TRIUMFUL GENERALULUI MOȘOIU IN TRANSILVANIA - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

         

In contextul prăbușirii tuturor fronturilor Puterilor Centrale, Regele Ferdinand I-ul a decretat remobilizarea armatei, a somat pe feldmareșalul von Mackensen ca trupele lui de ocupație să părăsească imediat teritoriul țării și, pe 10 noiembrie a reluat războiul alături de Antantă.

"Până a nu se desmetici duşmanul, dorobanţul român a şi trecut vârfurile Carpaţilor. Acum eram în luptă dreaptă, românii şi ungurii, să ne arătăm puterile"... Ceea dintâi divizie românească, care a trecut  graniţa, a fost Divizia a 7-a, în fruntea căreia era generalul Traian Moşoiu, generalul care înscrisese cele mai frumoase pagini de glorie în luptele de pe Valea Oltului şi în Munţii Vrancei". "In noiembrie 1918, Divizia a 7-a, înfruntând cele mai teribile intemperii, pe frig şi zăpadă de o jumătate de metru, a trecut prin Bicaz, a străpuns forntiera de la Prisăcani, înaintând până la Tulgheş apoi la Borsec şi Topliţa, unde şi-a instalat cartierul"...

"La intrarea trupelor române în Ardeal, generalul Traian Moşoiu a dat o proclamaţie în care spunea: "Români! Cu noi aducem libertatea, iar dreptatea este scrisă pe steagurile noastre"... I. R. Abrudeanu citează din ziarul "Telegraful Român", organul Mitropoliei ortodoxe din Sibiu, articolul "Generalul Moşoiu" în care se spune: ..."Neamului nostru românesc de pe aceste plaiuri i-a fost hărăzit deosebit noroc ca din Ardeal, din ţinutul Braşovului, să se ridice marele erou şi bunul Dumnezeu a sădit în pieptul acestui viteaz toate simţămintele, tot sufletul neamului românesc"...

La 24 decembrie 1918 (stil nou.), Generalul Traian Moşoiu a intrat în Sibiu unde şi-a stabilit sediul. Armata română a înaintat până la linia de demarcaţie. ...Situaţia din Ardeal devenea din ce în ce mai tulbure... Gărzile naţionale erau formate din foşti soldaţi ai armatei austro-ungare şi comandate de ofiţeri. Toţi soldații erau mercenari (plătiţi cu 30 coroane pe zi), misiunea lor fiind să păzească ordinea în interior. Prin compoziţia lor, acele gărzi erau lipsite cu totul de disciplină. Dacă la început au fost necesare, ulterior a trebuit să fie desfiinţate, iar soldaţii dezarmaţi, altfel tindeau să ajungă cel mai teribil element de dezordine. Gărzile ungureşti au fost desfiinţate din primele zile ale intrării armatei române. Mai rămaseră gărzile româneşti şi cele săseşti care începuseră să terorizeze, prin pretenţiile lor, Consiliul Dirigent"... Gărzile desfiinţate trebuiau înlocuite cu alte elemente pentru paza interioară, deoarece armata română avea să stea pe front în faţa ungurilor, care se concentraseră şi deveneau din ce în ce mai agresivi.
Consiliul Dirigent, cu sprijinul generalului Moşoiu, a început reorganizarea jandarmeriei şi poliţiei în Ardeal.

                                                  Regele Ferdinand și General Moșoiu

                                         General Moșoiu raport în fața regelui Ferdinand
"Cine a fost în jurul generalului Moşoiu, şi-a putut da seama de munca sa deosebită depusă pentru înzestrarea armatei şi ca organizator”. "Veşnic pe front, inspectând şi vorbind trupei, ţinând astfel entuziasmul necesar"... "Cred că nu e soldat din cele 6 divizii, pe care le avea în ultimul timp, care să nu fi văzut pe generalul Moşoiu în mijlocul lor, vorbindu-le şi interesându-se de traiul lor"...
"Din cauza unei agresiuni a armatei ungare la Zalău, care s-a transformat într-o sângeroasă luptă, din care ungurii au ieşit învinşi, Antanta a însărcinat pe colonelul din aramta franceză Trousson să meargă la faţa locului şi să facă o anchetă”. "Trenul cu generalul Moşoiu şi colonelul Trousson a plecat din Sibiu în cel mai perfect incognito. Cum s-a aflat că generalul Moşoiu e în acest tren, nu ştiu. La toate gările mii de oameni cu steaguri, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, în frunte cu preoţii şi inteligenţa satelor, înconjurau trenul strigând: "Trăiască generalul Moşoiu !" Generalul era obligat să se dea jos să le vorbească, apoi îl lau pe sus şi-l purtau în triumf"... Colonelul Trousson, adânc impresionat, a spus că nu şi-a închipuit niciodată un om aşa de divinizat de popor. La Gherla în gară aştepta episcopul Hossu în fruntea a mii de ţărani care lăsau totul şi alergau în calea generalului"... Când generalul francez Berthelot a venit să viziteze Ardealul, primirea şi sărbătoarea regească ce i s-a făcut de către zecile de mii de români din întreg Ardealul, au făcut pe marele general francez să plângă de bucurie. La un singur cuvânt al generalului Moşoiu, toată suflarea românească a alergat". Aşa ştiau românii ardeleni să-l salute pe marele general francez "pentru profunda simpatie ce o avea pentru neamul nostru".
Generalul Moşoiu pregătise armata şi întocmise planul de operaţiuni. "Însuşi Alteța Sa Regală, principele Carol, a inspectat, însoţit de generalul Moşoiu, întreg frontul". Totul era în regulă. Cu toate acestea în locul generalului Moşoiu - considerat prea tânăr – a fost numit comandant șef al frontului din Transilvania generalul Gheorghe Mărdărescu. Românii ardeleni au rămas cu sufletul alături de viteazul general Moşoiu.

                                       Defilare a armatei române în Oradea cucerită - 1919 

"În ziua de 16 aprilie 1919, ora 3,30 dimineaţa, armata noastră a reluat ofensiva".
"Lovitura de trăsnet dată de grupul generalului Moşoiu a zdrobit rezistenţa inamicului, care a luat-o la fugă. Prin lupte îndârjite, înaintarea a continuat zi cu zi, aşa că în ziua de 19 aprilie trupele noastre, luând o considerabilă pradă de război şi un mare număr de prizonieri, au ajuns pe linia: Tisa - Uylak - Sătmar - Careii Mari - Aleşd - Beiuş".
"În ziua de 20 aprilie 1919 s-a ocupat Oradea Mare". I. R. Abrudeanu preia din ziarele "Patria" şi "Viitorul" următoarele: "Intrarea triumfătoare în Oradea Mare. Tunurile bubuiau asurzitor, împrăştiind moartea în rândurile risipite ale duşmanului ce fugea speriat din faţa dorobanţului. In oraş enervare mare; diferite svonuri circulau, anume că bandele roşii se apropiau de oraş, că forţe mari inamice veneau în marş forţat, spre a se ciocni cu trupele române"... Autorităţile şi o parte a populaţiei s-a refugiat spre trupele române"... "Deodată s-a ridicat un nor de praf şi un automobil şi-a făcut apariţia. In el era un general. Cine să fie? Mii de braţe s-au ridicat acalmând pe viteazul general, care înfruntând orice pericol pentru a da şi mai mare impuls armatei sale, se avântase înainte de a ajunge armata în oraş, spre a vesti populaţiei că mântuirea a sosit".

"Intrarea domnului general Moşoiu. - Cine să fie? Atunci instinctiv din mii de glasuri a răsunat strigătul "Trăiască generalul Moşoiu, eroul nostru naţional ! Ura ! Şi văzduhul se cutremura de mii de strigăte de bucurie. Toată lumea plângea. Teama de bandele roşii dispăruse; era de ajuns pentru moment că se găsea eroul în mijlocul lor ca să nu se mai teamă de nimic"... El devenise "simbolul dezrobirii naţiei româneşti". "De patru luni, zi şi noapte, îl aşteptau, de patru luni de când păşise biruitor în Ardeal numele lui era pomenit ca numele unui zeu salvator, şi acum iată-l că a sosit"... "E în picioare în automobil"... "O ploaie de flori îl acoperă în aclamaţiile oamenilor"... "Automoilul nu mai poate înainta. Mulţimea creşte şi un ocean de capete, români, unguri, toate naţionalităţile oraşului aclamă pe viteazul general"... "Aproape nouă batalioane au intrat în Oradea Mare. Soldaţii, defilând în faţa generalului Moşoiu, n-au mai putut ţine privirile lor înainte din cauza valurilor de flori, care se revărsau de pretutindeni asupra capetelor lor"... "Trupele române continuă înaintarea, ocupând Debreţinul şi svârlind resturile armatei ungureşti peste Tisa. Cea mai îndârjită rezistenţă a pus-o divizia de secui de sub comanda lui Kratochwil. Cinstea prinderii acestei divizii, care se lupta vitejeşte, se datoreşte diviziei a II-a de cavalarie română. A constituit o realizare militară celebră ca o divizie de cavalerie să înfrângă şi să prindă o divizie de infanterie. Generalul Davidoglu, colonelul G. Maruzzi şi colonelul Resel erau bravii comandanţi ai cavaleriei, care a câştigat această strălucită victorie".

"Colonelul Kratochwil s-a predat, împreună cu întreaga divizie şi a venit de a-şi depune armele în faţa generalului Moşoiu. Ajunşi la Tisa, românii puteau merge până la Budapesta. Dar şi de data aceasta au fost împiedicaţi de Antantă, care s-a lăsat impresionată de tânguirile nobilimei ungureşti".
"La începutul lui mai 1919 bolşevismul maghiar nu scăpase decât printr-o minune. Dar la jumătatea lui iunie 1919, batalioanele sale se întărit şi au fost dotate cu toate mijloacele de atac şi apărare. Ele au năvălit în Cehoslovacia. Atunci era timpul să se concentreze o acţiune interalială contra Budapestei. Era momentul să se spună românilor: "Înaintaţi! Nu aşteptaţi ca inamicul comun să se întoarcă contra voastră !". Ce au făcut însă guvernele aliate? Preşedintele "Conferinţei de pace" se adresa bolşevicilor unguri: "... guvernul de la Budapesta a fost invitat (nu somat n.n.) formal a pune sfârşit, fără amânare, atacurilor sale împotriva cehoslovacilor. In caz contrar guvernele aliate şi asociate se declarau absolut hotărâte de a recurge imediat la măsuri extreme..."

"La somaţiunile Antantei şi ştiind că armata română veghează, Bela Kuhn a schimbat tactica şi a încheiat un armistiţiu cu Cehoslovacia. Toată atenţia sa şi-o îndrepta asupra românilor"...
"Concentrând 8 divizii bine organizate şi înzestrate, cu material de război formidabil, în ziua de 20 iulie 1919 ungurii lui Kun au dat lovitura şi au trecut Tisa în 3 locuri". Acest lucru se întâmpla în timp ce generalul Moşoiu primise sarcina de guvernator a zonelor ocupate din Ungaria. "Văzând că lucrurile se încurcă, că ungurii trec Tisa şi înaintează şi prin urmare nu e glumă, iată-l pe şeful Marelui Cartier General, în tren special, venind ca fulgerul la generalul Moşoiu, care îşi îndeplinea noua sa misiune"... "S-a format în pripă grupul de manevră" sub comanda generalului Moşoiu, care a dat următorul "Ordin de zi, nr. 12":

"Încrezător în vitejia voastră încercată, v-am îndreptat ca să atacaţi aramta inamică în flanc şi în spate".."Aşa s-a şi întâmplat! Aţi executat ordinele mele într-un mod desăvârşit, învingând cu bărbăţie şi bravură toate piedicile ce v-au stat în cale" "Prin vitejia voastră, ostaşi ai grupului de manevră, aţi contribuit puternic la deschiderea drumului spre Budapesta. Ostaşi, bătălia de la 24 şi 25 iulie 1919 constituie una din cele mai strălucite victorii ale armatei române"...

"Trecerea Tisei de către români s-a început în zorii zilei de 29/30 iulie 1919 pe la punctul Tisza-Bö".. O parte din aramta română s-a îndreaptat spre Budapesta, iar grupul de divizii general Moşoiu spre Abony şi Czeged, unde luptând a făcut 5 divizii bolşevice prizoniere".
"După capturarea grosului forţelor ungureşti, generalul Moşoiu a dat ordin brigadei de roşiori, de sub comanda generalului Rusescu, să înainteze ca avantgardă asupra Budapestei".

"In seara zilei de 3 august 1919, roşiorii generalului Rusescu defilau în faţa Parlamentului unguresc, cu toate protestările reprezentanţilor Antantei, care ademeiţi de promisiunile ungurilor, voiau să ne răpească din nou această glorie".
"A doua zi, pe 4 august 1919, generalul Mărdărescu... într-un automobil, a intrat în Budapesta, după ce îndepărtase pe colonelul Rusescu şi îi luase comanda pentru că îndrăznise să intre în Budapesta, fără ordinul său".

Iuliu Mezei Câmpeanu relatează momentul intrării trupelor române în Budapesta: "La 3 august 1919 ne-am întâlnit cu avantgărzile armatei române, aproximativ 3-400 de călăreţi din brigada a 4-a roşiori"... "La un moment dat văd descinzând dintr-o maşină (trimisă de guvernul maghiar) un ofițer român. Imediat m-am prezentat lui, arătând actele mele, iar d-sa mi-a comunicat, că este colonelul Rusescu. Generalul Rusescu a deschis şedinţa Guvernului maghiar, care a consimţit la ocuparea Budapestei".
"După ora 19, colonelul Rusescu a primit defilarea trupelor la intrarea lor în Budapesta. Bravura eroului general, care a ocupat capitala maghiară numai cu trei escadroane de roşiori, va fi înscrisă cu slove de aur în istoria neamului reomânesc". Trupele au ocupat două cazărmi: «Arhiducele Iosif» şi «Franz Ferdinand» din centrul oraşului, iar cartierul brigăzii s-a instalat la Dunapalota (Hotel Ritz), unde s-a arborat tricolorul românesc".

OCUPAREA BUDAPESTEI DE ROMÂNI - 3 AUGUST 1919 - REZUMAT BBB - X

         

La 19 martie 1919, colonelul francez Fernand Vyx a prezentat Ungariei, din partea aliaților învingatori in razboi, “Nota Vyx”, prin care se ordona fortelor militare ungare sa se retraga in granitele Ungariei, pana la tratativele de pace cu Aliatii. “Nota Vyx” a provocat o serioasa aliena­re nationala. Presedintele Mihaly Karolyi si-a inaintat demisia, iar doua zile mai tarziu (pe 21 martie 1919), bolsevicul Bela Kun a proclamat Republica Sovietică Ungaria. Prima promisiune a lui Kun a fost restaurarea “Ungariei Istorice”, adica a “Ungariei Mari”. Kun se baza, in primul rand pe sprijinul lui Lenin si pe probabilitatea unui razboi intre Rusia sovietica si Aliati. Promisiunea bolșevicilor lui Kun a dat apă la moară sperantelor revizioniste ale maghiarilor.

La sfarsitul lui mai 1919, trupele Republicii Sovietice Ungare au invadat teritoriul Slovaciei. Dupa cateva succese inițiale, la 17 iunie 1919, însă, confruntate cu amenințările de intervenție ale Marilor puteri ale Antantei, trupele bolșevice ale lui Bela Kun au fost nevoite să se retragă din Slovacia.Bela Kun s-a întors imediat contra Romaniei îndreptând trupele lui bolșevice spre Transilvania.
Planul militar de ocupare a intregului Ardeal, prevedea joncțiunea dintre forțele bolșevice din Ungaria cu cele din Rusia sovietică, pe teritoriul Transilvaniei.
Următoarele atacuri ale armatei bolşevice maghiare s-au desfaşurat conform planurilor lui Lenin, care prevedeau declanşarea la scara europeană a unor mari demonstraţii muncitoreşti pentru apărarea Ungariei bolşevice.
La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat puternic armata română, respingând-o spre Oradea. A avut loc o contraofensivă şi, după şapte zile de lupte crâncene, trupele române se apropiau de Budapesta.
La 3 august 1919, patru escadroane de roşiori, dintre care unul din Craiova, sub comanda colonelului Rusescu, au pătruns în Budapesta, fara ordin. Grupul avea patru sute de cavalerişti şi era dotat cu două tunuri şi zece mitraliere.
In jurul orei douăzeci, detaşamentul de cavalerie român a descălecat în curtea cazărmii de husari „Arhiducele Josif”, din Budapesta.
A doua zi, la ora optsprezece, aflat pe bulevardul Andrássy din Budapesta, comandantul armatei române care operase în Ungaria, generalul Gheorghe Mărdărescu, a primit parada militarilor români din compunerea Diviziei 1 Vânători.
Acţiunea impetuoasă, pe cont propriu, a colonelului Rusescu nu i-a convenit generalului Mărdărescu, acesta luând măsuri disciplinare împotriva ofiţerului care îndrăznise să îi ştirbească din aureola victoriei totale.
Istoricii contemporani i-au sărit în ajutor, înregistrând data de 4 august ca dată a ocupării capitalei ungare, acţiunea din 3 august fiind tratată cu discreţie.
Generalul Mărdărescu a devenit ulterior ministru de război.
Războiul romano-maghiar din 1919 s-a desfăşurat pe o perioadă de nouă luni.

Românii au pierdut 188 de ofiţeri şi 11. 478 de soldaţi, din care 69 ofiţeri şi 3.601 de soldaţi morţi . Românii au început retragerea din Ungaria în noiembrie 1919. Intre 14 februarie şi 28 martie 1920, toate unităţile Armatei Române a părăsit teritoriul Ungariei .

ORADEA SUB DOMINAȚIA TEMPORARĂ BOLȘEVICĂ ȘI ELIBERAREA BBB - X

         

După primul război mondial, Ungaria a pierdut în favoarea naţiunilor vecine o serie de teritorii printre care şi Ardealul, astfel că starea de tensiune era crescută în tot arealul central și răsăritean european. Autorităţile maghiare erau îngrijorate de înaintarea armatei române până la Ciucea, pe culoarul Ciucea-Aleșd-Oradea. Armata română staționase în primele luni ale anului 1919 la est de Munții Apuseni, pe o linie de demarcație impusă de Marile Puteri de la Conferința de Pace din Paris. Dincolo de liniile de front române, ungurii se purtau cu sălbăticie față de populația română. Starea conflictuală dintre populaţia autohtonă şi administraţia maghiară luase proporţii îngrijorătoare. In acest context au intervenit francezii în vederea stabilirii unei zone neutre, controlate de aliaţi. In cadrul acesteia intra şi Oradea, aflată la limita estică  a zonei de demarcație, pe linia Arad-Satu Mare. Limita vestică era pe linia Debreţin-Szeged și Tisa. Trupele maghiare trebuiau să se retragă de pe acest teritoriu, care trebuia demilitarizat.

Cu toate că Marea Unire era deja un fapt istoric, Oradea nu era integrată încă României Mari. Pe de altă parte, autorităţile ungare ţineau cu dinţii de teritoriile rămase încă în graniţele lor.

Pierderile teritoriale au stimulat nevoia unei schimbări la conducerea Ungariei, iar Kun Bela, viitorul lider comunist, vedea statul ca pe unul sovietizat, cooperativizat, naţionalizat, în care proletariatul urma să deţină puterea. Ideea s-a concretizat începând cu 21 martie, când social democraţii şi comuniştii, prin noul guvern de la Budapesta, au instaurat dictatura proletariatului, Ungaria devenind o republică a sfaturilor, un stat comunist, de inspiraţie leninistă. Ca atare, s-a constituit şi o Armată Roşie ungară.

Oradea a stat sub acest regim începând cu 22 martie şi până pe 18 aprilie 1919. 
Ca organ de conducere a fost creat Sfatul administrativ al muncitorilor şi soldaţilor, prezidat de Katz Bela. Treburile oraşului cădeau sub îndrumarea unui Directoriu. S-au înfiinţat inclusiv tribunale revoluţionare, care-i condamnau pe cei bănuiţi de a fi contra regimului. Batalionul orădean al Armatei Roşii ungare s-a format la 27 martie. Imediat după venirea la putere a comuniştilor, în oraş s-au luat o serie de măsuri restrictive, multe din ele cu caracter militar, cum ar fi: *transformarea școlilor în cazărmi;  *inventarierea şi depozitarea tuturor rezervelor de cărbune şi lemn; *materialele cu caracter politic aveau nevoie de aprobarea Sfatului Administrativ pentru a putea fi publicate, iar cotidienele puteau apărea doar cu un număr limitat de pagini; *toţi cetăţenii trebuiau să predea poliţiei toate armele posedate; *telefoanele ce nu erau strict necesare se confiscau, iar apelurile şi telegramele urmau să fie transmise doar în limba maghiară.

Se profilau schimbări importante şi în învăţământul orădean, în primul rând prin statalizarea tuturor şcolilor, iar apoi prin educarea copiilor în spiritul noii forme de stat. Asta însemna inclusiv interzicerea predării religiei şi desfiinţarea şcolilor ordinelor călugăreşti. Adică, mai pe scurt, urma a se trece la bolşevizarea învăţământului local.

Deja de la 27 martie acea bolşevizare s-a făcut tot mai vizibilă prin faptul că pe faţadele clădirilor publice fuseseră arborate steagurile roşii. Mai mult, pe frontispiciul Primăriei se zărea binecunoscutul slogan marxist Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! Fruntaşii Consiliului Naţional Român (cu rol decisiv în înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918) au fost internaţi fiindcă au fost consideraţi ca fiind împotriva regimului şi că lucrau în slujba principiilor imperialiste. Internările s-au făcut la domiciliu, printre cei strict supravegheaţi numărându-se Roman Ciorogariu şi Coriolan Pop. Cu încetul, oamenii ajungeau la mâna autorităţilor: se dat ordin ca locuinţele să fie naţionalizate, obiectele de artă proprietate personală să devină bunuri publice (până şi bicicletele au fost rechiziţionate). Dar poate cel mai trist aspect al perioadei a fost raţionalizarea alimentelor şi judecarea celor ce îndrăzneau a vorbi de vremurile bune.

Luna aprilie 1919 a stat sub semnul unei stări puternice de nelinişte. Ca atare, în oraş au fost concentrate trupe străine, iar numărul înrolărilor în armata roşie a oraşului a crescut; inclusiv unii elevi  unguri se ofereau voluntari. S-a înfiinţat şi o gardă roşie pentru menţinerea ordinii în oraş, în așteptarea unui preconizat atac al armatei române. Tot din această cauză legăturile cu oraşul au fost întrerupte, multe trenuri au fost oprite şi jefuite. Pe cale de consecință, aprovizionarea cu hrană a avut de suferit. Presa locală căuta să liniştească populaţia publicând ştiri despre manifestări muncitoreşti (în spiritul regimului) în Elveţia şi despre mişcări bolşevice în Polonia, pentru ca cititorii să creadă că asistă la o revoluţie europeană.

La mijlocul lunii lucrurile au devenit şi mai serioase. De Florii, cu o săptămână înaintea eliberării, pazei roşii i s-a ordonat să treacă imediat la arestarea şi condamnarea la moarte a tuturor celor care atentau la noua ordine.

Regina Maria - Oradea

Pentru administraţia bolşevică orădeană principalul pericol venea dinspre Ciucea, unde în ziua de 17 aprilie 1919 s-au intensificat luptele. Armata română obţinea succese şi se îndrepta spre oraş. In timp ce locuitorii erau dezinformaţi cum că ostaşii maghiari ar rezista, în realitate gara Velenţa devenise punct de debarcare a răniţilor maghiari care soseau cu trenul.

In noaptea de 18/19 aprilie s-a declanşat o acţiune antibolşevică ce avea ca scop eliminarea Directoriului de la conducerea Oradiei şi blocarea unei eventuale intervenţii a armatei maghiare dinspre Budapesta. Trupele române se aflau la 9 kilometri de oraş. Insă autorităţile credeau încă în rezistenţă şi au construit tranşee între Oşorhei şi Oradea. S-a luat în calcul şi executarea frunaşilor români arestaţi. Dar în ziua de 19 ei au fost eliberaţi, iar Katz Bela a decis cedarea puterii către vechea conducere.

In acel moment agitaţia a fost maximă, iar evenimentele s-au derulat cu repeziciune. Armata ungară părăsea Oradea, iar la vest de oraş calea ferată a fost aruncată în aer pentru a opri trenurile dinspre Budapesta. Forţele, împărţite în aşa-numiţii albi şi roşii erau angajate în lupte de stradă. Albii ocupaseră Primăria, iar sâmbătă dimineaţa, în ziua de 19 aprilie, roşii, izolaţi, au fost obligaţi să se retragă spre cazarma din str. Rulikovszki (actuala stradă Universităţii). In noaptea Invierii, între 19 și 20 aprilie, gărzile civice au patrulat prin tot oraşul, iar zona din faţa gării a fost păzită cu armele. Poliţia adunase toate vehiculele disponibile pentru a aduce armata română cât mai repede, căci se preconiza un atac al roşiilor dinspre Ioşia.

                                              Monumentul General Traian Moșoiu - Oradea

In dimineaţa de Paşti, 20 aprilie, patrula de roşiori condusă de locot. Teodorescu a intrat în oraş. A fost întâmpinată, printre alţii, de dr. Coriolan Pop şi de numeroşi cetăţeni care strigau Trăiască armata română ! Patrula a parcurs traseul Calea Clujului-Piaţa Mică (Unirii)-Piaţa Teatrului-Gară. Gen. Traian Moşoiu, Nicolae Şerban şi Teodor Mihali au fost întâmpinaţi la uzina de apă de primarul Rimler Karoly. Oficialul a rostit un discurs în care a salutat venirea generalului Moşoiu şi a armatei române, după care întreaga suită s-a îndreptat spre Primărie. Acolo, generalul Moşoiu, alături de ofiţerii săi superiori, a preluat conducerea oraşului, după care ceti proclamaţia de unire pe vecie cu patria mumă a acestui ţinut:

Cu ziua de astăzi regele Ferdinand al României a pus stăpânire asupra acestui oraş şi a judeţului Bihor. De azi încolo D-voastre sunteţi cetăţeni ai României Mari.

Din acel moment, Oradea, intrată în perioada interbelică, a urmat un nou curs al lucrurilor. Generalul Moşoiu a contribuit inclusiv la remodelarea centrului oraşului (a Pieţei Mici şi a Pieţei Teatrului), cerând ridicarea statuilor regelui Ferdinand şi a reginei Maria. Administraţia românească a fost instaurată oficial începând cu 3 mai 1919, iar data de 23 a aceleiaşi luni a avut loc vizita familiei regale.