MARTHA BIBESCU - Datorie, renume, scriitoare şi iubiri BBB X

           Martha Bibescu (n. 28 ianuarie 1889, Bucureşti – d. 28 noiembrie 1973, Paris, Franţa) a devenit cunoscută ca scriitoare. A fost fiica lui Ion Lahovary şi a Smarandei (născută Mavrocordat), descendenţi ai unor vechi familii boiereşti. Potrivit rangului şi uzanţelor vremii, Martha Bibescu şi-a desăvârşit formaţia intelectuală cu ajutorul profesorilor particulari şi al guvernantelor, un amestec de instrucţie occidentală cu particularităţi autohtone. Moartea fratelui său George a tensionat viaţa de familie, astfel că mama a preferat să se stabilească în străinătate, cât mai departe de anosta lume a Bucureştiului de la cumpăna veacurilor.

            Zestrea aristocratică moştenită la naştere a fost completată prin căsătoria cu prinţul George Valentin Bibescu (1905). Relaţia celor doi a fost caracterizată drept specială, soţii regăsindu-se într-un legământ de amiciţie foarte puternic, ce avea să eclipseze aventurile extraconjugale ale ambilor. Cuplului i s-a născut un singur moştenitor, o fată pe nume Valentina. Experienţele noi trăite alături de familia soţului său, ca şi responsabilităţile publice ale vlăstarului Bibescu, i-au facilitat Marthei Bibescu cunoaşterea unor noi culturi, sensibil diferite de matricea est-europeană. Astfel, a vizitat Persia şi Egiptul, călătorii pe care le va descrie ulterior în savuroase pagini de jurnal, cum ar fi Les Huit Paradis (Cele opt raiuri, 1908).

               A cultivat legături speciale cu mari personalităţi ale vremii, între care lordul Christopher Birdwood Thomson, René Jouvenel, Ramsay MacDonald, prinţul moştenitor german, regele Ferdinand, regele Spaniei Alphons al Xll-lea, etc.

              Bună cunoscătoare a exigenţelor protipendadei bucureştene, Martha Bibescu nu s-a sfiit însă să ia decizii îndrăzneţe în momente sensibile ale istoriei româneşti. Astfel, în anii de neutralitate ai României, a organizat la Mogoşoaia un salon ce putea rivaliza cu cele mai în vogă saloane occidentale, care găzduia discuţii politice între oamenii de stat români şi diplomaţii europeni acreditaţi la Bucureşti. In timpul ocupaţiei germane (1917–1918) a ales să rămână în Capitală, unde, având în îngrijire un spital (Spitalul 118), rămânea racordată la evoluţiile războiului. Informaţiile furnizate de ea au fost extrem de folositoare regelui şi guvernului de uniune naţională, însă i-au atras nu de puţine ori ostilitatea administraţiei de ocupaţie.

          Martha Bibescu a lăsat pagini memorabile despre retragerea trupelor germane din Bucureşti. Congresul de Pace de la Paris i-a prilejuit prinţesei momente unice de afirmare a patriotismului şi mândriei naţionale. Astfel, prezenţa sa la Paris în timpul desfăşurării lucrărilor Congresului de Pace a facilitat fluxul de informaţii neoficiale, deosebit de preţioase pentru conduita diplomatică a delegaţiei româneşti. Prin intermediul cunoscuţilor săi din lumea politică pariziană, sau britanică, a sperat să poată influenţa adoptarea unor decizii favorabile pentru România. Perioada interbelică a obligat la noi provocări vechea elită aristocratică românească, motiv pentru care a căutat să-şi păstreze locul în viaţa publică autohtonă, dar să se şi readapteze și noului mers al societăţii franceze.

               Astfel, cuplul Martha şi George Valentin Bibescu şi-a împărţit viaţa între cele două reşedinţe din România, palatul Mogoşoaia şi Posada, şi căminul parizian. Prezenţa activă a soţului său în Federaţia Internaţională de Aeronautică (devine chiar preşedinte al acestui for internaţional) i-a înlesnit Marthei Bibescu cunoaşterea unor locuri şi oameni noi, diferiţi de cei ce populau cluburile selecte ale înaltei societăţi, dar mai mult decât atât au transformat-o într-o împătimită a zborului. Mutaţiile suferite de societatea europeană odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial sunt minuţios relatate în al său Jurnal politic 1939–1941 (publicat fragmentar în 1979).

                 Situaţia dramatică în care se găsea România şi angajamentul civic al prinţesei Bibescu în vederea găsirii de soluţii politice au fost îngreunate în plan personal de pierderea soţului său, bolnav de cancer (1941). Participarea României la războiul din Răsărit a făcut ca Martha Bibescu să trăiască în spiritul susţinerii cauzei româneşti, preferând să gestioneze situaţiile dramatice survenite la Biroul pentru Aviatorii Prizonieri, să întreprindă deplasări periculoase în Elveţia, în vederea refacerii depozitelor de medicamente ale Crucii Roşii, să facă lobby pentru România, în loc să-şi asigure o existenţă liniştită în Elveţia. A părăsit România la 7 septembrie 1945 cu destinaţia Paris, de unde a protestat în nenumărate rânduri faţă de noul curs al politicii româneşti. Desemnarea sa, în 1963, drept consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească este un act de recunoaştere publică a patriotismului său. 
             In plan personal, prinţesa a depus eforturi extraordinare pentru a „recupera” familia fiicei sale, rămasă între timp la Bucureşti (Valentina şi Dimitrie Ghika-Comăneşti, care au părăsit România la 2 august 1956). Martha Bibescu a continuat să rămână o voce publică până la moarte. Dintre scrierile sale, cele mai reprezentative sunt: romanul Papagalul verde (1924), biografiile istorice O dragoste tandră a lui Napoleon: Maria Walewska (1936) şi Alexandru Asiaticul (1912), paginile de memorialistică din La bal cu Marcel Proust (1928) şi Povestea unei prietenii: corespondenţa mea cu abatele Mugnier (1951, 1955, 1957). 
              Şerban Cioculescu a surprins astfel dimensiunea personalităţii ei: „Martha Bibescu a scris aproape 40 de cărţi, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la Ora Culturii Franceze, a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe care-l ocupase contesa de Noailles, a dus o intensă viaţă literară şi mondenă”. Graţie şarmului său irezistibil, descendenţei aristocratice şi talentului artistic, a fost admirată şi cultivată de contemporani.

MARTHA BIBESCU - AMOR IN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL BBB

              Martha Bibescu l-a întîlnit pe colonelul Cristopher Birdwood Thomson la București puțin înainte de declanșarea Primului Război Mondial. El avea misiunea să convingă liderii de la București să intre în război alături de Antanta. Era celibatar și se apropia de 40 de ani. S-a îndrăgostit de Martha Bibescu, căsătorită de la 17 ani (acum avea 30) cu prințul George Valentin Bibescu. Amîndoi soții aveau aventurile lor amoroase arhicunoscute în lumea bună bucureșteană.

Martha Bibescu

            Intîlnirea celor doi s-a produs la palatul Cotroceni, la un concert. Intre ei a urmat o idilă pe aleile palatului Mogoşoaia. El era ataşatul militar al Marii Britanii, ea fiica lui Ion Lahovary ex-șeful conservatorilor, mort în 1912. In septembrie 1915, colonelul Thompson a ascuns în castelul Posada al Marthei Bibescu documente secrete ale ambasadei.

                                                       Cristopher Birdwood Thomson

După numai zece zile, un incendiu provocat de serviciile secrete ale Puterilor Centrale, a distrus castelul. Un an mai tîrziu, în 1916, colonelul a primit misiunea să distrugă sondele de petrol din Valea Prahovei, pentru a nu fi capturate de inamic. Soțul și amantul Marthei Bibescu au participat împreună la riscanta misiune.

              In timpul ocupației germane, Martha Bibescu a rămas o vreme la București să îngrijească răniții de la spitalul militar, pe care îl organizase în incinta Automobil Clubului Român din fața palatului regal.
             George Valentin Bibescu, pe capul căruia germanii puseseră o recompensă, s-a refugiat la Iași odată cu frontul din Moldova. Se vor revedea la sfîrșitul războiului. Christopher Thompson a revenit la Bucureşti pentru o ultimă întîlnire cu ea, înainte de a pleca să lupte în Orientul Mijlociu. Ea va pleca din Romănia şi va rămîne în Elveţia pînă în 1919.

Cristopher Birdwood Thomson

S-au revăzut la Paris în 1920. Aici povestea lor, în altă epocă, în altă lume, nu a mai fost ce era. El o iubea, a iubit-o toată viața. Ea în schimb a avut mai multe iubiri, unele celebre, printre care prințul moştenitor al Germaniei, regele Ferdinand, regele Spaniei Alphons al Xll-lea, etc.

             Povestea dintre ei a continuat totuşi cu întreruperi cauzate de peregrinările lor şi de aventurile ei până cînd el a murit tragic. Era ministru al aerului în guvernul laburist de la Londra. Avea un vis – să lege provinciile Imperiului Britanic prin curse de zepelin. In 1930 s-a prăbuşit la primul zbor de încercare spre Caraci, deasupra Belgiei, la Louvain. A fost o catastrofă aeriană cu mulți morți şi răniți care a impresionat Europa. Martha Bibescu l-a evocat într-o carte. A murit iubind-o.

ROMANIA - Primul Război Mondial – Declararea neutralităţii BBB X

            Consiliul de Coroană care urma să clarifice poziţia României în raport cu cele două blocuri militare a avut loc în ziua de 21 iulie/3 august 1914. In aceeaşi zi regele a comunicat ministrului german la Bucureşti, Waldhausen, că a întreprins deja măsuri pentru a pregăti mobilizarea care va fi decisă de Consiliu. Carol I se pronunţa categoric pentru mobilizare în vederea intrării în război alături de Puterile Centrale. Intr-o telegramă trimisă la Berlin, Waldhausen aprecia atitudinea loaială a regelui şi mai relata că şeful guvernului român i-ar fi promis că va sprijini acţiunea germană, nu fără a ţine cont de opinia publică, care era încă surprinsă de tumultul evenimentelor.

              Şeful guvernului, din raţiuni politice, Carol I din convingere, căutau, primul, să înlăture suspiciunile Puterilor Centrale, al doilea, să dea asigurări ferme de loaialitate. Oricum, s-a reuşit ca Austro-Ungaria şi Germania să nu recurgă la represiuni în momente de decizie de mare importanţă pentru atitudinea viitoare a României.

             In luarea hotărârii privind atitudinea României, în Consiliul de Coroană, o mare influență a avut-o actul declarării neutralităţii Italiei, în aceeaşi zi de 21 iulie/3 august 1914. Acesta l-a premers şi influenţat pe cel al României. Decizia Italiei a fost comunicată de ministrul C.Angelescu înaintea deschiderii Consiliului de Coroană.

             Consiliul de Coroană a avut loc la Castelul Peleş. Au participat: Carol I, principele Ferdinand, liderii conservatori Th. Rosetti şi P.P. Carp, foşti prim-miniştri, I.I.C. Brătianu, primul ministru în funcţie, Al. Marghiloman, şeful Partidului Conservator, miniştrii liberali Em. Porumbaru, E. Costinescu, dr. C. Angelescu, Al. Radovici, Alex. Constantinescu, V.Gh. Morţun, Victor Antonescu, I.G. Duca, M. Pherekyde; dintre liderii conservatori au participat: Ion Lahovary, I.C. Grădişteanu, iar dintre conservatorii democraţi: Take Ionescu, şeful partidului, C. Dissescu şi C. Cantacuzino-Paşcanu.

I.I.C. Brătianu

              Şedinţa s-a ţinut în sala de muzică a reginei. Prinţul Ferdinand a stat în faţa regelui. Tratatele erau aşezate pe masă (Tratatele de alianţă cu Puterile Centrale). Regele şi-a luat alături pe cei doi fruntaşi politici conservatori, cunoscuţi adepţi ai alianţei cu Puterile Centrale.

             După un schimb de priviri mute, regele Carol a rupt tăcerea. Era congestionat şi vădit emoţionat. Apoi a deschis şedinţa propunând să se vorbească în franceză întrucât este limba diplomaţiei şi exprimă gândurile cu mai multă precizie.

             In memoriul prezentat, Carol I a susţinut, de la început, necesitatea de a intra în acţiune alături de Puterile Centrale, conform obligaţiei din tratatul de alianţă din 1883. A mai afirmat că: „Neutralitatea este o soluţie rea, care va face ca România să piardă înalta situaţie pe care a câştigat-o“. Alianţa cu Antanta, Carol I a respins-o categoric, considerând-o contrară „sentimentelor unanime ale ţării“. Memoriul regelui a fost lung şi patetic, iar după ce l-a terminat era profund emoţionat.

P.P. Carp

              In pofida apelului stăruitor al regelui Carol I, participanţii la Consiliul de Coroană din 21 iulie/3 august 1914, cu excepţia lui P.P. Carp s-au pronunţat fără echivoc în favoarea neutralităţii. Invitat să-şi spună primul părerea, I.I.C. Brătianu, cel ce împărtăşea alte convingeri, a solicitat a i se permite să intervină în finalul dezbaterilor. Fruntaşii politici şi-au expus părerile rând pe rând. Bătrânul lider conservator Th. Rosetti a declarat: „decât să ne avântăm într-un război contra simţământului public, mai bine să rămânem neutri“ şi că: „doreşte ca ţara să nu caute să joace soluţii care nu sunt pe măsura ei şi să se astâmpere“.

Theodor Rosetti

           Cuvintele lui Th. Rosetti, fruntaşul conservator statornic până atunci alianţei cu Puterile Centrale, prieten cu P.P. Carp şi Titu Maiorescu, ambii filogermani convinşi, l-au impresionat puternic pe Carol I. Nu se aştepta ca „Th. Rosetti […] să-l părăsească la sfârşitul vieţii lui. Gestul celui mai vechi dintre preşedinţii lui de Consiliu l-a durut vizibil“.

           P.P. Carp, în vădit dezacord, şi pentru a determina alt curs dezbaterilor, s-a declarat deschis şi categoric în favoarea coaliţiei propuse de rege, argumentând cu patos. A ajuns să exprime o părere discordantă cu sentimentele generale, susţinând că „Românii din Transilvania ne îngrijorează mai puţin“. „Regele a vorbit limbajul datoriei şi onoarei, trebuie să-l urmăm…“ P.P. Carp a rămas izolat în atitudinea sa. Toţi ceilalţi oameni politici, care au luat cuvântul după Carp s-au pronunţat fără nici o rezervă, pentru neutralitate.

              Al. Marghiloman, şeful partidului conservator a rugat pe rege să dea citire articolului din tratate, din care rezulta că România era obligată a participa la război numai când aliaţii săi ar fi fost atacaţi. El s-a pronunţat deschis pentru neutralitate. La fel au procedat şi ceilalţi lideri conservatori ca Ion Lahovary şi I.C. Grădişteanu. Astfel, în afară de P.P. Carp, toţi conservatorii au optat pentru neutralitate.

Al. Marghiloman

După cuvântarea lui Al. Marghiloman în sprijinul neutralităţii, regele a încercat o ultimă presiune asupra oamenilor politici. A spus sfios şi cu vădită emoţie: „De altminteri, domnilor, eu mă consider legat de Puterile Centrale; dacă d-voastră credeţi că fericirea României îi impune să urmeze de azi înainte o altă politică externă, eu sunt gata să mă retrag“. In acel moment a arătat spre principele Ferdinand care protesta. După câteva clipe Carol I a înţeles că manevra nu reuşise datorită faptului că nimeni nu schiţase nici un gest. A stat o clipă pe gânduri şi a început să vorbească despre altceva. După intervenţia regelui, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, vorbitorii au susţinut în continuare politica de neutralitate, precum Ion Lahovary şi Take Ionescu.

La sfârşitul dezbaterilor Consiliului de Coroană, primul ministru, ca şef al Partidului Liberal, a exprimat fără echivoc punctul său de vedere de adoptarea neutralităţii.

Take Ionescu

               P.P. Carp, vehement ca de obicei, a luat cuvântul şi adresându-se regelui a spus: „Sire, ţin atunci să se constate că, în ceasul cel mai greu pentru ţară şi la sfârşitul unei lungi domnii […] M. V. este părăsită de toate partidele şi de toţi sfetnicii ei“.

              I.I.C. Brătianu, indignat de insinuarea lui P.P. Carp, a protestat, iar Al. Marghiloman, şeful celuilalt partid, i-a replicat lui Carp că nu l-au părăsit pe rege ci prin sfaturile date l-au apărat de eventuale şi grave acuzaţii. „Aşa cum este astăzi opinia publică, dacă cumva am lăsa pe rege să declare război, lumea ar zice că războiul acesta nu este războiul ţării ci al regelui. Ori aceasta […] noi nu o vrem“.

            Regele profund dezamăgit de rezultatul Consiliului de Coroană a fost nevoit să se încline în faţa deciziei majorităţii, deşi a declarat deschis că este de altă părere: „Eu, mă voi supune majorităţii. Sunt rege constituţional şi nu voi declara singur războiul“.

              Bătrân şi bolnav, apropiat de capătul vieţii, nu a reuşit a îndeplini ceea ce el numea „angajamentele de onoare“ faţă de aliaţii şi protectorii săi. In cele din urmă el se va fi convins, după bătălia de la Marna, că armata germană nu era invincibilă şi a consimţit la încheierea unui acord cu Rusia la 18 septembrie/1 octombrie 1914.

         Seara, după Consiliul de Coroană, primul ministru Brătianu, împreună cu Take Ionescu şi M. Pherekyde au fost la rege pentru a definitiva comunicatul de presă, precum şi comunicatele către Viena şi Berlin. Comunicatul dat presei a doua zi era redactat cu foarte multă precauţie, căutându-se a se evita unele răstălmăciri. După o consfătuire a membrilor guvernului la vila lui E. Costinescu din Sinaia, s-a dat presei următorul comunicat: „Intr-un consiliu de miniştri, prezidat de M.S. regele, la care a luat parte Alteţa Sa Regală, principele Ferdinand, preşedintele Camerei, foşti preşedinţi de consiliu şi foşti miniştri reprezentanţi ai partidelor de opoziţie, s-a exprimat atitudinea ce trebuie să o aibă România în circumstanţele prezente. Cu aproape unanimitate Consiliul a decis că România îşi va lua toate măsurile de paza frontierelor ei“.

          Formula aleasă spre a exprima poziţia de neutralitate a României, s-a dovedit adecvată, fiind acceptată de puterile vecine aflate în conflict. Miniştrii Puterilor Centrale au declarat că n-au nici o obiecţie faţă de cele declarate în Comunicatul de presă cu privire la neutralitatea României, iar ministrul Rusiei i-a comunicat lui I.I.C. Brătianu că: „Rusia este mulţumită de bunele raporturi ce există între Imperiul rusesc şi România“. Ambele părţi aflate în conflict au fost de acord că România adopta formula „expectativei armate“.