ROMA V - REGIA (FORUM ROMANUM)

Regia a fost un edificiu de cea mai mare importanță în istoria romană și în Forum Romanum. Inpreună cu templul Vesta forma centrul religiei romane. Clădirea era plasată în partea de răsărit a Forum-ului, în poziție centrală. La sud se învecina cu templul Vesta, la vest cu templul lui Caesar, iar la nord cu templul lui Antoninus şi al Faustinei. Inainte de ridicarea templului lui Caesar, Regia era edificiul ce închidea Forum-ul în partea de răsărit, cu deschidere vizuală nestingherită spre întreaga suprafaţă, adică spre Capitoliu. Templul lui Caesar s-a interpus între Regia şi restul suprafeţei dinspre apus (la sfârşitul sec. 1 e.A). Templul lui Antoninus şi al Faustinei s-a ridicat mai târziu cu două secole după cel al lui Caesar. Inainte acea latură nordică a Forum-ului era ocupată de clădiri particulare.

In mare, Regia avut un plan triunghiular în care s-au înscris formele neregulate ale unui trapez unit cu un dreptughi. Trapezul, plasat spre nord, era o curte deschisă din tuf cu un portic din lemn. Interiorul, cu formă dreptunghiulară, era alăturat trapezului și se compunea din trei îmcăperi cu intrare dinspre curte prin cea din mijloc. In camera dispre apus era sanctuarul lui Marte (sacrarium Martis) unde se păstrau scuturile și lăncile consacrate zeului (Martiae hastae).  

Legenda susţine că Regia a fost reşedinţa lui Numai Pompilius, regele care i-a urmat lui Romulus, cel considerat că ar fi organizat religia romană. El a fost cel care a orânduit și credința în scuturile sacre (ancilia).

Scuturile sacre erau obiecte legate de cuoltul zeului Marte în religia romană tradițională. Regele Numai Pompilius găsise în locuința sa un scut fără origine cunoscută și cu o formă particulară, ovală și restrângeri laterale la mișloc. In termeni moderni, se poate spune că avea forma cifrei 8. Bănuind că acel scut ar avea o origine divină,Numa a organizat un cult și a desemnat scutul drept un palladium (obiect apărător) pentru Roma.

După aceea a cerut să se confecționeze alte 11 scuturi asemănătoare, astfel ca cel sacru să nu poată fi cunoscut de cineva rău intenționat. Cele 12 scuturi au fostpăstrate în Regia, reședința oficială regală din Forum Romanum. Un colegiu de preoți de dicați cultului lui Marte, numiți salieni, a primit saecina să apere scuturile și să le expună de două ori pe an, pe timpul sărbătorilor religioase ce marcau începutul sau sfârșitul perioadei de război.

Arheologii susțin că scutul în formă de 8 a fost identificat pe nedrept ca fiind de origine tracă de către Denys din Halicarnas, ci că seamănă cu străvechiul scut egeean, cunoscut în jurul anului 700 e.A. Axeastă indicație istorică trimite la o reverificare interesantă a mărturiilor despre tradițiile romane.

Se spune că tot Numa ar fi construit și primul templu al zeiței Vesta, precum și casa vestalelor (mai târziu Atrium Vestae). Acele edificii au constituit zona centrală a vieții politice și religioase a regatului.

Dacă în epoca monarhiei Regia a fost reședința oficială a regilor (un fel de palat regal), distinctă de locuința privată, mai târziu a fost reşedinţa celui ce deţinea demnitatea de Pontifex Maximus, conducătorul celegiului sacerdoţilor. Acesta era, pe timpul republicii, rex sacrorum, regele simbolic al ceremoniilor religioase, iar Regia era locul de întâlnire al pontifilor și al flaminilor majori (preoților majori- de prim rang).

Atunci când a devenit Pontifex Maximus, Caesar și-a exercitat funcțiile de la Regia și tot aici a fost adus după asasinatul său la Curia din Teatrul lui Pompeius, de pe Câmpul lui Marte.

Conform unei legende, dacă lăncile dedicate lui Marte, în Regia, intrau în vibrație, urma să se petreacă un eveniment teribil. Se spune că ele au vibrat în noaptea dinaintea asasinării lui Caesar, 14 martie 44 e.A. In pofida acestui semnal, caesar s/a dus la adunarea senatului, de las Curia di Teatrul lui Pompeius, unde a fost asasinat mișelește.

In Regia se păstrau formulele tuturor rugăciunilor, jurămintelor, sacrificiilor, etc., calendarul zilelor sacre, Analele (forma concisă a evenimentelor istorice), legile referitoare la căsătorie, decese sau testamente, etc. Tot aici se păstra lista cronologică a consulilor și a triunfurilor. Romanii au datat mult timp evenimentele istorice după anii de consulat, mai puțin dupăanii scurși de la fundarea Romei. Prin consultarea listei consulatelor s-au putut determina evenimentele istorice de către istoricii de mai târziu.

Istoricii au transmis că Regia a fost afectată de două mari incendii, unul în 146 e.A. și altul în anul 36 e.A. după cel de al doilea, a fost reconstruită luxos de către Gnaeus Domitius Calvinus. A mai fost semnalat un incendiu și în anul 191 e.n, dar vestigiile de astăzi aparțin edificiului lui Calvinus. Săpăturile arheologice au depistat mult mai multe etape în viața acestui edificiu, începând cu sec.al 8-lea e.A.  

ROMA V - TEMPLUL CASTOR SI POLLUX (FORUM ROMANUM)

Din templul Dioscurilor nu a mai rămas astăzi decât un grup de trei coloane ce suportă un fragment de arhitravă și formează o imagine dintre cele mai celebre din Forum Romanum. El se găsește pe partea sudică a Forum-ului, la răsărit de basilica Julia, de care îl desparte Vicus Tuscus. La răsărit de templul Dioscurilor se află, tot pe latura de sud a Forum-ului, templul Vesta, cu bine cunoscutul său plan circular. Fațada și scările de acces ale templului erau îndreptate spre Via Sacra, având la răsărit, aproape alipit Arcul lui Augustus, arc care făcea legătura, peste Via Sacra, cu templul lui Caesar.

Alături de zidul răsăritean al templului, la câțiva metri de Via Sacra, se ridica și statuia lui Marsyas, adusă din Grecia în sec.al 2-lea e.A, statuie care se bucura de o mare popularitate. Ea reprezenta o maimuță cu trăsăturile unui satir bătrân foarte urât și beat și care purta un burduf pe umeri. Deoarece avea pe cap o bonetă frigiană, simbol al libertății, luase naștere cutuma ca sclavii, de curând eliberați, să vină și să atingă statuia, drept mulțumire.

Fondarea templului Dioscurilor conduce la începutul sec.al 5-lea e.A. Din acel timp și-a păstrat amplasamentul. Toată istoria acestui edificiu este învăluită în legendă. La începutul sec.al 5-lea e.A, Roma a intrat în eăzboi cu alte orașe latine din vecinătate, care îi amenințau libertatea. Confruntarea a avut loc pe malurile lacului Regillum, în jurul anului 499 sau 496 e.A. Pe timpul bătăliei, romanii au văzut că li s-au alăturat doi cavaleri divini, Castor și Pollux, fii lui Jupiter și Leda. Cei doi s-au dus apoi la Roma pentru a anunța victoria poporului roman, adunat în Forum. Caii lor asudați au băut din izvorul nimfei Juturna (zeița fântânilor). Pe locul acestei apariții divine, fiul dictatorului Postumius, cel care condusese războiul contra latinilor, a ridicat un templu dedicat Dioscurilor Castor și Pollux, în 484 e.A.

            Introducerea cultului pentru Castor și Pollux la romani, pare a proveni din legăturile lor cu grecii din sudul peninsulei. Iar atașamentul romanilor fașț de cai a fost moștenit de la etrusci. Acest fapt a ajutat mult la adoptarea Dioscurilor, divinități foarte legate de caii lor.

            Templul lui Castor și Pollux a făcut obiectul unor numeroase restaurări, printre care cea de la sfârșitul sec.al 2-lea e.A, realizată de Lucius Caecilius Metellus Delmaticus. Acela a decorat edificiul cu tablouri și statui. A urmat reconstrucția din timpul lui Augustus, în anul 6 e.N, realizată de Tiberius și de fratele său Drusus, cea care corespunde ultimelor vestigii.

            Monumentul se ridica pe un postament acoperit cu tuf și travertin, cu laturile de 50 X 30 de metri și cu scări strâmte din marmură, pe fiecare parte. Era un templu octostil și peripter. Avea opt coloane corintice la fațadă și câte unsprezece pe fiecare latură, toate din marmură albă. In interior (cella) două rânduri de coloane bordau fiecare perete. Ruinele de astăzi lasă să se vadă o parte din postament și cele trei coloane de 12,50 metri, unite de antablament.

            Interiorul (cella) adăpostea statuile lui Castor și Pollux, considerați drept apărătorii Romei.

            Templul era simbolul succesului militar al poporului roman. In fiecare zi de 15 iulie, cavalerii romani (pătura socială) comemorau victoria de Regillium, defilând prin fața templului Dioscurilor.

            Având o poziție dominantă în Forum, podiumul templului a fost folosit frgvent de către oratori, pe timpul republicii. Se povestește că împăratul Caligula a practicat o deschidere în spatele templului, cu acces spre vestibulul palatului imperial. El a legat cu un pod palatul său și templul Dioscurilor. Un alt pod a fost construit până pe Capitoiu, la templul lui Jupiter. Așa putea merge să se întrețină cu zeii pe care îi considera egalii săi.

            Templul Dioscurilor a avut și un rol economic. Aici se adăpostea biroul de greutăți și măsuri, plasat sub cella birou numit ponderararium. Concomitent o tablă de măsuri (greutăți și lungimi) se găsea în pronaos. Ea era folosită de către comercianții de pe Via Sacra. Templul era și el încojurat de localuri amenajate pentru bancheri.

            Spațiul sacru cuprindea și fântâna vechiului izvor al zeiței Juturna, zeița fântânilor, izvor din care Castor și Pollux lăsaseră caii să bea după bătălie. Fântâna se afla în colțul exterior de sud-vest al Forum-ului.

ROMA V - ARCURILE DE TRIMF ALE LUI AUGUSTUS (FORUM ROMANUM)




Augustus a ridicat două arcuri de triumf între templul lui Caesar și templul Castor și Pollux, în Forum Romanum. In anul 29 e.A, a dedicat primul arc victoriei de la Actium, împotriva lui Marcus Antonius și a Cleopatrei, în anul 31 e.A. Arcul avea o singură deschidere peste Via Sacra, cu fața spre templul Vesta. Servea drept intrare monumentală spre Forum pentru cei ce veneau pe Vicus Vestae.

O mare inscripție aparținând arcului din anul 29 e.A, cu dedicația lui Augustus, a fost găsită în anul 1546 pe locul stabilit de istorici. Deci amplasamentul este cert.

Zece ani mai târziu (19 e.A), pe când vechiul arc se deteriorase, Augustus a construit un alt arc care comemora succesul diplomatic prin care a determinat pe parți să cedeze  însemnele legiunilor romane învinse la Carrhae (azi Harran, în Turcia orientală), în anul 53 e.A. In acea bătălie, nefastă pentru romanii comandați de Crassus, parții au fost conduși de renumitul lor războinic de cavalerie, Surena.

Cel de al doilea arc de triumf avea trei deschideri. De la el  s-au mai descoperit numai fundațiile a doi pilaștri, dar aspectul lui poate fi dedus de pe unele monede ale acelui timp. Reiese că arcul avea numai deschiderea centrală boltită, pasajele laterale având plafon drept și acoperiș triunghiular, în șarpantă. Pereții pasajului central erau ornate cu reliefuri ce reprezentau Victoria, după cum o demonstrează un fragmet ce a supraviețuit. Alte fragmente ale decorației boltei centrale se află în Atiquarium, iar un relief prezentând Victoria se află în Glyptotheca Ny Carlsberg, la Copenhaga.

Arcul lui Augustus a fost primul arc de triumf cu trei căi din Roma și a servit drept model pentru arcul lui Septimius Severus, care, la rândul său, a devenit model pentru arcul lui Constantin cel Mare. Conform unei teorii, pe laturile deschiderilor laterale ale arcului erau afișate, pe plăci de marmură, numele consulilor și ale generalilor care au beneficiat de procesiuni triumfale. Deschiderea centrală era mult mai înaltă decât cele laterale.
Prin înlocuirea unui aec de triumf cu un altul, Augustus a trecut în umbră victoria lui asupra lui Marcus Antonius, în războiul civil și s-a prezentat ca triumfător fără a folosi armele ci numai prin  diplomație și pace. 

După alte exemple contemporane, deasupra părții centrale a monumentului ar fi putut exista o quadrigă, iar deasupra deschiderilor laterale ar fi putut exista statui de barbari.
Un alt arc de triumf a fost construit în cealaltă parte a templului lui Caesar, alăturat basilicii Aemilia, care forma o a doua intrare monumentală în partea centrală a Forumului Roman prin Via Sacra. Acest arc a fost consacrat lui Gaius și Lucius, nepoții împăratului și viitori moștenitori la tron. Când a determinat senatul să consacre acest arc nepoților săi, a confirmat intnțiile sale de transmitere ereditară a calității de princeps.