NICOLA TESLA - SAVANT DE ORIGINE ROMÂNĂ

Motto: “pământul este de fapt viu, având vibraţii electrice”(Nicola Tesla)

 

 

La data de 10 iulie 1856, in orășelul Smilean ( actuala Croatie), s-a născut Nicola Tesla, savant american de origine istro-română.

Savantul Nicolae Tesla, cunoscut sub numele Nikola Tesla, are origine istro-romana. Era fiul preotului ortodox Milutin Teslea si al Gicai Mandici. A avut un frate Dan, care a murit tanar, intr-un accident, si trei surori: Anghelina, Milica si Marita. Familia s-a numit Draghici, dar au preluat porecla bunicului care era dulgher (teslar).

A realizat primul motor asincron cu camp invirtitor; a inventat curentii polifazati si montajul in stea si a construit transformatoare.

Tesla avea propria perceție asupra electricității ce intra în contradicție cu teoriile epocii despre aceasta.

La bază multitudinii invențiilor sale era conceptul fundamental al eterului – o substanţă invizibilă ce umple toată lumea şi care transmite frecvenţe cu o viteză ce cu mult întrece viteza luminii. Fiecare milimetru al spaţiului, gîndea Tesla, este plin de o energie fără limite şi margini ce trebuie numai să o poţi extrage. Nici teoreticienii fizicii de astăzi aşa şi nu au fost în măsură să interpreteze punctul de vedere al lui Tesla despre realitatea fizică.

 

A urmat studiile la Karlovat si la Politehnica din Graz, intre 1875-1881. Primele descoperiri dateaza din acea perioada, mai intai in cadrul Companiei Edison, apoi la Strasbourg si, in cele din urma, in Statele Unite. A obtinut cetatenia americana in 1891, cand desfasura cercetari in SUA. O mare parte din munca sa de inceput a pus bazele ingineriei electrice moderne, iar descoperirile sale stiintifice sunt de o importanta colosala.

Thomas Edison si Tesla au fost propusi impreuna sa imparta premiul Nobel pentru fizica pe 1915, ca unii ce-si inchinasera viata pentru descoperiri si realizari tehnice utile omenirii. Tesla a refuzat premiul, din cauza animozitatilor din trecut. Datorita faptului ca lumea era in plin razboi mondial (1916), premiul nu a mai fost acordat. A murit, la New York, in noaptea de 7-8 ianuarie 1943 fiind inmormantat la 12 ianuarie.

 

Tesla a elaborat noi, nevăzute nici pînă astăzi, metode de transmitere a curentului electric. Cum conectăm orice aparat electric la reţea? Prin fişa de curent – adică prin intermediul a două conductoare. Dacă conectăm numai un conductor curent n-o să fie, din motiv că circuitul nu este închis.Tesla a demonstrat transmiterea intensităţii numai printr-un singur fir, sau chiar fără fire. În cadrul lecţiilor despre cîmpul magnetic de frecvenţă înaltă, în faţa savanţilor Academiei regale, pornea şi stingea electromotorul de la distanţă, la el în mîini se aprindeau becuri, unele nu aveau nici spirală – pur şi simplu o colbă goală

Era anul 1892 !

Hidrocentrala electrică de pe Niagara a fost echipată cu generatoarele puternice ale lui Tesla. În afară de preocupaţii de electrotehnică, Tesla se ocupă serios de lingvistică, scria şi poezii. Vorbea superficial opt limbi, ştia excellent muzica şi filosofia. Genialul savant a prevazut si posibilitatea tratării pacienţilor folosind curent de tensiune înaltă, apariţia cuptoarelor electrice, a lămpilor luminiscente si a microscopului electronic.

 

 

 

RADU GYR - AFIRMARE LA CRAIOVA ȘI UN CFREZ

           

Radu Gyr ( pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu), s-a nascut la 2 martie 1905 la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde și pseudonimul literar Gyr, prin derivație.A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu si membru de seamă al Miscarii Legionare , comandant legionar și șef al regiunii Oltenia, si conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.

Radu Gyr a fost autorul textului Sfânta tinerețe legionară, imnul neoficial al Miscarii Legionare, al Imnului lui Moța și Marin ( legionari căzuți în luptă în 1937 în timpul razboiului anticomunist din Spania), al Imnului muncitorilor legionari și al altor lucrări dedicate mișcării.

A debutat absolut la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munți, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul Liniști de schituri.

 

A fost de mai multe ori laureat ( in 1926, 1927,1928 și 1939) – al Societatii Scriitorilor Romani, Institutului pentru Literatură și al Academiei Romane. A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră;Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc.

Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române (vezi ziarul Observatorul). A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu (Vezi biografia completă a poetului din cartea Poezia orală, Timișoara, Editura Vremea, 1994).

Comandant legionar și director al teatrelor

In timpul scurtei coguvernări legionare , septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în Bucuresti, teatrul evreiesc Barașeum, singurul teatru evreiesc din țările Europeii din acea perioada tulbure în care puterea o dețineau regimuri autoritare și fasciste . Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional.

Tadu Gyr a fost detinut în timpul a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă

După detenția din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade,și alți intelectuali din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu.

După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sărata.Intors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată).
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.

Condamnat la moarte pentru o poezie

A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964.

 

In închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281. Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945):

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului,Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

A decedat la 29 aprilie 1975 la Bucuresti.

Radu Gyr

 Ne vom întoarce într-o zi

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,

Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi…
Şi cei de azi cu paşii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom intra încet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşori, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii, după noi.

În zâmbetul ce va miji,
Şi-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânţă-n taina lor.

Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne ‘napoiem şi-n disperări
Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi.
În tot ce mâine, ca şi ieri,
Va sângera sau va iubi…

 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane !

Poezia de după gratii

Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă,frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.

Colaborarea forțată

Din 1963, după eliberarea din închisoare, a fost amenințat permanent, urmărit de Securitate și silit să colaboreze - ca și Nichifor Crainic, celălalt poet exponențial al închisorilor, sau ca preotul Ion Dumitrescu Borșa, unicul supraviețuitor postbelic al echipei legionare combatante în Spania - la Glasul Patriei (mai târziu Tribuna României), ziar publicat sub supravegherea Securității pentru românii din diasporă, în care Gyr era silit să semneze cu numele său articolele scrise).

Scos din circuitul valorilor publice în țară, a fost complet ignorat înainte de 1989, cu excepția notabilă a criticului Nicolae Manolescu, care a avut îndrăzneala să-l antologheze în 1968 în volumul al doilea din Poezia românească modernă, însă nu cu poemele cele mai reprezentative. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară și săcitească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu.

 

 

 

PRINCIPESA ILEANA A ROMÂNIEI BBB

La 23 decembrie 1908 (stil vechi), sau 5 ianuarie 1909 (stil nou), la Bucureşti, s-a născut principesa Ileana, penultimul copil al regelui Ferdinand al României şi al reginei Maria, căsătorită la Sinaia cu arhiducele Anton de Habsburg la 26 iulie 1931, avînd şase copii: Ştefan, Arhiduce de Austria (1932-1998), Maria Ileana, Arhiducesă de Austria (1933-1959), Alexandra, Arhiducesă de Austria (n. 1935), Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937), Maria Magdalena, Arhiducesă de Austria (n. 1939) şi Elisabeta, Arhiducesă de Austria (n. 1942).

 Pînă la vîrsta de 5 ani s-a bucurat de toate privilegiile unei vieţi la palat. Declanşarea Primului Razboi Mondial, a obligat familia regală, împreună cu guvernul şi parlamentul, să se refugieze din calea trupelor austro-germane la Iaşi. Educaţia a primit-o cu precădere în familie, de la pregătitori, de la părinti şi de la personalul curţii. De la mama sa a învăţat limbile engleză şi franceză, iar de la tată – germana.

A fost crescută cu dragostea faţă de România, poporul, tradiţiile şi limba română. A frecventat Colegiul din Heathfield-Ascot din Marea Britanie. A studiat sculptura cu Ion Jalea şi pictura cu Jean Al.Steriadi. In 1926 a călătorit împreună cu Regina Maria şi fratele Nicolae în America, şi apoi în Spania.

Domniţa Ileana – cum o numeau apropiaţii – a fost fondatoarea, sau preşedintele, a unor organizaţii de cercetaşi, precum Asociaţia Creştină a Femeilor Române, Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România etc. Principesa Ileana fiind pasionată de yachting, a obţinut brevetul de căpitan de cursă lungă, navigînd mai mulţi ani cu yachtul „Isprava”, fiind singura femeie din România cu această calificare. A participat la diverse expediţii în Munţii Carpaţi.

In vara anului 1930, însoţind-o pe mama Sa, Regina Maria, într-o vizită în Spania, Principesa l-a întîlnit la Barcelona pe Arhiducele Anton de Habsburg, „un băiat foarte frumos, înalt, blond, sportiv, distins “.

In martie 1931, Ileana şi Regina Maria, întorcîndu-se dintr-o vizită la Paris, răspund unei invitaţii primite din Umrich, de la reşedinţa verilor Hohenzollern.

Aici, Ileana îl reîntîlneşte pe Arhiducele Anton. Se pare că reîntîlnirea nu era întîmplătoare, Arhiducele fiind chemat la dorinţa expresă a Regelui Carol al II-lea al României. Iniţiativa s-a dovedit inspirată. Pe 20 aprilie 1931, Ileana îi cere fratelui său binecuvîntarea şi consimţămîntul ca şef al Casei Regale. La întoarcerea în ţară, Ileana a anunţat oficial că intenţionează să se căsătorească cu arhiducele austriac. Şeful Casei Regale Române, Regele Carol al II-lea, şi-a dat acordul.

Anton era fiul Arhiducelui Leopold-Salvador de Habsburg-Toscana şi al Arhiducesei Blanka de Bourbon, infanta Spaniei, născut la 20 martie 1901, în Viena imperială. Numele complet al Arhiducelui era Anton Maria Franz Leopold Blanka Carl Iosef Ignatz Raphael Michael Margaretha Nicetas, un nume demn de un arhiduce de Austria, primit în amintirea naşilor de botez.

După proclamarea Republicii Austria, Anton şi familia s-au retras în Spania. Arhiducele, absolvent al şcolii Superioare de Inginerie din Madrid, s-a angajat la uzinele Ford din Londra, după care s-a stabilit la Barcelona, unde a deschis, împreună cu fratele său Franz-Josef, un service automobilistic şi de aviaţie. Impătimit aviator, era cîştigătorul a numeroase concursuri aviatice internaţionale.

Astfel, pe cei doi logodnici îi apropia şi pasiunea pentru sport, fiind cunoscute preocupările Ilenei pentru călărie, automobilism şi yachting.

Căsătoria Ilenei a fost rodul unei iubiri împărtăşite de ambii soţi şi o decizie acceptată fără rezerve de Casa Regală Română, fiind pentru prima oară cînd un membru al familiei regale române s-a căsătorit fără a încheia o căsătorie morganatică sau fără a trebui să respecte o alianţă matrimonială. A fost ultima căsătorie oficială încheiată în ţară pentru un membru al familiei regale române. Ceremonia căsătoriei a avut loc la Castelul Pelişor, pe data de 26-27 iulie, la vîrsta de 22 de ani. Pentru că tatăl ei murise în 1927, a fost condusă la altar de fratele ei mai mare, regele Carol al II-lea.

Conjucturile politice ale timpurilor, revoluţia din Spania şi decizia lui Carol al II-lea ca descendenţii din familia Habsburg sa nu fie născuţi pe pămînt românesc a pus pe tinerii căsătoriţi în mare dificultate. Ei au fost nevoiţi să plece în Austria, în 1931. S-au stabilit la Castelul de la Sonnberg, în apropierea Vienei. Aici s-au nascut cei şase copii.

In timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Ileana a organizat un spital pentru soldaţii români la castel. In martie 1944, ca să scape de persecuţiile naziştilor s-a mutat de la Viena, cu întreaga familie, înapoi în România, unde a locuit la Castelul Bran, primit de mama sa cadou din partea oraşului Braşov. A înfiinţat lîngă Castel, „Spitalul Inima Reginei ”, în onoarea reginei Maria.

Din nefericire, România a fost invadată la scurt timp de armata roşie, iar regele Mihai a fost forţat să abdice de generalul KGB Vîşinski. La 8 ianuarie 1948 a părăsit ţara împreună cu nepotul său Mihai I. Principesa s-a mutat cu întreaga sa familie întîi în Elveţia, apoi în Argentina. La Buenos Aires a înfiinţat un cămin destinat refugiaţilor politici români, cămin ce a purtat numele mamei sale, “Regina Maria”.

In 1950 Ileana, împreună cu copiii au ajuns la Boston, Statele Unite. In 1959, principesa a fost foarte afectată de moartea fiicei sale, Maria Ileana (Minola) şi a soţului ei, contele polonez Jaroslav Kottulink, într-un accident aviatic în Brazilia (15 ianuarie 1959).

După divorţul său, s-a căsătorit, în 1961, la New York, cu Ştefan Isărescu, de care ulterior s-a despărțit şi s-a călugărit, făcînd timp de şase ani stadiul de novice într-o mănăstire din Franţa. In 1967 s-a reîntors în S.U.A. şi, sub numele de maica Alexandra, a devenit stareţa mănăstirii ortodoxe cu hramul Schimbarea la Faţă, din oraşul Ellead, Pennsylvania.

După căderea regimului Ceauşescu, Maica Alexandra a vizitat România în septembrie 1990, la vârsta de 81 de ani. Cîteva luni mai tîrziu, la 21 ianuarie 1991, s-a stins din viaţă ca urmare a unor complicaţii survenite în urma fracturii bazinului, la Ohioville, statul Ohio, S.U.A..

Memoriile sale au apărut în Anglia în anul 1951, iar în România în 2005 sub titlul Trăiesc din nou.