ISTANBUL - PIATA TAKSIM



Monumentul Independenţei - Piaţa Taksîm



Piaţa Taksîm, se află la capătul bulevardului Istiklal (Independenţei), pe platoul cel mai înalt al colinei pe versanţii căreia se caţără cartierele Galata şi Pera. Are o suprafaţă grandioasă şi este socotită piaţa principală a „oraşului nou“. Este un centru nervos multicultural al metropolei, centru care trăieşte 24 de ore din 24 şi atrage un trafic rutier extrem de intens în jurul sensului giratoriu din mijlocul său.

In mijlocul ei se ridică Monumentl Independenţei (Istiklal Aniti), creat de sculptorul italian Canonica, în anul 1928. O latură a monumentului îl prezintă pe Atatűrk pe timpul unei lupte decisive contra grecilor, după primul război mondial. Intr-o altă latură, Atatűrk este reprezentat împreună cu Ismet Inőnü şi cu mareşalul Çakmak, anunţând proclamarea republicii. Pe latura de est şi vest armata turcă este simbolizată de un soldat ce ţine drapelul Turciei moderne. Tot în piaţă se mai găseşte şi un edificiu vechi, din sec.al 18-lea, care a servit drept „staţie de distribuţie”a apelor potabile, de la care îşi trage şi numele chiar piaţa (în arabă taksîm înseamnă distribuţie). Piaţa este şi un centru nodal al traseelor de autobuze care circulă către foarte multe cartiere, chiar şi către cele mai îndepărtate.

Piaţa Taksîm (Taksîm Meydani) s-a dovedit un spaţiu ideal pentru defilări, adunări pentru sărbători naţionale, adunări politice, manifestaţii politice şi chiar pentru confruntări politice sângeroase. Din această cauzăpiaţa este puternic supravegheată de poliţie.

La răsăritul pieţei se ridică Opera şi hotelul de lux Etap–Marmara. Mai departe atrag privirile alte hoteluri de primă clasă ale Istanbulului: Sheraton, Hilton şi Ritz-Carlton. In acelaşi sector se găseşte un teatru în aer liber, Palatul Sporturilor şi al Expoziţiilor, Universitatea Tehnică a Istanbulului şi Centrul cultural Atatürk. Nimic atractiv, totul modern şi anodin.

Mult mai atractiv decât ansamblul pieţii foarte largi, este Muzeul Militar, amenajat în cartierul Pancaldi din apropiere. Instalat odinioară în Biserica Sfânta Irina din spaţiul Palatului Topkapî, acesta este cel mai vechi muzeu al oraşului, fiind fondat în 1726. Mutat în 1959 pe noul amplasament, muzeul oferă acum o foarte bogată colecţie de arme din epoca otomană (sec. 15-20).

Fanfara Ienicerilor, aparţinătoare muzeului, oferă în fiecare zi între orele 15-16 un concert simbolic. Este o ocazie unică de a-ţi face o idee, cât mai apropiată de realitate, despre corpurile armatei otomane care a terorizat Europa întreagă pe timpul sultanilor. Costumaţia celor din fanfară, ritmul lor de marş, agresivitatea şi ritmicitatea muzicii intonate cu putere din instrumente ale vremii, tobe şi suflători, fac să ţi se încreţească pielea pe corp. Muzica şi mişcările soldăţimii otomane dau măsura unei forţe armate cutremurătoare.

Famfara şi parada trupelor se mai repetă, cu unele ocazii, la intrarea în Palatul Dolmabahçe, pentru deliciul turiştilor. Costumaţia celor din fanfară, ritmul lor de marş, agresivitatea şi ritmicitatea muzicii intonate cu putere de instrumentele vremurilor apuse, tobe şi suflători, fac să ţi se încreţească pielea pe corp. Muzica şi mişcările soldăţimii otomane dau măsura unei forţe armate cutremurătoare.

ISTANBUL - CARTIERUL PERA



Tranvaiele vechi de pe Istiklal Caddesi

 Cartierul Pera s-a dezvoltat în urma cartierului Galata, spre nord şi răsărit de acesta, adică spre culmea dealului de vis-a-vis de Constantinopol. Numele de Pera pare a veni de la un vechi nume grecesc al locului, d'en Sykais de Peran de, adică „câmpul de cealaltă parte“.



Aznavur Pasaji

 De altfel, privind harta Istanbulului, Pera apare ca o extensie a „oraşului genovez“ mai vechi. Colina pe care se întinde Pera s-a urbanizat în sec. al 16-lea, fapt ce o cataloghează ca „mai tânără“ decât cartierele centrale mai joase. Cu toate că numirea este puţin desuetă, se utilizează încă pentru a desemna locuirea cuprinsă între pieţele Tűnel şi Taksîm.

Pera reprezintă una dintre cele mai importante cartiere centrale al Istanbulului şi în mod cert unul dintre cele mai pline de viaţă. Este înconjurat din trei părţi numai de cartiere moderne ale metropolei. Pera era la începutul sec. al 20-lea mândria Istanbulului. Ambasade, şcoli prodigioase, imobile falnice, teatre, cinematografe, restaurante şi taverne, făceau viaţa istanbulioţilor vie şi bogată. Pera începuse a fi numită „Parisul Oriental“.






 Devenise fieful unor puternice familii şi instituţii străine, dar Revoluţia turcă a pus sfârşit nu numai privilegiilor străinilor şi ale minoritarilor, dar şi rolului de capitală al Istanbulului, după anul 1923.

In anii 30, un prim val de locuitori a părăsit cartierul pentru a se stabili în noile suprafeţe urbanizate la nord (Pancaldi, Bomonti, Sisli, etc.). Apoi, evenimentele din septembrie 1955, au precipitat plecarea în masă şi forţată a grecilor din întregul oraş, precum şi din Pera, unde erau foarte numeroşi. Apusenii au părăsit Pera în masă între anii 1964 şi 1974. Mulţi au optat pentru noile cartiere de la nord, est şi vest de aglomeraţia istanbuliotă, dar cea mai mare parte pentru a se restabili în străinătate.

Intre 1980 şi 1990, Pera prezenta un tablou trist de delăsare, fiind greu de imaginat splendoarea trecută. Astăzi se fac eforturi pentru revigorarea cartierului. Vechea mare stradă a Perei – Istiklal Caddesi – care uneşte Piaţa Tűnel cu cea de la vârful colinei, Piaţa Taksîm, trecând prin Piaţa Galata Saray, este o cale pietonală prin care circulă calm un tramvai bătrân cu cremalieră.

Pe această stradă explodează toată tinerimea acestei părţi de oraş şi toate resursele de revigorare a pierdutei bogăţii. Aici supravieţuiesc vechile tradiţii legate de modernism.



Tarabă cu dulciuri în piaţa Galata Saray

 Pera, cu toate că face parte din centrul istoric al Istanbulului, are ca direcţie de dezvoltare a o modernitate cu pecetea „Anilor Nebuni“. Noile cartiere ce se întind ca braţele unei caracatiţe în interiorul provinciei, nu se bucură, ca Pera şi Galata, de dualitatea modernismului şi tradiţiei bogate, ele sunt depersonalizate ca oricare alt oraş modern al Europei, cu largi bulevarde, cu supermagazine şi cu turnuri de beton şi de sticlă.

Vechiul Constantinopol, desemnat astăzi generic cu numele Sultanahmed, cu toate că îşi păstrează o veche pecete orientală, nu oferă locuri la fel de atractive noaptea, ca cele din Galata şi Pera, pentru cei ce vor să se distreze sau să se destrăbăleze. Istanbulul vechi îşi păstrează însă valurile de vizitatori, gata să se mire, să admire şi să cumpere, dar pregătiţi ca  la o anumită oră să se retragă pentru o bine meritată odihnă.



Cicek Pasaji - Pera

 Ajunşi în Pera, în centru, după un urcuş greu şi împletit cu deviaţii laterale şi cu multe opriri pe la magazinele bulevardului Istiklal Caddesi, nu ne-am putut abţine de a arunca câteva priviri prin renumita Piaţă Galata Saray, una dintre cele mai atractive ale oraşului. Plasată chiar în inima cartierului şi în pofida creşterii numărului de turişti ea îşi păstrează aspectul de mică piaţă de cartier. Se pot vedea acolo magazinaşe înghesuite cu mese supraîncărcate, unele dughene restaurant, ceainării, negustori ambulanţi, pasaje şi străduţe sub cerul liber. Se pot petrece cu uşurinţă ore întregi inspirând parfumurile şi apreciind culorile unui colţ de lume cu adevărat pitoresc.



Cicek Pasaji - interior

 Produsele care se vând aici sunt renumite pentru calitatea lor excelentă, fiind destinate în principal locuitorilor oraşului, buni cunoscători şi mai puţin turiştilor. Aici se poate găsi cel mai bun locum (rahat), cele mai bune baclavale, cel mai bun fistic, caviar, sugiuc şi multe altele nenumărate. In piaţă pătrund numeroase pasaje laterale. Pasajul Europei (Avrupa-Drob) este plin de magazine de antichităţi şi bijuterii. Pasajul Crepsin adună anticari, iar pasajul Pera sau al Florilor, grupează restaurante scumpe şi ademenitoare într-un frumos şi inedit decor din sec. al 19-lea.

Mai departe şi mai la „altitudine” am ajuns în punctul terminus al traseului zilei, în Piaţa Taksîm, aflată la capătul bulevardului Istiklal.

ISTANBUL - TURNUL GALATA

Turnul Galata, una dintre singurele mărturii ale începuturilor fortificaţiilor vechiului oraş de colonişti apuseni, Galata, a fost construit de genovezi în anul 1348, înlocuind un turn mai vechi, Castellin ton Galatou (în limba greacă). In prima etapă a primit numele de Turnul lui Christos.

Turnul Galata şi parte de cartier, văzut din Constantinopolul vechi

Structura sa de piatră este circulară, puţin tranconică spre vârf, şi dominatoare peste ambele maluri ale Cornului de Aur. Târziu, când au intrat în stăpânirea lui, otomanii l-au folosit ca închisoare, apoi ca turn de observaţie pentru semnalarea incendiilor. Intre anii 1964-1967, i s-a adăugat un acoperiş conic, care se armonizează bine cu restul structurii.

O cale de rond circulară, la înălţimea de 69 de metri de la sol, oferă o panoramă de 360 de grade asupra vechiului Constantinopol, asupra Cornului de Aur, asupra cartierelor Galata şi Pera, dar şi asupra Bosforului şi a Mării Marmara, cu insulele Prinţilor la orizont. Pe timp senin şi clar se pot percepe chiar crestele Bithyniei, cu vârful Olimpul Bithyniei (Ulu Dagi), din preajma marelui oraş Bursa. La calea de rond a turnului se ajunge cu  ajutorul unui ascensor şi cel mai bine este să caute priveliştile din prima parte a zilei, pentru a folosi cele mai favorabile momente ale luminii solare spre răsărit, sud şi apus, mai ales peste Constantinopolul antic.

Pe timpul perioadei bizantine în dreptul Turnului Galata, exista un turn vechi ce servea la acţionarea unui lanţ gigantic şi greu. Lanţul, scufundat puţin sub luciul apei bara trecerea vaselor în Cornul de Aur pe timp de război. Pentru a-şi trece navele de asalt dincolo de barajul lanţului, în apele Cornului de Aur, Mohamed al II-lea Cuceritorul s-a văzut nevoit să le tracteze pe uscat peste actualul pinten de deal al Galatei. Le-a trecut din Bosfor în Cornul de Aur pe un făgaş terestru. El a urmat metoda aplicată de ruşii invadatori dinspre Marea Neagră cu şase sute de ani înainte. Ruşii au venit la atac îmbarcaţi în monoxile, vase rudimentare scobite în trunchiuri de copaci. Acele au trecut mai uşor din Bosfor în Cornul de Aur, dar au fost spulberate de renumitul „Foc grcesc”, folosit de bizantini.

Mahomed al II-lea urma să devină un supraom al epocii sale, o forţă malefică pentru creştinism şi pentru Europa viitoarelor secole. Odată cu el, turcii au uitat de zdrobitoarea înfrângere aplicată lor şi sultanului Baiazid I-ul „Fulgerul” de către neîndurătorul Timur Lenk în urmă cu cincizeci de ani, în 1402 , lângă Ankara (fosta Angora). Sultanul cuceritor trebuie să-şi fi amintit că un înainaş al lui Timur Lenk, inegalabilul cuceritor asiatic, Gingis Han, avea un inel de fier pe care era gravat principiul: “Puterea este dreaptă”.

Turnul pentru lanţ exista încă pe timpul Cruciadei a IV-a, dar a suferit mari distrugeri. Genovezii l-au reconstruit după alungarea urmaşilor cruciaţilor şi a veneţienilor de către împăratul Mihail al VIII-lea Paleologos. Intre 1273 şi 1453 a colonia genoveză s-a transformat într-o aşezare independentă faţă de puterea bizantină.

In sec. al 17-lea, primul turc zburător, Hezarfen Ahmed Çelebi, s-a lansat de pe Turnul Galata cu aripile fabricate de el. Se spune că a reuşit să traverseze Bosforul aterizând în piaţa cartierului Űskűdar. Sultanul Murad al IV-lea l-a recompensat generos, acoperindu-l în aur, dar, mai târziu, din invidie l-a exilat în Algeria otomană.

In prezent din fortificaţiile „oraşului“ Galata nu au mai rămas decât câţiva zeci de metri, porţiuni pierdute în mijlocul construcţiilor mai recente. Singura poartă originală a fortificaţiei genoveze care a mai poate fi văzută este cea numită Poarta Sfântului Gheorghe, sau Poarta Sfântului Anton. Se află în partea de răsărit a „oraşului“ şi este puţin reprezentativă în raport cu înălţimea de odinioară a zidurilor. Deasupra ei este prinsă o placă veche de bronz cu blazonul Republicii Genova, Crucea Sfântului Gheorghe. Blazonul este încadrat de blazoanele Casei Doria şi Casei de Meruda, nobile şi puternice familii genoveze.

Subteranele din preajma Turnului Galata au servit multe secole ca închisoare înfricoşătoare, apoi, din sec. al 17-lea, un demnitar otoman religios a obţinut aprobarea de a le transforma în moschee, Moscheea Subterană. Celebrul lanţ care bara navigaţia înspre Cornul de Aur pornea din preajma emblematicului Turn Galata şi se unea cu baza unui turn al fortificaţiilor Constantinopolului, de la baza Palatului Topkapî, palat construit ulterior.

Bolta Moscheii Subterane este suportată de 54 de pilaştri masivi, ca de cetate. In partea de sud-vest a spaţiului se găseşte un mihrab minuscul de lemn, iar alături, câteva morminte ascunse în nişe zidului, aparţin unor personaje sfinte. O raită prin această moschee bizară este incintată numai la gândul suferinţelor îndurate de foştii condamnaţi în spaţiul ei apăsător. Are două intrări care permit trecerea din bulevard spre cheiul Galata.

Turnul Galata, prin silueta mândră, elegantă şi robustă reprezintă o emblemă şi o mândrie a Istanbului. Imaginea lui este familiară, putând fi admirată de la mari depărtări şi din mulţime de cartiere.