Pe strada din spatele bisericii Sfânta Sofia, în apropiere de prima poartă actuală a Palatului Topkapî, pe partea dreaptă şi într-un spaţiu larg, aşteaptă a fi admirată Fântâna lui Ahmed al III-lea (Sultan Ahmed Ceşmesi), cea mai frumoasă construcţie de acest fel din Istanbul, o bijuterie a arhitecturii otomane târzii.
Ridicată de sultanul Ahmed al III-lea, în 1728, fântâna are aspectul unui chioşc cu plan patrat, cu latura de circa 8-10 metri. Dimensional se aseamănă cu o locuinţă fără uşi, fără ferestre. De construcţia şi decorarea ei sultanul s-a ocupat personal. Preţiosul edificiu este un exemplu de amestec de arhitectură clasică cu elemente ale barocului otoman. Pe acelaşi loc s-a aflat o mai veche fântână bizantină, numită Perayton.
Fântâna s-a născut într-o epocă de relaxare politică a curţii otomane, în epoca Lalelei. Este vorba de un interval de timp din istoria turcă, dintre anii 1718 şi 1730. Ea a luat sfârşit când o rebeliune, condusă de un fost ienicer albanez, a dus la înlocuirea sultanului Ahmed al III-lea, cu Mahmud I-ul. A fost o perioadă în care Imperiul Otoman a început a se orienta spre Occident, perioadă în care floarea de lalea a devenit un simbol, o floare foarte cultivată cu deosebită pasiune şi o dovadă de nobleţe. Câţiva ani a existat şi un festival al lalelelor.
Fântâna este lucrată din marmură cu inserţii de bronz aurit. Decoraţia exterioară este completată de faianţe de mare valoare şi de inscripţii fine cu caractere arabe ce transpun un poem. O ultimă parte a acestui poem este o creaţie a sultanului ctitor. Inscripţiile, elemente de ornamentaţie cu mare valoare şi impact asupra privirilor, sunt plaste pe faţade, în partea de sus şi cuprinse pe plăci încadrate cu faianţe roşii şi albastre. Fiecare placă caligrafiată poartă strofe pe paisprezece linii, strofe dedicate apei şi ctitorului de către Seyyid Hüseyin Ahmed bin, judecătorul şef de la Halep şi Kayseri. Versurile se citesc urmărind sensul orar în jurul fântânii, începând din partea de nord. Ultima strofă a poemului, este o cronogramă compusă de sultanul Ahmed al III-lea.
Fântâna are un acoperiş învelit în tablă de plumb, peste care tronează cinci cupole scunde octogonale, ca nişte mici turle de biserică, una în centru şi celelalte în colţuri. Streşinile sunt foarte largi, concepute, probabil, cu intenţia de a proteja de soare pe cei care s-ar fi apropiat de izvor. Ele sunt bogat decorate şi pe suprafaţa inferioară cu motive baroce spre colţuri, Pe centrul laturilor sunt plasate tablouri dreptunghiulare prelungi, decorate cu motive geometrice. La colţuri acoperişul are un contur ornamental trilobat, cu doi lobi dreptughiulari pe lături şi unul circular pe centru. Pe fiecare colţ al chioşcului există câte un grilaj triplu lucrat fin, grilaje prin care se serveau gratuit ceşti cu apă răcoritoare.
Pe fiecare latură se găseşte câte o gură de curgerea apei şi sub fiecare câte un bazin prelung de marmură. Pe trei dintre laturi, gura de scurgere a apei este cuprinsă într-o ornamentaţie specială a peretelui, cuprinsă de un ancadrament sub formă de potcoavă. In dreapta şi în stânga acelui ancadrament, sunt practicate în pereţi două mihraburi, nişe verticale cu stalactite arabice în partea superioară şi cu policioare în partea lor de jos. Pe cea de a patra latură, gura de scurgere a apei este încadrată de două intrări spre curtea interioară a fântânii, intrări cu uşi de lemn şi cu partea de sus rotunjită.
Gurile fântânii primeau apa de la un bazin interior, cu plan octogonal. In jurul bazinului exista spaţiu de circulaţie pentru servanţi.
La scurt timp după inaugurare, Fântâna lui Ahmed al III-lea a devenit un centru social, un loc de întâlnire şi de adunare foarte agreat. Aceasta şi datorită apropierii sale de intrarea în palatul sultanilor, loc unde se propagau cele mai noi şi interesante veşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu