duminică, 17 aprilie 2011

ROMA V - TERMELE LUI DIOCLETIANUS

Cele mai vaste terme din Roma au fost ridicate din inițiativa împăratului Diocletianus (284-305 e.N), dar sub supravegherea împăratului partener la domnie, Maximianus (285-305 e.N), numit Augustus pentru partea de apus a imperiului. Construcția Termelor lui Diocletianus a început în anul 298 e.N, și au fost inaugurate, în anul 306 e.N, după abdicarea celor doi împărați.
Termele s-au proiectat pentru a servi cartierele populare de pe Qurinal, Viminal și Esquilin. Ele se aflau în nord-estul orașului, pe colina Viminal. Inscripția de dedicație a fost reansamblată din multe fragmente și așezată la intrarea Muzeului Național Roman, muzeu amenajat astăzi în vechil edificiu de băi. Ea consemna:
D(omini) N(ostri) Diocletianus et Maximianus invicti / seniores Aug(usti) patres imp(eratorum) et Caes(arum), et d(omini) n(ostri) Constantius et Maximianus invicti seniores Aug(usti) [patres i]mp(eratorum) et Caes(arum) et / d(omini) n(ostri) Constantius [et Maximia]nus invicti Aug(usti) et / Severus et Maximi[nus no]bilissimi Caesares thermas felic[es Dio]cletianas, quas / Maximianus Aug(ustus) rediens ex Africa [sub ?] / praesentia maie[statis] disposuit ac / fieri iussit et Dio[cletiani] Aug(usti) fratris sui / nomine consecra[vit, coe]mptis aedificiis / pro tanti operis [magn]itudine omni cultu / perfectas [Romanis suis] dedicaverunt [].
** Stăpânii noștri invincibili Diocletianus și Maximianus, Auguști stăpâni, părinți de împărați și de Cesari și stăpânii noștri Constantius și Maximianus, Auguști invincibili și Severus și Maximinus, nobili Cesari, au dedicat iubiților lor romani, fericitele terme ale lui Diocletianus ; Maximianus Augustus la reîntoarcerea din Africa, în prezența Majestății Sale, a decis și a ordonat construcția și le-a delicat în numele lui Diopcletianus, fratele său; edificiile s-au ridicat pentru o operă de amploare și somptuoasă terminată în cele mai mici detalii**.
Ocupate astăzi de biserica Sfânta Maria a Ingerilor  și a Martirilor și de Muzeul Național Roman, cele câteva săli care mai suzistă din magnificul edificiu, cu boțile lor cutezătoare, permit a se imagina cum a arătat el în perioada splendorii sale.
Pentru a se face loc termelor s-au demolat multe alte construcții. In acea epocă nu se mai obișnuia marcarea cărămizilor, dar pentru această lucrare s-a reluat obiceiul marcării.
După jefuirea Romei de către vizigoți, în anul 410 e.N și de către vandali, în anul 455 e.N, termele acestea au rămas parțial în funcțiune până în anul 537 e.N, când apeductele au fost tăiate de către ostrogoții, conduși de Vitiges, și chiar de generalul bizantin Belizarie. Acesta din urmă a folosit apa pentru a inunda șanțul de apărare al Romei și a înpiedica asediul inamicilor, el fiind retras între ziduri cu o mică armată bizantină.
Similar ca formă și talie cu Termele lui Caracalla (și ale lui Traianus), dar de două ori mai mari, termele lui Diocletianus au suferit soarta tuturor marilor monumente romane, fiind utilizate, pe parcursul secolelor, drept carieră de materiale pentru diverse alte construcții utilitare sau pentru locuințe private. Se știe că o parte a mărețului edificiu a servit ca arie de dresaj a cailor.
Caldarium-ul (intrarea de astăzi în biserica Sfânta Maria a Ingerilor și a Martirilor) a păstrat o asemenea majestate încât a atras și inspirat artiștii de după sec.al 15-lea. Andrea Palladio a făcut desene foarte complete ale monumentului.
In 1561, în Frigidarium (sală centrală basilicală) s-a trecut la construirea unei biserici, pe locul căreia existase înainte o capelă alăturată zidurilor antice, capelă dedicată Ingerilor și păzită de un călugăr. In același timp călugării din ordinul Chartreux făceau presiune pentru a obține un nou local de mănăstire. Papa Pius al IV-lea (1559-1565) a însărcinat pe Michel Angelo, care avea atunci 86 de ani, să transforme capela în basilică și a cedat-o călugărilor. Primul edificiu a fost terminat în 1564. Așa s-a născut biserica Sfânta Maria a Ingerilor și a Martirilor. A primit această consacrare deorece tradiția spunea că Termele lui Diocletianus fuseseră construite cu 40.000 de creștini reduși la muncă forțată, pe timpul ultimei mari perzecuții, din anul 303 e.N.
Proiectul lui Michel Angelo pentru biserică a respectat cu strictețe arhitectura antică a monumentului, dar după moartea lui (1564) și a papei Pius al IV-lea (1565), acesta a suferit mereu alte alterări.
Câțiva ani mai târziu, papa Grigore al XIII-lea a folosit o parte a edificiului drept magazie de cereale. Magazile au fost reutilizate de Clement al XIII-lea ca depozit de ulei, numit Olearie papali. Aici se găsesc zece mari cuve cu o capacitate de 44.000 de litri. Spațiul respectiv a fost transformat în anul 2000 în sală de expoziții, păstrându-se aranjamentul cel vechi. Sala octogonală, încă existentă în Muzeul Național al Termelor a cunocut o folosință asemănătoare. Magaziile lui au fost apoi atribuite altor folosințe colective (închisoare, spital și ospiciu).
Intr-o altă etapă, papa Sixtus al V-lea (Quint) (1585-1590) a amputat termele antice, preluând fără milă materiale pentru multiplele lui construcții. După încă un secol și jumătate monumentul devenise atât de inform încât arhitectul napolitan Luigi Vanvitelli a fost însărcinat, în 1749, să-i redea unitatea. Cu acea ocazie el a schimbat orientarea lăcașului, deschizând intrarea actuală prin Caldarium a conceput o fațadă. Aceea a fost distrusă la începutul sec. al 20-lea. In locul ei a apărut insolit și nud peretele Caldarium-ului antic.
Alături de circa 900 de stabilimente de băi din Roma sec.al 4-lea e.N, Termele lui Diocletianus au devenitt cele mai importate și luxoase construite vreodată la Roma și în lumea romană, în general. Situate pe colina Viminal, într-o incintă de 380 X 365 metri, ele ocupau aproape 14 hectare. Comform celor relatate de Olympiodorus, în sec.al 5-lea e.N, avea 2400 de bazine. Stabilimentul central, care măsura 250 X 180 de metri, putea primi până la 3.000 de persoane. Clădirile majestoase și  semicirculare, cu colonade, din actuala Piaza della Republica, realizate în sec.al 19-lea, se găsesc pe marea exedră a termelor antice și dau ideea proporțiilor originare ale monumentului.
Termele erau alimentate cu apă de o ramură a apeductului Aqua Marcia, care venea de la Porta Tiburtina și conducea către un imens rezervor de 91 X 16 metri, numit Botte di Termini. Acel rezervor a fost distrus în 1876 pentru a face loc gării feroviare. Drept consecință, gara a primit numele de Termini de  la termele din proximitate.
In partea de nord-est a pieței Republicii se văd resturi ale unei abside a Caldarium-ului. O altă absidă a sa marchează intrarea în biserica Sfânta Maria a Ingerilor și a Martirilor, așezată peste anticul Frigidarium (sala basilicală). Biserica înglobează și anticul Tepidarium, aflat imediat după după intrare, sală vastă, circulară și puțin luminată, prevăzută cu două mici nișe patrate și două încăperi laterale, care prelungesc axa nord-vest/sud-est a bisericii.
In afara adăugirilor și a modificărilor aduse de Michel Angelo și Vanvitelli (paviment și intrări mai ridicate în raport cu nivelulu antic și opt coloane noi de zidărie acoperită cu stuc care imită granitul), aspectul antic al interiorului a fost magnific prezervat. Absida bisericii a fost peste partea centrală a marii piscine rectangulare (natatio). Cele trei bolte ale sălii basilicale, susținute de opt enorme coloane monolitice originale din granit, dau și ele un rar exemplu al arhitecturii și decorațiunii interioare ale edificiilor romane.

San Bernardo alle Terme

Muzeul Național Roman sau Muzeul Național al Termelor a fost instalat într-o altă parte a edificiului central, pe latura de nord-est a basilicii și a palestrelor, unde colonada a dispărut aproape în totalitate. A mai rămas un zid al piscinei (natatio) și niște console care suportau odinioară colonete decorative suspendate, asemănătoare cu cele care se mai găsesc încă la palatul lui Diocletianus de la Split.
Un colț al edificiului este ocupat de o sală ovală de dimensiuni mari, probabil Apodyterium (vestiar) și o alta rectangulară (atrium). Acest ansamblu de săli a avut, probabil, corespondent simetric în partea de apus, astăzi complet dispărută sub Via Celimontana și Via Parigi. Dinspăre grădina muzeului se mai poate vedea o parte a fațadei edificiului principal, în timp ce din altă parte a grădinii apar cele două exedre ale colțului de noed-est al incintei termelor, destul de bine conservate, în care s-a păstrat mozaicul originar și unde se țin uneori  conferințe și lecturi publice (auditorium).
Un alt ansamblu se află la apus, cel al instalațiilor termale, cuprins astăzi în incinta Institutului de Pedagogie, construit exact peste vestigiile antice. S-a mai păstrat, în colțul de sud-vest al edificiului principal al termelor, o mare sală octogonală cu patru nișe semi-circulare la unghiuri, acum ocupată de cinematograful Planetario.
La intersecția dintre Via Parigi și Via Orlando, se poate vedea o mare parte din incinta dinspre nord-vest, precum și fațadele edificiilor moderne și exedra din Piazza Republica, care conservă fidel planul zidului exterior.
Cele două extremități ale incintei se sud-vest păstrează două săli circulare simetrice. Una dintre ele a fost transformată în biserica San Bernardo alle Terme, cealaltă se vede în colțul exterior al Viei Viminale și al pieței Cinquecento. In mijloc se găsește imensa exedră circulară din Pizza Republica, folosită probabil ca loc de spectacole, flancată de două săli rectangulare cu coloane, probabil biblioteci. Se știe că termele au adăpostit, din ordin imperial, cărțile transferate de la biblioteca Ulpia, din Forumul lui Traian, semiabandonat în sec.al 4-lea, după cum o dovedește refolosirea elementelor lui sculpturale la arcul lui Constantin.
Pe lângă faptul că au fost gigantice, Termele lui Diocletianus, ca și Termele lui Caracalla, s-au ridicat după planuri complexe, planuri ce nu se pot prezenta ușor într-o simplă descriere narativă. Studierea acestor construcții trebuie făcută după un plan desenat și confruntat cu realitățile înconjurătoare de astăzi.











sâmbătă, 16 aprilie 2011

ROMA V - TERMELE LUI CARACALLA

Impozantele ruine ale Termelor lui Caracalla sunt situate la poalele colinei Aventin, în sudul Romei și în apropiere de Circus Maximus. Ele permit descoperirea resturilor a ce a fost unul dintre cele mai mari și mai bogate edificii termale ale Imperiului Roman, care puteau să primească 1600 de persoane.
Acest imens comlex, întins pe 11 hectare, a fost inițiat de împăratul Septimius Severus (193-211 e.N), dar inaugurarea s-a făcut sub domnia fiului și succesorului său, Caracalla (211-217 e.N), în anul 216 e.N. Puțin mai târziu, alți doi împărați au terminat construcția printr-o incintă exterioară, Heliogabalus (212-222 e.N) și Alexander Severus (218-235 e.N). Ansamblul nu s-a limitat la un simplu stabiliment de baie, ci a cuprins suprafețe sportive (palestre), biblioteci, săli de masaj și examene medicale, etc. Toate serviciile anexe făceau din Termele lui Caracalla un loc de plăcere, de întâlniri și de afaceri.
Arhitectul care a conceput lucrarea nu este cunoscut.
Termele lui Caracalla au preluat modelul Termelor lui Traianus, realizate cu un secol înainte, între 104-109 e.N. Urmând un plan riguros simetric, edificiul se compune dintr-un corp central destinat băilor, încunjurat de o incintă aproapr patrată. Cuprinse între cele două peristile ale imprejmuirii, termele se integrează într-un ansamblu vast ce cuprinde o esplanadă, sau pribol. Cele două ansamble de edificii erau înconjurate de grădini, fântâni și bănci pentru odihnă. Orientarea termelor s-a calculat astfel încât să se obțină cea mai bună poziție față de soare, poziție căutată pentru toate băile romane.
Ruinele Termelor lui Caracalla sunt cele mai bine conservate din Imperiul Roman și permit reprezentarea diferitelor zone ale unor terme. Grădina închisă, înconjurată de o împrejmuire cvasi-pătrată, conține 64 de cisterne a câte 80.000 de litri fiecare, alimentate de un apeduct. Din această grădină se putea ajunge la magazine și restaurante, la stadion și, desigur, la stabilimentul principal al termelor. Apeductul era vital pentru funcționarea termelor, așa că s-a construit o derivație din apeductul Aqua Marcia, derivație care s-a numit Aqua Antoniniana.
In centrul stabilimentului, pe una din axe, se urma succesiunea clasică a băilor, care trecea prin Caldarium ( spațiul cel mai cald), prin Tepidarium (spațiu cu căldură medie), pentru a sfârși în cea mai mare sală, cea numită Frigidarium (spțiul cel mai rece) și cu natatio (piscina). Cea de a doua axă, perpendiculară pe precedenta, era compusă din frigidarium și două palestre. Această dispunere în cruce era completată de săli de serviciu, sau de circulașie (vestibule de intrare, vestiare, etc.), pentru a constitui un edificiu compact. In acst fel toate sălile încojurau sala centrală Frigidarium, fapt ce ușura circulația internă.
Edificiul termal măsura 214 metri lungime și 110 metri lățime, fără a cuprinde Caldarium, care se insera numai parțial în corpul clădirii. Frigidarium avea 58 de metri pe 24 de metri și se constituia într-o veritabilă navă centrală, cu trei bolți susținute de opt pilaștri.
Caldarium avea un plan circular cu diametrul de 34 de metri și era numai jumătaste încastrat în clădire. Opt pilaștri susțineau o cupolă evaluată la 45 de metri înălțime. Piscina (natatio) avea 53 de metri lungime, asemănător piscinelor moderne.
Cu un aspect exterior foarte sobru, termele erau bogat decorate la interior. Nu au mai rămas astăzi decât prea puține rlrmente care să vorbească de bogăția uimitoare a acestor terme, bogăție completată sub împărații Heliogabalus (Elasgabal) și Alexander Severus. Zidurile de cărămidă care se văd astăzi erau acoperite cu marmură, cu mozaicuri și cu numeroase statui dispuse prin nișe.
Sălile principale erau acoperite cu marmură ornată cu bronz aurit. Celelalte ziduri erau acperite de marmură colorată, iar plafonele erau, probabil, decorate cu picturi. Pavajul din aproape toates ălile era realizat din mozaic. Incăperile bazinelor și palestrele erau decorate cu statui și frescă. Unele băi individuale erau săpate în marmură din cea mai prețioasă, altele executate din bazalt, granit, porfir și alabastru. In întregul edificiu existau cel puțin 1600 de scaune de marmură.
Termele lui Caracalla au fost restaurate sub împăraţii Aurelianus şi Diocletianus, dar şi de către regele ostrogot Theodoric cel Mare, la începutul sec.al 6-lea e.N.
Contrastând cu un exterior sobru, interiorul era decorat cu bogăție, pavaje din marmură, sau mozaic, pereții acoperiți cu mozaic sau cu stuc aurit, marmură albă la capiteluri și cornișe, marmură policromă, porfir și granit la coloane.
In anul 537 e.N,  tot ostrogoții, dar conduși de regele Vitiges, au distrus apeductul de alimentare cu apă, pe timpul asediului Romei stăpânite de generalul bizantin Belisarie. Apoi termele au căzut în ruină după incursiunile sarazinilor, în sec.al 9-lea. In evul mediu au devenit cimitir pentru pelerinii decedați la Roma și carieră de materiale de construcții pentru bisericile și palatele noi. Papa Paul al III-lea (1534-1549), din familia Farnese, a apelat cu larghețe la această sursă pentru construirea basilicii Sfântul Petru.
Jaful a permis și scoaterea la lumina zilei a numeroase statui, precum faimosul Taur și Hercule din colecția Farnese de la Neapole, marile fântâni de granit ce se găsesc astăzi în faţa ambasadei franceze, în piaţa Farnese. Au mau rămas pe loc unele mozaicuri cu desene geometrice, sau cu reprezentări de personaje ce vânează animale acvatice.
Primele săpături sistematice au început în anul 1824, când s-a degajat pavimentul cu mozaicuri. In 1901 şi 1912 au început a fi degajate şi subteranele în care s-a găsit un Mithraeum, în 1938.
Sub Roma Imperială, termele s-au multilicat cu repeziciune. S-au consemnat 70 la sfârşitul sec. 1 e.A şi mai mult de o mie două secole mai târziu, extinse în toate localităţile romane ca urmare a evoluţiei sociale avansate.
Romanii veneau aici în fiecare zi la începutul dupăamiezii, atunci când se termina ziua de muncă, sau de actuivitate. Cei mai săraci aveau acces. se diferențiau de cei bogați prin lipsa sclavilor însoțitori. Băile publice reprezentau o trăsătură a civilizației romane, care susținea principiul că un corp sănătos se putea păstra grație băilor și exrcițiilor fizice, alături de o minte sănătoasă și cultivată în biblioteci. Asta nu înseamnă că băile nu au fost și loc al unor destrăbălări și al unor fapte reprobabile.




joi, 14 aprilie 2011

ROMA V - CAZĂRMILE COHORTELOR VIGILIS URBANI

Vigiles Urbani erau socotiți ochii Romei și organizați în trupe însărcinate cu lupta contra incendiilor cu poliția pe anumite cartiere. Marele oraș suferea într-un mod continuu de incendii, mai mult, sau mai puțin devastatoare, dar și de o criminalitate extremă.
In ciuda numărului lor mic în raport cu supraaglomerarea orașului, acești soldați jucau un rol foarte mare în viața Romei. Nu erau prea iubiți, din motive legate de aroganța și brutalitatea lor, după cum relatat Juvenal. Pe de altă parte, ei aveau numeroase legături cu civilii și, mai ales, cu larga categorie a delatorilor.
Acest corp nu avea contingent de cavalerie și nici o tabără, sau o cazarmă centrală, carec să îi asemene cu pretorienii.
Cele șapte Cazărmi ale cohortelor de Vigiles Urbani (Cohortium Vigilum Stationes) au fost stabilite de Augustus odată cu reorganizarea orașului în paisprezece regiuni (mari cartiere). S-au desemnat numai șapte cazărmi de Vigiles Urbani, adică câte una pentru câte două regiuni urbane. Augustus a creat totuși și unele mici sedii astfel încât fiecare regiune urbană să aibă câte un post de poliție și de pompieri.
- Cazarma primei Cohorte de Vigiles era situată pe latura de răsărit a Viei Lata, în Câmpul lui Marte. Această cazarmă era destinată regiunii a VII-a – Via Lata și regiunii a IX-a – Circus Flaminius. Edificiul ei era rectangular, divizat în trei aripi. Fiecare aripă avea o curte centrală înconjurată de un portic și ce șiruri de camere. Această cazarmă a fost reconstruită și modificată de Septimius Severus.
- Cazarma Cohortei a II-a de Vigiles era situată pe colina Esquilin, în afara incintei serviene. Ea avea avea în sarcină regiunea a V-a – Templum Pacis și regiunea a III-a – Isis și Serapis.
- Cazarma Cohortei a III-a de Vigiles se găsea în regiunea a VI-a – Alta Semita, în fața Porții Viminal, poartă a Zidului lui Servius Tullius, nu departe de Termele lui Diocletianus, sau de Cazarma Gărzii Pretoriene. In plus, această cazarmă trebuia să se ocupe și de regiune a IV-a – Templum Pacis.
- Cazarma Cohortei a IV-a de Vigiles se găsea pe Aventin în interiorul Zidului servian.în apropiere de Poarta Raudusculana și de Aopeductul Marcia. Regiunile ei erau a XIII-a – Aventius și a XII-a – Piscina Publica.
- Cazarma Cohortei a V-a de Vigiles era situată pe Caelius, în apropierea de arcul lui Dolabella și Silanus, care servea de poartă a zidului servian și de arc pentru Apeductul Claudia. Ea avea ca sarcină regiune a II-a – Caelimontum și regiunea I-a – Porta Capena. Unele urme ale edificiului au fost regăsite în sec.al 16-lea.
- Cazarma Cohortei a VI-a de Vigiles se situa în regiunea a VIII-a – Forum Romanum și în Velabru, între Palatin și Capitoliu, aproape de roca Tarpeiană și de Templul lui Augustus. In plus avea în răspundere regiunea a X-a – Palatium.
- Cazarma Cohortei a VII-a de Vigiles era în regiunea a XIV-a – Transtiberiun, din partea apuseană a Tibrului, dar avea în răspundere și regiunea a XI-a – Circus Maximus. Edificiul pare să fi avut la origine o mare locuință privată. Un număr de gravuri au fost regăsite, datând dintre anii 215 și 245 e. N. Ele conțin multe informații privind organizarea corpului de Vigiles Urbani. Cazarma avea un portic rectangular, cu o curte în mijloc și un pavilon central.