Schitul-Mănăstire Cornetu, Vâlcea

Schitul este ctitorie a marelui vornic Mareş Băjescu, mare feudal si apropiat al Cantacuzinilor. pe malul drept al râului Olt, pe șoseaua Râmnicu Vâlcea-Sibiu la aproximativ 50 de km de Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere teritorial-administrativ, mănăstirea, aparține satului Călinești, localitate componentă a orașului Brezoi din județul Vâlcea.

Ctitorul a ales locul cu atenţie căci, pe de o parte era apropiat de pamanturile sale, pe de alta parte, datorita poziţiei era, la acea vreme, ferit din calea ochilor privitorilor, însa apropiat de graniţa cu Transilvania, oferind astfel un refugiu ideal pentru ctitor şi familia sa în vremurile de restrişte ce aveau să vie. Conform pisaniei originale, sculptată în piatra de Albeşti, se arată că data a terminarii lucrărilor a fost 29 august 1666, în timpul domniei lui Radu Leon. Interesant este că cel ce a realizat pisania a fost un anume popa Stan din Băjesti, cel care a semnat şi pisania mănăstirii Aninoasa, 11 ani mai tarziu, dar şi textul unei cruci de piatră din Budeasa.

Incă înainte de a se fi terminat lucrul la biserică, Mares Bajescu, printr-un act datat 15 martie 1666, a înzestrat schitul cu satul Copăceni şi munţii Sasa şi Cornetu (cumparate cu nici o lună înainte de danie) precum şi ocini în Pripoare, Titesti, Ostrov.

In anul 1761, pe timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, un anume Alecse capitan za Loviste a pus să se refacă pictura altarului de catre zugravii Mihai, Radu si Iordache, aşa cum rezultă dintr-o altă pisanie situată in coltul de sud-est al naosului.

Un alt moment important din istoria schitului l-a reprezentat incendiul din 1808, care a distrus aproape complet biserica şi chiliile, o perioadă de timp viaţa monahală fiind întreruptă. Noul staret Irimah a trecut la refacerea cladirilor şi a picturilor murale abia în 1835. In perioada 1864-1949, biserica a fost administrată de catre Eforia Spitalelor Civile din Bucuresti, care, în 1885, a finanţat construirea iconostasului din lemn de stejar; un an mai tarziu fiind pictate în ulei şi icoanele de lemn. Tot instituţia care patrona schitul, în cooperare cu Directia Monumentelor, a refăcut, între anii 1923-1925, cupola turlei şi altarul, dărâmate de obuze de altilerie în timpul luptelor din anul 1916.

In anul 1898, cu ocazia săpării tunelului pe sub zidurile de incintă ale manastirii, Directia Căilor Ferate a dărâmat o parte a vechiului zid de incintă şi chiliile anexe, construindu-l pe cel actual. Din incinta originală astazi se mai pot admira: foişorul, turnul şi zidurile de pe laturile de nord şi răsărit.
Ultimele renovări importante s-au întreprins, în anul 1960, sub patronajul Direcţiei Monumentelor Istorice. Cu acea ocazie s-a restaurat pictura murală.

Ansamblul arhitectonic este format dintr-o incintă de piatră cu plan patrat, pe care se situează chiliile. La 3 colţuri ale incintei se ridică turnuri poligonale, iar la colţul din sud-est un foişor.  In mijlocul curţii se află biserica, singurul edificiu care mai pastrează forma originală. Este construită pe un plan trilobat, cu un turn-clopotniţă cu opt laturi pe pronaos (accesul se face pe o scariţă aflată pe latura de nord) şi cu o turlă a Pantocratorului cu zece laturi, pe care sunt situate ferestre înguste. Zidul este din cărămidă asezată orizontal şi din panouri de tencuială, fiind împărţit de un brâu dublu aparent din cărămidă rotunjită, care, pe fatada vestică, înconjoară nişa icoanei de hram.

Cornişa este realizată din cărămidă aparentă dispusă în formă de dinţi de fierăstrău. Sub aceasta se află un rând de butoni şi o friză de teracotă smalţuită, incadrată de cărămizi aşezate pe muchie. Soclul este proeminent fiind realizat din bolovani de munte, în casete de cărămidă. Interiorul este reprezentativ pentru bisericile tradiţionale, cu zidul ce desparte naosul de pronaos plin. Pictura murală din naos este realizată în tehnica fresco, în secolul al 18-lea, iar cea din pronaos s-a reralizat în sec.al 19-lea. Din nefericire nu se mai pastrează nimic din pictura originală.

Mănăstirea Sărăcineşti, Vâlcea

Mănăstirea Sărăcineşti a fost ridicată pe pamantul donat de comisul Tanase Pausescu şi mama sa, vaduva clucerului Radu Păuşescu, devenită între timp monahia Marta. Moşia fusese primita de acestia doi de la Tanasie Comisul Saracinescul, care nu avea alti urmasi. Acestora li s-au adaugat comisul Atanasie Saracinescu si sotia sa Ilina, care, prin donaţiile facute, pot fi consideraţi, de asemenea, ctitori mari ai manastirii.

Se găseşte la confluenta raului Olăneşti cu râul Cheia, în mijlocul satului Valea Cheii care până în anul 1964 s-a numit Sărărcineşti, aşa cum glasuieşte pisania.  Este un frumos aşezământ monahal ce aparţine vremurilor lui Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.

Moşia în mijlocul careia a fost zidită biserica şi clădirile mănăstiresti a fost deci a boierilor din familia Sărăcinescu, de unde a rămas si numele locului, pana astazi, dupa cum reiese din actul de danie, facut la 7 iunie 1687, catre episcopul Ştefan al Ramnicului.

Constructia manastirii incepe in anul 1688, in plina perioada de dezvoltare a artei bisericesti bizantine pe pamantul nostru. Episcopul Stefan se retrage din scaunul arhieresc si se face schimnic in noua ctitorie, purtand numele de Sava arhieroschimonahul. Murind in anul 1693, episcopul schimonah Sava este ingropat in pronaosul bisericii, pe care a lăsat-o nepictată.

In pisania cea veche a bisericii celei mari, se poate citi: "Cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Duhului Sfant, ziditus-au aceasta biserica din temelie, cu toata podoaba ei, intru lauda Adormirea Precestei Bogorodite si cu chiliile imprejur, cu toata cheltuiala Parintelui Stefan, episcopul Ramnicului, fiind data mosia cu casele de Tanasie Pausescul, in zilele lui Serban Cantacuzino Voevodul. Si au fost ispravnic Zosima Er.(monah) egumen. Ani de la Adam 7196, iar de la Iisus Hristos 1688 Sept. 28." (Pisa Er. monah Neagoe).

După scurgerea a 30 de ani, anume în anul 1718, episcopul Damaschin, împreună cu Paisie ieromonahul, cu Ioan, arhimandritul de la Hurezi şi cu Dosoftei ieromonahul, aduce la Mănăstirea Sărăcineşti trei mari zugravi: Teodosie, Gheorghe si Preda. Acesti trei zugravi au zugravit si Paraclisul de la Manastirea Hurezi, alaturi de alte asezaminte brâncovenesti.

Ctitorii manastirii sunt pictaţi în pronaosul bisericii celei mari, precum urmeaza: Episcopul Stefan si Episcopul Damaschin, tinand bisericuta in maini, deasupra usii, in interior; Ioan arhimandritul, Paisie si Dosoftei, colaboratori la pictura, pe peretele de la miazazi; Tanasie vel comisul Saracinescu cu jupanita lui Ilina, Tanasie vel clucer Pausescu cu jupanita lui Aspra, pe peretele de miaza-noapte.

Din vechea mănăstire (1688-1693) s-au păstrat urmatoarele valori: biserica, în forma ei originala, impreuna cu pictura acesteia; clopotnita, pe zidul careia se vede inscriptia "Sava 7200 = 1692"; cladirea care a fost stareţie şi corp de chilii; clopotul cel mic, turnat in anul 1612 şi returnat în anul 1930, de Ieronim protosinghelul; crucea din lemn, ferecata de mână, cu inscriptia "Ştefan episcop 7200 = 1692".

Biserica cea mare, zidita in forma de cruce, este masivă si spaţioasă. Clopotniţa, zidită din piatră şi cărămidă netencuită, se află în partea de sud a bisericii, iar pe zidul ei se vede inscriptia arhiereasca: "Sava 7200-1692".

Pridvorul bisericii, deschis, este sustinut de opt coloane de piatră şi este pictat în întregime. Biserica este acoperită cu ţigle şi are o singură turlă, asezata pe un soclu patrat, deasupra naosului. Soclul este decorat cu firide, iar turla poligonala prezintă şi ea ocniţe si firide prelungi.

Peretii exteriori ai bisericii sunt albi, inconjurati de un brâu median, cele două registre având aceleaşi decoraţii ca şi turla.

Iconostasul bisericii este sculpat în lemn, iar pictura a fost executată în 1718, de celebrii zugravi Teodosie, Gheorghe şi Preda. Totul s-a desfasurat sub grija episcopului Damaschin, a lui Ioan, arhimandritul de la Hurezi, a ieromonahului Dosoftei si a lui Paisie monahul.

Mănăstirea Sărăcineşti a fost mănăstire de maici până în jurul anului 1860, după aceea ea fiind mănăstire de călugări, până în anul 1873. Intre anii 1873-1913, biserica mănăstirii a fost filie a bisericii parohiale din comuna Cheia, iar casele au adăpostit o şcoala primară.

Intre anii 1913-1960, manastirea a fost din nou locuita de maici. In anul 1960, manastirea este desfiinţată de autorităţi, în mod abuziv. Vreme îndelungata, manastirea a fost folosită drept biserică de parohie de credincioşii din localitatea Valea Cheii, casele acesteia fiind transformate în cămin pentru bătrâni. In ciuda demersurilor facute, proprietatea mănăstirii (biserica şi incinta) nu au fost retrocedate nici astazi.

Mănăstirea Frăsinei, Vâlcea

Pisania: "†Intru marirea Sf. Treim Unuia Du(mne)zeu si intru cinstea, Adormirii Maicii Domnului s-au zidit din temelie aceasta Sf. Biserica cu clopotnita si cilii imprejur de smeri(tul) Epis(cop) al Rm-Noului Severin. D.D. Calinicu Cernicanu spre a fi locuita de parinti monahi cu viata de obste ; alaturandu-se de dansul si Scitu Slatioarele tot din acest district prin actu Pra Sfintiei Sale din anul 1860 legalizat de Prea Sf. Sa Parin. Mitro : D.D. Nifon Cernicanul sub : No. 2 acelasi anu Mar. 9. spre a se ingriji amandoua de singur staretu Frasineiului. Pentru o mai buna sustinere a lor din venitul propietatii lor ce au nesupuse la un alt stabiliment. Publicu s-au sfintit la 1863; Mai 12".

Situata in comuna Muereasca, la 25 km de Ramnicu Valcea, Manastirea Frasinei are de fapt doua biserici.

Biserica Manastirii Frasinei, zisa si Biserica Mare, avand hramul "Adormirea Maicii Domnului", cu intreg ansamblul de cladiri, in forma de cetate, este ctitoria Sfantului Calinic de la Cernica, episcopul Ramnicului, care a construit-o intre anii 1860-1863, an in care o si sfinteste. Pictura, facuta in ulei de pictorul ardelean Misu Pop, in stilul lui Tattarascu, a fost spalata in anul 1968 de pictorul Aritium Avachian. Aceasta biserica este monument istoric.

Biserica schitului vechi, cu hramul "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul", a fost construita din lemn de calugarii bulgari Ilarion si Stefan, in anul 1710 si reconstruita din zid in anii 1762-1763 de Carstea Iovipali si Damian Iovipali, frati hagii din Ramnic, impreuna cu Nicolita Iovipali, fiul lui Carstea, avand binecuvantarea episcopului de Ramnic, Filaret. In jurul acestui schit au existat chilii care insa nu s-au pastrat. Din anul 1787, din timpul razboiului ruso-turc, schitul este pustiit si ramane parasit pana in anul 1848, cand este refacut de calugarul cernican Acache, cu invoirea lui Gheorghe Iovipali, urmasul primilor ctitori. Acresta inchide pridvorul bisericii cu caramida, transformandu-l in pronaos, il zugraveste si reface incaperile chiliilor. Biserica veche pastreaza pictura din anul 1763, executata de Teodor Zugravul, cat si pe cea din tinda din anul 1848.

Paraclisul cu hramul "Sfintii Trei Ierarhi", cladirile de locuit dinspre miazazi si rasarit, au fost facute de episcopul Gherasim Safirim al Romanului (1910-1911), fost arhimandrit de scaun al Episcopiei Ramnicului-Noului Severin, care completeaza si aripa de miazazi si rasarit a cetatii monastice, pe partea de zid, care ramasese necompletata de Sfantul Calinic in anul 1888.

Viata monahala de aici se aseamana cu cea de la Muntele Athos: in manastire nu au voie sa intre femei (numai in biserica de sus, in cea de jos au voie si femeile) si nu se gateste cu carne. In acest sens, Sfantul Calinic a asezat in anul 1867 o piatra de legamant la circa 2 kilometri de manastire, unde este astazi o biserica si dependinte pentru cazarea femeilor. Pe piatra de legamant sunt gravate cu litere chirilice atat binecuvantari, pentru cele care vor pastra acest legamant, cat si blesteme, pentru cele ce vor calca hotararea sfantului. Pentru a dovedi cele spuse iata ce spune textul gravat pe piatra de legamant:



Cimitirul mănăstirii frăsinei



"Acest sfant lacas s-a cladit din telmelie spre a fi chinovie de parinti monahi si fiindca din partea femeiasca putea sa aduca vreun scandal monahilor vietuitori de acolo, de aceea sub grea legatura s-a oprit de la acest loc sa mai treaca inainte, sub nici un chip, parte femeiasca. Iar cele ce vor indrazni a trece sa fie sub blestem si toate nenorocirile sa vie asupra lor, precum : saracia, garbavia si tot felul de pedepse, si iarasi celor ce vor pazi aceasta hotarare sa aiba blagoslovenia lui Dumnezeusi a smerenie noastre si sa vina asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Ramnicului Noului Severin, 17 ian.1867."

Legamantul Sfantului Calinic se respecta cu strictete. Chiar in timpul pastoririi sale, cei care l-au calcat au fost pedepsiti aspru. Este cunoscut episodul tinerei pastorite din satul Muereasaca, care din greseala a trecut hotarul si s-a imbolnavit de epilepsie, fiind nevoita sa ceara ajutorul Sfantului Calinic, pentru a fi iertata si in acelasi timp tamaduita.

Este singura mănăstire din ţară care nu a fost secularizată, păstrându-şi tot terenul agricol până în zilele noastre.