KREMLINUL - STALIN ȘI URA CONTRA ROMÂNIEI BBB - X

           Gândirea sovietică percepea ameninţarea militară românească eminentă încă din decembrie 1917, după ce Armata română a reuşit să dezarmeze şi să alunge din Moldova în jur de 1 150 000 de soldaţi ruşi bolşevizaţi, organizaţi în trupe de zece ori mai numeroase decât efectivele româneşti, iar „de la predecesorii ţarişti a fost moştenit şi un resentiment strategic din cauză că românii reprezentau singurul obstacol non-slav în arcul slavic, care se întindea iniţial prin Rusia, prin Dobrogea, spre Bulgaria, Macedonia, Serbia, Bosnia, Croaţia şi Slovenia".

            La 12 mai 1922 Kremlinul, nemulţumit de unificarea teritoriilor româneşti din anul 1918, adoptă o decizie privind „spionajul activ", astfel că în Basarabia începea aplicarea planurilor serviciilor secrete.

Citatul de mai sus ilustrează pe deplin obsesia dictatorului de la Moscova asupra securităţii „ţării sovietelor". 

             Viziunea lui Stalin, care avea să fie biruitor în rivalitate cu Troţki, punea în prim-planul politicii externe sovietice problema Zonei de securitate. Cu alte cuvinte, U.R.S.S.-ul s-ar afla într-o „încercuire capitalistă", care poate fi străpunsă printr-o „încercuire socialistă" prin sovietizarea ţărilor din „vecinătatea apropiată". Or, înainte de sfârşitul lui ianuarie 1918, conducerea bolşevică de la Petrograd, percepea Basarabia ca pe o „platformă" de operaţiuni împotriva revoluţiei ruse. Stalin îi scria lui Lenin la 24 iulie 1920 despre necisitatea unei revoluţii în Italia şi în statele încă fragile, ca de exemplu Cehoslovacia şi Ungaria; referitor la România, exista doar un singur verdict: „Trebuie să zdrobim România".

             Atât Lenin, cât şi Stalin, au fost „discipolii fideli" ai lui Karl Marx şi Friedrich Engels, care considerau că dintre est-europeni numai polonezii şi maghiarii erau „purtătorii standard ai progresului", în schimb românii erau văzuţi ca un popor „degenerat", „neviabil", „un popor fără istorie", fără vreo „capacitate de supravieţuire" şi fără vreo speranţă de a obţine „vreun mod de independenţă, destinat doar asimilării de către alte popoare". De aceea planurile liderilor de la Kremlin vizau „izolarea, rând pe rând, a provinciilor istorice româneşti, răsturnarea regimului politic existent, luarea puterii de interpuşii Moscovei, destrămarea ţării prin împărţirea ei între U.R.S.S., Ungaria şi Bulgaria".

             La 27 martie-2 aprilie 1924 U.R.S.S. a „planificat" eşecul discuţiilor româno-sovietice de la Viena, ale cărei obiective, date delegaţiei conduse de N.N. Krestinski, fixau că „În niciun caz, Basarabia nu poate fi dată României". Iată ce îi scria M.M. Litvinov lui Christian Racovski la 27 ianuarie 1924: „Noi ne aflăm acum, formal, în stare de război cu România. Noi considerăm că trupele române ocupă teritoriul nostru şi, formal, putem, în orice moment, să trecem Nistrul fără declaraţie de război". La începutul anilor ʼ20 Rusia sovietică recurge la grupuri înarmate pregătite pe teritoriul ei, arme şi muniţii proprii, urmărind să desfăşoare cu ajutorul agenţilor comunişti locali mişcări de secesiune şi destabilizatoare în sud-estul Moldovei, pentru a da un semnal de secţiuni similare pe întreg teritoriul României, unde un rol important îl avea Partidul Comunist din România (P.C.R.). Astfel, în timpul desfăşurării Conferinţei româno-sovietice de la Viena (martie-aprilie 1924), agenţii sovietici din sudul Basarabiei au demarat o propagandă largă în favoarea organizării unui plebiscit în Basarabia, prin care populaţia locală să se exprime „pro" sau „contra" actului unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918.

MANEVRA LUI STALIN PRIVIND O NOUĂ BASARABIE - BBB - X

            

După toate eșecurile din luptele de gherilă și mai ales după eșecul de la Tatar Bunar, Stalin a decis un fals politic, respectiv înființarea R.S.S. Moldovenească la 11 octombrie 1924, în stânga Nistrului (în Transnistria), pentru a servi ca un punct de referință la pretențiile viitoare sovietice asupra Basarabiei și a României. Falsul stat moldovenesc avea 8 434 kmp, cu o populație de 576 306 locuitori, din care 60% moldoveni, chiar după statisticile sovietice. Aceasta însemna o populație de peste 500 000 de moldoveni la stânga Nistrului. Capitala a fost inițial la Balta, apoi, din 1928, la Bârzula (Kotovsk) și mai târziu la Tiraspol. Chiar la prima ședință a Comitetului Central, la 9 noiembrie 1924, secretarul general al acestei false republici, un ucrainean, a dezvăluit sensul întemeierii acestei republici sovietice moldovenești scandând: "Trăiască Republica Moldovenească autonomă, leagănul României Sovietice".

Basarabia a rămas a României până la 1940, când tot echilibrul european s-a prăbușit prin alianța dintre Stalin și Hitler. Iar răzbunarea bolșevică pentru umilințele îndurate prin blocarea timp de  două decenii a pătrunderii comunismului spre centrul și sudul Europei ,de către eroica Românie, va fi cumplită și nu va ocoli pe nimeni.

ATACURI BOLȘEVICE DUPĂ UNIREA BASARABIEI - BBB - X

Frontiera de răsărit a României a rămas o problemă chiar după desființarea Ungariei bolșevice de către trupele române. De-a lungul acestei frontiere luptele și provocările bolșevice au continuat fără încetare câțiva ani. Se vor da numai câteva exemple.

Noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1919, în județul Hotin, 83 de soldați bolșevici înarmați au trecut Nistrul, au împărțit arme populației rusofone și au îndeamnat la răscoală, în zona localității Atachi. Coducătorii grupului de atac au fost Liscun și Tocan. Noi treceri de trupe și de arme au făcut să se extindă mișcarea antiromânească și la Bârnova, Romancăuți, Ocnița (Lipnic), sub conducerea unui anume Maievski. Regimentul 40 Călugăreni, regimentul 35 Matei Basarab și un batalion condus de ofițerul Lascăr au intervenit. Luptele au durat mai multe zile, bolșevicii fiind aruncați peste Nistru. In aceste lupte a căzut eroic generalul Stan Poetaș, eroul de la Topraisar, Neajlov și Mărășești. Ulterior i s-a ridicat o statuie la Atachi, dispărută după 1940.

După câteva zile, s-a produs un nou atac prin surprindere asupra Hotinului. Bolșevicii, trecuți peste Nistru, îmbrăcați ca și oamenii locului, au surprins pichetele de grăniceri. Soldații români schingiuți, mutilați, cu limbile tăiate și ochii scoși au fost spânzurați de copacii înghețați. Șeful siguranței din Hotin a fost aruncat în puțul fortăreței. Armata română condusă de generalul Davidoglu a intervenit și a aruncat bolșevicii, care au scăpat, înapoi dincolo de Nistru.

Tactica bolșevicilor s-a diversificat, îmbinând activitatea subversivă, atacurile armate cu presiunile internaționale. Permanent, în Basarabia, Siguranța statului descoperea și aresta nuclee teroriste care depozitau arme și împărțeau materiale de propagandă bolșevică. După calculul ministrului de interne, Gheorghe Tătărăscu, în perioada 1919 - 1924 au fost descoperite 118 filiale teroriste și efectuate 3002 de arestări. Odată la câteva zile se producea câte un incident în care erau implicați agenții bolșevici, așa cum a fost de exemplu aruncarea în aer, la 10 decembrie 1922,. a clădirii siguranței din Tighina. In rest acești agenți asasinau, aruncau în aer poduri și alte obiective, jefuiau, provocau deraieri de trenuri, atacau pichete de grăniceri, sau patrule românești. Ciocnirile la graniță cu teroriștii ce încercau să treacă Nistrul deveniseră ceva obișnuit. In grupuri de 15-30, uneori mai mulți, treceau înarmați cu pistoale, grenade, explozivi, chiar cu mitraliere. Deseori se dădeau adevărate lupte cu durată variabilă, până la câteva zile, între grănicerii, jandarmii români sau chiar unități ale armatei române cu aceste bande. Un exemplu al unei astfel de lupte a fost publicat în ziarul Timpul (Atacuri bolșevice după unire) sub forma raportului prefectului județului Cetatea Albă referitor la atacul bolșevic din 6 - 7 octombrie 1921.

Cea mai spectaculoasă acțiune teroristă bolșevică a fost plasarea unei bombe în Senatul României la 8 decembrie 1920. Bomba, plasată cu o seară înainte între scaunul prezidențial și cel al principelui moștenitor a explodat la ora 14.30 înaintea începerii ședinței, mai devreme decât era programat, și a ucis pe episcopul greco-catolic de Oradea, Demetru Radu, pe ministrul justiției, Dimitrie Greceanu, și pe senatorul Spirea Gheorghiu, ultimii doi murind câteva zile mai târziu în urma rănilor. Șeful anarhiștilor bolșevici care au pus bomba era evreul Max Goldstein, care încercase în luna precedentă asasinarea lui Constantin Argetoianu, unul dintre cei mai anticomuniști politicieni români ai vremii, dar atentatul a eșuat, sărind în aer doar o parte a vagonului cu care se deplasa Argetoianu. Max Goldstein, care avea legături cu soții Pauker, a fost arestat și a murit de pneumonie la închisoarea Doftana în 1924.

Incercarea de revoltă de laTatar Bunar

O altă acțiune de referință a bolșevicilor în Basarabia a fost tentativa de organizare a unei răscoale la Tatar Bunar, în sudul Basarabiei, în 1924. Aceasta a fost cea mai mare acțiune subversivă bolșevică în Basarabia română..

Inițial bolșevicii au tatonat terenul, mai întâi în reginea de nord, care avea avantajul pentru ei că era populată în parte cu ucraineni. In noaptea de 3 spre 4 iunie 1924, o barcă a soldaților bolșevici din stânga Nistrului a trecut la Lopatna, atacând postul de grăniceri români cu 15 grenade și peste 400 gloanțe trase din stânga Nistrului. Atacatorii au fost respinși. La 13 august 1924, un detașament de 150 de călăreți sovietici, din Armata Roșie, a trecut Nistrul la 30 kilometri de Hotin și jefuind satul Ianouți. Au fost respinși după o luptă cu cavaleria română.

Bolșevicii au tatonat și în sud, la Limanul Nistrului, la sfârșitul lunii iulie, trei tentative de atac fiind respinse de grănicerii români. Până la urmă, bolșevicii s-au decis asupra sudului basarabean, datorită amestecului etnic din zonă, considerat favorabil de conducerea sovietică. In secret au fost transportate arme și muniții pe mare, sau pe lacul Sărățica și au fost depozitate în ascunzători, mai ales în zona localității Tatar Bunar. Acțiunea trebuia coordonată cu una din nord, dar la 1 septembrie 1924 a fost descoperită de Siguranța română o organizație teroristă la Chelmenenț, în județul Hotin. După o luptă aprigă, teroriștii au fost arestați și s-a descoperit o mare cantitate de armament, această acțiune anihilând planurile bolșevice din nord.

Conducătorii acțiunii subversive de la Tatar Bunar au fost Andrei Kliușnikov (cunoscut sub pseudonimul Ninin, rus născut în gubernia Reazan, fost sanitar pe frontul moldovean, apoi conducător al mișcării bolșevice din sudul Basarabiei în 1917-1918), Iustin Batiscev (pseudonim Almazov), Alexandru Dobrovolski (Gromov), Simion Koba (Krasnâi), Statstenco (rus din Ucraina), Barbalat (evreu) și Kolțov (rus).

Acțiunea a început la 11 septembrie 1924. O bandă înarmată condusă de Kolțov a ocupat satul Nicolaevna, 30 km de Cetatea Albă. Au fost uciși primarul, soția lui, un țăran și doi jandarmi. Au început jafurile și distrugerile. Nenin a ocupat Tatar Bunarul, un târg de vreo 10 000 de locuitori și localitățile împrejmuitoare, și a anunțat că Rusia a pornit războiul împotriva României și el este aici să pornească revoluția. A împărțit arme populației rusești și lipovene, silindu-i pe oameni să ia parte la revoltă. Unii au luat parte de bunăvoie, alții siliți. Au fost tăiate firele de telefon și telegraf, pentru a izola localitatea și s-au dispus patrule pentru ca nimeni să nu poată fugi. Cruzimea a fost fără margini. Sediul primăriei a fost incendiat pentru a carboniza cadavrele. Au fost jefuiți comercianții de mărfuri, bani, iar mijloacele de transport au fost "rechiziționate". Postul de jandarmi a fost atacat de un grup de bandiți conduși de Grigorie Cernenco, comandantul. In această acțiune doi jandarmi au fost uciși. Nenin a răspândit vestea că urmează să sosească două regimente de cavalerie sovietice, dinspre Tighina și Cetatea Albă.

Un grup de teroriști a fost trimis la Acmanghit, dar șeful postului de jandarmi a reușit să fugă la Sărata, de unde a adunat 40 de civili voluntari și împreună cu ei a pornit împotriva teroriștilor. I-a blocat câteva ore până la sosirea a două companii de soldați români, însoțiți de țărani voluntari. In lupta de la Acmanghit, Kolțov a fost ucis.

Armata română și teroriștii s-au confruntat la Tatar Bunar la 17 septembrie 1924. Când rândurile teroriștilor s-au mai rărit, Nenin a dat ordin de retragere spre Nerusai, apoi în dimineața următoare spre Galilești, de unde să ajungă la Vâlcov, pe Dunăre. Un detașament de soldați români i-a încercuit pe bolșevici și a capturat 120 dintre ei. Nenin și Batișcev s-au ascuns într-un câmp de porumb, iar în timp ce Nenin dormea, Batișcev i-a furat o valiză cu 200 000 lei și a fugit. In timp ce Nenin se strecura printre saline, un jandarm l-a recunoscut și l-a împușcat. Mai târziu a fost arestat și Batișcev.

Au fost arestate peste 500 de persoane, dintre care doar 9 români. Au fost inculpate 279 de persoane, procesul începând la 24 august 1925 și încheindu-se la 2 decembrie 1925. Sentința a fost confirmată în 1926. Printre avocați au fost prezenți și Henri Barbusse și Henri Torres. Din 279 de inculpați, 85 au fost condamnați la închisoare de la 6 luni la 6 ani, 2 persoane la 15 ani muncă silnică și una (Batișcev) la muncă silnică pe viață.

După eșecul de la Tatar Bunar, Stalin a decis înființarea R.S.S. Moldovenească la 11 octombrie 1924, în stânga Nistrului, pentru a servi ca un punct de referință la pretențile sovietice asupra Basarabiei și a României. Era vorba de 8 434 kmp cu o populație de 576 306 locuitori, 60% moldoveni, chiar după statisticile sovietice, care dădeau o populație de peste 500 000 de moldoveni la stânga Nistrului. Numărul mare de moldoveni comunicat de sovietici era menit să jutifice noua republică moldovenească. Capitala s-a stabilit inițial la Balta, apoi, în 1928, la Bârzula (Kotovsk) și mai târziu la Tiraspol. Chiar la prima ședință a Comitetului Central, la 9 noiembrie 1924, secretarul general al acestei republici fantomă, un ucrainean, a dezvăluit sensul întemeierii acestei republici sovietice moldovenești: "Trăiască Republica Moldovenească autonomă, leagănul României Sovietice".

Basarabia a rămas a României până la 1940, când tot echilibrul european s-a prăbușit prin alianța dintre Stalin și Hitler. Iar răzbunarea bolșevică pentru umilințele îndurate prin blocarea atât timp a pătrunderii comunismului spre centrul și sudul Europei de către eroica Românie va fi cumplită și nu va ocoli pe nimeni.