joi, 7 iulie 2011

GEOGRAFIA -EGIPT - TURISM - CAIRO



O jumatate de zi am rezervat-o Muzeului Egiptean, unul dintre cel mai importante muzee de istorie antica. Desi nu sunt pasionat de istorie si in mod normal ocolesc muzeele, pentru masca lui Tutankhamon si toate celelalte vestigii de aici mi-am rezervat cateva ore. Intrarea costa in jur de 10 dolari, insa daca esti student si ai card ISIC e la jumatate. Camera Mumiilor te mai costa inca pe atat, dar merita din plin. Fiecare spatiu al muzeului este folosit pentru a gazdui statui si alte vestigii. Colectia de sfincsi, dar si altarul lui Hathor si statuile lui Ramses al II-lea de la parterul muzeul sunt cele mai semnificative. La etaj nu trebuie sa ratezi comorile gasite in mormantul lui Tutankhamon, inclusiv masca sa mortuara si sarcofagul. Desi intrarea se plateste separat, la fel de mult merita sa vizitezi si Galeria Mumiilor Regale unde, in sarcofage de sticla, se odihnesc o parte dintre conducatorii Egiptului si sotiile lor.

A doua parte a serii am dedicat-o bazarului din Cairo, Khan-al Khalili. Dupa o experienta marcanta cu un taximetrist care nu stia drumul catre bazar si care, in timp ce conducea, isi facea rugaciunile si saruta carticica de rugaciuni, am ajuns in bazar. Mi-am incarcat bateriile cu un kebap si m-am aventurat pe stradutele pline ochi cu marfuri. Oameni de treaba, zambitori; mirodenii si haine la un loc; turisti curiosi si localnici care te studiaza din cap si pana in picioare, cam cu asta am ramas din bazarul din Cairo. Note preluate de la Răzvan Pascu.

Calatorie in Egipt - Cairo 

Egipt-ul este genul de tara care poate satisface si asteptarile celor mai dificili turisti. Daca esti pasionat de arheologie si istorie, este o sursa inepuizabila de vestigii istorice. Daca iti place sa cunosti oamenii si sa iei pulsul tinutului prin experienta directa cu locuitorii, vei gasi aici o populatie deschisa, vesela si zambitoare, care nu se da in laturi sa iti povesteasca despre egipteanul de rand. Chiar si pentru turistii ce cauta linistea resort-urilor de lux, Egipt-ul este o destinatie potrivita, caci statiunile sale de la Marea Rosie sunt pline mai tot timpul anului.
Desi nu era pe lista mea de "tari de vazut" in viitorul apropiat, o oferta Tarom m-a convis ca merita. Si, odata rezervate biletele, planurile au inceput sa curga singure. Aveam sa vad intreaga lunca a Nilului (peste 2.000 km), incepand din nord cu Cairo si terminand in sud cu Abu Simbel (la granita cu Sudan), oprindu-ma prin Cairo, Luxor si Aswan.

Cursele Tarom-ului ajung pe la 2 dimineata in Cairo, asa ca este foarte util sa aranjezi in avans cu cei de la hotel sa te astepte la aeroport. Te va costa in jur de 4 dolari de persoana.

Prima impresie? Masina mica si foarte veche, mirosul puternic de benzina, soferul amabil si vorbaret si, nu in ultimul rand, infrastructura orasului foarte buna - am facut in jur de 30 minute de la aeroport pana in centru, unde ne era hotelul.



Hotelul la care aveam rezervare, Isis Hotel, l-am ales strict datorita locatiei. Este situat in centrul orasului, la ultimul etaj al unui bloc, in piata Midan Tahrir (Piata Eliberarii), foarte aproape de Muzeul Egiptean. Camera a costat in jur de 20 dolari de persoana pe noapte, iar pretul include si un mic dejun "semi-delicios".

Deoarece nu aveam la dispozitie decat doua zile, am ales sa inchiriem de la hotel o masina cu sofer care, pentru un pret modic, avea sa ne plimbe prin oras, dar si prin Giza, Saqqara si Memphis.

Prima zi prin Cairo avea sa fie dedicata Citadelei, cartierului copt si Muzeului Egiptean. Pentru asta, am platit soferului de la hotel, vorbitor de limba engleza, cca. 15 dolari de persoana. Nu este greu de imaginat cum poate fi traficul in Cairo, avand in vedere ca orasul are in jur de 20 milioane de locuitori, adica aproape cat toata Romania. Daca ar fi sa il descriu intr-un cuvant, as spune: haotic. Pietonii traverseaza pe unde vor, regulile de circulatie sunt inexistente si nu putine au fost situatiile in care am trecut la milimetru de un alt vehicul. Si totusi, desi majoritatea masinilor din trafic sunt lovite sau cel putin zgariate, soferul nostru nu facuse nici un accident in 30 de ani de condus.



Citadela sau fortareata orasului a fost resedinta conducatorilor musulmani ai Egiptului timp de aproximativ 700 de ani si se afla in cartierul islamic al orasului. Impresionante sunt cele doua moschei, Mohammed Ali (Moscheea de Alabastru) si An-Nasir Mohammed, dar si terasa unde ajungi trecand prin moscheea An-Nasir Mohammed. Panorama asupra orasului este incredibila, cu atat mai mult cu cat am reusit sa vedem chiar piramidele. Am zarit si "Orasul Mortilor", cimitirul in criptele caruia isi duc viata peste 50.000 de oameni saraci.
Urmatoarea oprire a fost in cartierul copt, la "portile" caruia se afla prima moschee construita in Egipt, Amr Ibn al-As. In spatele unor ziduri solide, se afla manastiri si biserici crestine (copte). Celebra este biserica cu hramul Sf. Fecioara Maria, Al Mu'allaqa, cunoscuta ca "Biserica Suspendata", deoarece este construita deasupra vechii porti de sud a fortaretei Babylonului.


GRECIA - TURISM - MUNTELE OLIMP

Muntele Olimp – Acasa la Zeus 

Cand vine vorba de Grecia, marea majoritate a romanilor nu isi imagineaza nimic altceva decat plaje superbe, marea mai curata decat a noastra, statiuni micute si cochete cu cladiri albe si deja plictisitoarea – pentru unii - triada Halkidiki-Paralia-Katerini (totul asezonat din plin cu gyros, tzatziki si muzica de buzukia).
Pentru cei care vor altceva decat placerile banalizate ale destinatiilor litorale, vechea Elada ofera multe locuri pline de un pitoresc de alt gen, unde te poti relaxa si explora deopotriva frumusetile acestui pamant incarcat cu istorie si cultura milenara.
Unul dintre acestea este maiestuosul Munte Olimp, salas al zeilor de altadata si desfatare pentru montagnarzii si alpinistii zilelor noastre!

Pe cărările zeilor
La granita dintre provinciile grecesti ale Thessaliei si Macedoniei (grecii nu recunosc nici azi fosta republica iugoslava), troneaza cel mai inalt munte din Grecia. Administrativ, nu are nicio incadrare, fiind undeva la mijlocul prefecturilor Peieria si Larissa.
Geografic, Muntele Zeilor este situat la 263 kilometri de Atena si 78 kilometri de Salonic.
Casa zeilor greci este un munte cu nu mai putin de 52 piscuri semete. Cel mai inalt dintre acestea, denumit Mytikas, adica "Nasul", sau "Tronul lui Zeus", atinge 2.917 metri, fiind nu doar al doilea munte ca inaltime din peninsula Balcanica, ci si unul dintre cei mai impunatori munti ai Batranului Continent.
La prima vedere, colosul din inima Greciei este alcatuit dintr-o alaturare splendida de stanci abrupte, chei inguste, pajisti alpine si paduri dese de conifere.
Conform datelor remise de geologii greci, Olimp - mult mai vechi decat insasi Zeii pe care-i gazduieste - are o vechime de peste 200 milioane ani. Schimbari dramatice au avut loc de-abia in perioada ultimelor glaciatiuni europene, cand straturile imense de gheata s-au topit si s-au retras, angrenand astfel cantitati uriase de roci care s-au pravalit la baza muntelui. Ultima glaciatiune, care a avut loc acum 10.000 ani, a fost cea care i-a slefuit muntelui imaginea care poate fi admirata si in prezent.
Bogatia biodiversitatii si frumusetea locului au facut ca, in anul 1938, Muntele Olimp sa devina primul parc national din Grecia.
Peste 1.700 specii de plante compun flora muntelui, reprezentand 25% din flora intregii Grecii. Fauna cuprinde numeroase specii de animale; aici se intalnesc 32 specii de mamifere, unele foarte rare in Grecia, precum lupul, capra neagra, mistretul, sacalul, vulpea si pisica salbatica, iar lumea pasarilor cuprinde 108 specii, intre care se distinge acvila de munte, cea mai falnica pasare de prada din Europa.



Verticale antice

Maiestuosul munte a fost ales de Zeus drept locuinta a celor 12 zei olimpieni, principalele zeitati ale mitologiei si religiei vechilor greci. Forma specifica a muntelui, inaltimea si grandoarea sa, ceata si furtunile de la inaltimi, toate aceste caracteristici, ce evoca maretie si forta, i-au facut pe primii oameni sa-l venereze.
Dovezile arheologice ne spun ca aici au trait oameni inca de la inceputurile Epocii Fierului.
Cei 12 zei ai panteonului grecesc isi duceau traiul in vaile si crestele muntelui, "tainicele cute ale Olimpului", dupa cum le descria Homer. Pantheon-ul, identificat de specialisti cu piscul Mytikas de astazi, era locul unde se intalneau si isi aveau fiecare palatele. Discursurile lor impetuoase erau ascultate si aprobate de maretul Zeus, care statea pe tronul sau inalt, identificat cu stanca Stefani, vizibila in zilele senine. La poalele muntelui, la doar 5 kilometri de Mediterana, exista si azi satucul sacru Dias, consacrat Stapanului din Olimp. Satucul si templul aferent si-au trait perioada de glorie intre secolele 5 i.Hr. si 5d. Hr. In apropiere se afla alte doua asezari legendare, satele Piblia si Livithra, asociata legendei lui Orfeu si locuri de desfasurare a misterioaselor ceremonii orfice.
Istoria devine zbuciumata si tragica, muntele si locuitorii sai avand de suferit, in timpul indelungatei ocupatii turcesti. In secolele trecute, impunatorul Olimp i-a ocrotit pe haiducii si razvratitii greci, devenind o adevarata fortareata naturala, unde si-au gasit adapost incrancenatii kleftes si armatoloi, personaje reale, devenite legendare in lumea luptatorilor pentru libertate din Grecia.
In vremea invaziei germane din anul 1941, unitatile armate grecesti, alaturi de cele australiene si neo-zeelandeze, au dus lupte in zona, muntele servind, mai apoi, ca loc de adapost pentru rezistenta greaca.



Din secretele Olimpului
Muntele se intinde pe o suprafata de circa 500 kilometri patrati, acoperind un areal circular cu un diametru de 25 kilometri si o circumferinta de 80. Pe o scala verticala, muntel cuprinde patru zone de vegetatie diferite, de la zona padurilor de foioase si tufisuri, pana la zona alpina, situata dincolo de altitudinea de 2.500 metri.
Legi aspre interzic nu doar distrugerile din interiorul parcului, ci si orice activitate umana distructiva in asa-zisa "zona periferica", un cordon de vegetatie salbatica crescuta in jurul granitelor parcului natural Olimp.
Muntele este cunoscut in intreaga lume pentru importanta sa - ecologica si culturala. In anul 1981, UNESCO il declara Rezervatie a Biosferei, iar Comunitatea Europeana il include pe lista "Celor mai importante Habitate Naturale pentru Protectia Pasarilor din Europa".
Muntele nu beneficiaza de prezenta lacurilor alpine, cu exceptia micilor ochiuri de apa temporare, care apar primavara, in urma topirii zapezilor, undeva intre vaile Bara si Dristela. Grecii au construit, totusi, un lac de acumulare in apropierea satului Petra, prin indiguirea paraului Xerolakki, creand, astfel, o intindere de apa permanenta, necesara atat locuitorilor din zona, cat si animalelor salbatice. Ca o compensatie pentru lipsa lacurilor, muntele este brazdat de numeroase izvoare, desi putine pot fi intalnite peste altitudinea de 1.000 metri.
Clima muntelui este influentata de pozitia geografica. Din noiembrie pana in mai, cele 52 de piscuri sunt permanent acoperite de zapezi. Nivelul precipitatiilor este foarte ridicat, de 3-4 ori mai mare decat cel inregistrat in Atena. Pentru montagnarzi si alpinisti, trebuie mentionat ca, la fiecare 100 metri urcati pe Olimp, temperatura scade cu o jumatate de grad Celsius.
Vanturile puternice sunt un fenomen des intalnit aici, curentii de aer dintre stanci atingand, uneori, viteza de 100 km/ora.
Parcurgerea Muntelui Zeilor nu este o incercare foarte dificila, cu exceptia portiunii de cca. 30 minute de la punctul Skala la punctul Mytikas, traseu cotat cu gradul 3 pe scala dificultatii montane YDS. Circa 10.000 de turisti escaladeaza anual muntele, deci parcurgerea sa nu este deloc o misiune imposibila. Majoritatea turistilor se opresc, totusi, in punctul Skolio.
Mare parte din trasee incep din localitatea Litochoro; de aici, potecile urca spre cabana Prionia, de unde incepe urcusul propriu-zis al muntelui.



Prin satele grecilor de la munte

Atunci cand conditia fizica sau varsta nu va permit ascensiunea intregului munte, sau pur si simplu vreti sa explorati partea autentica a satelor grecesti traditionale, vizitarea asezarilor rurale de la poalele muntelui este o activitate la indemana oricui.

Palaios Panteleimonas este o asezare care dateaza din secolul al XIV-lea Astazi, este un sat traditional complet restaurat, in valea Kato Olympus, la altitudinea de 700 metri. Din el, se poate admira panorama splendida a Golfului Thermaikos, precum si castelul venetian de la Platamonas; este si un loc potrivit pentru practicarea paragliding-ului, mountain bike-ului si altor sporturi de munte.
Daca va chinuie foamea (sau doar pofta de ceva bun), puteti trage cu incredere la numeroasele taverne traditionale, unde se servesc delicioase mezeluri locale, condimentate dupa secretul locului si insotite de un vin excelent. Nu ratati nici o portie de rachiu (tsipouro) facut din struguri sau din fructele de Arbutus, arbori specifici florei mediteraneene.

Palaioi Poroi este situat in partea de sud-est a muntelui, la o altitudine de 600 metri. Satul traditional este alcatuit din casute de piatra, majoritatea datand din secolele XVII-XVIII. In centrul sau troneaza impunatoarea biserica bizantina Agios Ghiorghios. In imediata apropiere, mai sunt doua biserici care trebuie neaparat vazute, Agioi Apostololi si Zoudachos Pigi. (Sunt lacasuri sfinte, asa ca se impune imbracamintea decenta.)
Palaioi Poroi este situat la doar 45 kilometri de Katerini.

Palaia Skotina, asezat in vaile de la Kato Olympus, este impodobit cu o impunatoare biserica, Agios Athanasios, care dateaza din secolul al XIV-lea, avand un iconostas din lemn care are aceeasi varsta cu biserica.
Din acest satuc pornesc numerose poteci, care iti dau posibilitatea de a admira flora si fauna muntelui. Sunt trasee special amenajate pentru mountain biking si chiar pentru masini 4x4. In sat sunt doua case de oaspeti, iar daca sunt toate camerele ocupate, posibilitati de cazare se gasesc si in apropierea plajei Skotina, situata la doar 7 kilometri de sat. Palaia Skotina este la 40 kilometri distanta de Katerini si ramane una dintre cele mai cautate destinatii de pe Muntele Zeilor.

GEOGRAFIE - JAPONIA - TURISM - MUNTELE FUJI-YAMA

Fuji Yama – Muntele fără rival 

Armenii au Ararat-ul, evreii au biblicul munte Sinai, tibetanii şi budiştii din toată lumea se înclină înspre Muntele Kailasa, arabii au muntele lor mitic Qaf, daco-geţii noştri aveau Kogaionon-ul, vechii greci aveau Olimpul. Toate marile culturi şi civilizaţii au munţii lor sacri. Japonezii nu s-au lăsat nici ei mai prejos. De milenii, Muntele Fuji veghează asupra destinului poporului nipon.

Fără seamăn

Cel mai înalt şi venerat munte al Ţării Soarelui Răsare, Fuji Yama sau Fuji San, cum mai este denumit, se înalţă semeţ, înţepând cerul cu silueta sa albă până la înălţimea de 3.776 m.
Este inclus de niponi în triada munţilor sacri ai Japoniei, alături de munţii Tate şi Haku.
Cu toate acestea, cel care a cucerit definitiv spiritul oamenilor acestor locuri este Fuji. Atât de mult l-au iubit, încât l-au numit Fuji Yama - Muntele fără Seamăn, fără rival, pe veci ancorat în sufletul oricărui japonez.
Din punct de vedere geologic, este un stratovulcan activ, care a erupt pentru ultima oară în anii 1707-1708.
A avut şi încă are o poziţie privilegiată în artele frumoase nipone, fiind subiect principal în capodoperele nemuritoare: " Cele 36 de vederi ale Muntelui Fuji" şi "Cele 100 de vederi ale Muntelui Fuji", create de marele Hokusai. Este menţionat în sute de poeme şi povestiri ale literaturii nipone. Prima sa ascensiune a fost săvârşită în anul 663, când un călugăr anonim a primit sprijinul şi încuvinţarea zeităţilor locale, reuşind să urce până pe vârful cel veşnic înveşmântat în zăpadă. Aura de sacralitate a muntelui a făcut să fie interzisă apropierea femeilor faţă de el. De-abia cu puţin înainte de începutul erei Meiji (anul 1868), a fost ridicată interdicţia care izgonea orice femeie din preajma muntelui. Locul avea şi o puternică încărcătură marţială, pădurile de la baza muntelui fiind locuri favorite de antrenament pentru generaţii de samurai. Prima ascensiune adevărată, în termeni de alpinism, a fost întreprinsă în anul 1860 de către Sir Rutherford Alcock. Acesta a străbătut traseul complet până la vârf, în 8 ore de urcuş, iar coborârea a durat doar trei ore.
Mileniile de interdicţii asupra femeilor au luat sfârşit în anul 1867, când Fanny Parkes, soţia ambasadorului britanic în Japonia, a reuşit să urce pe Fuji.
Muntele este situat în sud-vestul capitalei Tokyo, la o distanţă de circa 100 kilometri.
Astăzi, ca un preţ trist plătit poluării şi dezvoltării economice agresive, Fuji este foarte rar vizibil din capitala Tokyo, smogul împiedicând accesul vizual al japonezilor la muntele sacru al strămoşilor.

Cum ajungi


Muntele este accesibil pe toate traseele marcate, cu menţiunea că sezonul oficial de ascensiuni se întinde doar în lunile iulie şi august. Chiar şi în aceste luni de vară, când în Tokyo sunt 40 de grade cu plus, pe munte temperaturile coboară sub limita îngheţului, deci mare atenţie la hainele şi echipamentul luat în rucsac.
Din Tokyo, cel mai uşor şi accesibil mod prin care se ajunge la Fuji este unul dintre autobuzele speciale. Acestea pornesc din Shinjuku şi merg până la Kawaguchiko, a cincea staţie ; drumul dureaza cam 2 ore şi costă 2.600 de yeni. Şi mai ieftin ieşi dacă iei trenul Odaky din Shinkuku până la Gotemba. Dacă banii nu sunt o problemă pentru tine, poţi închiria un ghid particular, dar nu uita că eşti în Japonia, iar preţurile sunt mai mari decât aproape oriunde altundeva pe planetă.

Sus

Odată ajuns(ă) la poalele măreţului munte, nu ai de ales. Trebuie să îl urci. Este vorba despre o ascensiune de peste 3.000 metri înălţime, dar nu trebuie să te sperie. Din contră, japonezii susţin dintotdeauna că urcatul pe Fuji Yama este o experienţă spirituală care marchează definitiv orice pământean. Popor înclinat spre artistic şi spiritual, niponii ştiu ce spun...
O veche zicală japoneză spune că un om înţelept va urca pe Fuji o singură dată în viaţă, pe când un prost va urca de mai multe ori şi tot degeaba.
Înapoi la munte: merită reţinut că oamenii activi, sportivii de performanţă sau cei cu o condiţie fizică de invidiat reuşesc să urce muntele în circa două ore, dar majoritatea oamenilor reuşesc aceeaşi performanţă într-un interval de 4-8 ore, depinzând de numeroşi factori, printre care vârsta, starea de sănătate şi condiţia fizică generală sunt cei mai importanţi. Pentru o ascensiune obişnuită, ghizii recomandă o pereche de ghete solide, echipament împotriva ocazionalelor ploi şi ceva de purtat pe cap. În nici un caz nu vă aventuraţi în pantaloni scurţi sau fuste. Potecile sunt mărginite de tufe şi arbuşti spinoşi, care, în acest caz, vă vor lăsa amintiri de nedorit, ca sa nu mai pomenesc de frigul pătrunzător de la înălţimi. În medie, pe muntele Fuji mor, în fiecare an, din cauza hipotermiei, 4 persoane care au ignorat sfaturile respective.
Alte ustensile folositoare, care nu ar fi de dorit să vă lipsească, sunt următoarele: lanternele, în caz de ascensiune de noapte; ochelarii de soare; saci de plastic pentru a vă căra înapoi gunoiul şi, mai ales, monede de 100 de yeni, foarte utile pentru accesul la toaletele instalate pe marginea drumului. Nu uitaţi nici de apa de băut, deoarece o ascensiune pe Fuji provoacă oricui o deshidratare serioasă. Aproximativ 300.000 de persoane urcă muntele anual, aşa că, dacă te vei pregăti serios şi nu vei ignora sfaturile ghizilor, vei reuşi fără probleme.

Ce faci acolo

Sunt patru mari trasee pentru vârf care pornesc de la a cincea staţie de popas, anume: Kawaguchi, Subashiri, Gotemba şi Fujinomiya.
De la poalele muntelui, pornesc traseele Shojiko, Yoshida, Suyama şi Murayama.
Traseul care porneşte de la Lacul Kawaguchi este cel mai popular, deoarece la baza sa este amenajată o mare parcare auto, precum şi numeroase cabane.
Dacă paragliding-ul se numără printre pasiunile tale, mergi pe traseul Gotemba. Între Subashiri şi piscul Hoei-zan există toate condiţiile necesare practicării acestui palpitant sport extrem, accesibil doar celor temerari.
Dacă vrei să înnoptezi pe munte, preţul mediu pentru o noapte într-o cabană încălzită, plus mâncarea, este de 5.250 yeni. Odată ajuns(ă) pe vârf, care este, de fapt, conul vulcanului, vei trece printr-o poartă tradiţională japoneza, celebra Torii.
Imaginile sunt superbe şi atât !
Dar muntele, în sine, ascunde multe alte locuri de neuitat, unde ai impresia că imaginarul mistic nipon s-a strecurat pe neaşteptate în lumea high-tech a Japoniei moderne.
Un astfel de loc, ocolit de tehnologizarea agresivă, este pădurea Aokigahara, situată la baza muntelui, spre nord-vest.
Pădurea este omniprezentă în poveştile folclorice japoneze cu demoni, fantome şi spiriduşi. Pădurea are un renume deosebit de sumbru, deoarece, în vechime, aici era locul unde familile sărace îşi abandonau copii bolnavi, precum şi pe bătrânii aflaţi în pragul Marii Treceri. Astăzi, pădurea deţine un alt trist record: după oraşul San Francisco, este a doilea loc celebru pentru numărul mare al sinuciderilor anuale. Din anul 1950, peste 500 de japonezi au ales să îşi încheie definitiv socotelile cu Viaţa. Pădurarii descoperă anual circa 30 de cadavre ale sinucigaşilor, cu un maxim de 80 de victime în anul 2002. Dacî lăsăsm la o parte renumele său, care strecoară fiori reci celor mai slabi de înger, pădurea este unul dintre ultimele refugii pentru speciile rare de plante şi animale din Japonia.
Cu toată pădurea sa plină de fantome şi suflete neodihnite, nopţi nefiresc de reci şi - cel mai rău lucru - preţuri piperate, experienţa Muntelui fără Seamăn merită trăită de oricine are privilegiul de a vizita Ţara Soarelui Răsare