Fatih, în traducere “Cuceritorul”, a fost numită după cucerirea otomană partea cea mai dens populată a Constantinopolului de odinioară, aflată în jumătatea dinspre vechile ziduri ale oraşului, adică dinspre apus. Este vorba de acel mare cartier în care au pătruns pentru prima dată trupele turceşti invadatoare, la 29 mai 1453. Era inima oraşului bizantin în ultima perioadă a imperiului, pe timpul când împăraţii se mutaseră în complexul de palate de la Blachernes. Complexul palaţial Blachernes era plasat în colţul de nord-vest a incintei triunghiulare de apărare a Constantinopolului, pe malul sudic al Cornului de Aur, acolo unde se întâlneau zidurile duble de apărare dinspre uscat cu cele simple dinspre apele cornului de Aur. Fiindcă a fost prima parte cucerită de Mahomed al II-lea Cuceritorul, astăzi ea încă se numeşte “adevăratul Istanbul” sau “primul Istanbul”.
Spre răsărit, adică spre vârful peninsulei ocupată de vechiul Constantinopol, se întinde cartierul Eminönü. Cele două supercartiere formează împreună întregul Constantinopol de altă dată. Astăzi Fatih este numai unul dintre cele 39 de districte ale megalopolisului Istanbul, unul dintre cele mai mari şi mai populate, dar nu dintre cele mai bogate.
Era foarte normal ca cel ce ajunsese stăpânul celei mai renumite capitale a lumii europene să-şi dorească a imortaliza victoria chiar în mijlocul celei mai locuite părţi a aceleia, în zona pe care o avusese la picioare în primele clipe după trecerea grozavelor ziduri. Aşa s-a născut ideea de a închina o moschee lui Allah şi apoi lui, ca învingător. Dorea, în plus, ca să ridice un edificiu musulman care să egaleze Sfânta Sofia.
Acel loc era plin de istorie bizantină şi era traversat de una dintre cele mai importante artere ale capitalei, cea care conducea de la zidurile lui Theodosius al II-lea până la Forumul Taurului, astăzi zona Baiazid (Bayezid). Deoarece zona aceea a celei de a pstra coline a oraşului oferea largi perspective spre Marea Marmara şi spre Cornul de Aur, s-a bucurat de aprecierea împăraţilor bizantini, şi a patricienilor, toţi construind intens şi lăsându-se înconjuraţi de cartiere suprapopulate.
Colina a fost încoronată de arhitectură religioasă încă de la fondarea capitalei romane, printre care şi grandioasa biserică Sfinţii Apostoli, memorial şi necropolă a împăraţilor, dispărută astăzi. Monumentele de tezaur de pe colina numită astăzi Fatih, au fost devastate pentru prima dată şi iremediabil de creştinii apuseni din Cruciada a IV-a. Resturile le-a demolat Mahomed al II-lea Cuceritorul, în 1461, pentru a-şi ridica propriul monument de glorie, Moscheea Fatih. Era prima moschee imperială din interiorul zidurilor Conastantinopolului, dar a doua din zonă, după moscheea lui Eyüp, purtătorul stindardului lui Mahomed, căzut sub zidurile bizantine la începutul sec.al 8-lea, pe timpul unui asediu. După ridicarea complexului religios al sultanului, s-au adăugat zonei alte moschei şi mausolee în amintirea unor personalităţi ale ierarhiei otomane.
Astăzi pe lângă Moscheea Cuceritorului trece aceeaşi veche arteră a Bizanţului, dar ea poartă numele de Fevzi Paşa Caddesi. Ea se prelungeşte apoi cu tronsoanele de arteră numite Macar Kadoşler şi Şehzade başi, până în innima cea mai veche şi monumentală a oraşului. In prezent districtul Fatih nu se poate lăuda a fi prosper, trăind încă mult în umbra trecutului şi a unor ambianţe perimate. Nu poate fi, însă, uitat de călători pentru că este şi va rămâne un areal de istorie, de umbre ale acesteia şi de contopire a unor evoluţii în arhitectură şi artă.
Cel mai interesant şi atrăgător monument al actualului district Fatih este Moscheea Cuceritorului, sau Moscheea Fatih, în fapt un ansamblu de obiective istorice cu caracter religios otoman.
Complexul Moscheii Mahomed Cuceritorul (Sultan Fatih Mehmed Kűlliyesi) a fost amenajat între 1463-1470/71, pe locul strălucitei biserici bizantine Sfinţii Apostoli, cu care se aseamănă catedrala San Marco din Veneţia. In acea biserică, aşezată pe cea de a 4-a colină a capitalei, erau îngropaţi o parte dintre împăraţii bizantini. Mormintele lor au fost profanate şi devastate de nobilii creştini veniţi cu armata Cruciadei a IV-a, în 1204, iar mai târziu de dervişii mahomedani fanatici, care au intrat în oraş după 1453. O parte din materialele provenite din demolare, granit şi marmură, s-au folosit la noua construcţie. La origine complexul acoperea o suprafaţă aproape patrată, cu latura de 325 metri.
Legenda spune că arhitectul turc Atik Sinan, supranumit cel bătrân, adică altul decât viitorul mare arhitect al turcilor, Mimar Sinan, a fost pedepsit cu amputarea mâinilor şi apoi cu execuţia, când sultanul cuceritor a aflat că cupola moscheii sale nu a atins grandoarea celei de la Sfânta Sofia. Este vorba, probabil, de mai mult decât de o simplă legendă târzie, pentru că în lucrări de istoria artei, ca arhitect este desemnat grecul Christodulos. Cunoscând acest fapt nu miră pe nimeni că aceasta a fost prima moschee care a imitat Sfânta Sofia.
Arhitectura
Totul este gigantic în acest prim mare complex musulman, atât moscheea Fatih cât şi şcolile, fântânile, mausoleele, pieţele negustoreşti şi spitalul. S-a făcut totul pentru a impresiona şi imortaliza memoria cuceritorului Constantinopolului. Aceasta fără a ţine seama de cutremure. După cutremurul din 1509 complexul a fost restaurat de Baiazid al II-lea, fiul ctitorului. Au urmat alte cutremure care au necesitat reparaţii, în anii 1557 şi 1754. După un alt seism memorabil, din 22 mai 1766, cupola s-a prăbuşit, iar zidurile avariate ireparabil. Un arhitect contemporan seismului, Mehmet Tahir Aga, a efectuat restaurări capitale în stil baroc turcesc. A adus modificări de plan dar a respectat aceleaşi proporţiile. Din vechea construcţie numai curtea, portalul intrării principale şi părţile inferioare ale minaretelor au rămas originale, aşa că toate speculaţiile privind asemănarea cu Sfânta.Sofia sunt acum inutile. Probabil că noua moschee a fost terminată în anul 1781, fapt ce îi răpeşte mult şi din valoarea vechimii şi autenticităţii. Mihrabul pare şi el a fi aparţinut construcţiei originale.
Interiorul original era o copie a altor moschei lucrate anterior de Sinan, care la rândul lor erau inspirate de Sfânta Sofia. Noul arhitect a păstrat concepţia cea veche cu ocazia rezidirii. Cupola şi cele patru semicupole sunt susţinute pe patru pilaştri enormi din marmură. Sistemul cupolelor este aproape identic cu cel de la biserica Sfânta Sofia. Are trei mezanine şi o decorare interioară sobră, numai cu caligrafii coranice. La acoperirea pereţilor interiori se remarcă folosirea unor plăci de faianţă de calitate inferioară faţă de cea obişnuită de Iznik şi faţă de cea splendidă folosită la Moscheea Rüstem Paşa.
Remarcabilă este curtea interioară, cu un portic extrem de robust, asemănător construcţiilor romane cu arcade indestructibile. Medresele (şcoli coranice) adiacente asigurau un învăţământ de înaltă calitate, constituind ulterior una din şcolilor de la originea Universităţii din Istanbul.
Imprejur sunt presărate multe mausolee (türbe), dar cel mai venerat este al Cuceritorului, reconstruit în întregime, în 1766, în stil baroc otoman. O parte din fostul spital şi din hammamul monumental au dispărut pe timpul cutremurului din 1894. Cu laturile lui de câte 100 de metri acest complex religios are cel mai întins domeniu de acest fel din Istanbul.
Locul este plin de trecut, de poveşti nepreţuite despre suverani care au stăpânit lumea şi despre tronurile unor imperii grandioase. Umbrele pe care le reînvie, enigmele pe care încă le păstrează pentru vecie, induc imagini ale unei lumi gigantice, emoţionante şi, în parte, necunoscute. Pământul ce înconjoară Moscheea Cuceritorului este sfânt şi pentru lumea creştină.
