MARTHA BIBESCU - POVESTE DE RĂZBOI BBB X

           In toamna târzie a anului 1916, Guvernul britanic, de comun acord cu autoritatile romane, a decis distrugerea puţurilor petroliere din Valea Prahovei, pentru a nu cădea în mâinile inamicilor germanici. In noiembrie 1916, caderea Bucurestiului sub ocupatie germana era iminentă. Evacuarea capitalei începuse deja de câteva săptămâni. Tezaurul României fusese trimis, spre păstrare, în Rusia. Pentru soarta războiului, aurul negru era, însă, mai important. Germanii trebuiau împiedicați, cu orice preț, sa pună mâna pe petrolul românesc. Londra l-a însărcinat să rezolve problema pe colonelul Christopher Birdwood Thompson, atașatul militar al legației britanice de la București. Acesta a coordonat un grup de sabotori, secundați de un detașament al armatei române aflat sub comanda Prințului George Valentin Bibescu. Intre prințul român și militarul englez exista o stranie relație personală: unul era soțul, iar celălalt amantul fascinantei Martha Bibescu. Acest triunghi conjugal a jucat un rol important în anii primului război mondial, aflându-se la originea multor decizii de culise și mereu în mijlocul evenimentelor.

Christopher Thompson

           Soţii Martha și George Valentin Bibescu l-au cunoscut pe colonelul Christopher Thompson în primavara lui 1915, la puţin timp după ce acesta sosise la post în Bucureşti. Militarul britanic o remarcase pe frumoasa prințesă la un concert de la Cotroceni. Acolo a văzut-o prima oară, paşind la braţul Regelui Ferdinand, într-o somptuoasă rochie de catifea neagră și purtând la gât celebrele smaralde ale familiei. O apariție atat de spectaculoasă, încat Thompson și-a pierdut calmul englezesc. Observându-i ochiadele insistente, Eliza Bratianu a remarcat: "Colonelul ăsta britanic o sa rămână cu ochii crucişi".
               Și totuși, Christopher Thompson nu era un bărbat ușor de impresionat. Se apropia de 40 de ani și avea în spate o stralucită cariera militară, care il purtase din Africa de Sud până în Balcani. Fiu, nepot și strănepot de generali, fusese el însuși recompensat cu cinci medalii de război și trei decorații. Inteligent și cultivat, știa să strălucească și în saloane, nu doar pe câmpul de luptă. De aceea fusese trimis la București, cu misiunea de a convinge autoritățile române să renunțe la neutralitate, alăturându-se Marii Britanii și Franței. Ajuns aici, era inevitabil să o întalnească pe Martha Bibescu, care atragea ca un magnet, în jurul ei, personajele cele mai influente ale timpului.

               Christopher Thompson era celibatar, dar femeia de care s-a indragostit iremediabil era maritată de peste 13 ani. Mariajul sotilor Bibescu era, însă, unul neconvențional. Se căsătoriseră foarte tineri, din dragoste. El avea 22 de ani, ea 17 (dupa alte surse, numai 15). Incă adolescentă, Martha a fost profund dezamagită de viața conjugală. Nașterea fiicei ei, un an după nuntă, a fost extrem de dificilă și a traumatizat-o grav. După lungi perioade tensionate, relația dintre cei doi soți s-a transformat în cele din urmă într-o caldă camaraderie, fiecare căutându-și, însă, consolarea în afara căsniciei. In 1915, George Valentin Bibescu își câștigase deja reputația de mare crai, dar nici Martha nu rămăsese insensibilă la insistențele unora dintre admiratorii ei.
            "Bucureștii păreau un bâlci la care se scosese la mezat neutralitatea României" - avea să-și amintească Martha Bibescu, atmosfera anului 1915. Era, cu siguranță, printre martorii cei mai avizați. La Palatul ei de la Mogoșoaia se întalneau pentru discuții informale reprezentanți ai tuturor beligeranților, politicieni și militari, diplomați și agenți secreți. Chiar și Regele Ferdinand, sau Regina Maria treceau câte odată pe acolo. Gazdă perfectă, Martha Bibescu știa să-i facă pe toți să se simtă bine. "Ca loc în care se puteau culege informații și influența politicienii țării, salonul Marthei a avut o valoare inestimabilă pentru colonelul Thomson" - remarca Christine Sutherland într-o biografie a prințesei, adaugand: "A fost o ocazie unică de a îmbina plăcerea cu datoria".
                 Nici lui Thomson nu îi mai era, însă, indiferent interesul României. El il aproba pe Brătianu, care cerea garanții și punea condiții pentru a implica țara în război. Făcea "O notă discordantă în atmosfera de intervenționism grăbit ce caracteriza pe atunci cercurile favorabile Aliatilor" - nota Martha Bibescu. Atitudinea colonelului britanic era intr-adevar surprinzatoare. In fond, fusese trimis de Londra tocmai pentru a precipita intrarea României în război. O explicație ar putea să ofere o însemnare fugară din jurnalul Marthei: "Astă seară, eu și Kit, singuri la Mogoșoaia. Trandafiri roșii... S-ar putea oare ca, într-o bună zi, să fiu soția unui englez?"
               In septembrie 1915, colonelul Thompson a rugat-o pe Martha Bibescu să-l ajute să pună la adăpost niște documente importante, care trebuiau ferite de priviri indiscrete. Thomson era convins ca acestea nu erau în siguranță în interiorul Misiunii britanice de la București. Martha i-a propus să le ascundă la cealaltă reședință a Bibeștilor, de la Posada. George Valentin și-a dat acordul.
                   In ziua de 15 septembrie 1915, colonelul Thomson împreună cu Frank Rattingen - prim secretar al Misiunii Britanice de la București - au sosit la Posada într-un automobil încărcat cu cutii de carton. Acestea au fost descărcate, în văzul tuturor, și depozitate în mansarda corpului principal al castelului, chiar deasupra bibliotecii. Zece zile mai târziu, un incendiu devastator a izbucnit la Posada. Când au sosit în grabă, din capitală, soții Bibescu nu au putut decât să constate dezastrul. Splendida lor proprietate era o ruină. Odată cu documentele guvernului britanic, focul a mistuit tablouri valoroase, mobilier scump, covoare aduse din Persia, cărți prețioase. Pagubele erau imense. Din fericire nu au fost victime omenești. Numai Pat, motanul siamez pe care Martha Bibescu il adora, a fost găsit carbonizat. Sosit la fața locului, colonelul Thompson a notat: "violența focului și colorația flăcărilor lasă să se creadă ca este vorba despre un incendiu criminal, aprins fără îndoială pentru distrugerea documentelor..."
                  Un an mai tarziu, Christopher Thompson și Printul Bibescu aveau să se regăsească în fața unui alt incendiu, infinit mai devastator, cel din Valea Prahovei.
                 In noiembrie 1916, după numai trei luni de război, două treimi din teritoriul României se afla deja sub ocupație germană. Caderea Bucurestiului era o chestiune de zile.
                  Generalul Radu Rosetti nota în memoriile sale: "Odată cu celelalte măsuri în vederea evacuării, s-a hotărât, la cererea Ințelegerii (Antantei), distrugerea puțurilor și a rafinăriilor de petrol. Thompson, colonelul (John Norton) Griffiths și George Valentin Bibescu, ajutați de echipe de specialiști, sunt însărcinați cu executarea distrugerilor. Acestea s-au executat în Valea Prahovei, mai cu seamă în zilele de 20 și 21 noiembrie, 3 si 4 decembrie stil nou."
             Autoritățile britanice se angajaseră să suporte paguba, așa că operațiunea a obținut și acceptul responsabililor marilor companii străine care controlau aceasta industrie. Directorul de la Standard Oil a comentat: "E o risipă condamnabilă, dar, de vreme ce Guvernul britanic plătește... Dumnezeu a facut petrolul să fie ars. Mai curând sau mai târziu, când și unde arde - mi-e tot una din moment ce mi-l plătești." Cu toate acestea, operațiunile au fost dificile și primejdioase. Când grupul ataca rafinăriile și rezervoarele de la Ploiești, trupele germane patrunseseră deja în partea de nord a orașului. Sabotorii își riscau viața într-o cursă contra cronometru.
                Prințul Valentin Bibescu a scris în jurnalul său de război: "Rezervoarele ridicate de la pământ, ca și tabla din care sunt făcute, grea de sute de kilograme... proiectate pe cer și răsucindu-se la coborâre ca frunzele moarte... coloane de fum înalte de sute de metri... se balansează ca niște turnuri bete deasupra unei mări incandescente... o ploaie de foc amestecată cu o grindină de funingine întărită..."
              "Nero a fost nimic în comparatie cu noi" - îi telegrafia el Martei Bibescu, imediat după eveniment. Cei doi soți s-au revăzut abia după terminarea războiului. Prințesa a refuzat să părăsească Bucureștiul ocupat de germani, rămânând să ingrijească raniții de la spitalul militar pe care il organizase în incinta Automobil Clubului Roman. George Valentin Bibescu, pe capul caruia germanii puseseră o recompensă, a plecat spre frontul din Moldova.
               Nici colonelul Christopher Thompson nu avea cum sa rămână aproape de femeia iubită într-un oraş controlat de trupele germane. După operaţiunea de pe Valea Prahovei, el a revenit, totuşi, în capitală, expunandu-se unor riscuri uriaşe. Vroia să-şi ia ramas bun de la Martha Bibescu şi să se asigure ca aceasta se afla în relativă siguranţă la spitalul de campanie unde acyiva ca voluntară. Se vor reîntâlni abia în 1920, la Paris.
              Dacă Christopher Thompson nu a fost nici prima, nici ultima iubire din viaţa Marthei Bibescu, în mod sigur el i-a ramas devotat până la sfarşitul vieţii. Relaţia lor a continuat vreme de 15 ani, dar mai mult de la distanţă. După razboi, Christopher Thompson a renunţat la cariera militar şi s-a înscris in Partidul Laburist. După cateva eşecuri electorale, a devenit, în 1928, ministru al Aerului. A murit, în 1930, într-un tragic accident de zeppelin.

MARTHA BIBESCU - Datorie, renume, scriitoare şi iubiri BBB X

           Martha Bibescu (n. 28 ianuarie 1889, Bucureşti – d. 28 noiembrie 1973, Paris, Franţa) a devenit cunoscută ca scriitoare. A fost fiica lui Ion Lahovary şi a Smarandei (născută Mavrocordat), descendenţi ai unor vechi familii boiereşti. Potrivit rangului şi uzanţelor vremii, Martha Bibescu şi-a desăvârşit formaţia intelectuală cu ajutorul profesorilor particulari şi al guvernantelor, un amestec de instrucţie occidentală cu particularităţi autohtone. Moartea fratelui său George a tensionat viaţa de familie, astfel că mama a preferat să se stabilească în străinătate, cât mai departe de anosta lume a Bucureştiului de la cumpăna veacurilor.

            Zestrea aristocratică moştenită la naştere a fost completată prin căsătoria cu prinţul George Valentin Bibescu (1905). Relaţia celor doi a fost caracterizată drept specială, soţii regăsindu-se într-un legământ de amiciţie foarte puternic, ce avea să eclipseze aventurile extraconjugale ale ambilor. Cuplului i s-a născut un singur moştenitor, o fată pe nume Valentina. Experienţele noi trăite alături de familia soţului său, ca şi responsabilităţile publice ale vlăstarului Bibescu, i-au facilitat Marthei Bibescu cunoaşterea unor noi culturi, sensibil diferite de matricea est-europeană. Astfel, a vizitat Persia şi Egiptul, călătorii pe care le va descrie ulterior în savuroase pagini de jurnal, cum ar fi Les Huit Paradis (Cele opt raiuri, 1908).

               A cultivat legături speciale cu mari personalităţi ale vremii, între care lordul Christopher Birdwood Thomson, René Jouvenel, Ramsay MacDonald, prinţul moştenitor german, regele Ferdinand, regele Spaniei Alphons al Xll-lea, etc.

              Bună cunoscătoare a exigenţelor protipendadei bucureştene, Martha Bibescu nu s-a sfiit însă să ia decizii îndrăzneţe în momente sensibile ale istoriei româneşti. Astfel, în anii de neutralitate ai României, a organizat la Mogoşoaia un salon ce putea rivaliza cu cele mai în vogă saloane occidentale, care găzduia discuţii politice între oamenii de stat români şi diplomaţii europeni acreditaţi la Bucureşti. In timpul ocupaţiei germane (1917–1918) a ales să rămână în Capitală, unde, având în îngrijire un spital (Spitalul 118), rămânea racordată la evoluţiile războiului. Informaţiile furnizate de ea au fost extrem de folositoare regelui şi guvernului de uniune naţională, însă i-au atras nu de puţine ori ostilitatea administraţiei de ocupaţie.

          Martha Bibescu a lăsat pagini memorabile despre retragerea trupelor germane din Bucureşti. Congresul de Pace de la Paris i-a prilejuit prinţesei momente unice de afirmare a patriotismului şi mândriei naţionale. Astfel, prezenţa sa la Paris în timpul desfăşurării lucrărilor Congresului de Pace a facilitat fluxul de informaţii neoficiale, deosebit de preţioase pentru conduita diplomatică a delegaţiei româneşti. Prin intermediul cunoscuţilor săi din lumea politică pariziană, sau britanică, a sperat să poată influenţa adoptarea unor decizii favorabile pentru România. Perioada interbelică a obligat la noi provocări vechea elită aristocratică românească, motiv pentru care a căutat să-şi păstreze locul în viaţa publică autohtonă, dar să se şi readapteze și noului mers al societăţii franceze.

               Astfel, cuplul Martha şi George Valentin Bibescu şi-a împărţit viaţa între cele două reşedinţe din România, palatul Mogoşoaia şi Posada, şi căminul parizian. Prezenţa activă a soţului său în Federaţia Internaţională de Aeronautică (devine chiar preşedinte al acestui for internaţional) i-a înlesnit Marthei Bibescu cunoaşterea unor locuri şi oameni noi, diferiţi de cei ce populau cluburile selecte ale înaltei societăţi, dar mai mult decât atât au transformat-o într-o împătimită a zborului. Mutaţiile suferite de societatea europeană odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial sunt minuţios relatate în al său Jurnal politic 1939–1941 (publicat fragmentar în 1979).

                 Situaţia dramatică în care se găsea România şi angajamentul civic al prinţesei Bibescu în vederea găsirii de soluţii politice au fost îngreunate în plan personal de pierderea soţului său, bolnav de cancer (1941). Participarea României la războiul din Răsărit a făcut ca Martha Bibescu să trăiască în spiritul susţinerii cauzei româneşti, preferând să gestioneze situaţiile dramatice survenite la Biroul pentru Aviatorii Prizonieri, să întreprindă deplasări periculoase în Elveţia, în vederea refacerii depozitelor de medicamente ale Crucii Roşii, să facă lobby pentru România, în loc să-şi asigure o existenţă liniştită în Elveţia. A părăsit România la 7 septembrie 1945 cu destinaţia Paris, de unde a protestat în nenumărate rânduri faţă de noul curs al politicii româneşti. Desemnarea sa, în 1963, drept consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească este un act de recunoaştere publică a patriotismului său. 
             In plan personal, prinţesa a depus eforturi extraordinare pentru a „recupera” familia fiicei sale, rămasă între timp la Bucureşti (Valentina şi Dimitrie Ghika-Comăneşti, care au părăsit România la 2 august 1956). Martha Bibescu a continuat să rămână o voce publică până la moarte. Dintre scrierile sale, cele mai reprezentative sunt: romanul Papagalul verde (1924), biografiile istorice O dragoste tandră a lui Napoleon: Maria Walewska (1936) şi Alexandru Asiaticul (1912), paginile de memorialistică din La bal cu Marcel Proust (1928) şi Povestea unei prietenii: corespondenţa mea cu abatele Mugnier (1951, 1955, 1957). 
              Şerban Cioculescu a surprins astfel dimensiunea personalităţii ei: „Martha Bibescu a scris aproape 40 de cărţi, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la Ora Culturii Franceze, a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe care-l ocupase contesa de Noailles, a dus o intensă viaţă literară şi mondenă”. Graţie şarmului său irezistibil, descendenţei aristocratice şi talentului artistic, a fost admirată şi cultivată de contemporani.

MARTHA BIBESCU - AMOR IN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL BBB

              Martha Bibescu l-a întîlnit pe colonelul Cristopher Birdwood Thomson la București puțin înainte de declanșarea Primului Război Mondial. El avea misiunea să convingă liderii de la București să intre în război alături de Antanta. Era celibatar și se apropia de 40 de ani. S-a îndrăgostit de Martha Bibescu, căsătorită de la 17 ani (acum avea 30) cu prințul George Valentin Bibescu. Amîndoi soții aveau aventurile lor amoroase arhicunoscute în lumea bună bucureșteană.

Martha Bibescu

            Intîlnirea celor doi s-a produs la palatul Cotroceni, la un concert. Intre ei a urmat o idilă pe aleile palatului Mogoşoaia. El era ataşatul militar al Marii Britanii, ea fiica lui Ion Lahovary ex-șeful conservatorilor, mort în 1912. In septembrie 1915, colonelul Thompson a ascuns în castelul Posada al Marthei Bibescu documente secrete ale ambasadei.

                                                       Cristopher Birdwood Thomson

După numai zece zile, un incendiu provocat de serviciile secrete ale Puterilor Centrale, a distrus castelul. Un an mai tîrziu, în 1916, colonelul a primit misiunea să distrugă sondele de petrol din Valea Prahovei, pentru a nu fi capturate de inamic. Soțul și amantul Marthei Bibescu au participat împreună la riscanta misiune.

              In timpul ocupației germane, Martha Bibescu a rămas o vreme la București să îngrijească răniții de la spitalul militar, pe care îl organizase în incinta Automobil Clubului Român din fața palatului regal.
             George Valentin Bibescu, pe capul căruia germanii puseseră o recompensă, s-a refugiat la Iași odată cu frontul din Moldova. Se vor revedea la sfîrșitul războiului. Christopher Thompson a revenit la Bucureşti pentru o ultimă întîlnire cu ea, înainte de a pleca să lupte în Orientul Mijlociu. Ea va pleca din Romănia şi va rămîne în Elveţia pînă în 1919.

Cristopher Birdwood Thomson

S-au revăzut la Paris în 1920. Aici povestea lor, în altă epocă, în altă lume, nu a mai fost ce era. El o iubea, a iubit-o toată viața. Ea în schimb a avut mai multe iubiri, unele celebre, printre care prințul moştenitor al Germaniei, regele Ferdinand, regele Spaniei Alphons al Xll-lea, etc.

             Povestea dintre ei a continuat totuşi cu întreruperi cauzate de peregrinările lor şi de aventurile ei până cînd el a murit tragic. Era ministru al aerului în guvernul laburist de la Londra. Avea un vis – să lege provinciile Imperiului Britanic prin curse de zepelin. In 1930 s-a prăbuşit la primul zbor de încercare spre Caraci, deasupra Belgiei, la Louvain. A fost o catastrofă aeriană cu mulți morți şi răniți care a impresionat Europa. Martha Bibescu l-a evocat într-o carte. A murit iubind-o.