SERBĂRI CE AU URMAT INCORONĂRII DE LA ALBA IULIA 15 Octombrie 1922

La manifestăriile ocazionate de încoronarea suveranilor României Mari au participat toţi primarii din Transilvania, inclusiv cei din fostul judeţ Treiscaune, ocazie cu care au primit medalia jubiliară emisă. Concomitent, în fi ecare judeţ din Ardeal, au avut loc ample manifestări culturale, artistice şi sportive. Pentru exemplifi - care, reproducem programul „serbărilor încoronărei Suveranilor în oraşul şi judeţul Braşov”, program semnat de prefectul judeţului menţionat, dr. Alexandru Sulică, şi de către comandantul Garnizoanei, colonel I. Opran. „Cu această ocazie măreaţă care încununează în mod simbolic opera de gigantică muncă a unui popor viguros ce tinde spre un sublim ideal naţional, populaţia oraşului şi judeţului Braşov cu mic cu mare, fără deosebire de situaţie socială, de naţionalitate sau confesiune, în mod spontan, doreşte a se manifesta în concertul bucuriei şi fericirei generale a ţărei în modul cel mai impunător. În acest sens, emitem următoarele dispoziţii generale: I. Toate trei zilele: 15, 16 şi 17 octombrie se consideră ca zile de sărbătoare, când orice activitate, ca şi cu ocazia sărbătorilor celor mai mari, va înceta. II. Întreg oraşul şi comunele rurale, atât edifi ciile publice cât şi casele particulare, vor fi pavoazate cu drapelele statului şi covoare naţionale în toate trei zielele. III. În toate trei zilele se va face retragere cu torţe şi cu muzica pe străzile principale ale oraşului.
Ziua întâi (15 octombrie 1922): In şcoli, cazărmi şi institute de creştere, de la ora 8-9.30 a.m. se vor ţine elevilor şi soldaţilor cuvântări, arătându-se însemnătatea actului încoronării Suveranilor şi explicându-se momentele cele mai importante din luptele seculare ale neamului, care au dus la actul realizării unităţii naţionale, simbolizat de încoronarea de azi.
La ora 10 a.m. toate şcolile de stat şi confesionale, primare, secundare şi de meserii, precum şi armata vor fi întrunite în oraşul Braşov, în piaţa Libertăţii, unde se va ofi cia „Tedeumul” de către toţi preoţii ortodocşi din oraş. Toate autorităţile civile şi militare vor asista aici la Tedeum. La aceiaşi oră la toate bisericile confesionale din oraş şi la toate bisericile din comunele rurale încă se va ofi cia „Tedeumul”. În comunele rurale autorităţile vor asista la Tedeumul ofi ciat la bisericile ortodoxe. Preoţii vor citi şi o pastorală trimisă de I.P.S. Mitropoliţi respectivi.
La ora 10 şi 30 minute vor începe şi vor suna timp de o oră toate clopotele de la toate bisericile din oraş şi comunele rurale. În oraşul Braşov se vor trage în acelaşi timp şi 101 lovituri de tun. De la 10 şi 30 de minute până la ora 11, după terminarea Tedeumului, se vor ţine publicului cuvântări ocazionale despre însemnătatea zilei. La ora 11 a.m. Prefectul judeţului şi comandantul Garnizoanei vor primi defi larea şcolilor şi delegaţilor în haine naţionale din comunele rurale, corporaţiunilor şi armatei pe Bulevardul Ferdinand, în faţa Liceului „Dr. Ion Meşotă”.
După defilare va fi recepţie la Prefectura judeţului unde reprezentanţii tuturor autorităţilor, ai societăţilor, corporaţiunilor, breslelor, confesiunilor şi naţionalităţilor vor prezenta înaintea Prefectului judeţului omagiile lor de credinţă, supunere şi supremă dragoste M.M.L.L. Regelui Ferdinand I şi Reginei Maria, Suveranii încoronaţi ai Marei Românii. După recepţie se va servi o gustare în sala cea mare a Palatului Prefecturei. În timpul recepţiei muzica militară va întona în faţa Palatului Prefecturei Imnul Regal, Imnul încoronărei şi diferite arii naţionale. În comunele rurale, după cuvântările ocazionale ce urmează după Tedeum, publicul îmbrăcat de sărbătoare în portul naţional local cu mic cu mare, se va prinde în horă şi la alte jocuri naţionale.
De la ora 3 până la ora 6 p.m. muzica militară va întona arii naţionale în Piaţa Libertăţii unde publicul se va prinde în joc. Pe locul de „Sub Straje” va începe concursul între cele 6 societăţi sportive din oraşul Braşov pentru câştigarea premiului „Cupa Încoronărei”. Seara, retragere cu torţe, cu muzica militară şi joc de artifi cii în diferite puncte ale oraşului. Festival artistic cu un program ales, urmat de un „Bal” aranjat de un comitet de Doamne şi Domni din societatea de elită a oraşului Braşov.
Ziua doua (16 octombrie 1922): De la 10 a.m.-1 p.m. continuarea concursului între societăţile sportive, pentru câştigarea premiului „Cupa Încoronărei” pe platoul de „Sub Straje”. Între 3 şi 6 p.m. Festival artistic, aranjat de un comitet cu concursul şcoalelor şi al Soc. Filarmonică în sala Teatrului Naţional. Seara, retragere cu torţe şi muzică militară. Muzica va cânta arii naţionale în Piaţa Libertăţii. Vor fi dansuri naţionale.
Ziua treia (17 octombrie 1922): Programul va fi ca în ziua a doua.
Programul manifestărilor „marilor serbări ale încoronării suveranilor României Mari” vorbeşte grăitor despre starea de spirit a românilor în anii care au urmat Marii Uniri şi despre faptul că idealul Unirii a fost prezent în sufletul tuturor românilor, spulberând opiniile unor cârcotaşi care susţin că Unirea reprezintă un „cadou” făcut românilor de către marile puteri învingătoare în primul război mondial. Unirea de la 1 Decembrie 1918, realizată cu atâtea sacrifi cii de înaintaşii noştri, trebuie păstrată şi consolidată ca o comoară de nepreţuit, pe care avem obligaţia morală să o trasmitem urmaşilor urmaşilor noştri, în vecii vecilor! Amin.

MARELE SFAT NAŢIONAL ROMÂN DIN TRANSILVANIA

Marele Sfat Naţional Român din Transilvania a fost instituit, potrivit articolului al IX-lea al Rezoluţiei Adunătii Naţionale de la Alba Iulia, „pentru conducerea mai departe a afacerilor Naţiunii Române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească”, drept pentru care avea „toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română, oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiile pe care le află necesare în interesul naţiunii. După constituire, Consiliul Dirigent a preluat o mare parte din aceste atribuţii, aşa încât atât presa vremii, cât şi studiile de specialitate au apreciat rostul Marelui Sfat Naţional în diverse moduri. Unele opinii l-au considerat o instituţie de tip parlamentar, ce trebuia consultată de către Consiliul Dirigent în cazuri importante, şi care avea să controleze activitatea Consiliului. Altele au conturat ideea că Sfatul trebuia să se ocupe doar de discutarea şi votarea proiectelor de lege privind reforma agrară şi legea electorală, cum s-a şi întâmplat de fapt^. In şedinţa Marii Adunări Naţionale din 1 decembrie 1918 Alexandru Vaida Voevod a propus ca Marele Sfat Naţional să fie compus din 250 de membri, dintre care 200 aleşi în acea şedinţă şi 50 ulterior, prin cooptare. După acceptul adunării, a fost citită lista ce conţinea cele 200 de nume (după unele surse, este vorba despre un număr mai mare decât cel propus: 210 sau 212), pe care Adunarea a votat-o în unanimitate.

Din punct de vedere profesional, majoritatea membrilor aleşi erau jurişti (99) şi preoţi (39), fiind urmaţi de profesori (17), muncitori (14), proprietari (8), publicişti (7), directori de bancă (6), învăţători (4) şi medici (3). Explicaţia constă în faptul că, în condiţiile socio-politice din Austro-Ungaria de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, profesiile de jurist şi cleric erau cele mai accesibile românilor. Din punct de vedere politic, cei mai multi aparţineau Partudului Naţional Român. Partidul Socialist Democrat deţinea 17 locuri. Singura femeie aleasă în Sfat a fost Eleonora Lemeny-Rozvan, profesoară în Sibiu, membră a PSD. Criticile cu privire la componenţa Marelui Sfat Naţional vizau în special slaba reprezentare sau lipsa unor anumite categorii sociale şi au generat întrebări cu privire la modul în care a fost alcătuită votată de Marea Adunare Naţională. Drept răspuns, Biroul Presei din Sibiu a emis un comunicat publicat în numărul din 8 martie 1919 al ziarului „Patria”, prin care arăta că lista a fost alcătuită de către o comisie a conducătorilor Comisiilor naţionale comitatense, iar aceasta a respectat la rândul ei propunerile fiecărui judeţ în parte^. Datorită acestei componenţe neechilibrate, Marele Sfat Naţional a fost întregit prin cooptarea unor membri din alte clase sociale decât cele reprezentate majoritar. La 2 ianuarie 1919 Ion Suciu, aflat la conducerea Resortului Organizării al Consiliului Dirigent, a solicitat Consiliilor naţionale judeţene româneşti ca în maxim 8 zile să trimită câte o listă cu propuneri de noi membri pentru Sfat. Suciu recomanda ca lista să cuprindă şi 2-5 ţărani, pentru ca „şi ţărănimea noastră să fie corespunzător reprezentată în Marele Sfat Naţional al Nostru” In cea de-a doua sesiune de lucrări, începută la 29 iulie 1919, a fost aleasă o comisie specială, care să se ocupe de analizarea propunerilor venite din teritoriu şi alegerea membrilor cooptaţi, care urmau să fie votaţi de membrii Marelui Sfat. Deşi au fost înscrişi şi avocaţi şi preoţi, aceştia nu au mai fost luaţi în considerare. In final, raportorul Axente Banciu a făcut cunoscute concluziile comisiei şi a propus să fie cooptate 48 de persoane: 13 învăţători, 11 ţărani, 10 diverşi, 4 muncitori, 3 medici, 3 ingineri, 2 publicişti şi 1 artist^.

Prima sesiune

Cele dintâi lucrări ale Marelui Sfat Naţional Român au fost ţinute pe 2 decembrie 1918. La ora 9, membrii aleşi ai Sfatului s-au întrunit în clădirea tribunalului din Alba Iulia şi şi-au ales organele de conducere: Gheorghe Pop de Băseşti (preşedinte), Ion Papp, Demetriu Radu, Teodor Mihali, Andrei Bârseanu (vicepreşedinţi), Caius Brediceanu, Mihai Popovici, Ionel Pop, Silviu Dragomir, Gheorghe Pop şi Iosif Ciser (notari). De asemenea, au fost numiţi membrii delegaţiei care urma să prezinte regelui Ferdinand I şi guvernului Brătianu rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia: Miron Cristea, Iuliu HossuIuliu,Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voevodşi, ulterior, Caius Brediceanu.

Marele Sfat Naţional a ales apoi un organ reprezentativ cu activitate permanentă, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului, şi ţinuturilor româneşti din Ungaria şi compus din membri ai Sfatului: Iuliu Maniu (preşedinte), Vasile Goldiş, Ştefan Cicio- Pop, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Vlad, Ion Suciu, Aurel Lazăr, Emil Haţieganu, Victor Bontescu, Romul Boilă, Ion Flueraş, Iofif Jumanca, Vasile Lucaciu, Vasile Branişte şi Octavian Goga. Consiliul Dirigent, aşa cum a hotărât Marele Sfat Naţional, „va aduce la îndeplinire hotărârile Adunării Naţionale, va prelua şi va dirigui viaţa de stat, va îngriji serviciile publice şi în acest scop va fi în drept de a ordona şi a lua toate măsurile pe care le va găsi necesare”. După ce au fost aleşi, membrii Consiliului, care erau prezenţi, au depus jurământul de credinţă în faţa episcopului Ion Papp^. Profesorul Silviu Dragomir a propus să fie trimisă o telegramă regelui Ferdinand I, prin care să fie înştiinţat că „Adunarea Naţională a românilor din Transilvania, Banat şi ţara ungurească, ţinută la Alba Iulia, glorioasa cetate a lui Mihai Viteazul, a declarat într-un elan de entuziasm fără margini, unirea teritoriilor sale cu Regatul România”. Propunerea i-a fost acceptată^. La închiderea şedinţei, preşedintele Marelui Sfat Naţional şi-a exprimat bucuria faţă de evenimentele întâmplate şi i-a sfătuit pe ceilalţi membri să răspândească vestea celor hotărâte la Alba Iulia^.

A doua sesiune

La 19 iulie 1919 Consiliul Dirigent a hotărât reconvocarea Marelui Sfat Naţional pentru ziua de 29 iulie, la Sibiu, pentru a dezbate şi vota proiectele de legi privind reforma electorală şi cea agrară, elaborate anterior de către Consiliu. Ion Suciu a trimis telegrame în acest sens către toţi membrii aleşi ai Sfatului, chemarea fiind publicată şi în ziarele româneşti, sub semnătura vicepreşedintelui Theodor Mihali (întrucât Gheorghe Pop de Băseşti decedase între timp)^. Lucrările celei de-a doua sesiuni au fost ţinute în sala de şedinţe a prefecturii din Sibiu, între 29 iulie şi 11 august 1919. In cadrul acestora au participat şi membrii Consiliului Dirigent, ziarişti, oameni politici şi reprezentanţi ai Aliaţilor la Bucureşti. Primele şedinţe au fost dedicate discursurilor, citirii telegramelor şi mai apoi întregirii prin cooptare a Marelui Sfat. Pe parcursul sesiunii, Marele Sfat a mai completat Consiliul Dirigent atunci când, din diferite motive, unii membri ai acestuia au trebuit să demisioneze.

După încheierea preparativelor, la începutul lunii august s-a a trecut la discutarea principială a proiectului de lege electorală. Acesta prevedea drept de vot pentru toţi cetăţeni români de sex masculin, în vârstă de peste 21 de ani. Votul era universal, egal, direct şi secret, sistemul electoral fiind de tip uninominal. Cetăţenia română urma să fie acordată tuturor locuitorilor născuţi în provinciile unite cu România care nu optaseră pentru o alta; de asemenea tuturor celor care începând de la 1 ianuarie 1914 şi-au stabilit domiciliul în aceste locuri şi optează pentru cetăţenia română şi, în fine, tuturor românilor care alegeau cetăţenia română, fie că erau născuţi sau îşi aveau domiciliul în aceste provincii sau nu. Reprezentanţii PSD au protestat faţă de faptul că proiectul nu respecta întru-totul Rezoluţia Marii Adunări Naţiobale de la Alba Iulia (articolul III) şi au cerut includerea dreptului de vot şi pentru femei, precum şi reprezentarea proporţională în parlament, prin adoptarea sistemului electoral pe liste. Majoritatea a respins aceste cereri, pretextând că problema votului pentru femei este de competenţa viitoarei Adunări Constituante a României Mari, iar reprezentarea uninominală era, pentru moment, cea mai simplă şi cea mai potrivită soluţie.

Pe 2 august 1919 a avut loc un incident care a determinat retragerea membrilor PSD din Marele Sfat. In cursul expunerii sale, Ion Suciu a spus „avem un rege”, moment în care membrii Sfatului, mai puţin cei socialişti, s-au ridicat în picioare. Cei care au rămas pe scaune au fost pe acest motiv apostrofaţi, drept pentru care au părăsit sala definitiv. Intr-o telegramă trimisă pe 4 august şi citită în plen, socialiştii şi-au explicat gestul, amintind că ei au convingeri republicane şi că acest fapt a fost cunoscut şi acceptat de către Marea Adunare Naţională atunci când i-a ales ca membri. De asemenea, au precizat că întrucât Marele Sfat nu înţelege să le respecte principiile, ba continuă dezbaterea şi votarea proiectului de lege în absenţa lor, se văd nevoiţi să îşi depună mandatul^.

Proiectul de lege privind reforma electorală a fost discutat pe articole începând cu 4 august şi a fost adoptat cu mici modificări şi un singur vot împotrivă pe 6 august. Consiliul Dirigent a trimis Consiliului de Miniştri de la Bucureşti, la 12 august, un exemplar legalizat al proiectului, care a fost discutat în şedinţa din 20 august şi promulgat ca decret-lege pe 24 august. Acelaşi traseu a fost urmat şi de către proiectul de lege privind reforma agrară. El a fost luat în discuţie de către Marele Sfat Naţional Român în şedinţa a 13-a, din 6 august 1919, iar varianta adoptată a devenit decret-lege pe 10 septembrie^. Potrivit acestei reforme, marile proprietăţi urmau a fi reduse prin expropriere la un preţ stabilit de către comisiile judeţene de împroprietărire, iar ţăranii aveau dreptul la o suprafaţă de pământ cel puţin atât cât puteau s-o lucreze ei şi familiile lor. Marele Sfat Naţional Român a fost dizolvat de facto pe 11 august 1919, după încheierea celei de-a 21-a şi ultima şedinţă a sa, iar de jure pe 20 noiembrie 1919, la întâlnirea Corpurilor Legiuitoare ale României Mari

REPUBLICA AUTONOMĂ BĂNĂŢEANĂ 1918

Republica Autonomă Bănăţeană a fost o formaţiune statală efemeră, nerecunoscută, proclamată la Timişoara la 31 octombrie1918 de socialiştii unguri conduşi de dr. Otto Roth şi susţinuţi de guvernul ungar, în încercarea de a împiedica iminenta unire a Banatului cu România. Republica ar fi urmat să fie un organism autonom în cadrul Ungariei, cu un comisar civil şi unul militar, iar lider avea să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha.

In paralel se vroia înfiinţarea unui „Sfat al Poporului din Banat”, care îi excludea pe români. Drept urmare românii conduşi de Aurel Cosma, au respins iniţiativa maghiară şi au înfiinţat separat un Consiliu Militar Naţional Român. Republica Bănăţeană a încetat să existe două săptămâni mai târziu, la 15 noiembrie, când trupele sârbe au intrat în Banat şi au instaurat administraţia provizorie sârbească.

Republica Banat (în română : Republica Banaţeana, germană : Banater Republik, sârbă : Banatska republika / република Банатска, maghiară : Bánáti Köztársaság) a avut de trăit  un timp scurt. A fost un stat fals proclamat la Timişoara pe 1 noiembrie 1918, la o zi după dizolvarea imperiului Austro-Ungar . Rcunoscută numai de către Ungaria, republica fantomă a fost invadată imediat de armata Serbiei, pe 15 noiembrie. In anul următor teritoriul său a fost împărţit între Romania şi Serbia.

Banatul este o regiune geografică naturală din sud-esrul Câmpiei Panoniei. Din 1552, a devenit fost o provincie otomană, numit Eyalet de Temesvar.  După 1718, prin Tratatul de la Passarowitz , regiunea a devenit o provincie habsburgică, numitîă Banatul Timişoarei . Această provincie a fost abolită în 1778.  Intre 1849 şi 1860, regiunea Banat, împreună cu Bačka şi Srem, au făcut parte dintr-o nouă provincie Habsburgică, Voievodatul Serbia şi Banatul Tamiš. Capitala tuturor acestor provincii a fost Timişoara.

 La data de 31 octombrie 1918, au fost stabilite consilii militare de către grupurile etnice care trăiau în regiunea Banat: români , maghiari , germani , evrei şi sârbi .  La o întâlnire, dr. Otto Roth, membru al Partidului Social-Democrat, a propus crearea unui Consiliu Popular al Banatului autonom, cu reprezentanţi de la fiecare grup etnic, dar ofiţerii români s-au distanţat de acest obiectiv, atâta timp cât nu a existat nici o rezoluţie privind Consiliul Naţional Român.

 A doua zi, pe 1 noiembrie 1918, Roth a proclamat Republica Banat din balconul a consiliului local Timişoara. Liderul civil din Republica a devenit dr. Roth, în timp ce comandantul militar a fost desemnat Albert Barta . Guvernul Ungariei a recunoscut independenţa Republicii Banat.

 In aceeaşi zi, în reuniunea fondatorilor Consiliului Popular Banat au intrat 20 de membri proveniţi din Consiliul Local, 60 de membri din consiliile Militarr Naţionale, 40 de reprezentanţi din consiliile muncitorilor, şi 70 din partidele burgheze.  A fost ales un comitet executiv de 20 de membri.

Cu toate acestea, românii, cel mai mare grup etnic, nu a vrut autonomie, ci mai degrabă unificarea cu România.

Consiliul Naţional Banat a organizat echipe militare şi de protecţie civilă pe 4 noiembrie pentru a stabili controlul asupra teritoriului Banatului. Cu toate acestea, pe 15 noiembrie, trupele sârbe au intrat în Banat şi au pus capăt Republicii. Consiliile naţionale au fost dizolvate de către forţele sârbe pe 21 februarie, 1919.  Câteva luni mai târziu, în urma Declaraţiei de la Alba-Iulia şi a Rezoluţiei Marii Adunării Populare de la Novi Sad , Banatul a fost împărţit în primul rând între România şi Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor .

 La data de 16 aprilie 1920, etnicii germani din Banat au trimis o cerere la Conferinţa de Pace de la Paris cerând restabilirea Republicii  sub numele de Republica Banatia, această nouă republică să includă nu numai terirorii ale Banatului, dar şi regiunea vecină Bačka. Republica urma a fi împărţită în cantoane, fiecare administrat de popilaţia, sau degrupul etnic majoritar. Cu toate acestea, această propunere a fost respinsă.

Populaţia

Populaţia republicii puse în discuţie a avut 1.582.133 de oameni, din care 592,049 (37.42%) erau români , 387545 (24.50%) germani , 284329 (17,97%) sârbi  şi 242,152 (15.31%), maghiari şi un număr mai mic din alte grupuri etnice, cum ar fi slovaci, croaţi, bulgari şi ruşi. Compoziţia religioasă a fost, după cum urmează: 855852 (54.10%) au fost creştinii ortodocşi , 591,447 (37.38%) au fost romano-catolici  şi o pleiadă de aderenţi de la alte grupuri religioase, cum ar fi calvinişti , luteranii şi evrei .