ANDREI VÂŞINSKI MIRAT DE ZELUL ADEPŢILOR COMUNIŞTI DIN ROMANIA

Andrei Vîşinski, a fost comisar al poporului în fosta Uniune Sovietică pe vremea lui Stalin. După terminarea celui de-al doilea război mondial, în România a început procesul de trecere spre comunism, iar asta însemna implicit "eliminarea burghezo-moşierimii". Vîşinski era cel care venea periodic în România pentru a verifica stadiul trecerii către noua orânduire. Şi a remercat în aceste vizite de lucru cu ce frenezie procedau comuniştii români la arestări şi deportări, practic nimeni vizat nu a scăpat, făceau ceea ce se numeşte exces de zel. Vîşinski, uluit de atâta zel, a spus: "Nu avem în Uniunea Sovietică atâţia copaci câte cozi de topor aveţi voi în România".

MACKENSEN INVINS DE MORAVURILE ROMÂNEŞTI

Feldmareşalul August von Mackensen, comandantul armatei germane din Bulgaria din primul război mondial şi supranumit Spărgătorul de fronturi a trăit mari succese în campania înpotriva României, în 1916. El a atacat dinspre sud conducând o armată compusă din bulgari, turci şi germani.  Regele Ferdinand şi guvernul român s-au refugiat în Moldova, lăsând Ţara Românească sub ocupaţie germană. Mackensen  a trecut imediat la pregătiri pentru administrarea de tip germanic a teritoriului ocupat, administrare care presupunea şi o exploatare la sânge a avuţiilor ţării. Pentru aceasta a adus 16000 de jandarmi germani pentru a impune ordinea lui în ţară. Mai târziu, după terminarea conflictului, feldmareşalul a scris în memoriile sale: "Am venit în România cu 16000 de jandarmi şi am plecat cu 16000 de bandiţi". Făcea referire la faptul că jandarmii învăţaseră rapid metodele româneşti de a trata legile şi interdicţiile lor şi că au permis contrabanda contra unor avantaje personale.

DATE DEMOGRAFICE ŞI RECENSĂMÂNT 1930 IN ROMÂNIA

Pentru perioada interbelică singurul recensământ complet al populaţiei României a fost făcut în 1930, restul referinţelor statistice sunt numai estimative. Conform acestuia, populaţia ţării era de 18.052.896 de persoane, mai mult cu 2,5 milioane faţă de populaţia estimată a anului 1920.

Din punct de vedere al compoziţiei etnice, românii reprezentau majoritatea populaţiei, atât înainte de primul război mondial, cât şi după sfârşitul acestuia, reprezentând aproximativ 92% în Vechiul Regat şi circa 70% din totalul populaţiei României întregite în 1920.

În război au murit circa 335.000 de soldaţi, care împreună cu populaţia civilă ucisă în timpul luptelor, reprezenta o zecime din populaţia României. Pierderile de populaţie datorate războiului au fost compensate de cele 8,5 milioane de locuitori care se adăugau la populaţia Vechiului Regat în urma Marii Uniri. Populaţia României număra în 1919 16.250.000 milioane de locuitori, dintre care 30% nu erau etnici români:

• Maghiari 19,3%,
• Evrei 5,3%
• Ucraineni 4,7%
• Germani 4,3%

Faţă de perioada de dinainte de război, numărul românilor care trăiau în afara frontierelor statului român scade semnificativ: 250.000 în U.R.S.S., 230.000 în Iugoslavia, 60.000 în Bulgaria, 24.000 în Ungaria.

Minorităţile naţionale se găseau preponderent în provinciile istorice revenite la patria mamă:

• maghiari: 29% din populaţia Transilvaniei şi 23% din cea a Crişanei şi Maramureşului;
• germani: 24% din locuitorii Banatului şi 8% din cei ai Transilvaniei;
• evrei: 30% din populaţia urbană din Bucovina, 27% în Basarabia şi 23% în Moldova.

După 1918 au avut loc şi emigrări în străinătate, nesemnificative totuşi:

• 200.000 de maghiari din Transilvania în Ungaria;
• 42.000 de turci din Dobrogea în Turcia;
• 67.646 de emigranţi au plecat în S.U.A, în deceniul 1921-1930, majoritatea fiind evrei.

A avut loc şi o imigraţie în România: 22.000 de evrei din U. R. S. S. au trecut între anii 1918-1921 în Basarabia; în anii '20 aproximativ 20.000 de români, care emigraseră în S.U.A. înainte de război, au revenit în Transilvania şi Bucovina.
Populaţia României trăia în marea ei majoritate în mediul rural. Astfel, în 1920 ea reprezenta 77% din totalul populaţiei.