Data de 6 martie reprezintă un moment de cotitură în istoria
României. În urmă cu 70 de ani era învestit Guvernul Petru Groza, care a
însemnat venirea la putere a comuniştilor, regim care a schimbat
dramatic România timp de 45 de ani.
Instaurarea regimului comunist s-a făcut cu spijinul Rusiei, a cărei
Armată Roşie ocupase România în toamna anului 1944 şi care îşi asigurase
90% influenţă în ţara noastră în urma acordului de procentaj încheiat
pe 9 octombrie 1944 între Stalin şi premierul britanic Winston Churchill
chiar în biroul liderului sovietic. De altfel, într-una dintre
întâlnirile sale cu liderul comunist iugoslav Iosip Broz Tito, Stalin
şi-a făcut cunoscute planurile în sud-estul Europei, afirmând că Al
Doilea Război Mondial „nu este ca cele din trecut; cine ocupă un
teritoriu îşi impune şi propriul său sistem social”.
După „întoarcerea armelor” împotriva naziştilor, la 23 august 1944 şi
arestarea Mareşalului Ion Antonescu, în ţară a început instabilitatea
politică generată şi de lupta pentru întâietate între comunişti şi
partidele istorice. Cele două guverne de după Ion Antonescu, conduse de
Constantin Sănătescu, nu au avut viaţă lungă. La presiunea Moscovei, al
doilea cabinet Sănătescu a fost dizolvat la 2 decembrie 1944. A fost
creat un nou guvern „de largă colaborare politică” condus de generalul
Nicolae Rădescu în care şi-au făcut apariţia şi primii miniştri
comunişti: Lucreţiu Pătrăşcanu ocupa portofoliul Justiţiei, Gheorghe
Gheorghiu-Dej pe cel al Transporturilor, în timp ce Petru Groza îşi
păstrează mandatul de vice-prim ministru deţinut şi în al doilea cabinet
Sănătescu.
Nici acest Guvern nu a fost pe placul Mosovei şi al comuniştilor care
voiau întreaga putere. Astfel, încep manifestaţiile de stradă,
orchestrate de comunişti cu acordul sovieticilor. Tancurile Armatei
Roşii erau scoase pe străzile Capitalei ori de câte ori o acţiune a
comuniştilor se încerca a fi blocată de autorităţile române. În acelaşi
timp, Gheorghe Gheorghiu-Dej a efectuat o vizită la Moscova unde s-a
decis preluarea totală a puterii şi înlăturarea „forţelor reacţionare”
în frunte cu liderul ţărănist Iuliu Maniu.
Totodată, la Conferinţa de la Ialta din 4 - 11 februarie 1945, Marile
Puteri au hotărât intrarea definitivă a României în sfera de influenţă
sovietică. Astfel, mişcările de stradă organizate de Frontul Naţional
Democrat (FND) – coaliţia alcătuită în octombrie 1944 de PCR şi PSD – au
luat amploare, au fost ocupte prefecturile şi primăriile. Cu
promisiunea înfăptuirii reformei agrare prin confiscarea moşiilor şi
împroprietărirea ţăranilor, FND a reuşit să atragă de partea lor
ţărănimea.
În ciuda acestor acţiuni care au culminat cu mitingul FND ţinut în faţa
Palatului Regal în 24 februarie 1945, Guvernul generalului Rădescu s-a
menţinut.
Sub pretextul că Rădescu a dat ordin să se tragă în manifestanţi, în
realitate fiind vorba de o provocare regizată de sovietici şi comunişti,
la 26 februarie 1945 la Bucureşti a sosit Andrei Ianuarevici Vâşinki,
adjunctul ministrului de Externe al URSS, Viaceslav Molotov, având
misiunea clară de înlocuire din funcţie a generalului.
Cum l-a ameninţat emisarul lui Stalin pe Regele Mihai
Emisarul lui Molotov a venit direct la Palatul Elisabeta şi i-a cerut
regelui ultimativ demiterea premierului Rădescu şi înlocuirea lui cu
Petru Groza, un moşier, doctor în drept la Budapesta şi înfocat
susţinător al comuniştilor cu apucături burgheze pentru care era
poreclit „burghezul roşu”.
Rădescu era acuzat că era incapabil să menţină ordinea, că este
„reacţionar” şi „fascist”. Regele Mihai a cerut răgaz de gândire în
speranţa că va primi ajutor din partea SUA şi a Marii Britanii. După
alte două întâlniri, la ultima Regele Mihai fiind ameninţat de Vâşinki,
care a bătut cu pumnul în masă şi a trântit uşa, strigând „Ialta sunt eu!”,
şi în lipsa sprijinului anglo-american, monarhul român a decis să-l
accepte pe Petru Groza în funcţia de prim-ministru. De precizat că
Regele Mihai a vrut să abdice în acele momente tensionate, însă, în urma
consultărilor cu liderii partidelor politice şi a cerinţei exprese din
partea lui Constantin I.C. Brătianu, liderul naţional liberalilor şi cel
mai bătrân om politic al ţării de a nu renunţa la tron, şeful statului
român a abandonat ideea.
De ce nu au intervenit SUA şi Marea Britanie
Astfel, la 6 martie 1945, ora 19:30, Petru Groza a depus jurământul de
credinţă în faţa regelui Mihai I. În noul Guvern nu intra niciun
reprezentant al partidelor istorice PNL şi PNŢ, intrau comunişti,
social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor
şi Uniunii Populare Maghiare, precum şi disidenţi din partidele
istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia
colaborării tuturor forţelor politice. Din cele 18 portofolii
ministeriale, PCR deţiunea numai cinci. in realitate, comuniştii erau
cei care conduceau Guvernul, deoarece fusese dictat de la Moscova.
În aceste condiţii se instaura la putere regimul comunist în România,
sub atenta supraveghere a Moscovei şi consimţământul tacit al SUA şi
Marii Britanii.
La Bucureşti, A. I. Vâşinki a avut întâlniri succesive atât cu
reprezentantul britanic, cât şi cu cel american. În 5 martie, după ce
Regele acceptase formarea unui nou guvern condus de Petru Groza, A. I.
Vâşinki îi transmitea şefului său, V.M. Molotov, o telefonogramă cu
poiectul de răspuns la scrisorile reprezentantului politic englez la
Bucureşti, D. Marjoribanks:
„Stimate domnule Marjoribanks,
După cum vă amintiţi, problemele abordate în scrisorile Dvs. din 28
februarie şi 1 martie referitoare la situaţia din România au fost
analizate de noi în convorbirea avută cu Dvs. la 1 martie. În această
convorbire v-am atras atenţia asupra împrejurării că, aşa cum au
demonstrat ultimele evenimente din România, guvernul Rădescu, acum
demisionat, s-a arătat incapabil să asigure ordinea în România, care
constituie spatele frontului Armatei Roşii, şi că Rădescu a încurajat
violenţele şi împuşcarea cetăţenilor paşnici care cereau dizolvarea
organizaţiilor fasciste şi îndeplinirea conştiincioasă a condiţiilor
Convenţiei de armistiţiu. O astfel de situaţie nu poate fi tolerată în
spatele frontului Armatei Roşii şi trebuie să fie înlăturată prin
crearea unui guvern capabil să asigure ordinea şi îndeplinirea corectă a
condiţiilor Convenţiei.
În ceea ce priveşte problema aplicării Declaraţiei din Crimeea la
situaţia din România şi necesitatea de a asigura constituirea guvernului
din reprezentanţi ai tuturor partidelor din România, guvernul sovietic,
care poartă responsabilitatea pentru problemele româneşti, consideră
corect că noul guvern român a fost format din reprezentanţii partidelor
cu adevărat democrate. Un astfel de guvern va fi capabil să asigure
lichidarea ultimelor rămăşiţe ale nazismului şi fascismului în România,
să creeze instituţii democratice conform voinţei proprii a poporului,
aşa cum aceasta se precizează în declaraţia şefilor celor trei guverne
aliate şi să consolideze în ţară, aflată în spatele Armatei Roşii,
ordinea şi liniştea în interesul luptei noastre comune contra Germaniei
hitleriste”.
Atât britanicii, cât şi americanii cunoşteau bine situaţia din România,
însă acordul de procentaj era cât de poate de real. La două zile de la
instalarea Guvernului Groza, premierul britanic W. Churchill i-a
telegrafiat preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt: „Sunt
sigur că D-ta ca şi mine eşti tot atât de contrariat de evenimentele din
România. Ruşii au reuşit să instaleze prin forţă şi înşelătorie un
guvern comunist minoritar. În ce ne priveşte, noi am fost împiedicaţi să
protestăm contra acestor evenimente de faptul că, pentru a avea
libertatea de a salva Grecia, Eden şi cu mine, în octombrie la Moscova,
am recunoscut că Rusia trebuie să aibă o voce preponderentă în România
şi Bulgaria, pe când noi să o avem în Grecia.”
Planul pe trei ani al sovieticilor de comunizare a României
La 9 martie 1945, drept recompensă pentru instaurarea regimului Petru
Groza, Nord-Vestul Transilvaniei a reintrat în stăpânirea României.
Cu două zile înainte, însă, la 7 martie 1945, o echipă de emisari
sovietici s-a întâlnit cu activiştii comunişti Ana Pauker, Constantin
Pârvulescu şi Constantin Doncea cărora li s-a transmis planul de
comunizare al României în următorii trei ani: desăvârşirea reformei
agrare prin confiscarea moşiilor şi ruinarea moşierilor, dar şi
pregătirea condiţiilor pentru colectivizarea agriculturii, dezvoltarea
industriei, lichidarea băncilor, suprimarea relaţiilor economice cu
Statele Unite şi Marea Britanie şi canalizarea lor către U.R.S.S.,
suprimarea partidelor „istorice”, abdicarea Regelui şi abolirea
monarhiei, desfiinţarea armatei şi înlocuirea ei cu una după model
sovietic, precum şi interzicerea intrării străinilor în România.
Pentru a câştiga simpatia poporului, prima decizie a guvernului Petru
Groza a fost realizarea reformei agrare prin intermediul căreia au fost
expropiate peste 1.400.000 ha de pământ, din care 1,1 milioane de
hectare au fost date în proprietate la 900.000 de familii de ţărani.
Patru ani mai târziu, aceşti ţărani vor intra în programul de
colectivizare şi vor rămâne fără pământ.
Guvernul Petru Groza, instaurat la 6 martie 1945, a implementat în
totalitate planurile Moscovei ajungând ca la 30 decembrie 1947 să fie
proclamată Republica Populară Română după ce comuniştii au falsificat
alegerile parlamentare din 1946, i-au arestat pe liderii Partidului
Naţional Liberal şi ai Partidului Naţional Ţărănesc, au interzis orice
partid de opoziţie şi, în final, l-au obligat pe Regele Mihai să abdice
şi să plece din ţară.
Groza va conduce România până în 1952, fiind succedat de Gheorghe Gheorghiu-Dej.
