vineri, 5 august 2011

ROMA - APEDUCTUL AQUA CLAUDIA XXXX



Impăratul Claudius a terminat construcţia a două noi apeducte în anul 52 e.N, dintre care unul început de Caligula în anul 38 e.N. Fiind terminate după un deceniu și jumătate, ele s-au numit Aqua Claudia şi Aqua Anio Novus, după consemnările lui Frontinus, la sfârşitul sec.1 e.N. Suetonius a susținut, însă,că pe timpul lui Caligula s-au început lucrările la un apeduct (nu la două cum s-a susținut de unii autori). Acela s-a terminat sub Claudius și cel de al doilea a fost integral lucrat sub împăratul Claudius.

Lucrările apeductului Claudia s-au inaugurat la calendele lunii august (1 august), în anul 52 e.N. în acelaşi timp cu cele ale apeductului Anio Novus. Costul celor două apeducte s-a ridicat la 55.000.000 sesterţi.
Apele apeductului proveneau din trei surse foarte abundente situate pe Via Sublacensis. Erau ape limpezi şi de bună calitate, apte de a da ajutor apeductului Aqua Marcia, cel a cărui apă era excelentă şi care n-ar fi suferit nicio modificare prin acest adaos.
Apeductul Aqua Claudia este lung de 68,7 Km, dintre care 53,7 Km prin traseu subteran, cca 4,6 Km pe arcade în apropiere de surse şi cca 9,6 Km pe arcade în apropiere de oraş.


Apeductul urmarea la început, ca şi Apeductul Marcia şi Anio Novus, râul din care își capta apele. Urmărea apoi Via Latina pe circa 10 Km. Având apoi acelaş traseu cu Apeductul Anio Novus, canalul său a fost suprapus peste acesta pe ultimii 13 Km înaite de Roma, pe arcuri care atingeau 109 piciare (30 de metri). Unele arcuri sunt încă vizibile astăzi în câmpia Romei.
Pe timpul lui Frontinus ocupa locul doi ca înălţime (47,42 metri) fără a lua în calcul apeductele ulterioare construite de Traianus şi de Alexander Severus. El furniza apa în părţile ridicate ale Romei, ca şi Apeductul Anio Novus, cu care se întâlnea în oraş. O parte a Apeductului Anio Novus era construită pe Apeductul Claudia şi împreună treceau peste arcul monumental de la Poarta Maggiore, care purta şi Apeductul Tepula.
Furniza apă de bună calitate pe Caelius, pe Palatin, pe Aventin şi în zona de peste Tibru. Inălţimea lui de excepţie permitea şi aprovizionarea pe colinele Quirinal, Viminal şi Esquilin. In reglementele lui Frontinus a fost înscris cu un debit de 135.000 mc/zi.



După ce Nero a construit Arcus Neroniani, care a constituit o nouă ramură a Apeductului Claudia, acesta putea furniza apă tuturor celor 14 regiuni ale Romei, regiuni delimitate de Augustus cu o jumătate de secol în urmă. Nero a folosit această apă pentru a-şi aproviziona palatul său strălucitor Domus Aurea. Domitianus a prelungit traseul de arcade până la Palatin. In valea dintre cele două coline s-au construit patru etaje de arcade, care au devedit unul dintre cele mai dificile şi mai îndrăzneţe edificii din Roma antică. Structura lor din cărănidă contrasta cu aurul şi albul de pe Palatin.
In versiunea finală, noua porţiune avea 2 Km și ajungea la templul Divinului Claudius de pe Caelius. Acele canale noi nu au avut efectul scontat. Deturnările frauduloase au crescut până la punctul în care Caelius şi Aventinul au fost private de apele Apeductului Marcia şi de cele de la Aqua Julia, rămânând numai cu cele aduse de Apeductul Claudia.
Bolţile de la Arcus Neroniani au o deschidere de 7,75 metri, iar pilele executate numai din cărămidă aveau o secțiune de 2,30 X 2,10 metri şi o înălţime de 16 metri.


marți, 2 august 2011

ROMA - APEDUCTUL AQUA APPIA XXXX

Apeductul Aqua Appia sau Apeductul lui Appius sau Apeductul Appian (Aqua Appia) este primul apeduct construit la Roma, în anul 312 e.A. El a fost clădit de cenzorrii Appius Claudius Caecus (care deasemeni a trasat Via Appia de la Poarta Capena la Capua) şi Caius Plautius Venox, care a primit cognomenul pentru că a căutat vena acestei ape, adică a descoperit izvorul.

Până în anul 312 e.A, romanii se limitau la apele Tibrului, la puţuri şi la izvoare, pe care ajunseseră să le venereze, crezând că au puteri curative.
Caius Plautius Venox a abdicat de la cenzură după 18 luni, crezând că, după tradiţie, colegul său va face la fel. Dar Appius Claudius Caecus s-a menţinut în funcţie şi a rămas singurul care a dat numele apeductului.
El a captat apa în apropiere de Via Prenestina, pe colinele Sabina, izvoare situate între a şaptea şi a opta milă (circa 10 Km) pe calea Preneste, sau dinspre Gabies (vechi oraş în Latium). Canalul a fost prevăzut, aproape în întregime, subteran. Numai 90 de metri din el s-au plasat pe arcade aeriene. Diferenţa de nivel între sursă şi destinaţie a fost de numai 10 metri pe un parcurs de 16,6 Km, realizare remarcabilă pentru tehnica sec.al 4-lea e.A. Apeductul a atins Roma la nivelul porţii Capena, unde a ieşit la suprafaţă lângă Zidul servian.
Imagini pentru Aqua Appia
Aqua Appia
Mai târziu, el a atins Roma imperială la nivelul Porţii Maggiore, trecând la 30 de metri sub pământul colinei Caelius. Apoi a trecut pe sub Poarta Capena către colinele Aventinul minor şi major, pe sub care a trecut pentru a ajunge la cartierul Velabrum, mai precis la Forum Boiarium, lângă Poarta Trigemina, pe malul Tibrului. Este unul dintre cele mai puţin ridicate apeducte din Roma (8,37 metri). Numai apeductul Alsietina era mai coborât (5 metri) pe timpul lui Frontinus (autor antic care a lăsat o lucrare amănunțită despre apeductele Romei). Nu are rezervoare. Secțiunea dreptunghiulară a apeductului, dispus subteran până la 6,5 metri, era executată din blocuri de tuf cu orificii. In câteva zone el a fost săpat în stâncă.
A fost restaurat de către Quintus Marcius Rex între anii 144-140 e.A, de către Agrippa în anul 33 e.A şi de Augustus în anul 11 e.A. In reglementele lui Frontinus, de la sfârşitul sec. 1 e.N, apeductul este cotat cu un debit de 35.000 mc/zi, cantitate ce nu a putut fi constatată la începutul său. După calcule, Frontinus a consemnat totuşi 76.000 mc/zi, dar a găsit și foarte multe deviații frauduloase ale apei.

ROMA - APEDUCTUL ANIO VETUS

Apeductul Anio Vetus, sau Apeductul Anio cel vechi (Aqua Anio Vetus) este cel de al doilea apeduct al Romei, construit în anul 272 e.A. Construcţia a început sub al doilea consulat al lui Lucius Papirius Cursor şi Sepurius Carvilius Maximus, prin intermediul cenzorilor Manius Curius Dentatus şi Lucius Papirius Praerextatus (nepotul celui dinainte), care au ordonat lucrarea, bazată pe prada din războiul cu Pyrrhus. Onoarea de a fi terminat lucrarea a revenit tribunului plebei Marcus Fulvius Flacchus.

Apeductul se aproviziona din râul Anio, în amonte de Tibur, unde o parte din ape era derivată pentru acest oraş. El urma acelaşi parcurs ca şi Aqua Claudia şi Aqua Anio Novus. Pornind de la sursă, el urma Via Valeriana şi Anio, până la Tibur, apoi trecea aproape de oraşul antic Labicum şi depăşea Via Latina în apropiere de Tusculum, pe care o urma până la Roma.
Avea o lungime de 63,7 Km (43.000 paşi), din care 64,4 Km în conducte subterane şi numai 300 de metri peste arcade. Era aproape în totalitate subteran din motive strategice. Se tremina între Poarta Esquilin şi Viminal, de unde apa era distribuită mai departe prin oraş. Era al şaselea apeduct prin înălţimea (25,17 metri), în epoca lui Frontinus, deci fără a lua în calcul apeductele lui Traianus şi Alexander Severus. A fost reparat de multe ori, respectiv de către Quintus Marcius Rex, apoi dev către Agrippa, în anul 33 e.A şi Augustus în anul 11 e.N.
A primit numele de Vetus atunci când a fost edificat apeductul Anio Novus sub domniile lui Caligula şi Claudius. In lucrarea lui Frontinus este trecut cu un debit de 60.000 mc/zi. Acela a descoperit atunci numeroase deturnări frauduloase de apă din circuit, fapt ce explica diferenţele de debit dintre momentul intrării (183.000 mc/zi) şi al livrării. Apa râului Anio provenea dintr-un lac cu apă foarte clară, dar pe parcurs aceasta se tulbura datorită malurilor foarte friabile. Acest apeduct era unul dintre cele mai joase ale Romei, şi apa lui, spre deosebire de apa din Anio Novus, nu se amesteca cu apele altor apeducte pentru a le deteriora. După reformele lui Frontinus şi cu aprobarea împăratului Nerva, apa acestui apeduct a urmat a fi folosită numai pentru grădini şi alte utilităţi industriale.