Invadarea ţării noastre de către trupele
Pactului de la Varşovia era programată, conform arhivelor NATO, pentru ziua de
22 noiembrie 1968. Fusesem înconjuraţi, în toamna acelui an, de peste 40 de
divizii sovietice, maghiare, bulgare şi poloneze. România nu-şi mobilizează
totuşi armata, pentru a se apăra. Am fost cu
adevărat în pericol? Controversele
asupra acelui moment se menţin şi azi.
Se
împlinesc 45 de ani de la momentul în care, în noaptea de 20 spre 21
august 1968, se producea un fapt care a zguduit întreaga Europă, dacă nu
cumva şi lumea - Cehoslovacia invadată de trupele Pactului de la Varşovia,
în frunte cu Uniunea Sovietică. A doua zi, aproape de orele prânzului, un
alt episod al istoriei, la fel de amplu, are loc în Bucureşti. Conducătorul
statului, Nicolae Ceauşescu, rosteşte un discurs considerat, pe de-o parte,
vârful carierei sale politice, iar pe de altă parte un act de curaj prin
care România deschidea o fisură în angrenajul blocului comunist din Europa
de Est. Motiv pentru care liderul de la Bucureşti va fi apreciat, în anii
următori, de Occident.
Arhivele româneşti şi ale NATO vorbesc. Cele ruseşti încă tac.
A rămas până azi o controversă a istoriei, legată de acelaşi an 1968, anume
că ţara noastră s-a aflat în pericol de-a fi
invadată. Nu e român, dintre
cei care au trăit acele vremuri, care să nu-şi amintească de zilele când la
tot pasul se vorbea de război, şi mai ales că vin ruşii peste noi. Am fi
avut oare soarta Cehoslovaciei? Ceea ce se ştie cu precizie este că Pactul
de Varşovia a concentrat în jurul României, în toamna lui '68, zeci de
divizii din toate categoriile de arme. Puteam fi atacaţi din aer, de pe
uscat şi dinspre Marea Neagră. Trupe ostile erau şi la vest, şi la sud, dar
mai ales în nord şi est. Arhivele arată că invadarea României era programată
pentru ziua de 22 noiembrie 1968. Deşi părea să fie pregătită de război
împotriva României, Uniunea Sovietică n-a apăsat totuşi pe trăgaci. Dacă
documentele militare ale României şi NATO s-au deschis deja, cu privire la
acel moment, în schimb, arată istoricii români, seifurile ruseşti cu datele
anului 1968 rămân în continuare sub lacăt. Poate că tocmai la Moscova există
răspunsul la întrebarea - de ce nu ne-a atacat URSS în 1968? Teama ruşilor
faţă de reacţia Occidentului nu pare un răspuns plauzibil, aşa cum se vede
în prăfuitele dosare care au fost de curând scoase la lumină.
De multe ori s-a spus la noi, mai
degrabă ca o legendă răspândită în rândul
publicului, că România a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei, în
1968. Lucrurile au stat atunci în cu totul alt mod, arată profesorul
universitar Petre Otu, doctor în Istorie, preşedintele Comisiei Române de
Istorie Militară, director adjunct al Institutului de Studii Politice de
Apărare şi Istorie Militară. "România a fost exclusă de la toate
pregătirile
pentru invadarea Cehoslovaciei", subliniază expertul.
Relaţii tot mai reci între Bucureşti şi Moscova
Motivul acestei situaţii este
legat de faptul că Bucureştiul şi Moscova nu
mai erau pe aceeaşi lungime de undă. Relaţiile între cele două capitale se
răciseră încă de pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Cel mai bun exemplu este al
aşa-numitului plan Valev, apărut în 1964, prin care s-ar fi dat fiecărei
ţări comuniste o anumită atribuţie, în plan economic. România se opune
categoric destinului care i se pregătise, acela de a se ocupa doar de
agricultură. Planul nu va mai fi pus în aplicare. Bucureştiul are, şi din
punct de vedere militar, o altă viziune, faţă de voinţa Moscovei, în ceea ce
priveşte reorganizarea Pactului de la Varşovia. Noi solicitam, de pildă,
principiul rotaţiei în cadrul alianţei, astfel încât statele membre să aibă
dreptul, pe rând, la comanda Pactului.
Rebelul din blocul estic
România se implică tot mai puţin, şi pe
plan politic, în relaţiile cu
aliaţii din est, după 1965. Delegaţia noastră se retrage, în februarie 1968,
de la reuniunea pregătitoare a Conferinţei Comuniste Internaţionale, după
ce, în 1967, boicotasem Conferinţa Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti de
la Karlovy Vary. Ca să nu mai spunem că Bucureştiul nu semnează, în martie
1968, un tratat de cooperare între ţările socialiste, la Sofia
sunt invitaţi la reuniunile statelor socialiste care au loc în primăvara şi
vara lui 1968, la Dresda, Varşovia şi Bratislava
Mica Antantă. A încercat România să iasă din Pactul de la Varşovia?
Moscova este iritată de încercarea lui Ceauşescu de-a se apropia foarte mult
de Cehoslovacia şi Iugoslavia, încât Leonid Breşnev, liderul sovietic de la
acea vreme, vorbeşte despre "cârdăşia dunăreană". Deşi pe acest plan
nu e
încă nimic sigur, se pare că Ceauşescu ar fi încercat refacerea "Micii
Antante", organizaţie care existase, în perioada 1921-1938, între România,
Iugoslavia şi Cehoslovacia. Trebuie subliniat totuşi că nu există, cel puţin
până în prezent, documente care să ateste că Ceauşescu ar fi avut intenţia
să scoată România din Pactul de la Varşovia.
Vizita lui Ceauşescu la Praga, cu câteva zile înainte de ocuparea
Cehoslovaciei
Este cunoscut, în schimb, că liderul de la Bucureşti face o vizită în
Cehoslovacia, între 15-17 august 1968, la câteva zile după ce la Praga se
aflase Iosip Broz Tito, conducătorul Iugoslaviei. Se mai ştie şi că
Cehoslovacia n-a vrut să se apropie de România, cel puţin până în iulie
1968, Bucureştiul fiind considerat un rebel în cadrul alianţei roşii.
Relaţiile se schimbă după aceea, astfel că România şi Cehoslovacia
reînnoiesc, cu ocazia vizitei lui Ceauşescu la Praga, Tratatul de prietenie,
colaborare şi asistenţă mutuală.
Scurgere de informaţii către România din partea unui ofiţer polonez
România este totuşi informată despre intenţiile Pactului de la Varşovia faţă
de Cehoslovacia. Nu vorbim însă de canalele oficiale de comunicare. Un
ofiţer polonez trimite informaţia autorităţilor de la Bucureşti. El dorea în
acest fel să-şi exprime recunoştinţa faţă de ţara noastră. Se ştie că în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Polonia trece prin cumplite
momente ale istoriei sale, peste 100.000 de familii din acea ţară s-au
refugiat în România. Şi familia acestui ofiţer îşi găsise liniştea pe
teritoriul nostru. Aşa se explică gestul polonezului. Atunci când se află în
vizită la Praga, Ceauşescu spune liderului Cehoslovac, Alexander Dubcek, ce
se pregăteşte împotriva ţării sale. Se pare că reacţia gazdei a fost de
neîncredere. Conform mărturiilor, la întoarcerea în Bucureşti, Ceauşescu ar
fi exclamat la adresa lui Dubcek - "nu înţelege ce i se întâmplă!".
Se pune ]ntrebarea dac[
existat cu adevărat pericolul invaziei
Un element foarte important pe
care istoricul Petre Otu îl scoate în
evidenţă este că România nu ia măsuri pentru mobilizarea Armatei în toamna
anului 1968. Singura mişcare pe care o facem atunci, din punct de vedere
strategic, este să concentrăm trei divizii în partea de est a ţării. Armata
română fusese organizată, încă din anii '50, după necesităţile Pactului de
la Varşovia. Militarii noştri erau masaţi pe trei direcţii, două în sudul
ţării şi una în sud-est. Rolul nostru era să contracarăm atacuri venite din
flancul sudic al NATO, dinspre Italia, Grecia sau Turcia, în caz de război
cu Occidentul.
Securitatea lăsată fără armamentul de înaltă precizie
Pare mai degrabă o legendă faptul că
Securitatea ar fi continuat lupta în
munţi, după eventuala ocupare a României. Nu poţi explica altfel ceea ce
spune azi un fost ofiţer din Comandamentul de Tehnică Operativă şi
Transmisiuni din cadrul Departamentului Securităţii Statului - trupelor din
această structură li se oferă armament de mai slabă calitate, în schimbul
pistoalelor de mare precizie pe care le avuseseră până atunci, spune
locotenent-colonelul Dumitru Prichici. Asta se întâmplă cu doar câteva
săptămâni înainte ca sovieticii şi aliaţii lor să intre în Cehoslovacia. La
antrenamentele uzuale pe care le fac, ofiţerii de Securitate constată cu
stupoare că noile pistoale n-au niciun fel de precizie, ci mai degrabă
prezintă grave probleme tehnice. Interlocutorul meu recunoaşte că fuseseră
puse la punct planuri de redislocare a unităţilor de Securitate în zonele
montane, în cazul unei agresiuni externe. "Totul fusese programat în
amănunt, unităţi întregi urmau să se retragă în munţi, trupele de Securitate
făcuseră exerciţii în zonele montane", adaugă colonelul Prichici. Atunci
te
poţi întreba de ce Securitatea e practic dezarmată, tocmai în momentul în
care ţara avea nevoie de fiecare soldat al
său, pentru a se apăra? Un mister
încă nedezlegat până acum.
O tradiţie a României monarhice resuscitată de Ceauşescu – Gărzile
Patriotice
Se produce la noi, în schimb, altă
mobilizare. Sunt reînfiinţate gărzile
patriotice. Acestea nu erau totuşi "invenţia" comunismului, apărând
prima
oară în perioada monarhiei, mai precis în 1940. Gărzile patriotice fuseseră
desfiinţate în 1958. Iată însă că după exact zece ani Ceauşescu reînnoadă
această tradiţie, tipică regimului "burghezo-moşieresc". Sub noua lor
formă,
din 1968, gărzile patriotice se aflau sub directa subordonare a Partidului
Comunist, mai precis a Comitetului Central. Câteva mii de oameni "ai
muncii"
se înrolează în aceste gărzi, primind arme. Noua structură va fi prezentată
oficial pe 23 august 1968, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Gărzile
patriotice participă la defilare. "Pericolul invaziei sovietice în
România,
în anul 1968, este o idee încă discutată. Unii susţin că acest pericol a
existat. Eu nu împărtăşesc această viziune. Era puţin probabil ca, imediat
după invadarea Cehoslovaciei, Uniunea Sovietică să procedeze la fel şi în
privinţa României. Ar fi fost catastrofal pentru imaginea URSS în faţa
întregii lumi".
Primul istoric român în arhivele NATO
Specialistul recunoaşte, în schimb, că în toamna anului 1968 se strânsese un
adevărat cleşte de foc în jurul României. Arhivele noastre confirmă
dramatismul acelor momente. Mi se indică o sursă foarte importantă de
informaţii, culese de un alt istoric, Liana Radu, despre care ulterior am
aflat că nu s-ar mai afla în ţară. Este primul istoric român care pătrunde
în arhivele NATO, descoperind documente de o copleşitoare valoare în
legătură cu ce s-a întâmplat cu 45 de ani în urmă. "A reuşit acest lucru
datorită tenacităţii sale", e caracterizarea pe care profesorul Mihai
Retegan, de la Universitatea din Bucureşti, o face la adresa Lianei Radu. Cu
atât mai mult cu cât tânăra l-a avut pe profesorul Retegan drept coordonator
al lucrării ei de Doctorat, în care se regăsesc, între altele, şi datele
referitoare la cumplitul an 1968. Evidenţiez sprijinul acordat de revista
"Magazin istoric", în paginile căreia Liana Radu şi-a publicat, în
2009 şi
2010, rezultatele cercetărilor sale. "Pericolul a existat cu adevărat
pentru
România, în toamna anului 1968, iar arhivele dovedesc acest lucru",
concluzionează profesorul Mihai Retegan. Voi relata, în continuare, cele mai
importante momente ale unui trecut despre care copiii noştri încă nu învaţă
la şcoală.
22 noiembrie - ziua cea mai lungă pentru România, în 1968
Să ne întoarcem cu aproape o jumătate de
secol în urmă. Mai precis în
noaptea de 21 spre 22 noiembrie 1968, când Bucureştiul primeşte o telegramă
de la Ministerul de Externe al Marii Britanii. România e anunţată de
iminenţa atacului la care va fi supusă din partea trupelor Pactului de la
Varşovia. Era precizată şi ora - patru dimineaţa. Important de spus că
ministrul de Externe de la Londra vizitase deja România, în zilele de 8 şi 9
septembrie, acelaşi an, fiind primit de Nicolae Ceauşescu. Liderul român a
fost informat în detaliu despre concentrările de trupe din apropierea
graniţelor noastre, în condiţiile în care NATO începuse deja strângerea de
informaţii referitoare la acest aspect, implicate în această operaţiune
fiind serviciile speciale franceze, britanice, daneze, olandeze şi greceşti.
Peste 40 de divizii ne-au
înconjurat ţara
Moscova a mobilizat o imensă armată care
înconjurase România. Numai trupele
sovietice numărau aproape 20 de divizii, dintre care trei pentru desant
aerian. La acestea se adăugau 21 de divizii asigurate de Polonia, Ungaria şi
sovietice şi bulgare asigurând desantul amfibiu. Forţele terestre erau
sprijinite de 890 de avioane ruseşti şi 1.265 de aeronave ale celorlalte
trei ţări care urmau să participe la măcelărirea României
.
Prea slabi în faţa duşmanilor
Era clar că ţara
noastră n-avea nicio şansă în faţa iadului care i se
pregătea. Am fi fost copleşiţi nu doar de numărul imens de soldaţi, dar mai
ales de atacul venit din mai multe direcţii, în acelaşi timp. Singura
noastră graniţă liniştită era numai cu Iugoslavia. Un document, ce-i drept
mai vechi, din 1952, al NATO, arăta că România avea o capacitate militară
insignifiantă - 260.000 de militari din diverse categorii de arme, la care
se adăugau 26.000 de grăniceri şi 30.000 de soldaţi din trupele de
Securitate. Cât priveşte dotarea cu tehnică militară, aceasta era în mare
parte de origine sovietică, rămasă la nivelul celui de-al Doilea Război
Mondial. România era tratată ca o ţară de rang
inferior în planurile
strategice ale Moscovei, în cazul unui război între Est şi Vest.
Avertismentul NATO dat ruşilor
Declasificate abia după anul 2000,
documentele NATO referitoare la anul 1968
arată că Alianţa Nord-Atlantică s-a poziţionat, într-o oarecare măsură, de
partea României, ţară expusă, culmea, atacului
propriilor "fraţi" din Pactul
de la Varşovia. Cel mai important moment se petrece în 16 noiembrie, cu
numai şase zile înainte de atacul pe care Moscova îl pregătise împotriva
ţării noastre. Atunci se desfăşoară Reuniunea Comitetului Militar NATO, de
unde rezultă un avertisment, mai degrabă voalat, transmis URSS - "Alianţa
solicită Uniunii Sovietice, în interesul păcii mondiale, să se abţină de la
folosirea forţei şi de la amestecul în afacerile interne ale altor state. În
mod clar, orice intervenţie sovietică, directă sau indirectă, afectând
situaţia din Europa sau din Mediterana, va crea o criză internaţională cu
grave consecinţe".
Occidentul evită intervenţia armată
Se poate pune totuşi întrebarea dacă
NATO ar fi intrat în război cu Uniunea
Sovietică pentru apărarea României. Răspunsul poate fi găsit în discuţiile
care s-au purtat în dimineaţa zilei de 22 noiembrie, cu ocazia unei şedinţe
de urgenţă a Comitetului Militar al alianţei occidentale, la care participă
- foarte interesant - şi un reprezentant al Franţei. Să nu uităm că această
1995. Reuniunea are pe ordinea de zi un singur punct - "ameninţarea
militară
sovietică la adresa României". Concluzia a fost că situaţia din Europa de
Est nu reprezintă un risc major pentru ţările occidentale. Ca urmare,
membrii Comitetului Militar exclud posibilitatea ca NATO să ia măsuri
războinice din cauza a ceea ce se întâmplă dincolo de "cortina de
fier", iar
Consiliul Nord-Atlantic va decide, în zilele următoare, că Occidentul nu se
va angaja în acţiuni militare contra URSS, decât în situaţia în care s-ar fi
încălcat linia între Est şi Vest. Aşa se explică şi prudenţa Vestului faţă
de intervenţia militară a Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia.
Marea Britanie îşi sporeşte prezenţa militară în Mediterană
Un element care nu poate fi trecut cu vederea este modul în care a gândit
atunci Marea Britanie, guvernul de la Londra având o cu totul altă atitudine
faţă de criza din Est. Asta se vede dintr-un articol publicat cu câţiva ani
în urmă de Martin Bright în "The Observer". Englezii intră în alertă
încă
din ziua de 6 septembrie 1968, obţinând informaţii despre mişcările de trupe
ale Pactului de la Varşovia. Londra ţine permanent legătura cu Bucureştiul.
Dar teama cea mai mare a britanicilor era legată nu de faptul că România ar
putea fi ocupată, ci mai ales de ceea ce s-ar fi putut întâmpla după aceea -
invadarea Iugoslaviei, considerată la acea vreme "inima strategică a
Europei". Londra face un pas neagreat atunci de NATO - consolidarea
prezenţei militare engleze în Mediterana, sub paravanul unor exerciţii.
Decizia Moscovei de-a nu ataca România - moment crucial al secolului trecut
Concluzia pe care o trage istoricul britanic Ben Pimlott este că în 1968
omenirea a trăit un moment de cotitură al secolului al XX-lea, iar asta mai
ales datorită deciziei URSS de-a nu ataca România. Specialistul crede că
această hotărâre ar putea fi considerata "mai importantă decât decizia
de-a nu zdrobi
Solidaritatea din Polonia"’
Washingtonul întreabă Moscova dacă atacă România. Ruşii răspund - doar
zvonuri
Se poate spune şi altfel - Moscova a preferat "să nu dezlege câinii
războiului", după cum avertizase, pe 30 august 1968, preşedintele SUA,
Lyndon Johnson, expresie intrată în istorie. Era aceeaşi zi în care
ambasadorul URSS la Washington
secretarul de stat Dean Rusk - "aveţi un temei în baza căruia ne-aţi putea
da asigurări că nu se intenţionează o acţiune împotriva României?". Rusul
s-a fâstâcit pe moment, fiind luat prin surprindere într-o chestiune la care
nu avea un răspuns oficial. Abia a doua zi vine clarificarea pentru
americani = Doar zvonuri!
