ROMA - BISERICA SANTA MARIA DEL POPOLO XXXX

Biserica se află în Piazza del Popolo, în partea nord-estică, lângă Porta del Popolo, fosta Porta Flaminia, poartă ce străbătea și străbate zidul de apărare al Romei, construit de împăratul Aurelianus în cea de a doua jumătate a sec.al 3-lea e.N. Poarta reprezenta punctul de pornire pe Via Flaminia, cea mai importantă cale spre nord.

Cu aspect exterior foarte simplu, biserica ascunde opere de artă care pot constitui un muzeu.

In 1099, a fost construită pe acest loc o capelă, de către Papa Pascal al II-lea, capelă dedicată a Maicii Domnului.. Ea era amplasată peste mormântul antic ce aparținuse  familiei  Domitii Ahenobarbi, familie din care se trăgea împăratul rău famat, Nero. Tradiția spune că locul era bântuit de fantoma lui Nero sau de demoni sub formă de ciori negre. De aceea papa a tăiat nucul care adăpostirea ciorile și a construit o capelă în locul său. Numele del Popolo (al poporului) a putut proveni și de la finanțarea capelei de către poporul Romei. Unele surse spun că numele del popolo vine de la Populus cuvântul latin care înseamnă plop și se referă la un copac din apropiere. Capela a fost extinsă și a devenit o biserică din voința papei Grigore al IX-lea, în 1235. Tot el a trasferat de la Latran majestoasa icoană bizantină a Fecioarei cu Pruncul. Icoana era păstrată în Sancta Sanctorum  de la Scala Sancta la basilica San Giovanni in Latran. In anul 1250, papa a dat lăcașul stil gotic sub supravegherea și îngrijirea călugărilor augustinieni din Roma, călugări care încă o supraveghează. și astăzi.

Santa Maria del Popolo a fost reconstruită de Baccio Pontelli și Andrea Bregno, între anii 1472-1477, la cererea papei Sixtus al IV-lea și a fost dată spre grijă adunării de călugări lombarzi din Roma. Reconstrucția a fost un exemplu timpuriu și excelent a arhitecturii italiene renașcentiste. Intre anii 1655-1660 fațada a fost modificată de către Gian Lorenzo Bernini la comanda papei Alexandru al VII-lea. Arhitectul a adus elemente de stil modern baroc fondului renascentist al bisericii.
Fațada, una dintre primele manifestări ale arhitecturii Renașterii din Roma, se ridică sobră și se termină cu un timpan triunghiular. Suprafețele nude, pilaștrii puțin proeminenți și, racordurile între părțile inferioare și superioare, prin eleroane simple, sunt caracteristice Renașterii. Numai cele două elemente curbe sunt adaosuri baroce.

In interior, Renașterea este prezentă peste tot. Planul basilical este abandonat pentru cel în cruce latină. Nava principală, boltită cu linii de intersecții a două planuri, este flancată de colaterale în care se deschid capele. Pilaștrii groși cu plan patrat și cu coloane angajate, au înlocuit seriile de coloane și zidurile edificiului basilical anterior. In epoca barocă, Bernini a dispus statui de stuc pe arcadele navei centrale.

Capela Della Rovere

Capelele dețin bogăția artistică a bisericii. Imediat în dreapta se găsește Capela Della Rovere. Blustrada acesteia poartă blazonul famililiei della Rovere, familia papei Sixtus al IV-lea. A fost construită de Cardinalul Domenico della Rovere între anii 1471-1484, după reconstrucția bisericii. Deasupra altarului se află fresca Adorația Prtuncului și Sfântul Eremia de Pinturicchio (1454-1513), un adevărat autograf rafinat al artistului. Mormântul cardinalului Cristoforo della Rovere (decedat în 1487), o lucrare de Andrea Bregno și Mino da Fiesole, a fost ridicat de fratele său. Partea dreaptă a monumentului funerar început de Giovanni de Castro (decedat 1506), este atribuită lui Francesco da Sangallo. Capela este unul dintre cele mai bine conservate monumente de artă Quattrocento din Roma.

A doua capelă pe dreapta, numită Capela Cybo, este o operă barocă datorată lui Carlo Fontana. A fost realizată între 1682-1687, cu plan de cruce greacă și un vestibul. Este acoperită de o cupolă și este închisă de o balustradă din marmură neagră. Interiorul capelei este acoperit cu placări policrome bogate, din marmură neagră și verde (Antico verde). Cele opt coloane care flanchează altarul și celelalte opt de la intrare sunt de culoare galbenă, și roșu.

Capela Basso Della Rovere

Imensul altar este una dintre cele mai importante lucrări ale Carlo Maratta , terminat în 1686. Acesta redă disputa asupra Neprihănitei Zămisliri cu patru Doctori ai Bisericii : Sfântului Augustin , Ioan Gură de Aur , Ioan Evanghelistul și Grigore cel Mare, dispută prilejuită de puritatea Fecioarei . Compoziția este o reminiscență de la Raphael, iar detaliile sunt redate cu o precizie extremă.  Urna de sub altar conține moaștele Sfintei Faustina. Fresca cupolei a fost executată de Luigi Garzi, în 1684, și reprezintă Tatăl veșnic în glorie printre îngeri. Pe pereții laterali se află mormintele Cardinalul Alderano și Lorenzo Cybo cu busturi sculptate de Francesco Cavallini.. Există două picturi pe pereții laterali ai vestibulului de Daniel Seyter: ,Martiriul Sf. Ecaterina din Alexandria (1685) și Martiriul Sf. Lawrence.

Capela Cerasi și tablourile lui Caravagio

Cea de a treia capelă pe partea dreaptă este Capela Basso Della Rovere. Pe peretele din dreapta, un elev al lui A. Bregno a sculptat mormântul lui Giovanni Basso della Rovere (sec.15), iar școala lui Pinturicchio a realizat frescele de deasupra altarului și de pe peretele din stânga.

Capela Chigi

In partea stângă a corului se află Capela Cerasi, celebră prin cele două lucrări ale lui Caravagio, realizate în anul 1601, ambele tratând scene din istoria sfântă: Convertirea Sfântului Paul și Crucificarea Sfântului Petru. Acestea sunt, probabil, cele mai importante opere de artă, în biserică. Deasupra altarului se află lucrarea Adormirea Fecioarei de Annibal Carracci.

                                                   Sarcofagul cardinalului Pietro Foscari

 Cea de a doua capelă din stânga este Capela Chigi. Planul său foarte armonios a fost conferit lui Rafael, în 1513, de protectorul său Agostino Chigi, bancher, mare mecenat, familiar prinților și al papilor. Tot de la Rafael datează decorațiunile din mozaic ale cupolei, executate după desenele lui. După un desen al lui Rafael s-au executat și sculpturile lui Jonas și a profetului Elie, plasate în nișe. Pe retablu se află pictura lui Sebastiano del Piombo, ilustrând Nativitatea în culori subtile. 
In epoca barocă, Bernini, chemat de Fabio Chigi, viitorul papă Alexandru al VII-lea, a acoperit cu marmură verde baza mormintelor în piramidă ale lui Agostino și Sigismundo Chigi. Tot el a sculptat Daniel și leul, precum și pe Ababuc și îngerul, ambele lucrări plasate în nișe. La parter a înserat un schelet înaripat cu blazonul familiei Chigi.

Prima capelă din stânga intrării adăpostește mormântul episcopului Girolamo Foscari, operă în bronz a lui vecchietta (către 1412-1480).

Capela Costa urmează același plan ca și capela Della Rovere, dar aceasta a fost edificată de către cardinalul portughez Jorge da Costa, în 1488. Cele mai importante opere de artă sunt picturile din lunete, realizate de școala lui Pinturicchio, picturi  reprezentând pe cei patru Părinți ai Bisericii. Aici se află și monumentul funerar al cardinalului Costa realizat de școala lui Andrea Bregno. Din bronz și marmură este realizat și monumentul funerar al lui Pietro Foscari, din 1480.

Icoana bizantină dăruită bisericii în anul 1250

Capela Montemirabile a fost construită de Giovanni Montemirabile, în 1479, și a fost transformată în baptisteriul bisericii din anul 1561. Cele mai valoroase opere de artă din capelă sunt ediculele de cristelniță și pentru uleiul sfânt. Acestea provin de la altarul principal al bazilicii celei vechi, construită de Andrea Bregno cu aproape un secol în urmă . Monumentul funerar al cardinalului Antoniotto Pallavicini, plasat pe peretele din stânga a fost, deasemenea, realizat de atelierul Bregno, în 1507.

Capela Mellini a fost închinată Sfântului Nicolae din Tolentino și este una dintre cele mai originale dintre capelele din secolul al 15-lea, având un plan hexagonal. Decorul interior a fost schimbat pe parcursul secolelor următoare. Acesta a fost capela funerară a familiei Mellini timp de secole și conține mai multe monumente funerare lucrate de Alessandro Algardi și Pierre-Étienne Monnot. Frescele de boltă au fost create de către Giovanni da San Giovanni în anii 1623-1624.

Absida a fost proiectată cu prelungire de Bramante, la cererea papei Julius al II-lea. Cele mai vechi ferestre cu vitraliu din Roma pot fi găsite aici, realizate de artistul francez Guillaume de Marcillat. Pinturicchio a decorat bolta cu fresce, cu remarcabila  Încoronare a Fecioarei. Mormintele cardinalilor Ascanio Sforza și Girolamo Basso della Rovere , ambele realizate de Andrea Sansovino, pot fi găsite în absidă.
Transeptul bisericii are capetele rotunjite ca și cele absidale. Ele se deschid spre centrul bisericii și sunt caracteristice Renașterii. Arcul prin care se deschide corul este decorat cu basoreliefuri din stuc aurit. Printre acestea se distinge, la dreapta, povestea papei Pascal al II-lea (1099-1118) ocupat să doboare nucul ciorilor, considerate demoni. 

Biserica este foarte bogată în opere de pictură și sculptură aici fiind reprezentați artisti celebri din Roma și din afară. Se pot enumera artiști precum  Raphael, Gian Lorenzo Bernini, Caravaggio, Alessandro Algardi, Pinturicchio, Andrea Bregno, Guillaume de Marcillat și Donato Bramante.

IMNURILE COMUNISTE ALE RPR ȘI RSR ȘI IMNUL TRĂIASCĂ REGELE

Zdrobite cătușe - imnul RPR între 1948-1953

Zdrobite cătușe în urmă rămân

În frunte-i mereu muncitorul,

Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,

Stăpân pe destin e poporul

Trăiască, trăiască Republica noastră,

În marș de năvalnic șuvoi;

Muncitori și țărani și ostași

Zidim România Republicii noi.

În lături cu putredul vechi stăvilar

E ceasul de sfântă’ncordare

Unirea și pacea și munca-i stegar’

Republicii noi populare.

Versuri de Aurel Baranga și muzica de Matei Socor

Te slăvim, Românie !    Imn ce a dăinuit între 1953-1977

Te slăvim, Românie, pământ părintesc

Mândre plaiuri sub cerul tău pașnic rodesc

E zdrobit al trecutului jug blestemat

Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat

Astăzi noi împlinim visul lor minunat.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Noi uzine clădim, rodul holdei sporim

Vrem în pace cu orice popor să trăim

Dar dușmanii de-ar fi să ne calce în prag

Îi vom frânge în numele a tot ce ni-e drag

Înălța-vom spre glorie al patriei steag

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Te slăvim, Românie, pământ părintesc

Mândre plaiuri sub cerul tău pașnic rodesc

E zdrobit al trecutului jug blestemat

Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat

Astăzi noi împlinim visul lor minunat.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Noi uzine clădim, rodul holdei sporim

Vrem în pace cu orice popor să trăim

Dar dușmanii de-ar fi să ne calce în prag

Îi vom frânge în numele a tot ce ni-e drag

Înălța-vom spre glorie al patriei steag

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Te slăvim, Românie, pământ părintesc

Mândre plaiuri sub cerul tău pașnic rodesc

E zdrobit al trecutului jug blestemat

Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat

Astăzi noi împlinim visul lor minunat.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Noi uzine clădim, rodul holdei sporim

Vrem în pace cu orice popor să trăim

Dar dușmanii de-ar fi să ne calce în prag

Îi vom frânge în numele a tot ce ni-e drag

Înălța-vom spre glorie al patriei steag

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Versuri Eugen Frunză și Dan Deșliu, iar muzica de Matei Socor

Subliniază prietenia cu Uniunea Sovietică și calea spre ideologia leninistă

Trei culori - Imnul ce a dăinuit între 1977-1989

Trei culori cunosc pe lume,

Amintind de-un brav popor,

Ce-i viteaz, cu vechi renume,

În luptă triumfător.

Multe secole luptară

Străbunii noștri eroi,

Să trăim stăpîni în țară,

Ziditori ai lumii noi.

Roșu, galben și albastru

Este-al nostru tricolor.

Se înalță ca un astru

Gloriosul meu popor.

Suntem un popor în lume

Strîns unit și muncitor,

Liber, cu un nou renume

Și un țel cutezător.

Azi partidul ne unește

Și pe plaiul românesc

Socialismul se clădește,

Prin elan muncitoresc.

Pentru-a patriei onoare,

Vrăjmașii-n luptă-i zdrobim.

Cu alte neamuri sub soare,

Demn, în pace, să trăim.

Iar tu, Românie mândră,

Tot mereu să dăinuiești

Și în comunista eră

Ca o stea să strălucești.

Acest imn a fost prelucrat din cântecul patriotic  Trei culori

Trei culori cunosc pe lume

Ce le țin de-un sânt odor,

Sunt culori de-un vechi renume

Suveniri de-un brav popor.

Roșu-i focul ce-mi străbate,

Inima-mi plină de dor

Pentru sânta libertate

Și al patriei amor.

Auriu ca mândrul soare

Fi-va'l nostru viitor

Pururea'n eternă floare

Și cu luci netrecător

Iar albastrul e credința

Pentru țară ce-oi nutrim

Credincioși fără schimbare

Pân' la moarte o să-i fim

Pân' pe cer și cât în lume

Vor fi aste trei culori

Vom avea un falnic nume

Și un falnic viitor

Iar când, fraților, m'oi duce

De la voi ș'oi fi să mor

După 1989 Imnul de stat al țării este Deșteaptă-te române !

Imnul are 11 strofe, dar la ocazii festive se cântă numai strofele 1,2,4 și 11

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,

Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viață-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Preoți, cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină,

Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!

Începând cu anul 1840 în Principatele Române s-a născut ideea unui imn național ce se cânta mai ales la festivitățile oficiale unde apăreadomnitorul țării. În anul 1862 s-a organizat un concurs pentru Imnul de Stat al României. A fost reținută piesa „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei-Sale Prințul Domnitor” scris de Eduard Hübsch. În anul 1881 cu prilejul încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul „Imnului regal român”. Imnul s-a cântat în mod oficial pentru prima dată în România, în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I. Imnul a fost preluat și inclus de George Enescu la sfârșitul lucrării sale „Poema Română”.

Intre 1881 și 30 decembrie 1947 s-a intonat imnul regal român 

Trăiască regele

Trăiască Regele

În pace și onor

De țară iubitor

Și-apărător de țară.

Fie Domn glorios

Fie peste noi,

Fie-n veci norocos

În război, război.

O! Doamne Sfinte,

Ceresc părinte,

Susține cu a Ta mână

Coroana Română!

Trăiască Patria

Cât soarele ceresc,

Rai vesel pământesc

Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci el ferit

De nevoi,

Fie-n veci locuit

De eroi, eroi.

O! Doamne Sfinte,

Ceresc Părinte,

Întinde a Ta mână

Pe Țara Română!

STEAGUL ROMÂNIEI PE LUNĂ

           La 40 de ani de la primul pas facut vreodată de un om pe Lună, pe 20 iulie 1969, presa din Germania a amintit că un steag al Republicii Socialiste România a fost transportat pe Lună, in cadrul primei misiuni cu echipaj uman care a aselenizat, misiunea Apollo 11.

Steagul românesc ajuns pe Lună a fost, totodată, și cadoul pe care președintele Richard Nixon i l-a facut lui Nicolae Ceaușescu, în cadrul vizitei din 1975 pe care a facut-o in Romania, avand in vedere relatia de prietenie pe care cele doua state, roman si american, au dezvoltat-o in perioada anilor '70-'80, scrie Der Tagesspiegel .            

            "Steagul țării voastre a fost purtat până pe Lună și îninapoi de Apollo 11, iar acest fragment din solul suprafeței lunare a fost adus pe Pamânt de echipajul primei misiuni cu oameni la bord". Aceasta este inscriptia care a însoțit acest dar, sub forma de dedicație prezentată poporului Republicii Socialiste România de Richard Nixon, președintele Statelor Unite ale Americii.

            Din colecția de cadouri deosebite primite de Nicolae Ceaușescu de la liderul american mai face parte și o capsula cu patru fragmente de rocă lunară, aduse în cadrul aceleiași misiuni, dar și o exorbitantă mașină Buick Electra.

           Sprijinul de care beneficia Nicolae Ceaușescu din partea SUA, fie el din punct de vedere economic sau politic, s-a destabilizat însă pe parcursul trecerii timpului, mai ales, din cauza politicii interne pe care Nicolae Ceaușescu ajunsese să o promoveze spre sfarșitul anilor '80.

Memento la 45 de ani de la primul pas pe Lună

           In urma cu 40 de ani,pe 20 iulie 1969, Neil Armstrong devenea primul om care isi punea piciorul pe Lună. Misiunea Apollo 11 a debutat pe 16 iulie 1969, cu lansarea rachetei Saturn V de la centrul spațial Kennedy.

           Echipajul era format din trei astronauți: Neil Armstrong comandantul misiunii, Edwin E. Aldrin Jr. pilotul modulului lunar si Michael Collins pilotul modulului de comandă.
            După 12 minute de la lansare, racheta a ajuns pe orbita Pămâtului si dupa alte 30 de minute s-a separat definitiv de a treia treaptă a rachetei Saturn V. După o calatorie de 3 zile, vehiculul spațial a ajuns pe orbita lunară.

            Pe 20 Iulie 1969, modulul lunar Eagle (Vulturul) în care se aflau Neil Armstrong si Edwin E. Aldrin Jr. s-a desprins de modulul de comandă Columbia, în care a ramas Michael Collins, si s-a îndreptat spre suprafața lunară. După un zbor scurt de 25 secunde deasupra Lunii, modulul lunar a aselenizat în partea de sud a Mării Liniștii (Mare Tranquillitatis).

CEAUȘESCU ȘI PRIMII PREȘEDINȚI SUA IM ROMANIA

Pe 2 august 1969, soţii Ceauşescu, împreună cu Prim-ministrul Gheorghe Maurer şi cu ministrul de Externe Corneliu Mănescu îl primeau, la aeroportul Otopeni, pe Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, care avea să efectueze, în următoarele două zile, prima vizită a unui preşedinte american în România. Șase ani mai târziu, tot  în primele zile ale lunii august, Ceaușescu îl primea și pe Gerald Ford, cel de-al doilea șef al Executivului american care avea să viziteze Bucureștiul.

             Vizita lui Richard Nixon în România venea la un an după semnalul de aparentă independenţă a României faţă de URSS, dat de Nicolae Ceauşescu. În 1968, acesta se opusese invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice, creându-se, vizavi de România, imaginea unei insule de neutralitate în spaţiul central-est european. Vizita în România avea, pentru Nixon, şi o însemnătate personală. Preşedintele Statelor Unite ale Americii era la a doua venire în România, prima având loc cu doi ani înainte, când venise ca simplu membru al Congresului Statelor Unite. fiind primit foarte bine de Ceauşescu.

              Până în prima zi a vizitei, nimic din atmosfera Bucureştiului nu trăda apropierea momentului în care Richard Nixon avea să păşească pe pământ românesc. Oficial, autorităţile comuniste declaraseră în faţa presei occidentale că vizita Preşedintelui american „este o vizită de Stat ca oricare alta şi nu se deosebeşte cu nimic de alte vizite de acest fel”. În acelaşi timp, vizita era considerată, după spusele lui Mircea Carp, „o garanţie a independenţei României... pentru 72 de ore”. Abia în dimineaţa zilei de 2 august au apărut drapele americane pe străzile incluse în traseul vizitei oficiale, iar ziarele Scânteia şi România liberă publicau fotografia președintelui american şi detalii despre venirea acestuia.

               Lui Nixon aveau să-i fie prezentate proaspătul cartier Balta Albă, Halele Obor şi Muzeul Satului. Atât Preşedintele şi membrii delegaţiei lui, cât şi cei peste 800 de ziarişti care îi însoţeau au fost întâmpinaţi de populaţia Bucureştiului cu un sincer entuziasm, remarcat şi de Nixon. După estimările Miliţiei din Bucureşti, aproximativ un milion de bucureşteni au participat la manifestările de simpatie faţă de Preşedintele american. Efervescenţa creată în rândul românilor a făcut ca momentul să fie perceput şi să rămână în memoria colectivă ca o oază de speranţă şi optimism în mijlocul constrângerilor impuse de regimul comunist timp de jumătate de secol.

               Efectele vizitei lui Richard Nixon în 1969 la Bucureşti au rămas însă insignifiante, atât pentru populaţia României, care spera într-o oarecare liberalizare şi apropiere de lumea liberă, cât şi pentru Occident. Nici Nixon, nici Departamentul de Stat, nici Ambasada americană de la Bucureşti nu au lăsat să se întrevadă, câtuşi de puţin, că vizita preşedintelui american avea să marcheze o schimbare semnificativă a situaţiei din ţară.
             La numai șase ani după prima vizită a unui președinte american, în august 1975 avea sa vină în România un al doilea șef al executivului de la Washington, în persoana lui Gerald Ford. Întâlnirile cu Nicolae Ceaușescu și cu alți exponenți ai regimului de la București urmau să aibă loc în perioada 2-3 august, momentul esențial fiind deplasarea la Sinaia, în vederea semnării documentelor prin care cele două guverne erau informate asupra acordării României, de către Congresul Statelor Unite ale Americii, a clauzei națiunii celei mai favorizate. 

               Contextul în care s-a desfășurat vizita a fost unul profund diferit de cel al momentului în care Nixon a vizitat România din postura primului președinte american care călca pe pământ românesc. Dacă în 1969, la venirea lui Nixon putem vorbi despre un entuziasm general în rândurile populației și chiar ale românilor din exil, în 1975 lucrurile au stat cu totul altfel. De întâlnirea dintre Nixon și Ceaușescu s-au legat multe dintre speranțele românilor. Populația a crezut realmente în capacitatea SUA de a ameliora practicile regimului de la București. Din nefericire, efectele scontate nu au apărut iar dezamăgirea a fost enormă. În aceste condiții, vizita lui Gerald Ford nu a mai beneficiat de efervescența de care se bucurase Nixon la venirea sa. S-a manifestat o vădită scădere a speranțelor în Statele Unite și, evident, lipsa unui entuziasm vizibil în rândurile populației bucureștene.

               In plan politic, totuși, vizita lui Gerald Ford a avut o încărcătură deosebită. Președintele american a sosit la București de la Helsinki, unde, alături de alți 34 de șefi de state semnase documentul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa. În România, alături de Nicolae Ceaușescu, urma să semneze documentele prin care se consemna acordarea, de către Congresul american, a clauzei națiunii celei mai favorizate României. Anterior vizitei s-au purtat negocieri intense între executivele de la București şi Washington, negocieri în cadrul cărora ambele părți au asumat angajamente legate de politici economice, dar și în planul respectării drepturilor omului, confesionale și de emigrare. 

           Semnarea documentelor s-a realizat în sala principală a castelului Peleș, alături de cei doi președinți aflându-se și secretarul de stat american, Rogers, și ministrul de Externe român, George Macovescu. Ulterior, Nicolae Ceaușescu și Gerald Ford au ținut discursuri din care reieşeau dorința comună pentru îmbunătăţirea relațiilor dintre cele două state și necesitatea unor eforturi comune în acest sens.

 Gerald Ford și Nicolae Ceaușescu s-au întors la București cu trenul, urmând ca liderul de la Casa Albă să părăsească România alături de soția sa, Betty Ford, în 3 august, la orele 17:20, către Belgrad, pentru o întâlnire cu liderul Iugoslaviei, Iosip Broz Tito.

ROMA - BAPTISERIUL DE LA LATRAN XXXX

Ca și Basilica Sfântul Ioan in Lateran, Baptiseriul său a fost clădit în prima parte a sec.al 4-lea (în jurul anilor 312-313), pe timpul domniei lui Constantin cel Mare. Elevația a fost realizată din cărămidă în totalitate și nu a fost placată cu material mai scump. Pe parcursul sec.al 4-lea, toți creștinii din Roma au fost botezați aici. Astăzi, el servește ceremoniilor din Sâmbăta Sfântă. A devenit model pentru toate baptiseriile ridicate în evul mediu timpuriu.  Are plan octogonal și este acoperit cu o cupolă. Baptiseriul depindea de catedrala Romei, adică de basilica Sfântul Ioan de Latran, de care a fost unit printr-o construcție târzie.

A fost refăcut de către papa Sixtus al III-lea, între anii 432-440, care i-a adăugat un nartex, un vestibul compus din două abside și un baldachin deasupra cuvei de botez octogonale. In jurul bazinului de botez se află un deambulatoriu.

In evul madiu timpuriu viitorii creștini se botezau la vârste înaintate și coborau treptele într-un bazin (cuvă) de piatră. Creștinul era botezat în picioare. Copii lor erau botezați în cristelnițe.

Cu aceeași ocazie, a refacerii din sec.al 5-lea, s-au ridicat pe centru opt coloane de porfir cu capiteluri corintice și s-au înscris pe antablamentul octogonal versuri referitoare la botez. Plafonul era decorat cu frescă reprezentând Bătălia de la podul Milvius.

Colonada superioară și lanterna centrală s-au adăugat în sec.al 16-lea. Papa Urban al VIII-lea a dat actualul aspect al baptiseriului, în sec.al 17-lea. Frescele datează din aceeași perioadă. De-a lungul timpului s-au adăugat edificiului patru capele: capela Sfântului Ioan Botezătorul, capela Sfântului Ioan Evanghelistul, capela Sfinților Rufinus și Secundus și capela Sfântului Venancus. Primele două au fost realizate în sec.al 5-lea de papa Hilerius. Cea de a treia a fost realizată în sec.al 12-lea în nartexul antic prin care se pătrunde în baptiseriu. Este un vestibul alungit prevăzut cu două abside, una decorată cu un frumos mosaic din sec al 5-lea. Cea de a patra capelă datează din sec,al 7-lea, din inițiativa papei Ioan al IV-lea. Este ornată cu mosaic în stil bizantin, cu personaje alungite și puțin rigide.

Un mic portic, cu două coloane cu capiteluri și un antablament bogat ornamentat, era orientat de la baptiseriu spre basilică. Fațada din cărămidă a fost ornată, în 1657, de o friză desenată de Francesco Borromini, friză ce încorpora blazonul papei Alexandru al VII-lea.

Baptiseriul de la Latran este unul dintre cele mai vechi edificii creștine din Roma și cel care a inițiat planul octogonal la mulțime de baptiserii ridicate ulterior.

ROMA - PALATUL LATRAN XXXX

Un al doilea edificiu din complexul papal de la Latran este Palatul de la Latran (Palazzo Latranense) Atunci când papa Grigore al XI-lea s-a reîntors la Roma, în 1377, după perioada în care papalitatea a avut ca sediu palatul de la Avignon, el a găsit la Lateran un palat devastat de ultimul incendiu și a trebuit să se instaleze la Vatican. Edificiul actual al palatului Lateran a fost reconstruit, între anii 1586 și 1589 de Domenico Fontana sub pontificatul lui Sixtus al V-lea (Quintus).

Fațada basilicii și o latură a palatului

Cladirea se află lipită de arhibasilică și ocupă locul antic al micului palat numit "Patriarhia", prima reședință a papilor din timpul lui Constantin cel Mare. După secole de decădere, palatal a fost reconstruit de către arhitectul Domenico Fontana. A fost gândit a fi reședința de vară a curții papale. Cu toate acestea, papii au preferat scaunul de la Vatican și nu l-au prea folosit ca reședință.. In secolele următoare Palatul de la Lateran a primit utilizări diferite . A fost folosit ca spital , ca ospiciu, și ca arhivă a Statului Papal. In anul 1838 a adapostit Muzeul Gregorian, fondat de papa Gregore XVI-lea . In 1960 , papa Ioan al XXIII-lea a transferat tezaurul muzeal la Muzeul Vaticanului, iar palatal a devenit doar sediu al Vicariatului.  A urmat o restaurare majoră și o reabilitare, lucrări finalizate în anul 1967. Din 1987, un etaj servește drept  Muzeul de Istorie al Vaticanului.

A doua fațadă a basilicii și a doua latură a palatului Lateran

Clădirea s-a inspirat de la Palazzo Farnese, deși a inclus mai multe forme severe, tipice perioadei de Contrareformă. Acoperă un plan dreptunghiular și are trei părți vizibile (a patra este lipită în partea dreaptă a aehibazilicii Sf. Ioan din Lateran) . Fiecare dintre acestea are un portal mare, cu coloane netede, cu balcon deasupra . Două dintre aceste balcoane au blazonul papei Sixtus  al V-lea (1585-1590), iar al treilea  poartă blazonul papei Clement al XII-lea ( 1730-1740 ) . La parter, pe toate laturile se deschid ferestre mari, cu pervazuri și cu bare de fier. La primul și al doilea etaj ferestrele au frontoane alternativ curbate și triunghiulare In partea de sus există o loggie de veghe cu coloane . Interiorul palatului are o curte înconjurată de un portic cu trei ordine suprapuse, adică trei loggii suprapuse. O scară monumentală duce la apartamentul papal, format din zece camere și o capelă. Aceasta este decorată cu fresce ce reprezintă episoade din pontificatul papei Sixtus al V-lea, în timp ce camerele sunt decorate cu episoade din istoria Imperiului Roman și creștin și cu episoade din Vechiul și Noul Testament .

In  camera numită Sala Concilierii a fost semnat, la 11 februarie 1929, Tratatul de la Lateran dintre Sfântul Scaun și statul italian, tratat semnat de Benito Mussolini și de cardinalul P.Gaspari. De atunci, clădirea este o parte integrantă a statului Vatican și se bucură de privilegiile de extrateritorialitate.

Vedere interioară a palatului Lateran - muzeu

Muzeul organizat aici cuprinde două părți: apartamentul papal și muzeul istoric.         

Apartamentul cuprinde zece săli, fiecare decorate cu fresce de la sfârșitul sec.al 16-lea.

Muzeul istoric cuprinde trei secțiuni consecrate istoriei papalității, ceremonialului pontifical și corpului de armată pontifical.

Vestigiile palatului medieval sunt:  Tricliniumul papei Leon a III-lea și Scala Sancta

Leon al III-lea (795-816) a inițiat construirea a două săli ale palatului. Din Triclinium, sau sala de masă, a mai rămas o absidă ornată cu mosaic, refăcut în sec.al 18-lea. Mozaicul amintește alianța dintre papa Leon al III-lea și Carol cel Mare: Carol a repus pe Leon al III-lea în scaunul papal, iar acesta din urmă l-a încoronat pe Carol ca împărat la Basilica Sfântul Petru de la Vatican.

Papa Sixtus al V-lea (1585-1590) a demolat ceea ce rămăsese din palatal medieval. In același timp el a păstrat foarte aproape de amplasamentul primitiv, capela privată a papilor. Pentru a o adăposti a dispus realizarea unui edificiu de către  Domenico Fontana. Pentru a accede la capelă el a cerut plasarea scării principale a palatului, tradițional identificată a fi aparținut palatului lui Pilat Pontius, scară pe care ar fi urcat Christos. Credincioșii urcă pe această scară sacră în genunchi. Alte scări sunt rezervate celor care urcă normal. Sus, capela papilor adăpostește relicve prețioase. Ea este numită Sancta Sanctorum, prin analogie cu Sfânta Sfintelor din templul de la Ierusalim.

Capela adăpostește icoana lui Christos, icoană numită archeropoete, adică nefăcută de mână omenească. Legenda spune că Sfântul Luca o începuse, dar a fost terminată de un înger. Ea a ajuns în "mod miraculos" de la Constantinopol la Roma, în sec.al 8-lea. In capela Sfântului Laurentius, care flanchează pe dreapta Capela pontificală, se poate vedea poarta antică de bronz cu închizători impresionante, care se deschide spre Sancta Sanctorum.

Pe ansamblu, palatal nu impresionează prin arhitectura sa, ci numai prin interioarele sale decorate și prin trecut.