sâmbătă, 29 ianuarie 2011

ROMA - BASILICA SFANTA MARIA MAGGIORE

Basilica Sfânta Maria Majora (în limba italiană Santa Maria Maggiore) este una dintre cele patru basilici de primă importanţă ale Bisericii catolice, toate aflate în Roma. Acestea sunt numite Basilici majore şi le ele trebuie să se închine credincioşii pelerini pentru prima dată. Toate sunt proprietatea Statului Vatican şi se bucură de statutul de extrateritorialitate.
Dintre toate Basilica Sfânta Maria Majora este cel mai vechi şi mai mare locaş dedicat Sfintei Fecioare.
Legenda fondării ei aminteşte că, în noaptea de 4 spre 5 august, în anul 358 e.N, Fecioara ar fi apărut în visurile papei Sfântul Liberius şi ale unui bogat locuitor roman, numit Ioan. Ea a cerut ca să se ridice un sanctuar pe un loc determinat de o ninsoare. A doua zi, pe 5 saugust, dimineaţa, o procesiune s-a îndreptat spre colina Esquilin, locul indicat de Sfânta Fecioară. Deşi era luna august, se aşternuse un strat fin de ninsoare pe colina Esquilin. Pe locul unde se produsese minunea, papa a decis să se ridice un prim edificiu, Basilica Liberiana a „Sfintei Maria a zăpezilor”. Papa a trasat perimetrul viiturului locaş sfânt, iar patricianul Ioan a asigurat sumele construirii.
Imagini pentru Basilica sANTA mARIA mAGGIORE
Trecând dincolo de legendă, după Conciliul de la Efes, din anul 431 e.N, papa Sistus al III-lea (432-440), a construit pe Esquilin prima biserică romană dedicată cultului divinităţii maternale a Mariei, cult stabilit de acel Conciliu ecumenic.
Imagini pentru Basilica sANTA mARIA mAGGIORE
Din acea bazilică nu există nici un fel de vestigii. Totuşi săpăturile recente efectuate sub actuala bazilică au scos la suprafaţă importante mărturii arheologice, precum un superb calendar din sec. 2-3 e.N şi unele resturi de ziduri romane, parţial vizibile pe timpul vizitării muzeului local. Totuşi nimic din basilica arhaică.
Imagine similară
Actuala bazilică Santa Maria Maggiore este fructul unor numeroase transformări realizate în decursul timpului, între sec.al 5-lea şi al 17-lea. Prin planul său basilical, cu proporţii nobile, prin mozaicurile inestimabile, prin impozantele capele policrome determinate de Contra-Reformă, edificiul este un rezumat al marilor etape ale artei creştine la Roma. Basilica este un amestec de arhitecturi din diverse epoci; nava cu coloane ionice, sanctuarul paleocreştin din sec.al 5-lea, campanila romană din evul mediu,  plafonul din Renaştere, cupolele baroce…Nava se sprijină încă pe 40 de coloane ionice din primul sanctuar, iar plafonul renascentist este lucrat din lemn aurit şi împărţit casete de tip antic.
Imagini pentru Basilica sANTA mARIA mAGGIORE
Apoi, pe timpul barocului, în sec.al 16-lea şi al 17-lea, s-au construit două cupole, precum şi faţadele din răsărit şi apus. La părţile cele mai vechi s-au adăugat absida şi transeptul, în sec.al 13-lea şi campanila în anul 1377.
Imagini pentru Piața Santa Maria Maggiore
Faţada păstrează impresionantele mozaicuri, din sec.al 14-lea, ale lui Filippo Rusiti, puţin ascunse de faţada adăugată în sec.al 18-lea, împreună cu loggia cu trei arcade precedată de un portic. Seducătoarea loggie serveşte pentru binecuvântările papilor asupra credincioşilor adunaţi în faţa basilicii la anumite sărbători. Ea este opera lui Ferdinando Fuga, ca şi marele baldachin susţinut de patru coloane de porfir roşu şi asşezat deasupra altarului. Coloanele de porfir au fost decorate, în jurul anului 1800, cu frunze aurite, decătre Giuseppe Valadier.
La dreapta faţadei basilicii, Clement al X-lea a construit un palat alăturat. Apoi, Clement al XI-lea a adăugat un altul asemănător în stânga. Totul s-a datorat succesiv lui Ferdinando Fuga, între anii 1743-1750. De altfel întreaga bazilică a fost refăcută de acest artist, care a păstrat planul  şi caracterul ei paleocreştin la interior.
Clopotniţa (campanila), în stil roman renascentist, se ridică la 75 de metri şi este cea mai înaltă din Roma. A fost construită de papa Grigore al XI-lea după reîntoarcerea lui de la Avignon. In spaţiul de sub vârful ei piramidal s-au instalat cinci clopote. Unul dintre ele, cel numit „răspânditorul”, repetă în fiecare seară la ora 21, prin sunetul său unic, apelul către toţi credincioşii.
Imprejurimile au fost amenajate la sfârşitul sec.al 16-lea şi începutul sec. al 17-lea. Un obelisc de la mausoleul lui Augustus a fost ridicat în piaţa de pe Esquilin, din spatele basilicii, în partea exterioară a absidei, în anul 1587. In faţa locaşului, în Piaţa Santa Maria Maggiore s-a ridicat o coloană preluată din basilica antică a lui Maxentius. Pe această coloană s-a amplasat lucrarea sculpturală Fecioara şi Copilul, lucrată de Berthelot în 1611.
Interiorul, cu toate că a suferit modificări pe firul timpului, a păstrat un aspect apropiat de cel de la origini. Nava centrală este despărţită de navele laterale prin coloanele ionice şi astfel păstrează aspectul tipic de bazilică antică.
Numeroasele mozaicuri interioare ale basilicii au o valoare excepţională. Cele mai vechi, care aparţin sec-al 5-lea e.N, sunt plasate deasupra coloanelor din nava centrală, între aliniamentul capitelurilor acestora şi cel al ferestrelor. Ele ilustrează scene din vechiul testament, în stânga Geneza, iar în dreapta Exodul. Cele de pe arcul triumfal, tot din sec.al 5-lea e.N, ilustrează scene din copilăria lui Christos.
In sec.al 13-lea , papa Nicolaus al IV-lea, primul papă franciscan, a demolat vechea absidă şi a construit una nouă mai adâncă, pentru a face loc unui transept pentru cor. Mozaicul din absidă, realizat de franciscanul Jacopo Torriti, ilustrează Incoronarea Fecioarei, în partea de sus şi AdormireaFecioarei, în partea de jos a absidei. Lucrarea a fost plătită de cardinalii Iacob şi Pietro Colonna. Zona din spatele absidei, în Piaţa Esquilinde astăzi, a fost realizată trimfal de Carlo Rainaldi în jurul anului 1600. El a prelucrat un proiect precedent al lui Gian Lorenzo Bernini. 
Superbul plafon de lemn pictat şi aurit a fost realizat sub pontificatul lui Alexandru al VI-lea pe când era arhipreot al basilicii. Plafonul a fost desenat de Giuliano de Sangallo şi completat de fratele lui Antonio. Tradiţia populară susţine că la decorare s-a folosit o cantitate din primul aur adus din America, aur donat de regii catolici Isabella şi Ferdinand papei Alexandru al VI-lea (1492-1503). Cu aur din America a mai contribuit, mai târziu şi regele spaniol Filip al IV-lea (1621-1665). De altfel, trecând pe sub porticul coloanelor ionice din dreapta naosului se găseşte statuia acestui rege spaniol, binefăcător al basilicii.
Pavimentul minunat al lăcaşului a fost realizat de maeştri lucrători în marmură Cosma (cunoscuţi sub numele generic de „cosmateschi”) şi oferit lui Eugenius al III-lea în sec.al 12-lea de către Scoto Paparini şi fiul său Giovanni (Ioan), doi nobili ai Romei.
Basilica Santa maria maggioe este îmbogăţită şi de minunate capele ţn navele laterale. La dreapta este plasată Capela Sixtină, sau Capela Prea Sfântului Sacrament, comandată de papa Sixtus al V-lea (Quintul) lui Domenico Fontana în 1585. O alta este Capela Paulina, comandată de papa Paul al V-lea lui Flaminio Ponzo şi realizată între 1605-1613, prin copierea celei Sixtine. In aceasta se păstrează icoana Fecioarei Maria Salus Populi din sec.al 9-lea, icoană foarte dragă romanilor pentru că a salvat oraşul de o epidemie de ciumă. In apropiere de intrare se găsesc: Capela Crucifixului, Capela Sfântul Mihail şi Capela Sfântul Petru în Lanţuri, cu frescele atribuite lui Piero de la Francesca. In nava stângă se găseşte Capela Cesi, din sec.al 16-lea, amenajată în onoarea Sfintei Caterina din Alexandria, după cum este descris în frescă. Mai există şi Capela Sforza, realizată în sec.al 16-lea de Iacob de la Porta şi al cărei proiect original a aparţinut lui Michel Angelo.
In centru, un tabernacol din broz aurit, susţinut de patru îngeri, tronează deasupra unei capele subterane care adăposteşte relicvele ale Ieslei Sfinte, multe din ele aduse de credincioşi ce venit din pelerinaje pe Pământul Sfânt. Ele sunt prezentate credincioşilor într-o urnă ovală de cristal şi argint, realizată de Valadier.
Imagini pentru Piața Santa Maria Maggiore

Pape Sixtus al III-lea (432-440 e,N) a creat în basilica primitivă o „grotă a nativităţii”, asemănătoare cu cea din Bethleem. In secolele următoare pontifii au avut grijă de grota sacră a lui Sixtus al III-lea, până când papa Nicolaus al IV-lea, în 1288, a comandat lui Arnolfo di Cambio o reprezentare sculptată a „Nativităţii”. Când, mai târziu, papa Sixtus al V-lea (1585-1590) a voit să amenajeze Capela Sfântului Sacrament, în nava din dreapta, a cerut arhitectului Domenico Fontana să mute fără demolare vechea „Grotă a Nativităţii”, păstrând toate elementele salvate ale lucrării lui Arnolfo di Cambio.
Basilica păstrează şi mormântul lui Bernini, sub o placă surprinzător de simplă.
O lucrare mai recentă adăugată tezaurului din bazilică este statuia Regina Pacis, realizată de Guido Galli, la cerea papei Benedict al XV-lea, ca semn de mulţumire pentru sfârşitul primului război mondial.

miercuri, 26 ianuarie 2011

ROMA - BASILICA SFANTUL PAUL DIN AFARA ZIDURILOR


Este una dintre cele patru basilici majore aparţinătoare în mod dirct de Sfântul Scaun, beneficiind de statutul de extrateritorialitate, în afara Statului Vatican. Se află în concurenţă cu basilica Sfântul Ioan de Latran pentru locul al doilea ca mărime, după aprecierile unor diferiţi autori.
La moartea sa, Paul a fost îngropat într-un vechi cimitir pe Via Ostiense (drumul spre Ostia), în afara zidurilor lui Aurelianus (de unde a provenit şi calificativul ataşat edificiului), în apropiere de Porta Ostiensis, devenită Poarta Sfântul Paul. Inainte de promulgarea edictului de la Milano (313 e.N) se acorda un cult secret mormântului său. Aici se ridicase şi un mic edificiu (Calla Memoriae), că şi cel aflat pe mormântul Sfântului Petru pe Vatican.
După oficializarea creştinismului, Constantin cel Mare a construit o bazilică pe proprietatea Sfintei Lucia şi pe mormântul Sfântului Paul, acolo unde Apostolul primise mormântul discipolului său Timotheus. Locul se afla la circa 2,25 Km în afara zidurilor de atunci ale Romei. Acel prim edificiu, orientat spre apus, a fost consacrat de papa Sylvestrus I-ul la 18 noiembrie 324 e.N.
Refăcută, restructurată şi mărită între 384-395 e.N, sub împăraţii Theodosius I-ul, Valentinianus al II-lea şi Honorius, o nouă basilică a fost orientată bine spre răsărit. Theodosius a mărit basilica ridicată sub Constantin cel Mare, în anul 388 e.N, iar Honorius a terminat-o în anul 423 e.N.  La reconstruire s-a avut în vedere un plan vast, cu cinci nave ce se deschideau spre un portic exterior cu patru laturi.
Basilica, terminată sub domnia lui Honorius, a avut drept constructor principal pe Ciradus, numit „Profesor Mechanicus”. Aceluia i se datorează planul cu cinci nave şi porticul patrulater din exterior, plan inspirat de basilica antică din Forul lui Traian.. Lăcaşul a fost consacrat de papa Siricius. De la numele iniţiatorului reconstruirii sale, basilica a purtat, un timp, numele de Theodosiana, aceasta cu toate că lucrările s-au terminat sub domnia lui Honorius.. Galla Placidia, fiica lui Theodosius I-ul şi sora lui Honrius a adăugat mozaicul de pe arcul de triumf din interior, mozaic ce a mai fost refăcut în secolele al 8-lea şi al 9-lea e.N.
Lombarzii au jefuit basilica în 739, iar sarazinii în 847. Pentru a apăra locul sfânt, papa Ioan al VIII-lea a ridicat fortificaţii înalte în jurul lui. Imprejurul acelora s-a format o mică localitate, numită Giovannipoli, din care nu a mai rămas nici o urmă astăzi.
Pe parcursul secolelor ea s-a bucurat de atenţia papilor, fiind înfrumuseţată încontinuu şi beneficiind de unele adăugiri. Sunt de amintit mozaicurile de pe faţadă, realizate de Pietro Cavallini, frumosul claustru, realizat de Vassalletto, celebrul baldachin gotic al lui Arnolfo di Cambio şi candelabrul pascal, realizat de Nicola de Angelo şi Pietro Vassalletto, în sec.al 13-lea.
In calitatea sa de cea mai mare şi mai bogată din Roma, basilica Sfântul Paul din afara zidurilor și-a parcurs epoca de aur câteva secole, până la consacrarea basilicii dedicate Sfântului Petru de la Vatican, în 1626. Cu toate acestea acest lăcaş de mare tradiţie a rămas un deosebit loc de pelerinaj al creştinătăţii, renumit şi prin operele sale artistice.
Sub pontificatul lui Pius al VII-lea, în noaptea de 15 spre 16 iulie 1823, un incendiu a distrus cea mai mare parte a edificiului. Numai claustrul a fost salvat, fiind îndepărtat de flăcări. El data din anul 1220, fusese realizat de maeștrii marmurari Cosmas şi conţine fragmente şi inscripţii antice. Coloanele claustrului sunt foarte elaborate, torsadate și încrustate cu plăcuțe de marmură colorată. Aici s-au depozitat bucăți din vechea basilică și sarcofage vechi.
Papa Leon al XII-lea s-a ocupat de reconstruire, urmărind ca noua clădire să păstreze planul paleocreştin. Lucrarea a fost atribuită lui Pasquale Belli, urmat după moarte de Luigi Poletti. A existat şi un alt proiect al lui Giuseppe Valadier, dar acele nu s-a pus în operă.
Noua bazilică a păstrat tipologia de basilicală paleocreştină, dar ca aspect este departe de edificiul iniţiat de Theodosius I-ul (Theodosiana). S-au astupat jumătate dintre ferestrele navei centrale, pentru a crea o suprafaţă necesară unor 36 de fresce, reprezentând episoade din viaţa Sfântului Paul şi dedesubt a unei frize cu portretele papilor, de la Petru , la Benedict al XVI-lea, lucrate în mozaic. Lunga serie a medalioanelor papilor a fost iniţiată, în sec.al 5-lea e.N, de către papa Leon cel Mare. S-au înlăturat toate iregularităţile (coloane torsadate, decoruri de sub arcade, etc.), s-a înlocuit pavimentul din marmură uniformă cu un paviment cu desen geometric, s-a conceput un plafon cu casete de tip antic în nava centrală, cu care s-a mascat şarpanta. Mozaicul faţadei, din sec.al 11-lea, a fost înlocuit cu unul nou şi strălucitor pe fond auriu, îndepărtat de canoanele estetice paleocreştine. Resturile vechiului mozaic s-au replasat în spatele arcului de triumf. Basilica a fost reconsacrată de papa Grigore al XVI-lea, în 1840.
Papa Benedist al XVI-lea

Basilica cea nouă este un edificiu religios neo-clasic, nu unul paleocreştin. In ea se regăsesc însă puternice referinţe la ultimele timpuri ale Imperiului Roman.
Interiorul basilicii măsoară 131,66 metri în lungime, fapt ce pune la îndoială locul doi, ca mărime, revendicat pentru basilica de la Latran (care are o lungime de numai 130 de metri). Lăţimea basilicii Sfântul Paul este de 65 de metri, iar înălţimea de 29,70 de metri. Nava ei centrală se sprijină pe 80 de coloane monolit din granit de Montofarno, cu capiteluri corintice şi baze de marmură albă In mijlocul navei se ridică altarul ce datează din 1280. Acesta are un baldachin susţinut de patru coloane de alabastru oriental, primit de la Mehmed Ali Paşa din Egipt. Altarele din malahit, plasate la capetele transeptului, au fost donate de împăratul Rusiei, Nicolae I-ul (1825-1855).

Porticul realizat de Calderini, în 1928, măsoară 70 de metri lungime. Pe latura  pronaosului de la faţadă dispune de zece coloane monolitice din granit roşu de Baveno, pe laturi două rânduri de coloane şi pe latura dinspre Tibru trei rănduri, în total 146 de coloane.
In interior s-a adus astăzi la suprafaţă mormântul Apostolului, în urma unor ample şi costisitoare lucrări arhitecturale, lucrări care au beneficiat de ajutor şi generozitate din întreaga lume.
Aici se deschide solemn, în fiecare an, de ziua Convesiunii Sfântului Paul, săptămâna pentru unitatea creştinilor.

luni, 24 ianuarie 2011

ROMA - ARHIBASILICA SFANTUL IOAN DE LATERAN

Arhibasilica Sfântul Ioan din Latran (San Giovanni in Laterano) este situată departe de centrul Romei, spre sud-est şi în proximitatea zidului se apărare ridicat de Aurelianus. Mai este cunoscută şi sub numele de arhibasilica Prea-Sfântului Salvator. Este proprietatea Sfântului Scaun şi beneficiază de privilegiul de extrateritorialitate. Cartierul Latran și-a moștenit numele de la o familie, Lateranus, care deținea în acel loc o bogată proprietate. Confiscată de Nero, proprietatea a revenit la Laterani sub domnia lui Septimius Severus. Săpăturile efectuate în preajmă, sub imobile recente, au dat la iveală vestigiile unei locuințe, identificate ca fiind a familiei Lateranilor. Aceasta, unită în sec.al 4-lea cu o casă vecină, a putut constitui casa lui Fausta, sora lui Maxentius și soția lui Constantin. Fausta a oferit casa sa papei Melchiadus pentru ca acela să organizeze în ea un conciliu cu episcopii. Acel conciliu, din anul 313 e.N, a fost una dintre primele manifestații oficiale ale creștinismului. Sub spitalul Sfântul Ioan în Latran, din apropierea arhibasilicii s-au descoperit vestigiile casei familiei Annius, familia împăratului Marcus Aurelius. Intru-un peristil s-au găsit resturile unui soclu, care, probabil, a purtat statuia împăratului. El se află păstrat în piața Capitoliului.
Mozaicul din calota absidei
Arhibasilica se află în imediata apropiere a Porții San Giovanni, deschisă în sec.al 16-lea în zidul de apărare construit de Aurelianus, în sec.al 3-lea e.N, zid foarte bine păstrat în această porțiune. Pe latura dinspre oraș a porții amintite se deschide o piață ce-i poartă numele.Pe latura opusă arhibasilicii se înalță monumentul Sfântului Francisc de Assisi, care amintețte că într-o zi a anului 1210, sfântul și însoțitorii lui au vanit la Latran pentru a obține aprobarea regulilor ordinului lor de la papa Innocentius al III-lea.
Din piața porșii San Giovanni, la stânga, se deschide o piațetă liniștită și înverzită spre fațada principală a basilicii. In contrast cu aglomerația și zgomotul circulației din zona porții San Giovanni se afirmă calmul solemn al fațadei basilicii.
                                                                   Fațada basilicii

Numele de Sfântul Ioan este un nume împrumutat de credincioși, din obişnuinţă, de la baptiseriul bisericii, baptiseriu consacrat unor doi sfinţi cu acelaşi nume: Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfântului Ioan Evanghelistul. Dedicaţia, sau hramul catedralei este acela de Sfântul Salvator, dar aceasta a căzut în desuitudine pe parcursul timpului. Arhibasilica deţine locul prim în ordinea protocolară a basilicilor papale. Fiind primul sanctuar dedicat Sfântului Salvator, această basilică a simbolizat triumful creștinismului în raport cu credința clasică greco-romană.
Lăcaşul are rolul de catedrală a Romei, episcopul ei fiind însuşi papa. Este biserica cu cel mai vechi trecut, fiind considerată drept “mama şi capul tuturor bisericilor” capitalei. Poartă înscris acest titlu în limba latină: omnium urbis et orbis ecclesiarum mater et caput. Președintele Franței aparține de drept consiliului său. în memoria binefacerilor ce au venit la Latran din partea Franței. La 13 decembrie, în fiecsare an, o messă este celebrată pentru Franța.
Tronul papal
Basilica a fost fondată de către împăratul Constantin cel Mare pe terenuri ce aparţinuseră familiei Laterani și peste amplasamentul cazărmii gărzilor de corp ale lui Maxentius, adversarul său învins. Basilica a fost consacrată în anul 324 e.N, de către papa Sylvestrus I-ul. Nava sa lungă de 130 de metri şi lăţimea de 65 de metri, o clasează pe locul doi, ca mărime, după basilica Sfântul Petru de la Vatican şi îi atribuie calităţi constructive de monument excepţional. Din anul 314, la un an după Edictul de la Milano, papa Sylvestru I-ul a locuit în Latran, într-un ansamblu de edificii, compus dintr-un palat, o basilică și un baptiseriu. Incepând cu sec.al 5-lea, aici a fost reședința pontificală oficială și a rămas până la mutarea papalității la Avignon.
Papii au avut reşedinţa în palatal din Latran, Patriarcho, până în anul 1309, dată la care papa Clement al V-lea a transferat forțat Sfântul Scaun la Avignon, în sudul Franței.
Nava centrală, Arcul triumfal, Altarul papal și absida
Existenţa basilicii de la Latran a avut mult de suferit pe parcursul existenţei, astfel că din lăcaşul iniţial nu a mai rămas nimic. Ea a suferit distrugeri pe timpul invaziei vizigotului Alaric I-ul, în 410 e.N, apoi a vandalului Genseric, în 455 e.N. Un cutremur a distrus-o în anul 896. Reconstruită din temelii de papa Sergius al III-lea, în sec.al 10-lea, ea a fost din nou distrusă de un incendiu teribil în noaptea de 6 mai 1308, sub pontificatul papei Clement al V-lea, care i-a început reconstruirea. Lucrările s-au terminat sub conducerea succesorului său, Ioan al XXII-lea. A suferit grav într-un alt cutremur, din 1349 şi apoi la un incendiu din anul 1361. A fost restaurată de papa Urban al V-lea, prin arhitectul Giovanni Stefani. Basilica a fost reconstruită în epoca barocă și în sec.al 18-lea. Pe total, mai mult de douăzeci de papi s-au preocupat de reconstruirea, restaurarea și înfrumusețarea basilicii, de la Leon cel Mare (1440-1461) până la Leon al XIII-lea (1878-1903). 
In anul 896 aici s-a derulat un proces straniu. Acuzat a fost cadavrul papei Formosus, acoperit de veșminte pontificale. Adversarii lui nu i-au iertat faptul de a sacralzat ca împărat pe"barbarul" Arnoul, ultimul dintre Carolingieni. Papa Ștefan al VI-lea l-a judecat ca nedemn și sperjur, după care cadavrul a fost aruncat în Tibru. La rândul său și papa Ștefan al VI-lea a fost pedepsit, întemnițat și ștrangulat.
Claustrul
Edificiul actual al basilicii este, în fapt, o reconstrucţie din sec.al XVII-lea. Papa Innocentius al X-lea a comandat renovarea interiorului lui Francesco Borromini, cu ocazia jubileului din 1650. Faţada monumentală a fost realizată mai târziu, în 1734, de către arhitectul Alessandro Galilei (1691-1736), unul dintre arhitecții care au încheiat epoca barocului curat. Este greu de imginat planul basilical al edificiului dn timpul lui Constantin. Cu cinci nave și un transept, interiorul oferă astăzi aspectul unei biserici în stil baroc, rece și solemnă prin dimensiunile sale grandioase și prin paloarea tristă a stucaturii. Imbinarea navelor este opera marelui arhitect Borromini, care a prevăzut o boltă. La fel ca papa Urban al VIII-lea, care a conferit lui Bernini terminarea basilicii Sfântul Petru, papa Innocentius al X-lea a conferit, către 1650, renovarea basilicii Sfântul Ioan in Latran lui Borromini. Bernini a putut să adapteze perfect arta lui barocă la etapele anterioare ale construcției. In schimb, Borromini a fost împidicat în proiectele lui de papa Innocentius al X-lea, care i-a impus să păstreze plafonul basilicii anterioare. Astfel, pilaștrii navei centrale, care au înlocuit coloanele antice și care au fost concepuți să susțină bolta păreau a fi striviți de plafon. Nișele proeminente și marmură sumbră au distrus efectul basorelifurilor și al medalioanelor ovale de deasupra.
Plafonul a fost început de papa Pius al IV-lea, în anul 1562. Blazonul său a fost plsat în centru. Papa Pius al V-lea, al cărui blazon a fost plasat spre cor, l-a terminat în 1567. In sce.al 18-lra, papa Pius al VI-lea a restaurat plafonul și a plasat blazonul său către intrarea pincipală. Acest blazon a fost lucrat de elevi ai lui Michelangelo. 
Monumentul Sfântului Francisc de Assisi
Borromini a conceput douăsprezece mari nișe pe latura dinspre centru a pilaștrilor. In acestea au fost plasate statuile celor doisprezece Apostoli. Ele sunt executate în spiritul barocului târziu de discipoli ai lui Bernini. El a refolosit, după ce le-a scurtat, colonetele  de marmură verde pestriță pentru care separau navele laterale ale  basilicii antice. Pe frontonul fiecărei nișe, el a plasat un porumbel care semăna cu cei de pe blazonul papei Innocentius al X-lea. Deasupra se găsesc basoreliefuri sculptate sub dirijarea lui Algarde. Ele ilustrează istorii din Vechiul și Noul Testament. In partea cea mai de sus a navei au fost pictați Profeții, în sec.al 18-lea, în medalioane ovale. Acest ansamblu a înlocuit frescele din timpul papilor Martin al V-lea și Eugenius al IV-lea, executate în sec.al 15-lea de către Pisanello și Gentile da Fabriano.
Absida și tronul papal
In bazilică s-a păstrat baldachinul gotic din sec.al 14-lea, baldachin de sub care au celebrat numai papii. El a fost repictat pe timpul Renașterii și adăpostește în vârf relicvele de cap ale sfinților Petru și și Pavel, plasate în relicvarii de argint, executate în parte pe cheltuiala regelui Carol al V-lea al Franței. In sec.al 19-lea, papa Pius al IX-lea a  acoperit altarul cu marmură.In cursul lucrărilor s-a descoperit că altarul de lemn precedent acoperea placi mult mai vechi, din care una aparținea, foarte probabil altarului la care slujise papa Sylvestrus I-ul (314-335). In confesion, creat în sec.al 9-lea, a fost plasat mormântul papei Martin al V-lea, care a domnit după marea schismă.  Mormântul a fost opera fratelui lui Donatello.
Partea superioară a fațadei
Spre deosebire corpul central al basilicii care este auster, transeptul este bogat ornamentat cu frescă, marmură și aurituri. El a fost renovat în 1595 de către papa Clement al VIII-lea, care a atribuit lucrarea lui Giacomo Della Porta. Transeptul acesta constituie un bun exemplu de decorațiune manieristă. Marile fresce de pe pereți dau un efect teatral. La decorare au contribuit Cesare Nebbia, Pomarancio și Cavalier d'Arpin. Plafonul fastuos este marcat de blazonul lui Clement al VIII-lea și este bogat în culori și conturat cu aurituri. Este opera lui lui Taddeo Landini (sfârșitul sec.al 16-lea). Latura din dreapta a transeptului se deschide spre exterior printr-un portic transversal închis de un grilaj somptuos. Aici este cea de a doua cale de acces în basilică.
Baldachinul - partea superioară
In capătul din stânga al transeptului se află capela Sfântului Sacrament. Aici se află patru frumoase coloane antice din bronz aurit, singurele de acest fel din Roma. Ele susțin frontonul capelei. Conform unei legende, ele ar fi aparținut templului lui Jupiter de pe Capitoliu, în sec. 1 e.A. Printr-un mic culoar din stânga capelei Sfântului  Sacranent se pătrunde într-un minunat claustru, care datează din sec.al 13-lea. Acesta este opera cea mai remarcabilă a familiei de pietrari Vassalletto (tată și fiu). Arta lor, asemănătoare celei a Comaților, a consistat din decuparea fină și asamblarea fragmentelor de marmură antică. Colonetele torsadate, cu capitele diverse, friza de mozaic, cornișa sculptată minuțios, fac acest loc plin de poezie. In centrul grădinii claustrului s-a păstrat un frumos puț din sec.al 9-lea.
Porţile centrale de bronz au fost recuperate, de la antica Curie romană (locul de adunare al Senatului roman). In basilica de la Latran a fost botezat împăratul Carol cel Mare, în anul 774. Tot aici şi în palatul Latran s-au ţinut cinci concilii ale Bisericii romane: 1123, 1139, 1179, 1215, 1512. Arhibasilica adăposteşte şi mormintele a trei papi: Martin al V-lea, Clement al XII-lea şi Leon al XIII-lea.

La Latran, în palatul papal, în anul 1929, s-au derulat tratativele şi s-au semnat faimoasele Acorduri de la Latran, între Mussolini şi papă, tratative care au stabilit rolul Sfântului Scaun în Roma modernă.
Faţada principală, în stil baroc, este lucrată din travertin (piatră albă calcaroasă). Este ornată cu pilaştri şi coloane, care o divizează în cinci suprafețe. Deasupra portalurilor se află o loggia, peste care o balustradă poartă 15 statui monumentale, de 7 metri înălţime. Statuile reprezintă pe doctorii Bisericii, pe Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Ioan Botezătorul şi Iisus Christos, în centru. Poarta laterală dreapta este Poarta Sfântă şi nu se deschide decât în anii sfinţi. Această fațadă a fost realizată de Alessandro Galilei (1691-1736), arhitectul de sfârșit al barocului la Roma.  Tot acest arhitect realizat Capela Corsini, plasată în stânga navei centrale, imediat în stânga după intrare. In capelă, imediat în stânga, sub mormântul lui Clement al XII-lea, urna de porfir a provenit de la Pantheon. capela deține frumoase statui alegorice din esc.al 18-lea. Un fragment de fescă este atribuit lui Giotto și a fost mult retușată.
Cea de a doua faţadă, care este îndreptată spre Piaţa Sfânul Ioan de Latran şi spre obeliscul său, are un aspect foarte diferit de faţada principală. Ea a fost realizată în stil renascentist de către Carlo Fontana, în 1580, pe timpul papei Sixtux al V-lea (Quintus). Este decorată numai cu pilaştri. Loggia de la etajul întâi serveşte pentru binecuntarea papală în ziua Inălţării. Peste ea se înalţă două campanile din sec.al 13-lea.
Intrarea laterală prin transept

Interiorul basilicii de astăzi este creat în stil baroc de Borromini şi datează din anul 1650. Munca lui de modernizare a vizat transformarea interiorului medieval, fapt ce a răpit din valoarea monumentului. A redus numărul de arcade de la 14 la numai 5, iar spaţiile umplute le-a înlocuit cu nişe largi, în care s-au adăpostit statuile monumentale ale celor 12 Apostoli.
Pavimentul superb a fost lucrat în stil cosmatesc în sec.al 15-lea şi s-a conservat perfect; la fel şi plafonul lucrat în lemn sculptat şi aurit din sec.al 16-lea.
La intersectarea navei cu transeptul se găseşte altarul papal şi baldachinul gotic, din sec.al 14-lea. Baldachinul este susţinut de coloane şi cuprinde două relicvare cu craniile Sfinţilor Petru şi Pavel.
Transeptul bisericii a păstrat o mare parte din decoraţiunea sec.al 16-lea, cu fresce ce prezintă o altă fondare a lăcaşului.
Fațada laterală în stil renascentist

Absida este decorată cu un foarte frumos mozaic din sec.al 4-lea, dar refăcut în sec.al 13-lea. Mozaicul este încărcat de simboluri. Figura lui Christos este plasată deasupra unei cruci pe care curge apa botezului. Cursul aceleia se desparte în patru fluvii ce simbolizează evangheliile care irigă pământul. Fecioara Maria şi Sfântul Ioan se află de o parte şi de alta a crucii. In absidă se găseşte şi tronul pontifical

Din nava basilică se accede într-un magnific claustru gotic, din sec.al 13-lea, în care s-au păstrat coloanele drepte sau răsucite, cu încrustaţii, în stil cosmatesc. In jurul grădinii, un frumos mozaic cosmatesc acompaniată claustrul.
Stilul cosmatesc este un stil de paviment tipic evului mediu din Italia şi, în special, din Roma şi împrejurimi. Numele vine de la Cosma sau Cosmati, unul din grupurile de artizani în marmură, din sec.12-13, care au creat modele preluând marmură divers colorată din ruinele antice şi aranjându-le în decoraţiuni geometrice. 

Deşi meşterii în marmură ai Romei sec.al 12-lea au dat numele stilului, se pare că n-au fost primii lui creatori. Un stil asemănător de mozaic geometric din marmură a putut fi văzut la Monte Cssino (1066-1071), realizat de meşteri din Constantinopol. De asemenea, se pare că acest stil geometric a fost puternic influenţat de arta arabă, care interzicea reprezentarea unor subiecte figurative.
Baptiseriul de la Latran este accesibil ocolind basilica pe lângă faţada laterală. Edificiul este octogonal şi datează din sec.al 4-lea, din epoca împăratului Constantin. Pe timpul unor foarte multe secole el a fost singurul baptiseriu din Roma. In interior, opt coloane de porfir roşu susţin un antablament de marmură albă, care susţine alte coloane albe. In cupolă este prezentată bătălia de la Podul Milvius care a opus pe Maxentius lui Constantin. Invingătorul a considerat că victoria lui s-a datorat ajutorului Dumnezeului creştinilor, ceea ce l-a determinat să favorizeze cultul creştin. Legenda spune că înainte de bătălie lui Constantin i s-ar fi arătat pe cer o cruce și indicația: Sub acest semn vei învinge,
Plafonul sculptat în lemn și aurit, cu blazonul papal

Multe monede aruncate pe mormântul lui Martin al V-lea

Transeptul, operă a lui Giacomo della Porta

Altarul Sfântului Sacrament

Piazza di Porta San Giovanni

Altarul papal

Una din orgile basilicii

Nava basilicii, lungă de 10 de metri

Grilaj aurit la capela Corsini

                          Absida basilicii în mozaic, cu tema Crucii pe Ierusalimul celest

Pe o altă latură a străzii, lângă palatul Latran, se găseşte edificiul ce adăposteşte Scara Sfântă (Scala Santa). Se zice că aceasta a fost adusă de la Ierusalim de către Helena, mama împăratului Constantin cel Mare. Se susţine că scara ar fi aparţinut palatului lui Pontius Pilatus şi că pe ea ar fi urcat Christos înainte de moarte. Tradiţia cere ca să fie urcată în genunchi de către credincioşi. Scara Sfântă conduce la capele papilor (Sancta Sanctorul), care cuprinde relicve foarte preţioase, dintre care o icoană a lui Christos, numită achiropita, adică ca nefiind lucrată de mână omenească ci de un înger.