ISTANBUL - BAZARUL EGIPTEAN

In anul 1663, Bazarul Egiptean (Misir Çarsisi), numit obişnuit şi Bazarul Mirodeniilor a fost construit în imediata apropiere a Moscheei Sultan Valide (sau Yeni Camîi = Moscheea Nouă), între o concesiune veneţiană şi resturile unui vechi cartier evreiesc. Ca şi în cazul altor moschei imperiale otomane, închirierea de magazine avea rolul de a finanţa întreţinerea locaşului şi „supa populară“, adică o mâncare gratuită pentru săraci, care se servea într-un clădire anexă. Bazarul a fost comandat tot de Hatice Turhan, mama Sultanului Muhamed al IV-lea, cea care a decis  terminarea Moscheei Sultan Valide, sau Yeni Camîi (Moscheea Nouă). A făcut parte din ansamblul de edificii ale moscheei, ansamblu numit, ca şi în cazul altora, cu termenul de külliye.
Ridicarea bazarului a fost încredinţată arhitectului imperial Mustafa Ağa şi este cel de al doilea comlex oriental de magazine al Istanbulului, după Marele Bazar . Cu arhiectura lui specifică închide latura de sud a extrem de circulatei Pieţe Eminőnǖ, în dreptul şi cu faţa spre Podului Galata şi Cornul de Aur.

S-a numit un timp Bazar Valide (Valide Carsi), apoi Bazarul Egiptean (Misir Çarsisi). Aceasta pentru că sursa finanţării construcţiei au constituit-o impozitele colectate de la Cairo pentru produsele egiptene ce urmau a fi vândute în acest bazar, în special ierburi rare şi mirodenii. Contrar unei idei răspândite larg, acest bazar nu a fost ocupat niciodată de egipteni şi nici produsele de provenienţă egipteană nu au deţinut o pondere mare.

Primii comercianţi care au ocupat Bazarul Valide, încă din sec. al 17-lea, au fost negustorii veneţieni, cei care deja posedau concesiuni în împrejurimile lui, concesiuni atribuite tot de către turci într-o perioadă anterioară. Veneţienii vindeau mirodenii, plante medicinale, mărguri manufacturate şi parfumuri.

Incepând cu sec.al 19-lea aici s-au instalat mulţi negustori armeni, greci, turci şi diverşi alţi musulmani, înlocuind treptat pe veneţieni.

Edificiul a fost construit în stilul unui caravanserai (han), dar cu plan în formă de L, ceea ce reprezintă un caz deosebit pentru Istanbul. Galeria principală a bazarului, un fel de tunel larg şi înalt, este luminată precar în partea superioară de ferestrele practicate în şir pe marginile bolţii. La nivelul circulaţiei cumpărătorilor, lumina este cu mult mai puternică şi mai atrăgătoare. Ea provine de la o constelaţie de firme luminoase, de vitrine sclipitoare şi de la reflectoare îndreptate spre mărfuri în interiorul magazinelor. De o parte şi de alta a galeriei principale se deschid 88 de magazine strâns lipite între ele, acoperite de mici cupole. Bazarul Egiptean este unul dintre locurile din Istanbul unde se resimte cel mai bine că nu are sens să se traseze o frontieră între trecut şi prezent în istoria acestei capitale. In comparaţie cu agitaţia perpetuă a cartierelor dimprejur, Bazarul Egiptean apare ca un port al păcii.

La începuturi magazinele interioare comunicau cu exteriorul, ceea ce nu mai este cazul astăzi. Constelaţia magazinelor interioare contrastează cu dughenele alipite în afara pereţilor de la apus şi de la sud. In interiorul planului în L întors cu 180 grade, la răsărit şi nord, adică între aripile edificiului, s-a instalat o piaţă de flori, de fructe şi de multe mărunţişuri. Aceasta se întinde spre răsărit paralel cu latura Moscheei Sultan Valide (Yeni Camîi).

Extremităţile Bazarului Egipten sunt închise de patru porţi monumentale, în timp ce două porţi mai mici permit accesul spre dughenele de la sud şi spre piaţa de flori. In ciuda modernizării magazinelor interioare, Bazarul Egiptean şi împrejurimile lui şi-au păstrat caracterul oriental. Străduţele strâmte ale cartierului, cu nenumărate dughene cu mirodenii, cu pescărie şi cu multe flori, transmit vizitatorului o atmosferă şi un parfum unic şi de neuitat.

La origine, în interiorul bazarului, pe lângă magazinele cu mirodenii, cu leacuri naturiste din ierburi, frunze sau rădăcini, cu parfumuri, mai erau amenajate două tribunale şi fântâni publice. Astăzi negustorii de produse comune au înlocuit în mare parte pe cei cu mirodenii. Pe lângă vânzătorii de mirodenii, în acest edificiu, inconfundabil parfumat şi tipic oriental, se găsesc bijuterii, sticlărie, obiecte de bronz şi cupru, carmangerii, ţesături, fructe uscate, patiserii şi cel mai bun rahat din oraş.

Faimosul restaurant grecesc Pandelli este aşezat la etaj, pe latura de nord, spre Podul Galata, într-un decor veritabil oriental. Restaurantul a găzduit multe personalităţi importante, pe formatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatűrk, pe fostul rege al Greciei, Constantin, pe prolifica scriitoare, Aghata Christie, pe bolşevicul de tristă amintire Trosky, etc. Cafeneaua trăieşte astăzi din reputaţia câştigată la începutul sec.al 20-lea, dar nu mai are clasa de altădată. Numai agenţii de turism îşi mai conduc astăzi grupurile prin acest loc ce a început a fi ignorat de localnici de mult timp.

In unghiul de sud-vest al bazarului se găseşte un alt magazin istoric, dar care încă nu şi-a pierdut vechea şi buna reputaţie. Este vorba de cea mai apreciată cafenea a capitalei, inaugurată de un anume Mehmed Efendi, în anul 1871.

Mirodeniile şi ierburile de cea mai bună calitate din bazarele turceşti sunt desemnate cu denumirea Arifoglu, iar Pastirma (carnea uscată), de la care a derivat probabil pastrama românească, se găseşte în abundenţă şi este desemnată la cea mai bună calitate cu numele de Apikoglu.

Caviarul turcesc, iranian sau rusesc, este în general de bună calitate, dar se vinde aici mult mai scump ca în alte puncte ale oraşului. In fine, rahatul şi baclavalele nu mai ating renumita calitate din trecut şi este preferabil să fie căutate prin alte cartiere, pe acolo pe unde le degustă turcii localnici.

Trebuie ştiut că rahatul cu miere nu există. Este o înşelătorie de care se folosesc declamativ unii vânzători necinstiţi ai bazarelor vizitate de turişti, pentru a aplica preţuri mai ridicate la unele sortimente, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe în domeniu a străinilor.

Faimosul preparat numit Misir macunu, este un aluat ce conţine 40 de mirodenii şi miere. El are virtuţi terapeutice şi vindecă numeroase boli. Este vândut sub numele de Afrodisiacul sultanilor.

Turiştii se delectează cu deliciile magazinelor de mirodenii şi, mai ales, de dulciuri. Se gustă cu plăcere din toate cutiile şi din toate platourile, orice este dulce, aromat şi colorat. Patronii, sau vânzătorii lasă să fie gustat orice preparat al lor,  însoţesc pe cumpărător şi îi recomandă fel de fel de variante ale unuia şi acelaşi preparat. Cred că sunt şi foarte buni psihologi ai clienţilor. Ii simt imediat pe cei care s-ar deda imediat urgiilor dulci şi care nu vor pleca niciodată fără a cumpăra ceva. Oricât ar fi suferit calitatea dulciurilor tradiţionale turceşti, datorită extinderii industrializării, tot emană parfumuri orientale necunoscute cofetăriilor europene. Şi cu toate că magazinele specializate în dulciuri, mirodenii sau esenţe şi-au diminuat numărul faţă de trecut, Bazarul Egiptean rămâne un spaţiu răpitor, de poveste, pentru miros şi pentru văz.

Galeria prelungă a Bazarului Mirodeniilor te conduce pe nesimţite, mereu urcător, spre poarta de sud, acolo unde un labirint de străduţe întortocheate conduc, fără posibilitate de rătăcire, spre Marele Bazar, una dintre faimoasele atracţii ale Istanbulului, locul unde diversitatea te năuceşte, te fură şi te abureşte. Cantitatea şi diversitatea mărfurilor expuse este halucinantă, astfel că un căutător perseverent poate găsi cele mai neaşteptate, năstruşnice şi mărfuri provenite din cele mai îndepărtate ţinuturi ale pământului..

ISTANBUL - MOSCHEEA SULTAN VALIDE sau MOSCHEEA NOUA

Moscheea Sultan Valide sau Moscheea Nouă (Yeni Camîi) este o reprezentativă moschee imperială otomană şi un monument emblematic al Istanbulului din epoca de înflorire a imperiului. Ea domină latura de răsărit a întinsei pieţe Eminőnǖ, pe latura sudică a Cornului de Aur, la întâlnirea apelui acestuia cu cele ale Bosforului şi la răsărit de Podul Galata.

 Piatra ei de temelie s-a aşezat în 1597 la iniţiativa soţiei sultanului Mehmed al III-lea, pe nume Safiye. Odată cu moartea sultanului, lucrările s-au întrerupt şapte decenii, fiind reluate abia în 1660 de către o mamă de sultan ( în turcă  Sultan Valide), pe nume Turhan Hatice. Era mama sultanului Mehmed al IV-lea.

Iniţiativa de a construi a sultanei Safiye a fost împiedicată de disensiuni politice legate de amplasament şi de costuri. Cartierul Eminönü era locuit de mulţi evrei, iar mama sultanului vroia să întindă influenţa Islamului în oraş. Ea a mizat pe nemulţumirea negustorilor musulmani faţă de concurenţa crescândă a evreilor. Această situaţie a servit sultanei un pretext comod pentru confiscarea bunurile evreilor, cu toate că nemulţumirea se manifesta puternic, chiar în rândul ienicerilor. In 1597, primul arhitect ales a fost Davut Ağa, un ucenic al marelui Mimar Sinan.Dar acesta a murit şi a fost înlocuit cu Ahmed Cavus Dalgiç, în 1599. Datorită morţii soţului sultana Safiye a abandonat proiectul. Edificiul abandonat a început să se degradeze, iar în 1660 a suferit şi un incendiu. In anul următor arhitectul imperial Mustafa Ağa i-a sugerat mamei sultanului (Sultan Valide) Mehmed al IV-lea să termine lucrarea, pentru a-şi demonstra pietatea. Moscheea a fost terminată în anul 1663 şi inaugurată în 1665.

Moscheea este situată pe o platformă artificială înaltă împreună cu tradiţionala curte interioară (avlu).  Exteriorul prezintă un aspect piramidal compus din şaizeci şi şase de cupole şi semicupole. Planul edificiului principal al moscheei este inspirat atât de planurile lui Sinan pentru Moscheea Şehzade, cât şi din planurile arhitectului Şedejhar Mehmed Ağa pentru Moscheea Albastră.

Diferenţa de nivel dintre piaţă şi platforma moscheei este mare aşa că trebuie urcate un număr apreciabil de trepte ale unei scări largi asemănătoare cu un trunchi de piramidă cu trei laturi. In centrul curţii interioare tronează tradiţionala fântâna a abluţiunilor rituale, a purificării (sadirvan). Are un plan hexagonal şi este atât de cochetă încât reprezintă una dintre cele mai reuşite piese ale arhitecturii turce. Adevărata spălare rituală se face, însă, la nişte robinete de pe latura de sud a curţii.

Curtea are ziduri foarte înalte şi latura de 39 de metri. Este înconjurată spre interior de un portic cu 24 de cupole scunde, sprijine pe coloane zvelte şi unite prin arcuri. Spre exterior zidurile curţii interioare sunt impresionante prin înălţime şi masivitate. La nivelul de jos zidurile curţii sunt străpunse de ferestre cu grilaje. Deasupra sunt practicate imitaţii de ferestre închise de zidărie. Din interiorul curţii se pot observa ornamentaţii cu faianţă de Iznik pe o porţiune de faţadă a edificiului principal. Piatra de construcţie a fost adusă din insula Rodos.

Pe latura dinspre Cornul de Aur moscheea etalează două loggii prelungi şi suprapuse. Cea de jos este plasată exact la înălţimea platformei pe care este aşezat edificiul şi curtea sa interioară.  Loggiile reprezintă un element constructiv foarte asemănător celui de la Moscheea Albastră.

Planul spaţiului de rugăciune, adică al interiorului, se aseamănă cu cel al Moscheii Albastre. Patru pilaştri cilindrici gigantici susţin cupola centrală şi alte patru semicupole sprijinite pe arcuri. La interior, atât pe pereţii cât şi pe pilaştrii sunt placaţi cu atât de iubita faianţă albăstruie de Iznik.

Planul interior se desfăşoară pe un careu cu latura de 41 metri, cu patru pilaştri masivi în partea centrală, pilaştri care susţin impresionanta cupolă centrală, sprijinită pe arcurile unor mari semi-cupole laterale Pe laturi şi mai retrase şaţă de paţiul central, se întind şiruri de coloane fine, unite şi ele prin arcuri variate ca stil. Cupola are un diametru de 17,5 metri şi o înălţime de 36 de metri de la pavument. Spaţiul sălii de rugăciune este amplificat de cel aflat sub semi-cupole şi sub multe cupole mici plasate pe la colţurile navei şi ale galeriilor. Partea de jos a interiorului edificiului este decorată, în albastru, verde şi alb, cu faianţă de Iznik, Inălţimile cupolei, ale semi-cupolelor şi ale micilor cupole adiacente sunt acoperite cu frescă cu motive geometrice şi florale, în aceeaşi gamă coloristică plus unele elemente de roz.

In colţul de nord-est se află Loggia imperială, închisă de un ecran perforat artistic şi aurit. Loggia de rugăciune a sultanului este unită printr-o trecere la înălţime de un mic pavilion imperial ataşat edificiului principal. Este vorba de un mic pavilion extern, ornamentat cu ferestre multicolore, cu uşi sculptate şi cu faianţe fine. In zidăria edificiului s-a încorporat o veche poartă a fortificaţiilor vechiului Constantinopol, Poarta Hebraica. Constructorii turci au adus porţii antice unele modificări estetice, pentru a servi exclusiv accesului sultanului. Astfel această poartă a fostelor fortificaţii a devenit una dintre cele mai bine protejate de vitregiile timpului şi de acţiunile oamenilor.

Mihrabul este decorat cu stalactite aurite, iar mimberul este acoperit de un foişor conic cu colonete fine.

Asemănător unor alte moschei imperiale din Istanbul, Moscheea Sultan Valide este cunoscută dtrept o külliye, adică un complex cu structuri adiacente pentru servicii culturale şi religioase. Complexul avea un spital, o şcoală primară, băi publice, mausoleu (türbe), două fântâni publice şi o piaţă. Complexului i-a fost adăugată o bibliotecă pe timpul domniei sultanului Ahmed al III-lea. Mausoleul (türbe) din fosta curte exterioară, astăzi invadată de alte comstrucţii, adăposteşte mormântul Sultanei Valide, Hadice Turhan, al fiului său Mehmed al IV-lea, precum şi pe acelea a unuor sultani de mai târziu, Mustafa al II-lea, Ahmed al II-lea, Mahmud I-ul, Osman al III-lea şi Murad al V-lea. La sud, adică pe partea opusă Cornului de Aur, pe o suprafaţă întinsă s-a înrădăcinat un bazar aparte, plin de tarabe deschise, ca de târg, pentru cumpărători în căutare de chilipiruri.

Impunătoarea Moschee Sultan Valide reprezintă o imagine familiară în peisajul general al Constantinopolului otoman şi domină cu autoritate Piaţa Eminőnű. Cu cascada structurilor ronde ce pornesc de la cupolă spre bază şi cu cele două minarete înconjurate de către trei balcoane, se bucură de trăsături elegante, pline de originalitate. Inconjurată din zori şi până în noapte de o animaţie sufocantă, se defineşte drept unul dintre polii de reper citadini dintre cei mai populari, atât pentru localnici, cât şi pentru vizitatori .

Pe timp călduros spaţiile ei impresionante îmbie cu răcoare şi linişte pe turiştii neobosiţi şi grăbiţi. In Istanbul, din acest motiv, sunt vizitate foarte multe moschei vechi, monumente ale căror particularităţi stilistice nu le pot sesiza turiştii de rând. Foarte puţini turişti au cultura şi interesul necesar pentru latura arhitectonică, artistică sau istorică a monumentelor religioase.

In anul 1663, Bazarul Egiptean (Misir Çarsisi), numit obişnuit şi Bazarul Mirodeniilor a fost construit în imediata apropiere a Moscheei Sultan Valide (sau Moscheea Nouă), între o concesiune veneţiană şi o parte a cartierului evreiesc. Ca şi în cazul altor moschei importante, închirierea de magazine avea rolul de a finanţa întreţinerea locaşului şi „supa populară“, adică o mâncare de pomană pentru săraci, care se servea într-un clădire anexă. Bazarul a fost comandat tot de Hatice Turhan, mama Sultanului Muhamed al IV-lea, ctitorul locaşului de cult. Prin această nouă idee transpusă în practică sultana mamă a dat o şi mai mare greutate împrejurimilor moscheei sale, unindu-le cu  oportunităţile portului din imediata apropiere

ISTANBUL - PIAŢA EMINÖNÜ

Capătul dinspre sud al Podului Galata, cel ce se sprijină pe pământul vechiului Constantinopol, este o zonă urbană dintre cele mai agitate, unde, în afară de trafic, se adună milioane de interese cotidiene. Cheiurile Cornului de Aur sunt despărţite, la nord, de vechiul Constantinopol, printr-un bulevard extrem de aglomerat cu circulaţie auto şi linii de tramvai metrou. Dincolo de bulevard se întinde cu o piaţă vastă, pavată cu dale şi lipsită de orice vegetaţie, Piaţa Eminőnǖ (Eminönü Meydanı).

Se intră într-o agitaţie umană brauniană cu adevărat orientală. Tramvaie, autobuze, maxi-taxiuri, covoare de autoturisme şi taxiuri, vapoare şi vaporaşe lipite de cheiuri, mulţime de oameni ce-şi urmau direcţiile şi interesele. Spaţiul pietonal este aglomerat până la încâlceală şi acoperit pe margini cu tonetele vânzătorilor ambulanţi de peşte prăjit, de porumb fiert, de seminţe, de covrigi şi de câte altele.   Printre aceştia răsar tonetele stabile cu răcoritoare şi fel de fel de patiserii, cu produse preambalate, cu fructe şi cu sandvişuri cu kebab, dar şi cu kebab adevărat. Printre vânzători şi tonete se învârt samsarii vapoarelor, sau căpitanii de vaporaşe, care îşi caută călători pentru mici sau mari croaziere pe Bosfor, pe Marmara, sau pe Cornul de Aur. Se fac tocmeli, se stabilesc ore de plecare, se pleacă şi se revine, apa clipoceşte şi ea în cheiuri plină de toate murdăriile pământului, dar lumea este vioaie şi agitată. Sfidând gălăgia şi agitaţia, pe bordura cheiurilor şi la balustradele podului îşi aşteaptă norocul o mulţime de pescari amatori pierde-vară. Peştele pe care speră să-l prindă, este mic şi atras la mal de mizeriile, uneori comestibile, aruncate de oameni.

Pentru a traversa de la cheiurile Cornului de Aur spre piaţă trebuie urmată o cale subterană lată şi puternic iluminată electric, un tunel care are menirea să te treacă pe sub liniile tramvaiului şi pe sub panglicile de asfalt ale bulevardului despărţitor. Tunelul s-a adaptat ideal pentru amenajarea unui mic bazar cu mici magazine de o parte şi de alta. Prin el se scurge tot fluxul pietonal asfixiant dintre Istanbulul Vechi şi cheiurile Cornului de Aur, cheiuri de unde Podul Galata deschide calea spre Istanbulul Nou („Oraşul Nou”), parte de oraş care are şi ea o istorie de un mileniu.

Pe treptele scărilor de acces şi de ieşire din tunel se înşiră mulţime de vânzători ambulanţi, care oferă cele mai neaşteptate nimicuri, până şi medicamente.

Un alt tunel de beton, perpendicular pe cel anterior, trece pe sub capătul podului pentru a uni cheiurile Cornului de Aur aflate de pe parte şi de alta a lui. De o parte a podului, spre Bosfor şi răsărit, se deschide cheiul cel mai populat, Gara maritimă Eminőnű, iar dincolo, spre apus, spre interiorul golfului Cornul de Aur, activitatea navală pe cheiuri este mai calmă, ele servind mult pentru parcarea navelor de diverse mărimi, de diverse fabricaţii şi de diverse vârste, care sunt destinate, în principal, circulaţiei utilitare pe apele golfului. De la acestea din urmă pleacă micile croaziere spre profunzimea mirificului golf, unde apusul revarsă peste ape o hlamidă de aur. In acest fel capătul emblematicului pod poate fi definit drept principala gară navală turistică şi utilitară a metropolei. La răsărit de pod acostează navele pentru Bosfor şi Marmara, iar la apus cele pentru apele mult mai liniştite ale Cornului de Aur.

Eminőnű a fost unul dintre cele mai vechi şi prospere cartiere ale vechiului Constantinopol, atât în epoca bizantină, cât şi în cea otomană. Aici se concentra comerţul naval al celor două imperii succesive, apele liniştite ale Cornului de Aur fiind ideale pentru un port. In secolul al 12-lea portul a fost dominat de navele şi comerţul republicilor navale italiene: Veneţia, Genova, Amalfi şi Pisa, care au profitat de slăbiciunea crescândă a Imperiului Bizantin. La scurt timp aceste puteri navale au primit învoire să-şi amenajeze propriile cheiuri şi cartiere pe malul de nord al Cornului de Aur.  

Cartierul era apărat de puternicele ziduri bizantine până aproape de epoca modernă. Aici se concentrau importatori, magazioneri,, marinari, comercianţi din toate domeniile, se ţesea un labirint de străduţe strâmte, cu meseriaşi şi mici pieţe stradale.

Numele cartierului este reflectat de istorie şi derivă din cuvintele turceşti emin = justiţie şi onu = în faţă, ceea ce ar însemna „în faţa justiţiei”. Numele s-a născut, probabil, pe timpul puterii otomane, care deţinea în zonă tribunale şi case de vamă. In perioada otomană tardivă, zona portului s-a aglomerat cu alte edificii de piatră, printre care o serie de birouri comerciale şi Poşta Centrală. Din primele zile ale Republicii Turcia, întregul cartier Eminőnű a cunoscut o amplă transformare, urmându-se ideile novatoare ale lui Mustafa Kemal Ataturk..

Prin demolarea unor clădiri ale statului, dar şi a unei mase de magherniţe particulare s-a deschis marea Piaţă Eminőnű, care a aerisit zona şi a pus în valoare două monumente atractive şi valoroase. Latura de răsărit a pieţii este dominată de masiva Moschee Nouă (Yeni), sau Sultan Valide (adică „mama sultanului“), iar latura de sud invită la intrarea în Bazarul Egiptean, dincolo de care se urcă spre vechiul centru al Constantinopolului, pe străduţe întortochiate şi specifice altor vremuri. Spre apus se învăluresc cartiere vechi ale Constantinopolului otoman, care urcă spre mândra Moschee a lui Soliman Magnificul. Inainte de a ajunge la aceasta, privirile sunt atrase de cupola şi celelalte forme ronde ale Moscheei lui Rüstem Paşa, care ocupă un plan inferior. In acea direcţie se simte atmosfera şi parfumul unui Constantinopol oriental, încă neatins de valurile modernizării, o mărturie vetustă.

Tot atunci s-a procedat la o renovare a Bazarului Egiptean, numit şi Bazarul Mirodeniilor şi s-a deschis o arteră care să unească, de-a lungul Cornului de Aur, Piaţa Eminőnű (Eminönü Meydanı) cu cartierul Unkapani, aflat mai în adâncul golfului, acolo unde se găseşte cel de al doilea mare pod aruncat peste golf, numit mai târziu Podul Ataturk. A fost mutată din zonă şi extrem de diversa şi mirositoarea piaţă de peşte.

Cu toate acestea zona a rămas una dintre cele mai asfixiante din oraş şi s-au continuat lucrări de lărgire a arterelor adiacente şi de dirijarea circulaţiei. Mulţimea continuă să afluiască spre Piaţa Eminőnű şi cheiurile din laturile Podului Galata, cu nave de tranzit pentru pasageri sau  pentru vehicole, cu autobuze, cu maxi-taxi, cu tranvaiul metrou şi dinstre gara feroviară Sirkerci. Zilnic circa 2.000.000 de oameni străbat punctul nodal Eminőnű. Locuitorii de astăzi ai zonei sunt în majoritate muncitori şi conservatori ai vechilor obiceiuri. Fluxul uman este potenţat semnificativ de turiştii de pe toate continentele.

In renumita piaţă nu există nici urmă de vegetaţie aşa că pavajul ei arde ca o plită foarte multe luni din primăvară şi până în toamnă. Turiştii sensibili la căldură se reped pentru câteva clipe de răcoare şi destindere în impozanta Moschee Sultan Valide, iar cei mai rezistenţi se îndreaptă direct spre galeria Bazarului Egiptean.

Nimeni nu uită clipele trăite în preajma Podului Galata şi a Pieţei Eminőnű (Eminönü Meydanı), în jurul cărora de deschid circular tablouri răpitoare. Nimeni nu uită nici mirosurile de bucătărie orientală ce pluteşte peste tot şi nici parfumul vieţii simple şi agitate, dar extrem de diverse.   

.