ISTANBUL - MOSCHEEA BAIAZID al II-lea

Impresionantele fortificaţii duble ale Constantinopolului, dinspre continent, formau şi încă mai formează un imens arc de cerc care uneşte ţărmul Mării Marmara cu cel al golfului Cornul de Aur. De la acele grozave fortificaţii porneau trei mari artere, ca trei raze, spre vârful răsăritean al peninsulei ocupate de Constantinopol. Artera cea mai de nord, cea mai apropiată de Cornul de Aur, a fost una dintre cele mai circulate şi mai aglomerate, atât pe timpul romano-bizantinilor, cât şi pe timpul otomanilor. Ea unea poarta Adrianopol cu vârful răsăritean al peninsulei, până în latura de apus a Pieţei Baiazid. Pe traseul acestei artere construiseră împăraţii creştini minunata biserică şi necropolă imperială Sfânţii Apostoli şi tot în lungul ei şi-au ridicat otomanii unele dintre cele mai mândre moschei imperiale.

Astăzi artera este compusă din trei trei tronsoane, din trei bulevarde succesive, cu numiri diferite. Moscheea Cuceritorului, numită popular Mehmediyya, se află porţiunea Fevzi Paşa Caddesi, tronsonul cel mai vestic, cel care porneşte dinspre fortificaţiile continentale. Urmează apoi tronsonul de bulevard Macar Kadoşler, şi în final bulevardul Şehzadebaşi Caddesi, cel ce conduce până în Piaţa Baiazid. Traseul este presărat cu nestemate ce vorbesc despre lumea şi trecutul neguros otoman, dar şi despre marii arhitecţi turci Kemal, Tin şi Mimar Sinan, cel mai strălucit deschizător de drumuri în arhitectura otomană.

Moscheea lui Mahomed al II-lea Cuceritorul, aşezată pe cea de a patra colină istorică a Constantinopolului, este monumentul central al cartierului Fatuh, cel în care au pătruns pentru prima dată turcii, în fatidica zi de 29 mai 1453. Era cel mai populat cartier al Constantinopolului în ultimele secole ale Imperiului Bizantin. De aceea l-a ales sultanul cuceritor pentru a ridica acolo propria moschee şi prima din interiorul fostei capitale creştine. Moscheea a ocupat exact locul fostei biserici imperiale bizantine Sfinţii Apostoli.

Urmând artera spre răsărit, pe cea de a treia colină se ridică falnică şi masivă Moscheea Prinţului sau Moscheea Şehzade Mehmed (Şehzade Camîi), un alt monument de prim interes al istoriei arhitecturii Imperiului Otoman. Dincolo de aceasta, vechea arteră debuşează în actuala Piaţă Baiazid (Bayezid), o suprafaţă foarte largă care se suprapune în mare peste anticul Forum Tauri, sau, puţin mai târziu, Forumul lui Thedosius I-ul (379-395). Pe latura de răsărit a pieţei, pe partea opusă a Universităţii Istanbul, se înalţă semeaţă şi demnă de bătrâneţea ei Moscheea lui Baiazid al II-lea, cel de al treilea monument de mare valoare de pe parcursul unei aceleiaşi artere istorice. Moscheea şi complexul său de edificii adiacente, ocupă locul al doilea în ordinea vechimii în Istanbul. Se află pe partea opusă a pieţii Baiazid, în raport cu frumoasa poartă a Universităţii. Spaţiul sterp dintre ele este parcă destinat să îmbie la manifestaţiile tinerilor de astăzi.

Arhitectul Hayrettin (Khair al–Din) s-a bucurat de înalta apreciere de a ridica moscheea dorită de sultanul Baiazid al II-lea (1481-1512), fiul şi succesorul al lui Mahomed al II-lea Cuceritorul. Lucrările s-au prelungit între anii 1501 şi 1506. Deşi se cunosc extrem de puţine date despre arhitect, stilul strălucit al moscheei şi calităţile sale de rezistenţă, dovedesc buna lui experienţă.  

Sanctuarul mai este cunoscut de locuitori şi sub numele Moscheea porumbeilor, datorită faptului că este înconjurată de mult timp de o colonie imensă de porumbei. Legenda spune că la începuturi sultanul ctitor a cumpărat el însuşi o pereche de porumbei de la un bătrân şi că din acea pereche s-a dezvoltat marea familie a zburătoarelor pe care nu îndrăzneşte nimeni să le alunge.

Moscheea lui Mahomed al II-lea Cuceritorul (Fatih), construită anterior, a suferit multe distrugeri provocate de un şir de cutremure în 1509, 1557 şi 1754, dar nu a mai făcut faţă celui mai devastator, din 22 mai 1766. A fost reconstruită după planuri noi care au dus la pierderea autenticităţii ei. Spre deosebire de aceea, complexul Beyazidye şi-a păstrat rolul istoric şi arhitectonic. Impejurimile complexului (külliye) mai cuprindeau o şcoală coranică (medresă), o cantină pentru săraci (imaret) şi o baie publică (hammam).

Piatra de construcţie pentru moschee şi anexe s-a prelevat, în mare parte, din celebra biserica Sfânta Maria a Primăverii distrusă de turci.

Imediat după terminarea edificiului, în anul 1509, un cutremur a distrus parţial cupola fiind necesară o reparare imediată. După alte şase decenii şi jumătate, în anii 1573-1574, edificiul a suportat o nouă reparaţie, realizată de Mimar Sinan. O inscripţie de deasupra porţii consemnează o reparaţie mai târzie, din 1767. Cele două minarete au fost distruse separat de incendii, în 1683 şi 1764.

Moscheea este orientată cu axa pe direcţia nord-vest – sud-est. Are o curte a cărei suprafaţă este aproximativ egală cu cea edificiului central. Curtea, aflată în partea de nord-vest, este înconjurată de ziduri foarte înalte, chiar impresionante şi are porţi monumentale de acces pe fiecare latură exterioară.

Pe trei laturi ale curţii interioare se desfăşoară un portic care se sprijină pe 20 de coloane de porfir, de verde antic şi de granit, toate recuperate de la biserici şi monumente antice. Coloanele susţin 24 de cupole şi sunt unite de un trotuar policrom din marmură..Cupola are înălţimea de 44 de metri şi un diametru la bază de 17 metri. Intregul edificiu este realizat numai din piatră fasonată, care poate spune mult despre coloristica monumentelor bizantine dezafectate. Fântâna abluţiunilor, sau a purificării, din centrul curţii, este mai tânără decât edificiul principal, născându-se în sec. al 17-lea.

In interior, o mare cupolă se sprijină pe două semicupole, una plasată deasupra absidei şi alta  deasupra arcului porţii de intrare în sala centrală. Alte structuri laterale sunt acoperite de câte  patru mici cupole. Spaţiul central, cuprins între pilaştri, are forma de patrat cu latura de 40 de metri Spaţiul este luminat de 20 de ferestre plasate la baza cupolei, cala Sfânta Sofia, câte şapte ferestre la fiecare semicupolă şi de două rânduri de ferestre din zidurile laterale. Prin folosirea pilaştrilor de formă clasică, rectangulari, moscheea reprezintă un stil arhitectural de tranziţie, stil foarte interesant. Trebuie însă ca vizitatorul să fie şi un bun, dacă nu fin, cunoscător al arhitecturii otomane. Interiorul moscheei se aseamănă cu cel al Bisericii Sfânta Sofia, cu spaţiile la scară mai mică.

Pe laturile de nord şi sud se întinde câte un culoar larg, dincolo de structura principală a noscheei. La început a fost conceput din patru camere cu cupole, pentru a servi ca centru provizoriu al dervişilor. Sălile au fost integrate sălii de rugăciuni în sec.al 16-lea şi astăzi compun un şir de trei săli, separate de arcade. La capătul lor se ridică câte un minaret, plasare diferită mult de cea aplicată la moscheile ulterioare.

In cimitirul de la sud-estul grădinii se poate vedea mausoleul (tűrbe) lui Baiazid al II-lea şi încă altele două, al fiicei sale, Selçuk Hatun şi al Marelui Vizir Koca Mustafa Reşid Paşa. Sub grădină se găsesc magazine cu arcade, a căror chirie era destinată susţinerii financiare a moscheei. Acest pasaj a fost conceput de Mimar Sinan, în 1580 şi restaurat în 1960.

Edificiile anexe ale bătrânului locaş musulman au fost transformate într-o mare bibliotecă municipală, în 1882, de către sultanul Abdülhamid al II-lea. Adăposteşte mai mult de 120.000 de cărţi şi 7.000 de manuscrise.

.