ROMANIA - REGINA MARIA IN PLINA GLORIE A INCORONARII LA ALBA IULIA



Regina Maria scriindu-și jurnalul

Regina Maria la încoronare - Coroană bizantină
de 5 Kg cu însemn al svasticii



Regina Maria a tuturor romanilor

Regina Maria pe tron

Regina Maria la încoronare








Regina Maria în plină glorie

Incoronarea de la Alba Iulia

Constantin Argetoianu scria că regina Maria s-a visat Împărăteasa tuturor Românilor – şi a reuşit să îşi atingă visul. În timpul Primului Război Mondial, când regele Ferdinand cocheta cu ideea cedării în faţa Germaniei, regina Maria a fost cea care a ţinut vie speranţa victoriei spunând că “Marea Britanie nu pierde războaiele”. După încheierea războiului, regina Maria a devenit un diplomat activ la Paris pentru a obţine recunoaşterea unirii Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei cu România. Toată viaţa ei a fost preocupată de propria imagine şi obişnuia să spună că “a dat României o faţă vie”. Într-adevăr, chipul Reginei Maria s-a confundat în epocă cu chipul României Mari. Imaginile de mai jos arată că regina Maria ştie să îşi poarte coroana de cinci kilograme de aur şi personifică România Mare mult mai bine decât orice alte imagini ale familiei regale.

La 15 octombrie 1922 Ferdinand şi Maria erau încoronaţi la Alba Iulia ca regi ai României Mari. Cu această ocazie Regina Maria a purtat o coroană de aur de 5 kilograme, făurită după modelul coroanelor bizantine femeieşti purtate de soţiile voievozilor români – o coroană aproape identică cu cea purtată de doamna Despina a lui Neagoe Basarab în fresca de la mănăstirea Curtea de Argeş. Ca o notă paralelă: coroana Sfântului Ştefan, simbolul Ungariei, este şi ea o coroană feminină bizantină, cu lănţişoare de aur care atârnă pe lângă urechi.
Un fapt puţin remarcat la coroana purtată de Regina Maria a României la Alba Iulia a fost că lănţişoarele de la urechi se încheie cu discuri în care sunt încastrate svastici. Trebuie spus că svastica nu apare doar pe primele bancnote sovietice sau chiar pe primele uniforme ale Armatei Roşii, ci şi în alte locuri surprinzătoare. Coroana de aur a Reginei Maria poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. La Alba Iulia regele Ferdinand a purtat coroana de oţel a României, făurită în urma războiului de independenţă. În imaginea de mai jos se poate vedea svastica de care vorbeam pe pieptul Reginei Maria. Cumva prima jumătate a secolului al XX lea s-a desfăşurat în Europa sub semnul svasticii, doar că nu cunoaştem toate detaliile.
Svastica la sovietici

Intre 1917-1920 svastica era un simbol oficial la Moscova bolşevică. Această curioyitate a fost deyvăluită de istoricul român basarabean Veaceslav Stăvilă.

ROMA V - TERMELE LUI TITUS

Impăratul Titus a construit termele sale pe Oppius, pe un mic promontoriu al colinei Esquilin, în imediata apropiere, spre apus de palatul Domus Aurea al lui Nero, abandonat după moartea aceluia și imediat la nord față de Colosseum. Construcția s-a făcut cu rapiditate, între anii 79-81 e.N, probabil peste instalațiile termale preexistente la Domus Aurea. Graba s-a datorat și dorinței ca termele să fie inaugurate odată cu Colosseum-ul și cu jocurile  magnifice programate.

O parte a construcției s-a așezat chiar peste unele porțiuni ale palatului care scandalizase Roma cu puțin înainte de a veni la tron Vespasianus, întemeietorul dinastiei Flavienilor, dinastie care s-a limitat la el și la fii săi, Titus și Domitianus. Lucrările s-au desfășurat concomitent cu cele de finalizare ale Colosseum-ului. De la Colosseum se ajungea la Termele lui Titus urmând o mare scară.

Suprafața Termelor lui Titus a fost modestă, în jur de 105 X 120 metri, cu dispunerea simetrică încăperilor față de o axă și de o sală centrală, fapt ce anunța planurile viitoarelor mari terme (ale lui Traianus, Caracalla și Diocletianus). Unele vestigii puțin importane, formate numai din zidărie, au mai rezistat pe o stradă la nord de Colosseum. Se poate afirma, totuși, că acele terme nu mai există.

Faptul că Termele lui Titus nu au avut o dimensiune îndestulătoare este dovedit și de decizia lui Traianus de a ridica propriul stabiliment cu aceeași destinație, în imadiata lor apropiere, viitoarele Terme ale lui Traianus. Mult mai vaste, acelea au ocupat o suprafață în imediata apropiere, la nord-est, după numai patru decenii.

Planul Termelor lui Titus este bine cunoscut, dar săpăturile au fost astupate, astfel încât nu se mai poate vedea nimic astăzi. Cu excepția ruinelor foarte modeste de la nord de Colosseum, care au aparținut unei exedre. Alte vestigii din zonă aparțin sau fostului palat Domus Aurea, sau Termelor lui Traianus.

In terme se întâlneau personajele importante din societatea romană, oferind loc de refugiu pentru relaxare și loc de acomodare între ele.

Construind Colosseum-ul și termele peste Domus Aurea, Vespasianus și Titus au vădit o intenție fermă de a elimina amintirea lui Nero din spiritul poporului roman.

ROMA V - TERMELE LUI DIOCLETIANUS

Cele mai vaste terme din Roma au fost ridicate din inițiativa împăratului Diocletianus (284-305 e.N), dar sub supravegherea împăratului partener la domnie, Maximianus (285-305 e.N), numit Augustus pentru partea de apus a imperiului. Construcția Termelor lui Diocletianus a început în anul 298 e.N, și au fost inaugurate, în anul 306 e.N, după abdicarea celor doi împărați.

Termele s-au proiectat pentru a servi cartierele populare de pe Qurinal, Viminal și Esquilin. Ele se aflau în nord-estul orașului, pe colina Viminal. Inscripția de dedicație a fost reansamblată din multe fragmente și așezată la intrarea Muzeului Național Roman, muzeu amenajat astăzi în vechil edificiu de băi. Ea consemna:

D(omini) N(ostri) Diocletianus et Maximianus invicti / seniores Aug(usti) patres imp(eratorum) et Caes(arum), et d(omini) n(ostri) Constantius et Maximianus invicti seniores Aug(usti) [patres i]mp(eratorum) et Caes(arum) et / d(omini) n(ostri) Constantius [et Maximia]nus invicti Aug(usti) et / Severus et Maximi[nus no]bilissimi Caesares thermas felic[es Dio]cletianas, quas / Maximianus Aug(ustus) rediens ex Africa [sub ?] / praesentia maie[statis] disposuit ac / fieri iussit et Dio[cletiani] Aug(usti) fratris sui / nomine consecra[vit, coe]mptis aedificiis / pro tanti operis [magn]itudine omni cultu / perfectas [Romanis suis] dedicaverunt ^[].

** Stăpânii noștri invincibili Diocletianus și Maximianus, Auguști stăpâni, părinți de împărați și de Cesari și stăpânii noștri Constantius și Maximianus, Auguști invincibili și Severus și Maximinus, nobili Cesari, au dedicat iubiților lor romani, fericitele terme ale lui Diocletianus ; Maximianus Augustus la reîntoarcerea din Africa, în prezența Majestății Sale, a decis și a ordonat construcția și le-a delicat în numele lui Diopcletianus, fratele său; edificiile s-au ridicat pentru o operă de amploare și somptuoasă terminată în cele mai mici detalii**.

Ocupate astăzi de biserica Sfânta Maria a Ingerilor  și a Martirilor și de Muzeul Național Roman, cele câteva săli care mai suzistă din magnificul edificiu, cu boțile lor cutezătoare, permit a se imagina cum a arătat el în perioada splendorii sale.

Pentru a se face loc termelor s-au demolat multe alte construcții. In acea epocă nu se mai obișnuia marcarea cărămizilor, dar pentru această lucrare s-a reluat obiceiul marcării.

După jefuirea Romei de către vizigoți, în anul 410 e.N și de către vandali, în anul 455 e.N, termele acestea au rămas parțial în funcțiune până în anul 537 e.N, când apeductele au fost tăiate de către ostrogoții, conduși de Vitiges, și chiar de generalul bizantin Belizarie. Acesta din urmă a folosit apa pentru a inunda șanțul de apărare al Romei și a înpiedica asediul inamicilor, el fiind retras între ziduri cu o mică armată bizantină.

Similar ca formă și talie cu Termele lui Caracalla (și ale lui Traianus), dar de două ori mai mari, termele lui Diocletianus au suferit soarta tuturor marilor monumente romane, fiind utilizate, pe parcursul secolelor, drept carieră de materiale pentru diverse alte construcții utilitare sau pentru locuințe private. Se știe că o parte a mărețului edificiu a servit ca arie de dresaj a cailor.

Caldarium-ul (intrarea de astăzi în biserica Sfânta Maria a Ingerilor și a Martirilor) a păstrat o asemenea majestate încât a atras și inspirat artiștii de după sec.al 15-lea. Andrea Palladio a făcut desene foarte complete ale monumentului.

In 1561, în Frigidarium (sală centrală basilicală) s-a trecut la construirea unei biserici, pe locul căreia existase înainte o capelă alăturată zidurilor antice, capelă dedicată Ingerilor și păzită de un călugăr. In același timp călugării din ordinul Chartreux făceau presiune pentru a obține un nou local de mănăstire. Papa Pius al IV-lea (1559-1565) a însărcinat pe Michel Angelo, care avea atunci 86 de ani, să transforme capela în basilică și a cedat-o călugărilor. Primul edificiu a fost terminat în 1564. Așa s-a născut biserica Sfânta Maria a Ingerilor și a Martirilor. A primit această consacrare deorece tradiția spunea că Termele lui Diocletianus fuseseră construite cu 40.000 de creștini reduși la muncă forțată, pe timpul ultimei mari perzecuții, din anul 303 e.N.

Proiectul lui Michel Angelo pentru biserică a respectat cu strictețe arhitectura antică a monumentului, dar după moartea lui (1564) și a papei Pius al IV-lea (1565), acesta a suferit mereu alte alterări.

Câțiva ani mai târziu, papa Grigore al XIII-lea a folosit o parte a edificiului drept magazie de cereale. Magazile au fost reutilizate de Clement al XIII-lea ca depozit de ulei, numit Olearie papali. Aici se găsesc zece mari cuve cu o capacitate de 44.000 de litri. Spațiul respectiv a fost transformat în anul 2000 în sală de expoziții, păstrându-se aranjamentul cel vechi. Sala octogonală, încă existentă în Muzeul Național al Termelor a cunocut o folosință asemănătoare. Magaziile lui au fost apoi atribuite altor folosințe colective (închisoare, spital și ospiciu).

Intr-o altă etapă, papa Sixtus al V-lea (Quint) (1585-1590) a amputat termele antice, preluând fără milă materiale pentru multiplele lui construcții. După încă un secol și jumătate monumentul devenise atât de inform încât arhitectul napolitan Luigi Vanvitelli a fost însărcinat, în 1749, să-i redea unitatea. Cu acea ocazie el a schimbat orientarea lăcașului, deschizând intrarea actuală prin Caldarium a conceput o fațadă. Aceea a fost distrusă la începutul sec. al 20-lea. In locul ei a apărut insolit și nud peretele Caldarium-ului antic.

Alături de circa 900 de stabilimente de băi din Roma sec.al 4-lea e.N, Termele lui Diocletianus au devenitt cele mai importate și luxoase construite vreodată la Roma și în lumea romană, în general. Situate pe colina Viminal, într-o incintă de 380 X 365 metri, ele ocupau aproape 14 hectare. Comform celor relatate de Olympiodorus, în sec.al 5-lea e.N, avea 2400 de bazine. Stabilimentul central, care măsura 250 X 180 de metri, putea primi până la 3.000 de persoane. Clădirile majestoase și  semicirculare, cu colonade, din actuala Piaza della Republica, realizate în sec.al 19-lea, se găsesc pe marea exedră a termelor antice și dau ideea proporțiilor originare ale monumentului.

Termele erau alimentate cu apă de o ramură a apeductului Aqua Marcia, care venea de la Porta Tiburtina și conducea către un imens rezervor de 91 X 16 metri, numit Botte di Termini. Acel rezervor a fost distrus în 1876 pentru a face loc gării feroviare. Drept consecință, gara a primit numele de Termini de  la termele din proximitate.

In partea de nord-est a pieței Republicii se văd resturi ale unei abside a Caldarium-ului. O altă absidă a sa marchează intrarea în biserica Sfânta Maria a Ingerilor și a Martirilor, așezată peste anticul Frigidarium (sala basilicală). Biserica înglobează și anticul Tepidarium, aflat imediat după după intrare, sală vastă, circulară și puțin luminată, prevăzută cu două mici nișe patrate și două încăperi laterale, care prelungesc axa nord-vest/sud-est a bisericii.

In afara adăugirilor și a modificărilor aduse de Michel Angelo și Vanvitelli (paviment și intrări mai ridicate în raport cu nivelulu antic și opt coloane noi de zidărie acoperită cu stuc care imită granitul), aspectul antic al interiorului a fost magnific prezervat. Absida bisericii a fost peste partea centrală a marii piscine rectangulare (natatio). Cele trei bolte ale sălii basilicale, susținute de opt enorme coloane monolitice originale din granit, dau și ele un rar exemplu al arhitecturii și decorațiunii interioare ale edificiilor romane.

San Bernardo alle Terme

Muzeul Național Roman sau Muzeul Național al Termelor a fost instalat într-o altă parte a edificiului central, pe latura de nord-est a basilicii și a palestrelor, unde colonada a dispărut aproape în totalitate. A mai rămas un zid al piscinei (natatio) și niște console care suportau odinioară colonete decorative suspendate, asemănătoare cu cele care se mai găsesc încă la palatul lui Diocletianus de la Split.

Un colț al edificiului este ocupat de o sală ovală de dimensiuni mari, probabil Apodyterium (vestiar) și o alta rectangulară (atrium). Acest ansamblu de săli a avut, probabil, corespondent simetric în partea de apus, astăzi complet dispărută sub Via Celimontana și Via Parigi. Dinspăre grădina muzeului se mai poate vedea o parte a fațadei edificiului principal, în timp ce din altă parte a grădinii apar cele două exedre ale colțului de noed-est al incintei termelor, destul de bine conservate, în care s-a păstrat mozaicul originar și unde se țin uneori  conferințe și lecturi publice (auditorium).

Un alt ansamblu se află la apus, cel al instalațiilor termale, cuprins astăzi în incinta Institutului de Pedagogie, construit exact peste vestigiile antice. S-a mai păstrat, în colțul de sud-vest al edificiului principal al termelor, o mare sală octogonală cu patru nișe semi-circulare la unghiuri, acum ocupată de cinematograful Planetario.

La intersecția dintre Via Parigi și Via Orlando, se poate vedea o mare parte din incinta dinspre nord-vest, precum și fațadele edificiilor moderne și exedra din Piazza Republica, care conservă fidel planul zidului exterior.

Cele două extremități ale incintei se sud-vest păstrează două săli circulare simetrice. Una dintre ele a fost transformată în biserica San Bernardo alle Terme, cealaltă se vede în colțul exterior al Viei Viminale și al pieței Cinquecento. In mijloc se găsește imensa exedră circulară din Pizza Republica, folosită probabil ca loc de spectacole, flancată de două săli rectangulare cu coloane, probabil biblioteci. Se știe că termele au adăpostit, din ordin imperial, cărțile transferate de la biblioteca Ulpia, din Forumul lui Traian, semiabandonat în sec.al 4-lea, după cum o dovedește refolosirea elementelor lui sculpturale la arcul lui Constantin.

Pe lângă faptul că au fost gigantice, Termele lui Diocletianus, ca și Termele lui Caracalla, s-au ridicat după planuri complexe, planuri ce nu se pot prezenta ușor într-o simplă descriere narativă. Studierea acestor construcții trebuie făcută după un plan desenat și confruntat cu realitățile înconjurătoare de astăzi.

ROMA V - TERMELE LUI CARACALLA

Impozantele ruine ale Termelor lui Caracalla sunt situate la poalele colinei Aventin, în sudul Romei și în apropiere de Circus Maximus. Ele permit descoperirea resturilor a ce a fost unul dintre cele mai mari și mai bogate edificii termale ale Imperiului Roman, care puteau să primească 1600 de persoane.

Acest imens comlex, întins pe 11 hectare, a fost inițiat de împăratul Septimius Severus (193-211 e.N), dar inaugurarea s-a făcut sub domnia fiului și succesorului său, Caracalla (211-217 e.N), în anul 216 e.N. Puțin mai târziu, alți doi împărați au terminat construcția printr-o incintă exterioară, Heliogabalus (212-222 e.N) și Alexander Severus (218-235 e.N). Ansamblul nu s-a limitat la un simplu stabiliment de baie, ci a cuprins suprafețe sportive (palestre), biblioteci, săli de masaj și examene medicale, etc. Toate serviciile anexe făceau din Termele lui Caracalla un loc de plăcere, de întâlniri și de afaceri.

Arhitectul care a conceput lucrarea nu este cunoscut.

Termele lui Caracalla au preluat modelul Termelor lui Traianus, realizate cu un secol înainte, între 104-109 e.N. Urmând un plan riguros simetric, edificiul se compune dintr-un corp central destinat băilor, încunjurat de o incintă aproapr patrată. Cuprinse între cele două peristile ale imprejmuirii, termele se integrează într-un ansamblu vast ce cuprinde o esplanadă, sau pribol. Cele două ansamble de edificii erau înconjurate de grădini, fântâni și bănci pentru odihnă. Orientarea termelor s-a calculat astfel încât să se obțină cea mai bună poziție față de soare, poziție căutată pentru toate băile romane.

Ruinele Termelor lui Caracalla sunt cele mai bine conservate din Imperiul Roman și permit reprezentarea diferitelor zone ale unor terme. Grădina închisă, înconjurată de o împrejmuire cvasi-pătrată, conține 64 de cisterne a câte 80.000 de litri fiecare, alimentate de un apeduct. Din această grădină se putea ajunge la magazine și restaurante, la stadion și, desigur, la stabilimentul principal al termelor. Apeductul era vital pentru funcționarea termelor, așa că s-a construit o derivație din apeductul Aqua Marcia, derivație care s-a numit Aqua Antoniniana.

In centrul stabilimentului, pe una din axe, se urma succesiunea clasică a băilor, care trecea prin Caldarium ( spațiul cel mai cald), prin Tepidarium (spațiu cu căldură medie), pentru a sfârși în cea mai mare sală, cea numită Frigidarium (spțiul cel mai rece) și cu natatio (piscina). Cea de a doua axă, perpendiculară pe precedenta, era compusă din frigidarium și două palestre. Această dispunere în cruce era completată de săli de serviciu, sau de circulașie (vestibule de intrare, vestiare, etc.), pentru a constitui un edificiu compact. In acst fel toate sălile încojurau sala centrală Frigidarium, fapt ce ușura circulația internă.

Edificiul termal măsura 214 metri lungime și 110 metri lățime, fără a cuprinde Caldarium, care se insera numai parțial în corpul clădirii. Frigidarium avea 58 de metri pe 24 de metri și se constituia într-o veritabilă navă centrală, cu trei bolți susținute de opt pilaștri.

Caldarium avea un plan circular cu diametrul de 34 de metri și era numai jumătaste încastrat în clădire. Opt pilaștri susțineau o cupolă evaluată la 45 de metri înălțime. Piscina (natatio) avea 53 de metri lungime, asemănător piscinelor moderne.

Cu un aspect exterior foarte sobru, termele erau bogat decorate la interior. Nu au mai rămas astăzi decât prea puține rlrmente care să vorbească de bogăția uimitoare a acestor terme, bogăție completată sub împărații Heliogabalus (Elasgabal) și Alexander Severus. Zidurile de cărămidă care se văd astăzi erau acoperite cu marmură, cu mozaicuri și cu numeroase statui dispuse prin nișe.

Sălile principale erau acoperite cu marmură ornată cu bronz aurit. Celelalte ziduri erau acperite de marmură colorată, iar plafonele erau, probabil, decorate cu picturi. Pavajul din aproape toates ălile era realizat din mozaic. Incăperile bazinelor și palestrele erau decorate cu statui și frescă. Unele băi individuale erau săpate în marmură din cea mai prețioasă, altele executate din bazalt, granit, porfir și alabastru. In întregul edificiu existau cel puțin 1600 de scaune de marmură.

Termele lui Caracalla au fost restaurate sub împăraţii Aurelianus şi Diocletianus, dar şi de către regele ostrogot Theodoric cel Mare, la începutul sec.al 6-lea e.N.
Contrastând cu un exterior sobru, interiorul era decorat cu bogăție, pavaje din marmură, sau mozaic, pereții acoperiți cu mozaic sau cu stuc aurit, marmură albă la capiteluri și cornișe, marmură policromă, porfir și granit la coloane.

In anul 537 e.N,  tot ostrogoții, dar conduși de regele Vitiges, au distrus apeductul de alimentare cu apă, pe timpul asediului Romei stăpânite de generalul bizantin Belisarie. Apoi termele au căzut în ruină după incursiunile sarazinilor, în sec.al 9-lea. In evul mediu au devenit cimitir pentru pelerinii decedați la Roma și carieră de materiale de construcții pentru bisericile și palatele noi. Papa Paul al III-lea (1534-1549), din familia Farnese, a apelat cu larghețe la această sursă pentru construirea basilicii Sfântul Petru.

Jaful a permis și scoaterea la lumina zilei a numeroase statui, precum faimosul Taur și Hercule din colecția Farnese de la Neapole, marile fântâni de granit ce se găsesc astăzi în faţa ambasadei franceze, în piaţa Farnese. Au mau rămas pe loc unele mozaicuri cu desene geometrice, sau cu reprezentări de personaje ce vânează animale acvatice.

Primele săpături sistematice au început în anul 1824, când s-a degajat pavimentul cu mozaicuri. In 1901 şi 1912 au început a fi degajate şi subteranele în care s-a găsit un Mithraeum, în 1938.

Sub Roma Imperială, termele s-au multilicat cu repeziciune. S-au consemnat 70 la sfârşitul sec. 1 e.A şi mai mult de o mie două secole mai târziu, extinse în toate localităţile romane ca urmare a evoluţiei sociale avansate.
Romanii veneau aici în fiecare zi la începutul dupăamiezii, atunci când se termina ziua de muncă, sau de actuivitate. Cei mai săraci aveau acces. se diferențiau de cei bogați prin lipsa sclavilor însoțitori. Băile publice reprezentau o trăsătură a civilizației romane, care susținea principiul că un corp sănătos se putea păstra grație băilor și exrcițiilor fizice, alături de o minte sănătoasă și cultivată în biblioteci. Asta nu înseamnă că băile nu au fost și loc al unor destrăbălări și al unor fapte reprobabile.

ROMA V - CAZĂRMILE COHORTELOR VIGILIS URBANI

Vigiles Urbani erau socotiți ochii Romei și organizați în trupe însărcinate cu lupta contra incendiilor cu poliția pe anumite cartiere. Marele oraș suferea într-un mod continuu de incendii, mai mult, sau mai puțin devastatoare, dar și de o criminalitate extremă.

In ciuda numărului lor mic în raport cu supraaglomerarea orașului, acești soldați jucau un rol foarte mare în viața Romei. Nu erau prea iubiți, din motive legate de aroganța și brutalitatea lor, după cum relatat Juvenal. Pe de altă parte, ei aveau numeroase legături cu civilii și, mai ales, cu larga categorie a delatorilor.

Acest corp nu avea contingent de cavalerie și nici o tabără, sau o cazarmă centrală, carec să îi asemene cu pretorienii.

Cele șapte Cazărmi ale cohortelor de Vigiles Urbani (Cohortium Vigilum Stationes) au fost stabilite de Augustus odată cu reorganizarea orașului în paisprezece regiuni (mari cartiere). S-au desemnat numai șapte cazărmi de Vigiles Urbani, adică câte una pentru câte două regiuni urbane. Augustus a creat totuși și unele mici sedii astfel încât fiecare regiune urbană să aibă câte un post de poliție și de pompieri.

- Cazarma primei Cohorte de Vigiles era situată pe latura de răsărit a Viei Lata, în Câmpul lui Marte. Această cazarmă era destinată regiunii a VII-a – Via Lata și regiunii a IX-a – Circus Flaminius. Edificiul ei era rectangular, divizat în trei aripi. Fiecare aripă avea o curte centrală înconjurată de un portic și ce șiruri de camere. Această cazarmă a fost reconstruită și modificată de Septimius Severus.

- Cazarma Cohortei a II-a de Vigiles era situată pe colina Esquilin, în afara incintei serviene. Ea avea avea în sarcină regiunea a V-a – Templum Pacis și regiunea a III-a – Isis și Serapis.

- Cazarma Cohortei a III-a de Vigiles se găsea în regiunea a VI-a – Alta Semita, în fața Porții Viminal, poartă a Zidului lui Servius Tullius, nu departe de Termele lui Diocletianus, sau de Cazarma Gărzii Pretoriene. In plus, această cazarmă trebuia să se ocupe și de regiune a IV-a – Templum Pacis.

- Cazarma Cohortei a IV-a de Vigiles se găsea pe Aventin în interiorul Zidului servian.în apropiere de Poarta Raudusculana și de Aopeductul Marcia. Regiunile ei erau a XIII-a – Aventius și a XII-a – Piscina Publica.

- Cazarma Cohortei a V-a de Vigiles era situată pe Caelius, în apropierea de arcul lui Dolabella și Silanus, care servea de poartă a zidului servian și de arc pentru Apeductul Claudia. Ea avea ca sarcină regiune a II-a – Caelimontum și regiunea I-a – Porta Capena. Unele urme ale edificiului au fost regăsite în sec.al 16-lea.

- Cazarma Cohortei a VI-a de Vigiles se situa în regiunea a VIII-a – Forum Romanum și în Velabru, între Palatin și Capitoliu, aproape de roca Tarpeiană și de Templul lui Augustus. In plus avea în răspundere regiunea a X-a – Palatium.

- Cazarma Cohortei a VII-a de Vigiles era în regiunea a XIV-a – Transtiberiun, din partea apuseană a Tibrului, dar avea în răspundere și regiunea a XI-a – Circus Maximus. Edificiul pare să fi avut la origine o mare locuință privată. Un număr de gravuri au fost regăsite, datând dintre anii 215 și 245 e. N. Ele conțin multe informații privind organizarea corpului de Vigiles Urbani. Cazarma avea un portic rectangular, cu o curte în mijloc și un pavilon central.

ROMA V - CIRCUL LUII VARUS (CIRCUS VARIANUS)

Circus Varianus a fost construit, cu siguranță, pe timpul dinastiei Severilor, pe teritoriul unui mare teritoriu imperial numit Sessorium. Pe timpul întregii sale existențe a servit ca hipodrom și pentru jocuri de circ. Numele edificiului provine de la numele detracatului împărat Elegabal, cel de Varius Avitus Bassianus.

Construit, probabil sub domnia lui Elagabal (218-222 e.N.), circul s-a încadrat între edificiile palatului Sessorium., un complex rezidențial imperial a cărui construcție a început pe timpul lui Septimius Severus și s-a terminat sub Elagabal. Complexul s-a aflat în răsăritul Romei, cu mult în afara Zidului servian de apărare, cel care exista în acel timp.

Impărații acestei dinastii au dotat complexul imperial cu un amfiteatru (Amfiteatrul Castrense) și cu acest circ, ambele rezervate numai folosinței propriei folosințe și a celor apropiați. Circul a văzut spectacole și manevre militare în onoarea curții imperiale până la construirea Zidului lui Aurelianus, zid nou de apărarea Romei ridicat între anii 272-282 e.N, început de Aurelianus (270-275 e.N.) și terminat după 11 ani sub domnia lui Probus (276-282 e.N).



Circus Varus străbătut de Zidul lui Aurelianus

Vestigii ale circului se găsesc în zona din spatele basilicii Sfânta Cruce de Ierusalim, construită peste vestigiile unei săli a palatului Sessorium. Urmale circului sunt paralele celor ale Apeductului lui Claudius. Dimensiunile lui sunt estimate la 565 de metri lungime și 115/125 de matri lățime.

Pe spina Circului lui Varus a fost ridicat un obelisc egiptean, care fusese adus la Roma de împăratul Hadrianus (117-138 e.N.), între anii 110-130 e.N, și așezat pe Via Lambicana, în onoarea tânărului său favorit, Antinous. Obeliscul lui Antinous a rămas îngropat și rupt în trei părți până în anul 1570. Atunci a fost restaurat și ridicat în grădinile de pe colina Pincio (Pincius).

Amfiteatrul Castrense și Circul lui Varus

Circul a fost încorporat, mai târziu, în Zidul lui Aurelianus, ca și amfiteatrul Castrense. Această refolosire a lui a permis reducerea costurilor, dar și un avans rapid al lucrărilor. S-a evitat demolarea circului, sau decierea zidului. Multe alte monumente au avut aceeași soartă în calea zidului cel nou. Zidul lui Aurelianus a traversat circul la circa 100 de metri de stalurile de plecare, astfel că circa o cincime din el s-a aflat în incinta cuprinsă de zid.

Circul a fost redescoperit în anul 1959. Practic, edificiul poate fi considerat ca dispărut. Nu a rămas nimic din tribune, sau din spina.

ROMA V - CIRCUL LUI MAXENTIUS

Impăratul uzurpator, Maxentius (306-312 e.N.), a construit un complex rezidențial în afara Romei, pe Via Appia, între mila a doua și a treia,între catacombele şi basilica San Sebastian. In imediata apropiere se află şi mausoleul impresionant al Caeciliei Metella, edificiu ce domină de pe colina scundă de la răsărit de complex. Complexul cuprindea circul, un palat și un mausoleu, construcții abia terminate la sfârşitul domniei lui Maxentius, în anul 312 e.N. O sursă a întăririi legitimității pe tron a lui Maxentius a constituit-o impresionantul său program de construcții în Roma.

Circul urma a fi rezervat familiei imperiale și intimilor. Avea numai 10.000 de locuri și era realizat numai din cărămidă. Era lung de 513 metri și larg de 91 de metri, iar spina, care separa mijlocul arenei, măsura avea 283 de metri lungime. Loja imperială a circului era conectată printr-un portic cu palatul lui Maxentius, ale cărui vestigii sunt ascunse astăzi de un frunziş denas, cu excepţia absidei şi a sălii de audienţe, de formă basilicală, care depăşesc limita arborilor.

 Pentru ornamentare, Maxentius a plasat pe spina un obelisc care provenea de la templul lui Isis din Câmul lui Marte. In afară de obelisc, s-au mai aşezat pe spina o serie de statui, dintre care o copie a bustului lui Demosthene din Agora Ateneişi conurile obişnuite. Marginile spinei erau placate cu marmură.

In evul mediu (sec.al 17-lea) acel obelisc a revenit în Câmpul lui Marte, în Piazza Navona (vechiul stadion al lui Domitianus). El s-a reamplasat ca centru al Fântânii Fuviilor (Fontana dei Fiumi), fântână realizată de Bernini la comanda pa-pei Innocentius al X-lea.

Astăzi Circul lui Maxentius este în ruină, numai stalurile de plecare și spina sunt conservate parțial. Cu toate acestea este cel mai bine conservat circ din Roma antică şi al doilea ca mărime după Circus Maximus. Zidurile sale din exterior sunt încă la verticală, iar conturul spinei este încă vizibil. In partea de apus se găsesc vestigiile a două turnuri, care continuă să impună. Acestea cuprindeau mecanismul destinat să ridice porţile de plecare a carelor în cursă. In extremitatea răsăriteană se găsea un mic arc de triumf.  Locul judecătorilor se găsea pe latura sudică, în partea de jos a gradenei, la două treimi din lungimea acesteia, loc de unde puteau observa cel mai bine linia de sosire. Loja imperială, ale cărei urme sunt identificabile, se găsea într-o poziţie optimă pentru observarea arenei. Exact în faţa lojei imperiale, în peretele lung din sud, exista un alt mic arc, prin care se putea vedea mausoleul Caeciliei Metella.

Circul lui Maxentius mai este numit și Circul lui Romulus, după numele fiului defunct al împăratului, Valerius Romulus, mort la o vârstă fragedă, în anul 309 e.N. Este probabil ca acela să fi fost îmgropat în mormântul cilindric alăturat, numit Mormântul lui Romulus, mormât pe care şi-l destinase pentru sine, Maxentius.

Datorită amenajării complexului rezidenţial la sfârșitul domniei lui Maxentius și datorită morții foarte apropiate a acestuia, în anul 312 e.N, în bătălia de Podul Milvius, contra lui Constantin I-ul, se poate aprecia că circul nu a fost folosit în perioadele următoare. Primele jocuri au fost jocuri funerare, care, ca şi circul, au fost destinate divinizării lui Romulus. Accentul omniprezent al morţii şi al apoteozei, a argumentat ipoteza că întregul complex a dobândit un caracter funerar din momentul inaugurării. Ca urmare, după dispariţia lui Maxentius totul a rămas lipsit de interes festiv.

In evul mediu circul a fost numit eronat Circul lui Caracalla, datorită faptului că în apropiere s-au găsit urme atribuite aceluia.

ROMA V - CIRCUL FLAMINIUS

Caius Flaminius Nepos s-a afirmat ca personalitate remarcabilă a Republicii romane în a doua jumătate a sec.al 3-lea e.A și a dețimut demnitățile de tribun al plebei, de consul și cenzor. In calitate de tribun al plebei a reușit să trecă la vot o lege de atribuire de pământ pentru plebei într-un ținut de la sud de Armimium ( Rimini).  Ulterior s-a afirmat ca important inițiator de  construcții pentru Roma.

El a fost comandantul roman învins de Hanibal la lacul Trasimene, în anul 217 e.A, bătășie sângeroasă în care a pierit decapitat.

            Anterior, în anul 221 e.A, a amenajat Circus Flaminius în partea de sud a Câmpului lui Marte, iar în anul următor 220 e.A, a construit Via Flaminia, cale care unea Roma de costa Mării Adriatice, la Arminium. Până la el această cale parcurgea numai distanța dintre Roma și Spoletium (Spoleto). El a continuat-o pînă la Arminium, făcând din ea o arteră principală a Italiei.

            Circul său a fost cel de al doilea construit în Roma, după Circus Maximus. El a ocupat un loc important în viața publică, fără a avea suprafața imensă a Circului Maximus. Pe lângă spectacolele de circ și a curselor de care, a devenit și loc de adunare pentru consiliile plebaiene și punct de plecare al cortegiilor triumfale. Acele cortegii porneau de aici, din Câmpul lui Marte, treceau pe la Circus Maximus, ocoleau Palatinul pe la răsărit și intrau pe Via Sacra în Forum Romanum, de unde urcau pe Capitoliu la templul lui Jupiter cel Bun și Puternic.

Teatrul lui Marcellus și Porticul Octavia

            In acest circ s-au desfășurat, mult timp, jocurile plebeiene, inaugurate tot de Caius Flaminius Nepos în anul dispariției sale, precum și jocurile seculare.

            Către începutul perioadei imperiale, Circul Flaminius a pierdut rolul de circ, devenind o piață publică și apoi o piață comercială. Cu ocazia consacrării templului Mars Ultor din Forum Augustus, în anul 2 e.N, el a fost parțial inundat cu apă din Tibru pentru derularea unui spectacol acvatic pe timpul căruia au fost vănați 36 de crocodili.

            Pe timpul sec.al 2-lea e.N, s-au ridicat împrejur o serie de edificii, de porticuri și de temple (Templul lui Neptun, Teatrul lui Marcellus, etc. Circul a constituit un element urbanistic central, determinând orientarea întregii zone în paralel cu malul Tibrului.

            A căzut în ruină pe parcursul odată cu sfârșitul sec. 1 e.N. Pentru prezent nu au mai rezistat decât niște urme minore. Până în anul 1960 s-a greșit amplasarea sa, în apropiere de teatru Balbus. Aceasta a fost revizuită prin studiul planului din marmură rămas de la Septimius Severus, numit Forma Urbis. S-a stabilit că a avut amplasamentul cuprins între teatrul lui Marcellus, piazza Cairolli, via del Portico Ottavia și Tibru.

            Ocupa o suprafață de circa 300metri lungime și 120 de metri lățime. Se deschidea spre exterior, ca și teatrul lui Marcellus, printr-o serie de arcade de travertin pe pilaștri intercalați cu semi-coloane și capiteluri corintice. Arcadele parterului, poarta principală și o parte din gradenă mai puteau fi văzute în sec.al 16-lea. Ceva vestigii s-au găsit în subsol. Circul nu a avut niciodată construcții stabile pentru spectatori.

            Intrarea în piața rămasă din sec. 1 e.N, era marcată de trei arcuri de marmură ridicate în onoarea lui Germanicus și gravate cu victoriile lui militare. In piață au fost ridicate statui ale lui Augustus divinizat, în anul 15 e.N, de către Caius Norbanus Flaccus. Tot aici a ridicat Augustus Porticul Octaviei, în onoarea surorii sale Octavia Minor, lucrare din care se mai prezintă astăzi doar trei coloane elegante și înalte din marmură albă.

             

ROMA V - CIRCUS MAXIMUS

Circus Maximus a fost cel mai întins edificiu public al Romei antice și cel mai mare din întreg imperiul. Plasat în valea Murcia, dintre colinele Aventin și Palatin, a fost destinat în special curselor de care, sau de cai, dar a folosit și la alte diverse spectacole de circ și de gladiatori. A fost cel mai vechi și cel mai vast hipodrom al Cetății Eterne.

Conform relatărilor lui Plinius cel Bătrân, el putea primi în jur de 250.000 de spectatori, iar atunci când a atins dimensiunile maxime, în sec.al 4-lea e.N, cataloagele romane au menșionat capacitatea de 385.000 de spectatori. Această capacitate este pe departe cea mai mare pentru spectacolele sportive din toate timpurile.

Marele circ a cunoscut multe reconstruiri și lărgiri, după deteriorări datorate timpului și oamenilor, dar și după ce a suferit ravagiile unor incendii, ca cel din anul 64 e.N, din timpul lui Nero. Incendiile s-au datorat totdeauna unor fapte, sau acțiuni reprobabile umane.  

In sec.al VI-lea e.A, sub domnia regelui Tarquinius cel Bătrân, s-au făcut primele amenajări la arena ce urma a deveni Circus Maximus. Amplasamentul era acela unde de pe timpul lui Romulus se derulau riturile și jocurile sacre în onoarea zeului Consus, festivități numite Consualia. Se apreciază că pe timpul unei astfel de festivități s-a decis de către romani legendara răpire a sabinelor, menită să ducă la creșterea populașiei orașului.

Arena era folosită la început de etrusci pentru cursele de care și călare. Etruscii conduceau Roma în acea perioadă și constituiau exemplul de viață al romanilor. Arena a folosit și la alte divertismente publice de către regii etrusci ai Romei. Orașul în continuă dezvoltare a ajuns să posede nu mai puțin de 12 circuri, dintre care Circus Maximus a fost cel mai vechi și tradișional.

In anul 329 e.A, sub republică, circul a fost dotat cu douăsprezece săli de plecare (carceres) și cu tribune din lemn. Incepând cu sec.al II-lea e.A, circul a devenit locul jocurilor publice și al festivalurilor după moda grecească. In anul 174 e.A, cenzorii Aulus Postumus Albinus și Quinrus Fulvius Flaccus au reconstruit sălile de plecare, au așezat pe spina șapte omphales (ouă pentru turnante) și au reamenajat edificiul. In anul 55 e.A, Pompeius Magnus a adus în arenă lupta a 20 de elefanți și a adăugat o balustradă metalică pentru protejarea spectatorilor.

In anul 46 e.A, Julius Caesar a dispus o reamenajare importantă a circului, pentru a satisface cererile populației. Gradenele din cavea au fost dotate cu șezuturi pentru toți spectatorii, dar ultimile rânduri au rămas confecționate tot din lemn. Circul a fost mărit, atingând lungimea de 600 de metri și lățimea de 200 de metri, pentru 250.000 de spectatori. Urmând exemplul lui Pompeius, Caesar a organizat o nouă protecție a spectatorilor, săpând un șanț între arenă și gradenele spectatorilor. In anul 33 e.A, Marcus Vipsanius Agrippa a așezat pe spina șapte delfini (pentru turnante). Doi ani mai târziu, circul a fost devastat de un incendiu.

Pe parcursul deceniilor următoare circul s-a aflat în modernizare, dar și pentru reparații după incendii. Către anul 10 e.N, Augustus a ridicat primul obelisc egiptean în hipodrom. Era un obelisc al lui Ramses al II-lea, de la Heliopolis, care se află astăzi în Piazza del Popolo. In sec.1 e.N, circul s-a limitat numai la 150.000 de spectatori. Un mare portic, cu trei etaje, suporta gradenele. S-au amrnajat două lojă speciale, una pentru împărat și alta rezervată celui care subvenționa jocurile.

La mijlocul sec. 1 e.N, împăratul Claudius a fost primul care a amenajat tribune din piatră. Nero a protejat spectatorii de fiarele sălbatice cu o bandă continuă de lemn, acoperită cu fildeș, pentru a nu lăsa nici o priză animalelor.

In anul 64 e.A, marele incendiu al Romei s-a declanșat în magazinele Palatinului, alăturate circului. El a devastat circul în întregime, astfel că gradenele și tribunele au fost reconstruite în întregime din marmură. In anul 81, din inițiativa senatului s-a construit un edificiu cu trei bolte, pentru a onora pe împăratul Titus. La sfârșitul sec. 1 e.N, împăratul Domitianus a unit noul său palat de pe Palatin cu circul, pentru ca familia imperială să poată privi cursele mai cu ușurință.

In sec.al 2-lea e.N, după un nou incendiu, împăratul Traianus a reconstruit circul, a dăugat încă 5.000 de locuri și a mărit loja imperială. Prin dezvoltări a adus capacitatea la 250.000 de locuri. In anul 354 e.N, când numărul de zile cu jocuri (ludi) ajunsese la 109, un număr de 62 erau conscrate aici pentru curse de care. In fiecare din acele zile aveau loc circa 20-24 de curse. Restul zilelor erau destinate atletismului, boxului și chiar teatrului. Luptele de gladiatori nu făceau parte din ludi, ele fiind programate separat. Numai în câteva ocazii foarte rare, luptele de gladiatori au fost cuprinse în programul de ludi. De când au început să scoată capul, creștinii s-au împotrivit jocurilor romane ludi, dar aceasta nu a împiedicat multiplicarea lor după dorința largă a populației.

In anul 357 e.N, împăratul Constantius al II-lea a adus pe spina arenei un al doilea obelisc egipten, cel mai înalt dintre cele aflate la Roma. Avea 33 de metri înălțime, fchivaletă cu a unui bloc modern cu zece etaje. Obeliscul era adus de la Karnak, tăiat din granit roșu de Syena (Assuan) sub faraonul Thutmosis al IV-lea (1401-1390 e.A). Fusese adus la Roma din anul 323 e.N.

In evul mediu obeliscul a fost reamplasat în fața basilicii Sfântul Ioan de Latran. El fusese degajat din depuneri rupt în trei bucăți. A ocupat noul amplsament în anul 1588, iar obeliscul lui Augustus din aceeași arenă,a ajuns în piața Popolo în anul următor, 1589.

In anul 549 e.N, a avut loc ultima cursă, după care Circus Maximus a fost abandonat și a căzut în ruină, la fel ca toate monumentele intrate pe mâna creștinilor. Cursele au luat sfârșit pe timp ce Roma era în puterea regelui ostrogot Totila (541-552 e.N). trecuseră circa 1150 de ani de la prima cursă pe această arenă.

Pe parcursul evului mediu, piatra și marmura grasenelor și a tribunelor s-au refolosit în construcția diverselor biserici și palate. După Renaștere nu mai rămăsese aproape nimic din măreața construcție publică.

Circus Maximus ocupa întreaga vale Murcia dintre Aventin și Palatin. Avea o lungime de 600 de metri și o lățimr variabilă, între 80 și 200 de metri, după lărgimea văii. Avea 120.000 de metri patrați, egală cu aceea a 12 stadioane moderne. Arena în sine măsura 568 de metri lungime și o lățimr tot variabilă, în funcție de teren: 75 de metri la caceres, 84 metri la începutul spinei și 87 la extremitatea sa de est. Pe mijlocul arenei, un zid puțin ridicat, numit spina, era ornat cu cele două obeliscuri, cu statui și cu uin portic. Spina despărțea în două arena, pe lungime, pentru a delimita pistele de dus și întors. La extremitatea de apus, circul era delimitat de ecurii (spații pentru cai, grajduri) și remize. In capătul de răsărit, incinta rotunjită a circului deținea o poartă triumfală destinată ieșirii învingătorilor. Circul se prezenta ca o un imens bazin îngropat între gradene și s-a dovedit un tezaur arheologic.

Laturile cu gradene aveau o lățime de 27 de metri, dar creșteau mult cu ajutorul construcțiilor de desupra drumurilor de la sud și nord. Gradenele din partea de jos erau realizate din marmură, iar cele de sus din lemn, fapt ce exlică numeroasele incendii ce au afectat construcția.



Turn medieval în Circus Maximus

Circus Maximus putea primi, în funcție de epocă, între 140.000 și 385.000 de spectatori. Limitele maxime au fost atinse în sec.al 3-lea și al 4-lea. Carcerele de la apus aveau și rolul de a evita lovirea dintre care la plecarea în cursă. Ca și la Colosseum, în exterior circul prezenta trei etaje, în totalitate acoperite cu marmură. Cavea a fost despărțită în trei zone de locuri, zone despărțite de culoare.

Altarul zeului Consus se afla la extremitatea de est a spinei, unde par a fi existat unele morminte vechi. Tot în răsăritul circului, pe curba făcută de gradene s-a aflat Arcul lui Titus de la Circus Maximus. Era o intrare monumentală cu trei bolte, dedicată de senat. Acest arc corespunde cu poarta trimfală destinată ieșirii învingătorilor.

Astăzi din Circus Maximus nu au mai rămas decât ceva vestigii de zidărie, din tribunele de sud-est și o mare întindere care desemnează fosta arenă prelungă. Edificiul a rămas până astăzi cea mai vastă incintă sportivă pe care a cunoscut-o lumea. Valea înierbată care amintește astăzi de Circus Maximus mai este folosită pentru adunări la mari evenimente, precum concerte care au adunat până la 200.000 de spectatori, sau spectacole cu ecrane de cinema gigantice. Cu ocazia victoriei Italiei la Cupa mondială de fotbal din 2006, pe suprafața circului au sărbătorit circa un milion de cetățeni ai Romei moderne.

Plecarea în curse se dădea din loja imperială (pulvinar), unde se afla organizatorul curselor din ziua respectivă. Acela dădea semnalul pornirii aruncând o eșarfă de stofă albă (mappa). Cursa trebuia să facă șapte ocoluri de arenă, ceea ce însemna circa 7,5 kilometri.

Jocurile începeau cu pompa, procesiune care începea în Forum Romanum și ajungea la Circus Maximus. La procesiune sau defilare participau: magistratul care organiza cursele zilei, soldați, aurigi (vizitii), muzicieni, dansatori, preoți, etc. Preoții depuneau statui ale zeilor în loja imperială (pulvinar).

Jocurile cuprindeau acrobații în cerc, pe cal, individuale sau în echipe, dansuri pyrrhice (războinice), curse de care și lupte de gladiatori. Cele din urmă erau rare, pentru că înainte de construirea amfiteatrului lui Statilius Taurus și a Colosseumului, acestea se desfășurau cel mai adesea în Forum Romanum.

Pentru fiecare cursă se aflau în staluri, pentru plecare, câte douăsprezece atelaje, câte trei pentru fiecare grajd, sau ecurie reprezentată de câte o culoare simbolică. Carele erau trase de un cal, de doi cai (biga), de trei cai, de patru cai (quadriga), pănă la zece cai (decemiga). Vizitii erau de obicei sclavi. Ecuria însemna atât grajdul, cât și echipa unui anumit grajd.

Simolistica celor patru echipe a câte trei atelaje era:

-          Alb: reprezenta popotul, aerul, iarna și pe Jupiter

-          Verde: reprezenta pe împărat, pământul, primăvara și pe Venus

-          Roșu: reprezenta opoziția, focul, vara și pe Marte

-          Albastru: reprezenta aristocrația, apa, toamna și pe Neptun

Existau și ecurii (grajduri) mai mici, reprezentate de alte simboluri dar ele s-au pierdut în fața celor patru ecurii tari și bine susținute. Cursele provocau atât de mari pasiuni încât uneori împărații au trecut la fapte nedemne și sângeroase. Spre exemplu, Vitellius (68-69 e.N.), care proteja culoarea Albastră a dispus cu simplitate executarea vizitiilor adversari ai favoriților săi. Caracalla (211-217 e.N.) a aplicat aceeași soartă vizitiilor culorii Verde. Ecuriile și culorile au ajuns să reprezinte adevărate cluburi sportive, dar au evoluat și spre politică.

Cursa reprezenta cursa soarelui sau cursa caruluim lui Apollo, de la răsărit la apus.

-          cele 12 caceres reprezentau cele 12 luni ale anului sau cele 12 constelații

-          cele 7 tururi de arenă reprezentau cele șapte zile ale săptămânii sau cei șapte aștri ai sistemului lui Ptolemeu

Inainte de construirea Colosseumului spectacolele de vânătoare se țineau în Circus Maximus, ca extensie a luptelor de gladiatori care se țineau în Forum. Mult timp, Circus Maximus a fost singura arenă în care avea un șanț ce proteja gradenele și spectatorii de furia animalelor sălbatice.

           

ROMA V - SEPTIZONIUM

Septizonium sau Septizodium a fost un edificiu cu totul ieșit din comun și grandios, dar obișnuit pentru orașele grecești orientale. Era un nimfeum, adică o fântână monumentală construită în anul 203 e.N de către Septimius Severus. Ocupa o suprafață generoasă la nord-est de Circus Maximus, la poalele colinei Palatin acoperită de reședințele imperiale. Avea rolul de a impresiona pe locuitori dar și mai ales pe cei ce intrau în Roma dinspre Via Appia, adică dinspre sud. Septizonium avea darul și de a completa priveliștea magnifică a palatelor imperiale care acopereau Palatinul.

Structura edificiului este cunoscută prin lucrarea din marmură Forma Urbis. Aceasta era o imensă hartă din marmură a Romei antice, executată pe timpul lui Septimius Severus, între anii 203-211 e.N și plasată pe un perete al Forumului Păcii. Avea 18 metri lungime și 13 metri înălțime și era compusă din 151 de plăci de marmură așezate pe 11 rânduri.

Septizonium era conceput ca un perete scenă, asemănător celor din teatrele grecești și romane, agrementat cu trei exedre în semicerc. Exedra centrală era ocupată de o statuie a împăratului. Fațada era ritmată de numeroase coloane și de nișe pentru statui. Baza monumentului era udată de un mare bazin, pentru a întări aspectul scenografic general.

Edificiul măsura în jur de 100 de metri, dar înălțimea a rămas necunoscută deși s-au  emis unele informații exagerate despre șapte etaje și chiar o înălțime de circa 100 de metri. Inălțimea probabilă era de 30 de metri, dar și aceasta a clasat monumentul printre cele mai impresionante ale dinastiei severiană și ale Romei antice. O gravură din sec.al 16-lea este singura care a transmis o imagine a rămăşiţelor edificiului (Gamucci Antichita di Roma).

Septizonium a supraviețuit parțial până în timpul Renașterii, dar papa Sixtul al V-lea (Quint) l-a demolat, în 1588, folosind multe din elementele de construcție pentru edificii noi, precum basilica Sfântul Petru. Astăzi numai o esplanadă marchează vechiul amplasament al acelui  nimfeum grandios.

Se pare că acest monument esoteric a fost dedicat celor șapte aștri majori cunoscuți în antichitate. (Soarele, Luna și cinci planete), aștri de la care s-au dat numele zilelor săptămânii la romani. Numele edificiului ar fi putut fi legat de cuvântul zodiac, derivat din grecescul zodion, care desemna o figură de animal (se figurau astfel constalații). Mult mai târziu, în evul mediu, monumentul a fost desemnat drept Septizodium, de la cuvintele greceşti hepta hodoi, care desemnau cele şapte căi celeste ale aştrilor majori.

In evul mediu de mijloc Septozonium era încă într-o oarecare folosință, deși în stare avansată de degradare. In anul 1241, după moartea papei Grigore al IX-lea, unsprezece cardinali au fost în măsură să treacă de liniile armatei împăratului german Frederic al II-lea pentru alegerea unui nou papă. Alegerea ac durat două luni, atât datorită controverselor privind alegerea, cât și datorită condițiilor fizice grele ale ambientului. Căldura era sufocantă, dar și ploua prin acoperișul camerei de adunare a cardinalilor. Pe deasupra situația era încordată și datorită presiunilor exercitate de Matteo Rossi Orsini, senator al Romei și conducător unic pe timp ce scaunul papal era vacant. Ca urmare, unul dintre cardinali a căzut bolnav și a murit. Noul papă ales, Celestin al IV-lea, a suferit și el o oboseală atât de pronunțată încât a murit după numai 16 zile de la alegere.

ROMA V - ARCUL PIETĂȚII

Arcul Pietății (Arcus Pietatis) s-a aflat la nord de Pantheon, probabil în aceeași curte, între Termele lui Nero și Alexandru Severus și templul lui Matidia. Templul fusese construit, în anul 119 e.N, de Hadrianus și purta numele mamei soției sale Sabina. Nu se cunosc date despre acest arc și nici despre originea sa.

ROMA V - ARCURILE LUI TIBERIUS ȘI CLAUDIUS

Tiberius - British Museum

Arcurile lui Tiberius (Arcus Tiberii) au fost ridicate în anul 16 e.N. și pe timpul domniei lui Claudius (41-54 e.N). Primul arc s-a aflat pe Câmpul lui Marte, în apropiere de teatrul lui Pompeius, unde a avut loc asasinatul lui Caesar. Cel de al doilea arc, cel construit de Claudius, comemora recuperarea însemnelor legiunilor romane pierdute în urma înfrângerii generalului Varus în Padurea Teutoburg, în anul 9 e,N. El s-a găsit în colțul de nord-est al basilicii Julia, în Forum Romanum.

            Ambele monumente au dispărut fără a se găsi o descriere a lor.

ROMA V - ARCUL LUI OCTAVIUS

Gaius Octavius

Arcus Octavii, menționat documentar ca aflându-se pa colina Palatin, a fost ridicat cu siguranță de Augustus în onoarea tatălui său natural Gaius Octavius. Acela făcea parte dintr-o veche și bogată familie din ordinul equestru și a fost primul reprezentant al ei în Senat. Cu cea de a doua soție, nepoata lui Caesar, Atia Balba Caesonia, a avut doi copii, printre care și Octavius, viitorul Octavianus Augustus. A fost guvernator corect și apreciat al Macedoniei. A murit la Nola, în anul 59 e.A, pe cînd venea la Roma să primescă demnitatea de consul.

Nu au rămas vestigii ale monumentului și nici descrieri.

ROMA V - ARCUL LUI DIOCLETIANUS sau ARCUL NOU

Arcus Novus sau Arcus Diacletiani a fost menționat în catalogul regiunilor orașului Roma (VII-Via Lata) și atribuit lui Diocletianus. Era o boltă de marmură ornamentată cu trofee, care se suprapunea peste Via Latina. Nu există mărturii cuprinzătoare despre monument.

ROMA V - ARCUL LUI NERO



Gnaeus Domitius Corbulo

Arcus Neronis a fost ridicat între anii 58-62 e.N de către Nero pentru a comemora victoriile generalului Gnaeus Domitius Corbulo asupra parților. Acela luptase victorios cu parții pentru controlul Armeniei, în campania dintre anii 58-62 e.N. Se bucura de mare prestigiu în lumea romană. Din invidie și frică, Nero i-a cerut prin delegați să se sinucidă, în anul 67e.N, după îl înlocuise de comandă în Orient cu Vespasianus. S-a supus și s-a sinucis la Cenchreae, portul cetății Corint. Aceeași soartă l-a urmărit pe Nero în anul următor, 68 e.N.

Corbulo a fost tatăl lui Domitia Longina, căsătorită în anul 71 e.N, cu viitorul împărat Domitianus (81-96 e.N).

 Arcul a fost amplasat pe Capitoliu, în depresiunea dintre cele două mici vârfuri Arx și Capitolium. Era o boltă simplă cu o quadrigă deasupra. A dispărut încă din antichitate ca urmare a unor incendii sau sub alte construcții.

ROMA V - ARCUL LUI MARCUS AURELIUS

Arcus Marci Aurelii era o boltă ridicată, în anul 176 e.N, pentru comemorarea victoriilor împăratului Marcus Aurelius asupra marcomanilor și a quazilor, în anii 172-173 e.N, și asupra sarmaților în anii 174-175 e.N. Această boltă încăleca, probabil, Clivus Argentarius, artera care lega direct Câmpul lui Marte de Forum Romanum, la joncțiunea cu Via Latina, la baza citadelei Arx și a templului Junonei Moneta de pe Capitoliu.

 Existența acestui arc a fost umbrită de ridicarea impunătoarei Coloane a lui Marcus Aurelius, câțiva ani mai târziu.

ROMA V - ARCUL LUI LENTULUS ȘI CRISPINUS

Acest arc a fost ridicat între Porta Trigemina și Statio Annonae de către consulii Lucius Cornelius Lentulus și Titus Quinctius Crispinius Sulpucianus, în anul 2 e.N.  Se pare că a fost construit, ca și Arcul lui Dolabella și Silanus, dept un element al planului general al Augustus de mărire a sistemului de apeducte.

Se apreciază că această boltă a servit Apeductului Appia, aproape laspre sud de Forum Boarium și foarte aproape de malul stâng al Tibrului. Asemănător a nenumărate monumente antice, a fost distrus în sec.al 15-lea.