ISTANBUL - PALATUL YILDIZ

După destituirea sultanului Murad al V-lea (a domnit trei luni 1876), care a primit domiciliu forţat în Palatul Çiragan, parcul din spatele palatului nu s-a mai aflat în folosinţa aceluia, fiind atribuit reşedinţei sultanului următor, Abdűlhamid al II-lea (1876-1909), un despot care a domnit 33 de ani. Abdülhamid al II-lea era fratele lui Murad al V-lea, dar l-a detronat datorită unei crize de nebunie, care s-a dovedit pasageră. Murad al V-lea a rămas prizonier în Palatul Çiragan până la sfârşitul vieţii (1904), timp de de 28 de ani.

In vastul parc, noul posesor şi-a construit unul dintre cele mai frumoase palate din Istanbul, palat care a luat numele parcului, Palatul Yildiz în traducere Palatul soarelui. Terenul era împădurit şi se afla în proprietatea sultanilor încă de pe timpul lui Ahmed I-ul (1603-1617). După acela, şi alţi sultani au apreciat locul pentru clipe de repauzare. Sultanii Abdülhamid I-ul şi Abdülaziz şi-au construit un conac în plină natură.

După preluarea tronului Abdűlhamid al II-lea (1876-1909) a părăsit Palatul Dolmabahçe, de teama unui atac dinspre mare.

 In vastul parc, pe care l-a răpit de la Palatul Çiragan, Abdűlhamid al II-lea şi-a construit unul dintre cele mai frumoase palate din Istanbul, un ansamblu de construcţii specifice epocii otomane, pavilioane şi alte clădiri cu influenţe apusene. Abdűlhamid al II-lea (1876-1909) a trăit aici până la sfârşitul domniei, fiind apărat de ziduri şi de 14.000 de oşteni. Cu toate acestea despotul a fost detronat în anul 1909 de către Junii Turci, organizaţie progresistă doritoare de reforme. A luat tronul prin detronarea unui competitor şi l-a părăsit tot prin detronare. Sultanul a murit în Palatul Beylerbey, în anul 1918, după revenirea din exilul la Thessalonic.

Palatul Yildiz nu este un palat monumental în stilul celor de la Dolmabahçe şi Beylerbey, ci este format dintr-o serie de edificii separate, asemănător Palatului Topkapî. Spre deosebire de cel din urmă şi deşi unele componente s-au adăugat mai târziu, întregul ansamblu şi-a păstrat atât  destinasţia privată, dar şi una administrativă.

Niciuna din construcţiile Palatului Yildiz nu este vizibilă din exteriorul parcului. Numai un zid înconjurător înalt şi porţile monumentale sugerează prezenţa unei reşedinţe princiare. Pavilioanele, chioşcurile, atelierele, casele pentru oaspeţi, biblioteca, arsenalul şi teatrul, întocmesc împreună un oraş în alt oraş.

Cea mai mare parte a pavilioanelor palatului au fost create de arhitecţii Sinan şi Sarkis Balyan. Cu toate acestea arhitectului italian Raimondo d'Aronco i se datorează realizarea celor mai inspirate edificii adăugate palatului între anii 1894-1907, precum Sala Kősku (Castelul) sau Pavilionul Lămâilor (Limonluk) înconjurat de apă.

Moscheea Hamidiye, în stil „Alhambra“,se situează în afara zidurilor palatului, dar străjuieşte intrarea. Este una dintre construcţiile cele mai reuşite ale lui Sarkis Balyan, unul dintre membrii acei dinastii de arhitecţi de care am mai amintit. Ea nu se aseamănă cu modelul tradiţional al moscheilor otomane. Cupola sa unică face pe privitor să-şi amintească de şcoala grecescă din Fanar. Minaretul său sparge monotonia geometrică, fiind singurul element ce permite identificarea apartenenţei religioase a edificiului. Interiorul moscheii este unul dintre cele mai marcante exemple ale stilului „orientalist“ care prevala la sfârşitul sec. al 19-lea (1885), nu numai în Turcia ci şi în Europa. Un cer Albastru decorează atât cupola cât şi celelalte părţi ale plafoanelor laterale, asemănător sinagogii Zűlfaris din cartierul Galata. Marmura sculptată, marchetăria şi picturile cu arabescuri, dau un ton al „Alhambrei“ iberice.
Alături de Moscheea Hamidiye Yildiz se înalţă Turnul cu orologiu Yildiz (Yıldız Saat Kulesi). Turnul a fost comandat de sultanul Abdulhamid al II-lea (1842-1918), în 1890, iar construcţia s-a realizat în 1890. Turnul este structurat pe trei etaje în stil neo-gotic otoman, cu mici adaosuri baroce. Are un plan octogonal cu patru laturi late şi altele patru înguste.
In afara primului etaj sunt plasate patru inscripţii. Cel de al doilea etaj este dotat cu un termometru şi cu un barometru. La ultimul etaj se află sala orologiului. pe acoperiş s-a instalat o Roză a vânturilor.

Intrând în incinta Palatului Yildiz, primele edificii de la dreapta serveau drept ateliere de mobilă de abanos, iar astăzi adăpostesc un muzeu. Puţin mai departe se ajunge la marele Mabeyn (Büyük Mabeyn) (care nu este deschis vizitatorilor). Acolo rezina sultanul dar şi unii dintre marii demnitari, fiind un edificiu al treburilor de stat. Este urmat de un foarte mic edificiu destinat aceleiaşi utilizări private, micul Mabeyn, construit de d’Aronco. Çit Kasri este un pavilion destinat vizitatorilor reprezentanţi ai ţărilor străine, ca şi pavilionul vecin de la nord-est, Castelul, Şale Kősku, care a fost construit de italianul d’Aronco în mod special pentru a primi pe Kaiserul Wilhelm al II-lea, cu ocazia vizitei sale oficiale. Mai târziu Castelul, Şale Kősku, a adăpostit şi alţi oaspeţi de marcă, precum Churchill, de Gaule şi Nicolae Ceauşescu.

Exact în spatele acestor edificii, şi dominând grădina imperială, se găseşte Haremul (Hünkar Dairesi) rezervat soţiilor sultanului, în timp ce un alt harem (Cariyeler Dairesi) se găseşte ceva mai în lături şi este precedat de pavilionul eunucilor. Acel harem secundar era destinat concubinelor sultanului şi era unit de palatul sultanului printr-un pasaj cu apă.

In spatele apartamentelor femeilor, într-un mic teatru (1889) s-a amenajat un muzeu al Artei Scenei. Cupola teatrului este decorată cu stele, care fac trimitere la numele Yildiz. Sarah Bernard a jucat în acest teatru privat. Alte imobile sunt plasate ceva mai jos, faţă de Mabeyn, adică de palatul sultanului. Acolo se concentra personalul de ajutor, străjerii palatului şi ofiţerii şi se numeau Yaveran Dairesi. Toate acele edificii anexe le-a pus în operă tot italianului d’Aronco şi sunt departe de a atrage ineresul artistic..

Multe alte pavilioane din imensul parc imperial au fost distruse. Numai unele au avut şansa de a fi renovate, precum Pavilionul Malta (Malta Köskü) şi Çidir Kősku, deschise pentru cafenele. De altfel pavilionul Çidir Kősku a fost construit de sultanul anterior, Abdülaziz (1861-1876), şi a servit ca închisoare un timp. S-au alăturat recent alte două pavilioane cu aceeaşi destinaţie, Pavilionul verde şi Pavilionul roz. Toate te transpun într-o atmosferă otomană a secolului al 19-lea.

In partea de răsărit a parcului, un alt edificiu datorat italianului d’Aronco, cu totul din cărămidă şi în stil Art Nouveau, are astăzi destinaţia de fabrică de ceramică (Çini Fabrikasi) La un nivel inferior se găseşte o mănăstire (tekke) de dervişi, numită Yahya Efendi. Mare parte din întinderea parcului nu este îngrijită de mâna omului, vegetaţia urmându-şi propriile îndemnuri, dar există şi mici grădini în stil englezesc, concepte pe timpuri de un grădinar francez, Germain Le Roi. Ca în mai toate spaţiile verzi ale Istanbulului şi aici există astăzi un cult pentru lalele, aşa că este recomandat ca vizitarea parcului să se facă primăvara. Trebuie spus că pe ansamblu zona nu este dintre cele mai atractive şi care să trezească regrete de a nu fi văzută. Mult timp parcul a rămas în totală uitare, urmând a fi reamenajat abia odată cu 1980.

După prăbuşirea Imperiului Otoman, palatul a servit drept Casino de lux, după care a fost transformat în reşedinţă pentru primirea unor monarhi sau şefi de stat străini. Parcul adăposteşte astăzi  diverse manifestări şi recepţii.