sâmbătă, 25 iunie 2016

BĂTĂLIA DE LA LARGA




Bătălia de la Larga a a avut loc în cadrul războiului ruso-turc dintre 1768-1774. Au participat 65.000 de tătari crimeeni (cavalerie) și 15.000 de otomani (infanterie) sub conducerea lui Kaplan Ghirei și 38.000 de ruși sub feld-mareșalul Rumeanțev pe malurile râului Larga (afluent al Prutului, azi Republica Moldova) pe 7 iulie 1770. Bătălia s-a desfășurat în aceeași zi cu Bătălia de la Çeșme. Bătălia a fost o victorie decisivă pentru rușii care au capturat 33 de tunuri turcești și tabăra mare a inamicului. Pentru această victorie, Rumeanțev a fost decorat cu Ordinul Sfântului Gheorghe din I grad. Două săptămâni mai târziu, rușii au marcat o victorie și mai mare în bătălia de la Cahul .
Consecințe Victoriile de la Larga și Cahul (ulterior) au schimbat situația strategică în favoarea Rusiei. In septembrie 1770, a fost cucerită Tighina. Apoi au capitulat cetățile Ismail, Chilia, Cetatea Albă și Ibrail. După aceasta, operațiunile militare au continuat pe teritoriul Bulgariei. La 21 iulie 1774, Rusia și Poarta Otomană semnează Pacea de la Kuciuk-Kainargi. Tratatul conținea 16 prevederi favorabile Moldovei și Țării Românești. În decembrie 1774, rușii se retrag. Moldova și Țara Românească rămînînd în continuare sub turci.


BĂTĂLIA DE LA STĂNILEȘTI (1770)




Cea de a doua bătălie de la Stănilești a avut loc pe 17 iunie 1770 în timpul războiului ruso-turc din 1768 - 1774 în valea Prutului, pe teritoriul Principatului Moldovei (în prezent România). Armata rusă de până la 38.000 de soldați, sub conducerea generalului Rumianțev a învins forțele superioare turco-tătare (70 de mii de oameni), sub comanda hanului Kaplan Ghirai.
Desfășurare 
Conform planului pus în aplicare de către Rumianțev, armata rusă a fost împărțită în mai multe grupuri, care au atacat simultan cu toate efectivele trupele lui Kaplan Ghirai. Ofensiva rușilor a pus în pericol tabără turco-tătară și i-a forțat pe aceștia să se retragă spre râul Larga (unde ulterior s-a dat bătălia de la Larga), pierzând 400 de soldați. Armata rusă a pierdut în același timp doar 46 de soldați.

BĂTĂLIA DE LA STĂNILEȘTI (1711)


Bătălia de la Stănileşti (7/18 – 11/22 iulie 1711) a fost o confruntare otomano-rusă cu urmări importante pentru Moldova şi Ţara Românească; ultima angajare antiotomană a Moldovei, domnul Dimitrie Cantemir (1710 – 1711) participând de partea ruşilor.
Prin tratatul de la Luck [Luţk] (13 aprilie 1711), Cantemir se angaja să sprijine Rusia în războiul împotriva Turciei şi să accepte instalarea „temporară” de garnizoane ruseşti în cetăţile Moldovei. În caz de victorie, Bugeacul revenea sub stăpânirea Moldovei, iar în caz de înfrângere, domnul urma să primească adăpost şi venituri corespunzătoare în Rusia. Planul lui Petru cel Mare (1682 – 1725) al Rusiei era să traverseze Moldova şi să treacă la sudul Dunării, pentru a elibera popoarele slave de aici.

Petru cel Mare


La 30 iunie/11 iulie 1711, ţarul pleca din Iaşi în fruntea unei armate de 38.000 de ruşi şi 6.000 de moldoveni, în întâmpinarea turcilor care trecuseră Dunărea pe la Obluciţa. Raportul de forţe era în favoarea turcilor. Cronicarul Ion Neculce arăta că ruşii şi moldovenii erau „de toată oastea ca 50.000. Şi ave şi 52 de puşci (tunuri). Şi cât şi era oaste, mai mult era bolnavă, flămândă şi obosită. Iar turcii era cu veziriul 400 000, fără poiedia tătarâlor, şi ave 400 de puşci. Oaste hrănită şi grijită bine”. În realitate, turcii aveau cam 120 000 de oameni, împreună cu trupele tătărăşti venite să-i sprijine.
Bătălia se dă la Stănileşti (judeţul Vaslui), pe malul Prutului, unde tabăra rusească este înconjurată de oştile otomane comandate de marele vizir Baltadji Mehmed Paşa. Ruşii se aflau într-o situaţie disperată, neavând provizii suficiente şi nici posibilităţi de aprovizionare. Lupta începe pe 7/18 iulie 1711, când turcii supun tabăra ruşilor unui bombardament puternic. Timp de patru zile, ruşii reuşesc să reziste, şi chiar să treacă la contraatac, în după amiaza zilei de 10/21 iulie. Având pierderi mari, inclusiv doi generali, se retrag din nou în tabără.
Portret în prima ediție a operei Descriptio Moldaviae (1716)
Dimitrie Cantemir
Pe 11/22 iulie, marele vizir acceptă, în mod surprinzător, propunerea de pace prezentată de mesagerul ţarului, P.P. Şafirov, fie deoarece nu a conştientizat situaţia reală a ruşilor, fie pentru că a fost mituit cu şase-şapte care pline cu bani (800 de pungi, fiecare în valoare de 500 de taleri), după cum arată unele izvoare, confirmate de soarta ulterioară a vizirului, care a fost mazilit.
Prin Pacea de la Vadul Huşilor (12/23 iulie 1711), i se permitea ţarului să se retragă din Moldova cu toată oastea şi cu armele. Dimitrie Cantemir a fost lăsat să plece în Rusia, unde a trăit până la sfârşitul vieţii. Avântul Rusiei spre sud-estul Europei era stopat, aceasta acceptând să cedeze cetatea Azov şi alte teritorii nord-pontice.Consecinţele bătăliei de la Stănileşti au fost importante pentru Moldova şi Ţara Românească, Poarta luând măsuri ferme de consolidare a controlului asupra acestora. Astfel, în acelaşi an, în Moldova era instaurat regimul fanariot, măsură luată şi în Ţara Românească, în 1716. Ca urmare imediată, domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), era mazilit, deoarece nu acordase ajutor turcilor, ci stătuse în expectativă, aşteptând să vadă de partea cui este victoria. Ulterior, va fi executat împreună cu cei patru fii şi cu ginerele Ianache Văcărescu.