MIȘCAREA LEGIONARĂ - AGRESIVITATE

Legiunea Arhanghelul Mihail, numită și Mișcarea Legionară, a fost înființată în România interbelică, la 24 iunie 1927 de Corneliu Zelea (Zelinnski) Codreanu - în urma rupturii dintre acesta și mentorul și principalul său susținător, A.C. Cuza . Era creată  ca o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalistă - fascistă, organizație concepută și creată după modelul organizațiilor naziste germane SA și SS, cu un pronunțat caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și antimasonic

.Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai Mișcării Legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea (vezi mai jos asasinarea lui Mihai Stelescu).

După asasinarea lui Codreanu, în noiembrie 1938, conducerea Legiunii a fost preluată de Horia Sima. Dezordinile cauzate de legionari în vara lui 1940 au dus în cele din urmă la abdicarea regelui Carol al II-lea.

La 4 septembrie 1940 Legiunea s-a aliat cu generalul  Ion Antonescu, după zece zile fiind proclamat „Statul Național-Legionar”, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forță politică.

Horia Sima a amplificat campania de asasinate politice, economice, rasiale și de interese personale, campanie care a culminat cu Rebeliunea legionară din ianuarie 1941, o lovitură de stat eșuată împotriva lui Antonescu și a armatei române. Inlăturată de la guvernare, camarilla, printer care Horia Sima și alți fruntași legionari s-au refugiat în Germania. Deși practic a fost dizolvată, Legiunea s-a scindat în două grupuri antagoniste, „simiștii” lui Horia Sima și „codreniștii” conduși de Ion Zelea Codreanu (tatăl lui Corneliu).

Mișcarea Legionară

La 9 februarie 1920 a apărut la Iași ziarul „Garda Conștiintei Naționale” în care Codreanu și Constantin Pancu au publicat „Crezul socialismului național-creștin”. Sintagma „creștin” corespundea mentalității a lui Codreanu ca un adaus la curentul politic nazist (național-socialist, 1919-1945), împrumutat din germană

În zilele de 4-6 septembrie 1920 a avut loc la Cluj primul congres al studenților din România Mare. Corneliu Codreanu, în fruntea unui grup de studenți naționaliști, a izbutit să impună congresului hotărârea de eliminare a evreilor din organizațiile studențești.

La 10 decembrie 1922 Codreanu a organizat la Facultatea de Medicină din București un congres al studenților simpatizanți, care a emis o moțiune care cerea limitarea admiterii la studii (în latină numerus clausus) pentru studenții evrei în universități, de asemenea a fost criticată și „acțiunea politică a democrației francmasonice”. Congresul s-a încheiat cu o manifestație pogromistă în cartierul Văcărești, intens populat de evrei. Pogromiștii au fost împrăștiați de jandarmi.

La 8 Octombrie 1923 Corneliu Codreanu a convocat în casa lui Nicolae Dragoș din str. 13 septembrie nr. 41, București, o grupă de colaboratori care a decis „să pedepsească pe vinovații principali care au prigonit studențimea și au trădat interesele țării în favoarea evreilor, prin împușcarea politicienilor trădători și a plutocraților evrei”. Participanții la „Complotul din Dealul Spirii”, Corneliu Codreanu, Ion I. Moța, Ilie Gărneață, Tudose Popescu, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Leonida Bandac, Vernichescu, Traian Breazu, Nicolae Dragos, dr. C. Danulescu și Ion Zelea Codreanu au fost arestați și internați la închisoarea Văcărești. Procesul care a avut loc în 1924 i-a achitat pe complotiști.

In închisoare, Codreanu a pus bazele „Legiunii Arhanghelului Mihail”, organizație pe care o va lansa oficial peste 4 ani, și a „Frăției de Cruce”, organizație a tinerilor școlari naționaliști sub vârsta de 18 ani.

În anul 1929, la o adunare a șefilor de cuiburi Codreanu a numit un comitet de sfetnici numit Senatul legionar.

In anul 1930, din motive electorale, Codreanu creează „Garda de Fier”, „un gard împotriva expansiunii comunismului”, care urma să fie un fel de partid-umbrelă pentru racolarea altor partide în scopul prezentării la alegeri ca un front comun. Singurul partid care a aderat la acest front a fost Legiunea Arhanghelul Mihail.

In pragul alegerilor parlamentare din 1933, Codreanu a întemeiat - ca expresie politică a Mișcării Legionare - partidul Totul pentru Țară (prezidat de ing. Gheorghe Clime), „...Legionarii s-au pregătit de alegerile din țară cu un program atât de violent fascist, antisemit și antioccidental, încât liberalul I. G. Duca, însărcinat de rege să organizeze alegerile, a crezut de cuviință să interzică participarea la alegeri a Gărzii de Fier”. La 10 decembrie 1933, Duca a scos Garda de Fier în afara legii. Membrii Gărzii au ripostat la 29 decembrie prin asasinarea premierului Duca în gara din Sinaia. Asasinatul a fost comis de un grup de trei legionari, Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, și Doru Belimace, numiți apoi nicadori.

In procesul intentat asasinilor lui Duca, în afară de cei trei executanți au compărut și Codreanu, generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic și alții, sub acuzația de conspirație criminală, dar pe baza unor disputate circumstanțe atenuante, au fost achitați.

La 17 decembrie 1934, are loc Congresul Fascist de la Montreux - Elveția, unde delegatul Mișcării Legionare, Ion I. Moța, a propus o moțiune în chestiunea evreiască și congresul, in unanimitate, a hotărât „să combată acțiunea destructivă a evreilor”.

In alegerile din 1937, Legiunea a ieșit pe locul al treilea după Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând 15,5% din sufragii. Carol al II-lea, care se opunea legionarilor, i-a ținut în afara guvernului (până la aducerea la putere, la 5 septembrie 1940, la propunerea lui Horia Sima, a generalului Ion Antonescu, care aderase la Mișcarea Legionară și de care a fost susținut).

Codreanu a fost arestat, închis în aprilie 1938 și în luna noiembrie a aceluiași an, în timpul înscenării unei încercări de evadare, împreună cu un număr de legionari, a fost ucis de jandarmi (ștrangulat).

După asasinarea lui Codreanu, la conducerea Mișcării Legionare a fost numit Horia Sima.

In martie 1939, Armand Călinescu a format un guvern nou, dar la 21 septembrie 1939 un comando de legionari l-a asasinatl, potrivit declarațiilor legionare, ca pedeapsă pentru moartea lui Codreanu.

O anexă secretă a pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939 stipula că România va ceda teritorii în favoarea Uniunii Sovietice. In iunie 1940 Uniunea Sovietică a transmis României două ultimatumuri prin care cerea evacuarea imediată și necondiționată a Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a ținutului Herța. Guvernul român a cedat presiunilor sovietice și germane.

La 4 iulie 1940 este numit guvernul Ion Gigurtu, având în componență și câțiva miniștri legionari. Succesul Moscovei a determinat Ungaria să reclame revizuirea granițelor în Transilvania, iar Bulgaria a pretins retrocedarea Cadrilaterului. Puterile Axei au cerut părților implicate să-și rezolve problemele prin negociere directă sau arbitraj. Cedările teritoriale românești au fost facilitate de starea de derută și incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu și a cercurilor conducătoare românești de a angaja acțiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare națională. Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deși se impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că acesta nu va întreprinde măsuri hotărâte ci va consimți treptat la toate pretențiile formulate. La 15 iulie 1940, Hitler îi adresează regelui Carol o scrisoare cu caracter ultimativ, avertizând asupra „gravelor primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii sale” de a începe tratative cu Ungaria și Bulgaria în vederea revizuirii frontierelor.

Ion Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa progermană și aderarea totală a României la Axa Berlin-Roma.

La 4 septembrie 1940, sub presiunea opiniei publice (o mare demonstrație a avut loc la București, manipulată de agitatori legionari), Carol al II-lea l-a chemat la putere pe generalul Ion Antonescu, demisionat din armată și aflat cu domiciliu forțat la mânăstirea Bistrița cu condiția să formeze un guvern de uniune națională. Horia Sima a încheiat o alianță cu Antonescu pentru constituirea unui guvern legionar și a unui „Stat Național-Legionar”. Partidele politice istorice au refuzat să participe oficial la guvernare alături de legionari (la procesul său, în 1946, Antonescu a declarat că guvernul de uniune națională nu a fost creat din cauza „poltroneriei” liderilor politici). De menționat că în perioada de domiciliu forțat Antonescu a purtat tratative cu Horia Sima prin intermediul prietenului, emisarului și avocatului său dintr-un jenant proces de bigamie, Mihai Antonescu. Generalul nu era sprijinit de vreun partid politic și fără sprijinul Mișcării Legionare ar fi eșuat, așa că s-a văzut obligat să admită condițiile lui Horia Sima, inclusiv aderarea oficială la Mișcarea Legionară, apariții în public îmbrăcat în cămașă verde și diagonală (uniforma legionară), jurământul și salutul legionar.

A doua zi după formarea guvernului, Antonescu a cerut și a obținut anularea constituției și dizolvarea Parlamentului, apoi, printr-un puci reușit, l-a forțat pe regele Carol al II-lea să abdice în favoarea fiului său, voievodul Mihai (18 ani).

Ajunsă la putere, Legiunea a aplicat legi antisemite dure și jaful organizat al avutului minorității evreiești, însoțit de arestări samavolnice, schingiuiri și asasinate. Legionarii au asasinat și alți cetățeni români, neevrei, pe motive politice, „morale” (homosexuali reali sau presupuși) și adesea, din răfuieli personale. Aceste asasinate au afectat circa 2/3 români și 1/3 evrei, dar, comparativ cu procentul evreilor din totalul populației române, legionarii au ucis circa 20 de evrei la fiecare neevreu.

(„Cea dintâi problemă care ni se punea era aceasta: cine trebuie să răspundă mai întâi? Cine sunt mai vinovați pentru starea de nenorocire în care se zbate țara: românii sau jidanii? Am căzut unanim de acord, că cei dintâi și mai mari vinovați sunt românii ticăloși, care pentru arginții iudei și-au trădat neamul. Jidanii ne sunt dușmani și în această calitate ne urăsc, ne otrăvesc, ne extermină. Conducătorii români care se așază pe aceeași linie cu ei, sunt mai mult decât dușmani: sunt trădători. Pedeapsa cea dintâi și cea mai cruntă se cuvine în primul rând trădătorului și în al doilea rând dușmanului. Dacă aș avea un singur glonț, iar în fața mea un dușman și un trădător, glonțul l-aș trimite în trădător.”C.Z. Codreanu).

Odată cu declararea Devei, orașul liderului legionar Ion Moța, ca „oraș sfânt” au fost expulzați toți locuitorii evrei.

Membrii Gărzii de Fier au pus la cale cel mai mare pogrom din istoria Munteniei, în care au fost uciși peste o sută de evrei, iar parte dintre aceștia au fost atârnați în cârlige la abator unde cadavrele le-au fost pângărite și mutilate. Carnajul de la abator a fost negat de autori negaționiști ca înscenare pusă la cale de Eugen Cristescu - șeful Serviciului Secret în timpul guvernării Antonescu (vezi mărturia legionarului Ioan Ianolide, fost membru al Frățiilor de Cruce, organizația de tineret a Mișcării Legionare.)

In ianuarie 1941, Horia Sima și legionarii au declanșat o lovitură de stat, un război civil, împotriva lui Antonescu și a armatei române. Antonescu a reușit să învingă în trei zile rebeliunea legionară, Legiunea fiind înlăturată de la guvernare. Hitler l-a sprijinit pe Antonescu, de la care se aștepta să atragă și să conducă România în războiul antisovietic, păstrându-i pe legionari ca pe o contrapondere, ca pe o amenințare menită să-i asigure fidelitatea conducătorului. 

Horia Sima și alți fruntași legionari s-au refugiat în Germania (unde au fost cazați în lagărele de concentrare Buchenwald, Dachau și Rostock, având însă o relativă libertate de mișcare).

Eșecul Rebeliunii, atribuit de o parte dintre legionari sub conducerea tatălui lui Corneliu Zelea Codreanu, conducerii dezastruoase a lui Horia Sima și a campaniei anti-legionare pornită de Ion Antonescu a dus la scindarea Mișcării Legionare în două grupări inamice, „simiștii” - rămași credincioși lui Horia Sima - și „codreniștii” sub conducerea lui Ion Zelea Codreanu. Divergențele, acuzațiile reciproce, altercațiile dintre cele două grupări antagoniste au continuat până la epuizarea fizică a implicaților.

Despre originile mișcării, Neagu Djuvara scrie: „Mișcarea legionară a fost o mișcare autohtonă, născută din grupări studențești anticomuniste, între care una era condusă de Corneliu Zelea Codreanu”. În realitate, anticomunismul legionar s-a dovedit a fi o frazeologie lipsită de baze factice și menită să motiveze antisemitismul, având în vedere complexul de relații oculte dintre comuniști și legionari. „Să nu credeți, cum spun adversarii Mișcării Legionare, că a fost o copie a nazismului sau a fascismului”, mai spune Djuvara.

In închisoarea Văcărești, unde era deținut împreună cu un grup de simpatizanți în urma „Complotului din Dealul Spirii”, (8 Octombrie 1923), Codreanu a pus bazele „Legiunii Arhanghelului Mihail”, organizație pe care o va lansa oficial peste 4 ani, și a „Frăției de Cruce”, organizație a tinerilor școlari naționaliști până la 18 ani. Cu această ocazie ia ființă primul „cuib” de legionari, prin ordinul nr. 1: „Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca șef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici”. Cuibul, devenit elementul de bază al ML, era compus de 3-13 legionari (exclusiv bărbați), sub comanda unui șef. Au existat și cuiburi de doamne sau domnișoare denumite „cetățui”.

Aidoma altor mișcări europene fascistoide contemporane, Mișcarea Legionară era fulminant antisemită și susținea teza existenței unei „agresiuni rabinice împotriva lumii creștine”. Agresiunea ar fi putut fi asemănată și lua forme asemănătoare cu: francmasoneria, freudianismul, ateismul, marxismul, bolșevismul, sau cu războiul civil din Spania. Scopul acestor idei a fost subminarea societății și a națiunii.

Corneliu Codreanu se declarase adept fidel al politicii lui Hitler. Membrii Mișcării Legionare purtau uniforme asemănătoare cu cele militare, de culoare verde, ca simbol al reînnoirii, de unde și denumirea „cămășile verzi”, și se salutau folosind salutul fascist (reactualizarea mussoliniană, apoi nazistă a salutului roman). Principala siglă al mișcării a fost crucea triplă, reprezentând o rețea de zăbrele de închisoare ca simbol al martiriului, denumită de Codreanu „crucea arhanghelului Mihail”.

Specificul Mișcării Legionare față de alte mișcări fasciste și fascistoide europene, cu care a avut în comun recurgerea la terorism, violență și asasinat politic, consta în fundamentalismul religios creștin-ortodox. Codreanu a imprimat, ca trăsătură fundamentală a Legiunii Arhanghelul Mihail, promovarea ortodoxismului naționalist, stabilind o legătură structurală între creștinismul ortodox și „românitate”, ca o deosebire de fascismul lui Mussolini, deși dorea transformarea României în stat fascist, după modelul italian. Ideologiile fascistă și nazistă erau folosite ca substrat de îndoctrinare în cuiburile legionare (titluri de cursuri: „Afinitatea între fascism și Mișcarea Legionară”, „Puncte comune între hitlerism și Mișcarea Legionară”, etc. - C. Z. Codreanu: Cărticica șefului de cuib). Pentru Codreanu, „Legiunea Arhanghelul Mihail va fi mai mult o școală și o oaste, decât un partid politic”. Fapt este că uniformele, cămășile verzi cu diagonală și pistol la șold copiate după uniformele "cămășile negre" fasciste-italiene și "cămășile brune" ale SA din Germania, precum și frazeologia mistic-religioasă, patriotardă xenofobă (pericolul reprezentat - în viziunea codrenistă - de democrația liberală, care ar fi dus la acapararea puterii în stat de către inamicii principali ai legionarilor și naționaliștilor români, „evreii”: „democrația sfarmă unitatea neamului românesc, expunându-l dezbinat în fața blocului unit al puterii iudaice” să curețe țara de moravurile politice murdare, să înlăture influența pernicioasă și cosmopolită a evreilor și a masonilor... „Să facem o țară ca soarele sfânt de pe cer...” (C. Z. Codreanu în cartea sa Pentru legionari) au atras o numeroși studenți, preoți și intelectuali ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, precum și personalități din protipendada română, ca Ghica, Cantacuzino, Sturdza, Manu ș.a.

Majoritatea susținătorilor Mișcării Legionare erau studenți și țărani. Cu Zelea Codreanu ca lider carismatic, Mișcarea Legionară s-a făcut cunoscută pentru propaganda sa de succes, inclusiv o bună utilizare a spectacolului. Prin marșuri, procesiuni religioase, miracole, imnuri patriotice, muncă voluntară și campanii cu caracter obștesc în zonele rurale, Mișcarea Legionară își făcea cunoscută filosofia, care includea antisemitismul, antiliberalismul, anticomunismul, antiparlamentarismul și se prezenta ca alternativă la celelalte partide, prezentate cu dispreț ca formațiuni politice corupte și clientelare. Până și nunta lui Codreanu a fost regizată ca un act în acest spectacol propagandistic.

O altă trăsătură fundamentală a Legiunii a fost cultul morții, considerată ca o alternativă normativă, preferabilă într-o situație conflictuală:

„Poporul nu se conduce după voința lui: democrația. Nici după voința unei persoane: dictatura. Ci după legi. Nu e vorba de legile făcute de oameni. Sunt norme, legi naturale de viață și norme, legi naturale de moarte. Legile vieții și legile morții. O națiune merge la viață sau la moarte după cum respectă pe una sau pe alta din aceste legi.

Țelul final nu este viața. (...) Acest moment final, „învierea din morți”, este țelul cel mai înalt și mai sublim către care se poate înălța un neam.

Neamul este deci o entitate care își prelungește viața și dincolo de pământ. Neamurile sunt realități și în lumea cealaltă, nu numai pe lumea aceasta. C.Z. Codreanu.

Legionarul iubește moartea, căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României legionare. (C.Z.Codreanu: „9 Porunci Legionare”, din ziarul G.d.F. a Basarabiei)

Moartea, numai moartea legionară (...) / Ni-i dragă moartea pentru Căpitan! - Radu Gyr: „Imnul Tinereții Legionare”

.In mai 1933 s-a constituit din ordinul lui Codreanu „Echipa Morții”. Membrii echipei, formată din 15 oameni, majoritatea intelectuali, porniți să execute directivele primite, au fost arestați. Procesul a avut loc la Arad și s-a încheiat cu o nouă achitare.

„...Intr-un proces în care era acuzat de un prefect ce se purtase într-adevăr foarte urât cu studenții ... Corneliu Codreanu scoate revolverul și-l ucide pe-acest prefect ... de la 1863 și până la acest asasinat nu s-a petrecut în țara noastră nici o crimă politică -- ceea ce contrasta cu „obiceiurile” din Balcani. Asta este marea învinuire care se aduce legionarilor: au introdus în moravurile politice românești ceva ce nu făcea parte din tradiția noastră”

—Neagu Djuvara.

Studentul Comârzan l-a dat în judecată pe prefectul de poliție din Iași, Manciu pentru maltratare și l-a luat drept apărător pe Codreanu. La 25 Octombrie 1924, în timpul unei ședințe a procesului, în plină instanță, Codreanu îl împușcă mortal pe polițist. El este arestat, judecat și achitat pe motiv de legitimă apărare.

In timpul detențiunii la închisoarea Văcărești, la 28 martie 1924, Ion I. Moța l-a împușcat pe studentul Vernichescu, presupusul trădător al complotului din Dealul Spirii. La 26 septembrie 1924 a avut loc un proces care a durat câteva ore și care l-a achitat pe Moța.

In iulie 1930, un student macedonean, Beza, l-a împușcat pe ministrul Constantin Anghelescu care dăduse o lege considerată defavorabilă pentru macedoneni. Deoarece asupra studentului s-au găsit manifeste ale Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu a fost arestat și închis la Văcărești. La procesul care a urmat, Codreanu a fost din nou achitat.

La 30 decembrie 1930, elevul Dumitrescu-Zăpadă membru al „Frăției de Cruce”, a încercat să-l asasineze pe directorul ziarului Adevărul.

La 24 septembrie 1934, Codreanu a convocat „Consiliul de onoare al Legiunii” pentru a-l judeca pe ziaristul legionar și anticodrenist Mihai Stelescu pe motivul că acesta publicase în ziarul la care lucra un articol care-l critica pe Codreanu și că ar fi organizat un atentat la viața „Căpitanului”. Consiliul, respectiv Codreanu, l-a declarat pe Stelescu „vinovat de înaltă trădare față de Legiune și căpitan” și a decis excluderea lui Stelescu din mișcare cu precizarea „Acord lui Stelescu dreptul ca într-un viitor cât mai îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-și poată răscumpăra în fața aceluiași Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop, numai prin jerfă, onoarea pierdută și păcatul făptuit”, dar Stelescu și-a continuat critica la adresa „Căpitanului”, pe care l-a făcut laș, desfrânat și slab orator. In 1936 un grup de zece legionari, studenți în teologie, au pătruns în spitalul în care era internat și l-au împușcat pe Stelescu în patul de spital, după care i-au ciopârțit cadavrul cu topoarele, dansând în jur și cantând psalmi pentru odihna celui ucis. Grupul criminali trimiși de „Căpitan” să-l pedepsească pe disident a primit porecla „Decemviri” („zece bărbați”).

Făptașii s-au predat poliției (Codreanu impunea executanților să se predea poliției după executarea ordinului, posibil, pentru a se asigura că organele de anchetă nu vor mai ajunge la cel care a dispus și a organizat asasinatele) și au fost asasinați ulterior, în 1938, odată cu Codreanu.

In noaptea de 26-27 noiembrie 1940 un detașament al „poliției legionare” a declanșat Masacrul de la Jilava, în care 64 de generali, politicieni, fruntași ai parlamentarismului și ai politicii române au fost asasinați în timp ce se aflau în stare de arest preventiv la închisoarea Jilava. A doua zi, Traian Boeru cu o echipă de legionari i-au ridicat de la domiciliile lor pe economistul  Virgil Madgearu (vezi Asasinarea lui Virgil Madgearu) și pe istoricul Nicolae Iorga și i-au asasinat.

A urmat rebeliunea legionară și Pogromul de la București.

Penetrarea elementelor comuniste în Mișcarea Legionară a început puțină vreme după înființare, în 1927. „Mișcarea Legionară a reprezentat pentru Partidul Comunist din România (PCdR) un concurent însemnat și incomod în lupta pentru cucerirea puterii politice și instaurarea unui stat totalitar, unde lupta pentru putere presupunea „eliminarea concurenților”, dorința de compromitere și distrugere a adversarului. Competiția devine evidentă în condițiile în care, prin Înaltul Decret nr. 3151 din septembrie 1940, Statul Român devine „Stat național-legionar, iar Mișcarea Legionară este singura mișcare recunoscută în noul stat”. Odată cu proclamarea statului național-legionar, PCdR transmitea noi instrucțiuni și directive membrilor săi, în care cerea ca aceștia „să speculeze asemănarea între unele principii comuniste și legionare și să se strecoare cât mai mult în rândurile cămășilor verzi pentru a le compromite; să speculeze toate nemulțumirile, creând cât mai multe dificultăți guvernului“.

„Sovietele – cărora orice complicații de ordin politic intern din România le foloseau – au căutat și reușit prin elementele ce se infiltraseră în rândurile Mișcării Legionare, pe de o parte, să fie informate asupra activității interioare a Mișcării Legionare, iar pe de altă parte de a provoca tot prin aceleași elemente mișcări și acțiuni anarhice conform cu interesele sovietice” declara SSI privind implicarea comuniștilor în Mișcarea Legionară, în urma directivelor și intereselor sovietice.

In „Darea de seamă asupra rebeliunii”, întocmită la sfârșitul lunii februarie 1941 SSI analizează rolul jucat de elemente comuniste în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941 și ciudatele relații dintre Horia Sima și militantul comunist Dumitru Groza („unul dintre cei mai încrâncenați militanți ai extremismului de stânga”) care, cu protecția și aprobarea lui Horia Sima, urma să reorganizeze și să conducă Corpul Muncitoresc Legionar (CML). Conform documentelor din arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră masiv în CML. In arhivele Siguranței și în cele ale Ministerului Muncii se atestă că, între Horia Sima și conducătorii Partidului Comunist ar fi existat relații mult mai vechi, fapt care ar putea explica discrepanța dintre fulminanta propagandă legionară anticomunistă și lipsa de activitate anticomunistă marcantă, în fapte.

Deoarece în PCdR erau înscriși în perioada respectivă circa 1 000 de membri, numărul comuniștilor strecurați printre legionari nu putea fi prea mare. Parte dintre ei au devenit legionari convinși (Petre Țuțea), ceilalți nu au cucerit poziții de conducere (cu mici excepții, ca mai sus) și posibilitatea lor reală de a influența deciziile și acțiunile Mișcării Legionare așteaptă să fie elucidată, dar a fost suficientă pentru a folosi ca un argument atât în mâna lui Antonescu, pentru discreditarea legionarilor față de Hitler, cât și în mâna legionarilor, care s-au grăbit să-i acuze pe comuniști ca principalii agitatori și executanți ai Rebeliunii.

Autoritățile comuniste din România postbelică, prin intermediul Securității au întreținut o evidență a foștilor legionari în scopul racolării de colaboratori. Parte dintre foștii fruntași legionari au fost arestați și supuși - de la caz la caz, în funcție de acordul de a colabora - la regimuri de detenție de diferite grade de duritate. În realitate Securitatea nu a dus lipsă de colaboratori foști legionari.

În afara grupului Antonescu, sentințele Tribunalelor Poporului de condamnări la moarte nu au mai fost executate și până în anul 1963 închisorile fuseseră golite de legionari.

Edificator este cazul lui Radu Lecca, unul dintre cei 13 condamnați la moarte de Tribunalul Poporului din București în 1946, din grupul lui Antonescu. El a fost grațiat cu comutarea pedepsei în închisoare pe viață apoi, aflat în custodia și sub anchetele Securității, a făcut o serie de depoziții în privința regimului pe care îl deservise cu fidelitate, și care au fost adunate într-un dosar special. Istoricul Jean Ancel a lansat supoziția că Securitatea, pe faptul că Lecca, la conducerea „Centralei Evreiești - CE”, a avut un rol principal în Holocaustul românesc, l-a convins să scrie o versiune personală a istoriei României în cel de-al doilea război mondial, care să estompeze Holocaustul. Pentru a-i facilita scrierea acestei cărți i s-a redus pedeapsa la 18 ani și 6 luni și apoi, după începerea scrierii cotroversatelor sale memorii a fost eliberat definitiv din închisoare, în 1963. Vezi și cazurile Radu Gyr, Nichifor Crainic, Marieta Sadova, etc.

Sub presiunea serviciilor secrete americane (CIA) și franceze, care începuseră recrutarea de colaboratori anti-comuniști, participanți potențiali la Războiul rece care se întrevedea, Tribunalul Internațional de la Nürnberg a scos Garda de Fier de sub acuzația de fascism-nazism. Serviciile secrete franco-americane au vrut să se folosească de membrii Gărzii de Fier pentru a face legătura cu grupurile de rezistență din munții României. Așa s-a ajuns și la Horia Sima care, fericit să-și găsească un nou debușeu, a primit oferta franco-americană cu entuziasm. El a recrutat voluntari dintre legionarii români aflați în lagărele de refugiați din Isny, Biberach, Lindfau - din Germania - și în altele din Franța.

CIA a înființat „Oficiul de Coordonare Politică” (O.P.C.), sub conducerea lui Frank Wisner și a șefului operațiunilor secrete al CIA, Gratien Yatsevich, cu misiunea de a recruta refugiați români aflați în Germania, Austria și Iugoslavia în cadrul rețelelor de agenți în țările din blocul sovietic. 100 de legionari voluntari au fost echipați și instruiți în Italia și Grecia, 50 pentru parașutare în România și 50 pentru susținerea lor logistică de la bazele de pornire. Parașutările au început în noaptea de 1 spre 2 octombrie 1952. Au fost lansați Mircea Popovici împreună cu Alexandru Tănase din Băbeni - Vâlcea, într-o zonă de lângă Calafat (au făcut parte din echipa parașutată „Robert"). Apoi au mai fost parașutate alte trei echipe: la 1 iulie 1953, echipa „Pascal", formată din Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi și Făt Savu, în Munții Apuseni; echipa „Jaques", formată din Ion Samoilă, Ion Golea și Ion Tolan, parașutați lângă Agnita în noiembrie 1951, și „Fii Patriei": Sabin Mare, Ilie Rada și Gavril Pop, parașutați în iulie 1953, în zona împădurită dintre județele Satu Mare, Sălaj și Bihor, iar din Grecia a fost parașutat Toma Bebi, care, imediat ce a ajuns la sol, s-a predat Securității și a colaborat cu ea până la prinderea celorlalți 12 legionari parașutați.

Prinși, legionarii au fost judecați ca spioni, condamnați la moarte și executați (împușcați la Jilava).

Legionarii au fost în mare majoritate o bandă de oameni inferiori din punct de vedere spiritual, cu porniri spre cruzime și asasinat, dar și cu dorințe de înavuțire din averile mici, sau mari, ale evreilor In totalitate au constituit o rușine pentru poporul român și nu au fost pedepsiți pe măsura faptelor comise. Mulți din criminali au fost salvați de instanțele judecătorești, inclusiv Zelea Codreanu care a săvârșit un omor chiar în sala de judecată.

Repertoriul legionar era format din câteva zeci de imnuri, multe uitate și pierdute, altele, adunate în broșuri editate de edituri de profil neo-legionar (pecum: Dincă, Sorin (redact.): Cantece legionare - Scribd, 6 martie 2010 și 28 februarie 2011, sau Tota, Ioan-Laurian (edit.): Cărticica de cântece legionare - Noi Dacii, , Editura L.A.M.. Bucuresti, 1997.), pe versurile unor poeți legionari ca Radu Gyr - devenit apoi colaborator cu regimurile lui Antonescu și respectiv, cu presa securității: „Imnul tinereții legionare”, „Marșul legionarilor olteni”, „Imnul muncitorilor”, „Imnul eroilor Moța – Marin”, „Imnul eroilor legionari de la Majadahonda”, „Imnul biruinței”, „Cântec de leagăn”, etc., majoritatea pe muzica lui Nello Manzatti (Ion Mânzatu), Simion Lefter: „Cântecul legionarilor căzuți”, „Cântecul nicadorilor”, „Doina nicadorilor”, „Veniți cu noi”, „Doina închisorilor”, „Hora legionarilor”, „Peste mormântul tău sfânt”, apoi „Imnul Legiunii Arhanghelul Mihail” de Iustin Ilieșiu, „Inainte” de Viorica Lăzărescu, „Cântec de luptă” de C. Savin, „De prin străinele meleaguri” și „Părintească dimândare” de C.Belimace, „Urlă dușmanii” de Par. Cucuetu, „Ștefan vodă” (Marșul legionarilor Vrânceni) de Al. I. Popescu, „Cu fruntea sus” de Virgil Rădulescu și Traian Puiu, „Echipa morții” de Nicu Iancu, „Marșul legionarilor tecuceni”, „Dealul negru” de Misu Gaftoiu, „Ardealul tânăr legionar” de Stefan Curcă, „Imnul românilor secuizați” de Horatiu Comaniciu, „Imnul lagărelor” de Valeriu Cârdu, „Chemarea jertfei” de Bartolomeu Livezeanu , „Marșul biruinței” de V. Zeană, „Doina comandantului”, „Imnul echipei Miti Dumitrescu” de Ion Tolescu, Muzica: I. Cubicec, „În crezul tău” și „Pornesc din neam” de D. Leonties Muzica: I. Roth.

Octavian Racu susține că „Imnul legionarilor căzuți” (sau „Cântecul legionarilor căzuți”?), pe versurile lui Simion Lefter, care deplânge moartea lui Zelea Codreanu, este o compilare din folclorul căzăcesc, pe baza versurilor poetului ucrainean Mihailo Petrenko (1817-1862) (în ucraineană „Взяв би я бандуру”), iar muzica a fost compusă de Vladislav Zaremba (1833-1902), de origine poloneză^[

 

  

ABDICAREA CU PROBLEME

Regele Mihai I a abdicat în schimbul tablourilor şi banilor? De ce 

s-au simţit românii trădaţi pe 30 decembrie 1947 ?

PRIMUL 1 MAI LIBER - 1946

Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza şi alte persoane în tribuna din Piaţa Victoriei cu 

prilejul sărbătoririi primului 1 Mai liber (Romulus Zăroni, Gheorghe Gheorghiu Dej, Teohari

Georgescu, Petru Groza, general colonel Susaikov)

REGELE MIHAI LA TERMINAREA PARADEI DE 9 MAI 1945

Ultima poza cu tribuna oficiala il arata in continuare pe Suveran salutand trupele. Aceiasi Susaikov, 

Groza si Gheorghiu-Dej apar si ei. Tribuna oficială s-a golit, semn al finalului manifestatiei.

REGELE MIHAI LA PARADA DE 9 MAI 1945

De pe scaun, Regele, incadrat de Groza (st.) si Susaikov (dr.) este atent la parada.

RUSII AU INTRAT IN BUCUREȘTI CU CAMIOANE AMERICANE

Mareșalul antonescu și regele Mihai la Chișinău - 1941

Regele Mihai între Groza (stânga) și Susaikov (dreapta), privește defilarea de 9 mai 1945

Finalul manifestației. Groza, Susaikov, regele Mihai și Gheorghe Gheorghiu-Dej au părăsit tribuna oficială și salută trupele ce încheiau manifestația - 9 mai 1945

Churchill, Roosvelt și Stalin

Regele Mihai I a abdicat în schimbul tablourilor şi banilor? De ce s-au simţit românii

 trădaţi pe 30 decembrie 1947 ?

Ion Antonescu și Hitler

Regele și Petru Groza - 6 martie 1945

ADULAREA CRIMINALULUI STALIN DE COMUNIȘTII ROMÂNI

INTRAREA RUȘILOR IN BUCUREȘTI

Rușinea regelui trădător care a fost de acord cu despărțirea frontului nostru din Moldova în înmțelegere cu trădătorii comuniști care serveau URSS

DEMONSTRAȚIE COMUNISTĂ FALSĂ

MAREȘALUL ANTONESCU - CUVÂNTARE

AFIȘ MILITAR 2

AFIȘ MILITAR 1

CARTE POȘTALĂ MILITARĂ 9

AFIȘ MILITAR

CARTE POSTALĂ MILITARĂ 8

CARTE POȘTALĂ MILITARĂ 7

CARTE POȘTALĂ MILITARĂ 5

CARTE POȘTALĂ MILITARĂ 3

CARTE POȘTALĂ MILITARĂ 2

CRAIOVA - LOCALUL BAROULUI DE AVOCAȚI

In ceea ce priveşte localul sunt demn de relevat peripeţiile prin care el a trecut. Baroul Dolj, înfiinţat prin legea din 1864, nu şi-a avut un local propriu al lui cum îl are azi colegiu, cu atât mai mult înainte de această lege, ştiut fiind că au existat şi pe atunci avocaţi numiţi „vechili”. Ei s-au aciuiat pe lângă instanţele de judecată cu care de fapt erau în strânsă legătură, cum era şi firesc, instanţe care în tot acest timp au ocupat mai multe localuri. Astfel, înainte de 1864, localul Tribunalelor şi al curţilor de Apel, erau în Casele lui Bibescu Ion, din str. fostă C.A. Rosetti, azi strada Griviţa Roşie. Aici mai târziu a fost Prefectura Jud. Dolj, apoi Teatrul Naţional după arderea lui în 1928, iar după mutarea Teatrului Naţional în actualul Colegiu Naţional Nicole Bălcescu, aici a fost instalat cinematograful Rio, azi cinematograful 23 August. Mai târziu, după 1864, localurile judecătoreşti au ocupat casele Calamgiu, care au devenit proprietatea apoi a Dr. Atanasescu Ion, instalându-se aici Gimnaziul real de băieţi, iar azi ocupat de 63 unitatea de Pompieri, din str. fostă Gabriel Pery, actualmente strada Oneşti. De asemenea ele au ocupat şi casele din fosta stradă D.A. Sturzda apoi Molotov, azi Karl Marx, unde şi-a avut sediul Ospătăria şcolară, azi Căminul şcoalei tehnice de maiştri. După 1868,şi până la 1889, Curţile de apel şi parte din secţiile tribunalului, s-au mutat în chiliile călugăreşti din localul fostei episcopii a Craiovei (Biserica Sft. Nicolae - Gănescu) ridicată de Biv Vel Stolnicu – Barbu Gănescu, care a fost dărâmată împreună cu chiliile ei pe la 1889, clădindu-se de către fosta Prefectură a Jud. Dolj, pe acel loc fostul Palat de Justiţie, ocupat azi de Sfatul Raional Craiova şi Sfatul Regional Oltenia. Construcţia acelui Palat a fost hotărâtă de Consiliul General al jud. Dolj, în 1884 numindu-se o comisiune pentru studierea lucrării, din care au făcut parte avocaţii: August Peşacov, care era şi Preşedintele consiliului judeţean şi Ion Pazu, care era consilier judeţean.

In proiectul lucrării acestui Palat, s-a prevăzut câte o cameră pentru avocaţi, ataşată pe lângă fiecare sală, a „Paşilor pierduţi”, adică o cameră jos unde erau tribunalele şi alta sus unde erau Curţile de apel având fiecare sala sa „Paşilor pierduţi”. Până la clădirea acestui măreţ local, avocaţii neavând camere speciale amenajate pentru ei şi ca atare nici dulapuri pentru arhiva lor, au trebuit să se mulţumească cu nişte camere mici şi improprii, pe care de abia le puteau obţine de la localurile judecătoreşti. Din această cauză hârtiile şi dosarele erau păstrate prin sertarul vreunei mese, ele pierzându-se cu ocazia mutării, fie că erau păstrate de avocaţii însărcinaţi anume cu aceasta, la domiciliul lor de unde de asemenea s-au pierdut. Aşa se face că, din actuala arhivă a fostului Barou de Dolj, azi Colegiu lipsesc toate actele între 1864 – data înfiinţării legale a Baroului şi până la 1875.

In timpul cât a durat construcţia fostului Palat de Justiţie adică de la 1889-1894, instanţele judecătoreşti au fost mutate provizoriu în vechile case băneşti, unde a fost după aceia Gimnaziul Real, apoi Seminarul, din fosta stradă Sf. Dumitru apoi Grigore Prioteasa și iar Sf. Dumitru. Ele au fost dărâmate pentru degajarea actualei Mitropolii.

In acest local insuficient şi impropriu, Corpul de avocaţi a avut o mică cameră de aşteptare pentru avocaţi. Datorită acestui fapt, când Baroul avea vre-o întrunire, sau alte nevoi mai mari, Decanul trebuia să se adreseze Curţilor de apel, pentru ca să ceară o sală de şedinţă, ceea ce de altfel, astfel de cereri rămăsese tradiţie şi în fostul Palat de Justiţie, din cauza numărului mare de avocaţi din barou. Tot în acest timp, localul judecătoriei a fost mutat provizoriu în casele Puţureanu din fosta stradă St. Dumitru actualmente str. Matei Basarab No 11. După anul 1894, data când s-a terminat construcţia fostului Palat de Justiţie, toate instanţele judecătoreşti au fost mutate în el, activând până în anul 1945, când în urma ocupării de către armata sovietică a acestui Palat ocazionate de război, ele s-au mutat în fostul liceu Regina Elisabeta, actualmente ocupat de Facultatea de Agronomie până în anul 1947 când aceste instanţe s-au reîntors la sediul lor în fostul Palat de Justiţie.

In 1947, ultimul an de viaţă a fostului Barou de Dolj, se găseau înscrişi în el, 321 de avocaţi şi anume 228 av. definitivi, 32 avocaţi stagiari, un apărător şi 53 avocaţi definitivi, avocaţi stagiari şi apărători refugiaţi, începând din anul 1940 din fostele barouri Basarabia şi Bucovina. Din acest număr global de 321 persoane au fost 307 bărbaţi, şi 14 femei. 65

De asemenea este interesant de ştiut că toţi aceşti avocaţi,circa 25 % nu profesau, ei fiind înscrişi numai cu numele ţinând ca să aibă titlul de avocat şi să figureze pe tabelul avocaţilor, întrucât unii aveau venituri fie de la moşie, fie din alte ocupaţii ca profesori, pensionari, cum erau foştii magistraţi, foşti funcţionari publici, etc. Ei ţineau în acelaşi timp să beneficieze de cota legală pe care o aveau avocaţii de la sindicat, cotă pe drept cuvenită pentru munca prestată, ei fiind numai beneficiarii celorlalţi colegi care munceau şi pentru ei. Astfel se explică acest număr excesiv de mare pe care îl avea pe atunci fostul Barou de Dolj. Acesta este pe scurt istoricul fostului barou de Dolj, care a împlinit în 1948, - 84 de ani de existenţă.

            Se credea că localul colegiului de avocaţi îşi găsise ultimul său domiciliu în fostul Palat de Justiţie. Această stabilitate însă a fost de scurtă durată /patru ani/ fiindcă ceea ce s-a întâmplat cu localul fostului Barou de Dolj, s-a întâmplat şi cu localul colegiului. Intervenind alte împrejurări de forţă majoră şi în viaţa colegiului, el a fost silit să se mute din nou din localul său, de data aceasta însă definitiv, după cum se va vedea mai jos. În 1951 a luat naştere la Craiova, o a doua facultate venită prin mutare de la Iaşi şi anume Institutul de Aparate şi Maşini 79 Electrice, care neavând un local mai adecvat unei astfel de meniri, Palatul de Justiţie era singurul care corespundea scopului său, de aceea el a fost şi ocupat de acest institut. Oraşul nostru având acum 2 facultăţi, între care se număra şi Facultatea de Agronomie, s-a înfiinţat şi un rectorat care s-a stabilit tot în Palatul Justiţiei. Facultatea având o bibliotecă vastă de specialitate mai ales având nevoe de întreg Palatul Justiţiei şi deci şi de camerele ocupate de colegiu cu biblioteca lui. Din cauza acestei situaţii create, instanţele judecătoreşti şi ca atare şi Colegiul de avocaţi, în luna octombrie 1951 ele au părăsit Palatul de Justiţie. În ceea ce priveşte Colegiul avocaţilor Dolj, a fost mutat în imobilul fost al Dr. Poenaru din str. Brestei nr. 32. casă spaţioasă care se preta pentru această instituţie. În 1952 luna iulie, în vederea alegerilor de deputaţi din Marea Adunare Naţională, s-a înfiinţat Frontul Democraţiei Populare, care neavând un local propriu, Colegiul a trebuit ca să cedeze Frontului imobilul său, el mutându-se în Calea Unirii nr. 81. După o lună de zile însă, localul trebuind să fie ocupat de U.C.F.S. (Uniunea de Cultură Fizică şi Sport), colegiul a fost mutat din nou în casele din str. Severinului nr. 35, ale tov. Bărbulescu. Cum însă camerele ocupate de el, erau insuficiente pentru nevoile colegiului, biroul colectiv de asistenţă juridică Craiova, a fost nevoit să se mute în 2 cămăruţe din imobilul fostului preşedinte al Curţii de Apel Craiova, C. Poenaru, iar arhiva colegiului a fost mutată în pivniţa acestor cămăruţe, care fiind igrasioase, multe din dosare s-au deteriorat. Terminându-se alegerile de deputaţi, Frontul Democrat Popular încheindu-şi operaţiile şi imobilul Dr. Poenaru devenind iar liber, Colegiul avocaţilor şi-a reluat reşedinţa după câtva timp de peregrinare.

Dar nici în acest imobil colegiul n-a stat mult, deoarece în vederea înfiinţării cetăţii universitare, el a fost solicitat şi apoi ocupat de Institutul de Agronomie, în raza căruia cădea acest imobil. Colegiul mutându-se în 1956 din această cauză în imobilul fostului Nicu Popp din str. Mihai Viteazu nr. 11, ocupat până atunci de Procuratura Militară. În 1958, Institutul de Maşini şi Aparate Electrice, mutânduse din Craiova, instanţele judecătoreşti, deci şi Colegiul s-au înapoiat în fostul Palat de Justiţie, unde n-a apucat bine ca să se instaleze, când acest Palat a fost ocupat de sfaturile populare Regional, al Raionului Craiova şi al Oraşului Craiova, precum şi de Institutul de Proectări Regional, rămânând totuşi aripa Palatului dinspre Bdul Republicii în folosinţa Rectoratului Universitar. Aşa se face că, Colegiul avocaţilor s-a reîntors în fostul său sediu din str. Mihai Viteazu nr. 11 în care s-a găsit până după 1990 şi care mutare pare să fie definitivă. Din cauza atâtor mutări pe care le-a suferit colegiul în localuri necorespunzătoare, de multe ori pe timp ploios, multe din dosarele avocaţilor, dosare de arhivă, cărţi şi alte materiale din inventarul colegiului s-au deteriorat iar altele s-au şi pierdut.

După 1990 Baroul avocaților și-a cumpărat un local corespunzător și generos într-un bloc nou la intersecția dintre Calea București și Str. Carol I.

CRAIOVA - COLEGIUL de AVOCAȚI

Incă de la punerea mâinii pe puterea politică, comuniștii au avut ca un țel principal subordonarea justiției în întregul ei. La 19 ianuarie 1948, a intervenit legea nr.3 prin care au fost desfiinţate Barourile de avocaţi pe judeţe, înfiinţându-se Colegiile de avocaţi din România, la început tot pe judeţe. Această lege, a fost opera noului regim de democraţie populară, instaurat în urma înlăturării regimului burghezo-moşieresc, prin care şi barourile luaseră drumul socialist ca şi celelalte instituţiuni din ţară, Această lege, a fost opera noului regim de teroare politică numit de democraţie populară, instaurat în urma înlăturării regimului burghezo-moşieresc, prin care şi barourile au luat drumul socialist ca și celelalte instituţii din ţară.

Aceste colegii sunt conduse de un preşedinte care a luat locul decanului şi de membrii consiliului ca şi mai înainte. De asemenea fosta Uniunea a Barourilor de Avocaţi din România a devenit Uniunea Colegiilor de avocaţi din R.P.R. Prin decizia Ministerului de Justiţie nr. 2033 din 11 martie 1948, s-au fixat numărul membrilor la Colegiul de avocaţi Dolj la 100 avocaţi definitivi şi 15 avocaţi stagiari; iar prin decizia Ministerului de Justiţie din 6 mai 1948 s-a fixat numărul avocaţilor de pe lângă cele 12 judecătorii din judeţul Dolj, la 50 de avocaţi definitivi şi stagiari.

Ca rezultat al legii din 19 ianuarie 1948, Ministerul Justiţiei prin decizia din 28 ianuarie 1948 a numit la conducerea colegiului, o comisie interimară, compusă dintr-un preşedinte şi 6 membrii în 69 persoanele: Tov.av. Cornel Magheţu ca preşedinte, iar ca membrii: Popescu Nicolae (Niculcea), Popilian Nicolae, Liberman Lupu, Vlăsceanu Xenofon şi Eschenasi Marcel. Numirea lui Cornel Maghețu ca preşedinte al Colegiului s-a datorat faptului că în acel timp făcea politică social-democratică, pe care comuniștii încă o acceptau.

Av. Popescu N. Niculcea, unul din membrii Colegiului de mai sus, a fost înscris în fostul Barou Dolj, ca avocat în 1938, ca licenţiat în drept din Iaşi. El activase la formarea grupelor de partizani în sudul judeţului Dolj, în legătură cu P.C.R, iar după 1944, a făcut parte din Partidul Comunist Român. In 1945-1946 a fost ajutor de primar al oraşului Craiova. In 1948 ianuarie 19, Ministerul de Justiţie l-a numit în Comisia Interimară a Colegiului de Avocaţi Jud. Dolj, ca membru, sub prezidenţia av. Cornel Magheţu. In 1948 iunie 15, a fost numit de Ministerul Justiţiei ca preşedinte al Colegiului de avocaţi Dolj, activând în această calitate până la 1950. Mai târziu acest Popescu Niculcea a fost numit profesor la catedra de Ştiinţe – sociale = marxism la Institutul de maşini şi aparate electrice din Craiova. N-a mai făcut parte din Colegiul avocaţilor din cauză de incompatibilitate între profesiunea de avocat şi aceia de professor

In 1935 a fost înscris în Baroul Dolj, ca avocat,Vlăşceanu Xenofon, având doctoratul în drept de la Universitatea din Cluj. El avea idei comuniste, ca şi fratele său mai mic Vlăşceanu Aurel, Datorită acestui fapt se explică gestul plin de aroganță făcut cu ocazia numirii sale de către Ministerul Justiţiei ca membru în prima Comisie Interimară a Colegiului de Avocaţi Dolj, la 19 ianuarie 1948, când a demisionat în scris chiar a doua zi de la numire, pe motivul că nu poate sta „alături de preşedintele colegiului care s-a dovedit de a fi avut o atitudine anti-democratică”. A avut de asemenea o atitudine crâncenă când Mareşalul Antonescu, întrebând intelectualii dacă îi aprobă actele sale de guvernare, el a fost printre puţinii avocaţi care au răspuns „NU” categoric. Gestul său de atunci a fost mult şi viu comentat de toţi colegii şi magistraţii tribunalului.

Prin numirea în magistratură a preşedintelui Cornel Magheţu, Comisia Interimară a Colegiului descompletându-se, Ministerul Justiţiei prin decizia din 15 iunie 1948 a numit o Comisie Interimară cu următoarea compunere: Popescu N. Niculcea, ca preşedinte, Gabrielescu Valentin ca vicepreşedinte, iar ca membrii: Eschinasy Marcel, Iancu Zimel, Gh. Socoteanu şi Victor Popescu. Acestei comisiuni i-a revenit importanta sarcină de a primi înscrierile în colegiu a foştilor avocaţi din Baroul Dolj conform legii în vigoare când au fost primiţi în colegiu 95 avocaţi şi 16 stagiari. În 1950, Ministerul Justiţiei a numit o nouă comisie interimară la Colegiul de Avocaţi Dolj în persoanele: Popilian Nicolae ca preşedinte, iar ca membrii: Vlăşceanu Xenofon, Stănescu Iulian, Victor Popescu, Badea Viaşu şi Popescu Niculcea, iar în 1951, av. Victor Popescu a fost înlocuit cu av. I. Bratu. Ministerul Justiţiei prin adresa nr. 60782/952, a numit o nouă Comisie interimară la conducerea Colegiului Avocaţilor Dolj, compusă dintr-un preşedinte şi din 8 membrii în loc de 6, în persoana lui Popilian Nicolae ca preşedinte, iar ca membrii avocaţii: Bratu Ion, Colhon Octavian, Titus Constantinescu, Dumitrescu Mircea, 71 Mohoşeanu Tudor, Păunescu Gh., Spiridonescu Aurel şi Vlăşceanu Xenofon.

Popilian Nicolae, ocupase locul de consilier şi în fostul Barou de Dolj, când a fost însărcinat cu poliţia profesională al cărui director a şi fost, dovedindu-se în această direcţie un activist emerit. Ca preşedinte, a avut o activitate prodigioasă. A obligat pe avocaţi să ţină conferinţe în cadrul Societăţii pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii, depunând referatele respective. A luat dispoziţii ca să facă de securitate la colegiu, avocaţii şi salariaţii la zilele festive. A dispus ca în fiecare dimineaţă înainte de începerea proceselor să se citească la colegiu, articolul de fond al ziarului „Scânteea”. De asemenea a obligat pe avocaţi să ţină conferinţe în cadrul „Luptei pentru pace”. A instituit procesul modern. A instituit schimbul de experienţe cu alte colegii şi în mod efectiv întrecerea în muncă după sistemul socialist. a instituit diferite sisteme de învăţătură şi cursuri pentru cultura politică juridică şi culturală marxistă. De asemenea cursuri de limbă rusă cu frumoase realizări. În ceea ce priveşte latura politică extra-profesională d-sa a avut o situaţie excepţională. A fost apărătorul în procesele celebre de 72 la Consiliile de răsboi (Tribunalul Militar Craiova, a tov. GheorghiuDej, Chivu Stoica, Moghioroş, Ceauşescu şi alţii) în anul 1936. Gazeta ceferiştilor apărută cu această ocazie, a fost redactată şi administrată în casa sa din Craiova, din str. Alex. I. Cuza.

A prezidat A.P. din regiunea Oltenia, ajutând pe acei înapoiaţi din lagăre şi din spitale, instituind campaniile şi caravanele pentru frontul de apus împreună cu tov.Macavei, Roşianu ş.a. D-sa a fost numit Preşedinte al comisiei electorale pentru alegerea primelor sfaturi populare din Craiova. Ca preşedinte, a condus Colegiul de Avocaţi de la 1950- 1953, luptând ca să menţină şi colegiul la înălţimea ajunsă de fostul Barou de Dolj, lucrând pentru el cu demnitate şi sârguinţă şi reuşind în parte ca să creeze prin măsurile luate un avocat de tip nou. Prin comportarea sa în noua politică a ţării, ca luptător şi apărător al fruntaşilor comunişti în frunte cu tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej, la Tribunalul Militar din Craiova, i s-a acordat la ieşirea sa din profesie pentru limita de vârstă (75 ani) pensia de merit.

La 1 iunie 1950, s-a realizat o transformare structurală a prefacerii în ceea ce priveşte raporturile avocaţilor între ei, care din individualiste au devenit tovărăşeşti, cât şi în ceea ce priveşte raporturile avocaţilor cu împricinaţii. Într-adevăr, la 1 iunie 1950, birourile particulare ale avocaţilor au fost desfiinţate, înfiinţându-se în locul lor birouri colective de avocaţi. Avocaţii de la această dată nu au mai avut voie să mai primească clientelă acasă, care le era dată numai prin birourile colective de către directorul lor, ei depunând muncă în colectiv. Prin această lege, Colegiile de avocaţi au fost asimilate cu organizaţiile obşteşti. In 1952, înfiinţându-se colegiile de avocaţi pe regiuni, Colegiului de avocaţi regiunea Craiova, i s-au atribuit 20 de birouri colective de avocaţi şi anume: BCAJ Craiova, Balş, Băileşti, Amaradia, Bălceşti, Baia de Aramă, Bechet, Caracal, Corabia, Cărbuneşti, Calafat, Cujmir, Filiaşi, Novaci, Pleniţa, Strehaia, Segarcea, Tg. Jiu, Tr. Severin, Vînju Mare.

Fiecare din aceste birouri colective, erau conduse de câte un director, care repartiza procesele avocaţilor. Ei erau puşi sub directa supraveghere a tov. Preşedinte al Colegiului.

RECENSĂMÂNT 1930 ROMÂNIA

Populația României, conform recensământului din 1930, număra 18.025.237 locuitori, care locuiau în 3.570.399 case. Pe provincii istorice situația era următoarea: Oltenia1.516.477; Muntenia  4.026.005; Dobrogea 811.332; Moldova 2.413.123; Basarabia 2.865.506; Bucovina 845.903; Transilvania 3.217.149; Banat 942.072;  Crișana-Maramureș 1.387.675. Populația orășenească în 170 de orașe și comune urbane era de 3.623.044 locuitori.

ROMÂNIA - PROTESTE

Sunt mândru de poporul meu care s-a opus cu dârzenie încercărilor guvernării murdare a P.S.D. de a proteja corupția prin legislație permisivă. Sunt bucuros că s-a afirmat o nouă generație de români care știu că trebuie să se opună abuzurilor și mașinațiunilor josnice ale guvernanților din noua  “Ciumă Roșie”. La început de an 2017 sute de mii de români cu energie se opun corupției și șarlatanilor din govern prin proteste de stradă uneori grandioase, arătând lumii fondul democratic al României, primind din toată lumea aprecieri măgulitoare.

Am să consemnez în acest articol evoluția protestelor așa cum am consemnat-o mai ales din comunicatele presă necorupte de mizeria guvernamentală.

Primul protest a avut loc chiar în ziua de miercuri 18 ianuarie 2017 când mizerul de slugoi devenit ministru de justiție, Florin Iordache a anunțat că ministerul său pregătește o lege a grațierii. Atunci românii au înțeles că este vorba de o lege care să scape de condamnări și să protejeze pe toți PENALII din PSD. Legea era prezentată cu falsitate ca un act de clemență pentru circa 2500-3000 de oameni din penitenciare și ca o ușurare a condițiilor de detenție.

Drept reacție, mii de români s-au mobilizat și au ieșit în acea miercuri în stradă. Aproximativ 3.000 de persoane au protestat la Guvern, unde au scandat „Jos penalii!” și „DNA să vină să vă ia!”. Oamenii s-au adunat și la  Cluj Napoca, Sibiu, Iaşi, Craiova, Timișoara, Oradea, Constanța și multe alte orașe.

Un al doilea protest a urmat în 22 ianuarie. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, în semn de protest față de Legea grațierii și modificare Codurilor Penale. Protestatarii au strigat „PSD, ciuma roșie”, „DNA să vină să vă ia”, „Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta”. 

Conform estimărilor oficiale,  30.000 de oameni au protestat în Capitală, în Cluj s-au adunat 5.000 de persoane, Constanța - 1.500, Sibiu și Iași - peste 1.000, Timișoara - peste 2.000. Un moment important a fost apariția în Piața Universității din București a președintelui Klaus Iohannis, care a declarat că a ieșit în stradă pentru a-și manifesta dezaprobarea că un grup de politicieni cu probleme penale vor să slăbească statul de drept și este „nadmisibil”. Oamenii l-au salutat și i-au strigat numele. 

Al treilea protest a avut loc în 29 ianuarie. Peste 100.000 de români au scandat în București și în zeci de orașe din țară împotriva ordonanțelor Guvernului PSD. În Capitală, în Piața Victoriei s-au adunat peste 50.000 de manifestanți, care au scandat: „PSD/Ciuma Roșie", „Fără grațiere" , „Hoții!", „DNA/ Să vină să vă ia", „Nu amnistie/Democrație!". Totodată, oamenii au cerut demisia ministrului Justiției, Florin Iordache, și a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.

Manifestările au avut loc cu o zi înainte ca Ministerul Justiţiei să organizeze o dezbatere publică pe tema acestor proiecte legislative. Astfel, protestatarii au mers în marș la Ministerul Justiţiei, Consiliul Național al Audiovizualului, sediul Avocatului Poporului și sediul Guvernului din Piața Victoriei. La Cluj, numărul protestarilor a fostla circa 15.000. În multe orașe din țară au fost proteste masive. La Sibiu - peste 10.000 de protestari, la Timișoara - peste 11.000, la Brașov - circa 3.000 de persoane, la Iași - peste 3.000, la Constanța - peste 1.000 de persoane. 

Al patrulea protest a avut loc în 31 ianuarie și a marcat începutul a 12 zile de proteste consecutive. Peste 15.000 de persoane s-au mobilizat rapid, în Capitală, pentru a reacționa la decizia Guvernului de a adopta pe ascuns OUG privind grațierea și modificarea Codului penal și de procedură penală, fără să țină cont de protesele masive de stradă. La scurt timp, președintele Klaus Iohannis a publicat, pe contul său de Facebook, o reacție după adoptarea OUG privind modificarea Codurilor Penale. Șeful statului a notat că misiunea sa este „restabilirea statului de drept”, dar și că „sfidarea PSD la adresa poporului este deplină”.

În seara de 1 februarie: 300.000 de oameni au potestat, în toata țara. Dintre aceștia, 150.000 au manifestat la Guvern. Ministrul Justiției, Florin Iordache, a încercat din nou să minimizeze efectele ordonanței, spunând că „nu e nimic ilegal sau imoral” în textul ordonanței. Între timp, ambasadele a șase țări occidentale, partenere ale României, își exprimă îngrijorarea și cer Executivului să nu abandoneze lupta anticorupție. După ora 22.30, în Piața Victoriei din Capitală, au apărut suporterii din galeriile echipelor de fotbal, care au aruncat cu petarde spre jandarmi. În vreme ce manifestanții strigau „fără violență!”, jandarmii au izolat Piața și au aruncat cu gaze lacrimogene. În urma conflictului, mulți protestatari au plecat spre case. ​

In seara de 2 februarie, aproximativ 80.000 de oameni au scandat în fața Guvernului „Comunismul n-a murit, este Dragnea travestit”. La nivel național, peste 100.000 de oameni au ieșit în stradă. La București, la ora 22.30, conform estimărilor oficiale, se aflau în Piața Victoriei 80.000 oameni, număr în scădere. La Cluj, sunt 40.000 de oameni, la Timișoara - 20.000, la Iași - 8.000, iar la Sibiu 10.000 și Brașov - 5.500. Șapte persoane au fost reținute pentru implicarea în incidentele din Piața Victoriei, de miercuri seară, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.  Acuzaţiile sunt: ultraj, tulburarea linistii si ordinii publice, port si folosirea de obiecte periculoase. O a opta persoane este cercetată, dar oamenii legii nu au luat încă măsuri preventive contra ei. 

In seara de 3 februarie,  peste 350.000 de oameni au protestat în întreaga țară împotriva Guvernului Grindeanu. 150.000 s-au manifestat la București, în Piața Victoriei, iar peste 50.000 la Cluj. S-a scandat „Hoții!" sau „PSD, Ciuma roșie!". Pentru prima oară la un protest, în Capitală au fost proiectate mesaje gigant pe clădiri, cu mesaje anti-PSD și împotriva Guvernului Grindeanu. 

Și în celelalte orașe din România s-a înregistrat un număr impresionant de persoane. Peste 50.000 de persoane au ocupat Piața Unirii din Cluj, precum și străzile laterale ale pieței. La protestele din Cluj participă și o trupă de toboșari celebri, Cercul Întreg. În Constanța s-au strâns peste 10.000 de oameni, printre care și o persoană ce se află în căruciorul cu rotile. In Sibiu s-au strâns peste 20.000 de persoane, iar în Timișoara - peste 25.000 de oameni.

In cursul zilei de 4 februarie a avut loc Marșul copiilor. Aproximativ 10.000 de părinți cu copii au protestat în fața Guvernului, unde au transmis Executivului: „Lăsați-mă, vă rog, să trăiesc în țara mea!”. În cursul serii, în Bucureşti şi în ţară au protestat peste 420.000 de oameni. Presiunea străzii i-a făcut pe social-democrați să dea un pas înapoi, astfel că au anunțat abrogarea OUG 13.

In seara de 5 februarie, peste 300.000 de oameni au protestat în fața Guvernului. În toată ţara, peste 600.000 de manifestanţi au ieşit în stradă. Cabinetul Grindeanu a abrogat OUG controversată. Și la Palatul Cotroceni, 1.000 de contramanifestanţi au cerut demisia preşedintelui Klaus Iohannis.

In seara de 6 februarie, au continuat protestele față de Ordonanța privind Codurile Penale, chiar dacă actul normativ a fost abrogat. Protestele față de Ordonanța privind Codurile Penale continuă şi luni, chiar dacă actul normativ a fost abrogat. Peste 25.000 de oameni au ieşit în stradă. La Cotroceni, aproximativ 1.000 de persoane au cerut demisia preşedintelui

In seara de 7 februarie, peste 6.000 de manifestanţi au strigat „Zi de zi aici vom fi!". La Cotroceni, aproximativ 1.500 de persoane au cerut demisia preşedintelui Iohannis. S-a scandat: „Vă dăm suta înapoi numai să scăpăm de voi!”, „Refuz! Refuz! Refuz acest abuz!”, „Jos guvernul mincinos!”, „Cine nu sare nu vrea schimbare!”, „În democrație, hoții stau la pușcărie!”, „Iliescu nu fi trist și Dragnea e comunist!” și „Dragnea și ai lui, trădători neamului!”.

In seara de 8 februarie, aproximativ 7.000 de oameni au protestat împotriva Guvernului Grindeanu, în Piața Victoriei. La Cotroceni, aproape 200 de persoane i-au cerut demisia președintelui Iohannis. Manifestanţii au scandat „Hoţii", „Demisia", au cântat imnul şi au aprins lanternele telefoanelor mobile. 

In seara de 9 februarie, peste 5.000 de persoane au scandat împotriva Executivului. Aproximativ 400 de persoane au cerut, în faţa Palatului Cotroceni, demisia preşedintelui. Manifestanții au scandat: „Votați Ordonanța 14!”, „Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați!”, „Hoții!”, „PSD, ciuma roșie!”, „Nu mai vrem hoţie, vrem democraţie!”, „Vă dăm suta înapoi, numai să scăpăm de voi!”, „Guvern de hoţi şi de mafioţi!”, „Tăriceanu şi ai lui, slugile Kremlinului!” şi „Rămânem uniţi, nu ne păcăliţi!”.

In seara de 10 februarie, peste 7.000 de persoane au scandat, în Piaţa Victoriei, lozinci împotriva Cabinetului Grindeanu. Şi la Cotroceni, zeci de persoane au manifestat împotriva preşedintelui Klaus Iohannis.

In seara de 11 februarie, Aproximativ 10.000 de protestatari au manifestat, în țară, în ciuda temperaturilor scăzute. În fața Guvernului au demonstrat aproximativ 5.500 de persoane, iar alte 300 au cerut demisia președintelui Iohannis, la Palatul Cotroceni.

In seara de 12 februarie, 70.000 de persoane au lansat „Operațiunea Tricolorul”, în Piața Victoriei. Alte 30.000 au protestat în marile orașe. Românii din Paris, Dublin și Berlin, solidari cu protestatarii din țară. Și la Palatul Cotroceni au manifestat aproximativ 1000 de persoane.

In seara de 13 februarie, aproximativ 1.000 de persoane au cerut demisia Guvernului PSD, la Palatul Victoria. Alte câteva sute au demonstrat, în mai multe orașe din țară. Și la Palatul Cotroceni s-au strâns câteva sute de persoane.

In seara de 14 februarie,  peste 1.000 de persoane au demonstrat în Piața Victoriei. Situația în alte orașe: Sibiu - zeci de manifestanți au cerut demisia Guvernului; Oradea - au protestat aproximativ 30 de persoane; Constanța - aproximativ 30 de persoane; Brașov - 50 de persoane; Timișoara - 50 de persoane; Craiova - 20 de persoane; Ploiești - câteva zeci de persoane; Iași - 20 de persoane.

In seara de 15 februarie, în Piața Victoriei au fost peste 700 de protestatari. Alte câteva sute au manifestat și în alte orașe din România.

Pe data de 16 februarie în Piața Victoriei, din Bucureşti, sunt aproximativ 5.500 de manifestanți, potrivit unor surse oficiale, citate de Agerpres. Vremea era foarte geroasă.

Ca și în serile precedente, protestatarilor le-a fost pus la dispoziție ceai cald.

Oamenii au pancarte pe care scrie: "Ghiță, te aștept diseară la portiță, iar pe Bombonica la mititica'', ''Vrem în România, nu în Ro-hoția'', ''Ceaușescu nu a murit, și-a lăsat mustață'', ''Nu amnistie!'', ''#Rezist pentru România mea'', ''Pesediști pensionari, nu mai apărați penali!'', ''Trezirea, pierdem democrația'', ''DNA să vină să vă ia'', ''PSD, reformează-te'', ''Dragnea și Tăriceanu, expirați politic''. Ei strigă: ''Nu plecăm'', ''Cine nu sare, nu vrea schimbare'', ''Noaptea, ca hoții'', ''Rușine să vă fie'', ''Jos penalii'', fluieră și unii manifestanți bat la tobe.

Peste 1.000 protestatari s-au adunat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, la Sibiu sunt 1.000 de oameni în stradă, iar la Iaşi, protestele continuă în ciuda faptului că este cod galben de ninsoare, transmite Mediafax.

In ziua de 17 februarie în Piața victoriei s-au adunat din nou protestatari perseverenți.

Protestele au continuat și în săptămânile următaore cu participarea unui număr mai redus de manifestanți perseverenți, care ocupau Piața Victoriei încă de dimineață în număr mic ce cerștea semnificativ către seară, când oamenii ieșeau de la serviciu, sau din instituții de învățământ.
Guvernul Grindeanu a fost obligat să anuleze Ordonanța de Guvern Nr. 13, dar și pe următoarea Nr. 14, care o anula pe prima, dar avea niște scăpări periculoase pentru analiștii foarte atenți.