe precum Xantus (Xantos), care nu au trecut imediat
de partea lui Brutus, au fost sălbatic jefuite. Intre timp, Senatul a fost
forțat să ajungă la o înţelegere cu urmaşul lui Caesar. Acesta a primit consulatul pentru anul 42 e.A.
A încheiat un tratat de pace cu Marcus Antonius, care încă mai controla
Hispania şi Gallia , dar în
In anul 42 e.A, Marcus Antonius şi Octavianus au travesat Adriatica şi s-au confruntat cu armatele adunate de Brutus şi Cassius, reunite la Sardes în asia Mică. In două bătălii de lângă Phillipi, la ţărmul nordic al Mării Egee, cei doi au fost învinşi. Brutus s-a sinucis, după ce aflase că și Cassius procedase la fel. Visul lui de a reda puterile Senatului nu s-a împlinit, iar în curând Republica nu va mai fi decât o amintire.