TESTAMENTUL REGELUI FERDINAND I-ul BBB X

             

In urma boalei de care cu vrerea lui Dumnezeu şi prin bunele îngrijiri ale medicilor noştri am scăpat cu bine, socotit-am de a mea datorie să-mi aşez dispoziţiile mele testamentare.

Luând hotărârile din urmă şi gândindu-mă la sfârşitul vieţii mele, îndreptez către Atotputernicul prinosul recunoştinţei mele că mi-a îngăduit să-mi consacru munca poporului român, a cărui propăşire a fost, fără preget şi fără încetare, scopul vieţii mele. Neuitatul şi înţeleptul meu unchi, Regele Carol I, în lunga şi slăvita sa domnie a întemeiat puternic şi sănătos noul stat al României, dezvoltând minunatele însuşiri de muncă şi de progres ale poporului ei, redeştepând şi organizând în glorioasa ei armată străbunile virtuţi ostăşeşti ale neamului ei. Rezemat pe aceste virtuţi, la rândul meu am putut desăvârşi opera naţională şi am aflat în clipele celor mai hotărâtoare împrejurări credinţa neclintită şi eroismul neţărmurit al oştirii de care mă simt legat din adâncul sufletului.

A vrut astfel pronia cerească să nu lase fără rod domnia mea şi a dat dragostei mele de neam cea mai scumpă şi sfântă răsplată. Ridic până la ultima suflare ruga mea fierbinte ca să binecuvânteze şi în viitor soarta poporului român şi să hărăzească iubitului meu fiu, viitorul rege al României întregite, ajutor ceresc, ca la rândul său să întărească şi să sporească moştenirea naţională, unind tot mai strâns puterile şi însuşirile românilor din toate ţinuturile şi din toate straturile sociale.

Cu inimă de părinte îndemn pe Carol să nu înceteze în orice clipă şi în orice împrejurare de a-şi închina toate puterile neamului şi statului în a căror slujbă îi este hotărât să trăiască. Multe şi grele sunt grijile domnitorului în truda neîncetată în serviciul statului, ele se stăpânesc însă prin simţul datoriei şi al jertfei de sine; iar în faţa greutăţilor, binecuvântarea lui Dumnezeu şi ajutorul sfetnicilor celor buni nu vor lipsi, precum nu mi-au lipsit în vremea domniei mele. Către aceşti sfetnici îmi îndreptez astăzi gândul recunoscător şi mulţumesc bunătăţii divine care mi-a îngăduit să pot preţui, neasemuit ajutor pentru suveran, sfatul celor credincioşi şi destoinici.

Dar mai presus de alţii recunoştinţa mea merge către aceea care mi-a fost tovarăşă nedespărţită şi sprijin prin sfat şi credinţă în toate vremurile şi în toate împrejurările. Dragostea ei de ţară şi inima ei de mumă îi vor însufleţi puteri noi pentru a-şi urma şi în viitor binefăcătoarea ei solicitudine. Sunt convins că uniţi în iubire frăţească copiii noştri o vor înconjura şi vor păstra legăturile scumpe care au făcut fericirea vieţii noastre, precum nu mă îndoiesc că poporul meu va avea pentru scumpa mea soţie şi după trecerea mea din viaţă aceeaşi dragoste neschimbată.

Rog a se lăsa ca reşedinţă soţiei mele, Regina Maria, Palatul de la Cotroceni; iar Castelul Pelişor de la Sinaia, împreună cu Casa pentru oaspeţi (Cavalierhaus) şi dependinţele ce ţin de Castelul Pelişor (locuinţa personalului, garajurile şi grajdurile) hotărăsc a rămâne în folosinţa soţiei mele cât timp va trăi. Regina Maria va dispune după a sa voinţă de mobilele din Palatul Cotroceni şi din Castelul Pelişor.

Întreţinerea acestor reşedinţe este în sarcina succesorului meu la tron.

În privinţa părţilor cuvenite copiilor mei hotărăsc astfel:

Fiului meu Carol, Principele moştenitor al României, ca urmaş al meu pe tron îi las, pe lângă partea lui rezervatară, toată cotitatea disponibilă şi hotărăsc să aibă în partea sa de moştenire întreaga moşie Sinaia-Predeal împreună cu Castelul Peleş şi celelalte castele, clădiri şi stabilimente, cu sarcinile prevăzute în acest testament pentru Castelul Pelişor. Îi mai las casele şi clădirile din Bucureşti care sunt absolut necesare. Totodată el va fi dator să plătească legatele prevăzute pentru binefaceri.

Fiului meu Principele Nicolae al României îi las moşia Broşteni din Valea Bistriţei Moldoveneşti şi casele din Bucureşti din strada Imperială cu tot locul lor, unde se află acum Adminstraţia Domeniului Coroanei.

Fiicei mele Elisabeta, Regina Greciei, îi las moşia Zorleni din judeţul Tutova şi un imobil în Bucureşti.

Fiica mea Maria, Regina sârbilor, croaţilor şi slovenilor, îşi va lua partea în efecte şi în bani.

Ultimei mele fiice, Ileana, Principesă a României, îi las moşia Poeni din judeţul Iaşi şi un imobil în Bucureşti.

Toată averea mea în bani, acţiuni, obligaţiuni, fonduri de stat, după plata legatelor va complecta partea rezervatară a fiecăruia din copiii mei.

Împrejurările grele economice de după marele război şi greutăţile familiale nu mi-au îngăduit să-mi văd sporind averea mea personală şi de aceea cu mare părere de rău nu pot face tot binele ce aş dori. Totuşi las în grija fiului meu urmaş la domnie ca, după sfatul ce va lua de la Preşedintele Consiliului de Miniştri, Patriarhul Bisericii Române, Primul Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Ministrul Casei mele, să distribuie suma de cincizeci milioane lei (socotind leul după valoarea lui faţă de aur, de azi) următoarelor instituţii:

-Fundaţiei Universitare Ferdinand I din Iaşi.

-Orfelinatului Agricol Ferdinand de pe moşia regală Zorleni, care va rămâne neatins pe această moşie şi întreţinut de viitorul Rege al României.

-Academiei Române, pentru ca venitul să servească la un premiu pe numele meu pentru cercetări asupra unor chestiuni economice româneşti.

-Societăţii Geografice Române.

-Bisericilor Naţionale ortodoxă şi unită -, Bisericii catolice, Bisericii protestante şi celei israelite.

-Unei instituţii de ajutorare pentru ofiţeri.

-Societăţii Astra din Sibiu şi unei societăţi de cultură naţională din Cernăuţi şi din Chişinău.

-O sumă se va împărţi pentru săracii din capitalele tuturor judeţelor, după însemnătatea lor istorică şi numărul populaţiei lor.

Distribuirea sumelor de mai sus va fi începută numai după un an de la moartea mea, astfel ca toate dobânzile acestor sume să rămână disponibile.

Hotărăsc ca aceşti bani să fie întrebuinţaţi în modul următor:

-Întregul personal superior şi inferior al Curţii Regale, al Casei şi al Administraţiei mele centrale va primi:

Cei cu peste zece ani de serviciu, lefile pe un an întreg, după moartea mea, cum sunt prevăzute în bugetul meu, salariu şi spor.

Cei cu cinci până la zece ani de serviciu, lefile fără spor pe un an întreg.

Cei cu unul până la cinci ani de serviciu, lefile fără spor pe jumătate de an.

Cei cu mai puţin de un an de serviciu, lefile fără spor pe două luni.

Suma ce ar rămâne se va vărsa la fondul de pensii al Casei Regale.

Închei aceste ultime ale mele voinţe cu gândul care mi-a stăpânit toată viaţa, chemând binecuvântarea cerească asupra scumpului meu popor, şi mă închin cu smerenie în faţa hotărârilor lui Dumnezeu şi iscălesc:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin.

Făcut în Sinaia, la două iunie una mie nouă sute douăzeci şi cinci.

FERDINAND

Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament pe trei coale formând douăsprezece pagini legate cu fir alb şi am pus sigiliul meu.

Iunie în două, una mie nouă sute douăzeci şi cinci.

FERDINAND

ÎNCORONAREA DE LA AIBA IULIA IN AFARA CATEDRALEI BBB - X

             In 1922, la Alba Iulia, a avut loc ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand și a reginei Maria ca regi ai României Mari. Tradiția românească spunea că încoronarea sa aibă loc într-o catedrală, iar mitropolitul Miron Cristea ar fi dorit ca regele sa fie “uns” cu mir.

Cu toate acestea, ceremonia de încoronare a avut loc în fața catedralei construite special pentru acest moment.

Ferdinand devenise moștenitorul tronului României la 1889, Carol I neavând copii (unicul copil al lui Carol I-ul și al Elisabetei, Principesa Maria, nu a trăit decât trei ani). Prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol a fost desemnat moștenitor, însă în 1880 acesta a renunțat în favoarea fiului său, Wilhelm. In 1888, însă, Wilhelm a renunțat și el la tron, în favoarea fratelui său mai mic, Ferdinand.

Un an mai târziu, Parlamentul României l-a recunoscut ca prinț moștenitor pe Ferdinand, însă nu i-a cerut să se convertească de la catolicism la ortodoxism, ci doar ca viitorii copii sa fie botezați ortodox.

Ferdinand a devenit rege pe 12 octombrie 1914, la o zi după moartea lui Carol I. Ceremonia a avut loc la Palatul Regal din București.

Ferdinand I a prestat jurământul constituțional. Principesa Maria a fost prezentă la ceremonie, purtand un voal negru. Membrii Parlamantului, în picioare au strigat : «Traiască Regele ! Traiască Regina !» La aceasta scandare, Regina Maria și-a dezvelit fața.

Probleme de natură religioasă

Dupa război și după Unire, s-a pus problema organizării unei ceremonii în cadrul căreia regele să fie încoronat drept rege al României Mari.

Incă din vara anului 1921, mitropolitul primat al României, Miron Cristea, întocmise un tipic al încoronării regelui Ferdinand Reîntregitorul şi al reginei Maria, tipic alcătuit după tradiția țaristă, a celei austriece, dar mai ales după literatura bizantină.

Inaltul prelat ţinea foarte mult la ungerea monarhilor României, mai ales că ultimul domnitor român încoronat, după tradiție, fusese Alexandru Ioan Cuza.

Dar iniţiativa lui a fost blocată de către nunţiul papal Marmaggi. La 9 septembrie 1922, trimisul papal spunea: “Voi face totul pentru ca mitropolitul primat să nu-l încoroneze pe regele catolic, sau să-l ungă în vreun fel. Am trimis deja pe cineva la rege, pentru mediere, iar astă-seară vine domnul Brătianu la mine. Lumea se teme că voi pleca. […] Vor fi împiedicate încoronarea şi ungerea de către mitropolit”.

O incoronare prea civila

“A doua zi, în mediul catolic românesc se anunţase că la ceremonia încoronării, ungerea nu va fi săvârşită, precum şi binecuvântarea coroanei. După un Te Deum, în biserica din Alba Iulia, cei doi monarhi urmau să iasă şi în faţa incintei, să primească coroanele de la preşedinţii camerelor parlamentare. Apoi, regele îşi va aşeza singur coroana pe cap, urmând ca regina să o primească de la acesta. La 15 octombrie 1922, ceremonia s-a desfăşurat întocmai planului făcut de nunţiu. Prezent la ceremonie, arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Raymund Netzhammer, nota: “Încoronarea se petrecuse aşa cum fusese stabilit între guvern şi nunţiul papal, într-un loc public şi ca un act civil. Fusese civil, chiar prea civil! Încoronarea a fost o acţiune lipsită de sfinţenie, o acţiune fără nici un ideal şi la care episcopii şi preoţii [catolic, n.n.] nu au avut ce căuta!”

“La 15 octombrie 1922, ora 9.30 a sosit în gara orașului Alba Iulia trenul regal: Regale Ferdinand și regina Maria au fost insoțiți de Regina Maria a Iugoslaviei, Regina Elisabeta a Greciei, Principele Mostenitor Carol și soția sa Elena, Principele Nicolae ți Principesa Ileana.

Familia Regal a fost întâmpinată pe peron de Președintele Consiliului de Miniștri, de Președintii Senatului, Adunării deputaților, de membrii guvernului, înalți demnitari, generali, ziariști și de o companie de onoare.

S-a intonat inmul regal și li s-a oferit Suveranilor pâine și sare. Cortegiul Regal s-a indreaptat spre catedrală. Tot ceremonialul încoronarii Suveranilor României Mari a fost foarte fastuos. Mantia Reginei Maria era facută după modelul celor bizantine, având brodate emblemele tuturor provinciilor care formau Romania Mare, iar coroana era facută de giuvaiergiul parizian Faliza.

O mulțime imensă s-a strâns i
în fața catedralei din Alba Iulia, construită anume pentru acest eveniment. Suveranii au asistat întâi la o slujbă religioasă celebrată de patriarhul României și de Mitropoliții provinciilor Romanești”.

Ceremonia

“Serviciul religios a fost asigurat de către Miron Cristea, Patriarhul României, care a ţinut o Liturghie solemnă şi a sfinţit coroanele regale gata pregătite. In faţa clopotniţei a fost aranjată o scenă imbrăcată in pănză roşie, şi aici, pe un larg soclu roşu, s-a intins, cateva minute mai tărziu, baldachinul incoronării intreţesut cu brocart roşu şi galben pe un fond alb.

De la ieşirea din catedrală pană la scenă au fost aşternute covoare roşii. După terminarea serviciului religios, care a durat o jumătate de oră, alaiul încoronării s-a rânduit spre baldachin, in faţă aflandu-se regele Ferdinand şi regina Maria, imbrăcaţi pentru ceremonie cu mantiile ţesute din purpură, tivite cu blană de hermină, cu fiii şi fiicele lor.

După ce şi-a aşeazat pe cap coroana de oţel, suveranul a  așezat apoi coroana de aur pe capul soţiei sale îngenunchiate. Salve de tun au anunţat imediat că primul suveran al tuturor romanilor a primit consacrarea religioasă a demnității sale.

După ce regele a dat citire proclamaţiei sale de încoronare, însoţit de regină, trecând printre emisari, parlamentari, invitaţi străini, s-a indreptat spre incăperile regale, salutand mulţimea”.
Conform datelor istorice, la festivităţile de la Alba-Iulia au luat parte reprezentanţi din 13 state ale lumii ca o confirmare internaţională a Marii Uniri. Printre aceştia au fost prezenţi la ceremonia de incoronare a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, pe lângă reginele Maria a Iugoslaviei şi Elisabeta a Greciei, principesa Beatrice de Bourbon, ducele de York, generalii Berthelot şi Weygand.

Incoronarea văzută de Regina Maria

Ferdinand şi Maria au devenit regii României Mari la data de 15 octombrie 1922. S-a întâmplat într-o zi cu vreme mohorâtă, dar luminată de bucuria oamenilor şi a împlinirii în totalitate a visului de veacuri al poporului român: România Mare.

"Alba Iulia este frumoasă. Un orăşel-cetate vechi, şi acolo, în mijlocul zidurilor crenelate, fostul guvern (Averescu) a construit mica catedrală unde urma să aibă loc încoronarea. Ea este în centrul unui scuar, înconjurată de o clădire, ca o mănăstire. A fost foarte mult criticată şi are, fireşte, greşeli, dar, în general, arată extrem de frumoasă şi plăcută şi a fost minunat împodobită şi îngrijită", a descris Regina Maria locul în care a primit coroana de Regină a Tuturor Românilor.

"După ce s-a terminat slujba, Nando şi cu mine, urmaţi de cei care ne duceau coroanele şi mantiile, am ieşit afară, în marele scuar din partea cealaltă a bisericii, unde se ridicase o estradă cu un baldachin deasupra. Toţi oaspeţii au luat loc în jurul estradei, unde doar Nando şi cu mine stăteam singuri."

Bătrânul Ferekide, ca preşedinte al Senatului, şi Orleanu, preşedintele Camerei, au înaintat cu coroanele noastre, generalul Lupescu cu mantia Majestăţii Sale, şi generalul Popovici cu a mea” a scris Regina Maria.

Regele Ferdinand a fost cel care a citit Proclamaţia Incoronării. Aceasta conţinea dorinţele Regelui pentru Poporul Român.

"Cu inima plină de dragoste şi credinţă mărturisesc dorinţele sufletului meu: Vreau ca ţărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le dea toată puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc. Vreau ca muncitorimea, credincioasă Patriei, să-şi afle soarta tot mai prosperă întru viaţă de armonie şi dreptate socială. Vreau ca, în hotarele României-Mari, toţi fiii buni ai ţării, fără deosebire de religie şi de naţionalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor Românilor, ca să ajute cu toate puterile Statul, în care Cel-de-Sus a rânduit să trăiască împreună cu noi. Vreau ca Românii din toate straturile sociale, însufleţiţi de năzuinţa unei depline înfrăţiri naţionale, să se folosească toţi de legitima ocrotire a Statului. Vreau ca în timpul Domniei Mele, printr-o întinsă şi înaltă dezvoltare culturală, Patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie ce-i revine în renaşterea Orientului European, după atâtea veacuri de cumplite zbuciumări.(...)"

RELAȚIILE CONSILIULUI DIRIGENT - IULIU MANIU - ȘI BUDAPESTA

 

La 7 dec.1918, dr. Ioan Erdélyi a fost numit ministru plenipotenţiar la Budapesta şi a plecat la Sibiu pentru depunerea jurământului şi pentru a primi instrucţiuni. Reîntorcându-se la 19 dec.1918 a adus şi numirea lui Iuliu Mezei în funcţia de consilier de Legaţie"...
Iuliu Mezei a reuşit să-i determine pe unguri să semneze împreună o telegramă adresată: 

"D-lui Iuliu Maniu Preşedintele Consiliului Dirigent, Sibiu"
"Pentru aranjarea retribuţiilor Gărzii Naţionale Româneşti, dorim să avem o conferinţă. Rugăm ca delegatul Consiliului Dirigent Român şi comandantul general al gărzilor, precum şi un expert financiar, să binevoiască a veni la Budapesta, în timpul cel mai scurt posibil".
"Rugăm a aduce date referitoare la numărul gărzilor româneşti, la repartizarea lor teritorială şi totodată a ne comunica data venirii la Budapesta".

"Budapesta, la 12 decembrie 1918

Fényes Laszlo

ss. Comisar guvernial...

s.s. Dr. Iuliu Mezei"

Telegrama este un document istoric, căci prin aceasta s-a recunoscut oficial, pentru prima oară, în scris, «Consiliul Dirigent Român», de către guvernul maghiar". "Tot în luna decembrie 1918 s-a cerut eliberarea tuturor deţinuţilor politici români, şi la stăruinţele lui I. Mezei s-a dat ordin în sensul cerut." 
Iuliu Mezei este cel care a dat în vileag diversiunea (spirtul rafinat) pusă la cale de la Budapesta: "La 24 ianuarie 1919 au venit la mine la Legaţie indivizii dr. Goldberger Armin şi Hirsch Zoltan şi mi-au prezentat 15 permise de import (oare cum au fost obţinute?) ale Consilului Dirigent Român, resortul finanţe din Sibiu, sub nr. 66-80 din 13 ianuarie 1919, pentru 15 vagoane de spirt rafinat destinat comerţului liber din Translvania". Au cerut aprobarea şi ajutorul pentru transport. "Trebuie să mărturisesc că am rămas înmărmurit, când m-au asigurat de recunoştinţa lor bănească"... "Interesul guvernului maghiar în exportul spirtului în Transilvania era vădit (căci cu puţin timp înainte se interzisese orice fel de export pe teritoriile aflate aub administrarea Consiliului Dirigent din Sibiu), mai ales că guvernul maghiar nu acorda exportul spirtului decât numai în cantităţi mici şi numai contra valutelor forte, iar pentru teritorile sub administrarea românească, acum le acordase fără nici o compensaţie"...
"La 28 ianuarie 1919 am primit iarăşi o informaţie preţioasă şi anume, că guvernul maghiar a acordat permise de export pentru Transilvania, de această dată pentru 50 de vagoane spirt şi aceasta fără nici o compensaţie".
"Eu (Mezei I.) şi Moise Baltă ne-am lăsat mituiţi cu 40.000 de coroane de către Mándoki, Beniamin Neumman ş.a., iar ca ei să fie mai siguri şi prin aceasta să-i putem demasca, le-am dat o chitanţă de primire a sumei". Banii au fost predaţi ministrului Erdélyi şi mai departe Consiliului Dirigent".... "Intenţia ungurilor era să reușească, cu ajutorul spitului, să demoralizeze ţărănimea şi îmbătându-i pe soldaţii români, să provoace răscoala lor şi prin aceasta să înlesenească atacurile batalioanelor de secui".
La 4 martie 1919, Iuliu Mezei şi Moise Baltă au fost însărcinaţi de către Iuliu Maniu să plece la Budapesta şi să comunice ungurilor dizolvarea Legaţiei şi rechemarea conducătorului ei. Iată extrase din nota prezentată de Iuliu Mezei: ..."Având în vedere că guvernul maghiar a dizolvat cu forţa gărzile naţionale ale românilor, pe comandanţii acestora i-a arestat în parte, pe funcţionarii români i-a îndepărtat"... "Având în vedere să atât armata maghiară regulată, precum şi trupele neregulate plătite din tezaurul maghiar şi transportate cu mijloacele de comunicaţie de stat, despoaie comunele româneşti, omoară populaţia română şi o maltratează în modul cel mai neuman, prin aceasta socotindu-se nevrednică de epoca civilizaţiei omeneşti în care trăim"... "Consiliul Dirigent român nu se simte îndemnat să menţină legăturile cu Guvernul Republicii Populare Maghiare şi prin urmare revocă pe încredinţatul său"... Sibiu, la 2 martie 1919, s.a. Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent Român"... Această notă a fost remisă ungurilor la 6 martie 1919"... "După ce am lichidat Legaţia (eu Mezei), am mai rămas la Budapesta ca observator al evenimentelor, ca să pot da informaţiile necesare Consiliului Dirigent Român de la Sibiu".

In plin război, Iuliu Mezei a reuşit să încheie cu ungurii următoarea convenţie: "Încheiată în numele Consiliului Dirigent al Republicii Sovietice Maghiare, între Béla Kun, comisarul poporal al afacerilor străine şi între de Mezei Iuliu, delegat special cu depline puteri, în numele Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi teritoriilor româneşti din Ungaria, cu sediul la Sibiu, în scopul schimbării persoanelor, care ar dori să se mute reciproc de pe teritoriile ocupate şi neocupate ale Ungariei"...
"2) Consiliul Dirigent Maghiar acordă dreptul de mutare pentru persoanele domiciliate în Budapesta şi judeţul Pesta, iar Consiliul Dirigent Român, pentru persoanele domiciliate în Sibiu şi judeţul Sibiu de naţionalitate română, respectiv maghiară"... Cele 11 puncte ale Convenţiei sunt semnate şi de către comandantul trupelor române din Transilvania, generalul Mărdărescu, în 24 mai 1919.
Primii care au beneficiat de asemenea înţelegeri au fost familiile lui Iuliu Maniu, din Budapesta şi a lui Bela Kun din Transilvania. Este demn de remarcat că şi familia lui Iuliu Mezei se afla la Budapesta şi care împreună cu ceilalţi intelectuali trăiau în mizerie fiindcă "la Budapesta nu se dădea pentru intelectuali decât varză acră, cartofi şi pâine puţină"... Cu toate acestea au refuzat plecarea spre Transilvania până când pleacă toţi românii care doresc aceasta.
Fiindcă de la Budapesta spre Sibiu nu se putea trece peste linia frotului, Iuliu Mezei a plecat din Seghedin spre Timişoara. "Sosind seara la Kikinda Mare, ne-am pomenit în compartimentul nostru (era împreună cu farmacistul Gal, ruda lui Bela Kun, care se înapoia în Transilvania) cu doi agenţi sârbi, care ne-au arestat, spunându-ne că au ordin să ne predea comandantului sârb din Timişoara. "În dimineaţa zilei de 30 mai 1919 ajungând la Timişoara am fost predaţi comandamentului sârb"...
"La comandament în zadar am protestat împotriva arestării noastre, căci nici n-au vrut să stea de vorbă cu mine, mă tratau ca spion român şi când au văzut că pe paşaportul meu este şi girul şi titulatura "Consiliul Dirigent Român al Transilvaniei, al Banatului şi al părţilor ungurene", s-au înfuriat, înjurându-ne pe noi românii, spunând: "Banatul vă doare? Fiţi siguri, că n-aveţi să puneţi mâna pe el, căci al nostru are să fie". După ce a protestat pe lângă francezi a primit următorul rspuns: "Aici noi suntem domnii şi nu francezii. Domnule, eşti spion românschi" şi mai târziu": "Ah, asta vă doare?! Banatul vă trebuie? Dar n-o să-l capeţi, nici chiar să muriţi cu toţii. Ar trebui să îngenunchiaţi în faţa sârbilor, care v-au eliberat. România vrea să primească totul fără luptă, ca în 1913" 
Convenţia privind schimbul de populaţie nu s-a mai aplicat din vina ungurilor. La 1 august 1919 regimul lui Bela Kun a căzut.