ROMANIA - MIHAI VITEAZUL- UNIFICATORUL

 

„In tara mea as fi putut sa raman linistit si sigur, fara nici o teama, daca nu m-ar fi chemat credinta mea fata de crestinatate. Io Mihail voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului si al Tarii Moldovei” - Memoriu al lui Mihai Viteazul din anul 1601 catre împaratul Rudolf al II-lea.

 

Originea domnitorului erou

Pentru multă vreme i s-a mai spus si Mihai Patraşcu, fiul voievodului Patraşcu cel Bun (şi, implicit, frate al domnitorului Petru Cercel), atribuindu-i-se, în mod eronat, o filiaţie nobilă care sa îi legitimeze prezenta pe tronul Tarii Romanesti şi, apoi, al Ardealului şi Tarii Moldovei. Izvoarele istorice susţin însă falsitatea unei asemenea teorii.

Cert este ca Mihai s-a nascut undeva in apropierea Ialomitei, in localitatea Piua Pietrii de azi, in anul 1558, la un an dupa moartea lui Patraşcu cel Bun. Chiar si ideea ca el ar fi fost un fiu nelegitim si postum al domnitorului valah este putin probabila, atata vreme cat Patrascu a murit in anul 1557 in urma unei grele si indelungate suferinte, acesta fiind si motivul pentru care a fost dus de catre medicii sai la aerul curat al Valcei. Cunoastem, in schimb, numele mamei sale, Tudora (sau Teodora) Cantacuzino, "o vaduva frumoasa si bogata din zona Ialomitei", o femeie de neam grec din impresionanta familie a Cantacuzinilor.

Tineretea lui Mihai este una marcata de treburile negustoresti, acolo unde viitorul voievod da dovada de o abilitate innascuta. O cronica polona il prezinta ca fiind negustor de vite, in timp ce o alta spaniola il arata ca pe un comerciant de bijuterii. Alaturi de influentul sau unchi Iane Cantacuzino, zis si Epirotul, Mihai invata turceste si greceste, si dovedeste un real talent pentru stiintele vremii. Tot prin unchiul sau, capuchehaia (reprezentant al domnului la Stanbul), Mihai incepe o fulminanta ascensiune pe scara sociala. Bazandu-se pe averea stransa in anii tineretii si pe relatiile lui Iane, tanarul este numit banisor de Mehedinti in anul 1588, moment in care incepe achiztionarea primelor sate. Doi ani mai tarziu, in 1590, el este numit mare stolnic, pentru ca dupa alti doi ani, in 1592, sa devina mare postelnic. Mai trec doar cateva luni si ambitiosul tanar este numit mare aga. In tot acest timp, Mihai indeplineste si functie de ispravnic in locul unchiului sau care locuia la Istanbul. Sub domnia lui Alexandru cel Rau (1592-1593), acelasi Mihai devine ban al Olteniei in locul lui Iane.

Portret al lui Mihai Viteazul

Averea sa era deja una considerabila, dupa propriile declaratii, viitorul domn detinand 23 de sate numai in judetul Romanati, altele fiind aduse ca zestre de sotia sa, Stanca, fiica lui Dobromir, fost ban al Olteniei, in timp ce alte sate de mosneni le daruise mamei sale. Este evident ca Mihai rivaliza cu insusi domnitorul si, chiar in aceste momente, sunt lansate zvonurile ca ar fi nimeni altul decat fiul lui Patrascu cel Bun. Poate ca acesta este motivul pentru care Mihai este arestat si obligat sa jure in prezenta a 12 boieri si a domnitorului Alexandru cel Rau ca nu are legaturi cu defunctul voievod, fapt pe care noul ban al Olteniei il indeplineste fara cracnire. Credibilitatea, insa, a unei asemenea intamplari este pusa sub semnul intrebarii, mult mai credibila fiind aceea in care Mihai a fost condamnat la moarte in lipsa datorita implicarii intr-un complot prin care urmarea sa ia tronul Valahiei. Cert este ca Mihai scapa cu fuga si, pentru doua saptamani, se ascunde in Ardeal. Ia apoi drumul Constantinopolului acolo unde, cu ajutorul unchiului sau Iane, al lui Andronic Cantacuzino, fiul lui Seitanoglu, al lui Sigismund Bathory si al agentului englez Barton, reuseste sa il induplece pe sultan si sa obtina tronul Tarii Romanesti. Sumele pe care Mihai le ofera atat sultanului cat si nobililor turci care sa ii faciliteze intrarea la suveran sunt fabuloase, el fiind nevoit sa cheltuie aproape tot ce agonisise de-a lungul anilor si chiar sa imprumute sume exorbitante. Astfel, in octombrie 1593, noul domnitor al Valahiei intra in Bucuresti insotit de un alai de creditori dornici sa isi recupereze cat mai repede investitia si dobanzile aferente, bani pe care Mihai nu ii putea obtine decat din satele populate de valahi.

Birurile devin insuportabile, taranii aleg sa fuga de pe mosii lasand locul turcilor care prinsesera " a se aseza" si a inlocui, in multe locuri, populatia locala. Tara Romaneasca se transforma incet-incet intr-o provincie turceasca in toata regula, iar banii necesari creditorilor nu puteau fi stransi cu una- cu doua. Dovedind o intuitie caracteristica doar marilor lideri militari si politici, Mihai nu ramane indiferent la miscarea antiotomana ce cuprinsese Europa si, atras de mirajul eliberarii tarii de catre turci si, nu in ultimul rand, de datoriile grele catre creditorii sai, el alege sa se alature Ligii Sfinte europene. Astfel, el nu asteapta sa fie invitat ci, fapt ce il caracteriza din plin, ia initiativa si trimite el insusi soli in Ardeal si Moldova, precum si la boierii Buzesti, pe care ii cheama alaturi de el in lupta antiotomana. Rezultatul a fost o intelegere deplina intre cele trei tari. La 13 noiembrie 1594, la doar un an dupa inscaunarea sa, Mihai cheama pe toti creditorii la vistieria domneasca pentru a "incheia socotelile". Dar socotelile sale erau mai mult decat sangeroase. Tunurile lovesc in plin in multimea celor adunati sa isi primeasca banii. Supravietuitorii sunt masacrati de armata domneasca. Au urmat circa 2000 de ieniceri, intreaga garnizoana turceasca din Bucuresti, in frunte cu emirul. Giurgiul este asediat, dar rezista in fata armatei lui Mihai. In schimb, La Harsova, Silistra si Targul de Floci, turcii sufera infrangeri zdrobitoare. In Moldova, Aron Voda macelerea pe toti otomanii din Iasi si dadea semnul unei rascoale generale in cele doua tari romane.

Oastea lui Mihai Viteazul

La Istanbul, sultanul decide inlocuirea "hainilor" si, in fruntea a doua armate conduse de Hasan Pasa si Mustafa Pasa, trimite inlocuitorii: Bogdan, fiul lui Iancu Sasul in Moldova, si Stefan Surdul in Tara Romaneasca. In acelasi timp, suveranul turc asmute asupra lui Mihai pe tatari. Mihai ii intampina la 14 ianuatrie 1595, in apropierea satului Putinei, apoi, la 16 ianurie la Stanesti. In ambele infruntari el iese victorios dar nu poate impiedica unirea celor doua armate musulmane. Domnitorul isi surprinde, insa, adversarsul la Marotin, dupa ce trecuse Dunarea pe gheata si reuseste o victorie stralucita. Ambii pasi sunt ucisi, iar inlocuitorul sau este pus pe fuga. Armatele sale continua inaintarea pana la Muntii Balcani, iar populatiile locale (bulgari, sarbi, albanezi, greci) i se alatura. Rascoale pornesc peste tot si era evident ca sultanul nu va tolera o atare stare de fapt.

Calugareni - victorie sau infrangere a lui Mihai?

Rascoala lui Mihai si a lui Aron Voda trezise in sanul popoarelor din balcani speranta eliberarii de sub jugul otoman. Haiducii sarbi si bosniaci, unii dintre cei mai sangerosi si mai temuti adversari ai turcilor stabiliti in Balcani, i se alatura lui Mihai Viteazul fara nicio conditie. Printre ei se afla inclusiv temutul Baba Novac, un razboinic feroce chiar si la varsta de 80 de ani. Din Istanbul pornea, insa, temutul ordin. O armata de circa 40.000 de oameni, nici pe departe 150.000-300.000 atat cat se vehicula in manualele de istorie postdecembriste, in frunte cu Ferhat Pasa, porneste catre Muntenia. Mihai trebuia dat ca exemplu in fata celor care mai aveau idei de rebeliune. Sultanul se razgandeste inexplicabil si il inlocuieste pe incercatul general cu vizirul Sinan Pasa chiar inainte de a trece Dunarea. Mihai nu reuseste sa stranga mai mult de 8000-14.000 de osteni, carora li se adauga un contingent de 2000 de unguri si circa 200 de cazaci. Se parea ca totul se va sfarsi intr-o baie de sange pentru valahi.

Mihai Viteazul - imagine de epoca

Constient ca nu poate infrunta o asemenea armata in camp deschis, Mihai Viteazul alege aceeasi tactica pe care si marele Stefan voievod o folosise la Vaslui, anume alegerea unui teren prielnic care sa nu permita desfarsurarea trupelor otomane. Iar acest loc a fost satul Calugareni din apropierea Giurgiului. La 13/23 august 1595, valahii isi incep ofensiva. Primul lor atac are darul de a ii duce pana aproape de corturile turcilor, dar contraofensiva ienicerilor ii face sa se retraga peste Nealjlov, lasand in urma 11 tunuri. Ungurii nu iau parte la lupta, preferand sa se foloseasca doar de artilerie impotriva trupelor ce inaintau amenintator. Este momentul in care Mihai alege sa puna totul in joc. In fruntea ostasilor ramasi el se regrupeaza si porneste un contraatac fulgerator. Doi pasi sunt ucisi chiar de catre domnitor, in timp ce detasamentul unguresc decide, in final, sa loveasca din flanc. Cazacii si un mic grup de ardeleni, dupa ce invaluisera armata turceasca, ataca din spate creand un haos general printre turci. Totul se transforma intr-o retragere dezorganizata, insusi Sinan fiind la un pas de a-si pierde viata in tumultul de oameni si animale. 3000 de turci isi pierd viata in lupta, iar romanii reusesc sa recucereasca tunurile pierdute. Dar victoria lui Stefan de la Vaslui nu mai putea fi repetata.

Scena din batalia de la Calugareni

Turcii era inca mult prea multi. Intaririle se aflau pe drum iar spionii lui Mihai il avertizasera deja de iminenta sosirii lor. Pierderile in randul armatei muntene erau uriase, astfel ca domnitorul alege sa se retraga in Transilvania, lasand liber invaziei otomane. La fel ca la Rovine, victoria pe campul de lupta ramasese a romanilor, turcii fiind, insa, cei care ocupau Muntenia.

Intre timp, dupa o noapte a nuntii care se dovedise un fiasco, Sigismund Bathory alege sa isi paraseasca mireasa, pe Maria Cristina, si, cu inima franta, alege sa isi aline durerea in razboi. Era semnul pe care il asteptase atata vreme Mihai. Sigismund aducea cu el 22.000 de secui, 15.200 de soldati ardeleni si 63 de tunuri. Moldova raspundea si ea chemarii domnitorului muntean cu 3000 de oameni si 22 de tunuri. Lor li se alaturau si 300 de italieni, experti in asedii si arme de artilerie trimisi de ducele din Toscana. Sinan, fara sa stie ce il astepta, alege sa treaca Dunarea si sa lase la Giurgiu doar ariegarda si o prada uriasa. Un advesar prea marunt pentru armata crestina. Giurgiul cade in urma unui atac violent, tranformand expeditia de pedepsire ordonata de sultan la stadiul unui esec rasunator. Cronicarul turc Naima, nota cu amaraciune: "O asemenea retragere dezastruoasa si infrangere n-a mai fost pomenita in istorie". In schimb, Muntenia, in frunte cu Bucurestiul, era o ruina. Razboiul transformase orasele in gramezi de resturi fumegande, iar satele se destramau in lipsa oamenilor care alesesera fuga sau moartea in lupta.

Batalia de la Giurgiu

Unirea Tarilor Romane - Actul lui Sigismund Bathory sau al lui Mihai?
Revenind la batalia de la Calugareni, trebuie mentionat ca Mihai Viteazul era constient de iminenta unui atac turcesc la scara mare. Astfel, el trimite soli care sa ceara ajutorul aliatului sau, Sigismund Bathory. Ajunsa la 2 mai 1595 la Alba Iulia, delegatia boiereasca a muntenilor se loveste, insa, de refuzul categoric al principelului transilvan. Era evident ca Bathory dorea sa se foloseasca de un vis de veacuri al romanilor, acea "Restitutio Daciae" (Refacerea Daciei), si sa creeze un stat tampon intre Imperiul Otoman si Europa Apuseana. Iar acesta era momentul cel mai potrivit. Siliti de imprejurari, boierii valahi accepta conditiile suveranului din Ardeal semnand actul care insemna, practic, desfiintarea statului muntean. Mihai devenea, astfel, un simplu loctiitor al lui Bathory pe tronul Valahiei, acelasi lucru intamplandu-se si cu noul domnitor moldovean, Stefan Razvan Voda. In documentele vremii aparea, astfel, primul carmuitor ale celor trei provincii de la moartea ultimului rege dac, Sigismund Bathory… "Prea luminatul domn Sigismund, din mila lui Dumnezeu, principele Transilvaniei, Moldovei si Valahiei transalpine si al sacrului Imperiu roman, domnul partilor regatului unguresc si comitele secuilor, domnul nostru prea milostiv". In acelasi timp, Mihai era numit "respectabilul si magnificul domn Mihai, voievodul tarii noastre transalpine, credinciosul nostru iubit".

Sigismund Bathory

Conditiile erau mai mult decat umilitoare. Mihai nu putea incheia nici un tratat fara stirea lui Sigismund, nu putea condamna boierii si nu putea demite dregatorii. Taranii fugiti de pe mosiile boieresti urmau sa fie adusi inapoi si doar o cerere pusa de boierii munteni, anume ca bisericile sa ramana sub jurisdictia mitropolitului de la Targoviste, a fost acceptata. Stefan cel Mare cunoscuse un moment asemanator la Calomeea. Raspunsul sau a fost victoria din Codrii Cosminului. Pentru Mihai, raspunsul s-a aflat la Selimbar si, apoi, la Guruslau.

Lipsit de aportul "suveranului" sau, domnitorul valah continua de unul singur luptele cu turcii, si asta in ciuda unei vistierii golite de multa vreme. Mihai, alaturi de Baba Novac si de fratii Buzesti, ataca necontenit Balcanii, pradand Babadagul, Vidinul, Plevna, Sofia si arzand, conform cronicilor vremii, peste 2000 de sate. Crestinii apuseni fusesera, insa, invinsi la Kerestes, iar Mihai intelegea ca singur nu se putea opune uriasei masinarii de razboi care era Imperiul Otoman. Armata sa de mercenari, o inovatie pentru Valahia, necesita circa 100.000 de forinti pe luna, suma pe care, in ciuda jafurilor, domnitorul nu o putea asigura. In Tara Romaneasca izbucneau tot mai des lupte intre mercenari si taranii care se vedea jefuiti chiar de cei care ar fi trebuit sa ii apere. Nu ramanea decat o solutie… pacea cu turcii. Astfel, la 7 ianuarie 1597, Pasa Hasan din Belgrad ii confirma lui Mihai ca vasalitatea sa fusese acceptata de sultan "pana la sfarsitul zilelor sale", totul in schimbul unui tribut consistent. In schimb, Viteazul de pe tronul Munteniei nu renunta la ideea luptei antiotomane. In acelasi timp, el incheie un tratat de alianta si cu imperialii lui Rudolf al II-lea, cerand si primind de la acestia bani pentru intretinerea unei armate de 5000 de oameni si promisiunea unor subsidii pentru inca 5000 de ostasi in cazul unei lupte cu turcii. Tot in tratatul incheiat cu Rudolf, Mihai accepta suzeranitatea acestuia si primea, in cazul in care ar fi vrut sa paraseasca tronul, un castel in Ungaria sau Transilvania, acolo unde ar fi urmat sa traiasca pe banii monarhului conform rangului sau.

Intre timp, schimbatorul Sigismund Bathory accepta sa predea puterea imperialilor in schimbul a doua ducate in Silezia (1598). Dupa doar cateva luni intelege, insa, ca Ardealul ii oferea o situatie financiara mult mai buna si, intors pe furis, se proclama din nou principe si aresteaza oamenii lui Rudolf. Mihai isi permite de acum sa trateze de pe picior de egalitate cu Sigismund. El intervine pe langa Rudolf al II-lea pentru a-l mentine in functie pe principele ardelean, trimitandu-i acestuia din urma o solie amenintatoare prin care ii arata lui Sigismund adevarata sa fata. Mihai cerea ajutor in vesnicele sale lupte cu turcii altfel, in cazul unei paci secrete, ar fi tinut loc " de pagan si turc destul".

Portret contemporan al lui Mihai Viteazul

Sigismund se dovedeste, insa, acelasi caracter instabil si paraseste pentru a doua oara domnia, lasand in loc pe varul sau, cardinalul Andrei Bathory (29 martie 1599), un protejat al polonilor, aliatii turcilor, iar Mihai se vedea pentru a doua oara in situatia de a se recunoaste vasalul familiei Bathory. Din nou, cele trei tari romane, Ardealul, Muntenia si Moldova (pe tronul careia se afla un alt supus al polonilor, Ieremia Movila) se inchinau aceluiasi domn. Nu era insa, decat o formalitate. Sustinut de Rudolf al II-lea si de generalul acestuia, albanezul Giorgio Basta, Mihai primeste acceptul de a lupta impotriva lui Andrei Bathory cel care, asa cum se temuse domnul muntean, incheiase pacea cu turcii.

La 5 octombrie 1599, Mihai patrunde in Ardeal prin pasul Buzaului. In acelasi timp, pe Olt, o alta armata munteana condusa de fratii Buzesti si Baba Novac, venea in ajutorul domnitorului. Jonctiunea s-a facut la 16 octombrie in satul Selimbar, iar armata lui Mihai, mare parte formata din mercenari, secui, valahi si haiduci balcanici numara aproape 20.000 de oameni. Andrei Bathory ii opunea un numar egal de ostasi. Primul atac este dat de neobositul Baba Novac, urmat imediat de un contraatac al armatei cardinalului. Valahii se repliaza si ataca din nou, dar sunt respinsi pentru a doua oara si se parea ca vor pierde batalia. Este momentul in care Mihai, la fel ca in batalia de la Calugareni, intra personal in lupta, in fruntea propriei armate, moment care decide sortii bataliei, transformand infrangerea iminenta intr-o victorie rasunatoare. Andrei Bathrory alege sa fuga dar este prins de secui si decapitat in coliba unui taietor de lemne. Capul sau avea sa fie adus lui Mihai in suspinele sotiei sale, doamna Stanca, cea care se spune ca murmura mereu "saracul popa, saracul popa". La 1 noiembrie 1599, Mihai patrundea in Alba Iulia asemenea unui mare invingator. Ardealul se afla la picioarele sale. Nu mai ramanea decat Moldova pentru ca Dacia sa fie refacuta, si nu formal, ci prin forta armelor.

Predarea capului lui Andrei Bathory

Mihai Viteazul intentionase cucerirea Moldovei inca din anul 1597, doar demersurile lui Sigismund Bathory facand ca aceasta campanie sa fie amanata. La motivele initiale, care insemnau slabirea influentei turcesti si evitarea unui atac direct asupra Ardealului din Moldova, se adauga si ura voievodului fata de Ieremia Movila, cel care incercase in repetate randuri sa il ucida pe Mihai "cu otrava sau prin tradare", pentru a pune pe tronul Valahiei pe fratele sau, Simion Movila. Era, insa, o decizie grea. Polonia nu dorea ca Moldova sa iasa de sub sfera ei de influenta si ar fi luptat fara rezerva impotriva lui Mihai.

Valahul isi asuma, totusi, riscurile si patrunde, in primavara anului 1600, prin pasul Oituz, in fruntea a 17.600 de oameni la care se adauga, spre surprinderea lui Ieremia Movila, un contingent de 2000 de moldoveni. Campania este una fulgeratoare. La 10 mai, Mihai ocupa Bacaul, la 11 mai Romanul, iar polonezii pierd lupta in mod dezastruos. Cetatea Neamtului si Suceava se predau fara lupta in fata lui Mihai Viteazul. Urmeaza batalia din fata Cetatii Hotinului, acolo unde Ieremia Movila era invins si scapa cu fuga peste Nistru. Nu trecusera nici trei saptamani si Mihai Viteazul stapanea si ultima provincie a vechilor daci, Moldova. Din Constantinopol si pana la Roma nu se vorbea decat de faptele sale. Multi l-au asemanat cu Alexandru Macedon, in timp ce altii vedeau in el "Steaua rasaritului". Regele Frantei, vestitul Henric al IV-lea spunea intr-o scrisoare: "se zice ca romanul e foarte tare si ca planurile lui cresc potrivit cu izbanzile". Iata ce se scria si intr-o publicatie a vremii din Roma: "Daca a fost vreodata un principe in lume demn de glorie pentru actiuni eroice, acesta este signor Mihai, principele Valahiei".

Intrarea lui Mihai Viteazul in Alba Iulia

Mihai insusi se intitula "Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei". Romanii stapaneau din nou, dupa veacuri, din Maramures pana la Dunare si de la Nistru pana in Banat.

Infrangerea si moartea domnului Mihai

In nici un alt moment al istoriei romanesti, marirea nu a fost urmata atat de repede de decadere. Victoriile din Ardeal si Moldova nu mai insemnau mare lucru, atata vreme cat Rudolf al II-lea vroia sa preia Transilvania si sa o transforme intr-o provincie austriaca. Domnul Mihai nici nu se gandeste si insista sa ramana stapanitorul de drept al Ardealului. Moldova se afla sub amenintarea polona, in timp ce in Tara Romaneasca, turcii pregateau inscaunarea lui Simion Movila. In plus, incapabil sa isi plateasca mercenarii, Mihai se vede pus in fata rebeliunii nobililor unguri, apasati de darile grele necesare intretinerii armatei dar, mai ales, de umilinta de a fi supusii unui valah. In consecinta, generalul Giorgi Basta alege sa intre in conflict de partea rasculatilor, impotriva domnitorului muntean. La 18 septembrie 1600, 18.000 de cavaleri apuseni, dintre care 6000 de calareti germani si flamanzi, purtand cuirase, alaturi de muschetari valoni si francezi se pregateau sa infrunte o armata stransa in pripa de Mihai, o armata ce nu depasea 10.000 de oameni.

Generalul albanez Giorgio Basta

La fel ca la Calugareni, voievodul valah isi alege o pozitie strategica in apropierea satului Miraslau, o pozitie ce nu ar fi permis lui Basta sa il atace din flancuri, ci doar frontal. In acelasi timp, albanezul era un razboinic incercat si, constient ca ar fi picat in capcana asemenea lui Sinan Pasa, simuleaza o retragere. A fost momentul hotarator al luptei. Mihai crede ca adversarii sai se retrag si ataca frontal. Prea tarziu isi da seama ca nu a fost decat o pacaleala. Soldatii sai sunt spulberati de catre cuirasierii germani si maturati de gloantele muschetarilor francezi. Mihai insusi, insotit doar de trei cazaci, trece Muresul inot ca sa scape cu viata. La 20 septembrie, Basta intra in Alba Iulia si ucidea pe toti italienii, grecii, sarbii si romanii, aliatii valahului. Furiei nobililor unguri ii pica, apoi, insusi Baba Novac, cel care este jupuit, ars de viu si tras in teapa. In acelasi timp, polonii, profitand de infrangerea lui Mihai de la Miraslau, ocupau Moldova. Efortul domnului muntean de a recuceri aceasta veche provincie romaneasca ar fi fost zadarnic. Domnul Mihai nu mai incerca acum decat sa isi apere tara, acolo unde polonezii pregateau inscaunarea lui Simion Movila. Iar putinele trupe stranse de Nicolae, fiul lui Mihai, se dovedesc insuficiente. Voievodul este infrant in mai multe randuri si vede cum si Valahia era inchinata de polonezi turcilor. Nu ii mai ramanea decat calea pribegiei si singura speranta de a primi ajutorul imperiarilor. In drumul sau catre Europa, din cetatile pe care le cucerise prin lupta, se trage in deradere cu tunul asupra sa.

Pentru Mihai urmeaza indelungi peregrinari la Viena si Praga, acolo unde sta prin hanuri si asteapta o audienta la Rudolf al II-lea. Cand, in sfarsit o primeste, afla ca situatia din Ardeal ii devenise din nou favorabila. Sigismund Bathory venea pentru a treia oara pe tronul Ardealului, ungurii il arestasera pe Basta din cauza exceselor sale sangeroase, iar haosul stapanea din nou Transilvania. Nu exista decat un singur om capabil sa remedieze situatia, iar acesta era Mihai. Parea ca steaua sa norocoasa stralucea din nou. Rudolf ii ofera 100.000 de taleri pentru ridicarea unei armate de mercenari si ducatul Konigsberg din Silezia. Cei mai mari pictori se inghesuie sa realizeze portrete eroice ale domnitorului, el insusi fiind privit ca o curiozitatea de catre nobilii prea putin obisnuiti cu teatrul de lupta.

Portret al lui Mihai realizat in timpul sederii sale la Praga

La 3 aprilie 1601, Mihai parasea Praga spre Viena si apoi spre Casovia. Acolo il intalneste pe Basta cel care, din ordinul imparatului, ar fi urmat sa il asiste in batalia impotriva lui Sigismund. Pentru Mihai Viteazul nu mai exista insa cale de targuiala. Stia probabil ca aceasta ar fi fost unica sa sansa sa recapete ceea ce pierduse atat de usor. Si astfel, la 3 august 1601, in apropierea satului Guruslau (Goraslau) Mihai dadea ultima sa batalie. Cu tunuri care bateau gresit si cu o armata mai dornica sa se retraga din calea temutilor mercenari ai romanului decat sa lupte, Sigismund scapa cu o fuga rusinoasa. Din Valahia veneau vesti bune. Afland ca domnul lor vine cu oaste mare din Ardeal, fratii Buzesti stransesera o armata si izgonisera pe Simion Movila de pe tronul Tarii Romanesti. Acestia ii trimisesera solie lui Mihai ca il asteptau cu bratele deschise pe tron. Lupta valahului putea reincepe. La Turda, el alege sa se desparta de armata, grabit fiind sa ajunga mai degraba la Fagaras, acolo unde il astepa sotia sa, doamna Stanca. Giorgio Basta stia, insa, ca imperialilor le-ar fi convenit mai degraba un control direct asupra Ardealului decat unul mijlocit printr-o personalitatea covarsitoare asa cum era cea a lui Mihai. In consecinta, el ia decizia de a scapa de fostul sau aliat, ale carui realizari pe plan militar ii rascolisera destul orgoliul, si trimite in secret un detasament de 300 de cavaleri germani si valoni, condus de ofiterii Jacques Beauri si Mortague, pentru a "aresta sau a ucide" pe Mihai. Soarta domnului fusese hotarata printr-o miseleasca tradare.
Intrand in cortul sau, Beauri ii striga atunci lui Mihai: "Da-te prins!". Domnitorul nu a rostit decat un singur cuvant: "Ba!", si a incercat sa isi apuce sabia pentru a lupta chiar si de unul singur cu atacatorii sai. Era, insa, prea tarziu. Un glont pornit din muscheta unui soldat valon il tintuieste pe loc. Imediat, un mercenar ii strapunge pieptul cu sulita, in timp ce multimea ucigasilor se repde asupra sa cu halebardele. Urmeaza un spectacol ingrozitor. Viteazul este hacuit si batjocorit prin praful din fata cortului sau. Trupul sau gol este aruncat iar capul, dupa ce ii este taiat, este lasat prada cainilor si corbilor ce ar fi trecut pe acolo.

Asasinarea lui Mihai Viteazul

"Si cazu trupul lui cel frumos ca un copaciu pentru ca nu stiuse, nici se prilejise sabia lui cea iute in mana lui cea viteaza", spune cu amar cronica Tarii Romanesti. Viteazul isi gasise un sfarsit nedemn, in mana tradatorilor infamului Basta. Cu el se stingea pentru mai bine de trei veacuri si visul romanilor de a se reuni pe teritoriul Daciei mandrului Decebal. Prececentul fusese, insa, creat…

ROMANIA - BABA NOVAC - RAZBOINIC CREDINCIOS AL LUI MIHAI VITEAZUL

 

 

In zilele apogeului sau, temutul Imperiu Otoman dispunea de o forta militara care zdrobea fara drept de apel orice armata europeana. Frica si groaza semanate de turci au dat de fapt un imbold fara precedent dezvoltarii diplomatiei in Europa acelor timpuri. Sigurul conducator de osti care infrunta cu vitejie si succes puhoiul otoman din secolul 16 a fost Mihai Viteazul. Iar cel mai destoinic general al sau a fost un batran haiduc sarb care l-a urmat pe Viteaz deopotriva in moarte, legende si inimile oamenilor.

Inca din decursul anilor sai de tinerete Mihai Viteazul avusese de nenumarate ori ocazia sa cunoasca starea de spirit a supusilor crestini din provinciile Imperiului Otoman. Caderea sub dominatie turceasca a popoarelor din Balcani alaturi de transformarea acestei regiuni in villayet-uri coincidea cu instalarea de catre turci a unui regim de opresiune caracterizat prin biruri aspre, jafuri si toata seria de violente imaginate. Lipsite de posibilitatile organizarii unor armate regulate, popoarele din sudul Dunarii au apelat la haiducie drept singura forma de lupta care le era la indemana. Haiducia in Balcani a aparut sub forma unui fenomen social generalizat in Serbia, Bulgaria, Macedonia si nordul Greciei, pentru a inflori mai apoi si in tarile romane. Spontana la inceput, miscarea haiduceasca din Balcani avea sa cresca in intensitate de-a lungul secolului 16, pentru a se constitui intr-o adevarata rezistenta armata cu caracter popular. Haiducia a fost cea mai activa si eficace forma de lupta, care a reusit sa mentina in constiinta maselor populare cutuma razbunarii, cea care a devenit in Balcani o adevarata traditie, precum si speranta in libertate alaturi de redobandirea independentei propriilor state.

Aceste detasamente de haiduci cuprindeau in randurile lor o serie de razboinici experimentati, duri, manati in lupta de o ura fara margini impotriva cotropitorilor turci. Insufletiti de victoriile in serie ale lui Mihai Viteazul, gruparile haiducilor cunosc un reviriment fara precedent. Organizati in cete mici de 15-30 calareti, ei atacau si se ascundeau mai usor. Fiecare ceata avea propriul steag si era condusa de cel mai experimentat razboinic. Cateodata cetele se uneau in detasamente mari si atacau chiar orase si cetati, cum au facut deseori in timpul domniei lui Mihai. Exista unele documente in acest sens care certifica faptul ca numeroase solii ale balcanicilor sosite la Curtea Domneasca de la Targoviste aratau domnitorului roman ca daca el ar trece Dunarea, " sarbii, bulgarii si albanezii, care sunt de aceeasi religie cu dansul, s-ar uni bucurosi cu el".

Era, deci, firesc ca actiunile lui Mihai Viteazul in politica sa externa sa acorde o atentie staruitoare problemelor din sud-estul Europei. Tot firesc era ca popoarele balcanice strivite de sistemul pasalacurilor sa vada in victoriile de rasunet ale voievodului valah o excelenta ocazie de a da la randul lor lovituri aprige Imperiului Otoman.

Baba Novac - General la 80 de ani

Despre acest erou legendar avem putine insemnari, cu precadere cele privitoare la inceputul activitatii sale. Potrivit documentelor cronicarului Szamoskozy (Ioachim Craciun, Cronicarul Samoszkozy si insemnarile lui privitoare la romani (1566-1608), Cluj, 1928), Baba Novac s-a nascut in satul Poreci, situat pe o insula a Dunarii, in imediata apropierea a cetatii Semedria din Serbia, in jurul anului 1520. Viata si faptele lui Baba Novac se pot imparti in trei mari perioade distincte : copilaria in satul de pe malurile Dunarii, haiducia din Balcani si perioada traita in oastea Tarii Romanesti. In satul Poreci cunoaste de mic copil, umilintele, cruzimea si nedreptatea unor stapanitori straini. Se pare ca a invatat putina carte in chiliile manastirilor din apropiere, odata ce stia sa citeasca si sa scrie in slavona. Tanarul Novac devine astfel si un luptator spiritual, un adevarat aparator al dreptei credinte ortodoxe in fata turcilor care-i fortau sau mituiau pe locuitorii din Balcani sa treaca la Islam. Aceasta rezulta si din faptul ca l-a avut alaturi de-alungul intregii sale vieti, pe preotul Sasca, cu care de altfel a impartit tragicul sau destin.

Arta manuirii armelor a invatat-o de mic copil, in anturajul unui razboinic sarb, capetenie a unui grup de razvratiti locali. Pe langa abilitatea sa in lupta, izvoarele vremii noteaza ca Baba Novac era un munte de om, de o statura impozanta, care se folosea de forta sa fizica neobisnuita pentru a baga spaima in dusmani pe campul de lupta. Forta sa herculeana, alaturi de vitalitatea sa neobisnuita explica faptul ca la varsta de 80 de ani inca se afla in saua calului si participa in lupta inarmat cu sabie si secure. Mintea sa era intodeauna limpede, in ciuda anilor inaintati, Baba Novac fiind capitan al unui grup ce insuma 5 000-8 000 haiduci. In armata voievodului Mihai, avea rangul de general alaturi de fratii Preda si Stroe Buzescu, banul Mihalcea, banul Manta si banul Udrea.

Din cauza saraciei si a darilor pe care nu le putea plati, precum si datorita faptului ca a muncit din greu timp de 3 ani la ridicarea cetatii Semendria fara a fi platit, Novac se gandeste la pribegie… Baladele populare ne spun ca unul dintre motivele care l-au determintat in tinerete pe Baba Novac sa devina haiduc, este faptul ca era recunoscut drept un barbat dintr-o bucata care nu "scotea caciula in fata nimanui". Autoritatile turcesti au trimis un grup de 10 ieniceri care l-au prins si l-au batut crunt pana cand Novac, intr-un acces de disperare, s-a ridicat si s-a repezit asupra tortionarilor sai pe care i-a invins fara drept de apel. Pe capetenia grupului a ucis-o izbind-o repetat de pamant pana cand i-a sfaramat oasele. Dupa o asemenea fapta, tanarul Novac se refugiaza pe Valea Timocului unde organizeaza o banda de haiduci alcatuita din romanii timoceni, sarbi si bulgari. Aflat la conducerea acestei cete de luptatori dornici de razbunare, Baba Novac zdrobeste pe turci la Cladova, cetatea timoceana Florentin si la Vidin.

O mare parte a activitatii sale o desfasoara in vilayet-ul Bosnia, pe muntele verde al Romaniei (U zelenoj gori Romaniji). B. P. Hasdeu arata ca "Pe blestematul munte Romania, Baba Novac a petrecut vreo 40 sau 50 de ani, catre care adaugandu-se alti vreo 20 sau 30 din viata sa de la Poreci, rezulta ca Baba Novac era octogenar, cand victoriile lui Mihai Viteazul, au desteptat speranta in sufletul sau, chemandu-l din codrii Bosniei spre un alt camp de lupta, intr-o alta Romanie" Dupa cativa ani de lupte in Bosnia, rastimp in care face multe zile negre turcilor, Baba Novac este prins de acestia. Impresionati de curajul si de forta sa, turcii ajung sa-i propuna sa-l faca aga la Istanbul, lasandu-i si privilegiul de a-si pastra credinta ortodoxa. Sarb adevarat pana in maduva oaselor, Novac refuza si alege inchisoarea, ocazie cu care invata sa vorbeasca turceste si greceste. Evadeaza dupa doi ani de captivitate si revine in partile Bosniei unde se reapuca de haiducie.

"Pe unde Novac mergea/Asa turcii jos pica/Cum pica vara iarba/Cand o atingi cu coasa"

In aceeasi perioada, in Balcani, isi desfasura activitatea un alt capitan de haiduci. Originar din Dalmatia, raguzan dupa neam, haiducul Deli Marcu conducea la randu-i un grup de 1 500 de luptatori. Intre cei doi eroi se va lega o stransa prietenie si vor lupta impreuna pe multe campuri de batalie sub comanda lui Mihai Viteazul. Vestea ca domnitorul Valahiei, Mihai, a intors armele contra Semilunii, a ajuns imediat la urechile celor doi razboinici. Prima intalnire dintre acesti eroi are loc undeva in zona Varsetului unde, la ora pranzului, Mihai Viteazul insotit de capitanii Ghetea, Racea, Vasile Marza, Simion si Patru din Copaceni, este intampinat cu bucurie de capeteniile sarbesti banul Sava, capitanul Dochian, cneazul Dusan si haiducul Baba Novac. Mihai cunoscuse darzenia rasculatilor sarbi. Dupa echipamentul de lupta, calitatea armelor si experienta de lupta, domnul roman isi daduse seama ca sarbii sunt soldati excelenti. "Ne sunt frati si pot apara tara din coasta, pot scufunda corabiile turcesti care vin pe Dunare, pot hartui drumurile Balcanilor", explica Mihai Viteazul capitanului Vasile Marza.

La sfarsitul adunarii, voievodul Mihai a primit juramantul de credinta din partea tuturor conducatorilor rascoalei antiotomane a sarbilor. Sub panza cortului, razboinicii sarbi si-au scos sabiile la picioarele voievodului. Adanc miscat, Mihai isi scoate sabia asezand-o deasupra paloselor sarbesti. Juramantul este intarit de episcopul Teoharie al Varsetului. Baba Novac a fost puternic impresionat de personalitatea lui Mihai Viteazul. Batranul sarb l-a iubit si pretuit toata viata pe ilustrul conducator roman. La un moment dat, garda personala a Viteazului era alcatuita din haiducii sarbi ai lui Novac. Conform izvoarelor, sigurul regret al lui Baba Novac era legat de varsta sa, haiducul octogenar marturisind de nenumarate ori ca si-ar fi dorit sa-l fi intalnit pe Viteaz cand era mai tanar…Dintre toti capitanii straini care servisera in armata lui Mihai Viteazul, figura lui Baba Novac se detaseaza net. Daca scotianul John Smith, albanezul aga Lecca, polonezul Valentin Walawski si secuii Moise Szekely si Albert Kiraly nu erau, in fond, decat niste mercenari, lefegii interesati doar de banii domnitorului, Baba Novac este singurul capitan ne-roman care a ramas alaturi de Viteaz fara bani, animat doar de pretuirea fata de domnitor si de lupta impotriva dusmanilor acestuia.

In toate marile batalii ale Viteazului, bratul lui Baba Novac era in toiul luptei. Niciodata nu s-a lasat impresionat de superioritatea numerica a dusmanului. Ataca cetatea Plevnei alaturi de doar 1200 haiduci. Cu acesta ocazie reuseste sa ia multi prizonieri, printre care sotia si cei doi copii al bogatului pasa Mohamed Mihailoglu. "Tinuta cu omenie si nesiluita de haiduci"- cum spune cronicarul Balthasar Walther - turcoaica si copii sai sunt rascumparati de otomani contra sumei de 500 000 galbeni. In primavara anului 1595, in fruntea a doar 600-700 haiduci, Baba Novac trece Dunarea si marsaluieste pana in Muntii Sarplanina, unde asteapta oastea condusa de Hasan Pasa care traversa muntii pentru a face jonctiunea cu armata sultanului langa Sofia. Intr-o amabuscada, Baba Novac ataca si distruge intreaga armata turcesca luandu-i acesteia toti caii, camilele, tunurile si o mare suma de bani. Majoritatea turcilor sunt ucisi in munti.

Episodul victoriei de la Selimbar se lega de Baba Novac. Haiducul sarb nu mai suporta tratativele episcopului Malaspina, sol al lui Andrei Bathory si ataca prin surprindere. In cele trei momente hotaratoare de la Selimbar, mana dreapta a domnitorului a fost Baba Novac. Aflat in linia intai, s-a batut si a invins toti capitanii de oaste ai armatei ungurilor. Stefan Lazar, Peter Huszar, Stefan Csaki, Moise Szekely si Gaspar Kornis sunt umiliti de batranul de peste 80 de ani. Armurile invinsilor sunt depuse personal de Novac la picioarele lui Mihai Viteazul. In anul 1600, timis de Mihai in Banat, Baba iese victorios intr-o serie de lupte. Ajuns in Moldova, in urmarirea lui Ieremia Movila, ocupa aceasta provincie romaneasca si cucereste Iasiul. Lupta neobosit pana in Hotin si Camenita. Alaturi de Mihai, la Calugareni, repurteaza o victorie istorica. La Naieni, langa Ploiesti se lupta cu polonezii. Luptele de la Sarata si Bucov il au din nou in prim plan.

Nedreapta moarte a unui erou

In timp ce Mihai Viteazul se afla la Viena, in ianuarie 1601, nobilii unguri din Transilvania pregatesc o rascoala. Astfel, conducatorul nemesilor maghiari, capitanul Stefan Csaki, dusman personal al lui Baba Novac, trimite un corp de oaste sa atace prin surpindere tabara lui haiducului la Lipov , in Banat. In acesta miscare, Csaki urmareste sa se razbune personal pe batranul sarb pentru infrangerea de la Selimbar in timp ce nobilimea ungureasca urmareste sa-l lipseasca pe Mihai de cel mai capabil general al sau. In urma unui simulacru de proces, Baba Novac si preotul Sasca sunt invinuiti de colaborare cu turcii (!) si condamnati la moarte. Sadismul nobililor unguri iese inca o data la ivela pe data de 5 februarie 1601, cand Baba Novac si prietenul sau de o viata, preotul Sasca, sunt adusi in piata din mijlocul cetatii Clujului, actuala Piata Unirii din Cluj Napoca. Calaii primesc ordinul de a face supliciul batranului haiduc cat mai indelungat si dureros, pentru ca nemesii sa se poata delecta mai mult timp cu chinurile luptatorului pe care l-au urat cu o dementa neomeneasca.

La ora 10 dimineata, Baba Novac este adus in lanturi pe platfoma de executie. Calaii au inceput cumplita executie prin jupuirea de piele a celor doi eroi. Baba Novac este legat, apoi, de doua grinzi si spanzurat deasupra unui rug, calaii aruncand din cand in cu apa peste el pentru a-i prelugi chinurile. La fel ca Horea, eroul motilor din Apuseni care avea sa sfarseasca torturat de nemesi, Baba Novac nu scoate nici un tipat sau vaiet de durere. Impresionat de cruzimea torturii cat si de bravura cu care infrunta chinurile cumplite batranul trecut de 80 de ani, cronicarul italian Ciro Spontoni consemneaza ca supliciul si moartea lui Baba Novac au durat o ora si jumatate…. Sadismul nobililor maghiari nu se opreste aici. Csaki ordona tragerea in teapa a trupurilor lipsite de viata ale celor doi, dupa care aceiasi nobili se pun pe un ospat urmat de o betie. A doua zi compun o poezie intitulata "Cand a rabdat Baba de frig in gerul iernii", in care comenteaza batjocoritor modul in care corbii au mancat din cadavrul lui Novac…

Cronica adminstrativa a orasului Cluj, consemneaza la randu-i ca: "Am dat tiganilor pentru ca au schingiuit, au torturat, au fript si au tras in teapa pe Baba Novac si pe preot, celor doi calai, 3 florini. Am platit lui Luca Aksi pentru ca a cioplit teapa pentru Baba Novac, 20 de florini" .

Dupa victoria de la Guraslau, Mihai Viteazul este din nou stapan pe Transilvania si Tara Romaneasca. Primul intregitor de tara poposeste la Cluj la inceputul lunii august 1601. Ungurii din Cluj se supun pe loc armatei lui Mihai, o parte din nobilii vinovati de moartea lui Novac reusind sa fuga la timp, iar ceilalti devin lingusitori si se inghesuie sa jure credinta noului stapan al Transilvaniei. Mihai oficiaza o comemorare solemna, urmata de o pomana in amintirea eroului sarb. Pe Bastionul Croitorilor din Cluj, Mihai Viteazul arboreaza toate steagurile castigate in lupta de Baba Novac. Vestea mortii sale ingrozitoare i-a impresionat pana si pe turci, sultanul Mehmet al III-lea apreciind intr-o nota personala ca sfarsitul unui astfel de razboinic trebuia sa fie pe campul de lupta, nu schingiuit de alti ghiauri lasi… Pe teritoriul mosiei daruite fiilor sai de catre Mihai Viteazul, se inalta astazi cartierul craiovean Brazda lui Novac.

Batranul si legendele"Baba Novac/ Sare Dunarea-n ciomag/ Dincolo la Calafat/ Unde zace un turc legat/ Si-altu-n talpa alinat"

Oamenii din trecut nu au uitat lupta si sacrificul haiducului sarbo-valah pentru libertate. Baba Novac a intrat in legendele si inima popoarelor crestine din Balcani si nordul Dunarii fiind, de altfel, unul dintre putinii eroi despre care s-au scris balade si cantece inca de pe vremea cand era in viata. Parca pentru a pecetlui prietenia istorica si fratia de credinta care-i leaga pe sarbi de romani, in Serbia zilelor noastre, Baba Novac este unul dintre cei mai slaviti eroi nationali alaturi de Milos Obilic, Marko Kraljevic, Lazar Hrebeljanovic si alti luptatori ai panteonului razboinic sarb. In baladele sarbesti, Baba Novac, numit Starina Novac, este deseori descris in compania fiului sau cel mare, Gruia. Deopotriva in baladele sarbesti si romanesti este relatat episodul caderii in prizonierat al lui Gruia, cel care este intemnitat de turci la Istanbul. Batranul Novac purcede spre eliberarea fiului sau pe care reuseste sa-l faca scapat din inchisoarea orasului folosindu-se de diverse viclesuguri. In timpul evadarii ei sunt surprinsi de gardienii inchisorii si dupa o lupta scurta in chiar inima Imperiului Otoman, cei doi Novaci, tata si fiu, reusesc sa fuga cu bine in Tara Romaneasca.

Figura eroica a haiducului a ajuns la asemenea dimensiuni in folclorul romanesc incat se cunosc pana in prezent nu mai putin de 101 cantece vechi despre Novacesti! Numarandu-se printre cele mai impresionate balade populare romanesti, ciclul epico-narativ al Novacestilor a aparut ca un raspuns al valahilor impotriva expansiunii puterii otomane si a asupririi aduse de acestia. In unele cantece batranesti actiunile Novacestilor se petrec in Campia Dunarii, Banat, Oltenia sau Tara Hategului. In aproape toate baladele sarbesti despre Novac si fiul sau Gruia, acestia apar din nou alaturi de Muntele Romanija ceea ce, conform lingvistului croat Petar Skok, ar avea legatura cu numele etnic al megleno-romanilor si istro-romanilor din Bosnia. In universul epic bulgar, Baba Novac nu apare niciodata singur ci alaturi de alte personaje, cu precadere haiduci nationali bulgari. Sub numele de Stari Novac, Debel Novac si Hajdut Novac, batranul vultur al Balcanilor omoara orice turc iesit in cale si elibereaza sate intregi de tarani bulgari.

Eroii crestini din aceasta parte a lumii au un statut apropiat sfintilor, sfinti de care ii apropie jertfa lor muceniceasca pentru credinta ortodoxa alaturi de lupta impotriva paganilor turci. Indiferent de numele ce i s-a atribuit, Baba Novac este patronul spiritual a generatii intregi de haiduci balcanici care se vor naste in viitor pe aceste meleaguri, precum si parintele cel mai indraznet si iubit al taranilor asupriti din Balcani. Nu trebuie decat sa aruncam o privire asupra toponimiei localitatilor din Romania, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Bosnia-Hertegovina, Grecia pentru a descoperi sute de orase si sate care-i poarta numele. Romanii de odinioara l-au cinstit nu doar in balade si amintiri pe marele erou. Multe asezari din tara noastra poarta numele haiducului, precum Baba Novac din Satu Mare, comunele Baba din judetele Alba, respectiv Maramures, Novac(Dolj), Novaci (Ilfov, Gorj), Novacesti (Alba, Prahova, Satu-Mare), precum multe alte sate numite Novac si Novacesti risipite in toata tara. In istoricul orasului Novaci din Judetul Gorj, este notat faptul ca in aceste locuri a poposit o bucata de vreme, Baba Novac impreuna cu 5 000 de haiduci sarbi, atunci cand a luptat sub steagul Tarii Romanesti . Intr-o lume care-si pierde in viteza valorile, cultura, istoria si identitatea, eroul octogenar ramane inca printre noi pentru a ne aduce aminte lectia uitata a vitejiei, a sacrificiului, a dragostei de tara si credinta…

ROMANIA - BLESTEMUL DOMNIILOR FANARIOTE

 

 

Bacsis, robie, bir, mazilire, coruptie, pesches, lasitate, caftan, abuz, ciubuc, halal, complot, aga, jaf, lefegiu, liguseala, alai, lulea, anteriu, trandavie, camatarie, mojicie, calicie, samavolnicie, vizir, caimacam, politichie, talharie, capuchehaie, viclenie, pricopsire, firman, lichea, basbuzuc, capudan, buluc, bairam, mahala, calabalac, protipendada, taifas, cardasie, agie, taclale Toate de mai sus s-au napustit cu urgie peste Moldova si Valahia secolelor trecute, contribuind cu varf si indesat la o decadere spirituala si materiala fara precedent in istoria romanilor. Faptasii? Imperiul Otoman, evident, alaturi de hulpavii reprezentati ai unor familii grecesti din Stambulul de odinioara...

 Acum peste 300 de ani, din cartierul Fener (Fanar în română şi Feneri în greacă)), adevarate dinastii de daunatori si-au intins aripile in zbor pentru a parazita, la propriu si figurat, doua tari mici, dar viteze, care se chinuiau sa supravietuiasca înconjurate de dusmani puternici si lacomi, undeva la o raspantie de imperii din estul Europei. Oricat de incredibil pare, insasi civilizatia, cultura, fiinta nationala, caracterul, viata si chiar genetica romanilor din acea perioada au fost afectat iremediabil de invazia acestor trantori umani. Nu o spune doar autorul acestui articol, ci si o ilustra suita de cercetatori si istorici care au analizat in detaliu toate aspectele fenomenului istoric reprezentat de fanarioti. Revenind la cartierul de pe malul drept al Bosforului, in aste locuri rau famate apare o specie noua de om care a dus al perfectiune concepte negative precum avaritia, parvenirea, ticalosia sau tradarea...

Mihail Sutu

Dupa cutremurul creat de caderea Constantinopolului, o serie de famili grecesti nobiliare, si-au revenit foarte repede, ba chiar au cautat sa profite din plin de noua schimbare politico-sociala care lovise subredul Imperiu Bizantin. Scormonind prin istorie, apar numeroase marturii conform carora, grecii din capitala Bizantului nu aveau o reputatie foarte buna nici macar in ochii semenilor lor. Odata cu stapanirea turceasca, sultanii au realizat dezamagiti ca proprii cetateni turci nu stiau sa faca nimic altceva decat sa duca razboaie. Abili si atenti, grecii din Fanar au mirosit repede ocazia aparuta. S-au facut rapid evidentiati in randul noii stapaniri, deoarece aveau deja experienta seculara a conducerii unui stat. Negustori, bancheri si camatari iscusiti, au pus din nou mana pe aparatul administrativ in care se impotmolisera cuceritorii. otomani. Ca si cum nu ar fi fost indeajuns, inspre cladirile inghesuite ale metropolei urmau sa curga siruri, siruri de afaceristi, carieristi, fripturisti, profitori si aventurieri de pe tot necuprinsul Imperiului Otoman. Influenta lor a devenit intre timp atat de mare, incat la apogeu isi permiteau chiar sa faca legea in administratia Patriarhiei. Istoricii greci sunt de parere ca inclusiv fiinta nationala a Greciei a fost lovita de fanarioti, deoarece devenisera peste noapte elita unui popor care traia la randul sau sub crunta asuprire turceasca. Grecii acuza pe buna dreptate clasa fanariota de subordonarea si diluarea identitatii nationale pentru asigurarea unor interese materiale.

Grigorascu Ghica

Pentru noi romanii, la fel ca pentru greci, albanezi, sarbi, bosniaci sau bulgari, fanariotii au intrupat, la propriu, esenta coruptiei, tradarii si perfidiei politice. Raul nu a fost doar acesta. Deoarece au stapanit indelungat in tara noastra si in Balcani, au reusit sa infesteze comportamental elitele politice nationale ale tarilor pe care le parazitau. Vechea elita conducatoare romaneasca reprezentata de familiile boieresti a fost iremedicabil afectata, valorile sale etico-traditionale de tip autentic romanesc bazate pe Legea Pamantului si Dreptul Cutumiar taranesc fiind, la randul lor, pervertite si influentate de principii straine fiintei nationale romanesti. Datorita acelorasi fanarioti, inca din acea perioada imaginea romanilor a fost compromisa in ochii tarilor europene. De fapt, daca este sa analizam serios fenomenul propagarii in timp a unor trasaturi negative in cadrul unei populatii de oameni, nu trebuie sa blamam atat de mult pentru starea Romaniei de astazi, nici perioada comunista, nici pseudo-capitalismul salbatic in care ne impotmolim astazi. Semintele raului au fost aruncate atunci, in dezastruoasa si decadenta perioada fanariota...

Grigore Matei Ghica

Dinastii de lacuste umane

Istoriceste vorbind, epoca fanariota a poluat tarile romane incepand cu anii 1711 in Moldova si 1714 in Tara Romaneasca. De-abia in anul 1821, romanii au putut sa rasufle oarecum usurati, odata cu revenirea domnilor pamanteni la conducerea celor doua tari surori. Atentia fanariotilor in privinta Tarilor Romane a fost alimentata de la bun inceput de lacomie. Lacomie pura am putea spune deoarece, in perioada medievala, voievodatele romanesti erau deosebit de bogate si prospere. Primul domn roman care a intrat in contact cu fanariotii a fost Mihai Viteazul. Intamplarea este una de pomina. In fata liotei chiraitoare a datornicilor si strangatorilor de biruri din Fanar trimisi de sultan la Bucuresti, viteazul voievod aplica cea mai buna solutie. Sub pretextul platirii tuturor dobanzilor si birurilor, plus promiterea unor dregatorii inalte, Mihai Voda le da lipitorilor grecesti drept punct de intalnire o cladire unde reuseste sa-i stranga pe toti. Odata adunati, marele Mihai ordona ostasilor sa blocheze usile si ferestrele, dupa care da foc cladirii cu tot cu capusele din Fanar.

Alexandru Sutu

Totusi acest eficient episod de lichidare nu are darul sa opreasca invazia fanariota pe meleagurile noastre. Multe familii fanariote gasisera pe meleagurile noastre conditii mult mai favorabile pentru afaceri si negot, comparativ cu cele din teritoriile de sub stapanirea turcilor. Adevarata instaurarea a fanariotilor a fost definitivata de nefericita inspiratie a ultimilor domni pamanteni, Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir, de a scapa de jugul otoman cu ajutorul taratului Rusiei. Dupa esecul Campaniei ruse de la Prut si dezastrul bataliei de la Stanilesti, Inalta Poarta nu mai vrea sa riste domni romani in coasta sa si, prin urmare, accepta mita si peschesurile fanariotilor care se intreceau sa devina domni. Multi dintre acesti paraziti penetrasera deja boierimea valaha sau moldoveneasca prin casatorii si aliante de rudenie. Intr-atat de ravnite erau voievodatele romanesti de catre parvenitii din Bosfor incat, pe intreaga perioada fanariota, nu mai putin de 31 de domni din 11 familii s-au inghesuit si s-au luptat pe viata si pe moarte pentru privilegiul de a se imbogati pe spinarea romanilor. Dintre cele 11 familii, doar doua au fost romanesti, Racovita si Calmasul, devenita Callimachi prin grecizare. Alta familie ne-greaca a fost Ghica, la origine un clan albanez ai carei membri au fost pana la urma romanizati. Restul familiilor erau de sorginte greceasca, printre cele mai faimoase fiind gruparile Caradja, Cantacuzino, Moruzi, Mavrocordat, Ipsilanti, Rosetti si Sutu.

Nicolae Mavrogheni

Adevarul este ca regimul fanariot a fost mai mult unul politico-economic decat un regim eminamente etnic. Turcilor nu le pasa prea mult cine conducea bogatele state vasale romanesti, atata timp cat din ele se scurgeau spre Stanbul cat mai multi bani si bogatii naturale. Constienti de regulile jocului, fanariotii s-au desavarsit in arta intrigilor si mituirii inaltilor functionari turci (sultanul, marii viziri, eunucii, dragomanii, pasalele, valide-hanuma, adica mama sultanului). Domnitorii proaspat numiti de Stanbul intrau in tara cu o adevarata suita de rude, creditori, datornici si prieteni, toti acestia sperand la randul lor sa se capatuiasca pe spinarea populatiei bastinase. Veneau ca lacustele! Numai Mihail Sutu a venit pe tronul Moldovei inconjurat de 80 de rude si 800 de prieteni apropiati. Avem de a face cu o adevarata masura de prevedere luata de fanariotii care se temeau sa fie tradati de catre boierii autohtoni. Asa iau nastere pe meleagurile noastre hidrele protipendatei si camarilei de mai tarziu!

Atunci au luat nastere in tara noastra nefastele si rusinoasele traditii ale nepotismului si cumetriei. Totusi, mentinerea tronului nu era deloc o treaba usoara in ciuda alaiului de masuri luate. Credeti ca Fanarul dormea? Nici pomeneala ... Zeci de alte familii concurente trudeau zi si noapte in uneltiri si comploturi care vizau mazilirea actualului domn fanariot pentru a se chivernisi o alta familie de capuse. In fata unui astfel de pericol, domnitorii fanarioti deja disperati dupa putere si mentinerea tronului, procedau la impilarea si marirea numarului impozitelor. Cum clerul si marile familii boieresti erau scutite de biruri, dezastrul si jaful se abateau asupra taranilor si crescatorilor de animale romani. Pentru mai multa siguranta in privinta circularii banilor, vipera fanariota incredinta perceperea darilor doar propriilor rude. Scaunul tarilor romane era cea mai ravnita comoara, cronicile ne asigura ca doar cele mai bogate si influente dinastii fanariote se luptau intre ele pentru stapanirea sa. Sumele de bani puse in joc pentru stapanirea Moldovei sau Munteniei atingeau cifre incredibile. Pentru mituirea marelui vizir, in scopul scaunului de la Bucuresti sau Iasi, fanariotul se prezenta la usa acestuia cu 1-2 milioane de lei-aur...

Ioan Theodor Calimah

Viata dintr-o caleasca trasa de cerbi
Odata ajuns pe tronul tarii, cea mai mare grija a trantorului cu anteriu si caciula inalta consta in strangerea unui bir cat mai mare care sa-i asigure atat lui cat si familiei sale mult ravnita continuitate la domnie. Nu precupeteau nimic, dadeau dovada de o cruzime si o nemernicie greu de egalat. La ordinul lor, bandele de arnauti care initial se ocupau de ordinea interna si paza domnitorului erau trimise sa jefuiasca satele romanilor. Generatii de tarani si mestesugari au cazut victime batailor si torturilor in scopul stoarcerii birurilor prin orice metoda. Se inventeaza dari si taxe incredibile, care sfideaza atat ridicolul cat si simtul realitatii. Romanilor li se cereau taxe pe numarul de copii, pe hainele de pe trup, pe dreptul de a purta palarie sau caciula, chiar si pe fumul de pe horn sau numarul de usi si ferestre care il avea casa... Conform unui cronicar contemporan, atat barbatii cat si femeile, plus copiii, erau inchisi in incaperi si inecati cu fum iute de ardei si gunoi, fara apa si mancare. Erau biciuiti ca pe niste animale, erau legati si batuti la talpi pana unii dintre ei deveneau infirmi. Sadismul autoritatilor straine nu se oprea aici, multi romani find tinuti iarna cu picioarele in apa inghetata sau in zapada...

Alexandru Hangerli

Cei care mai aveau o bruma de avere erau inchisi in beciurile agiilor si batuti pana plateau tot si ramaneau, in consecinta, pe drumuri. De atunci s-a impamantenit in limba noastra termenul de calic. In fata unei asemenea existente zilnice, multe familii romanesti si-au luat lumea in cap, plecand fie peste munti la fratii din Ardeal, fie in stepele de peste Nistru sau in muntii inaccesibili din Balcani. Alti romani s-au organizat in fratii de arme al caror scop era pedepsirea si atacarea familiilor fanariote. Asa se naste pe meleagurile noastre, nobila si pretuita indeletnicire a haiduciei! De teama renumelui de darji si nesupusi luptatori a romanilor, fanariotii interzic bastinasilor portul armelor. Se estimeaza de catre specialisti ca 6-7 generatii de valahi nu au mai continuat traditia militara, cu exceptia haiducilor care ne-au mai salvat din onoarea de popor viteaz si de temut, pe care o aveam in trecut. In vremurile de glorie ale voievozilor pamanteni se obisnuia ca orice barbat valah sa poarte arme si sa se antreneze. Doar robii tigani, tatari sau evreii erau scutiti de serviciul militar obligatoriu, deoarece voievozii nu se incredeau in calitatile lor militare.

Fiecare valah era obligat sa-si asigure arme si echipament de lupta, in caz contrar pedepsele fiind extreme de aspre. Aceasta situatie de dezarmare silita de stapanirea din Fanar a fost, din nefericire, suficienta pentru ca romanii sa se transforme intr-unul dintre cele mai pasnice si inofensive popoare din lume. De atunci ni se trage etichetarea de popor bland, indelung indurator si indiferent. Tot atunci a aparut si paguboasa zicala "Capul ce se pleaca, sabia nu-l taie", transformata din nefericire in motto pentru multi romani. Ca si cum napasta nu era indeajuns de mare, fanariotii care traiau de generatii rupti de realitate se dezlantuiau intr-o viata de huzur si excese comparabila, probabil, doar cu dezmaturile din perioada Romei Antice. Megalomania, nebunia si sfidarea ajunsesera la un asemena nivel incat domnitorul Nicolae Mavrogheni, unul dintre cei mai reprezentativi fanarioti, avea o caleasca personala trasa de o pereche de cerbi dresati. Nesocotitul fanariot calatorea astfel printr-un Bucuresti mizer, spre uimirea calicilor, podareselor si talanitelor care nu mai pomenisera un asemenea spectacol ireal...

Sfarsitul unei boli indelungate, dar cu sechele grave
Napasta venita pe capul fanariotilor s-a tras tot de la lacomia lor proverbiala. Nesatui de bogatii si privilegii, s-au implicat in revoltele grecilor de dupa 1821, mirosind si aici un rost de castig. De fapt, nu erau animati deloc de vreun sentiment national, nici nu urmareau emanciparea si eliberarea societatii grecesti. Pur si simplu, marea lor majoritate a fost orbita de lacomie sperand ca miscarea Eteriei sa reusesca infrangerea si alungarea turcilor pentru ca ei sa se instaureze in rolul de noua clasa conducatoare in Balcani. Nu a fost deloc asa. Dupa inabusirea in sange a Eteriei, turcii s-au razbunat pe majoritatea familiilor fanariote. De fapt, loviturile de moarte date fanariotilor, au survenit in urma cresterii puterii statelor Europei pe fondul disolutiei interne a Imperiului Otoman. In est, Rusia avanseaza contopind posesiunile turcesti din Caucaz, anexand pentru sine hanatul tatarilor crimeeeni. In Africa si Asia, turcii pierd succesiv Algeria, Tunisia, Egiptul, Sudanul, Arabia si Libia, in favoarea Angliei, Frantei, si Italiei care, pe atunci, erau in plina dezvoltare economica si consolidare coloniala. Peste tot acest substrat politic se suprapune aparitia la scena deschisa a Masoneriei care, prin asa-zisele ei idei iluministe, a grabit Revolutia Franceza, urmata de suita de Revolutii de la 1848 din majoritatea statelor europene. Un alt cui in cosciugul perioadei fanariote a fost reprezentat de exacerbarea sentimentului nationalist in Balcani, sentiment alimentat fara indoiala de abuzurile savarsite atat de turci cat si de slugile lor din Fanar.

Constantin Mavrocordat

Dupa momentul 1821, reprezentat de Revolutia Domnului Tudor din Vladimiri, fanariotii parasesc tronurile celor doua tari romanesti. Perioada urmatoare pana la Unirea savarsita de Alexandru Ioan Cuza a fost una tulbure, presarata de ocupatia si dominarea tarista. Moravurile sunt si ele influentate, noua generatie de boieri adoptand orbeste o subcultura frantuzita, atat de bine ironizata de Caragiale, Eminescu sau Creanga. Cat despre caracterul fanariot, ei bine, nu a disparut deloc... Precum un balaur din povesti, caruia daca-i tai capul, creste altul, stilul de viata fanariot nu a disparut nici in perioada urmatoare.

ROMANIA - AVRAM IANCU -CRĂIŞORUL MUNŢILOR

 

 

Dintre figurile ilustre ale romanilor implicati in Revolutia de la 1848 se detaseaza net personalitatea celui pe care motii din Apuseni l-au iubit si glorificat ca pe tanar zeu dacic, sacrificat pe altarul libertatii strabune. Mult, tare mult i-a iubit si Iancu pe motii sai. Pentru ei a luptat si a sangerat ca un leu, pentru ei s-a umilit la portile inchise ale Vienei, pentru ei a murit trist si neimpacat de atata ura si nedreptate la adresa celor mai vechi locuitori ai Ardealului. Astazi, mai mult decat oricand. sacrificiul si lupta sa nu trebuie date uitatarii! El si numai el a fost si a ramas Craisorul Muntilor!

 

Puiul de mot din Vidra de Sus
Conducatorul motilor s-a nascut in comuna Vidra de Sus din Muntii Apuseni, in casa gornicului Alisandru Iancu. Copilul a vazut lumina zilei in anul 1824, ca al doilea fiu al sotilor Alisandru si Maria. Nici pana astazi nu se cunoste luna si ziua in care s-a nascut Craisorul, cronica bisericii din localitatea a fost pierduta, iar registrele scolare de mai tarziu pastreza doar anul nasterii. Familia sa era una relativ bogata, comparativ cu restul familiilor de romani din Ardeal care se zbateau la limita subzistentei. Alisandru Iancu nu era numai gornic in padurile nemesilor, ci indeplinea si functia de jude. Slujbele-i aduceau unele avantaje si il scuteau de corvezile umilitoare cu toate ca simtea, la randul sau, lanturile rusinoase ale serbiei in care se zbateau ceilalti moti. Copilul Iancu isi petrece primii ani de viata intr-un cadru mirific, departe de necazurile si luptele cu care va da piept mai tarziu. Bunastarea relativa a parintilor le permite acestora sa-l hraneasca indestulat si sa-l imbrace. Din putinele surse istorice aflam ca Avramut era un pescar pasionat inca din anii fragezi ai copilariei.

La indemnul familiei care dorea ca primul naascut sa se faca preot, iar al doilea invatator, Iancu urmeaza calea cartilor. La varsta de 13 ani il gasim inscris la gimnaziul catolic din Zlatna. Cu toate ca scoala are caracter unguresc, copiii fiind indoctrinati si de cahehismul militant catolic, Iancu nu renunta la credinta sa ortodoxa. Copil dotat intelectual, stapaneste in scurt timp atat limba maghiara cat si cea latina in care va conversa mai tarziu cu imparatul austriac. In anul 1841, Iancu urmeaza clasa umanista la liceul piarist din Cluj, unde mai termina si doua clase de filozofie. Atunci, tanarul mot rebel are primele confruntari ideologic-politice cu colegii unguri animati de ideea ca Ungaria trebuie sa devina un stat unitar national exclusiv maghiar. Iancu se regaseste in scurt timp printre fruntasii junimii romanesti transilvane. Tanarul din Apuseni se remarca prin vointa si inclinatia inascuta pentru lupta, nedovedind aptitudini literar-filozofice precum Papiu Ilarian sau Neagoie Popea. Satul de refuzurile si dispretul venit din partea aristocratiei maghiare, rosteste la prima sa cuvantare publica faimoasa sa sentinta: "Nu cu argumente filozofice si umanitare se pot convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horea".

Chemarea...

"Uitati-va pe camp romanilor, suntem multi, ca cucuruzul brazilor, suntem multi si tari, ca Dumnezeu e cu noi "

Anii agitati ai Revolutiei de la 1848 il surprind pe Iancu in postura de fruntas al intelectualitatii romanesti din Ardeal, alaturi de personalitati precum Timotei Cipariu si Aron Pumnul. Craiul Muntilor de mai tarziu se evidentiaza astfel in initierea si organizarea tuturor adunarilor de la Blaj in care romanii isi cereau drepturile milenare. Acolo, pe Campia Libertatii, el s-a adresat in principal oamenilor de rand care sufereau crunt de pe urma iobagiei. Pe atunci, romanii suportau cu greu statutul in care erau obligati sa traiasca. Pe langa faptul ca aurul si lemnul Apusenilor se scurgea spre Pesta, oamenii erau obligati sa munceasca fara bani pe mosiile nenumarate ale grofilor si nemesilor. Motii care posedau car si vite de jug trebuiau sa plateasca taxe foarte mari. Dreptul de a folosi moara din sat trebuia platit cu bani grei catre aceiasi grofi straini. Romanii nu aveau voie sa pescuiasca, nici sa vaneze. Carciumile si dreptul de a vinde bauturi alcoolice apartineau tot domeniilor nemesesti care le exploatau cu profit. Daca vreun mot dorea sa creasca porci sau sa se ocupe de stuparit, trebuia sa plateasca anual o taxa peste puterile sale. Din postura de lider regional, Iancu intra in conflict cu tabara opusa ideologic condusa de Simion Barnutiu, adversarul sau politic.

In scurt timp, Iancu il acuza pe Barnutiu si pe cei din grupul sau ca nu sunt altceva decat unionisti cu numele, carora le repugna lupta. Autoritatile maghiare afla de renasterea spiritual-politica a romanilor si actiuneaza pripit si cu mare cruzime. La Mihalt sunt ucisi multi romani. La Turda, soldatii secui batjocoreau populatia autohtona, taind parul fetelor si zdrobindu-i in batai pe taranii romani. Groful Nemegyei il ameninta deschis pe Iancu, promitandu-i ca, in cazul in care motii nu se vor intoarce la taiatul padurilor, va trimite soldatii secui deja vestiti pentru salbaticia lor. Avand inca in memorie martiriul motilor Horea, Closca si Crisan, Iancu-i raspunde ca motii vor deveni mai salbatici decat orice secui... Aproape 1.200 de ani de ura si resentimente reciproce nu mai pot fi staviliti. Burghezia maghiara se autoconstituie in garda nationala. Popa Simion Balint din Rosia Montana cere ungurilor sa renunte la acest gest provocator. Formatiunile paramilitare menite sa terorizeze miscarile romanesti erau insa incurajate atat de guvernul din Budapesta cat si de nobilimea maghiara locala. Loc de pace nu mai era. Aveau sa vorbeasca armele. Inca o data romanii din Ardeal se vad nevoiti sa lupte impotriva aceleiasi natii straine care profita de impactul international al Revolutiei de la 1848, atat pentru a se rupe din Imperiul Austro-Ungar, cat mai ales de a scapa de populatia majoritara autohtona.

Apostolul motilor
"Deie-si parerea Europa, judece popoarele civilizate, noi ne luptam pentru libertatea noastra asuprita de a veacurilor nedreptate"

Dupa o serie de victorii mici, Kossuth Lajos, conducatorul Revolutiei de la 1848 din Ungaria, reuseste sa proclame pe moment independenta natiunii maghiare fata de Imparatul de la Viena. In prima instanta, in cautare urgenta de aliati in fata trupelor imperiale austriece, Kossuth Lajos incearca o apropiere de Iancu si romanii pe care incearca sa-i atraga de partea sa. La inceput, romanii par interesati de idealurile revolutionare dar, in momentul in care Iancu afla ca liderii maghiari nu vor sa recunoasca natiunea romane, tiraniile si atrocitatile aristocratilor maghiari din Ardeal, plus neacordarea de drepturi si libertati egale romanilor, ruptura este definitva. Iancu ia decizia dureroasa de a-si inarma poporul si de a se lupta pana la unul cu garzile lui Kossuth. Conjunctura politica creata l-a fortat pe Iancu sa se alieze cu Viena, asigurandu-l pe imparat de sprijinul sau in fata rebeliunii maghiarilor, in schimbul recunoasterii unor drepturi fundamentale pentru natiunea romana. Liderii maghiari ataca primii. La ordinul guvernului din Pesta, comisarul Vay executa la Targu Mures pe tanarul tribun Vasile Pop din Nasna, iar in Cluj pe tribunii Batraneanu si Simonici. Infuriate, masele de romani cauta razbunarea. Alba Iulia cade, iar garda maghiara este dezarmata violent, circa 600 de soldati unguri fiind linsati de multimea de romani furiosi. Avram Iancu intervine personal pentru a calma situatia si a organiza rezistenta motilor in fortareata naturala de piatra a Apusenilor.

La data de 19 octombrie 1848, Craisorul isi mobilizeaza oamenii in trei tabere principale: la Bistra, sub conducerea tribunului Alexandru Bistran, la Campeni sub tribunul Nicolae Corches si la Bucium, sub vicetribunul Dionisie Popoviciu. Pe data de 25 octombrie a aceluiasi an, o forta de atac maghiara, compusa din husari si secui si condusa de contele Bethlen, baronul Banfy si capitanul Baumgarten, porneste spre Cricau pentru a distruge legiunea viceprefectului Balas. Datorita tacticii de lupta desavarsite aplicata de Iancu, corpul expeditionar dusman este zdrobit. Romanii aproape nu mai pot fi opriti, oriunde intampinau rezistenta, se infuriau si se dedau la razbunari. In comunele Sard, Ighiu si Bucerdea, macelul se dezlantuie, foarte putini nemesi scapand cu viata din fata maselor populare furioase care plateau razbunarea unei tiranii seculare. In plus, motii nu au uitat macelul de la Mihalt. La sfarsitul lui martie 1849, motii lui Iancu erau insa inconjurati din toate partile de fortele armate ale guvernului maghiar. Biruitori momentan, ungurii nu au invatat insa nimic din lectia razboilului. In loc sa se impace cu natiunea romana, Kossuth trece la amenintari, optand pentru o campanie de lichidare a oricarui element romanesc.

La sugestia proaspatului consilier Edmont Beoty, el instituie crudele "tribunale de sange"precum si "echipe de vanatoare", adevarate politii politice insarcinate cu represiunea si pedepsirea revolutionarilor romani. Zeci, sute, mii de romani vor fi ucisi de aceste echipe ale mortii. Nu exista petec din Ardeal care sa nu inregistreze victime valahe. Familii intregi au fost exterminate. Echipele lui Iosif Teney din Targu Mures si Ludovic Szabo din Turda se lauda ca au executat fara judecata sute de romani... Presa maghiara de la Pesta noteaza cu mandrie despre vanatorile de romani din comunele Bichis, Cecalaca, Ozd, Geogiu, Sacaramb, Balsa, Ocna Sibiului, Secas. Adapostit in munti, Avram Iancu intocmeste o replica pe masura. Constienti de faptul ca daca romanii din Apuseni nu vor fi lichidati, razbunarea acestora nu va intarzia, garzile maghiare se decid sa atace frontal Apusenii. Decizie foarte prost inspirata, deoarece, motii erau cunoscatori excelenti ai terenului, iar ura lor impotriva cruzimilor nemesilor nu mai putea fi stinsa de nimic.

Leul din cetatea cu brazi
"Nu stiu alta modalitate decat sa se extermine cu desavarsire romanii si sa se arda toate satele romanesti de la munte" - Colonelul Cztetz - roman maghiarizat

Intre muntii Huedin si Gilau, cetele de gardisti maghiari au parte de prima confruntare cu motii. La Marisel, lupta capata proportii mitice. Ungurii sunt prinsi in capcana de femeile motilor conduse de legendara Pelaghia Rosu, mama capitanului Indreiu Rosu. Imbracate in alb si inarmate cu topoare si furci, motoganele infuriate, asemenea unor amazoane legendare, ataca trupele maghiare de pe versanti. Confuzi, nemesi dau sa se retraga, dar sunt atacati de barbatii moti care le taie retragerea din trei puncte separate. Ungurii fug pe loc dupa ce comandantul Geley este grav ranit. La Huedin are loc o ciocnire asemanatoare. La Varful Batranii, motii ataca o alte trupa ungureasca, lupta dureaza nu mai putin de 6 ore, romanii reusind sa infranga invazia. Prefectul favorit al lui Iancu, legendarul preot Simion Balint este delegat de Craisor sa apere Valea Ariesului, punct strategic de maxima importanta pentru accesul in Apuseni. La Iara se da una dintre cele mai eroice batalii din istoria Ardealului. Cetele romane conduse de Clemente Aiudeanu, Dionisie Telechi si Ion Galgoti lovesc avangarda gardista. Atacul lancierilor moti este decisiv. Honvezii si husarii fug lasand in urma 121 morti si 15 raniti. Atacurile ulterioare ale gardistilor sunt respinse in totalitate de popa Balint si oamenii sai alaturi de tribunul Balaceanu venit din Muntenia.

Ungurii se razbuna pe populatia civila romaneasca, incendiind sate si biserici si ucigand pana si copiii sau batranii care nu avusesera timp sa fuga. Pentru a da o ultima lovitura rezistentei organizate de Iancu, Kossuth Lajos il insarcineaza pe maiorul Hatvani cu comanda celei mai mari parti a armatei maghiare. Dupa cateva mici victorii in care soldatii sai incendiaza satele de romani, Hatvani sufera o infrangere dureroasa la Abrud. Incet-incet, armata sa este magistral incercuita de Iancu, orice incercare de retragere fiind aspru pedepsita de motii cei cranceni. Un numar de 5.000 de honvezi aveau sa isi lase oasele in Tara de Piatra. Hatvani fuge cu groaza mortii, trezindu-se cu oastea distrusa. "Sa fuga fiecare cum poate" a fost ultimul sau ordin catre armata sa. Printr-o minune a reusit sa scape cu viata, ajungand la Brad insotit doar de o mana de soldati si cativa ofiteri. Dar cosmarul gardistilor nu s-a sfarsit aici. Tribunul Ioan Gombos si preotul Simion Groza a urmarit ramasitele armatei dusmane pana dincolo de Muntii Zarandului.

Pentru a scapa de raspundere, maiorul Hatvani arunca vina pe umerii celor 57 de supravietuitori sasi din legiunea germana cu care era in alianta. Nu-l mai crede nici macar Kossuth. In urma asasinarii bunului sau prieten, capitanul Buteanu, Iancu isi da seama ca razboiul avea sa mai dureze. O noua batalie avea sa aiba loc la Abrud, unde armata contelui Kemeny sufera o infangere categorica. Atat de categorica incat la masa de seara Kemeny a exclamat furios "Dracu' sa se mai bata cu popii". Adevarul este ca cei mai duri conducatori din ramata lui Iancu erau intr-adevar preoti: Balint, Moldovan, Vladutiu, Groza, Gombos si Fodoreanu. La Fantanele, Avram Iancu reputeaza probabil cea mai importanta victorie din cadrul razboiului purtat in Apuseni.

Omul cu fluierul
"Draga Iancule, libertatea nationala nu poate veni de la curtile imparatesti si din mila imparatilor, ci numai dintr-o unire stransa dintre toti romanii si dintr-o ridicare a tuturor impreuna si in solidaritate cu popoarele impilate" - Nicolae Balcescu

Nesteptatele victorii ale motilor aprind flacara sperantei peste munti, in Valahia, acolo unde Nicolae Balcescu spera la eliberarea tarii cu ajutorul fortelor conduse de Avram Iancu. Ideea moare in fasa, deoarece Kossuth dorea sa vada stramutate in Muntenia legiunile lui Iancu, Ardealul devenind astfel o tinta usor de cucerit. Kossuth exploateaza trairile nationaliste si unioniste ale Craiului Muntilor, propunandu-i prin Balcescu gradul de general in armata maghiara regulata. Iancu simte manipularea si nu primeste. Balcescu si Iancu se intalnesc la Brad, unde capetenia motilor explica prietenului sau valah istoria adevarata a raporturilor dintre cele doua popoare, alaturi de refuzul sistematic al guvernului condus de Kossuth de a acorda drepturi egale pentru romanii din Ardeal. Spre a doua jumatate a lunii iulue 1849, revolutia maghiara este definitiv infranta atat in campia Pannoniei, cat si in Transilvania. Armatele tarului Rusiei chemate in ajutor de imparatul austriac Franz Joseph au zdrobit grosul armatei maghiare la Sighisoara. Slabite de luptele cu motii, coplesite de armatele austriece si rusesti peste care se adauga tradarea unor generali maghiari, trupele revolutionare capituleaza la Siriu pe data de 13 august 1849.

Dupa dovada de credinta aratata regimului habsburgic, Iancu spera ca imparatul sa recunoasca si sa intareasca stapanirea Ardealului de catre romani. In aceasta directie, intreprinde numeroase calatorii spre Viena, atat singur cat si insotit de tribunii sai credinciosi. Tanarul imparat este un diplomat perfect, acordand o bunavointa aparenta capetenilor romane. In realitate, austriecii urmareau refacerea auroritatii monarhice absolutiste, nerespectand nici macar depozitiile din Constitutia decretata de ei insisi. Perfida atitudine a imperialilor zguduie intreaga fiinta a lui Avram Iancu. Armata imperiala se teme de forta romanilor coalizati pentru prima oara in jurul unui lider autohton cu o forta carismatica atat de mare. In consecinta, le ordona predarea armelor. Romanii nu au incredere, secolele in care pentru ei cuvantul strain se tranformase in dusman isi spun cuvantul. Precipitati, austriecii il aresteaza pe Craisor la Halmagiu, dar poporul afla si ameninta garda cu linsarea, ofiterul care era la comanda fiind nevoit sa-l elibereze, declarand ca totul era o greseala...

Iancu ia din nou drumul Vienei doar pentru a se convinge inca o data de soarta cea trista. Nici autonomia, nici integrarea intr- o singura tara a teritoriilor locuite de romani nu se incadreaza in conceptia rigida a habsburgilor imperiali. Austriecii raman surzi si la rugamintile de a le da castig de cauza motilor in privinta "Cauzei padurilor" sau a infintarii unei academii de drept pentru romanii ardeleni. Necazurile si umilintele se dovedesc atat de grele incat psihicul eroului cedeaza. Boala i se agraveaza spre pragul anului 1870. Halucinatiile si viziunile chinuitoare, alaturi de boli si avitaminoze, pun stapanire pe organismul sau slabit. Iancu este bolnav de inima rea. Incet-incet pierde contactul cu realitatea, gasind linistire doar in plimbari dese prin paduri si nesfarsite cantari la fluier.

Pe data de 10 septembrie 1872 s-a culcat pe o rogojina in casa prietenului sau Ion Stupina. Dimineata era mort in urma unei hemoragii puternice. Nu avea asupra lui decat fluierul sau de cires, jalba catre imparat si o naframa rupta. La inmormantare au plans Apusenii. Toti motii au tinut sa fie prezenti pentru a-si saluta viteazul comandant. Prohodul a fost incheiat de 36 de preoti in frunte cu prietenii sai apropiati Mihalteanu si popa Balint. Alaiul mortuar a strabatut Tara de Piatra pana la biserica Tebei, unde Iancu a fost inhumat sub gorunul lui Horea, celalat mare erou al motilor.

ROMA - CIRCUS MAXIMUS 2

Circus Maximus a fost cel mai întins edificiu public al Romei antice și cel mai mare din întreg imperiul. Plasat în valea Murcia, dintre colinele Aventin și Palatin, a fost destinat în special curselor de care, sau de cai, dar a folosit și la alte diverse spectacole de circ și de gladiatori. A fost cel mai vechi și cel mai vast hipodrom al Cetății Eterne.

Conform relatărilor lui Plinius cel Bătrân, el putea primi în jur de 250.000 de spectatori, iar atunci când a atins dimensiunile maxime, în sec.al 4-lea e.N, cataloagele romane au menșionat capacitatea de 385.000 de spectatori. Această capacitate este pe departe cea mai mare pentru spectacolele sportive din toate timpurile.

Marele circ a cunoscut multe reconstruiri și lărgiri, după deteriorări datorate timpului și oamenilor, dar și după ce a suferit ravagiile unor incendii, ca cel din anul 64 e.N, din timpul lui Nero. Incendiile s-au datorat totdeauna unor fapte, sau acțiuni reprobabile umane.  

In sec.al VI-lea e.A, sub domnia regelui Tarquinius cel Bătrân, s-au făcut primele amenajări la arena ce urma a deveni Circus Maximus. Amplasamentul era acela unde de pe timpul lui Romulus se derulau riturile și jocurile sacre în onoarea zeului Consus, festivități numite Consualia. Se apreciază că pe timpul unei astfel de festivități s-a decis de către romani legendara răpire a sabinelor, menită să ducă la creșterea populașiei orașului.

Arena era folosită la început de etrusci pentru cursele de care și călare. Etruscii conduceau Roma în acea perioadă și constituiau exemplul de viață al romanilor. Arena a folosit și la alte divertismente publice de către regii etrusci ai Romei. Orașul în continuă dezvoltare a ajuns să posede nu mai puțin de 12 circuri, dintre care Circus Maximus a fost cel mai vechi și tradișional.

In anul 329 e.A, sub republică, circul a fost dotat cu douăsprezece săli de plecare (carceres) și cu tribune din lemn. Incepând cu sec.al II-lea e.A, circul a devenit locul jocurilor publice și al festivalurilor după moda grecească. In anul 174 e.A, cenzorii Aulus Postumus Albinus și Quinrus Fulvius Flaccus au reconstruit sălile de plecare, au așezat pe spina șapte omphales (ouă pentru turnante) și au reamenajat edificiul. In anul 55 e.A, Pompeius Magnus a adus în arenă lupta a 20 de elefanți și a adăugat o balustradă metalică pentru protejarea spectatorilor.

In anul 46 e.A, Julius Caesar a dispus o reamenajare importantă a circului, pentru a satisface cererile populației. Gradenele din cavea au fost dotate cu șezuturi pentru toți spectatorii, dar ultimile rânduri au rămas confecționate tot din lemn. Circul a fost mărit, atingând lungimea de 600 de metri și lățimea de 200 de metri, pentru 250.000 de spectatori. Urmând exemplul lui Pompeius, Caesar a organizat o nouă protecție a spectatorilor, săpând un șanț între arenă și gradenele spectatorilor. In anul 33 e.A, Marcus Vipsanius Agrippa a așezat pe spina șapte delfini (pentru turnante). Doi ani mai târziu, circul a fost devastat de un incendiu.

Pe parcursul decenilor următoare circul s-a aflat în modernizare, dar și pentru reparații după incendii. Către anul 10 e.N, Augustus a ridicat primul obelisc egiptean în hipodrom. Era un obelisc al lui Ramses al II-lea, de la Heliopolis, care se află astăzi în Piazza del Popolo. In sec.1 e.N, circul s-a limitat numai la 150.000 de spectatori. Un mare portic, cu trei etaje, suporta gradenele. S-au amrnajat două lojă speciale, una pentru împărat și alta rezervată celui care subvenționa jocurile.

La mijlocul sec. 1 e.N, împăratul Claudius a fost primul care a amenajat tribune din piatră. Nero a protejat spectatorii de fiarele sălbatice cu o bandă continuă de lemn, acoperită cu fildeș, pentru a nu lăsa nici o priză animalelor.

In anul 64 e.A, marele incendiu al Romei s-a declanșat în magazinele Palatinului, alăturate circului. El a devastat circul în întregime, astfel că gradenele și tribunele au fost reconstruite în întregime din marmură. In anul 81, din inițiativa senatului s-a construit un edificiu cu trei bolte, pentru a onora pe împăratul Titus. La sfârșitul sec. 1 e.N, împăratul Domitianus a unit noul său palat de pe Palatin cu circul, pentru ca familia imperială să poată privi cursele mai cu ușurință.

In sec.al 2-lea e.N, după un nou incendiu, împăratul Traianus a reconstruit circul, a dăugat încă 5.000 de locuri și a mărit loja imperială. Prin dezvoltări a adus capacitatea la 250.000 de locuri. In anul 354 e.N, când numărul de zile cu jocuri (ludi) ajunsese la 109, un număr de 62 erau conscrate aici pentru curse de care. In fiecare din acele zile aveau loc circa 20-24 de curse. Restul zilelor erau destinate atletismului, boxului și chiar teatrului. Luptele de gladiatori nu făceau parte din ludi, ele fiind programate separat. Numai în câteva ocazii foarte rare, luptele de gladiatori au fost cuprinse în programul de ludi. De când au început să scoată capul, creștinii s-au împotrivit jocurilor romane ludi, dar aceasta nu a împiedicat multiplicarea lor după dorința largă a populației.

In anul 357 e.N, împăratul Constantius al II-lea a adus pe spina arenei un al doilea obelisc egipten, cel mai înalt dintre cele aflate la Roma. Avea 33 de metri înălțime, fchivaletă cu a unui bloc modern cu zece etaje. Obeliscul era adus de la Karnak, tăiat din granit roșu de Syena (Assuan) sub faraonul Thutmosis al IV-lea (1401-1390 e.A). Fusese adus la Roma din anul 323 e.N.

In evul mediu obeliscul a fost reamplasat în fața basilicii Sfântul Ioan de Latran. El fusese degajat din depuneri rupt în trei bucăți. A ocupat noul amplsament în anul 1588, iar obeliscul lui Augustus din aceeași arenă,a ajuns în piața Popolo în anul următor, 1589.

In anul 549 e.N, a avut loc ultima cursă, după care Circus Maximus a fost abandonat și a căzut în ruină, la fel ca toate monumentele intrate pe mâna creștinilor. Cursele au luat sfârșit pe timp ce Roma era în puterea regelui ostrogot Totila (541-552 e.N). trecuseră circa 1150 de ani de la prima cursă pe această arenă.

Pe parcursul evului mediu, piatra și marmura grasenelor și a tribunelor s-au refolosit în construcția diverselor biserici și palate. După Renaștere nu mai rămăsese aproape nimic din măreața construcție publică.

Circus Maximus ocupa întreaga vale Murcia dintre Aventin și Palatin. Avea o lungime de 600 de metri și o lățimr variabilă, între 80 și 200 de metri, după lărgimea văii. Avea 120.000 de metri patrați, egală cu aceea a 12 stadioane moderne. Arena în sine măsura 568 de metri lungime și o lățimr tot variabilă, în funcție de teren: 75 de metri la caceres, 84 metri la începutul spinei și 87 la extremitatea sa de est. Pe mijlocul arenei, un zid puțin ridicat, numit spina, era ornat cu cele două obeliscuri, cu statui și cu uin portic. Spina despărțea în două arena, pe lungime, pentru a delimita pistele de dus și întors. La extremitatea de apus, circul era delimitat de ecurii (spații pentru cai, grajduri) și remize. In capătul de răsărit, incinta rotunjită a circului deținea o poartă triumfală destinată ieșirii învingătorilor. Circul se prezenta ca o un imens bazin îngropat între gradene și s-a dovedit un tezaur arheologic.

Laturile cu gradene aveau o lățime de 27 de metri, dar creșteau mult cu ajutorul construcțiilor de desupra drumurilor de la sud și nord. Gradenele din partea de jos erau realizate din marmură, iar cele de sus din lemn, fapt ce exlică numeroasele incendii ce au afectat construcția.

Circus Maximus putea primi, în funcție de epocă, între 140.000 și 385.000 de spectatori. Limitele maxime au fost atinse în sec.al 3-lea și al 4-lea. Carcerele de la apus aveau și rolul de a evita lovirea dintre care la plecarea în cursă. Ca și la Colosseum, în exterior circul prezenta trei etaje, în totalitate acoperite cu marmură. Cavea a fost despărțită în trei zone de locuri, zone despărțite de culoare.

Altarul zeului Consus se afla la extremitatea de est a spinei, unde par a fi existat unele morminte vechi. Tot în răsăritul circului, pe curba făcută de gradene s-a aflat Arcul lui Titus de la Circus Maximus. Era o intrare monumentală cu trei bolte, dedicată de senat. Acest arc corespunde cu poarta trimfală destinată ieșirii învingătorilor.

Astăzi din Circus Maximus nu au mai rămas decât ceva vestigii de zidărie, din tribunele de sud-est și o mare întindere care desemnează fosta arenă prelungă. Edificiul a rămas până astăzi cea mai vastă incintă sportivă pe care a cunoscut-o lumea. Valea înierbată care amintește astăzi de Circus Maximus mai este folosită pentru adunări la mari evenimente, precum concerte care au adunat până la 200.000 de spectatori, sau spectacole cu ecrane de cinema gigantice. Cu ocazia victoriei Italiei la Cupa mondială de fotbal din 2006, pe suprafața circului au sărbătorit circa un milion de cetățeni ai Romei moderne.

Plecarea în curse se dădea din loja imperială (pulvinar), unde se afla organizatorul curselor din ziua respectivă. Acela dădea semnalul pornirii aruncând o eșarfă de stofă albă (mappa). Cursa trebuia să facă șapte ocoluri de arenă, ceea ce însemna circa 7,5 kilometri.

Jocurile începeau cu pompa, procesiune care începea în Forum Romanum și ajungea la Circus Maximus. La procesiune sau defilare participau: magistratul care organiza cursele zilei, soldați, aurigi (vizitii), muzicieni, dansatori, preoți, etc. Preoții depuneau statui ale zeilor în loja imperială (pulvinar).

Jocurile cuprindeau acrobații în cerc, pe cal, individuale sau în echipe, dansuri pyrrhice (războinice), curse de care și lupte de gladiatori. Cele din urmă erau rare, pentru că înainte de construirea amfiteatrului lui Statilius Taurus și a Colosseumului, acestea se desfășurau cel mai adesea în Forum Romanum.

Pentru fiecare cursă se aflau în staluri, pentru plecare, câte douăsprezece atelaje, câte trei pentru fiecare grajd, sau ecurie reprezentată de câte o culoare simbolică. Carele erau trase de un cal, de doi cai (biga), de trei cai, de patru cai (quadriga), pănă la zece cai (decemiga). Vizitii erau de obicei sclavi. Ecuria însemna atât grajdul, cât și echipa unui anumit grajd.

Simolistica celor patru echipe a câte trei atelaje era:

-          Alb: reprezenta popotul, aerul, iarna și pe Jupiter

-          Verde: reprezenta pe împărat, pământul, primăvara și pe Venus

-          Roșu: reprezenta opoziția, focul, vara și pe Marte

-          Albastru: reprezenta aristocrația, apa, toamna și pe Neptun

Existau și ecurii (grajduri) mai mici, reprezentate de alte simboluri dar ele s-au pierdut în fața celor patru ecurii tari și bine susținute. Cursele provocau atât de mari pasiuni încât uneori împărații au trecut la fapte nedemne și sângeroase. Spre exemplu, Vitellius (68-69 e.N.), care proteja culoarea Albastră a dispus cu simplitate executarea vizitiilor adversari ai favoriților săi. Caracalla (211-217 e.N.) a aplicat aceeași soartă vizitiilor culorii Verde. Ecuriile și culorile au ajuns să reprezinte adevărate cluburi sportive, dar au evoluat și spre politică.

Cursa reprezenta cursa soarelui sau cursa caruluim lui Apollo, de la răsărit la apus.

-          cele 12 caceres reprezentau cele 12 luni ale anului sau cele 12 constelații

-          cele 7 tururi de arenă reprezentau cele șapte zile ale săptămânii sau cei șapte aștri ai sistemului lui Ptolemeu

Inainte de construirea Colosseumului spectacolele de vânătoare se țineau în Circus Maximus, ca extensie a luptelor de gladiatori care se țineau în Forum. Mult timp, Circus Maximus a fost singura arenă în care avea un șanț ce proteja gradenele și spectatorii de furia animalelor sălbatice.

           

PACTUL RIBBENTROP - MOLOTOV (SI PARADA COMUNĂ A TRUPELOR GERMANE SI SOVIETICE)

Pe 22 septembrie 1939 la Brest-Litovsk trupele Germaniei naziste mărşăluiau alături de cele ale Uniunii Sovietice în cea mai ciudată paradă din întreaga istorie. Soldaţii a două ideologii autodeclarate ca inamice îşi dădeau mâna şi făceau schimb de ţigări după ce sfâşiaseră Polonia. Părintele trupelor de tancuri naziste, generalul Heinz Guderian se saluta şi primea această ciudată paradă alături de unul dintre cei mai valoroşi comandanţi de blindate ai sovieticilor, generalul Semion Moiseevici Krivoşein. Sovieticii salutau steagul cu svastică, iar arcul de triumf al paradei reunea secera şi ciocanul cu svastica. Hitler şi Stalin îşi dădeau mâna zîmbind peste cadavrul Poloniei. O paradă aproape necunoscută în istorie, ale cărei imagini au ieşit cu greu din arhive – şi este vorba de imagini provenind exclusiv din arhivele germane. Probabil că sovieticii nu au făcut fotografii la Brest-Litovsk pe 22 septembrie 1939 – sau dacă au făcut, atunci fotograful a murit prin cine ştie ce lagăr iar imaginile au fost distruse.

Toată această poveste a venit ca o concluzie logică a pactului încheiat între Hitler şi Stalin prin miniştrii lor de externe, Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov, semnat la Moscova pe 23 august 1939. Cei doi dictatori şi-au împărţit atunci Europa, Polonia a fost sfâşiată în două, iar Basarabia românească a fost dată cadou sovieticilor. După ce Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939, generalul Heinz Guderian a ajuns pe 17 septembrie la Brest Litovsk, dincolo de linia de demarcaţie de pe râul Bug. Guderian a aşteptat aici sosirea sovieticilor, care au ajuns la Brest pe 22 septembrie sub comanda generalului Semion Moiseevici Krivoşein. Cei doi generali au căzut de acord pentru desfăşurarea unei parade comune în oraşul Brest, care a început la orele 16:00. Krivoşein a exprimat în timpul discuţiilor speranţa că Germania nazistă şi Uniunea Sovietică vor reuşi să înfrângă inamicul comun – respectiv imperialista Mare Britanie. Un eveniment istoric ocultat care exprimă un adevăr geopolitic: când Rusia şi Germania îşi dau mâna, ţările din Europa de est dispar, iar Marea Britanie este izolată şi pusă în pericol. Generalul polonez Plisowski, comandantul trupelor care au apărat Brestul, a fost luat prizonier de sovietici şi mai apoi executat în masacrul de la Katyn.

ROMANIA - 1940 PORTRETE DE MINIŞTRI ROMÂNI





Gheorghe Tătărăscu - Prim Ministru



In 1940 fotografa americana Margaret Bourke White a facut un amplu tur al Romaniei. I-a placut sa fotografieze mai ales bazele militare ale Romaniei. A reusit chiar sa fotografieze celebrul submarin Delfinul. Cand Siguranta si-a dat seama cu ce se ocupa fotografa americanca era prea tarziu. Negativele plecasera de mult… Ne-au ramas in schimb o serie de portrete ale ministrilor romani, imbracati in uniforma Frontului Renasterii Nationale, partidul in care vechii politicieni interbelici incercau sa puna la punct dictatura de parada a lui Carol al II lea.



Mareşal Ion Antonescu - Erou al neamului.



Magnatul Ion Gigurtu  - Ministrul Comunicaţiilor



Grigore Gafencu - Ministru de Externe



Silviu Dragomir - Ministrul Minorităţilor



Alexandeu Radian - Ministrul Propagandei
(al doilea din dreapta jos - 11)
Teofil Sidorovici - Ministru Tineretului
(al doilea din stânga sus - 2)
Gen. Dombtpvsky - Primarul Capitalei
(primul din dreapta jos - 12)
Ernest Urdăreanu - Mareşalul Palatului
(primul stânga de la mijloc stânga - 5)
Florian Tenescu - Şeful Statului Major
(al treilea de la mijloc, numărând din stânga - 7 )